Cautare

EXTRAS:

(...)

Art. 100. Anularea, completarea, modificarea sau rectificarea actelor de stare civilă. (1) Anularea, completarea sau modificarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe acestea se poate face numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive.

(2) Rectificarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor înscrise pe marginea acestora se poate face, din oficiu sau la cerere, numai în temeiul dispoziţiei primarului de la primăria care are în păstrare actul de stare civilă.

(3) Starea civilă poate fi modificată în baza unei hotărâri de anulare, completare sau modificare a unui act de stare civilă numai dacă a fost formulată şi o acţiune de modificare a stării civile, admisă printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă.

(4) Hotărârea judecătorească prin care se dispune anularea, completarea sau modificarea unui act de stare civilă, precum şi înregistrarea făcută în temeiul unei asemenea hotărâri sunt opozabile oricărei alte persoane cât timp printr-o nouă hotărâre nu s-a stabilit contrariul. Actul administrativ prin care s-a dispus rectificarea unui act de stare civilă, precum şi înregistrarea făcută în baza lui sunt opozabile oricărei persoane până la proba contrară.

Reglementarea anterioară: art. 23 din Decretul nr. 31/1954 şi art. 15 din Legea nr. 119/1996.

Legislaţie conexă: art. 57 şi urm. din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă (republicată în M. Of. nr. 339 din 18 mai 2012).

(...)

(...)

12. contract de compensare bilaterală reprezintă oricare dintre următoarele:

1. orice contract sau clauză cuprinsă într-un contract încheiat între instituţia de credit debitoare şi orice altă entitate, inclusiv persoane fizice, având ca obiect operaţiuni cu instrumente financiare derivate realizate pe pieţele reglementate, pieţele asimilate ori pe pieţele la buna înţelegere, prin care se stipulează compensarea unor obligaţii de plată sau obligaţii de a face, prezente ori viitoare, decurgând din sau având legătură cu unul ori mai multe astfel de contracte, inclusiv orice garanţie accesorie ori având legătură cu acestea; sau

2. orice contract sau clauză, de natura celor prevăzute la pct. 1, prin care se stipulează compensarea unor obligaţii de plată sau obligaţii de a face, prezente ori viitoare, decurgând din unul sau mai multe contracte de compensare bilaterală, inclusiv orice garanţie accesorie ori având legătură cu acestea, în temeiul cărora compensarea bilaterală contractuală se poate realiza prin una sau mai multe dintre următoarele modalităţi:

a) stingerea şi/sau devansarea scadenţei oricărei obligaţii de plată ori obligaţii de a face decurgând din unul sau mai multe contracte din categoria celor prevăzute mai sus;

b) calcularea sau estimarea unei valori de compensare, valori de piaţă, valori de lichidare ori valori de înlocuire a oricărei obligaţii care a fost stinsă sau a cărei scadenţă a fost devansată potrivit prevederilor lit. a);

c) conversia într-o singură monedă a oricărei valori calculate potrivit prevederilor lit. b);

d) compensarea, până la obţinerea unei sume nete, a oricăror valori calculate potrivit prevederilor lit. b), aşa cum au fost convertite potrivit prevederilor lit. c);

e) lichidarea bunurilor şi drepturilor din averea instituţiei de credit debitoare;

(...)

EXTRAS:

Intr‑o primă accepţiune, dreptul civil are înţelesul de drept subiectiv, adică înţelesul de putere conferită unei persoane de lege sau de un act juridic, în virtutea căreia acea persoană poate ea însăşi să acţioneze sau poate să pretindă altuia să acţioneze într‑un fel oarecare. De pildă, proprietarul unui bun este titularul unui drept subiectiv în temeiul căruia are puterea de a stăpâni şi folosi el însuşi bunul ori de a‑l încredinţa altuia spre folosinţă, la fel cum are puterea să dispună de bun vânzându‑l, donându‑l etc. ori consumându‑i substanţa. În schimb, acela ce vinde un bun are doar puterea de a pretinde cumpărătorului să‑i achite preţul, tot astfel cum acela care a închiriat un bun are puterea de a‑i cere locatarului să plătească chiria etc. Această primă accepţiune a dreptului civil o vom avea în vedere ceva mai încolo, cu ocazia examinării conţinutului raportului juridic civil şi a clasificării drepturilor subiective.

Într‑o a doua accepţiune, dreptul civil desemnează o ramură a sistemului nostru de drept, adică o grupare de norme şi instituţii juridice reunite, în principal, datorită obiectului lor comun de reglementare. În această accepţiune, pe care o vom avea în vedere, cu prioritate, în cele ce urmează, dreptul civil apare ca o componentă a dreptului obiectiv, adică a unui ansamblu de norme de conduită a căror existenţă şi aplicare nu este condiţionată de cunoaşterea sau perceperea lor subiectivă de către persoanele fizice sau juridice; iar, în măsura în care este vorba de anumite norme juridice concrete, care există şi se aplică la un moment dat, ramura dreptului civil este parte a dreptului pozitiv.

(...)

STOC EPUIZAT!

Lucrarea se înscrie în demersul specialiștilor în domeniu de a descrie și de a face inteligibile fenomenele aferente unuia dintre cele mai importante domenii de intervenție a politicii Uniunii Europene privind concurența – abuzul de poziție dominantă.

Cartea are o abordare dihotomică asupra politicii privind concurența: național versus supranațional (european) dintr-o perspectivă actuală și suficient de comprehensivă încât să îi permită cititorului să se familiarizeze cu noțiunile de bază specifice acestei politici și cu modul de aplicare al acesteia vizavi de comportamentele întreprinderilor dominante pe piață de către instituțiile competente la nivel național sau regional, după caz.

"În condiţiile în care internetul a schimbat ireversibil societatea umană, abordarea din perspectiva ştiinţei dreptului a acestui nou fenomen social global a reprezentat pentru autor o provocare. Cu toate riscurile inerente unui astfel de demers, autorul a acceptat provocarea şi, prin această lucrare, a reuşit să elaboreze şi să sistematizeze o nouă disciplină de profil – „Dreptul internetului”.

Lucrarea „Dreptul internetului” constituie, din perspectivă academică, o reală noutate datorită instituţiilor abordate, a structurii sale şi îndeosebi a caracterului integrator specific unei discipline ştiinţifice.

Şi din punct de vedere metodologic lucrarea prezintă originalitate: fiecare capitol al lucrării cuprinde câte un preambul în care sunt prezentate sintetic principalele noţiuni juridice din perspectiva ramurii de drept specifice, astfel încât problematica abordată este accesibilă şi cititorilor care nu au cunoştinţe juridice.

 Nu în ultimul rând, stilul concis şi fluent al autorului, precum şi claritatea raţionamentului juridic folosit permit o lecturare facilă, chiar dacă temele de specialitate examinate au un caracter tehnic complex"

Conf. univ. dr. Anca Monica Ardeleanu Prodecan al Facultăţii

de Administraţie şi Afaceri, Universitatea din Bucureşti

STOC EPUIZAT!

EXTRAS:

Contractul de donaţie reprezintă o reflectare în reali - tatea socio-juridică a conceptului de generozitate, ca ipostază relativ frecvent întâlnită a personalităţii umane.

Dispoziţiile art. 985 NCC definesc donaţia ca fiind contractul prin care, cu intenţia de a gratifica, o parte, numită donator, dispune în mod irevocabil de un bun în favoarea celeilalte părţi, numită donatar.

Elementul esenţial specific contractului de donaţie este intenţia liberalăanimus donandi, intenţia de a gratifica, ce reprezintă însăşi cauza încheierii contractului. Spre deosebire de reglementarea anterioară, reflectată prin prevederile art. 801 C. civ. 1864, textul normativ din noul Cod civil menţionează expres intenţia de gratificare ca trăsătură definitorie a convenţiei de donaţie. Dacă această intenţie de a gratifica lipseşte, actul proiectat ori încheiat nu mai poate fi calificat ca donaţie, independent de denumirea sa.

Intenţia liberală presupune, evident, şi elementul obiectiv al dimi - nuării activului patrimonial al dispunătorului în beneficiul donatarului, care, în mod corelativ, se îmbogăţeşte, în caz contrar această intenţie neputând fi calificată drept „liberală”.

EXTRAS:

(...)

In caz de necesitate poliţistul poate folosi, în situaţiile şi în condiţiile prevăzute de lege, forţa armelor albe sau a armelor de foc. Armele de foc se folosesc după somaţia: Stai, stai că trag!

În cazurile de legitimă apărare poliţistul poate folosi armele de foc, fără somaţie.

Folosirea armamentului din dotare pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, în condiţiile şi în situaţiile prevăzute de lege, înlătură caracterul penal al faptei.

STOC EPUIZAT!

Se interzice folosirea mijloacelor menţionate mai sus împotriva femeilor cu semne vizibile de sarcină, împotriva persoanelor cu semne vădite de invaliditate şi copiilor, cu excepţia cazurilor în care aceştia înfăptuiesc un atac armat sau în grup, care pune în pericol viaţa sau integritatea corporală a uneia ori mai multor persoane.

Poliţia Română poate interveni în forţă, în condiţiile legii, împotriva celor care pun în pericol viaţa, integritatea sau sănătatea persoanelor ori a organelor de ordine, precum şi împotriva celor care ameninţă cu distrugerea unor clădiri sau bunuri de interes public ori privat.

(...)

Cartea nu mai face parte momentan din oferta noastra, fiind EPUIZATA la furnizori!

Prezenta lucrare evidentiaza intr-o maniera directa, concisa si convingatoare, principalele aspecte si elemente teoretice, cu precadere, pe care le presupune studiul administratiei publice, pornind de la problematica conceptuala, la cea a pozitionarii si a rolului jucat in cadrul societatii, de la tipurile si instrumentele de analiza la interferentele administratiei publice cu componentele relevante ale sistemului social, de la principiile de organizare a sistemului de administratie la resursele afectate bunei sale functionari.

STOC EPUIZAT!

Cuprins general

Codul de procedură civilă din 1865

Index

Noul Cod de procedură civilă

Index

Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (extras)

Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (extras)

Pentru a se asigura o completă cunoaştere şi înţelegere a dispoziţiilor legale, lucrarea aduce în atenţia celor interesaţi:

• trimiteri la legislaţia secundară, dar şi legislaţia conexă

• recursurile în interesul legii

• deciziile Curţii Constituţionale

• trimiteri la doctrina de specialitate şi jurisprudenţa naţională.