Recent adaugate

ALTOIREA, pe intelesul tuturor

ALTOIREA, pe intelesul tuturor

Pretul nostru: 23.50 Lei (RON)
Super REDUCERE - Pachet 3 Carti pt. Admiterea in Avocatura / Magistratura

Super REDUCERE - Pachet 3 Carti pt. Admiterea in Avocatura / Magistratura

Pret intreg: 359.00 Lei (RON)
Pretul nostru: 100.52 Lei (RON)
Reducere: 258.48 Lei (RON) (72.00%)
Teste Grila – Drept civil. Drept procesual civil. Drept penal. Procedura penala | 2015

Teste Grila – Drept civil. Drept procesual civil. Drept penal. Procedura penala | 2015

Pret intreg: 110.00 Lei (RON)
Pretul nostru: 99.00 Lei (RON)
Reducere: 11.00 Lei (RON) (10.00%)

Google+

Stiri

Examen admitere barou | Sesiunea August 2018

Date: 06 Jul 2018

Uniunea Națională a Barourilor din România organizează examenul de primire în profesia de avocat (pentru dobândirea titlului profesional de avocat stagiar) şi de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice, sesiunea august 2018
 
Data desfășurării examenului este 31.08.2018 pentru toți candidații.
 
Examenul se va desfășura la București, prin susținerea unui test grilă ce cuprinde 100 de întrebări din toate materiile de examen. Vor fi declarați admiși candidații care vor obține cel puțin 10 puncte la fiecare disciplină în parte și un punctaj total de cel puțin 70 de puncte.
 
Materiile de examen sunt: organizarea și exercitarea profesiei de avocat; drept civil; drept procesual civil; drept penal; drept procesual penal.
 
Examenul se susține în cadrul I.N.P.P.A. și se desfășoară în mod unitar, la București. Tematica de examen este cea stabilită prin Hotărârea nr. 368 din 22.06.2018.
 
Înscrierea la examen se va desfășura astfel:
– Cererile de înscriere se depun în intervalul 09 iulie 2018 (ora 8.00) – 03 august 2018 (ora 16.00) la secretariatul baroului la care candidatul urmează să-și desfășoare activitatea în cazul în care va fi declarat admis.
– Cererile vor fi însoțite de actele prevăzute în Regulamentul de examen.
– În perioada 03 august 2018 – 10 august 2018 barourile vor verifica dosarele de înscriere la examen iar rezultatul verificărilor se afișează conform prevederilor Regulamentului de examen.
 
Taxa de examen este de 1000 lei și se va achita în contul I.N.P.P.A. din București nr. RO56RNCB0082044172480001 deschis la B.C.R. Sucursala Unirea București cu mențiunea „Taxă examen primire în profesie ca avocat stagiar, sesiunea august 2018”, respectiv „Taxă examen primire în profesie ca avocat definitiv, sesiunea august 2018”.
 
 
 
Baroul Bucuresti, luand act de dispozitiile Hotararii Consiliului Uniunii Nationale a Barourilor din România nr.  368/22.06.2018, privind organizarea examenului de primire în profesie, sesiunea august 2018, informeaza candidatii cu privire la inscrierea la examenul de primire în profesie, sesiunea august 2018:
 
 
 
 
 
Candidatii se pot inscrie in intervalul 9 iulie 2018 (ora 8.00) – 3 august 2018 (ora 16.00), la sediul Baroului Bucuresti din Str. Dr. Dumitru Raureanu nr. 3, Sector 5, etajul VI, Sala de Festivitati „Flavius Teodosiu".
 
 
 
Programul de inscriere este urmatorul:
 
Luni-vineri intre orele 9.00 – 15.00, cu exceptia zilei de 9 iulie 2018 cand inscrierile incep la ora 8.00 si a zilei de 3 august 2018 cand inscrierile se incheie la ora 16.00.
 
 
 
Conditiile de inscriere, cererea-tip, continutul dosarului, regulamentul de examen, informatii privind taxa de examen, sunt cele aprobate prin Hotărârea nr. 367 din 22.06.2018, a Consiliului U.N.B.R..
 
 Relatii suplimentare la telefon nr. 021/315.45.38 , email: secretariat@baroul-bucuresti.ro.
 
 
ACTE NECESARE INSCRIERE EXAMEN DE ADMITERE IN PROFESIA DE AVOCAT, SESIUNEA 2018
I. Pentru dobandirea titlului profesional de avocat stagiar, la cererea de înscriere se anexează următoarele acte:
 
certificatul de naştere, în copie certificata pentru conformitate;
actul de identitate, în copie certificata pentru conformitate;
diploma de licenţă în copie legalizată. În cazul în care diploma de licenţă s-a obţinut după anul 1995, se va depune şi copia legalizată a foii matricole eliberată de facultatea absolvită;
dovada de plată a taxei de înscriere la examen, în original;
certificatul de cazier judiciar, eliberat cu cel mult 15 zile înainte de data depunerii cererii;
certificat privind starea de sănătate a candidatului, incluzând şi o evaluare psihiatrica*;
certificat eliberat de baroul competent în care solicitantul a mai fost înscris în profesie, care să ateste cauzele încetării calităţii de avocat ori, dacă este cazul, motivele respingerii unei cereri anterioare de primire în profesie**.
           
II. Pentru dobandirea titlului profesional de avocat definitiv, la cererea de înscriere se anexează următoarele acte:
 
certificatul de naştere, în copie certificata pentru conformitate;
actul de identitate, în copie certificata pentru conformitate;
diploma de licenţă în copie legalizată. În cazul în care diploma de licenţă s-a obţinut după anul 1995, se va depune şi copia legalizată a foii matricole eliberată de facultatea absolvită;
dovada de plată a taxei de înscriere la examen, în original;
certificatul de cazier judiciar, eliberat cu cel mult 15 zile înainte de data depunerii cererii;
certificat privind starea de sănătate a candidatului, incluzând şi o evaluare psihiatrica*;
dovada promovarii, in conditiile Regulamentului de examen, a examenului de definitivare in functia juridica indeplinita anterior;
certificat eliberat de baroul competent în care solicitantul a mai fost înscris în profesie, care să ateste cauzele încetării calităţii de avocat ori, dacă este cazul, motivele respingerii unei cereri anterioare de primire în profesie**.
 
 
 
 
IMPORTANT
 
In conformitate cu dispozitiile art. 2 din Regulamentul –Cadru de examen, toti candidatii trebuie sa indeplineasca condiţiile prevăzute la art. 12 din Legea nr. 51/1995.
 
La examenul de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice se pot înscrie persoanele care îndeplinesc, suplimentar, condiţiile prevăzute la art. 20 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 51/1995. Dovedirea vechimii in functia juridica indeplinta anterior se face prin anexarea la dosarul de examen a inscrisurilor specifice, in copie certificata pentru conformitate (carte de munca/ adeverinta angajator, etc.)
 
 
 
           
 
Nota:           * Certificatul privind starea de sănătate a candidatului, poate fi emis de catre orice medic generalist. Evaluarea psihiatrica poate fi emisa de orice medic specialist psihiatru.
 
   Baroul Bucuresti nu a optat pentru desemnarea unor unitati medicale.
 
                  ** Sunt exceptati candidatii de la examenele anterioare de primire in profesie care nu au promovat examene de primire in profesie din sesiuni anterioare.
 
           
 
ACTELE SE DEPUN IN DOUA EXEMPLARE, RESPECTIV UN SET CU ACTE ORIGINALE/LEGALIZATE SI UN SET CU COPII CERTIFICATE, FIECARE SET CONSTITUIND UN DOSAR DISTINCT.
 
ACTELE SE DEPUN IN DOSAR PLIC SAU DOSAR CU SINA.
 
 
 
In vederea asigurării unor condiţii civilizate pentru înscrierea candidaţilor, s-a pus la dispoziţia acestora un spaţiu generos pentru desfăşurarea operaţiunilor de înscriere, respectiv Sala de Festivităţi "Flavius Teodosiu", de la etajul VI, dotată cu aer condiţionat, suficiente scaune şi apă potabilă. 
 
Programul zilnic de primire a documentelor este de natură a oferi timp suficient celor care doresc să se înscrie, nefiind necesară înscrierea pe liste prealabile.
 
 
In scopul derulării fără incidente a înscrierii la examen, se recomanda candidatilor sa se asigure că prezintă dosare complete, conform Regulamentului de examen, atât din punct de vedere al conţinutului, cât şi al formei, respectând cerinţele privind natura documentelor depuse (acte originale, copii legalizate, copii simple, certificate conform cu originalul, după caz).

Av. Cristina Elena CANDEA. Codificarea in dreptul international al investitiilor straine, schematizare in contextul existentei unei multitudini de cutume internationale

Date: 13 Feb 2015

 

 

CODIFICAREA IN DREPTUL INTERNATIONAL AL INVESTITIILOR STRAINE, SCHEMATIZARE IN CONTEXTUL EXISTENTEI UNEI MULTITUDINI DE CUTUME INTERNATIONALE

 

                                                                                                    Cristina Elena CANDEA*

 

Abstract: The emergence of new customary rules has not reached a point of stagnation in this area full of effervescence, is far from complete, so that completion of an encoding becomes almost imposible. There is no multilateral treaty regulating foreign investment and the role of customs international is apparently absent in an international society in which there are a large number of bilateral and regional treaties. At the first glance, the picture that best represents international standards in the field of foreign investment, loock as a mosaic, need for simplification.

Keywords: simplification, foreign investment, international law, treaty, investment protection

 

La prima vedere, imaginea care reprezinta cel mai bine normele internationale in domeniul investitiilor straine, este aceea a unui mozaic[1] complex, disputat si insetat mai mult ca oricand de simplificare, cu toate ca experienta preluata din dreptul international public, a furnizat doctrinei materiale deosebit de utile pentru studiul codificarii dreptului international al investitiilor straine. Spre exemplu, eforturile de codificare ale ILC[2], inclusiv cele ce fac referire la responsabilitatea statului, la conventiile privind dreptul marii, la succesiunea si imunitatea statelor, precum si alte norme de drept international public, s-au constituit intr-o parte semnificativa de izvoare de drept international al investitiilor straine

 

1. Notiuni introductive. Dreptul internațional al investițiilor străine, ramură a dreptului internațional public este intr-o proportie considerabila un drept cutumiar, chiar dacă în materie s-au înmulțit normele convenționale prin acordurile regionale sau bilaterale încheiate în timp. O ramura de drept, se incadreaza sau nu intr-un anumit domeniu, in principal datorita izvoarelor sale de drept. Principalul izvor de drept, martor al aparitiei dreptului international al investitiilor straine, este cutuma internationala, iar izvorul de drept martor al dezvoltarii si conturarii dreptului international al investitiilor straine, este dat de tratatele internationale.  

Este un aspect binecunoscut, faptul ca nu exista un tratat multilateral de reglementare a investitiilor straine iar rolul cutumelor internationale este aparent absent, intr-o societate internationala in care exista un numar mare si ascendent de tratate bilaterale si regionale in domeniul investitiilor straine. Insa in realitate, tocmai existenta acestor tratate a amplificat  rolul cutumelor internationale in domeniul nostru de analiza, in special in material protectiei investitiilor si a solutionarii disputelor in domeniul investitiilor straine. In acest caz, anumite reglementari privind protectia si raspunderea, au dobandit o intindere cutumiara  asupra altor parti, care nu au fost semnatare ale unui anumit tratat bilateral privind investitiile straine.Ca urmare, o regula nescrisa pentru cea de a treia parte dintr-un tratat, a devenit o practica generala, relativ indelungata si uniforma, considerata de state ca exprimand o regula de conduita cu forta juridica obligatorie. Instrument juridic fundamental, Carta Națiunilor Unite, in art. 92-96 reglementează Curtea Internațională de Justiție. Constituirea și funcționarea Curții Internaționale de Justiție sunt prevăzute în Statutul anexă la Cartă. La art. 38 din Statutse prevede că rezolvarea de către Curte a diferendelor se va face prin aplicarea: convențiilor internaționale, fie generale, fie speciale, care stabilesc reguli expres recunoscute de statele în litigiu; cutumei internaționale, ca dovadă a unei practici generale, acceptată ca reprezentând dreptul; principiilor generale de drept recunoscute de națiunile civilizate; sub rezerva dispozițiilor art. 59 („hotărârea Curții nu este obligatorie decât între părți și numai cu privire la cauza care a fost rezolvată”), hotărârile judecătorești și doctrina specialiștilor celor mai calificați ai diferitelor state, ca mijloace auxiliare pentru determinarea regulilor de drept.

 

2. Dezbateri in diagonala privind schematizarea si unificarea normelor aplicabile in domeniul investitiilor straine. Cu privire la expunerea anterioara, nu este lipsita de considerare  opinia actuala a unor specialisti[3], conform careia, un numar insemnat de observatori si-au manifestat convingerea ca a apus epoca lipsita de fezabilitate a condificarii, iar codificarea insasi a devenit un concept contestat, in primul rand din cauza esecurilor incercarilor de codificare. Pe de o parte, codificarea inseamna intr-adevar o unificare si o uniformizare a dreptului international al investitiilor straine, simplificand considerabil normele de aplicabilitate, insa pe de alta parte, poate insemna si o restrangere a drepturilor participantilor in relatiile investitionale, prin determinarea acestora sa respecte cu strictete un anumit pachet de norme aplicabile, care ar putea sa le afecteze, spre exemplu, tratamentul just si echitabil. Tocmai pentru aceste motive, codificarea, desi este o masura eficienta de simplificare, este din ce in ce mai controversata si lasata pe marginea agendelor de lucru ale comunitatii internationale.

Aparitia unor noi reguli cutumiare nu a ajuns  la un punct de stagnare in acest domeniu plin de efervescenta, fiind departe de a se finaliza, motiv pentru care finalizarea unei codificari devine prematura si aproape imposibila. Relatiile internationale in domeniul investitiilor straine, sunt intr-o continua dezvoltare si nu trebuie ignorata desprinderea evolutiva a unor noi actori, oferind ca exemplu, societatile transnationale (TNC), nascandu-se in acest fel noi reguli cutumiare, de drept transnational.

 O alta categorie de specialisti, promoveaza o idée contrara: acestia considera ca problema dezvoltării regulilor multilaterale pentru investitii va trebui, cat de curand, abordată din nou, pentru a lua în considerare situaţia dacă acest demers sustinut, va conduce la un rezultat pozitiv, în pofida eşecului negocierilor în vederea ajungerii la un Acord Multilateral privind investiţiile (MAI) în OECD[4]şi a respingerii negocierilor asupra regulilor privind investiţiile în cadrul WTO[5], pentru a relua în lucru valoarea unui astfel de demers.

 

3. Consolidarea unui cadru international unitar si uniform. Principalii participanti si rolul lor. Acest domeniu este fara indoiala, in asteptarea unui tratat (acord) viitor, care ar putea sa clarifice anumite aspecte, precum relaţia dintre GATS Modul 3[6], TRIM[7]-uri şi BIT-uri, fie prin încorporare prin referinţă, crearea unei "ierarhii de norme", fie prin alte mijloace (caracterul international al diferendului, competente de solutionare a diferendelor etc). Acestea s-ar adăuga la instituirea de noi reguli fundamentale la setul existent de astfel de reguli, de exemplu standardele fundamentale privind mediul[8], drepturile omului şi munca.

 

3.1. Acordul multilateral privind investițiile (AMI). În 1995 OCDE a inițiat eleborarea unui acord multilateral de investiții în scopul creării unui cadru internațional unitar si simplificat pentru raporturile investiționale internaționale. S-a urmări elaborarea unui tratat unilateral deschis semnării tuturor statelor interesate. Negocierile au fost însă dure, intrucat au apărut numeroase divergențe iar interesele manifestate erau puternic contradictorii, demonstrându-se că și statele dezvoltate nu erau pregătite să se ajungă la un punct de vedere comun în ceea ce privește reglementarea investițiilor străine. Au fost formulate critici și în legatură cu faptul că această sarcină de codificare și-a asumat-o OCDE, în loc să transfere acesta importantă sarcină nou inființatei organizații și anume Organizati Mondiala a Comertului – OMC.

Deși documentul final a ramas în fază de proiect, el are importanța sa pentru că a conturat anumite linii directoare si a constituit un ghid pentru multe state în procesul de liberalizare a propriilor reglementări în materie de investiții, constituind un  datum  oricând util de consultat.

Proiectul in discutie, conține atât clauze cu texte definitive, cât și clauze în mai multe variante alternative. Selectând principalele clauze ce prezinta un interes concret pentru domeniul investițiilor străine, precum și variantele de text alternativ, putem să desprindem principalele obiective urmărite in redactarea acestui act internațional[9], printre care regasim: stabilirea unor standarde ridicate privind trantamentul aplicabil și protecția investițiilor stabilind obligații imperative în sarcina statului gazdă cât privește transparența și informarea în domeniul reglementărilor adoptate pentru investiții ; extinderea standardelor de liberalizare existente, incât sa acopere atât momentul constituirii investițiilor cât și perioada următoare, intelegand ca se va aplica tratamentul național și în stadiul preinvestițional; eliminarea obstacolelor din calea circulației persoanelor, in contextul participarii lor la activitatea investițională; eliminarea cerințelor de performanță (Performance Requirement) sub orice formă și  eliminarea discriminării în procesul privatizării, fără a se ingrădi drepul statului gazdă de a interzice investițiile străine în anumite sectoare; standardele în materie de sănătate publică, protecția muncii și a mediul înconjurător nu vor fi scăzute pentru a încuraja investițiile străine; stabilirea unor reguli de norme clare privind protecția investițiilor în conformitate cu normele cutumiare și convenționale internaționale.

 

3.2. Tratatele bilaterale si regionale privind investitiile straine. Cadrul legal internaţional ce guvernează investiţiile străine constă dintr-o reţea propagata si amplificata de acorduri internaţionale privind investiţiile (AII)[10], la care se adaugă normele generale de drept internaţional. Deşi alte tratate internaţionale interacţionează cu această reţea în diferite moduri semnificative, AII sunt instrumente primare de drept public internaţional ce guvernează promovarea şi protejarea investiţiilor străine.[11]Textele AII diferă în functie de specificitatea acestora, dar sunt şi desul de asemanatoare în ceea ce priveşte structura şi conţinutul: majoritatea combină elemente aproape identice privind modalitati de promovare şi protejare a investiţiei străine, prin armonizare la nivel national si care prezinta un mecanism de arbitrare investitor-stat sau stat-stat, care permite investitorilor străini să aplice aceste standarde în statele gazdă.[12]Aceasta reţea de tratate internationale, oferă investitorilor străini o metodă puternică şi in continua amplificare a aplicabilitatii tratatului internaţional, iar pentru cei ce nu sunt parti semnatare, ofera amplificarea aplicabilitatii cutumelor internationale.

Spre exemplu, acordurile bilaterale de promovare și protecție a investițiilor, consacră o bună parte din reglementări, tratamentului acordat. Tratamentul „just și echitabil” sau „just și imparțial” constituie un concept general referitor la un standard fundamental, care fără a face trimitere la legislația internă a unui stat gazdă ajută la interpretarea tratatelor și acordurilor internaționale. Este considerat un regim absolut, tocmai pentru că nu este condiționat de legislația națională, ci stabilește că tratamentul aplicat investițiilor străine, trebuie să îndeplinească anumite condiții obligatorii.[13]

Cert este că modul în care este apreciată noțiunea depinde de circumstanțe și nu există definiții admise în mod comun, deși ele figurează în majoritatea acordurilor bilaterale și în alte instrumente referitoare la protecția investițiilor însă în redactări diverse, mai mult sau mai puțin precise. De exemplu art.5 alin.1 din modelul de acord bilateral privind investițiile promovat de SUA,  se prevede că „fiecare parte trebuie să acorde investițiilor ce cad sub incidența tratatului, un tratament în conformitate cu dreptul internațional cutumiar, inclusiv tratamentul just și imparțial, precum și protecție și siguranță totală” (US BIT model 2004) și de asemenea alin.2 al celuiași articol, exemplifică tratamentul minim aplicabil investițiilor stipulând următoarele: „(a) tratamentul just și echitabil include obligația de a nu refuza accesul în justiție în instanțele civile, penale sau administrative, în concordanță cu principiile unui proces just, ce se regăsesc în principalele sisteme de drept ale lumii; (b) protecția și siguranța totală înseamnă că fiecare parte va oferi acel nivel de protecție polițienească (Police protection) care se cere sub incidența dreptului cutumiar internațional.”

 

3.3. Participantii vizibili in procesul de simplificare. Dintre toti subiectii participanti, statele au un rol esențial în crearea și funcționarea relațiilor  internaționale. Izvoarele dreptului internațional cu caracter economic sunt într-o bună parte creația statelor, ele la rândul lor fiind destinatarii normelor conținute de aceste izvoare. Potrivit principiului autodeterminării fiecare stat alege în mod liber propriul său sistem național economic iar ca o aplicare a principiului egalitații suverane fiecarui stat îi este cunoscută libera și egala participare la viața internaționala economică. Ele trebuie să liberalizeze comerțul exterior să se deschidă învestițiilor  străine directe și să practice o politică economică internă consecventă. Instituțiile și organismele economice la care participă statele, FMI, Banca Mondială și OMC încurajează (inclusiv prin mijloacele de presiune de care dispun) statele să îndeplinească dezideratele de mai sus. În același timp, statele au dreptul de a fi ajutate mai ales că cel mai adesea originea problemelor lor nu le este imputabila și se datorează unor cauze externe. Evident că exercitarea acestor competențe a statului în materia investițiilor străine trebuie să respecte, în absența oricărui instrument convențional, principiile și normele dreptului internațional, inclusiv cel cutumiar.

De o vizibilitate tot mai crescanda se bucura si societatile transnationale. Dreptul international cutumiar recunoaste TNC[14]drept potentiali[15]subiecti de drept international, in special datorita puterii lor financiare, care de multe ori excede puterea financiara a unui stat. Si din acest punct de vedere, TNC trebuie sa promoveze un rol mai activ, o implicare expansionista, dinamica si neintrerupta in dreptul international, pentru a inlatura paralizia instalata in prezent. Spre exemplu, in ultimii ani, comunitatea internationala a procedat la elaborarea unor coduri de conduita ce contin norme care guverneaza conduita TNC, insa cele mai multe din aceste norme au fost elaborate cu participarea extrem de redusa sau chiar absenta a TNC.  Se pare ca motivul este reprezentat si de faptul ca uneori nu li se permite acestor corporatii o participare mai activa.

Alti participanti din ce in ce mai activi, care pot fi mentionati pentru exemplificare, sunt organizatiile internationale interguvernamentale[16],organizatiile internationale nonguvernamentale respectiv asociaţiile internaționale cu caracter profesional: grupările internaționale ale producătorilor și consumatorilor; federaţiile internaționale ale sindicatelor, Camera de Comerţ Internațională – CCI cu sediul la Paris care joacă un rol important în materia formulării de norme și uzanţe ale comerţului internațional. În afara acestor organizaţii cu caracter tradiţional, există un mare numar de alte organizaţii implicate în domenii foarte specializate ale relaţiilor economice internaționale cum ar fi de exemplu Center for International and Enviromental Law (CIL) și International Institute for Sustenable Development (IISD), care au o influenţă deloc neglijabilă în domeniul dreptului investiţiilor.

 

4. Concluzii. In conditiile date, pentru a se evita hazardul, se impune o simplificare in domeniul investitiilor straine, simplificare care nu se concentreaza numai pe o codificare utila, ci se concentreaza pe o simplificare generala, in toate aspectele acestui domeniu: statutul drepturilor de proprietate straina, taxele, imbunatatirea procedurilor de arbitraj si in general a modurilor de solutionare a diferendelor, reconsiderarea opiniilor guvernelor cu privire la sanctiunile economice si la impactul acestora asupra increderii investitorilor, transparenta si responsabilitatea politica etc. Niciuna dintre aceste evolutii nu se va simplifica de la sine, ci numai prin incurajarea dezvoltarii de sisteme juridice eficiente si independente si prin transparenta in acest demers legal. Pentru acest deziderat, este absolut necesar ca fiecare stat sa se asigure ca legislatia nationala indeplineste standardele internationale de drept. Astfel de modificari necesita sprijin si implicare activa si din partea Uniunii Europene. Există, de asemenea, măsuri specifice care ar putea fi luate in considerare de către Uniunea Europeană, ca de exemplu cele din procesul de follow-up de la Conferința de la Barcelona în 1995[17]. Pentru a promova investițiile, guvernele se pot consulta cu părțile interesate, să simplifice și să codifice legislația, sa elaborareze si sa utilizeze un limbaj simplu si sa dezvolte atat reglementările existente, cat și pe cele propuse.

 

 

[1] Cristina Elena CANDEA este avocat, asociat in cadrul Chartered Institute of Arbitrators, cercetator stiintific asociat in cadru Institutului de Cercetari Juridice al Academiei Romane si arbitru international inscris pe lista Vienna International Arbitral Centre;

1.DI BENEDETTO, Saverio, International Investment Law and the Environment,  Edward Elgar Publishing, 2013, p. 9;

[2] ILC se va citi in continuarea studiului : International Law Comission ; a se vedea si site-ul oficial: http://untreaty.un.org/ilc/ilcintro.htm;

[3] A se vedea in acest sens, BJORKLUND, Andrea K. and REINISCH, August, International Investment Law and Soft Law, Edward Elgar Publishing 2012(ISBN:9781781003213, eISBN:9781781003220);

[4] Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) este o organizaţie internaţionalăa acelor naţiuni dezvoltate care acceptă principiile democraţiei reprezentative şi a economiei de piaţă libere. Organizaţia îşi are originile în anul 1948, sub numele de Organisation for European Economic Co-operation (OEEC), Organizaţia pentru Cooperare Economică Europeană, pentru a ajuta la administrarea planului Marshall pentru reconstrucţia Europei după Cel de-al Doilea Război Mondial. Mai târziu calitatea de membru a fost extinsă pentru statele din afara Europei, iar în 1961s-a reformat luând numele de Organisation for Economic Co-operation and Development ( OECD). Romania a devenit, in luna octombrie 2005, membru cu drepturi depline in cadrul Comitetului Otelului din Organizaţia pentru Cooperare şi DezvoltareEconomica (OECD), statutul anterior fiind de membru observator;

[5] Organizaţia Mondială a Comerţului (World Trade Organization) a fost conceputa de către fondatorii săi să supravegheze şi să liberalizezecomerţul internaţional. The organization officially commenced on January 1, 1995 under the Marrakech Agreement, replacing the General Agreement on Tariffs and Trade(GATT), which commenced in 1947.Organizaţia s-a înfiinţat oficial la 1 ianuarie 1995, în cadrul Acordului de la Marrakech, acord de înlocuire a Acordului General pentru Tarife şi Comerţ (GATT) din 1947;

[6] General Agreement on Trade in Services (GATS), Acordul General privind Comertul cu Servicii este un tratat al OMC (Organizatia Mondiala a Comertului) care a intrat in vigoare in ianuarie 1995 ca urmare a Rundei de negocieri Uruguay.The treaty was created to extend the multilateral trading system to service sector, in the same way the General Agreement on Tariffs and Trade(GATT) provides such a system for merchandise trade.Mode 3 inseamna prezenta comerciala, serviciu furnizat pe teritoriul statelor membre, prin prezenţa comercială a furnizorului;

[7] Agreement on Trade-Related Investment Measures ( acorduri privind măsurile in investiţii legate de comerţ );

[8] POPESCU Dumitra, POPESCU Mircea, Dreptul mediului, Tratate si documente internationale vol. 1 si 2, editura Artprint, Bucuresti, 2002;

[9] Vezi variant consolidată a textului proiectului din 1998 în, OECD, Daffe/MAI (98)7, The Multilateral Investment Agreement, Draft Consolidated Trext ; D. Carreau, P. Juillard, op.cit., pp.449-450;

[10] Abrevierea AII este folosită pe tot parcursul acestui text pentru a face referire la tratatele bilaterale de investiţii (TBI) independente, la acordurile bilaterale şi regionale privind liberul schimb ce includ obligaţiile investiţiei străine, ca de exemplu North American Free Trade Agreement (NAFTA) (Acordul Nord-American privind liberul schimb), precum şi la tratatele sectoriale, ca de exemplu Tratatul privind Carta Energie (TCE), care include obligaţiile investiţiei. Expresia “tratatele de investiţii” este uneori folosită în text în loc de AII;

[11] Interacţiunea dintre promovarea şi protejarea investiţiilor în cadrul AII şi normele impuse de alte tratate economice multilaterale este din ce in ce mai discutată. Interacţiunile importante includ accesul la piaţă pentru furnizorii de servicii conform General Agreement on Trade in Services (Acordul General privind Comerţul în Servicii), interdicţiile restricţiilor legate de transferuri şi convertibilitate conform Articles of Agreement (Articolele Acordului) de la Fondul Monetar Internaţional  şi interdicţiile legate de diferite tipuri de cerinţe privind performanţa, inclusiv cerinţele interne referitoare la conţinut, în conformitate cu Agreement on Trade-Related Investment Measures (Acordul privind măsurile de investiţii legate de comerţ) al OMC ;

[12] Statul „gazdă” se referă la statul în care se regăseşte un investitor străin sau o investiţie străină. Statul „de origine” se referă la statul al cărui cetăţean este investitorul;

[13] Vezi SORNARAJAH, M., International Law of Foreign Investment, Cambridge University Press 2012, p.204;

[14] Cunoscute mai ales sub denumirea de corporatii internationale transnationale;

[15] Pentru consideratii asupra unui proces rapid de osificare in cutuma internationala, a se vedea  Bin Cheng, United Nation Resolutions  on Outer Space: Instant International Customary Law? (1965);

[16] Urmare a negorcierilor comerciale multiple cunoscute sub numele de Runda Uruguay 1986 – 1993 s-a născut o nouă intituție menită să înlocuiască GATT: Organizația Mondială a Comertului (OMC) și care a început să funcționeze la 1 ianuarie 1985. Spre deosebire de FMI sau Banca Mondială, OMC nu este o instituție specializată a ONU, fiind concepută ca o organizație internațională cu vocație universal;

[17] In 2014 a fost votat si aprobat ultimul Protocol al Uniunii Europene:la 19 februarie 2010, Comisia a publicat o propunere[17]de decizie a Consiliului privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Protocolului privind managementul integrat al zonelor costiere din Marea Mediterană (protocolul ICZM) la Convenția privind protejarea mediului marin și a zonei de coastă a Mării Mediterane (convenție cunoscută în mod curent sub denumirea „Convenția de la Barcelona”. Aceasta a fost inițial semnată la 16 februarie 1976, fiind modificată ulterior la 10 iunie 1995).Uniunea Europeană este parte contractantă la Convenția de la Barcelona, alături de toate statele membre ale UE cu ieșire la Marea Mediterană. În temeiul articolului 4 alineatul (3) din Convenție, părțile contractante au obligația de a promova managementul integrat al zonelor costiere, ținând seama de protecția zonelor de interes ecologic și peisagistic, precum și de utilizarea rațională a resurselor naturale. Protocolul ICZM conține obiective și principii generale privind managementul zonelor de coastă, inclusiv utilizarea durabilă a resurselor naturale și conservarea ecosistemelor de coastă. De asemenea, textul acestui protocol conține dispoziții specifice referitoare la activitățile economice în zonele de coastă, inclusiv construcții, turism, pescuit, acvacultură și activități maritime, precum și la instrumentele pentru managementul integrat al zonelor costiere (cum ar fi evaluarea mediului, strategii costiere naționale și mecanisme de monitorizare).  

Av. Cristina Elena CANDEA | Pot fi considerate in prezent intreprinderile multinationale, subiecte progresiste de drept international public?

Date: 02 Dec 2014

Autor: Avocat Cristina Elena CANDEA

 

 

 

Consideratii generale

In acest eseu vom aduce in discutie Corporatiile Internationale Transnationale (denumite in cele ce urmeaza TNC). Aceste subiecte au personalitate juridică internațională. Cu alte cuvinte, ele au si exercita anumite drepturi și obligații în conformitate cu dreptul internațional. Cum s-ar putea determina daca o anumita entitate are sau nu personalitate juridical internationala? O entitate este un subiect de drept internațional în cazul în care are "personalitate juridică internațională". Cu alte cuvinte, subiecții trebuie să aibă drepturi, competențe și atribuții în conformitate cu dreptul internațional și ar trebui să fie în măsură să își exercite aceste drepturi, atribuții și competențe. Drepturile, competențele și atribuțiile diferite se modifică în funcție de statutul și funcțiile lor.  In cazul TNC, se poate afirma ca li se recunoaste o personalitate juridica internationala incompleta. Este oare pregatit mediul international pentru o recunoastere completa ca subiect de drept international a TNC? Unii autori sunt de parere ca ar fi o imprudenta la acest moment, sa se acorde o astfel de recunoastere, deoarece s-ar putea exercita presiuni  asupra sistemului juridic international .

Personalitatea juridică include, de asemenea, capacitatea de a asigura respectarea drepturilor proprii precum și de a obliga alte entitati la îndeplinirea obligatiilor lor în temeiul dreptului internațional. De exemplu, acest lucru înseamnă că un subiect de drept internațional ar trebui să poată: (1) formula cereri în fața instanțelor și tribunale internaționale și naționale să își exercite drepturile, e.g. in fata Curtii Internaționale de Justiție; (2) să aibă capacitatea sau puterea de a intra în conventii care sunt obligatorii în temeiul dreptului internațional, de exemplu in tratate; (3) beneficiază de imunitate de jurisdicție a instanțelor străine; de exemplu, imunitate pentru acte de stat; (4) să fie supusă obligațiilor în temeiul dreptului internațional ( Martin Dixon) si sa aiba dreptul de a creea drept international.

Subiectele de drept internațional nu au aceleași drepturi, obligații și capacități. Curtea Internationala de Justitie arata, in avizul sau consultativ din 1949, referitor la „Repararea daunelor suferite in serviciul Natiunilor Unite” ca subiectele de drept intr-un sistem juridic nu sunt in mod necesar identice in ce priveste natura sau intinderea drepturilor lor.

Tot mai multi autori vorbesc despre invizibilitatea  legala a TNC in peisajul dreptului international. Analizand rolul dreptului international public (rol ce trebuie sa fie complet), se observa ca, in esenta, acesta comprima un sistem de reguli si principii care guverneaza relatiile internationale intre statele suverane si alti subiecti institutionali de drept international cum ar fi United Nation, Liga Araba etc. ori tocmai acest sitem de reguli ar fi afectat daca unii membrii ai comunitatii internationale, in special TNC, ar fi plasati sau s-ar autoplasa intr –un colt de invizibilitate.

Dreptul international cutumiar recunoaste TNC drept potentiali  subiecti de drept international. Si din acest punct de vedere, TNC trebuie sa promoveze un rol mai activ, o implicare expansionista, dinamica si neintrerupta in dreptul international, pentru a inlatura paralizia instalata in prezent. Spre exemplu, in ultimii ani, comunitatea internationala a procedat la elaborarea unor coduri de conduita ce contin norme care guverneaza conduita TNC, insa cele mai multe din aceste norme au fost elaborate cu participarea extrem de redusa sau chiar absenta a TNC.  Se pare ca motivul este reprezentat si de faptul ca uneori nu li se permite acestor corporatii o participare mai activa.

Denumirea generic TNC reprezintă principalii operatori ai comerțului internațional, care realizează aproape totalitatea investițiilor internaționale și tot ei sunt la originea majorității plăților internaționale. Varietatea lor, numărul acestora și domeniile multiple de activitate în care sunt prezenti fac dificilă definirea acestora. Intră în această categorie grupurile de societăți comerciale ce reprezintă o anumită permanență, plasate sub conducerea unei societăți mamă, situată într-un stat și care cuprinde societăți filiale sau afiliate situate în mai multe alte state. Întreprinderea multinațională sau societatea transnațională spre deosebire de ONG este un grup de interes privat având drept scop realizarea de beneficii. Ceea ce caracterizează aceste societăți este înainte de toate coordonarea și ierarhizarea între diversele elemente care compun grupul; existand deci legături juridice și financiare complexe între centru și periferie adică între societatea mamă și societațile filiale sau afiliate. Fiecare din aceste segmente poseda propria personalitate juridică în raport cu dreptul fiecăruia din statele în care ele operează. În practică și pe motiv de comoditate se conferă  TNC naționalitatea societății mamă utilizandu-se formule ca RENAUT SA este o multinațională franceză sau COCA-COLA este o multinațională americană. 

Fără să fie subiect de drept internațional în sensul clasic al termenului unele TNC dispun de o capacitate de influență care o exceed pe aceea a numeroase state suverane; cifra lor de afaceri este superioară PIB acestor state, numărul angajaților depașește populația a multor state dezvoltate cât și în curs de dezvoltare iar nivelul vânzărilor externe este mai ridicat decât cel al exporturilor mai multor state. Publicația promovată de CNUCED/UNCTAD „World Investment Reports” furnizează periodic date esențiale despre aceste societăți multinaționale. Desigur cele mai importante din aceste întreprinderi își au originea în statele dezvoltate dar cu timpul, numeroase TNC, si-au marcat originea în statele în curs de dezvoltare, fiind produsul liberalizării economiei internaționale create prin rețele convenționale care s-au dezvoltat fără încetare mai ales din deceniul 70 al secolului trecut.

 

Controverse și reglementări internaționale

TNC au fost criticate puternic în trecut de către statele în curs de dezvoltare, în climatul creat de faptul că majoritatea acestor întreprinderi multinaționale aveau originea în statele capitaliste; fiind acuzate de a fi instrumentul privilegiat al exploatării economice și dominației politice. Pe măsura ce tot mai multe multinaționale sunt societăți originare din statele în curs de dezvoltare, criticile de natură ideologică s-au estompat în timp, în schimb aceste societăți au ramas în centrul controverselor cât privește rolul lor pozitiv sau negativ în diviziunea internațională a muncii și în globalizarea economiei. Li se impută că ele constituie o concurența redutabilă pentru state, aducând limitări suveranitații lor și ca tind să-și organizeze propriul lor sistem economic autonom amenintând ordinea internațională interstatală.

Activitățile TNC pot prejudicia in anumite cazuri, atât statul gazdă cât și statul de naționalitate. Cu toate beneficiile pe care le obține statul gazdă: aport de capital sau în natură, aport de bunuri corporale sau incorporale, cu efecte pozitive asupra econimiei statului gazdă, statele importatoare de investiții au tendința să acorde TNC condiții disproporționate, care fac aportul lor nesemnificativ. Nu trebuie omisă nici incidența pe care o au TNC în exploatarea resurselor naturale.

Nici statul de naționalitate al TNC nu este scutit de problem, chiar dacă beneficiază de implantarea internațională economică și în consecință de acoperirea importurilor prin exporturi. Statul de naționalitate trebuie să consimtă la constituirea de către întreprinderea multinațională de investiții internaționale, mai precis exportând capitalul necesar. Asemeanea operațiuni cu corolarul lor exprimat adesea prin delocalizarea activităților industriale din statul de naționalitate, au incidență negativă asupra pieței forței de muncă, generând câteodata și actiunea de import de produse cu efect negativ asupra balanței de plăți externe.

De asemenea, s-a afirmat că asemenea întreprinderi pot acționa împotriva intereselor ordinii economice internaționale. În fapt concentrarea puterii economice ce se operează in profitul TNC poate prejudicia principiile directoare pe care se fundamentează această ordine: liberalismul schimburilor economice internaționale care necesită libera concurență între operatorii internaționali economici. 

Astfel în materie monetară, TNC au fost frecvent criticate de a fi neutralizat rata de schimb stabilă creată prin acordurile de la Bretton – Woods 1944 (sistemul parităților fixe) prin plasamentul speculativ al lichidităților lor enorme, ceea ce le face responsabile de adoptare a sistemului generalizat de flotare a monedei. Ca aspect pozitiv, nu se poate contesta faptul că TNC sunt la originea creării și dezvoltării notabile a euro-piețelor (euro-devize, euro-obligațiuni) și care constituie actualmente esențialul sitemului monetar internațional. 

Indiscutabil că în raport de acestă forță economică dar și politică pe care o au întreprinderile internaționale, tendințe de a le controla respectiv a le dirija nu au lipsit, tentativele au fost numeroase și fără succes. Două dintre aceste tentative de control și reglementare a TNC merită a fi prezentate și analizate: Codul Națiunilor Unite privind TNC rămas în fază de proiect și Declarația și deciziile OCDC din 1976 importantă pentru domeniul investițiilor internaționale. 

 

Proiectul Națiunilor Unite referitor la un Cod de conduită al TNC

Convergența conjuncturală a două poziții a dus la ideea realizării unui asemenea cod. Pe de-o parte SUA care dorea instaurarea sau reinstaurarea între TNC a condițiilor de egalitate concurențială, prin promovarea unei reglementări internaționale care să se substituie reglementărilor naționale în materie[1], iar pe de altă parte, poziția statelor în curs de dezvoltare, doritoare de a afirma exigențele unei noi ordini economice internaționale și să elimine inegalitățile compensatorii între TNC originare din statele din nord și intre TNC originare din statele de Sud. Consensul între SUA și statele în curs de dezvoltare în acestă materie, nu a durat iar negocierile au învederat diferențe notabile de optică și poziție între statele dezvoltate și statele in curs de dezvoltare.

Ca organ de negociere și de elaborare United Nations Commission on Transnational Corporations (Comisia Societaților Transnaționale a Națiunilor Unite) a reușit elaborarea unui cod a cărui structură pare să fi satisfăcut pe cei interesați . Documentul cuprinde șase părți distincte: preambul și obiective; definiție și sfera de aplicare; activitațile societaților transnaționale; tratamentul societăților transnaționale; cooperarea interguvernamentală; aplicarea codului de conduită. Cu tot caracterul generos al acestei structuri, nu au putut fi rezolvate toate problemele de formă și de fond care le impunea proiectul. O certitudine există și anume că acest cod de conduită al TNC nu va putea fi un instrument convețional (un tratat sau o convenție internațională) și în consecintă valoarea sa juridică va fi aceea asemănătoare rezoluțiilor Națiunilor Unite. Consecință: cu cât consensul asupra textului inclusiv sub aspectul aplicării va fi mai solid, cu atât documentul va fi apropiat de hard low, din contră, cu cât consensul va fi mai diminuat cu atât proiectul de cod va avea valențe de soft low. Este ceea ce am prezentat la inceputul eseului, referitor la participarea extrem de redusa (grad de participare impus/inhibat din exterior ori dezinteresat din interior)  a TNC in elaborarea anumitor norme international, fie ele si norme de conduita.

Negocierile referitoare la proiectul de cod au învederat deosebiri de opinii conceptuale, între statele dezvoltate și statele în curs de dezvoltare. In timp ce statele dezvoltate doreau să se elaboreze un adevarat statut al societaților transnaționale, definind atât obligațiile cât și drepturile lor; statele în curs de dezvoltare insistau asupra enumerării și codificării obligațiilor societaților transnaționale. Confruntarea s-a desfășurat mai ales în legătură cu trei probleme fundamentale: definiția TNC; echilibrul între drepturile și obligațiile acestor societăți și referințele la dreptul internațional.

Definiția societăți transnaționale, u opus statele capitaliste și dezvoltate pe de-o parte, statelor socialiste de atunci și statelor în curs de dezvoltare. Ultimele două categorii de state, considerau că disfuncțiile din ordinea internațională economica se datorează nu întreprinderii multinaționale – termen generic vizând orice entitate publică sau privată a cărei activitate se desfașoară prin implanturile sale în afara teritorului național – ci doar societății transnaționale adică societatea de capital a cărui scop ramâne căutarea profitului și care societate, pentru a atinge acest scop, este întotdeauna gata să treacă peste suveranitatea statelor plasându-se deasupra legilor lor. Acceptarea unei asemenea teze ar fi facut din viitorul cod un document ce acoperea doar societațile originare din statele capitaliste și nicidecum cele originare din statele socialiste sau din statele lumii a treia. Commission on Transnational Corporations  a avut opinii mai puțin tranșante și a elaborat un text de definiție a TNC care acoperă atât întreprinderile cu capital privat cât și întreprinderile cu capital public. Problema echilibrului dintre reglementările consacrate drepturilor și obligațiilor TNC a fost de asemenea loc de dispută între statele dezvoltate și statele în curs de dezvoltare. Dorința ultimelor era de a se reglementa clar și amplu numai obligațiile societății transnaționale în raport de statul teritorial și încă drepturile statului teritorial față de societatea transnațională. Această solicitare se regăsește în parte de proiect intitulată „activitățile societăților transnaționale”. La origine, acestă parte a codului nu conținea o definire a drepturilor  societății transnaționale în raport cu statul teritorial și obligațiile acestui stat față de societatea transnațională. Acesta a reprezentat un dezechilibru al proiectului foarte criticat de statele dezvoltate; în final problema fiind soluționata prin inserarea în proiectul de cod a unei parți intitulată „Tratamentul societăților transnaționale”. Operațiunea nu a rezolvat toate chestiunile ce le ridică activitatea societătilor transnaționale și regimul juridic al acestora mai ales în legătură cu problematica exproprierilor sau naționalizărilor probleme ce sunt cele mai delicate în cadrul dreptului internațional economic, respectiv in cadrul dreptului international al investițiilor straine. 

Problema referirilor la dreptul internațional era de asemenea legată în mod direct de cele expuse. Statele dezvoltate au cerut să fie definite net și clar drepturile TNC și au reclamat că aceste drepturi să aibă un caracter de stabilitate, ceea ce însemnă că aveau în vedere ordinea juridică în care se dezvoltă și se exercită aceste drepturi și care nu poate fi decât ordinea juridică internă a statului gazdă (deplin consens între cele două categorii de state asupra acestui aspect). În aceeși ordine de idei, statele dezvoltate au invocat situațiile, dese în practică, de modificare unilaterala a ordinii juridice interne. Evident că deși statul suveran nu poate fi obligat să mențină în mod indefinit o reglementare favorabilă TNC, noțiunea de exigență de stabilitate exprimată de poziția statelor dezvoltate facea trimitere la ordinea internațională. Statele dezvoltate doreau includerea unei trimiteri la dreptul internațional, întrucât noțiunea prin generalitatea ei, acoperă ansamblul izvoarelor acestui drept, inclusiv principiile generale ale dreptului internațional în materie de tratament al TNC. Statele în curs de dezvoltare, doreau includerea unei referiri doar la obligațiile internaționale, întrucât pentru ele, expresia menționată include numai izvoarele convenționale ale dreptului internațional nu și pe cele neconvenționale față de care manifestau reticență. Trebuie să menționăm că problema a disparut, datorită mondializării economiei care printre altele, a însemnat și multinaționalizarea unui număr crescând de întreprinderi, dintre care unele originare din statele în curs de dezvoltare, ceea ce pentru promotorii unui cod de conduită în materie, a însemnat pierderea sprijinului politic avut anterior. Centrul pentru societățile transnaționale și-a încetat activitatea la începutul anilor 90. 

Declarația și deciziile OECD 

Reglementarea OECD (Organisation for Economic Co-operation and Development) din 21 iunie 1976 se compune dintr-o declarație asupra investiției internaționale și întreprinderilor multinaționale și trei „instrumente inter-dependente”, intitulate respectiv principii directoare la intenția întreprinderilor multinaționale „tratamentul național”, „stimulente și obstacole la investiția internațională”, la care a fost adăugat un text care invită statele să evite sau să atenueze „obligațiile contradictorii”. Această reglementare nu aparține de hard low ci de soft low, întrucât documentul practic aparține categoriei de recomandări. Ceea ce este esențial însă este faptul că aceste documente (recomandări în fapt) sunt mai viabile decât multe tratate, întrucât periodic au facut obiectul unei completări și îmbogațiri progresive prin intermediul a două căi distincte: pe de-o parte mecanismul „reexaminării periodice”, care permite să se puncteze eficiența reglementării și după caz să o completeze sub un aspect sau altul; pe de altă parte mecanismul de clasificare formă de interpretare, care furnizează lămuririle necesare pentru o bună aplicare a acestor texte.

Definiția TNC este mai mult schițată decât precizată. Nu se ia în considerare forma juridică a întreprinderii. Capitalul său poate fi fie de origine publică fie de origine privată. Ceea ce potrivit OECD caracterizează în realitate TNC este întrunirea a trei elemente:

 

  • existența mai multor „întreprinderi” în țări diferite;
  • existența unei „legături”, între toate aceste întreprinderi;
  • capacitatea pe care o are o întreprindere de a exercita o „influență” importantă asupra celorlalte.

 

Documentele menționate clarifică și termenii în de obște utilizați în materie, cum ar fi temenul întreprindere care este utilizat de preferință substantivului societatea, pentru a acoperi atât entitățile publice cât și entitățile private; calificativul multinațional este preferat calificativului transnațional pentru a elimina mai mult implicit decât explicit, afirmația potrivit căreia aceste întreprinderi s-ar plasa deasupra reglementărilor naționale. 

Cele trei decizii ale OECD menționate, se prezintă ca un ansamblu de intrumente interdependente. Acest caracter dă reglementării echilibrul său, ceea ce înseamnă că aderarea la un instrument atrage și aderarea la celelalte instrumente. Este un triptic ce are propria sa logică internă: primul instrument (principiile directoare) definește obligațiile întreprinderilor multinaționale față de statul teritorial, adică drepturile statului teritorial față de întreprinderile multinaționale. Al doilea instrument (tratamentul național) definește drepturile întreprinderilor multinaționale față de statul teritorial sau obligațiile statului teritorial față de întreprinderea multinațională. Drepturile și obligațiile atât ale întreprinderii multinaționale cât și ale statului territorial, se echilibrează unele cu altele, consecințele acestui echilibru sunt prevăzute în cel de al treilea instrument (stimulări și obstacole la investiția internațională întrucât documentul preconizează eliminarea obstacolelor și introducerea de măsuri stimulatori de manieră a incura investiția internațională).

Din pacate declarația și deciziile OECD  se aplică în cadrul limitat. Declarația însă, precizează că statele membre vor avea în vedere să extindă tratamentul național întreprinderilor care sunt controlate direct sau indirect de către naționalii statelor membre. O asemenea poziție nu poate decât să favorizeze prin jocul reciprocității, generalizarea tratamentului național în afara zonei OECD. Declarația și deciziile din 1976 au dupa cum se observă, propriile mijloace la propagarea lor. Nu trebuie uitat că tratamentul național se definește ca regimul juridic ce rezultă din aplicarea unei norme identice a dreptului intern întreprinderii naționale și întreprinderii multinaționale, nefiind neapărat conformă cu dreptul internațional. 

Eficiența declarației și deciziilor din 1976 asupra investiției internaționale și întreprinderii multinaționale este amplu atestată de eficacitatea procedurii de clarificare utilizată pentru a aplica principiile directoare la intenția întreprinderilor multinaționale. Un număr foarte important de cereri de clarificare au fost formulate de către organisme consultative și în special TUAC (Trade Union Advisory Committee to the OECD) în cursul deceniului 70. Majoritatea acestor cereri aveau în vedere secțiunea principiilor directoare intitulată „forță de muncă și relațiile profesionale”, ceea ce ar putea să surprindă dat fiind degradarea pieței forței de muncă în țările OECD în cursul perioadei respective. Un anumit număr de cazuri importante au fost astfel evocate cu ocazia acestor clarificări: cazurile Badger, Batco, Bendix, Citicorp, Filestone, ITT, Siemens, Hoover și Renault Vilvoorde mai ales. Rapoartele Comitetului pentru Investiții al Intreprinderilor Multinaționale au jucat un rol semnificativ în reglementarea acestor cazuri. 

In concluzie, s-a constatat o reducere în utilizarea procedurii de clarificare a principiilor directoare, ceea ce majoritatea specialiștilor o consideră o dovadă a viabilității acestor instrumente și a corectelor respectări. Un viitor set de reglementari internationale, trebuie sa aiba scopul vizibilitatii TNC ca subiecte de drept international iar societatea internationala sa conlucreze pentru a completa insusi rolul dreptului international public. Se poate spune ca da, intr-adevar, TNC nu sunt subiecte traditionale de drept international, insa indiscutabil sunt subiecte progresiste de drept international.

   

NOTE

[1] A se citi a saptea editie 2013 a publicatiei de specialitate Textbook on International Law, autor Martin Dixon, Oxford University Press

[2] A se vedea Critical reflections on the Westphalian assumptions of international law and organization: a crisis of legitimacy, A. CLAIRE CUTLER, Review of International Studies (2001), 27, 133–150

[3] Pentru consideratii asupra unui proces rapid de osificare in cutuma internationala, a se vedea  Bin Cheng, United Nation Resolutions  on Outer Space: Instant International Customary Law? (1965)

[4] Referitor la Ansamblul Legislațiilor Naționale privind statutul STN a se vedea Culegerea de acte normative publicate de Centru Națiunilor Unite privind societațile transnaționale intitulată National Legislation and Regulations relating to Transnational Corporation; United Nations Centre on Transnational Corporations, UN N.Y. vol I – VII (ultimul volum publicat in 1989)

[5] Pentru un punct de vedere analitic, a se vedea The United Nations and Transnational Corporations: a review and a perspectiv,  Transnational Corporations, Vol. 18, No. 2, (august 2009) Theodore H. Moran

 

 

Author info

 

Av. Cristina Elena Candea este avocat inscris in Baroul Bucuresti, arbitru la Vienna International Arbitral Centre,  cercetator stiintific asociat si doctorand la disciplina Drept international public in cadrul Institutului de Cercetari Juridice „Academician Andrei Radulescu” al Academiei Romane, mediator, practician in insolventa, asociat in Chartered Institute of Arbitrators, membru in Arbitral Women si membru in International Bar Association.

Av. Cristina Elena CANDEA | Participantii in relatiile investitionale internationale. Statul in rol cheie si diferentele marcante

Date: 02 Dec 2014

Ca definitie generala, subiectele dreptului international sunt entitatile care participa la crearea normelor de drept international, au calitatea de destinatari directi ai acestor norme, precum si capacitatea de a-si asuma si exercita drepturi si de a dobandi obligatii in cadrul ordinii juridice international, acestea fiind: statele, considerate subiecte principale, traditionale, tipice ale dreptului international, care pana in deceniile 4-5 ale secolului al XX-lea erau, in realitate, si singurele subiecte ale dreptului international; organizatiile internationale interguvernamentale, care sunt subiecte derivate ale dreptului international, deoarece sunt create prin acordul de vointa al statelor, dobandind, prin actul de,,creare” personalitate juridica proprie, distincta de aceea a statelor care le-au creat; miscarile/popoarele care lupta pentru eliberare nationala, avand o capacitate limitata si cu caracter tranzitoriu; Vaticanul (statul papal), avand o capacitate limitata; alte entitati care participa la raporturi juridice internationale, dar a caror personalitate juridica nu este recunoscuta in dreptul international public, respectiv organizatiile internationale neguvernamentale si persoanele fizice.

 

Autor: Avocat Cristina Elena CANDEA

 

 

 

Consideratii generale

In acest eseu vom aduce in discutie Corporatiile Internationale Transnationale (denumite in cele ce urmeaza TNC). Aceste subiecte au personalitate juridică internațională. Cu alte cuvinte, ele au si exercita anumite drepturi și obligații în conformitate cu dreptul internațional. Cum s-ar putea determina daca o anumita entitate are sau nu personalitate juridical internationala? O entitate este un subiect de drept internațional în cazul în care are "personalitate juridică internațională". Cu alte cuvinte, subiecții trebuie să aibă drepturi, competențe și atribuții în conformitate cu dreptul internațional și ar trebui să fie în măsură să își exercite aceste drepturi, atribuții și competențe. Drepturile, competențele și atribuțiile diferite se modifică în funcție de statutul și funcțiile lor.  In cazul TNC, se poate afirma ca li se recunoaste o personalitate juridica internationala incompleta. Este oare pregatit mediul international pentru o recunoastere completa ca subiect de drept international a TNC? Unii autori sunt de parere ca ar fi o imprudenta la acest moment, sa se acorde o astfel de recunoastere, deoarece s-ar putea exercita presiuni  asupra sistemului juridic international .

Personalitatea juridică include, de asemenea, capacitatea de a asigura respectarea drepturilor proprii precum și de a obliga alte entitati la îndeplinirea obligatiilor lor în temeiul dreptului internațional. De exemplu, acest lucru înseamnă că un subiect de drept internațional ar trebui să poată: (1) formula cereri în fața instanțelor și tribunale internaționale și naționale să își exercite drepturile, e.g. in fata Curtii Internaționale de Justiție; (2) să aibă capacitatea sau puterea de a intra în conventii care sunt obligatorii în temeiul dreptului internațional, de exemplu in tratate; (3) beneficiază de imunitate de jurisdicție a instanțelor străine; de exemplu, imunitate pentru acte de stat; (4) să fie supusă obligațiilor în temeiul dreptului internațional ( Martin Dixon) si sa aiba dreptul de a creea drept international.

Subiectele de drept internațional nu au aceleași drepturi, obligații și capacități. Curtea Internationala de Justitie arata, in avizul sau consultativ din 1949, referitor la „Repararea daunelor suferite in serviciul Natiunilor Unite” ca subiectele de drept intr-un sistem juridic nu sunt in mod necesar identice in ce priveste natura sau intinderea drepturilor lor.

Tot mai multi autori vorbesc despre invizibilitatea  legala a TNC in peisajul dreptului international. Analizand rolul dreptului international public (rol ce trebuie sa fie complet), se observa ca, in esenta, acesta comprima un sistem de reguli si principii care guverneaza relatiile internationale intre statele suverane si alti subiecti institutionali de drept international cum ar fi United Nation, Liga Araba etc. ori tocmai acest sitem de reguli ar fi afectat daca unii membrii ai comunitatii internationale, in special TNC, ar fi plasati sau s-ar autoplasa intr –un colt de invizibilitate.

Dreptul international cutumiar recunoaste TNC drept potentiali  subiecti de drept international. Si din acest punct de vedere, TNC trebuie sa promoveze un rol mai activ, o implicare expansionista, dinamica si neintrerupta in dreptul international, pentru a inlatura paralizia instalata in prezent. Spre exemplu, in ultimii ani, comunitatea internationala a procedat la elaborarea unor coduri de conduita ce contin norme care guverneaza conduita TNC, insa cele mai multe din aceste norme au fost elaborate cu participarea extrem de redusa sau chiar absenta a TNC.  Se pare ca motivul este reprezentat si de faptul ca uneori nu li se permite acestor corporatii o participare mai activa.

Denumirea generic TNC reprezintă principalii operatori ai comerțului internațional, care realizează aproape totalitatea investițiilor internaționale și tot ei sunt la originea majorității plăților internaționale. Varietatea lor, numărul acestora și domeniile multiple de activitate în care sunt prezenti fac dificilă definirea acestora. Intră în această categorie grupurile de societăți comerciale ce reprezintă o anumită permanență, plasate sub conducerea unei societăți mamă, situată într-un stat și care cuprinde societăți filiale sau afiliate situate în mai multe alte state. Întreprinderea multinațională sau societatea transnațională spre deosebire de ONG este un grup de interes privat având drept scop realizarea de beneficii. Ceea ce caracterizează aceste societăți este înainte de toate coordonarea și ierarhizarea între diversele elemente care compun grupul; existand deci legături juridice și financiare complexe între centru și periferie adică între societatea mamă și societațile filiale sau afiliate. Fiecare din aceste segmente poseda propria personalitate juridică în raport cu dreptul fiecăruia din statele în care ele operează. În practică și pe motiv de comoditate se conferă  TNC naționalitatea societății mamă utilizandu-se formule ca RENAUT SA este o multinațională franceză sau COCA-COLA este o multinațională americană. 

Fără să fie subiect de drept internațional în sensul clasic al termenului unele TNC dispun de o capacitate de influență care o exceed pe aceea a numeroase state suverane; cifra lor de afaceri este superioară PIB acestor state, numărul angajaților depașește populația a multor state dezvoltate cât și în curs de dezvoltare iar nivelul vânzărilor externe este mai ridicat decât cel al exporturilor mai multor state. Publicația promovată de CNUCED/UNCTAD „World Investment Reports” furnizează periodic date esențiale despre aceste societăți multinaționale. Desigur cele mai importante din aceste întreprinderi își au originea în statele dezvoltate dar cu timpul, numeroase TNC, si-au marcat originea în statele în curs de dezvoltare, fiind produsul liberalizării economiei internaționale create prin rețele convenționale care s-au dezvoltat fără încetare mai ales din deceniul 70 al secolului trecut.

 

Controverse și reglementări internaționale

TNC au fost criticate puternic în trecut de către statele în curs de dezvoltare, în climatul creat de faptul că majoritatea acestor întreprinderi multinaționale aveau originea în statele capitaliste; fiind acuzate de a fi instrumentul privilegiat al exploatării economice și dominației politice. Pe măsura ce tot mai multe multinaționale sunt societăți originare din statele în curs de dezvoltare, criticile de natură ideologică s-au estompat în timp, în schimb aceste societăți au ramas în centrul controverselor cât privește rolul lor pozitiv sau negativ în diviziunea internațională a muncii și în globalizarea economiei. Li se impută că ele constituie o concurența redutabilă pentru state, aducând limitări suveranitații lor și ca tind să-și organizeze propriul lor sistem economic autonom amenintând ordinea internațională interstatală.

Activitățile TNC pot prejudicia in anumite cazuri, atât statul gazdă cât și statul de naționalitate. Cu toate beneficiile pe care le obține statul gazdă: aport de capital sau în natură, aport de bunuri corporale sau incorporale, cu efecte pozitive asupra econimiei statului gazdă, statele importatoare de investiții au tendința să acorde TNC condiții disproporționate, care fac aportul lor nesemnificativ. Nu trebuie omisă nici incidența pe care o au TNC în exploatarea resurselor naturale.

Nici statul de naționalitate al TNC nu este scutit de problem, chiar dacă beneficiază de implantarea internațională economică și în consecință de acoperirea importurilor prin exporturi. Statul de naționalitate trebuie să consimtă la constituirea de către întreprinderea multinațională de investiții internaționale, mai precis exportând capitalul necesar. Asemeanea operațiuni cu corolarul lor exprimat adesea prin delocalizarea activităților industriale din statul de naționalitate, au incidență negativă asupra pieței forței de muncă, generând câteodata și actiunea de import de produse cu efect negativ asupra balanței de plăți externe.

De asemenea, s-a afirmat că asemenea întreprinderi pot acționa împotriva intereselor ordinii economice internaționale. În fapt concentrarea puterii economice ce se operează in profitul TNC poate prejudicia principiile directoare pe care se fundamentează această ordine: liberalismul schimburilor economice internaționale care necesită libera concurență între operatorii internaționali economici. 

Astfel în materie monetară, TNC au fost frecvent criticate de a fi neutralizat rata de schimb stabilă creată prin acordurile de la Bretton – Woods 1944 (sistemul parităților fixe) prin plasamentul speculativ al lichidităților lor enorme, ceea ce le face responsabile de adoptare a sistemului generalizat de flotare a monedei. Ca aspect pozitiv, nu se poate contesta faptul că TNC sunt la originea creării și dezvoltării notabile a euro-piețelor (euro-devize, euro-obligațiuni) și care constituie actualmente esențialul sitemului monetar internațional. 

Indiscutabil că în raport de acestă forță economică dar și politică pe care o au întreprinderile internaționale, tendințe de a le controla respectiv a le dirija nu au lipsit, tentativele au fost numeroase și fără succes. Două dintre aceste tentative de control și reglementare a TNC merită a fi prezentate și analizate: Codul Națiunilor Unite privind TNC rămas în fază de proiect și Declarația și deciziile OCDC din 1976 importantă pentru domeniul investițiilor internaționale. 

 

Proiectul Națiunilor Unite referitor la un Cod de conduită al TNC

Convergența conjuncturală a două poziții a dus la ideea realizării unui asemenea cod. Pe de-o parte SUA care dorea instaurarea sau reinstaurarea între TNC a condițiilor de egalitate concurențială, prin promovarea unei reglementări internaționale care să se substituie reglementărilor naționale în materie[1], iar pe de altă parte, poziția statelor în curs de dezvoltare, doritoare de a afirma exigențele unei noi ordini economice internaționale și să elimine inegalitățile compensatorii între TNC originare din statele din nord și intre TNC originare din statele de Sud. Consensul între SUA și statele în curs de dezvoltare în acestă materie, nu a durat iar negocierile au învederat diferențe notabile de optică și poziție între statele dezvoltate și statele in curs de dezvoltare.

Ca organ de negociere și de elaborare United Nations Commission on Transnational Corporations (Comisia Societaților Transnaționale a Națiunilor Unite) a reușit elaborarea unui cod a cărui structură pare să fi satisfăcut pe cei interesați . Documentul cuprinde șase părți distincte: preambul și obiective; definiție și sfera de aplicare; activitațile societaților transnaționale; tratamentul societăților transnaționale; cooperarea interguvernamentală; aplicarea codului de conduită. Cu tot caracterul generos al acestei structuri, nu au putut fi rezolvate toate problemele de formă și de fond care le impunea proiectul. O certitudine există și anume că acest cod de conduită al TNC nu va putea fi un instrument convețional (un tratat sau o convenție internațională) și în consecintă valoarea sa juridică va fi aceea asemănătoare rezoluțiilor Națiunilor Unite. Consecință: cu cât consensul asupra textului inclusiv sub aspectul aplicării va fi mai solid, cu atât documentul va fi apropiat de hard low, din contră, cu cât consensul va fi mai diminuat cu atât proiectul de cod va avea valențe de soft low. Este ceea ce am prezentat la inceputul eseului, referitor la participarea extrem de redusa (grad de participare impus/inhibat din exterior ori dezinteresat din interior)  a TNC in elaborarea anumitor norme international, fie ele si norme de conduita.

Negocierile referitoare la proiectul de cod au învederat deosebiri de opinii conceptuale, între statele dezvoltate și statele în curs de dezvoltare. In timp ce statele dezvoltate doreau să se elaboreze un adevarat statut al societaților transnaționale, definind atât obligațiile cât și drepturile lor; statele în curs de dezvoltare insistau asupra enumerării și codificării obligațiilor societaților transnaționale. Confruntarea s-a desfășurat mai ales în legătură cu trei probleme fundamentale: definiția TNC; echilibrul între drepturile și obligațiile acestor societăți și referințele la dreptul internațional.

Definiția societăți transnaționale, u opus statele capitaliste și dezvoltate pe de-o parte, statelor socialiste de atunci și statelor în curs de dezvoltare. Ultimele două categorii de state, considerau că disfuncțiile din ordinea internațională economica se datorează nu întreprinderii multinaționale – termen generic vizând orice entitate publică sau privată a cărei activitate se desfașoară prin implanturile sale în afara teritorului național – ci doar societății transnaționale adică societatea de capital a cărui scop ramâne căutarea profitului și care societate, pentru a atinge acest scop, este întotdeauna gata să treacă peste suveranitatea statelor plasându-se deasupra legilor lor. Acceptarea unei asemenea teze ar fi facut din viitorul cod un document ce acoperea doar societațile originare din statele capitaliste și nicidecum cele originare din statele socialiste sau din statele lumii a treia. Commission on Transnational Corporations  a avut opinii mai puțin tranșante și a elaborat un text de definiție a TNC care acoperă atât întreprinderile cu capital privat cât și întreprinderile cu capital public. Problema echilibrului dintre reglementările consacrate drepturilor și obligațiilor TNC a fost de asemenea loc de dispută între statele dezvoltate și statele în curs de dezvoltare. Dorința ultimelor era de a se reglementa clar și amplu numai obligațiile societății transnaționale în raport de statul teritorial și încă drepturile statului teritorial față de societatea transnațională. Această solicitare se regăsește în parte de proiect intitulată „activitățile societăților transnaționale”. La origine, acestă parte a codului nu conținea o definire a drepturilor  societății transnaționale în raport cu statul teritorial și obligațiile acestui stat față de societatea transnațională. Acesta a reprezentat un dezechilibru al proiectului foarte criticat de statele dezvoltate; în final problema fiind soluționata prin inserarea în proiectul de cod a unei parți intitulată „Tratamentul societăților transnaționale”. Operațiunea nu a rezolvat toate chestiunile ce le ridică activitatea societătilor transnaționale și regimul juridic al acestora mai ales în legătură cu problematica exproprierilor sau naționalizărilor probleme ce sunt cele mai delicate în cadrul dreptului internațional economic, respectiv in cadrul dreptului international al investițiilor straine. 

Problema referirilor la dreptul internațional era de asemenea legată în mod direct de cele expuse. Statele dezvoltate au cerut să fie definite net și clar drepturile TNC și au reclamat că aceste drepturi să aibă un caracter de stabilitate, ceea ce însemnă că aveau în vedere ordinea juridică în care se dezvoltă și se exercită aceste drepturi și care nu poate fi decât ordinea juridică internă a statului gazdă (deplin consens între cele două categorii de state asupra acestui aspect). În aceeși ordine de idei, statele dezvoltate au invocat situațiile, dese în practică, de modificare unilaterala a ordinii juridice interne. Evident că deși statul suveran nu poate fi obligat să mențină în mod indefinit o reglementare favorabilă TNC, noțiunea de exigență de stabilitate exprimată de poziția statelor dezvoltate facea trimitere la ordinea internațională. Statele dezvoltate doreau includerea unei trimiteri la dreptul internațional, întrucât noțiunea prin generalitatea ei, acoperă ansamblul izvoarelor acestui drept, inclusiv principiile generale ale dreptului internațional în materie de tratament al TNC. Statele în curs de dezvoltare, doreau includerea unei referiri doar la obligațiile internaționale, întrucât pentru ele, expresia menționată include numai izvoarele convenționale ale dreptului internațional nu și pe cele neconvenționale față de care manifestau reticență. Trebuie să menționăm că problema a disparut, datorită mondializării economiei care printre altele, a însemnat și multinaționalizarea unui număr crescând de întreprinderi, dintre care unele originare din statele în curs de dezvoltare, ceea ce pentru promotorii unui cod de conduită în materie, a însemnat pierderea sprijinului politic avut anterior. Centrul pentru societățile transnaționale și-a încetat activitatea la începutul anilor 90. 

Declarația și deciziile OECD 

Reglementarea OECD (Organisation for Economic Co-operation and Development) din 21 iunie 1976 se compune dintr-o declarație asupra investiției internaționale și întreprinderilor multinaționale și trei „instrumente inter-dependente”, intitulate respectiv principii directoare la intenția întreprinderilor multinaționale „tratamentul național”, „stimulente și obstacole la investiția internațională”, la care a fost adăugat un text care invită statele să evite sau să atenueze „obligațiile contradictorii”. Această reglementare nu aparține de hard low ci de soft low, întrucât documentul practic aparține categoriei de recomandări. Ceea ce este esențial însă este faptul că aceste documente (recomandări în fapt) sunt mai viabile decât multe tratate, întrucât periodic au facut obiectul unei completări și îmbogațiri progresive prin intermediul a două căi distincte: pe de-o parte mecanismul „reexaminării periodice”, care permite să se puncteze eficiența reglementării și după caz să o completeze sub un aspect sau altul; pe de altă parte mecanismul de clasificare formă de interpretare, care furnizează lămuririle necesare pentru o bună aplicare a acestor texte.

Definiția TNC este mai mult schițată decât precizată. Nu se ia în considerare forma juridică a întreprinderii. Capitalul său poate fi fie de origine publică fie de origine privată. Ceea ce potrivit OECD caracterizează în realitate TNC este întrunirea a trei elemente:

  • existența mai multor „întreprinderi” în țări diferite;
  • existența unei „legături”, între toate aceste întreprinderi;
  • capacitatea pe care o are o întreprindere de a exercita o „influență” importantă asupra celorlalte.

 

Documentele menționate clarifică și termenii în de obște utilizați în materie, cum ar fi temenul întreprindere care este utilizat de preferință substantivului societatea, pentru a acoperi atât entitățile publice cât și entitățile private; calificativul multinațional este preferat calificativului transnațional pentru a elimina mai mult implicit decât explicit, afirmația potrivit căreia aceste întreprinderi s-ar plasa deasupra reglementărilor naționale. 

Cele trei decizii ale OECD menționate, se prezintă ca un ansamblu de intrumente interdependente. Acest caracter dă reglementării echilibrul său, ceea ce înseamnă că aderarea la un instrument atrage și aderarea la celelalte instrumente. Este un triptic ce are propria sa logică internă: primul instrument (principiile directoare) definește obligațiile întreprinderilor multinaționale față de statul teritorial, adică drepturile statului teritorial față de întreprinderile multinaționale. Al doilea instrument (tratamentul național) definește drepturile întreprinderilor multinaționale față de statul teritorial sau obligațiile statului teritorial față de întreprinderea multinațională. Drepturile și obligațiile atât ale întreprinderii multinaționale cât și ale statului territorial, se echilibrează unele cu altele, consecințele acestui echilibru sunt prevăzute în cel de al treilea instrument (stimulări și obstacole la investiția internațională întrucât documentul preconizează eliminarea obstacolelor și introducerea de măsuri stimulatori de manieră a incura investiția internațională).

Din pacate declarația și deciziile OECD  se aplică în cadrul limitat. Declarația însă, precizează că statele membre vor avea în vedere să extindă tratamentul național întreprinderilor care sunt controlate direct sau indirect de către naționalii statelor membre. O asemenea poziție nu poate decât să favorizeze prin jocul reciprocității, generalizarea tratamentului național în afara zonei OECD. Declarația și deciziile din 1976 au dupa cum se observă, propriile mijloace la propagarea lor. Nu trebuie uitat că tratamentul național se definește ca regimul juridic ce rezultă din aplicarea unei norme identice a dreptului intern întreprinderii naționale și întreprinderii multinaționale, nefiind neapărat conformă cu dreptul internațional. 

Eficiența declarației și deciziilor din 1976 asupra investiției internaționale și întreprinderii multinaționale este amplu atestată de eficacitatea procedurii de clarificare utilizată pentru a aplica principiile directoare la intenția întreprinderilor multinaționale. Un număr foarte important de cereri de clarificare au fost formulate de către organisme consultative și în special TUAC (Trade Union Advisory Committee to the OECD) în cursul deceniului 70. Majoritatea acestor cereri aveau în vedere secțiunea principiilor directoare intitulată „forță de muncă și relațiile profesionale”, ceea ce ar putea să surprindă dat fiind degradarea pieței forței de muncă în țările OECD în cursul perioadei respective. Un anumit număr de cazuri importante au fost astfel evocate cu ocazia acestor clarificări: cazurile Badger, Batco, Bendix, Citicorp, Filestone, ITT, Siemens, Hoover și Renault Vilvoorde mai ales. Rapoartele Comitetului pentru Investiții al Intreprinderilor Multinaționale au jucat un rol semnificativ în reglementarea acestor cazuri. 

In concluzie, s-a constatat o reducere în utilizarea procedurii de clarificare a principiilor directoare, ceea ce majoritatea specialiștilor o consideră o dovadă a viabilității acestor instrumente și a corectelor respectări. Un viitor set de reglementari internationale, trebuie sa aiba scopul vizibilitatii TNC ca subiecte de drept international iar societatea internationala sa conlucreze pentru a completa insusi rolul dreptului international public. Se poate spune ca da, intr-adevar, TNC nu sunt subiecte traditionale de drept international, insa indiscutabil sunt subiecte progresiste de drept international.

   

NOTE

[1] A se citi a saptea editie 2013 a publicatiei de specialitate Textbook on International Law, autor Martin Dixon, Oxford University Press

[2] A se vedea Critical reflections on the Westphalian assumptions of international law and organization: a crisis of legitimacy, A. CLAIRE CUTLER, Review of International Studies (2001), 27, 133–150

[3] Pentru consideratii asupra unui proces rapid de osificare in cutuma internationala, a se vedea  Bin Cheng, United Nation Resolutions  on Outer Space: Instant International Customary Law? (1965)

[4] Referitor la Ansamblul Legislațiilor Naționale privind statutul STN a se vedea Culegerea de acte normative publicate de Centru Națiunilor Unite privind societațile transnaționale intitulată National Legislation and Regulations relating to Transnational Corporation; United Nations Centre on Transnational Corporations, UN N.Y. vol I – VII (ultimul volum publicat in 1989)

[5] Pentru un punct de vedere analitic, a se vedea The United Nations and Transnational Corporations: a review and a perspectiv,  Transnational Corporations, Vol. 18, No. 2, (august 2009) Theodore H. Moran

 

 

Author info

 

Av. Cristina Elena Candea este avocat inscris in Baroul Bucuresti, arbitru la Vienna International Arbitral Centre,  cercetator stiintific asociat si doctorand la disciplina Drept international public in cadrul Institutului de Cercetari Juridice „Academician Andrei Radulescu” al Academiei Romane, mediator, practician in insolventa, asociat in Chartered Institute of Arbitrators, membru in Arbitral Women si membru in International Bar Association.

PORTALUL LEGISLATIV - Acces GRATUIT la legislatia Romaniei

Date: 18 Nov 2014

Ministerul Justiției anunță lansarea oficială a Portalului legislativ, aplicația electronică de legislație națională care va permite accesul gratuit al cetățenilor și al instituțiilor publice și private, atât de pe teritoriul României, cât și din spațiul comunitar, la o bază de date legislativă națională, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiţiei.

 

Portalul legislativ poate fi accesat la adresa legislatie.just.ro și prin intermediul criteriilor de căutare disponibile în pagina principală, care generează liste de rezultate ordonate în funcție de relevanță.

 

Acte normative pot fi cautate si pe site-urile Repertoriul legislaţiei României sau Repertoriul legislativ.

Legea nr. 138/2014 pentru modificarea si completarea Noului Cod de procedura civila

Date: 17 Oct 2014

Legea 138/2014 pentru modificarea si completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative conexe
 
 
 
Act normativ publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 753 din 16 octombrie 2014
 
 
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege. 
 
Art. I
Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza: 
 
1. La articolul 94 punctul 1, dupa litera h) se introduce o noua litera, litera h^1), cu urmatorul cuprins: 
"h^1) cererile de declarare judecatoreasca a mortii unei persoane;" 
 
2. Alineatul (1) al articolului 136 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"Art. 136
(1) Dispozitiile prezentei sectiuni privitoare la exceptia de necompetenta si la conflictul de competenta se aplica prin asemanare si in cazul sectiilor specializate ale aceleiasi instante judecatoresti, care se pronunta prin incheiere."
 
 
3. Alineatele (3) si (4) ale articolului 139 se modifica si vor avea urmatorul cuprins: 
"(3) Dosarul va fi trimis instantei mai intai investite, in afara de cazul in care reclamantul si paratul cer trimiterea lui la una dintre celelalte instante. Daca instantele sunt de grad diferit, conexarea dosarelor se va face la instanta superioara in grad. 
(4) Cand una dintre cereri este de competenta exclusiva a unei instante, conexarea se face la acea instanta. Dispozitiile art. 99 alin. (2) sunt aplicabile."
 
4. Alineatul (1) al articolului 200 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"Art. 200
(1) Completul caruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifica, de indata, daca cererea de chemare in judecata este de competenta sa si daca aceasta indeplineste cerintele prevazute la art. 194-197." 
 
5. La articolul 200, dupa alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu urmatorul cuprins: 
"(1^1) In cazul in care cauza nu este de competenta sa, completul caruia i-a fost repartizata cererea dispune, prin incheiere, data fara citarea partilor, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, dupa caz, sectiei specializate competente din cadrul instantei sesizate. Dispozitiile privitoare la necompenta si conflictele de competenta se aplica prin asemanare." 
 
6. Alineatul (2) al articolului 200 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"(2) Cand cererea nu indeplineste cerintele prevazute la art. 194 – 197, reclamantului i se vor comunica in scris lipsurile, cu mentiunea ca, in termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicarii, trebuie sa faca completarile sau modificarile dispuse, sub sanctiunea anularii cererii. Se excepteaza de la aceasta sanctiune obligatia de a se desemna un reprezentant comun, caz in care sunt aplicabile dispozitiile art. 202 alin. (3)." 
 
7. Articolul 231 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"Notele de sedinta. Inregistrarea sedintei Art. 231 
(1) Grefierul care participa la sedinta este obligat sa ia note in legatura cu desfasurarea procesului, care vor fi vizate de catre presedinte. Partile pot cere citirea notelor si, daca este cazul, corectarea lor. 
(2) Dupa terminarea sedintei de judecata, participantii la proces primesc, la cerere, cate o copie de pe notele grefierului. 
(3) Notele grefierului pot fi contestate cel mai tarziu la termenul urmator. 
(4) Instanta va inregistra sedintele de judecata. In caz de contestare de catre participantii la proces a notelor grefierului, acestea vor fi verificate si, eventual, completate ori rectificate pe baza inregistrarilor din sedinta de judecata. 
(5) La cerere, partile, pe cheltuiala acestora, pot obtine o copie electronica a inregistrarii sedintei de judecata, in ceea ce priveste cauza lor. 
(6) Inregistrarile din sedinta de judecata vor putea fi solicitate si de catre instantele de control judiciar." 
 
8. Alineatul (3) al articolului 450 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"(3) Cererea de suspendare se va judeca de catre instanta de apel. Dispozitiile art. 718 alin. (6) sunt aplicabile. Incheierea data asupra cererii de suspendare este supusa acelorasi cai de atac ca si hotararea atacata." 
 
9. La articolul 457, dupa alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu urmatorul cuprins: 
"(4) Atunci cand instanta dispune recalificarea caii de atac, de la data pronuntarii incheierii, pentru partile prezente, sau de la data comunicarii incheierii, pentru partile care au lipsit, va curge un nou termen pentru declararea sau, dupa caz, motivarea caii de atac prevazute de lege." 
 
10. Alineatul (1) al articolului 484 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"Art. 484
(1) Recursul suspenda de drept executarea hotararii in cauzele privitoare la desfiintarea de constructii, plantatii sau a oricaror lucrari cu asezare fixa, precum si in cazurile anume prevazute de lege." 
 
11. Alineatul (9) al articolului 520 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"(9) Dispozitiile alin. (8) se aplica in mod corespunzator si atunci cand chestiunea de drept nu intra in competenta niciunei sectii a Inaltei Curti de Casatie si Justitie." 
 
12. Alineatul (13) al articolului 520 se abroga. 
 
13. Alineatul (3) al articolului 603 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"(3) In cazul in care hotararea arbitrala se refera la un litigiu legat de transferul dreptului de proprietate si/sau de constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, hotararea arbitrala se va prezenta instantei judecatoresti ori notarului public pentru a obtine o hotarare judecatoreasca sau, dupa caz, un act autentic notarial. Dupa verificarea de catre instanta judecatoreasca ori de catre notarul public a respectarii conditiilor si dupa indeplinirea procedurilor impuse de lege si achitarea de catre parti a impozitului privind transferul dreptului de proprietate, se va proceda la inregistrarea in cartea funciara si se va realiza transferul de proprietate si/sau constituirea altui drept real asupra bunului imobil in cauza. Daca hotararea arbitrala se executa silit, verificarile prevazute in prezentul alineat vor fi efectuate de catre instanta, in cadrul procedurii de investire cu formula executorie." 
 
14. Articolul 615 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"Executarea silita Art. 615 
(1) Hotararea arbitrala constituie titlu executoriu si, dupa investirea cu formula executorie, se executa silit intocmai ca si o hotarare judecatoreasca. 
(2) Cererea de investire cu formula executorie se solutioneaza de tribunalul in circumscriptia caruia a avut loc arbitrajul. Dispozitiile art. 6401 alin. (3)-(6) sunt aplicabile." 
 
15. Articolul 628 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"Obligatiile susceptibile de executare silita Art. 628 
(1) Pot fi executate silit obligatiile al caror obiect consta in plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosintei acestuia, desfiintarea unei constructii, a unei plantatii ori a altei lucrari, incredintarea minorului, stabilirea locuintei si vizitarea acestuia sau in luarea unei alte masuri stabilite prin titlul executoriu. 
(2) In cazul in care prin titlul executoriu au fost stipulate ori acordate dobanzi, penalitati sau alte sume, care se cuvin creditorului, fara sa fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de executorul judecatoresc, potrivit legii. 
(3) De asemenea, executorul judecatoresc, la cererea creditorului, poate actualiza valoarea obligatiei principale stabilite in bani, indiferent de izvorul ei, potrivit criteriilor cuprinse in titlul executoriu. In cazul in care titlul executoriu nu contine niciun asemenea criteriu, executorul judecatoresc va proceda, la cererea creditorului, la actualizare in functie de rata inflatiei, calculata de la data cand hotararea judecatoreasca a devenit executorie sau, in cazul celorlalte titluri executorii, de la data cand creanta a devenit exigibila si pana la data platii efective a obligatiei cuprinse in oricare dintre aceste titluri. 
(4) Daca titlul executoriu nu cuprinde dobanzi, penalitati sau alte sume, insa ele se cuvin de plin drept creditorului, potrivit art. 1.535 din Codul civil sau altor dispozitii legale speciale, acestea vor fi stabilite de catre instanta de executare la cererea creditorului, prin incheiere data cu citarea partilor. 
(5) Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, incheierea instantei de executare sau a executorului judecatoresc constituie titlu executoriu, fara a fi necesara investirea cu formula executorie." 
 
16. Alineatul (2) al articolului 632 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"(2) Constituie titluri executorii hotararile executorii prevazute de art. 633, hotararile cu executare provizorie, hotararile definitive, precum si orice alte hotarari sau inscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse in executare." 
 
17. Articolul 635 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"Hotararile arbitrale si alte hotarari ale organelor cu atributii jurisdictionale Art. 635 
Pot fi puse in executare hotararile arbitrale investite cu formula executorie, chiar daca sunt atacate cu actiunea in anulare, precum si alte hotarari ale organelor cu atributii jurisdictionale ramase definitive, ca urmare a neatacarii lor in fata instantei judecatoresti competente, daca sunt investite cu formula executorie." 
 
18. La articolul 638 alineatul (1), punctul 2 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"2. inscrisurile autentice, in cazurile prevazute de lege;" 
 
19. La articolul 638 alineatul (1), dupa punctul 2 se introduce un nou punct, punctul 2^1, cu urmatorul cuprins: 
"2^1. titlurile executorii notariale emise in conditiile prevazute de lege;" 
 
20. Dupa articolul 640 se introduce un nou articol, articolul 640^1, cu urmatorul cuprins: 
"Investirea cu formula executorie Art. 640^1 
(1) Titlurile executorii, altele decat hotararile judecatoresti, pot fi puse in executare numai daca sunt investite cu formula executorie. 
(2) Cererea de investire cu formula executorie se solutioneaza de judecatoria in circumscriptia careia se afla domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, dupa caz, in camera de consiliu, fara citarea partilor. Daca domiciliul sau, dupa caz, sediul creditorului se afla in strainatate, creditorul va putea depune cererea de investire si la judecatoria in circumscriptia careia se afla domiciliul sau ales. 
(3) Instanta va verifica daca inscrisul intruneste toate conditiile de forma cerute de lege pentru a fi titlu executoriu, precum si alte cerinte in cazurile anume prevazute de lege. 
(4) Incheierea prin care se respinge cererea de investire cu formula executorie poate fi atacata numai cu apel de catre creditor, in termen de 5 zile de la comunicare. 
(5) Incheierea prin care se admite cererea de investire cu formula executorie nu este supusa niciunei cai de atac, dar legalitatea acesteia poate face obiectul contestatiei la executare. 
(6) Formula executorie are urmatorul cuprins: 
"Noi, Presedintele Romaniei, 
Dam imputernicire si ordonam executorilor judecatoresti sa puna in executare titlul (Aici urmeaza elementele de identificare a titlului executoriu) pentru care s-a pronuntat prezenta incheiere de investire cu formula executorie. Ordonam agentilor fortei publice sa sprijine indeplinirea prompta si efectiva a tuturor actelor de executare silita, iar procurorilor sa staruie pentru ducerea la indeplinire a titlului executoriu, in conditiile legii. (Urmeaza semnatura presedintelui completului si a grefierului)". 
 
21. Alineatul (1) al articolului 650 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"Art. 650
(1) Instanta de executare este judecatoria in a carei circumscriptie se afla, la data sesizarii organului de executare, domiciliul sau, dupa caz, sediul debitorului, in afara cazurilor in care legea dispune altfel. Daca domiciliul sau, dupa caz, sediul debitorului nu este in tara, este competenta judecatoria in a carei circumscriptie se afla, la data sesizarii organului de executare, domiciliul sau, dupa caz, sediul creditorului, iar daca acesta nu se afla in tara, judecatoria in a carei circumscriptie se afla sediul biroului executorului judecatoresc investit de creditor." 
 
22. La articolul 650, dupa alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu urmatorul cuprins: 
"(1^1) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului sau, dupa caz, al creditorului dupa inceperea executarii silite nu atrage schimbarea competentei instantei de executare." 
 
23. Alineatele (2) si (3) ale articolului 650 se modifica si vor avea urmatorul cuprins: 
"(2) Instanta de executare solutioneaza contestatiile la executare, precum si orice alte incidente aparute in cursul executarii silite, cu exceptia celor date de lege in competenta altor instante sau organe. 
(3) In toate cazurile instanta de executare se pronunta prin incheiere executorie care poate fi atacata numai cu apel, in termen de 10 zile de la comunicare, daca prin lege nu se dispune altfel." 
 
24. La articolul 651, litera b) a alineatului (1) si alineatele (2) si (3) se modifica si vor avea urmatorul cuprins: 
"b) in cazul urmaririi silite a bunurilor mobile si al executarii silite directe mobiliare, executorul judecatoresc din circumscriptia curtii de apel unde se afla domiciliul ori, dupa caz, sediul debitorului, sau din circumscriptia curtii de apel unde se afla bunurile; in cazul in care domiciliul sau, dupa caz, sediul debitorului se afla in strainatate, este competent oricare executor judecatoresc; 
....................................................................................................................
(2) Daca bunurile urmaribile, mobile, se afla in circumscriptiile mai multor curti de apel, oricare dintre executorii judecatoresti care functioneaza pe langa una dintre acestea este competent sa realizeze executarea, inclusiv cu privire la bunurile urmaribile aflate in raza celorlalte curti de apel. 
(3) Executorul judecatoresc ramane competent sa continue executarea silita chiar daca dupa inceperea executarii debitorul si-a schimbat domiciliul sau, dupa caz, sediul." 
 
25. Dupa alineatul (3) al articolului 651 se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu urmatorul cuprins: 
"(3^1) In cazul in care executorul judecatoresc initial investit de creditor constata ca nu sunt bunuri si venituri urmaribile in raza competentei sale teritoriale, creditorul poate cere instantei de executare continuarea executarii silite printr-un alt executor judecatoresc, dispozitiile art. 652 alin. (4) aplicandu-se in mod corespunzator." 
 
26. Alineatul (4) al articolului 652 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"(4) La cererea creditorului, instanta de executare poate dispune, pentru motive temeinice, inlocuirea executorului judecatoresc cu alt executor judecatoresc indicat de catre creditor si continuarea executarii silite de catre noul executor judecatoresc. Dispozitiile art. 653 alin. (2) se aplica in mod corespunzator." 
 
27. Alineatul (2) al articolului 659 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"(2) De asemenea, la cererea executorului judecatoresc, institutiile publice, institutiile de credit si orice alte persoane fizice sau persoane juridice sunt obligate sa ii comunice, de indata, in copie, documentele, precum si, in scris, datele si informatiile apreciate de executorul judecatoresc ca fiind necesare realizarii executarii silite, inclusiv codul numeric personal al persoanei supuse executarii silite, chiar daca prin legi speciale se dispune altfel. Tot astfel, organele fiscale sunt obligate sa comunice, in aceleasi conditii, datele si informatiile pe care le administreaza potrivit legii. La cererea executorului judecatoresc sau a partii interesate, instanta de executare poate lua masurile prevazute la art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. f) si la art. 189." 
 
28. Articolul 664 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"Inregistrarea cererii de executare Art. 664 
De indata ce primeste cererea de executare, executorul judecatoresc va dispune inregistrarea acesteia." 
 
29. Articolul 665 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"Incuviintarea executarii silite Art. 665 
(1) Cererea de executare silita se solutioneaza in maximum 3 zile de la inregistrarea ei. 
(2) Executorul judecatoresc se pronunta asupra incuviintarii executarii silite, prin incheiere, fara citarea partilor. Motivarea incheierii se face in cel mult 7 zile de la pronuntare. 
(3) Incheierea va cuprinde, in afara mentiunilor prevazute la art. 656 alin. (1), aratarea titlului executoriu pe baza caruia se va face executarea, suma, atunci cand aceasta este determinata sau determinabila, cu toate accesoriile pentru care s-a incuviintat urmarirea, cand s-a incuviintat urmarirea silita a bunurilor debitorului, si modalitatea concreta de executare silita, atunci cand s-a solicitat expres aceasta. 
(4) Incuviintarea executarii silite permite creditorului sa ceara executorului judecatoresc competent sa recurga, simultan ori succesiv, la toate modalitatile de executare prevazute de lege in vederea realizarii drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare. Incuviintarea executarii silite produce efecte pe intreg teritoriul tarii. De asemenea, incuviintarea executarii silite se extinde si asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecatoresc in cadrul procedurii de executare silita incuviintate. 
(5) Executorul judecatoresc va respinge cererea de incuviintare a executarii silite numai daca: 
1. cererea de executare silita este de competenta altui organ de executare decat cel sesizat; 
2. hotararea sau, dupa caz, inscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu; 
3. inscrisul, altul decat o hotarare judecatoreasca, nu este investit cu formula executorie; 
4. creanta nu este certa, lichida si exigibila; 
5. debitorul se bucura de imunitate de executare; 
6. titlul cuprinde dispozitii care nu se pot aduce la indeplinire prin executare silita; 
7. exista alte impedimente prevazute de lege. 
(6) Incheierea prin care s-a dispus incuviintarea executarii silite poate fi supusa controlului instantei de executare pe calea contestatiei la executare, in conditiile legii. Incheierea prin care se respinge cererea de incuviintare a executarii silite poate fi contestata de catre creditor, in termen de 15 zile de la comunicare, la instanta de executare." 
 
30. Alineatele (5) si (6) ale articolului 669 se modifica si vor avea urmatorul cuprins: 
"(5) In cazul in care sumele stabilite potrivit alin. (4) nu pot fi recuperate de la debitor, din lipsa bunurilor urmaribile sau din alte asemenea cauze, acestea, cu exceptia onorariului executorului judecatoresc, vor fi platite de creditor, care le va putea recupera de la debitor cand starea patrimoniala a acestuia o va permite, inauntrul termenului de prescriptie. (6) Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, incheierea constituie titlu executoriu atat pentru creditor, cat si pentru executorul judecatoresc, fara a fi necesara investirea cu formula executorie." 
 
31. Articolul 671 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"Comunicarea actelor de procedura Art. 671 
Comunicarea actelor de procedura in cadrul executarii silite se poate face de catre executorul judecatoresc fie personal, fie prin intermediul agentului sau procedural, iar, daca aceasta nu este posibila, potrivit dispozitiilor legale privind citarea si comunicarea actelor de procedura, care se aplica in mod corespunzator. Dovada comunicarii prin agent procedural are aceeasi forta probanta cu dovada comunicarii efectuate de catre executor insusi." 
 
32. Alineatul (2) al articolului 679 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"(2) In cazul altor titluri executorii decat hotararile judecatoresti, la cererea creditorului sau a executorului judecatoresc, instanta competenta va autoriza intrarea in locurile mentionate la alin. (1). Instanta se pronunta, de urgenta, in camera de consiliu, cu citarea tertului care detine bunul, prin incheiere executorie care nu este supusa niciunei cai de atac." 
 
33. Alineatul (2) al articolului 698 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"(2) Dupa incuviintarea executarii silite, executorul va comunica debitorului incheierea de incuviintare a executarii silite, precum si o noua somatie, la care nu se va mai alatura titlul ce se executa." 
 
34. Alineatul (3) al articolului 711 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"(3) De asemenea, dupa inceperea executarii silite, cei interesati sau vatamati pot cere, pe calea contestatiei la executare, si anularea incheierii de investire cu formula executorie, precum si a incheierii prin care s-a admis cererea de incuviintare a executarii silite, daca au fost date fara indeplinirea conditiilor legale." 
 
35. Alineatul (2) al articolului 713 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"(2) In cazul urmaririi silite a imobilelor, al urmaririi silite a fructelor si a veniturilor generale ale imobilelor, precum si in cazul predarii silite a bunurilor imobile, daca imobilul se afla in circumscriptia altei curti de apel decat cea in care se afla instanta de executare, contestatia se poate introduce si la judecatoria de la locul situarii imobilului." 
 
36. Alineatul (2) al articolului 714 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"(2) Contestatia impotriva incheierilor executorului judecatoresc, in cazurile in care acestea nu sunt, potrivit legii, definitive, se poate face in termen de 15 zile de la comunicare." 
 
37. Alineatul (1) al articolului 716 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"Art. 716
(1) Contestatia la executare se judeca cu procedura prevazuta de prezentul cod pentru judecata in prima instanta, care se aplica in mod corespunzator, dispozitiile art. 200 nefiind aplicabile in acest caz." 
 
38. Alineatul (7) al articolului 718 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"(7) Daca exista urgenta si daca, in cazurile prevazute la alin. (2), respectiv alin. (3), s-a platit cautiunea, instanta poate dispune, prin incheiere si fara citarea partilor, suspendarea provizorie a executarii pana la solutionarea cererii de suspendare. Incheierea nu este supusa niciunei cai de atac. 
Cautiunea depusa potrivit prezentului alineat ramane indisponibilizata chiar daca cererea de suspendare provizorie este respinsa si este deductibila din cautiunea finala stabilita de instanta, daca este cazul." 
 
39. Alineatul (8) al articolului 719 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"(8) In situatia prevazuta la alin. (7), instanta va solicita actul care constata refuzul executorului judecatoresc de a primi ori de a inregistra cererea de executare silita, de a indeplini un act de executare silita ori de a lua alta masura prevazuta de lege." 
 
40. Alineatul (2) al articolului 731 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"(2) In cazul in care exista pericol evident de sustragere a bunurilor de la urmarire, la solicitarea creditorului sau a executorului judecatoresc, instanta de executare va dispune sechestrarea bunurilor urmaribile odata cu comunicarea somatiei catre debitor. Instanta analizeaza cererea de urgenta, in camera de consiliu, fara citarea partilor. Incheierea nu este supusa niciunei cai de atac." 
 
41. Alineatul (2) al articolului 767 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"(2) Creditorii urmaritori sau intervenienti nu sunt obligati, daca au rang util de preferinta, sa depuna garantia prevazuta la alin. (1), decat pentru a acoperi, daca este cazul, diferenta dintre valoarea garantiei si propria creanta." 
 
42. Alineatul (1) al articolului 779 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"Art. 779
(1) Bunurile sechestrate care nu au putut fi valorificate in conditiile prezentei sectiuni raman indisponibilizate cel mult un an de la data aplicarii sechestrului. In cursul acestui termen, executorul judecatoresc poate proceda din nou la valorificarea acestor bunuri; in acest caz, pretul de incepere a licitatiei va fi fixat, prin incheiere, de catre executorul judecatoresc si va fi egal cu pretul de incepere de la ultima licitatie organizata pentru bunul mobil respectiv. Daca nici dupa expirarea acestui termen bunurile nu pot fi valorificate, iar creditorul refuza sa le preia in contul creantei, ele se restituie din oficiu debitorului sau unui reprezentant al sau." 
 
43. Alineatul (1) al articolului 782 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"Art. 782
(1) Poprirea se infiinteaza fara somatie, in baza incheierii de incuviintare a executarii, prin adresa in care se va preciza si titlul executoriu in temeiul caruia s-a infiintat poprirea, ce va fi comunicata celei de-a treia persoane aratate la art. 780 alin. (1), impreuna cu incheierea de incuviintare a executarii. 
Despre masura luata va fi instiintat si debitorul, caruia i se va comunica, in copie, adresa de infiintare a popririi, la care se vor atasa, in copie certificata, incheierea de incuviintare a executarii si titlul executoriu, in cazul in care acestea din urma nu i-au fost anterior comunicate." 
 
44. Alineatul (6) al articolului 805 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"(6) Administratorul-sechestru care nu a cerut predarea bunurilor in termen de 10 zile de la comunicarea numirii va fi considerat ca nu accepta aceasta insarcinare. Acesta si cel care refuza in mod expres insarcinarea vor fi inlocuiti de indata cu alta persoana prin incheiere data de executorul judecatoresc, fara citarea partilor. Dispozitiile prezentului alineat nu se aplica in situatia in care administrator-sechestru a fost numit debitorul sau, dupa caz, tertul dobanditor." 
 
45. Articolul 818 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"Competenta Art. 818 
(1) Urmarirea silita imobiliara este de competenta executorului judecatoresc din circumscriptia curtii de apel unde se afla imobilul apartinand debitorului sau unei terte persoane, daca se urmareste un imobil ipotecat ajuns in mainile acesteia. 
(2) Daca se urmaresc mai multe imobile aflate in circumscriptia aceleiasi curti de apel, competenta apartine oricaruia dintre executorii judecatoresti care functioneaza in aceasta circumscriptie, la alegerea creditorului." 46. Articolul 819 se modifica si va avea urmatorul cuprins: "Instiintarea debitorului si tertului dobanditor Art. 819. – Executorul judecatoresc va comunica incheierea de incuviintare a executarii silite prevazute de art. 665 atat debitorului, cat si tertului dobanditor, insotita, in ambele cazuri, de titlul executoriu in copie certificata si de somatie, punandu-li-se in vedere ca in termen de 15 zile de la primirea acesteia sa plateasca intreaga datorie, inclusiv dobanzile si cheltuielile de executare." 
 
47. Articolul 820 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"Instiintarea altor persoane Art. 820 
Daca se urmareste numai cota-parte apartinand debitorului din imobilul aflat in proprietate comuna pe cote-parti, copii de pe incheierea de incuviintare a executarii vor fi comunicate si coproprietarilor, cu invitatia de a-si exercita dreptul ce le este recunoscut potrivit art. 822". 
 
48. La articolul 821, dupa alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu urmatorul cuprins: 
"(6) In cazul in care cererea de executare silita si inscrisurile anexate acesteia nu cuprind mentiuni privitoare la imobilul urmarit, executorul judecatoresc va solicita efectuarea formalitatilor de publicitate prevazute de prezentul articol de indata ce imobilul va fi identificat cu datele necesare indeplinirii formalitatilor de publicitate." 
 
49. Articolul 830 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"Administrarea imobilului urmarit Art. 830 
(1) Pe data comunicarii incheierii de incuviintare a executarii, debitorul sau, dupa caz, tertul dobanditor este decazut din dreptul de a efectua acte de administrare asupra imobilului urmarit. 
(2) Executorul judecatoresc, atunci cand apreciaza ca fiind necesar, va numi, prin incheiere, un administrator-sechestru care sa asigure administrarea imobilului, incasarea veniturilor, efectuarea cheltuielilor necesare si apararea in litigiile privitoare la acest bun. 
(3) Cand debitorul insusi sau tertul dobanditor este administratorul-sechestru al imobilului urmarit, executorul judecatoresc ii va preda imobilul cu acest titlu. In caz de refuz, procesul-verbal intocmit de executorul judecatoresc va tine loc de predare-primire si va fi comunicat potrivit dispozitiilor privitoare la procedura de comunicare a citatiilor si a altor acte de procedura." 
 
50. Alineatul (4) al articolului 838 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"(4) Publicatii in extras, cuprinzand mentiunile prevazute la alin. (1) lit. a), c) si f)-m), se vor face, sub sanctiunea nulitatii, intr-un ziar de circulatie nationala, daca valoarea imobilului depaseste suma de 250.000 lei, sau intr-un ziar local, daca nu trece peste aceasta suma. Publicatia, in extras, sau in intregul ei, va fi publicata, sub sanctiunea nulitatii, si in Registrul electronic de publicitate a vanzarii bunurilor supuse executarii silite si, de asemenea, va putea fi publicata, si in ziare, reviste si alte publicatii existente care sunt destinate vanzarii unor imobile de natura celui scos la licitatie, inclusiv pe alte pagini de internet deschise in acelasi scop." 
 
51. Articolul 843 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"Garantia de participare si oferta de cumparare Art. 843 
(1) Persoanele care vor sa cumpere imobilul la licitatie sunt obligate sa depuna la unitatea prevazuta de lege, la dispozitia executorului judecatoresc, o garantie reprezentand 10% din pretul de incepere a licitatiei pentru termenul respectiv. Dovada consemnarii va fi atasata ofertei de cumparare ce va cuprinde pretul oferit si conditiile de plata. Termenul limita pentru depunerea ofertei de cumparare insotita de dovada consemnarii este ziua premergatoare licitatiei, cu exceptia ofertelor de cumparare cel putin egale cu pretul de incepere a licitatiei, care pot fi depuse inclusiv in ziua licitatiei.
(2) Dispozitiile art. 767 alin. (2) sunt aplicabile in mod corespunzator. 
(3) De asemenea, sunt dispensate de garantia prevazuta la alin. (1) persoanele care, impreuna cu debitorul, au asupra imobilului urmarit un drept de proprietate comuna pe cote-parti sau sunt titularii unui drept de preemptiune, dupa caz. 
(4) In cazurile prevazute la alin. (2) si (3), daca valoarea creantei ipotecare sau privilegiate sau valoarea cotei-parti a proprietarului nu acopera cuantumul garantiei prevazute in alin. (1), se va completa diferenta." 
 
52. Alineatul (1) al articolului 844 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"Art. 844
(1) Executorul judecatoresc va amana vanzarea, din oficiu sau la cererea partii interesate, daca se constata ca nu au fost respectate termenele de instiintare a debitorului sau a tertului dobanditor ori, dupa caz, cele de efectuare a publicitatii vanzarii. Pentru noul termen, care nu poate fi mai lung de 20 de zile de la data fixata pentru prima vanzare, se vor reface formalitatile de publicitate incalcate, potrivit art. 838. In acest din urma caz, sub sanctiunea nulitatii licitatiei, este suficient ca publicatiile de vanzare prevazute de art. 838 alin. (4) sa fie efectuate in Registrul electronic de publicitate a vanzarii bunurilor supuse executarii silite." 
 
53. Alineatul (8) al articolului 845 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"(8) In cazul in care nu este oferit nici pretul la care imobilul a fost evaluat, vanzarea se va amana la un alt termen, de cel mult 30 de zile, pentru care se va face o noua publicatie, in conditiile art. 838, cu exceptia publicarii anuntului intr-un ziar de circulatie nationala sau locala. La acest termen, licitatia va incepe de la pretul de 75% din pretul de pornire al primei licitatii. Daca nu se obtine pretul de incepere a licitatiei si exista cel putin 2 licitatori, la acelasi termen, bunul va fi vandut la cel mai mare pret oferit, dar nu mai putin de 30% din pretul de pornire al primei licitatii. Vanzarea se va putea face chiar daca se prezinta o singura persoana care ofera pretul de la care incepe licitatia. In continutul publicatiei de vanzare intocmite pentru cel de-al doilea termen vor fi inserate, sub sanctiunea nulitatii, toate aceste mentiuni privind modul de stabilire a pretului de adjudecare a imobilului la al doilea termen." 
 
54. Dupa articolul 847 se introduce un nou articol, articolul 847^1, cu urmatorul cuprins: 
"Contestatia impotriva Art. 847^1 
(1) Procesul-verbal de licitatie care consemneaza adjudecarea va fi notat in cartea procesului-verbal de licitatie funciara, la cererea de indata a executorului, pe cheltuiala adjudecatarului. 
(2) In termen de o luna de la data inscrierii adjudecarii in cartea funciara, debitorul sau tertul dobanditor, creditorii urmaritori si orice alta persoana interesata potrivit mentiunilor din cartea funciara, vor putea ataca procesul-verbal de licitatie pe cale de contestatie la executare. 
(3) Contestatia se noteaza in cartea funciara la cererea contestatorului, iar in lipsa, la cererea instantei de executare. 
(4) Instanta de executare poate suspenda eliberarea sau, dupa caz, distribuirea sumelor rezultate din urmarirea silita a imobilului adjudecat. 
(5) Daca instanta admite contestatia, executorul judecatoresc va continua urmarirea de la actul desfiintat si va solicita din oficiu ca notarea prevazuta la alin.(1) sa fie radiata. (6) Sumele consemnate si neeliberate sau, dupa caz, nedistribuite se vor restitui de indata adjudecatarului." 
 
55. Litera j) a articolului 852 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"j) mentiunea ca, pentru creditor sau debitor, dupa caz, actul de adjudecare constituie titlu executoriu impotriva adjudecatarului care nu plateste diferenta de pret, in cazul in care vanzarea s-a facut cu plata pretului in rate;" 
 
56. Litera l) a articolului 852 se abroga. 
 
57. Articolul 853 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"Predarea actului de adjudecare Art. 853 
Un exemplar de pe actul de adjudecare se va preda adjudecatarului spre a-i servi ca titlu de proprietate, iar in cazul in care imobilul a fost vandut cu plata pretului in rate, un exemplar va fi predat creditorului urmaritor si, dupa caz, debitorului, spre a le servi acestora drept titlu executoriu impotriva adjudecatarului, daca acesta nu plateste diferenta de pret." 
 
58. Articolul 854 se abroga. 
 
59. Articolul 855 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"Intabularea dreptului de proprietate si punerea in posesie a adjudecatarului Art. 855 
(1) Odata cu predarea catre adjudecatar a unui exemplar al actului de adjudecare, executorul judecatoresc va solicita de indata, din oficiu, intabularea in cartea funciara a dreptului de proprietate al adjudecatarului, pe cheltuiala acestuia, chiar si in cazul in care adjudecatar este insusi tertul dobanditor care avea deja dreptul inscris in cartea funciara. In cazul in care dreptul dobandit de adjudecatar era inscris in mod provizoriu, nu se va dispune decat inscrierea provizorie. 
(2) La cererea adjudecatarului, acesta va fi pus in posesia imobilului adjudecat de catre executorul judecatoresc, actul de adjudecare constituind titlu executoriu impotriva tuturor persoanelor aratate la art. 852 lit. i). Dispozitiile art. 663 si urmatoarele sunt aplicabile, fara a fi insa necesara si investirea cu formula executorie a actului de adjudecare. 
(3) In cazul in care imobilul a fost vandut cu plata pretului in rate, executorul judecatoresc va hotari, prin aceeasi incheiere, si inscrierea in cartea funciara a interdictiei de instrainare si de grevare a imobilului pana la plata integrala a pretului si a dobanzii corespunzatoare." 
 
60. Alineatul (4) al articolului 856 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"(4) Ipotecile si celelalte sarcini reale, precum si drepturile reale intabulate dupa notarea urmaririi in cartea funciara se vor radia din oficiu, cu exceptia celor pentru care adjudecatarul ar conveni sa fie mentinute; de asemenea, vor fi radiate din oficiu drepturile reale intabulate ulterior inscrierii vreunei ipoteci, daca vanzarea s-a facut in conditiile prevazute la art. 845 alin. (7), toate notarile facute cu urmarirea silita, cu exceptia notarii contestatiei impotriva procesului- verbal de licitatie, daca aceasta nu a fost solutionata prin hotararea ramasa definitiva, interdictia de instrainare sau de grevare, daca exista, cu exceptia celei prevazute la art. 855 alin. (3), precum si promisiunea de a incheia un contract viitor, daca pana la data adjudecarii beneficiarul promisiunii nu si-a inscris in cartea funciara dreptul dobandit in temeiul contractului care a facut obiectul acesteia." 
 
61. Alineatul (5) al articolului 856 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"(5) Daca imobilul a fost adjudecat cu plata pretului in rate, adjudecatarul nu il va putea instraina sau greva, fara incuviintarea creditorilor urmaritori si a debitorului, daca este cazul, inainte de plata integrala a pretului." 
 
62. Alineatul (1) al articolului 862 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"Art. 862
(1) In tot cursul urmaririi silite si pana la adjudecarea bunului imobil, debitorul sau orice alta persoana interesata poate obtine desfiintarea masurilor asiguratorii sau de executare, consemnand la dispozitia creditorului urmaritor intreaga valoare a creantei, cu toate accesoriile si cheltuielile de executare." 
 
63. Alineatul (2) al articolului 868 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"(2) In acest scop, dupa depunerea sau consemnarea sumei rezultate din vanzare, executorul va fixa de urgenta un termen de 10 zile pentru depunerea titlurilor de creanta." 
 
64. Articolul 888 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"Executarea fara somatie Art. 888 
La cererea creditorului, daca se justifica o nevoie urgenta sau exista pericol ca debitorul sa se sustraga de la urmarire, sa ascunda, sa distruga ori sa deterioreze bunurile ce trebuie predate, instanta de executare va putea sa dispuna ca executarea silita sa se faca de indata si fara somatie. Instanta analizeaza cererea, de urgenta, in camera de consiliu, fara citarea partilor. Incheierea nu este supusa niciunei cai de atac." 
 
65. La articolul 891, denumirea marginala si alineatul (1) se modifica si vor avea urmatorul cuprins: 
"Obligarea debitorului la despagubiri Art. 891 
(1) Daca in titlu executoriu nu s-a stabilit ce suma urmeaza a fi platita ca echivalent al valorii bunului in cazul imposibilitatii predarii acestuia sau, dupa caz, echivalentul despagubirilor datorate in cazul neexecutarii obligatiei de a face ce implica faptul personal al debitorului, instanta de executare, la cererea creditorului, va stabili aceasta suma prin hotarare data cu citarea partilor, in termen scurt. In toate cazurile, la cererea creditorului, instanta va avea in vedere si prejudiciile ocazionate prin neexecutarea de bunavoie a obligatiei, inainte ca aceasta sa devina imposibil de executat." 
 
66. La articolul 905, dupa alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu urmatorul cuprins: 
"(7) Acordarea de penalitati in conditiile alin. (1) - (4) nu exclude obligarea debitorului la plata de despagubiri, la cererea creditorului, in conditiile art. 891 sau ale dreptului comun." 
 
67. Alineatul (1) al articolului 954 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"Art. 954
(1) Masura sechestrului asigurator se aduce la indeplinire de catre executorul judecatoresc, potrivit regulilor prezentului cod cu privire la executarea silita, care se aplica in mod corespunzator, fara a mai cere vreo autorizare sau alta formalitate, in afara de inregistrarea acesteia." 
 
68. La articolul 999, dupa alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu urmatorul cuprins: 
"(3^1) In toate cazurile in care competenta de prima instanta apartine curtii de apel, calea de atac este recursul, dispozitiile alin. (1) - (3) aplicandu-se in mod corespunzator." 
 
69. Articolul 1017 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"Determinarea dobanzii Art. 1017 
(1) Daca partile nu au stabilit nivelul dobanzii pentru plata cu intarziere, se va aplica dobanda legala penalizatoare, calculata potrivit dispozitiilor legale in vigoare. Rata de referinta a dobanzii legale in vigoare in prima zi calendaristica a semestrului se aplica pe intregul semestru. 
(2) Creditorul poate pretinde daune-interese suplimentare pentru toate cheltuielile facute pentru recuperarea sumelor ca urmare a neexecutarii la timp a obligatiilor de catre debitor." 
 
Art. II
Dupa articolul 20 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 738 din 20 octombrie 2011, cu modificarile si completarile ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 20^1, cu urmatorul cuprins: 
"Art. 20^1 
(1) Stagiul reprezinta perioada premergatoare dobandirii calitatii de executor judecatoresc si are drept scop pregatirea profesionala a executorului judecatoresc la inceputul exercitarii profesiei. 
(2) Durata stagiului este de 2 ani, calculata de la data incheierii contractului individual de munca cu un executor judecatoresc. 
(3) Colegiul director al fiecarei Camere a executorilor judecatoresti poate aproba, la cerere, reducerea perioadei de stagiu la un an pentru executorii stagiari care se remarca in activitatea profesionala pe baza rezultatelor obtinute la conferintele de stagiu si a referatului executorului judecatoresc indrumator. 
(4) Colegiul director al fiecarei Camere a executorilor judecatoresti poate aproba, in baza unei cereri motivate, reducerea perioadei de stagiu pentru executorii stagiari care au intrat in profesie in temeiul Legii nr. 287/2011 privind unele masuri referitoare la organizarea activitatii de punere in executare a creantelor apartinand institutiilor de credit si institutiilor financiare nebancare, si care, din motive neimputabile acestora, nu si-au putut efectua perioada de stagiu in aplicarea prevederilor art. 22 alin. (1) din lege." 
 
Art. III
La articolul 23 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificarile si completarile ulterioare, literele a) si d) ale alineatului (1) se modifica si vor avea urmatorul cuprins: 
"a) aciunile posesorii, cererile privind pensiile de intretinere, cererile privind inregistrarile si rectificarile in registrele de stare civila, cererile privind popririle, investirea cu formula executorie si luarea unor masuri asiguratorii; 
…………………………………………………………………………… 
d) ordonanta de plata;" 
 
Art. IV
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza: 
 
1. Articolul 24 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"Obligatia executarii Art. 24 
(1) Daca in urma admiterii actiunii autoritatea publica este obligata sa incheie, sa inlocuiasca sau sa modifice actul administrativ, sa elibereze un alt inscris sau sa efectueze anumite operatiuni administrative, executarea hotararii definitive se face de bunavoie in termenul prevazut in cuprinsul acesteia, iar in lipsa unui astfel de termen, in termen de cel mult 30 de zile de la data ramanerii definitive a hotararii. 
(2) In cazul in care debitorul nu executa de bunavoie obligatia sa, aceasta se aduce la indeplinire prin executare silita, parcurgandu-se procedura prevazuta de prezenta lege.
(3) La cererea creditorului, in termenul de prescriptie a dreptului de a obtine executarea silita, care curge de la expirarea termenelor prevazute la alin. (1) si care nu au fost respectate, instanta de executare, prin incheiere definitiva data cu citarea partilor, aplica conducatorului autoritatii publice sau, dupa caz, persoanei obligate o amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de intarziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului ii acorda penalitati, in conditiile art. 905 din Codul de procedura civila. 
(4) Daca in termen de 3 luni de la data comunicarii incheierii de aplicare a amenzii si de acordare a penalitatilor debitorul nu executa obligatia prevazuta in titlul executoriu, instanta de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitiva ce se va datora statului si suma ce i se va datora lui cu titlu de penalitati, prin hotarare data cu citarea partilor. Totodata, prin aceeasi hotarare, instanta va stabili, in conditiile art. 891 din Codul de procedura civila, despagubirile pe care debitorul le datoreaza creditorului pentru neexecutarea in natura a obligatiei. 
(5) In lipsa cererii creditorului, dupa implinirea termenului prevazut la alin. (4), compartimentul executari civile al instantei de executare va solicita autoritatii publice relatii referitoare la executarea obligatiei cuprinse in titlul executoriu si, in cazul in care obligatia nu a fost integral executata, instanta de executare va fixa suma definitiva ce se va datora statului prin hotarare data cu citarea partilor." 
 
2. Articolul 25 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"Instanta de executare Art. 25 
(1) Instanta de executare, care in materia contenciosului administrativ este, potrivit art. 2 lit. t), instanta care a solutionat fondul litigiului de contencios administrativ, aplica, respectiv acorda sanctiunea si penalitatile prevazute la art. 24 alin. (3), fara a fi nevoie de investirea cu formula executorie si de incuviintarea executarii silite de catre executorul judecatoresc. 
(2) Cererile prevazute la art. 24 alin. (3) si (4) se judeca in camera de consiliu, de urgenta si sunt scutite de taxa judiciara de timbru. 
(3) Hotararea pronuntata in conditiile art. 24 alin. (4) este supusa numai apelului in termen de 5 zile de la comunicare. Daca hotararea a fost pronuntata de curtea de apel ea va fi supusa, in acelasi termen, recursului. 
(4) Prevederile alin. (1) - (3) se aplica, in mod corespunzator, si pentru punerea in executare a hotararilor de contencios administrativ date pentru solutionarea litigiilor ce au avut ca obiect contracte administrative." 
 
Art. V
Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, cu modificarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza: 
 
1. Articolul 1.112 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"Prezumtia de renuntare Art. 1.112 
(1) Este prezumat, pana la proba contrara, ca a renuntat la mostenire succesibilul care, desi cunostea deschiderea mostenirii si calitatea lui de succesibil, nu si-a exercitat dreptul de optiune succesorala, prin acceptarea mostenirii sau renuntarea expresa la mostenire, in termenul de un an prevazut la art. 1.103. 
(2) Prezumtia de renuntare opereaza, dupa implinirea termenului de un an de la deschiderea mostenirii, daca succesibilul, citat in condiiile legii, nu face dovada exercitarii dreptului de optiune succesorala. Citatia trebuie sa cuprinda, sub sanctiunea nulitatii acesteia, pe langa elementele prevazute de Codul de procedura civila, si precizarea ca, daca succesibilul nu si-a exercitat dreptul de a accepta mostenirea in termenul de decadere prevazut la art. 1.103, este prezumat ca renunta la mostenire." 
 
2. Alineatul (1) al articolului 2.445 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"Art. 2.445
(1) Vanzarea bunurilor mobile ipotecate se poate face numai in baza contractului de ipoteca investit cu formula executorie. Cererea de investire intrerupe prescriptia dreptului de a obtine executarea silita." 
 
3. Alineatul (1) al articolului 2.504 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"Art. 2.504
(1) Prescriptia dreptului la actiune privind creanta principala nu atrage si stingerea dreptului la actiunea ipotecara. In acest din urma caz, sub rezerva prescriptiei dreptului de a obtine executarea silita, creditorul ipotecar va putea oricand urmari, in conditiile legii, bunurile mobile sau imobile ipotecate, insa numai in limita valorii acestor bunuri." 
 
Art. VI
Alineatele (1) si (2) ale articolului 181^1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si vor avea urmatorul cuprins: 
"Art. 181^1
(1) Investirea cu formula executorie a contractului de ipoteca in vederea executarii ipotecii mobiliare prin vanzarea bunului ipotecat prevazuta la art. 2.445 din Codul civil este de competenta judecatoriei in a carei circumscriptie isi are domiciliul sau, dupa caz, isi are sediul creditorul. 
(2) Opozitia la executare prevazuta la art. 2.452 din Codul civil este de competenta judecatoriei care a investit cu formula executorie contractul de ipoteca." 
 
Art. VII
Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, cu modificarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza: 
 
1. Dupa articolul 12 se introduc trei noi articole, articolele 12^1 - 12^3, cu urmatorul cuprins: 
"Art. 12^1 
Daca prin lege nu se prevede altfel, dispozitiile art. 200 din Codul de procedura civila privind verificarea cererii si regularizarea acesteia nu se aplica in cazul incidentelor procedurale si nici in procedurile speciale care nu sunt compatibile cu aceste dispozitii. 
 
Art. 12^2
Intampinarea nu este obligatorie in incidentele procedurale, daca prin lege nu se prevede altfel. 
 
Art. 12^3
Prin sintagma «presedintele instantei» din cuprinsul art. 937 si prin termenul «presedinte» din cuprinsul art. 944, din Codul de procedura civila, se intelege «presedintele completului de judecata»." 
 
2. Articolul 74 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"Art. 74
Dreptul la actiunea ipotecara prevazut de art. 2.504 din Codul civil este imprescriptibil. Dispozitiile Codului de procedura civila privitoare la prescriptia dreptului de a obtine executarea silita raman aplicabile." 
 
Art. VIII
Alineatul (3) al articolului XVII din Legea nr. 2/2013 privind unele masuri pentru degrevarea instantelor judecatoresti, precum si pentru pregatirea punerii in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"(3) Dispozitiile art. XIV alin. (2) - (4) si ale art. XV alin. (2) - (5) se aplica in mod corespunzator, cu exceptia recursului care este de competenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Termenul prevazut la art. XV alin. (3) se dubleaza in cazul recursului. Intampinarea trebuie redactata si semnata de avocatul sau consilierul juridic al intimatului, iar raspunsul la intampinare de avocatul sau consilierul juridic al recurentului." 
 
Art. IX
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza: 
 
1. La articolul 10, litera a) a alineatului (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"a) cereri pentru investirea cu formula executorie a titlurilor, altele decat hotararile judecatoresti, pentru fiecare titlu - 20 lei;" 
 
2. La articolul 26, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu urmatorul cuprins: 
"(3) Actiunea in anulare a hotararii arbitrale se taxeaza cu 100 lei pentru fiecare motiv invocat. Recursul impotriva hotararii pronuntate in actiunea in anulare se timbreaza potrivit art. 24, care se aplica in mod corespunzator." 
 
Art. X
Legea nr. 17/2014 privind unele masuri de reglementare a vanzarii-cumpararii terenurilor agricole situate in extravilan si de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societatilor comerciale ce detin in administrare terenuri proprietate publica si privata a statului cu destinatie agricola si infiintarea Agentiei Domeniilor Statului, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 178 din 12 martie 2014, cu modificarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza: 
 
1. Alineatul (2) al articolului 20 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
"(2) Dispozitiile prezentei legi nu se aplica instrainarilor intre coproprietari, soti, rude si afini pana la gradul al treilea, inclusiv." 
 
2. La articolul 20, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu urmatorul cuprins: 
"(3) Dispozitiile prezentei legi nu se aplica in cadrul procedurilor de executare silita si contractelor de vanzare incheiate ca urmare a indeplinirii unor formalitati de licitatie publica, cum este cazul celor realizate in cadrul procedurii de prevenire a insolventei si de insolventa sau ca urmare a apartenentei imobilului la domeniul privat de interes local sau judetean al unitatilor administrativ-teritoriale." 
 
Art. XI
Hotararile arbitrale sau ale altor organe cu atributii jurisdictionale, cu exceptia hotararilor judecatoresti, precum si alte inscrisuri pronuntate sau, dupa caz, intocmite inainte de intrarea in vigoare a prezentei legi, pot fi puse in executare silita numai daca au fost investite cu formula executorie prevazuta de Codul de procedura civila. 
 
Art. XII
(1) Ori de cate ori printr-un act normativ se prevede incuviintarea de catre instanta de executare a executarii silite a hotararilor judecatoresti, acestea vor fi puse in executare dupa incuviintarea cererii de executare silita de catre executorul judecatoresc competent potrivit legii. 
(2) Ori de cate ori printr-un act normativ se prevede incuviintarea de catre instanta de executare a executarii silite a titlurilor executorii, altele decat hotararile judecatoresti, acestea vor fi puse in executare dupa investirea lor cu formula executorie de catre instanta de executare si dupa incuviintarea cererii de executare silita de catre executorul judecatoresc competent potrivit legii." 
 
Art. XIII
Dispozitiile privitoare la incuviintarea executarii silite a hotararilor, inclusiv arbitrale, straine raman aplicabile. 
 
Art. XIV
Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cu cele aduse prin prezenta lege, se va republica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, dandu-se textelor o noua numerotare. 
 
 
Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din Constitutia Romaniei, republicata.

Adrian Neacsu | Conversie imprumut bancar din franci elvetieni in lei. Motivarea Tribunalului Galati

Date: 16 Oct 2014

Probabil se cunoaște că în prezent administrez publicația de specialitate care reușește să publice  cel mai rapid și mai fidel hotărâri judecătorești ale instanțelor. Se numește Monitorul Jurisprudenței și face ceea ce îi spune numele, adică monitorizează cele mai recente hotărâri ale instanțelor judecătorești.  Într-un an de zile de când o editez am depășit 1.000 de pagini și am publicat câteva sute bune din cele mai importante soluții ale instanțelor noastre. Săptămâna viitoare vom publica o hotărâre foarte căutată de colegii mei avocați: o decizie din iulie 2014 a Tribunalului Galați prin care, în aplicarea în primul rând a cauzei CEJ C-26/13 Arpad Kasler împotriva OTP Jelzalogbank Zrt.,  a dispus convertirea in RON a unui credit acordat de SC VOLKSBANK ROMANIA SA în franci elvețieni printr-un contract de credit din 2008.

 

 

Decizia, fiind prima de acest fel rămasă definitivă a atras deja atenția media. Motivarea deciziei este foarte proaspătă.

Pentru că știu cât de așteptată este această hotărâre o public și aici, anticipat.

Tribunalul Galați, DECIZIA CIVILĂ NR. 230/R/2014 din  de 27.06.2014

Pentru a admite acțiunea și a dispune convertirea, instanţa a apreciat că  în anul 2008 şi anterior momentului semnării contractului, cursul valutar al francului elveţian era de mult timp unul stabil, acest aspect determinând de altfel împrumutătorul să încheie un contract de împrumut în această monedă. Stabilitatea cursului de schimb se reflecta şi în valoarea relativ mică a dobânzii pentru acest tip de împrumut, ceea ce făcea şi mai atractiv împrumutul pentru recurentă.

Reclamanta, ca şi un consumator mediu şi normal informat, nu avea cum să prevadă o modificare dramatică a cursului de schimb valutar pentru francul elveţian. Banca, având informaţii mult mai multe de pe piaţa interbancară, a inserat ca şi mod de protecţie a sa clauza în litigiu de la art. 4.2 din contract privind conversia creditului din CHF în RON.

Astfel, acordând numai băncii dreptul de a opera o astfel de modificare, fără a permite şi împrumutatului să beneficieze de o astfel de protecţie şi fără a stabili criterii transparente care să fie cunoscute de ambele părţi şi pe baza cărora banca să ia hotărârea de a converti creditul din CHF în RON, în contract s-a inserat o clauză abuzivă. Astfel, s-a îngreunat voit situaţia debitorului, în timp ce banca nu avea nimic de pierdut dintr-o astfel de transformare, pe care şi-a asumat-o ca pe un beneficiu.

Prin urmare, instanţa constată că în contractul de împrumut nu se indică în mod transparent motivul şi particularităţile mecanismului de schimb al monedei străine precum şi relaţia dintre acest mecanism şi cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât consumatorul să poată să prevadă, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește, neputând să prevadă, prin urmare, costul total al împrumutului său.

În schimb, părţile au prevăzut un prag minim de la care se activează o astfel de clauză, respectiv atunci când cursul de schimb valutar creşte cu peste 10% faţă de cel avut în vedere la momentul semnării contractului. O astfel de creştere a cursului de schimb CHF/RON a avut loc la data de 02.10.2008. Ca urmare, de la această dată se putea modifica contractul din monedă CHF în RON.

Reclamanta a solicitat o astfel de transformare, dar banca a refuzat constant a da curs clauzei contractuale, fără să se precizeze vreun argument plauzibil. În aceste condiţii, acţiunea reclamantei este întemeiată, iar instanţa va obliga intimata-pârâtă să convertească creditul acordat reclamantei din CHF în RON, la un curs de schimb majorat cu 10% faţă de cel avut în vedere de părţi la data acordării creditului. Această modificare operează cu data de 02.10.2008, adică după momentul la care a fost îndeplinită condiţia premisă prevăzută de art. 4.2 din contract, respectiv creşterea cursului de schimb cu peste 10% faţă de cel avut în vedere la momentul semnării contractului de către părţi.

 De acelasi autor: Adrian Neacsu | Cum poate fi castigat razboiul cu bancile pe frontul clauzelor abuzive 

 

 

Despre autor:

Adrian Toni Neacșu a început ca judecător la Judecătoria Panciu în 1998. Din 1999 a fost numit judecător la Judecătoria Focșani, iar din 2004 a promovat ca judecător la Tribunalul Vrancea. A activat atât în secțiile penale cât și în secțiile civile. Începând cu anul 2006 a exercitat prin concurs două mandate de președinte al Tribunalului Vrancea. În 2011 a fost ales reprezentant în Consiliul Superior al Magistraturii al celor 1.000 de judecători de la tribunalele din țară. În prezent este avocat.
 
S-a implicat activ în mișcările asociative ale judecătorilor, în calitate de organizator și lider. Este membru fondator al Uniunii Judecătorilor din România (UNJR), al Societății pentru Justiție, fost vicepreședinte al Asociației Magistraților din România, fondator al Rețelei Naționale a Adunărilor Generale ale instanțelor judecătorești (RNAG) și membru al International Association for Court Administration (IACA).
 
Este creatorul proiectului Jurindex – indexul jurisprudenței naționale, proiectul național de publicare integrală pe internet a hotărârilor judecătorești și fondatorul Romanian Legal Institute Information (RoLII) care este succesorul instituțional al acestui proiect original.
 
Este fost formator al Școlii Naționale pentru Grefieri și membru fondator al Institutului de Drept Practic. Începând din 1999 a publicat numeroase articole de specialitate și de opinie, inițial în literatura de specialitate, iar apoi în mediul online.
Este autorul cărților “Între statul de criză și statul de drept” (editura Universul Juridic, 2010) și “Convinge judecătorul – tehnica și arta convingerii instanței” (editura Wolters Kluwer, 2014). Este redactor-șef al revistelor Pandectele Române și Monitorul Jurisprudenței și coordonator al proiectului online www.magistrati.ro.

Adrian Neacsu | Cum poate fi castigat razboiul cu bancile pe frontul clauzelor abuzive

Date: 15 Oct 2014

Avocatul Adrian Toni Neacşu arată, pe www.jurindex.ro, că în România există în acest moment aproximativ 5,6 milioane de credite bancare. Cifra vizează toate tipurile de contracte de credit în vigoare, adică atât creditele de consum, cât și cardurile de credit ori creditele ipotecare. Statisticile BNR arată că pentru aceste credite populația României înregistrează restanțe într-o lună de circa 27,8 miliarde lei. Un număr impresionant de 660.000 de persoane fizice sunt în imposibilitate de a-și plăti ratele creditelor contractate. Creditele în valută reprezintă cumulat peste 64% din sumele pe care românii nu au reuşit să le plătească la timp. După euro, cele mai mari restanţe sunt cele la creditele în franci elveţieni.

Situația la nivel național este replicata la un nivel mai mic în Vrancea. La sfârșitul lui august 2014 vrâncenii aveau rate neplătite de 130,8 milioane la creditele în lei și de 87,9 milioane la creditele în valută. Vrancea se află cam la jumătate într-un clasament al județelor cu cele mai mari credite neperformante, însă având în vedere mărimea mică a județului nostru, situația este de fapt mult mai dificilă.

Cea mai mare parte a contractelor bancare nu sunt versiuni unice, negociate individual cu clienții, ci sunt pre-tipizate. Astfel se face că în acest moment pe piață nu se găsesc sute de mii de contracte de credit în care există dificultăți de returnare, ci doar un număr relativ determinat de contracte cadru, pe care practic clienții nu au avut puterea de a le adapta situației lor. Fiecare bancă mare are de fapt câte un model unic pentru fiecare tip de credit, cu aceleași conținut și aceleași clauze. Tocmai de aici vine dificultatea afișată de sistemul bancar în fața legislației care permite anularea clauzelor abuzive în instanțe. Temerea nu este legată de sumele de bani “pierdute” în mod direct ca urmare a proceselor, fie ele individuale sau colective. Deși se derulează deja de peste 4 ani, campania de anulare a clauzelor abuzive în justiție nu a privit până acum decât în jur de 15.000 de procese la nivel național. Nesemnificativ, câtă vreme se apreciază că sunt încă în vigoare peste 3 milioane de credite contractate în anii 2010, când legislația nu proteja aproape de loc împotriva clauzelor abuzive. Sistemul bancar pierde doar firimituri din contractele de credit rescrise de judecători. Imensa majoritate a populației debitoare la bănci suportă în tăcere greutatea clauzelor bancare.

Băncile sunt cu adevărat terorizate doar de riscul de contagiere. Odată ce o clauză dintr-un contract a fost declarată abuzivă de către o instanță de judecată și a fost anulată, ea poate fi îndepărtată cu minim efort din toate contractele identice. Cele 15.000 de procese vizează de fapt un număr restrâns de bănci, de contracte și de clauze. Clauzele deja anulate de judecători sunt multiplicate în sute de mii de alte contracte identice. Este predictibil că ori de câte ori acea clauză va ajunge în fața unui alt judecător acesta o va anula din nou. Pentru asta însă, ea trebuie să ajungă de fiecare dată pe masa judecătorului. Din păcate legislația actuală nu permite foarte ușor anularea de drept din toate contractele în vigoare a clauzelor deja considerate abuzive. Este încă nevoie de decizie personală, iar fiecare persoană care are un credit care nu a fost negociat și care conține clauze deja constate abuzive față de alte persoane, trebuie să aibă inițiativă și să formuleze o acțiune în instanță.

Principalii aliați ai sistemului bancar sunt lipsa de informare și lipsa de organizare. Lipsa de informare privește situația la nivel național, iar lipsa de organizare este o deficiență specifică Vrancei. Cetățenii nu cunosc cât de întinsă este epidemia clauzelor abuzive și cât de mult din aceasta au asanat deja instanțele. Deja contractele de creditare standard folosite majoritatea băncilor au fost demascate ca având clauze abuzive. Volksbank România SA (comision risc și comision de administrare), Alpha Bank România SA (dobânda, comision de risc și administrare), Piraeus Bank (dobânda, marja băncii), Raiffesen Bank (dobândă, comisioane), Banca Comercială Româna (dobânda, comision de risc, administrare și acordare), Banca Românească (comision administrare și monitorizare), OTP Bank (dobânda, taxe și comisioane) dar și alte bănci au sute de mii de contracte în vigoare care conțin clauze abuzive. După știința mea, dintre băncile mari doar Unicredit Tiriac și Banca Transilvania au scăpat până acum de cenzura instanțelor. Oamenii nu cunosc acest lucru, iar informațiile autentice, cu atât mai puțin cele locale, sunt puține. În al doilea rând, victimele unor astfel de credite abuzive nu reacționează organizat. Atunci când acum 4 ani amicul meu Gigi Piperea, singur împotriva tuturor, punea la cale conceptul proceselor colective, cu zeci, sute sau chiar mii de reclamanți, lansa un model care din păcate nu a fost urmat pe scară largă și cu siguranța nu în Vrancea. Aici debitorii băncilor încă preferă să-și rezolve problemele individual. Pe rolul instanțelor noastre locale se găsesc în mod sporadic cauze având ca obiect clauzele abuzive.

Un plus de informații privind ceea ce deja s-a întâmplat la alte instanțe din țară și mai ales o minimă organizare în cadrul unor plângeri colective a celor ce se consideră victime ale clauzelor abuzive impuse de bănci, pot schimba radical și în Vrancea raportul de forțe față de puternicul sistem bancar.

Bătălia clauzelor abuzive este ca și câștigată, cu singura condiție ca victimele creditării să decidă să o poarte împreună, iar nu de unii singuri.

 

Despre autor:

Adrian Toni Neacșu a început ca judecător la Judecătoria Panciu în 1998. Din 1999 a fost numit judecător la Judecătoria Focșani, iar din 2004 a promovat ca judecător la Tribunalul Vrancea. A activat atât în secțiile penale cât și în secțiile civile. Începând cu anul 2006 a exercitat prin concurs două mandate de președinte al Tribunalului Vrancea. În 2011 a fost ales reprezentant în Consiliul Superior al Magistraturii al celor 1.000 de judecători de la tribunalele din țară. În prezent este avocat.
 
S-a implicat activ în mișcările asociative ale judecătorilor, în calitate de organizator și lider. Este membru fondator al Uniunii Judecătorilor din România (UNJR), al Societății pentru Justiție, fost vicepreședinte al Asociației Magistraților din România, fondator al Rețelei Naționale a Adunărilor Generale ale instanțelor judecătorești (RNAG) și membru al International Association for Court Administration (IACA).
 
Este creatorul proiectului Jurindex – indexul jurisprudenței naționale, proiectul național de publicare integrală pe internet a hotărârilor judecătorești și fondatorul Romanian Legal Institute Information (RoLII) care este succesorul instituțional al acestui proiect original.
 
Este fost formator al Școlii Naționale pentru Grefieri și membru fondator al Institutului de Drept Practic. Începând din 1999 a publicat numeroase articole de specialitate și de opinie, inițial în literatura de specialitate, iar apoi în mediul online.
 

 

Este autorul cărților “Între statul de criză și statul de drept” (editura Universul Juridic, 2010) și “Convinge judecătorul – tehnica și arta convingerii instanței” (editura Wolters Kluwer, 2014). Este redactor-șef al revistelor Pandectele Române și Monitorul Jurisprudenței și coordonator al proiectului online www.magistrati.ro.

Medierea in comertul international, sustinuta de o lege model elaborata de UNCITRAL | Av. Cristina CANDEA

Date: 12 Oct 2014

 
 
MEDIEREA IN COMERTUL INTERNATIONAL, SUSTINUTA DE O LEGE MODEL ELABORATA DE UNCITRAL
 
Cristina Elena CANDEA
 
Subiectul de astazi se referă la medierea si concilierea in comertul internațional, ca mijloace de solutionare alternativa a disputelor. Aceste metode se afla in plin proces de eficientizare, chiar la momentul de fata. De asemenea, această problematica a fost recent subiect de cercetare si de informare, ca urmare a unei decizii a Comisiei Națiunilor Unite pentru Dreptul Comercial Internațional (numita in continuare UNCITRAL sau United Nations Commission on International Trade Law ) ca urmare a unei propuneri din partea Departamentului de Stat al SUA cu privire la o convenție internațională privind medierea si concilierea in comertul internațional. UNCITRAL este organismul legal central în cadrul sistemului Națiunilor Unite (ONU) în domeniul dreptului comercial internațional. UNCITRAL a fost însărcinată de Adunarea Generală cu armonizarea și unificarea progresivă a dreptului comercial internațional, în special prin pregătirea de noi convenții internaționale, modele de lege și legi uniforme (a se vedea definitia si descrierea din site-ul oficial: https://www.uncitral.org/) . UNCITRAL cuprinde 36 de membri aleși de către Adunarea Generală. Structura este de așa natură încât să reprezinte diferitele zone geografice ale lumii și principalele sisteme economice și juridice.
 
Proiectul se referă la reglementarea medierii si concilierii in comertul international iar unii specialisti au inceput déjà sa lucreze pentru elaborarea unui tratat international in acest domeniu. In prezent se efectueaza un studiu ce va fi utilizat in raportari catre ONU (Organizația Națiunilor Unite - abreviat: ONU, este cea mai importantă organizație internațională din lume. Fondată în 1945, după al Doilea Război Mondial, are astăzi 193 de state membre. Întemeierea ei a constat din semnarea, de către membrii ei fondatori, a Cartei Organizației Națiunilor Unite. Potrivit acestui document, ONU are misiunea de a asigura „pacea mondială”, „respectarea drepturilor omului”, „cooperarea internațională” și „respectarea dreptului internațional”. Sediul central al organizației este la New York.)
 
La acest studiu la care se poate participa activ si anonim, pentru cine prefera astfel, utilizand:  https://www.surveymonkey.com/s/JH6VHQT
Specialistii in mediere si ADR din Romania trebuie sa se implice activ si, pas cu pas, sa contribuie elitist la formarea unui cadru juridic international in acest domeniu si nu numai.
 
In Raportul intocmit de Subcomitetul  UNCITRAL constituit pentru analiza proiectului unei legi model (nu tratat, intrucat pentru tratat in prezent se efectueaza sondaje)  privind medierea si concilierea in domeniul comertului international, s-au efectuat sondaje globale, in cadrul carora institutii lideri de prestigiu la nivel statal si-au exprimat opinia cu privire la oportunitatea unei asemenea codificari.
 
Dupa cum era de asteptat, au existat si voci care au sustinut ca nu este necesara o regula impusa la nivel international in domeniul medierii si concilierii. pentru mai multe detalii, deschideti:
In acest site se pot lectura punctele de vedere, mai exact raspunsurile trimise de urmatoarele state:Argentina, Belgia, Canada, Finlanda, Franta, Germania (4 raspunsuri), Indonezia, Israel, Italia, Letonia, Olanda, Polonia (2 respunsuri), Romania, Spania, Suedia, Elvetia, USA, United Kingdom (2 raspunsuri). Raspunsurile difera considerabil atat din punct de vedere al cuprinsului, cat si din punct de vedere al formei, in functie de specialistii care au dorit sau nu sa isi asume raspunsul acordat.
 
Revenind la peisajul juridic international in domeniul ADR ( Alternative Dispute Resolution), se poate observa ca in arbitraj, existenta unei astfel de legi a fost benefica. Legea model UNCITRAL privind arbitrajul comercial internațional a fost elaborata de UNCITRAL și adoptata de către Comisia Națiunilor Unite pentru Dreptul Comercial Internațional la 21 iunie 1985. În 2006, aceasta lege model a fost modificata,  cuprinzand in prezent dispoziții mai detaliate cu privire la măsurile provizorii. Modelul lege nu este obligatoriu, dar statele o pot adopta individual prin încorporarea în dreptul lor intern (de exemplu Australia prin Legea Internațională de Arbitraj 1974, cu modificările ulterioare). Existenta unei astfel de legi model a propulsat arbitrajul international si a determinat acordarea unei atentii pantagruelice alegerii arbitrajului pentru solutionarea disputelor. Rețineți că există o diferență clară între modelul Legii UNCITRAL privind arbitrajul comercial internațional (1985) și Regulile de Arbitraj UNCITRAL. Pe site-ul său, UNCITRAL explică diferența, după cum urmează:. "Legea model UNCITRAL oferă un model de legiferare iar factorii de decizie din guvernele naționale o pot adopta, ca parte din legislația lor internă cu privire la arbitraj. Regulile de arbitraj, pe de altă parte, sunt selectate de către părți, fie ca parte a contractului lor, sau după ce apare un litigiu,  guvernand conduita unui arbitraj si destinate a rezolva o dispută. Legea model este îndreptată catre state, în timp ce regulile de arbitraj se adresează potențialilor părți la un litigiu. " 
 
Cel mai probabil ca regulile de mediere si conciliere vor urma acelasi model. Din pacate, reglementarea acestora necesita timp, iar durata in timp este formata din timpul de reactie al specialistilor in acest domeniu. Acest element fundamental este potrivit sa pozitioneze implicarea fiecaruia in modelarea viitorului  reglementarii medierii si concilierii.

 *

*            *

CRISTINA CANDEA este avocat inscris in Baroul Bucuresti, arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa CCIR, doctorand la disciplina Drept international public in cadrul Institutului de Cercetari Juridice „Academician Andrei Radulescu” al Academiei Romane si Cercetator stiintific asociat in cadrul Centrului de Studii de Drept European, mediator, practician in insolventa si coordonator al societatii LEGAL RECOVERY IPURL, vicepresedinte al Asociatiei Profesionistilor pentru Protectia Consumatorului.

Legea privind protectia martorilor nr. 682/2002, Republicata 2014

Date: 10 Oct 2014

LEGEA privind protecţia martorilornr. 682 din 19 decembrie 2002 (REPUBLICATA 2014)
 
PUBLICATA IN MONITORUL OFICIAL nr. 288 din 18 Aprilie 2014
 
 
___________
    *) Republicată în temeiul art. 107 alin. (3) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, cu modificările ulterioare, dându-se textelor o nouă numerotare.
    Legea nr. 682/2002 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 964 din 28 decembrie 2002 şi a mai fost modificată prin:
    - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 157/2005 pentru modificarea alin. (3) al art. 3 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.045 din 24 noiembrie 2005, aprobată prin Legea nr. 79/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 31 martie 2006;
    - Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 1 martie 2013, cu modificările ulterioare.
 
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
 
   
ART. 1
    Prezenta lege reglementează asigurarea protecţiei şi asistenţei martorilor a căror viaţă, integritate corporală sau libertate este ameninţată ca urmare a deţinerii de către aceştia a unor informaţii ori date cu privire la săvârşirea unor infracţiuni grave, pe care le-au furnizat sau au fost de acord să le furnizeze organelor judiciare şi care au un rol determinant în descoperirea infractorilor şi în soluţionarea unor cauze.
   
ART. 2
    În prezenta lege termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:
    a) martorul este persoana care se află în una dintre următoarele situaţii:
    1. are calitatea de martor, potrivit Codului de procedură penală, şi prin declaraţiile sale furnizează informaţii şi date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracţiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni;
    2. fără a avea o calitate procesuală în cauză, prin informaţii şi date cu caracter determinant contribuie la aflarea adevărului în cauze privind infracţiuni grave sau la prevenirea producerii unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni ori la recuperarea acestora; în această categorie este inclusă şi persoana care are calitatea de inculpat într-o altă cauză;
    3. se află în cursul executării unei pedepse privative de libertate şi, prin informaţiile şi datele cu caracter determinant pe care le furnizează, contribuie la aflarea adevărului în cauze privind infracţiuni grave sau la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni;
    b) starea de pericol este situaţia în care se află martorul, în sensul prevăzut la lit. a), membrii familiei sale ori persoanele apropiate acestuia, a căror viaţă, integritate corporală sau libertate este ameninţată, ca urmare a informaţiilor şi datelor furnizate ori pe care a fost de acord să le furnizeze organelor judiciare sau a declaraţiilor sale;
    c) martorul protejat este martorul, membrii familiei sale şi persoanele apropiate acestuia incluse în Programul de protecţie a martorilor, conform prevederilor prezentei legi;
    d) membrii de familie ai martorului protejat sunt soţul sau soţia, părinţii şi copiii acestuia;
    e) persoana apropiată martorului protejat este persoana de care respectivul martor este legat prin puternice legături afective;
    f) Programul de protecţie a martorilor, denumit în continuare Program, reprezintă activităţile specifice desfăşurate de Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor prevăzut la art. 3, cu sprijinul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, în scopul apărării vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor care au dobândit calitatea de martori protejaţi, în condiţiile prevăzute de prezenta lege;
    g) măsurile urgente sunt activităţile specifice temporare care pot fi desfăşurate de unitatea de poliţie care cercetează cauza sau, după caz, de organul care administrează locul de deţinere, de îndată ce constată starea de pericol la care este expus martorul;
    h) infracţiunea gravă este infracţiunea care face parte din una dintre următoarele categorii: genocid şi infracţiuni contra umanităţii şi infracţiuni de război, infracţiunile contra securităţii naţionale, terorism, omor, infracţiunile privind traficul de droguri, traficul de persoane, traficul de minori, spălarea banilor, falsificarea de monede ori de alte valori, infracţiunile privitoare la nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor explozive, nucleare sau al altor materii radioactive, infracţiunile de corupţie, precum şi orice altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii al cărei maxim special este de cel puţin 10 ani;
    i) Protocolul de protecţie reprezintă înţelegerea confidenţială între Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor şi martorul protejat privind protecţia şi asistenţa care trebuie acordate martorului protejat, obligaţiile acestora, precum şi situaţiile în care protecţia şi asistenţa încetează;
    j) schema de sprijin cuprinde ansamblul măsurilor de protecţie şi asistenţă luate cu privire la fiecare martor protejat;
    k) prejudiciul deosebit este orice prejudiciu cauzat prin infracţiune, care depăşeşte echivalentul în lei a 50.000 euro.
 
CAPITOLUL II
Programul de protecţie a martorilor
 
   
ART. 3
    (1) În cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi în subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române se înfiinţează Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor, denumit în continuare O.N.P.M., la nivel de direcţie.
    (2) O.N.P.M. are următoarele atribuţii:
    a) primeşte propunerile de includere în Program şi ordonanţa, respectiv încheierea, prevăzute la art. 8, după caz;
    b) ia toate măsurile necesare în vederea includerii Programului şi urmăreşte realizarea acestuia în cele mai bune condiţii;
    c) desemnează o persoană de legătură între martorul protejat şi O.N.P.M., precum şi o altă persoană nominalizată în Protocolul de protecţie, care să asigure această legătură în situaţii critice;
    d) încheie Protocolul de protecţie cu fiecare martor protejat şi întocmeşte şi include schema de sprijin a acestuia;
    e) organizează o bază de date proprie, în care include, stochează şi prelucrează propunerile de includere în Program;
    f) asigură confidenţialitatea deplină a informaţiilor şi datelor gestionate;
    g) gestionează, cu aprobarea ministrului afacerilor interne, fondurile băneşti necesare includerii Programului, primite de la bugetul de stat, precum şi din programele de finanţare externă.
    (3) Fondurile băneşti necesare pentru derularea Programului vor fi incluse în capitolul 55.01 "Ordine publică şi siguranţă naţională", titlul II "Cheltuieli materiale şi servicii".
   
ART. 4
    (1) Includerea unei persoane în Program se poate realiza numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
    a) persoana are calitatea prevăzută la art. 2 lit. a), d) sau e);
    b) persoana se află în stare de pericol, în sensul art. 2 lit. b);
    c) există o propunere motivată din partea organelor abilitate.
    (2) Poate fi inclusă în Program o persoană care are, într-o altă cauză, calitatea de:
    a) organizator ori conducător de grup infracţional organizat sau organizaţie criminală;
    b) instigator ori autor al infracţiunii de omor sau omor calificat.
    
ART. 5
    Organul de cercetare penală, în faza urmăririi penale, poate solicita procurorului, iar procurorul, în procedura de cameră preliminară sau în faza judecăţii, poate solicita judecătorului de cameră preliminară, respectiv instanţei, includerea în Program a unui martor, a unui membru de familie al acestuia sau a unei persoane apropiate, după caz, formulând propuneri motivate în acest sens.
    
ART. 6
    (1) Propunerea de includere în Program trebuie să cuprindă:
    a) informaţiile referitoare la cauza penală respectivă;
    b) datele personale ale martorului;
    c) datele şi informaţiile furnizate de martor, precum şi caracterul determinant al acestora în aflarea adevărului;
    d) circumstanţele în care martorul a intrat în posesia datelor şi a informaţiilor furnizate sau pe care le va furniza;
    e) orice elemente care pot evidenţia starea de pericol în care se află martorul;
    f) estimarea posibilităţilor de recuperare a prejudiciului cauzat prin infracţiune;
    g) persoanele care au cunoştinţă despre datele şi informaţiile deţinute de martor şi despre faptul că acesta le-a furnizat organelor judiciare sau că are intenţia de a le furniza;
    h) o evaluare a profilului psihologic al martorului şi al celorlalte persoane propuse a fi incluse în Program;
    i) riscul pe care martorul şi celelalte persoane pentru care se solicită includerea în Program îl prezintă pentru comunitatea în care urmează să fie relocaţi;
    j) date referitoare la situaţia financiară a martorului;
    k) orice alte date care prezintă relevanţă pentru evaluarea situaţiei martorului şi pentru includerea acestuia în Program.
    (2) Propunerea de includere în Program trebuie să fie însoţită de acordul scris al persoanei pentru care se cere includerea în Program, precum şi de o evaluare realizată de O.N.P.M. cu privire la posibilitatea includerii în Program a persoanei în cauză.
    
ART. 7
    Procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa, după caz, se va pronunţa în cel mai scurt timp, dar nu mai târziu de 5 zile de la primirea propunerii, prin ordonanţă, respectiv încheiere, asupra propunerii de includere în Program.
    ART. 8
    (1) În cazul în care este de acord cu propunerea, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa va comunica O.N.P.M. ordonanţa, respectiv încheierea de includere a persoanei respective în Program, iar O.N.P.M. va lua toate măsurile necesare în vederea elaborării şi implementării schemei de sprijin.
    (2) Dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii au intervenit elemente noi faţă de cele cuprinse în propunerea iniţială, se poate formula o nouă propunere de includere în Program.
    
ART. 9
    (1) În termen de 7 zile de la data emiterii ordonanţei sau a încheierii de includere în Program O.N.P.M. încheie în scris un protocol de protecţie cu fiecare martor, membru de familie sau persoană apropiată martorului pentru care s-a dispus includerea în Program.
    (2) Persoanele prevăzute la alin. (1) dobândesc calitatea de martor protejat în momentul semnării Protocolului de protecţie.
    (3) Protocolul de protecţie se semnează, în cazul în care persoanele prevăzute la alin. (1) sunt minori, de reprezentanţii legali ai acestora. Dacă semnarea Protocolului de protecţie de către reprezentantul legal nu poate fi făcută sau dacă semnarea de către această persoană contravine intereselor minorului ori dacă reprezentantul legal refuză să semneze, deşi procurorul sau, după caz, instanţa consideră că includerea în Program este în interesul minorului, Protocolul de protecţie va fi semnat personal de către minor, cu aprobarea prealabilă a procurorului sau, după caz, a instanţei.
    (4) În termen de 3 zile de la data încheierii Protocolului de protecţie O.N.P.M. va comunica procurorului sau, după caz, instanţei faptul că a început includerea Programului.
   
ART. 10
    Protocolul de protecţie cuprinde:
    a) obligaţiile martorului protejat;
    b) obligaţiile O.N.P.M.;
    c) persoanele de legătură desemnate şi condiţiile în care acestea îşi desfăşoară activitatea;
    d) situaţiile în care protecţia şi asistenţa încetează.
    
ART. 11
    Martorul protejat are, în principal, următoarele obligaţii:
    a) să furnizeze informaţiile şi datele pe care le deţine, cu caracter determinant în aflarea adevărului în cauză;
    b) să se conformeze măsurilor stabilite în schema de sprijin;
    c) să se abţină de la orice activitate care l-ar putea pune în pericol sau care ar putea compromite punerea în aplicare a Programului;
    d) să nu contacteze nicio persoană cunoscută sau persoane din medii infracţionale, în cazul luării măsurilor de protecţie prevăzute la art. 12 alin. (2) lit. e)-h) şi a măsurilor de asistenţă prevăzute la art. 12 alin. (3);
    e) să informeze imediat O.N.P.M. cu privire la orice schimbare apărută în viaţa personală şi în activităţile pe care le desfăşoară în perioada aplicării Programului, precum şi în cazul intrării involuntare în contact cu persoanele prevăzute la lit. d).
    
ART. 12
    (1) O.N.P.M. are obligaţia de a întocmi o schemă de sprijin pentru fiecare martor protejat, care să cuprindă măsuri de protecţie şi asistenţă, precum şi obligaţia de a le implementa.
    (2) Măsurile de protecţie ce pot fi prevăzute, singure sau cumulat, în cadrul schemei de sprijin sunt:
    a) protecţia datelor de identitate a martorului protejat;
    b) protecţia declaraţiei acestuia;
    c) ascultarea martorului protejat de către organele judiciare, sub o altă identitate decât cea reală sau prin modalităţi speciale de distorsionare a imaginii şi vocii;
    d) protecţia martorului aflat în stare de reţinere, arestare preventivă sau în executarea unei pedepse privative de libertate, în colaborare cu organele care administrează locurile de deţinere;
    e) măsuri sporite de siguranţă la domiciliu, precum şi de protejare a deplasării martorului la şi de la organele judiciare;
    f) schimbarea domiciliului;
    g) schimbarea identităţii;
    h) schimbarea înfăţişării.
    (3) Măsurile de asistenţă ce pot fi prevăzute, după caz, în cadrul schemei de sprijin sunt:
    a) reinserţia în alt mediu social;
    b) recalificarea profesională;
    c) schimbarea sau asigurarea locului de muncă;
    d) asigurarea unui venit până la găsirea unui loc de muncă.
    
ART. 13
    (1) Martorul protejat ţine legătura cu O.N.P.M. printr-o persoană de legătură desemnată de către acesta, conform condiţiilor stipulate în Protocolul de protecţie.
    (2) Dacă martorul protejat constată că există posibilitatea deconspirării domiciliului sau a identităţii sale din cauza neîndeplinirii ori îndeplinirii defectuoase a atribuţiilor persoanei de legătură, are posibilitatea de a contacta o altă persoană nominalizată în Protocolul de protecţie pentru situaţiile prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. c).
    
ART. 14
    (1) Protecţia şi asistenţa acordate martorului aflat în stare de pericol şi martorului protejat sunt asigurate, în condiţiile prezentei legi, de unităţile de poliţie, respectiv de O.N.P.M.
    (2) Protecţia şi asistenţa martorului aflat în stare de pericol şi ale martorului protejat, dacă aceştia execută o pedeapsă privativă de libertate, sunt asigurate, în condiţiile prezentei legi, de organele care administrează locurile de deţinere sau, după caz, de O.N.P.M.
    
ART. 15
    (1) Faţă de martorul aflat în stare de pericol, care necesită măsuri imediate de protecţie, se pot lua măsuri urgente de către unitatea de poliţie sau, după caz, de organul care administrează locul de deţinere, care trebuie comunicate în termen de 24 de ore procurorului.
    (2) Măsurile urgente se pot aplica pe o perioadă determinată, până la încetarea pericolului iminent ori până la includerea în Program.
   
ART. 16
    (1) Documentele referitoare la includerea martorului în Program vor fi păstrate, în condiţii de maximă siguranţă, de către O.N.P.M.
    (2) Documentele care conţin date despre identitatea reală a martorului vor putea fi introduse în dosarul penal numai după ce a dispărut pericolul care a determinat includerea martorului în Program.
   
ART. 17
    (1) Programul încetează în una dintre următoarele situaţii:
    a) la cererea martorului protejat, exprimată în formă scrisă şi transmisă către O.N.P.M.;
    b) dacă în cursul procesului penal martorul protejat depune mărturie mincinoasă;
    c) dacă martorul protejat comite cu intenţie o infracţiune;
    d) dacă sunt probe sau indicii temeinice că, ulterior includerii în Program, martorul protejat a aderat la un grup sau organizaţie criminală;
    e) dacă martorul protejat nu respectă obligaţiile asumate prin semnarea Protocolului de protecţie sau dacă a comunicat date false cu privire la orice aspect al situaţiei sale;
    f) dacă viaţa, integritatea corporală sau libertatea martorului protejat nu mai este ameninţată;
    g) dacă martorul protejat decedează.
    (2) Încetarea Programului se dispune de procuror prin ordonanţă sau de către instanţă prin încheiere.
   
ART. 18
    (1) O.N.P.M. informează în scris procurorul sau instanţa, după caz, despre existenţa vreuneia dintre situaţiile prevăzute la art. 17.
    (2) Procurorul, respectiv instanţa, va analiza în cel mai scurt timp situaţia intervenită şi va comunica O.N.P.M. ordonanţa sau încheierea prin care se dispune cu privire la încetarea sau continuarea Programului.
    (3) În situaţia prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. g), încetarea Programului va opera din oficiu, la momentul primirii de către procuror sau de către instanţă a comunicării O.N.P.M., iar aplicarea Programului va continua pentru membrul de familie sau persoana apropiată martorului protejat decedat, incluse în Program.
 
CAPITOLUL III
Dispoziţii finale
 
   
ART. 19
    Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
   
ART. 20
    Guvernul României va prezenta Parlamentului rapoarte anuale cu privire la modul de îndeplinire a Programului.
   
ART. 21
    Fondurile necesare pentru includerea Programului şi a măsurilor urgente se vor asigura anual din sumele alocate cu această destinaţie de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, respectiv din programele de finanţare externă.
   
ART. 22
    (1) Instituţiile din sistemul siguranţei naţionale, în situaţiile în care acestea sunt implicate în acţiunile de protecţie a martorilor, vor conlucra cu Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public pentru aplicarea prezentei legi.
    (2) Instituţiile publice prevăzute la alin. (1) sunt autorizate să coopereze direct cu structurile similare din alte state, precum şi cu organismele internaţionale care au atribuţii în domeniul protecţiei martorului, în condiţiile respectării convenţiilor internaţionale la care România este parte.
 
ART. 23
    (1) Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I*).
 
_________
    *) Legea nr. 682/2002 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 964 din 28 decembrie 2002.
 
    (2) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Justiţiei vor întocmi regulamentul pentru aplicarea dispoziţiilor acesteia, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

9-10 octombrie 2014 | Examen pentru avocatii straini care vor sa ofere consultanta in dreptul romanesc

Date: 10 Oct 2014

Conform Deciziei UNBR nr. 119 din 23 mai 2014, examenul de verificare a cunostintelor de drept romanesc si de limba romana pentru avocatii straini care doresc sa acorde consultanta juridica in dreptul romanesc va avea loc in zilele de 9 si 10 octombrie 2014, la sediul UNBR din Bucuresti.
 
Conform documentului UNBR, concursul va consta in sustinerea unor probe scrise si orale:
 
- Examen scris la urmatoarele materii: organizarea si exercitarea profesiei de avocat; drept civil, drept procesual civil, drept penal, drept procesual penal;
- Examen oral, la materiile drept civil si drept penal.
 
Probele scrise se desfasoara prin rezolvarea unor subiecte tip grila, care  sunt cuprinse in „Chestionarul de examen” iar subiectele de examen vor urmari verificarea  cunostintelor teoretice si practice ale candidatilor.
 
Tematica si bibliografia de examen sunt cele prevazute in regulamentul privind examenul de verificare a cunostintelor de drept romanesc si de limba romana pentru avocatii straini care solicita dobandirea dreptului de a acorda consultanta juridica in drept romanesc.

ROLUL DOCTRINEI IN DEZVOLTAREA REGIMULUI JURIDIC AL INVESTITIILOR STRAINE SI EVOLUTII SPECIFICE IN DREPTUL INTERNATIONAL

Date: 08 Oct 2014

ROLUL DOCTRINEI IN DEZVOLTAREA REGIMULUI JURIDIC AL INVESTITIILOR STRAINE SI EVOLUTII SPECIFICE IN DREPTUL INTERNATIONAL
 
 
Cristina Elena CANDEA*
 
 
Regimul juridic al investitiilor straine s-a dezvoltat cu rapiditate in timp, in prezent integrandu-se in propriul domeniu de drept si anume acela al dreptului international al investitiilor straine. Dreptul internațional al investițiilor străine, ramură a dreptului internațional public este intr-o proportie considerabila un drept cutumiar, chiar dacă în materie s-au înmulțit normele convenționale prin acordurile multilaterale, regionale sau bilaterale încheiate în timp. O ramura de drept apartine sau nu unui anumit domeniu, in principal datorita izvoarelor sale de drept. Principalul izvor de drept, martor al aparitiei dreptului international al investitiilor straine, este cutuma internationala, iar izvorul de drept martor al dezvoltarii si conturarii dreptului international al investitiilor straine, este dat de tratatele internationale. Dezvoltarea doctrinara a acestui domeniu de drept trebuie sa urmeze, integrativ, simultan si comparativ, atat cadrul juridic national cat si cadrul juridic international. Romania este stat bine integrat in ansamblul international general, de aceea aceste analize doctrinare, pentru a atinge un nivel inalt de dezvoltare, trebuie sa urmeze cadrul juridic international si sa se constituie parte din acesta. 
 
Experienta preluata din dreptul international public, a furnizat doctrinei materiale deosebit de utile pentru studiul codificarii dreptului international al investitiilor straine. Spre exemplu, eforturile de codificare ale ILC[1], inclusiv cele ce fac referire la responsabilitatea statului, la conventiile privind dreptul marii, la succesiunea si imunitatea statelor, precum si alte norme de drept international public, s-au constituit intr-o parte semnificativa de izvoare de drept international al investitiilor straine. Dreptul international al investitiilor straine nu ar fi atins gradul ridicat de dezvoltare  remarcat in prezent, fara rolul extrem de important al practicii si doctrinei juridice in materie.
 
Cadrul legal internaţional ce guvernează investiţiile străine constă dintr-o reţea propagate si amplificata de acorduri internaţionale privind investiţiile (AII)[2], la care se adaugă normele generale de drept internaţional. Deşi alte tratate internaţionale interacţionează cu această reţea în diferite moduri semnificative, AII sunt instrumente primare de drept public internaţional ce guvernează promovarea şi protejarea investiţiilor străine.[3] Textele AII diferă în functie de specificitatea acestora, dar sunt şi desul de asemanatoare în ceea ce priveşte structura şi conţinutul: majoritatea combină elemente aproape identice privind modalitati de promovare şi protejare a investiţiei străine, prin armonizare la nivel national si care prezinta un mecanism de arbitrare investitor-stat sau stat-stat, care permite investitorilor străini să aplice aceste standarde în statele gazdă.[4] Aceasta reţea de tratate internationale, oferă investitorilor străini o metodă puternică şi in continua amplificare a aplicabilitatii tratatului internaţional.
 
CADRUL JURIDIC NATIONAL RAPORTAT LA CADRUL JURIDIC INTERNATIONAL
 
Dezvoltarea comerţului internaţional şi a investiţiilor din secolele optsprezece, nouăsprezece şi douăzeci a avut loc în cadrul regimurilor juridice şi politice coloniale, astfel incat, nu era nevoie pentru colonişti să recurgă la procese de drept internaţional din moment ce puterea politică şi militară colonială îi proteja pe acestia şi pe proprietăţile lor împotriva amestecului şi controlului local. [5] Jurisdicţia extrateritorială, care a permis puterilor străine să îşi aplice legile cetăţenilor săi din statele străine, a fost exercitată în baza tratatelor.[6]
 
Între anii 1840-1940, statele au înfiinţat peste şaizeci de comisii de arbitraj pentru a gestiona disputele survenite din prejudicii aduse cetăţenilor străini.[7]În plus, au existat diferite tribunale ad hoc înfiinţate pentru a gestiona anumite diferende[8]şi instanţe naţionale pentru a solutiona dispute privind capturile de bunuri de pe mare.[9] Practica de stat şi deciziile acestor comisii şi tribunale au contribuit la nasterea jurisprudenţei privind responsabilitatea statelor pentru prejudicii aduse străinilor. Dezvoltarea comerţului şi investiţiilor din secolul al nouăsprezecelea şi începutul secolului al douăzecilea a îndreptat o atenţie sporită faţă de statutul legal al cetăţenilor străini de peste hotare şi faţă de protecţia intereselor comerciale ale acestora.[10] Până la începutul anilor 1900, exista o consonanta generală in Europa şi SUA cu privire la faptul că exista un standard minim de justiţie în tratamentul străinilor.[11] În acelaşi timp, un organism în curs de formare, de drept internaţional, cu privire la responsabilitatea statului faţă de tratamentul străinilor se dezvolta prin intermediul diverselor tratate comerciale, a practicii de stat şi a deciziilor tribunalelor de arbitraj şi comisiilor mixte. Cea mai mare parte a practicilor şi jurisprudenţei din această sferă făcea referire la lezarea străinilor ce decurge din negarea justiţiei sau din acte de violenţă. Deşi principiile care se aplică tratamentului intereselor economice erau mai puţin dezvoltate, a existat un consens între statele exportatoare de capital cu privire la faptul că exproprierea bunurilor necesită despăgubire. 
 
La începutul secolului al douăzecilea, marile puteri şi statele exportatoare de capital, inclusiv S.U.A. şi Regatul Unit, au considerat că cetăţenii străini şi bunurile lor aveau dreptul, în baza dreptului internaţional cutumiar, la un minimum standard privind tratamentul. Acest standard minim era în esenţă similar standardelor de justiţie şi tratament acceptate de „statele civilizate”, inclusiv de statele europene şi de S.U.A.[12] Abordarea statelor exportatoare de capital este reflectată în scrisoarea lui Elihu Root din 1910 către Societatea Americană de Drept Internaţional:   Fiecare ţară este obligată să acorde cetăţenilor altei ţări din teritoriul său beneficiul aceloraşi legi, aceleiaşi administraţii, aceleiaşi protecţii şi aceleiaşi despăgubiri pentru lezare pe care îl acordă propriilor cetăţeni, şi nici mai mult sau mai puţin: cu condiţia ca protecţia pe care ţara o acordă cetăţenilor săi să fie în conformitate cu standardul stabilit de civilizaţie.  Reactionand la afirmaţiile referitoare la un standard minim privind tratamentul, unele state, în special cele din America Latină, au aprobat un standard privind tratamentul naţional sau egalitatea în tratament. Această poziţie este cel mai adesea asociată cu juristul argentinian Carlos Calvo, care a pledat încă din 1868 împotriva exerciţiului de protecţie diplomatică şi a existenţei unui standard minim privind tratamentul. În opinia lui Calvo, egalitatea statelor a cerut să nu existe nicio intervenţie, diplomatică sau de altă natură, în problemele interne ale altor state, şi ca străinii să nu aibă dreptul la un tratament mai bun decât cetăţenii statului gazdă.[13] Doctrina Calvo are trei elemente distincte: cetăţenii străini nu au dreptul la un tratament mai bun decât cetăţenii statului gazdă; drepturile cetăţenilor străini sunt guvernate de legea statului gazdă; şi instanţele statului gazdă au jurisdicţie exclusivă asupra disputelor ce implică cetăţeni străini.[14]Insa, Doctrina Calvo nu a atins niciodată statutul de principiu de drept internaţional cutumiar. La începutul secolului al douăzecilea, statele exportatoare de capital au menţinut opinia că dreptul internaţional impune un standard minim privind tratamentul. Totuşi, statele importatoare de capital au continuat să conteste standardul minim privind tratamentul, în special cu privire la despăgubirea pentru expropriere. În 1917, guvernul revoluţionar din Rusia a emis un decret deloc surprinzator, prin care a desfiinţat toate proprietăţile private, inclusiv proprietăţile cetăţenilor străini. Deşi statele vestice au fost de părere că decretul violează dreptul internaţional, multe dintre cereri nu au fost niciodată soluţionate în mod oficial.
 
Carta Națiunilor Unite, in art. 92-96 reglementează Curtea Internațională de Justiție. Constituirea și funcționarea Curții Internaționale de Justiție sunt prevăzute în Statutul anexă la Cartă. La art. 38 din Statutse prevede că rezolvarea de către Curte a diferendelor se va face prin aplicarea: convențiilor internaționale, fie generale, fie speciale, care stabilesc reguli expres recunoscute de statele în litigiu; cutumei internaționale, ca dovadă a unei practici generale, acceptată ca reprezentând dreptul; principiilor generale de drept recunoscute de națiunile civilizate; sub rezerva dispozițiilor art. 59 („hotărârea Curții nu este obligatorie decât între părți și numai cu privire la cauza care a fost rezolvată”), hotărârile judecătorești și doctrina specialiștilor celor mai calificați ai diferitelor state, ca mijloace auxiliare pentru determinarea regulilor de drept.
 
In Romania, ca de altfel in intreaga lume, s-a dezbatut problema daca nu cumva  protejarea intereselor nationale prevazute in Constitutie, este afectata prin acordarea unor facilitati pentru patrunderea in Romania a unui mare capital din strainatate, insa s-a statuat[15]ca  prin aceasta se realizeaza dezvoltarea economiei nationale , ceea ce desigur nu poate fi calificat ca o neprotejare a intereselor nationale. In principal, investitorul străin se supune regimului juridic stabilit pentru acesta pe întreaga durată de existenţă a contractului ce sta la temeiul investitiei sale[16]. Încă din anii ’70 ,România a încheiat acorduri bilaterale pentru promovarea și protecția investițiilor străine, la momentul actual fiind încă în vigoare acordurile cu Republica Gaboneză, Republica Senegal, Republica Democratică Sudan, alte acorduri încetând aplicabilitatea ori fiind înlocuite cu acorduri încheiate după anul 1990. Stadiul de dezvoltare la care ajunsese economia României la sfârșitul anului 1989, după mai bine de patru decenii de guvernare comunistă, este evidențiat prin trăsăturile de bază ale mecanismului de funcționare a vieții economice și sociale din acea perioadă. Una dintre trăsături era dominația proprietății socialiste, de stat și cooperatiste, monopolulacesteia în toate ramurile economiei naționale, care și-a pus amprenta asupra funcționării întregului sistem economic românesc.  Nu exista interesul necesar găsirii unor modalități mai eficiente de conducere a ”afacerilor internaționale”.
 
In prezent, se poate discuta despre o confluenţa intre Uniunea Europeană, dreptul internaţional cutumiar si tratatele bilaterale privind investiţiile[17]Daca la nivelul anilor 1994-1995, reprezentanti de seama ai doctrinei internationale au dezvolvat semnificativ dreptul international al investitiilor straine[18], la nivelul anului 2010  se conturase pe deplin dreptul tratatelor privind investitiile straine[19]in mare parte datorita efervescentei doctrine juridice in domeniu, intr-o legatura deosebit de stransa cu practica arbitrala. In plan international, mai multe institutii de renume in invatamant si cercetare deja se constituisera pe grupuri de lucru in vederea aprofundarii regimului juridic al investitiilor straine[20].  Cu toate acestea, ete un aspect constatat atat de practica dar si de doctrina de specialitate ca, sesizat cu soluționarea unui diferend internațional între un investitor străin și statul gazdă în legătură cu o investiție străină, tribunalul arbitral stabilește dreptul aplicabil diferendelor, care poate fi dreptul național al statului gazdă, dreptul internațional (norma convențională, cutuma, principiile generale de drept), identificarea dreptului fiind stabilită în raport de circumstanțele specifice cazului. Nu există o regulă care să stabilească obligația tribunalului arbitral de a aplica exclusiv dreptul național sau dreptul internațional.
 
CONCLUZII
 
Pentru ţări ca România devine absolut necesară integrarea şi armonizarea reglementărilor interne[21]privind investiţii străine, printr-o atentă adaptare[22]la reglementările internaţionale, întrucât la nivel global este promovat tot mai mult conceptul de drept transnaţional care să guverneze investiţiile străine. Unii autori[23]vorbesc chiar despre o tensiune dintre statele dezvoltate şi ţările în curs de dezvoltare, ce a prins formă în funcţie de evoluţia legislaţiei internaţionale privind investiţiile.
 
Problema dezvoltării regulilor multilaterale pentru investitii va trebui abordată din nou, pentru a lua în considerare situaţia dacă acest demers laborios va duce la un rezultat pozitiv, în pofida eşecului negocierilor în vederea ajungerii la un Acord Multilateral privind investiţiile (MAI) în OECD[24]şi a respingerii negocierilor asupra regulilor privind investiţiile în cadrul WTO[25], pentru a relua în considerare valoarea unui astfel de demers. Reprezentantii de seama ai doctrinei judiciare asteapta un acord viitor, care ar putea sa clarifice anumite aspecte, precum relaţia dintre GATS Modul 3[26], TRIM[27]-uri şi BIT-uri, fie prin încorporare prin referinţă, crearea unei "ierarhii de norme", fie prin alte mijloace (caracterul international al diferendului, competente de solutionare a diferendelor etc). Acestea s-ar adăuga la instituirea de noi reguli fundamentale la setul existent de astfel de reguli, de exemplu standardele fundamentale privind mediul[28], drepturile omului şi munca. Pe de alta parte, aspectele dreptului internaţional privind investiţiile în cadrul Uniunii Europene (UE) reprezintă o chestiune neclară, ambigua şi în evoluţie, ce poate fi dezvoltata si clarificata prin sporirea rolului doctrine juridice.  UE (in care Romania este un membru ce nu poate actiona separate in mod nelimitat) poate valorifica lecțiile învățate din modul în care sistemul de arbitraj a funcționat până în prezent, inclusiv din cele peste 1 400 de acorduri de protecție a investițiilor existente ale statelor membre, dar mai ales din doctrina, în scopul realizării de modificări privind sistemul de protecție si de functionare a investițiilor straine. Dată fiind ponderea sa economică la nivel mondial, UE se află într-o poziție puternică pentru a-și convinge partenerii comerciali de necesitatea unor standarde mai clare și mai bune.
 
 
 
 

 

 

NOTE


 
[1] ILC se va citi in continuarea studiului : International Law Comission ; a se vedea si site-ul oficial: http://untreaty.un.org/ilc/ilcintro.htm
 
[2] Abrevierea AII este folosită pe tot parcursul acestui text pentru a face referire la tratatele bilaterale de investiţii (TBI) independente, la acordurile bilaterale şi regionale privind liberul schimb ce includ obligaţiile investiţiei străine, ca de exemplu North American Free Trade Agreement (NAFTA) (Acordul Nord-American privind liberul schimb), precum şi la tratatele sectoriale, ca de exemplu Tratatul privind Carta Energie (TCE), care include obligaţiile investiţiei. Expresia “tratatele de investiţii” este uneori folosită în text în loc de AII.
 
[3]  Interacţiunea dintre promovarea şi protejarea investiţiilor în cadrul AII şi normele impuse de alte tratate economice multilaterale este discutată pe tot cuprinsul acestei cărţi. Interacţiunile importante includ accesul la piaţă pentru furnizorii de servicii conform General Agreement on Trade in Services (Acordul General privind Comerţul în Servicii) (consultaţi infra, Capitolul 3 privind obligaţiile întreprinderilor), interdicţiile restricţiilor legate de transferuri şi convertibilitate conform Articles of Agreement (Articolele Acordului) de la Fondul Monetar Internaţional (consultaţi infra, Capitolul 8 privind drepturile de transfer) şi interdicţiile legate de diferite tipuri de cerinţe privind performanţa, inclusiv cerinţele interne referitoare la conţinut, în conformitate cu Agreement on Trade-Related Investment Measures (Acordul privind măsurile de investiţii legate de comerţ) al OMC  (consultaţi infra, Capitolul 8 privind cerinţele legate de performanţă).
 
[4] Statul „gazdă” se referă la statul în care se regăseşte un investitor străin sau o investiţie străină. Statul „de origine” se referă la statul al cărui cetăţean este investitorul.
 
[5] M. Sornarajah, The International Law on Foreign Investment, ediţia a2-a (Cambridge: Cambridge University Press, 2004) la 19-20.
 
[6] A se vedea A. Heyking, „L’exterritorialité et ses applications en Extrême-Orient” (1925) 7 RDCADI 237.
 
[7] Brownlie, Principiile dreptului internaţional public,  la p. 500. A se vedea şi J.H. Ralston, Arbitrajul internaţional, de la Atena la Locarno (Londra: Oxford University Press, 1972) .
 
[8] Multe dintre acestea au fost înfiinţate sub auspiciile Curţii Permanente de Arbitraj. .
 
[9] A se vedea Halsbury, Principiile şi practica legislaţiei trofeelor (Londra: Butterworths, 1914).
 
[10] În 1910, Elihu Root, la acea dată Preşedintele Societăţii Americane de Drept Internaţional şi fost Secretar de Război şi Secretar de Stat al S.U.A., nota: „Marea acumulare de capital în centrele financiare ale lumii, mult peste oportunităţile de investiţie de acasă, a dus la o mare creştere a investiţiilor internaţionale care se extind pe întreg cuprinsul globului, iar aceste investiţii au fost urmate în mod firesc de cetăţeni ai ţărilor care investeau, formulând plângeri şi arătând interes faţă de întreprinderile din celelalte ţări unde au investit”. E. Root, „The Basis of Protection to Citizen’s Residing Abroad” (1910) 4 AJIL 517 la 518-519.
 
[11] A se vedea Brownlie, System of the Law of Nations,  referitoare la apariţia tratatelor în limba germană, franceză şi engleză cu privire la principiul responsabilităţii statului de la sfârşitul secolului al nouăsprezecelea şi începutul secolului al douăzecilea. Standardele internaţionale de tratament aplicabile intereselor economice ale investitorilor străini erau, cu toate acestea, încă în curs de formare. Tratatele de drept internaţional întocmite la începutul anilor 1900 se axează pe subiecte precum negarea justiţiei, egalitate în faţa legii şi violenţa mulţimii, de obicei în contextul drepturilor individului. Tratatul lui Westlake, International Law (Cambridge: Cambridge University Press, 1904), a dedicat un capitol de opt pagini „Protecţiei subiecţilor din străinătate” („The Protection of Subjects Abroad”) şi a abordat negarea justiţiei şi revendicările contractuale. În prima ediţie din 1905 a International Law, L. Oppenheim a atins într-o singură pagină subiectul „Protecţia care urmează a fi acordată persoanelor şi bunurilor străine” şi s-a axat pur şi simplu pe cerinţa ca statul gazdă să acorde egalitate în faţa legii. L. Oppenheim, International Law (Londra: Longmans, Green, and Co., 1905) la 376. G.G. Wilson, Profesor de Drept Internaţional la Universitatea Harvard a abordat în două pagini subiectul tratamentului străinilor şi s-a axat pe dreptul de a exclude şi expulza. În ceea ce priveşte proprietatea, el a scris: „Drepturile de proprietate şi moştenire pot fi stabilite prin legi locale.” G.G. Wilson, Handbook of International Law (St Paul: West Publishing, 1910) la 145. C.C. Hyde a abordat în primul rând negarea justiţiei şi violenţa mulţimii. C.C. Hyde, International Law: Chiefly as Interpreted and Applied by the United States (Boston: Little, Brown and Company, 1922) la 491-496 şi 516-524.
 
[12] Termenul a fost folosit aproape exclusiv pentru a se referi la statele vestice sau europene.  E. Borchard, în ‘The “Minimum Standard” of the Treatment of Aliens’ (1939) 33 ASIL Proc 51 [Borchard, ‘Minimum Standard’] la 53, afirmă că dreptul internaţional este „compus din practicile uniforme ale statelor civilizate ale lumii vestice care au dat naştere şi au dezvoltat dreptul internaţional.” Aceste reguli au inclus un standard minim de justiţie şi proces echitabil.  
 
[13] „Este cert că străinii care s-au stabilit într-o ţară au aceleaşi drepturi la protecţie ca şi cetăţenii ţării respective, însă ei nu ar trebui să pretindă o protecţie mai extinsă.” C. Calvo, Le droit international théorique et pratique, ediţia a 5-a, 1896, Vol. VI la 231 Din Doctrina Calvo s-a dezvoltat Clauza Calvo – o clauză contractuală prin care un străin pretinde că renunţă la orice drept de protecţie diplomatică vis-à-vis de statul gazdă. Clauza încearcă să asigure egalitatea între străini şi cetăţenii statului gazdă. Dacă este eficientă, persoana străină, cu privire la aspectele la care contractul se aplică, ar renunţa la orice drept la protecţia dreptului internaţional. În North American Dredging Co. (1926) IV RIAA 26, Comisia mixtă americano-mexicană de reclamaţii a considerat că un stat nu este obligat prin renunţarea cetăţenilor săi la protecţia diplomatică, din moment ce dreptul la protecţie diplomatică aparţine statului.  A se vedea şi M.R. Garcia-Mora, „The Calvo Clause in Latin American Constitutions and International Law” (1950) 33 Marq L Rev 205 and K. Lipstein, „The Place of the Calvo Clause in International Law” (1945) BYIL 130.
 
[14] B.M. Cremades, „Resurgence of the Calvo Doctrine in Latin America” (2006) 7 BLI 53 at 54.
 
[15] DECIZIA nr. 74 din 13 iulie 1994 cu privire la constitutionalitatea Legii privind acordarea unor facilitati suplimentare fata de Legea nr. 35/1991, republicata, pentru atragerea de investitori straini in industrie (CURTEA CONSTITUTIONALA), aparuta in Monitorul Oficial nr. 189 din 22 iulie 1994 .
 
[16] A se vedea (PARLAMENTUL  ROMÂNIEI, CAMERA  DEPUTATILOR, Comisia pentru Industrii şi Servicii) R A P O R T U L Comisiei de anchetă privind Acordul petrolier al Companiei Sterling Resources Ltd. în contextul modificării Legii petrolului nr.238/2004 şi a altor acte normative conexe.
 
[17] Personal am fost autorul studiului Confluenţa dintre Uniunea Europeană, dreptul internaţional cutumiar si tratatele bilaterale privind investiţiile. Studiul a fost publicat in Volumul "Justitie, stat de drept si cultura juridica", Comunicari prezentate la sesiunea stiintifica a Institutului de Cercetari Juridice "Acad.Andrei Radulescu"; Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2011, 1119 pg; ISBN 978-973-127-561-1.
 
[18] A se citi THE INTERNATIONAL LAW ON FOREIGN INVESTMENT, M. SORNARAJAH, first published 1994 (reprinted 1995, 1996), Second edition first published 2004, Printed in the United Kingdomat the University Press, Cambridge
 
[19] Publicatia The Law of Investment Treaties, avandu-l ca autor pe Jeswald W. Salacuse, Oxford International Law Library-,2010,  marcheaza momentul consacrarii depline a dreptului tratatelor privind investitiile la nivel international
 
[20] De exemplu, The Investment Treaty Forum din cadrul  British Institute of International and Comparative Law, a infiintat in 2004 un centru de cercetare pentru tratatele privind investitiile.
 
[21] O prevedere de interes este inclusa in Acordul din 1992 de stimulare a investiţiilor între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii, mai exact in art. 3: in măsura în care legislaţia României împiedică sau interzice, parţial sau total, transferul, succesiunea sau dobîndirea în orice alt mod de către emitent, în conformitate cu art. 2 a) al acestui acord, a oricărui interes în orice proprietate aflată pe teritoriul României, Guvernul României va permite emitentului să facă aranjamentele potrivite, prin a căror îndeplinire asemenea interese să fie transferate unei persoane sau entităţi căreia îi este permisă proprietatea asupra unor astfel de interese, în conformitate cu legile României.
 
[22] Practicieni contemporani sunt de parere ca „in urmatorii ani vom avea niste modele de a face lucrurile care acum ni se par inimaginabile”, Anca Bidian - Vicepresedinte  KIWI FINANCE SRL, cu ocazia  unor interviuri publicate intr-o serie de reviste de specialitate.
 
[23] JÜRGEN Kurtz, Universitatea din Michigan, SUA 32 UNCTAD, "Developing Countries and Their Engagement in the World Trade Organisation: An Assessment of the Cancún Ministerial" [2004] Melb JIL 12.  
 
[24] Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) este o organizaţie internaţională a acelor naţiuni dezvoltate care acceptă principiile democraţiei reprezentative şi a economiei de piaţă libere. Organizaţia îşi are originile în anul 1948, sub numele de Organisation for European Economic Co-operation (OEEC), Organizaţia pentru Cooperare Economică Europeană, pentru a ajuta la administrarea planului Marshall pentru reconstrucţia Europei după Cel de-al Doilea Război Mondial. Mai târziu calitatea de membru a fost extinsă pentru statele din afara Europei, iar în 1961 s-a reformat luând numele de Organisation for Economic Co-operation and Development ( OECD). Romaniaa devenit, in luna octombrie 2005, membru cu drepturi depline in cadrul Comitetului Otelului din Organizaţia pentru Cooperare şi DezvoltareEconomica (OECD), statutul anterior fiind de membru observator. In politica externa a României rămâne prioritara în anul 2010 aderarea României la OCDE, cu care avem o cooperare consistentă, ca observator sau membru, în din ce în ce mai multe structuri de lucru. Portofoliul nostru de candidat pentru OCDE va fi potenţat şi de capacitatea demonstrată de a furniza asistenţă financiară şi tehnică unor state din zona Balcanilor şi din Vecinătatea Estică, co-finanţate prin fonduri ODA (Official development assistance). Prin convenţie, fluxurile ODA cuprind contribuţiile agenţiilor guvernamentale donator, la toate nivelurile, pentru ţările în curs de dezvoltare (ODA bilaterală ) şi a instituţiilor multilaterale. Încasările ODA cuprind sumele plătite de către donatori bilaterali şi instituţii multilaterale (OCDE, Glosar de termeni statistici
 
[25] Organizaţia Mondială a Comerţului (World Trade Organization) a fost conceputa de către fondatorii săi să supravegheze şi să liberalizeze comerţul internaţional. The organization officially commenced on January 1, 1995 under the Marrakech Agreement , replacing the General Agreement on Tariffs and Trade (GATT), which commenced in 1947. Organizaţia s-a înfiinţat oficial la 1 ianuarie 1995, în cadrul Acordului de la Marrakech , acord de înlocuire a Acordului General pentru Tarife şi Comerţ (GATT) din 1947.
 
[26] General Agreement on Trade in Services (GATS), Acordul General privind Comertul cu Servicii este un tratat al OMC (Organizatia Mondiala a Comertului) care a intrat in vigoare in ianuarie 1995 ca urmare a Rundei de negocieri Uruguay.The treaty was created to extend the multilateral trading system to service sector, in the same way the General Agreement on Tariffs and Trade(GATT) provides such a system for merchandise trade.Mode 3 inseamna prezenta comerciala, serviciu furnizat pe teritoriul statelor membre, prin prezenţa comercială a furnizorului.
 
[27] Agreement on Trade-Related Investment Measures ( acorduri privind măsurile in investiţii legate de comerţ ).
 
[28] D. Popescu, M. Popescu, Dreptul mediului, Tratate si documente internationale vol. 1 si 2, editura Artprint, Bucuresti, 2002.
 
 

CEDO: Site-urile sunt responsabile pentru comentariile postate de cititori

Date: 08 Oct 2014

Prin Hotararea din 10 octombrie 2013, în Cauza Delfi AS împotriva Estoniei (Cererea nr. 64569/09) Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că un site de ştiri din Estonia este responsabil, din punct de vedere legal, pentru comentariile ofensatoare pe care le lasă utilizatorii.
 
 
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 64569/09 îndreptată împotriva Republicii Estonia, prin care Delfi AS, o societate pe acţiuni înregistrată în Estonia („societatea reclamantă”), a sesizat Curtea la 4 decembrie 2009, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Societatea reclamantă a fost reprezentată de domnul V. Otsmann, avocat în Tallinn. Guvernul estonian (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna M. Kuurberg, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Societatea reclamantă susţinea că i-a fost încălcată libertatea de exprimare.
4. La 11 februarie 2011, cererea a fost comunicată Guvernului. S a hotărât, de asemenea, că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună (art. 29 § 1).
5. S-au primit observaţii scrise din partea Helsinki Foundation for Human Rights din Varşovia, care a primit încuviinţarea Preşedintelui să intervină ca terţ (art. 36 § 2 din Convenţie şi art. 44 § 2 din Regulament).
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
6. Societatea reclamantă este o societate pe acţiuni (aktsiaselts) înregistrată în Estonia.
A. Contextul cauzei
7. Societatea reclamantă are în proprietate Delfi, un portal internet de ştiri în care se publică zilnic circa 330 de articole de ştiri. Delfi este unul dintre cele mai mari portaluri internet de ştiri din Estonia. Acesta publică ştiri în limbile estoniană şi rusă în Estonia, dar funcţionează şi în Letonia şi Lituania.
8. La momentul apariţiei, la finalul corpului articolelor de ştiri apăreau termenii „Adaugă un comentariu” şi câmpuri pentru comentarii, numele autorului comentariului şi adresa sa de e-mail (opţional). Sub aceste câmpuri, apăreau butoanele „Trimite comentariul” şi „Citeşte comentariile”. Secţiunea cu citirea comentariilor altora era o rubrică separată, care putea fi accesată prin intermediul butonului „Citeşte comentariile”. Comentariile se încărcau automat şi, ca atare, nu erau modificate sau moderate de societatea reclamantă. Articolele înregistrau zilnic circa 10 000 de comentarii de la cititori, majoritatea fiind scrise sub pseudonime.
9. Exista însă un sistem de raportare şi eliminare în vigoare: oricare cititor putea semnala un comentariu ca leim (termenul estonian pentru un mesaj ofensator sau calomnios ori un mesaj care instigă la ură pe internet), iar comentariul era eliminat rapid. Mai mult, exista un sistem pentru ştergerea automată a comentariilor care conţineau rădăcini ale unor cuvinte obscene. În plus, victima unui comentariu calomnios putea sesiza direct societatea reclamantă, caz în care comentariul era şters imediat.
10. Societatea reclamantă a făcut eforturi să-i informeze pe utilizatori că respectivele comentarii nu exprimă opinia societăţii şi că autorii comentariilor sunt răspunzători pentru conţinutul lor. Site-ul internet Delfi a afişat „Reguli pentru comentarii”, cu următorul conţinut:
„Lista de mesaje a Delfi este un mijloc tehnic ce permite utilizatorilor să publice comentarii. Delfi nu aduce modificări comentariilor. Autorul unui comentariu este răspunzător pentru comentariul său. Trebuie reţinut că au existat cazuri în care instanţele estoniene au sancţionat autorii pentru conţinutul unui comentariu […]
Delfi interzice comentariile al căror conţinut nu respectă bunele practici.
Acestea sunt comentariile care:
- conţin ameninţări;
- conţin insulte;
- instigă la ostilitate şi violenţă;
- instigă la activităţi ilegale …
- conţin expresii obscene şi vulgarităţi [...]
Delfi îşi rezervă dreptul de a elimina asemenea comentarii şi de a restricţiona accesul autorilor la scrierea comentariilor […]”
În text se explica, de asemenea, funcţionarea sistemului de raportare şi eliminare.
11. Guvernul a declarat că Delfi avea, în Estonia, antecedente notorii de publicare a unor comentarii calomnioase şi degradante. Astfel, la 22 septembrie 2005, săptămânalul Eesti Ekspress a publicat o scrisoare deschisă adresată de redacţie ministrului Justiţiei, procurorului general şi cancelarului de justiţie, în care se exprima îngrijorarea faţă de ironizarea continuă a persoanelor pe site-urile publice din Estonia. Delfi a fost desemnat ca o sursă de calomniere agresivă şi arogantă.
B. Articolul şi comentariile publicate în portalul internet de ştiri
12. La 24 ianuarie 2006, societatea reclamantă a publicat în portalul Delfi un articol intitulat „SLK a distrus un drum de gheaţă proiectat”. Drumurile de gheaţă sunt drumuri publice formate pe marea îngheţată şi deschise între partea continentală a Estoniei şi unele insule în timpul iernii. Abrevierea SLK provine de la AS Saaremaa Laevakompanii (Compania Maritimă Saaremaa, o societate pe acţiuni). SLK asigură servicii publice de transport cu feribotul între partea continentală şi unele insule. L. era membru al comitetului de supraveghere al SLK şi acţionarul unic sau majoritar al societăţii la vremea respectivă.
13. În zilele de 24 şi 25 ianuarie 2006, articolul a înregistrat 185 de comentarii. Aproximativ 20 dintre acestea conţineau ameninţări la adresa persoanei lui L. şi injurii adresate acestuia.
14. La 9 martie 2006, avocaţii lui L. au solicitat societăţii reclamante eliminarea comentariilor injurioase şi au cerut 500 000 kroons (EEK) [aproximativ 32 000 euro (EUR)] ca despăgubire cu titlu de prejudiciu moral. Cererea viza următoarele 20 de comentarii:
„1.1. sunt curenţi în [V]äinameri
2. apa din larg e mai aproape de locurile menţionate, iar gheaţa e mai subţire.
Propunere – să facem ca în 1905, să mergem în [K]uressaare cu nişte beţe şi să-i băgăm pe [L] şi [Le] în sac
2. tâmpiţi nenorociţi…
oricum se scaldă în bani datorită monopolului şi subvenţiilor de stat şi acum începură să se teamă că maşinile se pot duce în insule timp de câteva zile fără să le intre vreun ban în portofele. arză-te-ar focul în nava ta, jidan scârbos!
3. bine că iniţiativa lui [La.] nu a destrămat liniile instigatorilor de pe internet. haideţi băieţi, cu [L.] în cuptor!
4. [micule L.] du-te şi îneacă-te
5. aha... nu prea cred că asta e o întâmplare… tâmpiţii dracului
6. pungaşul!!! [în limba rusă]
7. Ce vă văitaţi atâta, omorâţi-l odată pe nemernic[.] Pe viitor, să ştie şi ceilalţi […] ce îi aşteaptă, că şi ei vor avea o singură viaţă.
8. ... are [mare] dreptate. Să fie linşat, să fie un avertisment pentru ceilalţi [insulari] şi aşa-zişi bărbaţi. Astfel nu o să se mai întâmple aşa ceva! Oricum, [L.] îşi merită soarta cu prisosinţă, pe bune.
9. „un om bun trăieşte [mult], un împuţit [o zi sau două]”
10. Dacă ar exista un drum de gheaţă, [lumea] ar putea economisi 500 la o maşină plină, împuţitul de [L.] să plătească pentru economia asta, de ce le trebuie 3 [ore] feriboturilor tale dacă sunt spărgătoare de gheaţă aşa de bune, să se ducă să spargă gheaţa din portul Pärnu … în schimb, maimuţă împuţită, o să trec [strâmtoarea] oricum şi dacă mă înec, e din vina ta
11. şi nu se poate opune nimeni acestui rahat?
12. [locuitori din insulele Saaremaa şi Hiiumaa], faceţi-l knockout pe smintitul ăsta.
13. mă întreb dacă [L.] nu o să fie desfiinţat în Saaremaa? să le-o facă ălor lui chiar aşa.
14. Oamenii or să trăncănească câteva zile pe internet, dar ticăloşii (şi cu cei care au susţinere şi pe care chiar noi i-am ales să ne reprezinte) bagă banii în buzunarele lor şi nu acordă atenţie disputei de pe internet – nu doare pe nimeni de problema asta.
Cândva, [M.] şi alţi moguli făceau pe şefii, dar lăcomia s-a întors împotriva lor (odihnească-se în pace). O să se întoarcă şi împotriva ticăloşilor ăstora mai devreme sau mai târziu. Ce seamănă, aia culeg, dar ar trebui totuşi să fie opriţi (prin linşare, fiindcă statul este neputincios în privinţa lor – ei sunt de fapt cei care conduc statul), deoarece pe ei îi preocupă numai prezentul. După ei, potopul.
15. [V.] ăsta o să primească un tort exploziv de la mine.
drace, cum pui un ceaun pe foc şi iese fum pe coşul de la saună, ciorile din Saaremaa se adună acolo – crezând că… urmează să fie sacrificat un porc. nici gând
16. ticăloşii!!!! Şi Ofelia are o clasă de spărgător de gheaţă, deci asta nu explică de ce mai era nevoie de Ola!!!
17. Statul estonian, condus de gunoaie [şi] finanţat de gunoaie, sigur că nu împiedică sau pedepseşte actele antisociale ale gunoaielor. Dar de, există un Sf. Mihail pentru fiecare [L.]… şi asta nu se compară deloc cu Mihailul unui berbec. Chiar îmi pare rău de [L.] – e şi el om la urma urmei… :D :D :D
18. ... dacă după asemenea acte s-ar întâmpla ca din senin [L.] să fie în concediu medical şi în cazul viitoarei distrugeri a drumului de gheaţă…va îndrăzni [atunci] să se poarte ca un porc a treia oară? :)
19. nenorocitul dracului, [L.] ăla… ar fi putut să-mi ia şi copilul cu el… oricum societatea lui nu e în stare să asigure un serviciu de feribot normal şi preţurile sunt de aşa natură… un adevărat nemernic… se pune întrebarea ale cui buzunare şi guri le-a umplut cu bani de se poartă ca un porc an de an
20. nu poţi face pâine din rahat; iar hârtia şi internetul suportă orice; aşa, doar pentru amuzamentul nostru (pe bune că statul şi [L.] nu se preocupă de părerea oamenilor)... doar pentru amuzament, fără a mă lăcomi la bani - fac piş în urechea lui [L.] şi caca pe capul lui. :)”
15. În aceeaşi zi, comentariile injurioase au fost şterse de societatea reclamantă.
16. La 23 martie 2006, societatea reclamantă a răspuns cererii avocaţilor lui L. L-a informat pe L. că acele comentarii au fost şterse conform sistemului de raportare şi eliminare şi a respins cererea pentru despăgubiri.
 
[...]
 
Curtea reţine că societatea reclamantă a fost obligată să plătească persoanei vătămate echivalentul a 320 EUR cu titlu de prejudiciu moral. Curtea este de părere că această sumă, având în vedere şi faptul că societatea reclamantă era operatorul profesionist al unuia dintre cele mai importante portaluri internet de ştiri din Estonia, nu se poate considera sub nicio formă disproporţionată faţă de încălcarea constatată de instanţele interne.
Având în vedere elementele de mai sus, în special aspectul calomnios şi ameninţător al comentariilor, faptul că acele comentarii au fost scrise ca reacţie la un articol publicat de societatea reclamantă în propriul portal de ştiri, administrat de profesionişti pe criterii comerciale, insuficienţa măsurilor luate de societatea reclamantă ca să prevină vătămarea reputaţiei altora şi să asigure o posibilitate reală ca autorii comentariilor să fie traşi la răspundere, precum şi sancţiunea moderată aplicată societăţii reclamante, Curtea consideră că, în prezenta cauză, faptul că instanţele interne au declarat societatea reclamantă răspunzătoare pentru comentariile calomnioase scrise de cititori în portalul internet de ştiri al acesteia constituie o restrângere justificată şi proporţională a dreptului societăţii reclamante la libertate de exprimare.
 
 

Admitere INM 2014. Rezultate finale

Date: 08 Oct 2014

Pe site-ul Consiliului Supre al Magistraturii au fost publicate marți, 7 octombrie 2014, rezultatele finale obținute de candidații la examenul de admitere la INM, sesiunea Iulie-Septembrie, 2014. Consultati aici lista finala:http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/07_10_2014__69915_ro.PDF

OBLIGATIA AUTORITATII PUBLICE DE A PARTICIPA LA MEDIERE, PARTE DIN OBLIGATIA DE COOPERARE

Date: 04 Oct 2014

OBLIGATIA AUTORITATII PUBLICE DE A PARTICIPA LA MEDIERE, PARTE DIN OBLIGATIA DE COOPERARE
 
Av. Cristina Elena CANDEA*
Potrivit Legii nr. 554 din 2004, actualizata in 2014, a contenciosului administrativ, este autoritate publica orice organ de stat sau al unitatilor administrativ-teritoriale care actioneaza, in regim de putere publica, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autoritatilor publice, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obtinut statut de utilitate publica sau sunt autorizate sa presteze un serviciu public , in regim de putere publica.
 
 
Autoritatilor publice li s-a stabilit prin lege obligatia de cooperare iar medierii i s-a dat prin definitie si sinonimul de cooperare a partilor.
 
Medierea ca metoda alternativa de solutionare a disputelor ce pot aparea la un moment dat, a fost utilizata in toate statele in mod istoric fie sub denumirea sa formala, fie sub formele sale de exercitare, fara a fi afirmata in mod expres ca si modalitate optionala de interventie compromisorie. In ultimii ani, medierea a devenit un instrument valoros de solutionare a disputelor, tinzand sa concureze cu celelalte forme de solutionare alternativa a neintelegerilor. La nivelul Uniunii Europene, promovarea medierii ca metodă alternativă de soluţionare a litigiilor în domeniul administraţiei publice a fost inclusă în Recomandarea Rec (2001) 9 a Comitetului de Miniştri către statele membre privind alternativele de soluţionare a litigiilor între autorităţile administrative şi subiecţii de drept privat. Cu toate acestea, Parlamentul European şi Consiliul UE au ales ulterior sa lase aceste aspecte a fi reglementate in mod decisiv si obligatoriu, la nivel national, in functie de reglementarea legala si procedurala nationala, individualizate la nivelul fiecarui stat membru. In acest mod s-a accentuat diversitatea de jurisdictie, devenind anevoioasa orice uniformizare la nivel international. 
 
Rezumand, se poate afirma ca implementarea medierii ca mijloc de solutionare a unor dispute in care parte este si o autoritate publica, este puternic individualizata prin continutul specific legislativ la nivel national. Asadar, aceasta problematica depinde in integralitate de reglementarile interne ale fiecarui stat in parte. In prezent, tendintele internationale sunt pro participarii la mediere a autoritatilor publice. În Belgia spre exemplu, desi articolul 1274 din Codul Judiciar interzice instituţiilor publice să participe la medieri, cu excepţia cazurilor autorizate prin Decret regal sau prin lege, doi mediatori federali au fost desemnati pentru a examina plângerile referitoare la funcţionarea autorităţilor administrative federale.
 
În Franţa, Ombudsmanul şi mediatorii institutionalizati se ocupă cu plângerile împotriva autoritatilor (mediatorii sunt organizati in comitete pentru soluţionarea pe cale amiabilă a disputelor sau pentru litigii referitoare la achiziţiile publice, in comisii regionale de conciliere şi de compensare pentru accidente, mediatori specializati in educaţie şi in învăţământ superior etc.). Acestia sprijină părţile să ajungă la o soluţie amiabilă şi echitabilă pentru disputele lor. Mai mult decât atât, instantele administrative pot recomanda medierea in cadrul procedural în conformitate cu Legea nr. 95-125 din 08 februarie 1995 privind organizarea instanţelor şi procedurile civile, penale şi administrative şi in conformitate cu Decretul nr. 96-652 din 22 iulie 1996 cu privire la conciliere şi mediere. 
 
Reglementarile din Germania, confera partilor posibilitatea de a recurge la mediere nu numai înainte şi în timpul procedurilor administrative (mediere Mitlaufende) dar, de asemenea, în timpul formalitatilor procedurale non-judiciare sau administrative (mediere Nachlaufende). În timp ce Verwaltungsgerichtsordnung (VwGO) nu include în mod explicit o normă specifică privind medierea judiciară (mediere Gerichtliche), a fost în general admis în baza articolului 87 alineatul (1) VwGO, ca este permis preşedintelui instantei de judecată să invite partile pentru a discuta faptele aduse in fata judecatii, în scopul de a obţine un acord de reglementare amiabilă; 
 
Si legislaţia spaniolă permite părţilor atat să pună capăt procedurilor administrative cat şi să înlocuiască căile de atac administrative prin procedurile de mediere (Legea 30/1992, din 26 noiembrie privind regimul juridic al administraţiilor publice şi procedura administrativă comună). În plus, medierea poate fi utilizată pentru a completa un litigiu aflat pe rolul unui tribunal, în conformitate cu articolul 77 din Legea 29/1998 din 13 iulie care reglementează instanţele administrative. Prevederi similare pot fi găsite în regiunea Catalonia, după intrarea in vigoare a Legii nr. 26/2010 din 03 august, privind regimul juridic şi procedural al autorităţilor publice ale Cataloniei.
 
Anglia si Tara Galilor desfasoara acest tip de mediere prin Ministerul Justiţiei, autoritate responsabila pentru politica privind medierea, inclusiv promovarea acesteia. Pentru a asigura calitatea medierii recomandate de instanţă în litigiile civile (cu excepţia litigiilor familiale în jurisdicţia Anglia şi Ţara Galilor), autorităţile şi-au coordonat activitatea împreună cu Consiliul pentru Mediere Civilă (CMC) pentru a introduce un program de acreditare. CMC este o organizaţie care reprezintă mediatorii în probleme civile şi comerciale. În prezent, curţile transmit cazurile doar mediatorilor acreditaţi de CMC.
Astfel, la nivel international se poate observa utilizarea la o scara larga a acestei proceduri, existand o serie de structuri oficiale in majoritatea statelor care au reglementat medierea si au introdus-o in mod oficial ca metoda de compromis, prin standardizarea si regularizarea acesteia.
Acceptarea medierii este prevazuta de actele normative in domeniu, ca o optiune careia partile pot sau nu sa ii dea curs. Analizand insa atat caracterul facultativ sau obligatoriu al acceptarii medierii in contextul general al tuturor actelor normative ce reglementeaza autoritatile publice in ansamblul lor, precum si principiile care guverneaza activitatea autoritatilor publice, se poate conchide includerea in atributia extinsa de cooperare si cea a acceptarii medierii.
 
Cooperarea – notiune prevazuta de lege ca atributie in sarcina autoritatilor publice
 
In legile specifice de organizare si functionare ale autoritatilor publice, apare in permanenta, atributia acestora de a coopera, prevederile legii in materia medierii venind in precizarea legislatiei existente.
Modificarile aduse prin Legea nr. 370/2009 la legea medierii, accentueaza rolul puterii judecatoresti in informarea partilor in ceea ce priveste avantajele folosirii medierii, cooperand in scopul recurgerii la mediere ca mod de solutionare a conflictelor. Incepand cu luna martie 2010, organele judiciare si arbitrale, precum si alte autoritati cu atributii jurisdictionale, au informat partile asupra posibilitatii si a avantajelor folosirii procedurii medierii si le-au indrumat sa recurga la aceasta cale pentru solutionarea conflictelor dintre ele.
Urmand linia unei logici juridice simple, rezulta ca din moment ce puterea judecatoreasca (ce exercita parte din atributiile statului) coopereaza pentru consolidarea medierii, s-ar forma un puternic antagonism daca spre exemplu, una dintre aceste autoritati in calitate de parte, ar refuza o mediere.
Conform prevederilor constitutionale, atributele statului sunt realizate de cele trei puteri ale sale, astfel:
a) Puterea legislativa, infaptuita de catre Parlament cu cele doua camere: Senatul si Camera Deputatilor,
b) Puterea executiva, exercitata de Presedinte, Guvern, ministere, organe de specialitate ale administratiei publice centrale si organele administratiei publice locale,
c) Puterea judecatoreasca, realizata de catre instantele judecatoresti: judecatorii, tribunale, curti de apel, Inalta Curte de Casatie si justitie.
 
Cooperarea pentru solutionarea neintelegerilor
 
Legea medierii, prevede in art. 50(1) ca medierea se bazeaza pe cooperarea partilor si utilizarea de catre mediator, a unor metode si tehnici specifice, intemeiate pe comunicare si negociere. Toate acestea se concretizeaza in contractul incheiat de participantii la mediere.
Art. 44 din Legea nr. 192/2006, stabileste interzicerea desfasurarii sedintelor de mediere inainte de incheierea contractului de mediere. Acest contract, se incheie intre mediator, pe de o parte si partile aflate in conflict, pe de alta parte, dupa prezentarea acestora din urma impreuna la mediator sau dupa acceptarea medierii de catre partea invitata.
Este adevarat ca nimeni nu poate fi obligat sa contracteze, insa obligatia autoritatilor publice la cooperare, conduce in mod pozitiv la acceptarea invitatiei de a participa la mediere. Un contract are o valabilitate de netagaduit, cu atat mai mult cu cat acesta este produsul rezultat al unor negocieri si implicit, al unei cooperari in acest sens, intre partile contractante.
Autoritatile publice sunt institutii create anume pentru a veni in sprijinul si in folosul cetatenilor, in special atunci cand se poate contribui la solutionarea neintelegerilor.  Mai multe legi speciale cuprind in continutul lor, reglementari reglementari in ceea ce priveste cooperarea:
- Legea nr. 90/2001privind organizarea si functionarea Guvernului Romaniei si a ministerelor, prevede in art. 11 ca : in realizarea functiilor sale, Guvernul indeplineste ca atributie principala cooperarea cu organismele sociale interesate.
- Legea nr. 346/2006 privind organizarea si functionarea  Ministerului Apararii Nationale, preia aceasta obligatie in art. 4 : Ministerul Apărării cooperează, pentru îndeplinirea atribuţiilor sale, cu celelalte ministere şi organe ale administraţiei publice centrale de specialitate, cu autorităţi ale administraţiei publice locale, autorităţi administrative autonome, organizaţii neguvernamentale, operatori economici, cu structurile politico-militare şi de conducere militară ale altor state, precum şi ale organizaţiilor internaţionale la care România este parte. 
- Legea nr. 215/2001 a administratiei publice locale, prevede in art.36 (2-e) in sarcina Consiliului local: atribuţii privind cooperarea interinstituţională pe plan intern şi extern.
Este adevarat ca de cele mai multe ori, legea face referire la cooperarea cu operatori economici si organizatii neguvernamentale, ceea ce ne conduce si lasa deschisa problematica aplicarii acestei cooperari si la mediatorul persoana fizica sau care isi practica profesia in mod singular ca profesie liberala si nu este constituit in asociatii sau societati comerciale. Nimic insa nu impiedica persoana fizica interesata, sa apeleze la o institutie care in mod legal are dreptul de a beneficia de cooperare din partea unei autoritati publice.
Legea nr. 192/16 mai 2006 arata in art. 22 (1) ca: mediatorii isi pot desfasura activitatea in cadrul unei societati civile profesionale, al unui birou in care pot functiona unul sau mai multi mediatori asociati, cu personalul auxiliar corespunzator, sau in cadrul unei organizatii neguvernamentale, cu respectarea conditiilor prevazute de lege.in art. 12 din legea medierii, este inclusa posibilitatea mediatorului de a dobandi calitatea de membru al unei asociatii profesionale in domeniul medierii, precum si, dupa caz, al altor organizatii. In fine, tot legea nr. 192/2006 sprijina mediatorul in participarea sa intr-o asociatie profesionala si in alte organizatii, ceea ce face posibila aplicarea tuturor textelor legale in ceea ce priveste aplicarea si implementarea efectiva a obligatiei de cooperare a autoritatilor publice.
Legea nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica, incurajeaza sporirea gradului de responsabilitate a administratiei publice fata de cetatean ca beneficiar al deciziei administrative.
 
Relatiile autoritatilor administratiei publice cu cetatenii
 
Toti cetatenii intra, sub forme variate, in relatii cu autoritatile administratiei publice, deoarece calitatea de cetatean scoate in evidenta competenta autoritatilor administratiei publice in satisfacerea intereselor acestora. Relatiile ce se stabilesc intre autoritatile administratiei publice si cetateni pot fi: relatii de cooperare (colaborare), relatii de utilizare a serviciilor publice (deci de prestatii din partea administratiei catre cetateni) si relatii de autoritate (sau de subordonare a cetatenilor fata de organele administratiei publice). Analizand aceste categorii de relatii, urmeaza a fi evidentiata necesitatea democratizarii permanente a administratiei publice, in ideea stabilirii unei legaturi sistematice intre cetateni si administratie.
 
a) Relatiile de cooperare directa (de colaborare) intre autoritatile administratiei publice si cetateni vor trebui sa ocupe rolul cel mai important, atat din punct de vedere al ponderii, cat si al valorii si al continutului lor.
Aceste relatii subliniaza, in primul rand, sprijinul pe care cetatenii sunt chemati sa il acorde administratiei publice in vederea realizarii misiunii acesteia, iar ele trebuie sa reflecte existenta unei legaturi absolut necesare intre administratia publica si cetateni. Relatiile de cooperare administratie publica-cetatean sunt o expresie a accesului participativ al populatiei la solutionarea problemelor de interes general, in ultima instanta, o dovada a existentei sau inexistentei unei societati democratice. Ele pot fi grupate in doua categorii si anume: relatii de cooperare directa, in care cetatenii, in mod individual sau grupati in diverse forme de organizare, participa la realizarea unui interes general, la finalizarea unei actiuni, la fel ca structurile administratiei publice si relatii de cooperare indirecta, care apar in cazul in care cetatenii sprijina actiunea autoritatilor administratiei publice fara sa participe la respectiva activitate in mod direct.
 
b) Relatii determinate de prestarea de servicii ale administratiei publice catre cetateni
Este evident ca administratia publica nu se limiteaza prin autoritatile sale la organizarea realizarii in concret a legii, ci ea are drept mobil, organizarea unor servicii publice intr-o gama variata si complexa de probleme, servicii publice care sa presteze activitatea cetatenilor. Importanta unei bune serviri a populatiei credem ca nu mai este necesar sa o subliniem, fiind de la sine inteles ca realizarea unei serviri necorespunzatoare a cetateanului, determina grave consecinte sociale si politice, cu posibile repercursiuni atat asupra persoanei, cat si asupra statului.
              
In concluzie, intrucat cooperarea este in prezent o atributie in sarcina autoritatilor publice, se poate statua in mod doctrinar si, de ce nu si in mod practic, bineinteles, ca cel putin din respect fata de cetatean (singur sau organizat in diferite moduri de activitate), participarea la mediere a unei autoritati publice, ori de cate ori ii este adresata, trebuie acceptata neconditionat de catre autoritatea publica invitata in procesul de mediere, cu atat mai mult cu cat medierea implica efectuarea unor costuri cu mult reduse fata de justitia statala sau fata de alte mijloace de solutionare alternativa a neintelegerilor. Costurile se reflecta in bugetul autoritatii publice iar solutionarea prin mediere se reflecta in gradul de respect fata de cetatean si fata de atributiile date prin lege acestor autoritati publice.
 

 *

*            *

CRISTINA CANDEA este avocat inscris in Baroul Bucuresti, arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa CCIR, doctorand la disciplina Drept international public in cadrul Institutului de Cercetari Juridice „Academician Andrei Radulescu” al Academiei Romane si Cercetator stiintific asociat in cadrul Centrului de Studii de Drept European, mediator, practician in insolventa si coordonator al societatii LEGAL RECOVERY IPURL, vicepresedinte al Asociatiei Profesionistilor pentru Protectia Consumatorului.

4-5 Octombrie 2014: Probele scrise ale examenului de capacitate al judecatorilor si procurorilor stagiari

Date: 03 Oct 2014

Prin Hotărârea Plenului nr.723/18 iunie 2014, Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat organizarea, prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii, Ia Bucureşti, în perioada 4 iulie - 6 noiembrie 2014, a examenului de capacitate ai judecătorilor stagiari şi procurorilor stagiari, în condiţiile art. 25 şi următoarele din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele ale Regulamentului privind examenul de capacitate al judecătorilor stagiari şi procurorilor stagiari, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 581/14 septembrie 2006, modificată.
 
La concurs participă judecătorii stagiari şi procurorii stagiari, precum şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din aparatul propriu ai Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Public, Institutului Naţional al Magistraturii şi Ministerului Justiţiei.
Se pot înscrie la examen judecătorii stagiari şi procurorii stagiari, respectiv personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor al căror stagiu se va împlini până în ultima zi a examenului de capacitate.
 
Inscrierea la examenul de capacitate se face în termen de 60 de zile de la publicarea datei examenului, respectiv până la data de 3 septembrie 2014, inclusiv, conform calendarului de desfăşurare a examenului aprobat.
 
Cererile de înscriere tipizate, completate, se depun la Consiliul Superior al Magistraturii şi se anexează:
a) diploma de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, în copie;
b) referatele de evaluare şi avizul consultativ al preşedintelui curţii de apel sau,
după caz, ai procurorului general al parchetului de pe iângă acestea;
c) fişa de stagiu, în original;
Personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor va anexa referatul de evaluare întocmit de către conducătorul compartimentului în care stagiarul îşi desfăşoară activitatea, avizat de conducerea instituţiei în cauză.
 
Examenul de capacitate constă în verificarea cunoştinţelor teoretice şi practice, prin probe scrise şi orale.
Probele scrise constau în lucrări cu subiecte distincte, pentru judecători şi procurori, inclusiv soluţionarea unor speţe şi redactarea de lucrări cu caracter practic, în funcţie dc specificul activităţii candidaţilor şi se suţin la următoarele materii; a) drept civil; b)drept procesual civil; c) drept penal; d) drept procesual penal.
 
Probele scrise se vor susţine pe parcursul a două zile, respectiv 4 şi 5 octombrie 2014 conform calendarului de desfăşurare a examenului aprobat, după următoarea repartizare:
- 4 octombrie 2014 - drept civil şi drept procesual civil;
- 5 octombrie 2014 - drept penal şi drept procesual penal;
 
Probele orale se susţin în perioada 25 octombrie - 5 noiembrie 2014, la următoarele materii: fundamentele constituţionale ale statului de drept, instituţiile de bază (din: dreptul civil, dreptul procesual civil, dreptul penal şi dreptul procesual penal) organizarea judiciară şi Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.
Personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor optează, prin cererea de înscriere la examenul de capacitate, pentru susţinerea probelor scrise şi orale, fie împreună cu judecătorii, fie împreună cu procurorii, lucrările cu caracter practic pe care le vor susţine urmând să fie particularizate In funcţie de instituţiile de la care provin.
 
Pe durata desfăşurării probelor scrise şi orale este permisă consultarea legislaţiei relevante aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii.
Nu se acceptă în timpul examenului ediţii comentate sau adnotate ale legislaţiei menţionate. De asemenea, nu sunt acceptate exemplare ale acesteia cu menţiuni proprii pe margine.
 
Tematica şi bibliografia de examen, precum şi cererea de înscriere tipizat, aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii, se regasesc aici: http://www.inm-lex.ro/displaypage.php?p=69&d=598.

Noi modificari ale Codului de Procedura Civila

Date: 01 Oct 2014

Pe 30 septembrie 2014 Camera Deputatilor a adoptat un Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe.
 
Au fost modificate mai multe dispoziţii din Codul de procedură civilă în materia executării silite,  menite să conducă la reducerea numărului de dosare de pe rolul instanțelor și la soluționarea cu celeritate a cauzelor. Modificările şi completările constau, în principal, în următoarele:
 
-        Eliminarea etapei de încuviinţare a executării silite din competenţa instanţei şi atribuirea acestei etape executorului judecătoresc (modificarea art. 665 Cpc)
 
-        Reintroducerea procedurii de învestire cu formula executorie pentru titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătoreşti  (introducerea art. 6401)
 
-        Stabilirea, în regulă generală, ca instanță de executare, a judecătoriei în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, rezolvându-se astfel vidul legislativ ivit ca urmare a pronunțării și publicării Deciziei nr. 348/2014 a Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 650 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă (modificarea dispozițiilor art. 650 alin. (1) Cpc)
 
-        Introducerea competenţei alternative a executorului judecătoresc din circumscripţia curţii de apel unde se află bunurile, pe lângă competenţa executorului judecătoresc de la sediul debitorului, în cazul urmăririi silite a bunurilor mobile şi al executării silite directe mobiliare  (completarea art.651, alin. 1, lit b Cpc)
 
-        S-a prevăzut situaţia în care dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului se află în străinătate, competenţa aparţine oricărui executor judecătoresc (completarea art.651, alin. 1, lit. b Cpc)
 
-        S-a eliminat posibilitatea extinderii competenţei teritoriale  a executorului judecătoresc în cazul existenţei bunurilor imobile ale debitorului în raza mai multor curţi de apel   (modificarea art.651, alin. 2,  din proiect).  În cazul imobilelor competenţa aparţine exclusiv executorului judecătoresc din raza curţii de apel în care se află imobilul. Dacă se urmăresc mai multe imobile, competenţa aparţine oricărui executor judecătoresc care funcţionează în circumscripţia respectivă, la alegerea creditorului.
 
-        S-a clarificat situaţia în care, la cererea executorului judecătoresc, instituţiile publice, instituţiile de credit şi orice alte persoane fizice sau juridice sunt obligate să îi comunice de îndată, în scris atât datele şi informaţiile, cât şi copii ale documentelor  apreciate de executorul judecătoresc ca fiind necesare executării silite. Aceste clarificări s-au dovedit necesare deoarece terţii deţinători ai documentelor refuză să le comunice, prelevându-se de faptul că obligaţia legală subzistă numai în privinţa datelor şi informaţiilor, nu şi a documentelor (clarificări la art. 659, alin. 2)
 
-        În ceea ce priveşte timpul în care se realizează executarea, aceasta va putea continua şi după ora 22, până la finalizarea acesteia, cu excepţia cazurilor în care executarea silită se efectuează cu privire la imobile cu destinaţia de locuinţă. (modificarea art.683, alin.3)
 
-        O altă modificare importantă se referă la contestaţia împotriva procesului verbal de licitaţie, care a înlocuit contestaţia împotriva actului de adjudecare (introducerea art. 8471 privind contestaţia împotriva procesului verbal de licitaţie şi abrogarea art. 854 privind Contestarea actului de adjudecare )
 
-        Se renunţă la soluţia actuală care îl obligă pe adjudecatar să depună integral preţul, pentru că, în cazul introducerii contestaţiei împotriva actului de adjudecare să aştepte până la doi ani de la data depunerii preţului pentru a se bucura ca proprietar tabular. (modificarea art. 855, alin. 1)
 
-        Alte prevederi menite să aducă lămuriri în materia executării silite.
 Sursa:UNBR
Pentru mai multe detalii, consultati proiectul AICI: http://www.cdep.ro/pls/proiecte/docs/2014/pr437_14.pdf

Contract de asistenţă juridică. Acţiune in constatarea nulităţii absolute a clauzei prin care s-a stabilit onorariul. Condiţii de admisibilitate din perspectiva interpretării noţiunii de „pact de quota litis&

Date: 25 Sep 2014

Contract de asistenţă juridică. Acţiune în constatarea nulităţii absolute a clauzei prin care s-a stabilit onorariul. Condiţii de admisibilitate din perspectiva interpretării noţiunii de „pact de quota litis”.
 
Cuprins pe materii: Drept comercial. Contracte
Index alfabetic: acţiune în constatarea nulităţii absolute
-          contract de asistenţă juridică
-          pact de „quota litis”
 
Statutul profesiei de avocat, art. 134, art. 135 alin. (1)-(2)
 
Onorariul convenit de părţi prin contractul de asistenţă juridică, format dintr-o sumă fixă şi un onorariu de succes reprezentând o cotă procentuală din valoarea totală a despăgubirilor ce se vor stabili şi încasa, nu îndeplineşte condiţiile unui pact de quota litis.
 
Astfel, în cazul în care părţile au convenit expres ca onorariul de succes, ca parte din onorariul total stabilit, să fie restituit în situaţia pierderii procesului, onorariul datorat în această ipoteză fiind numai suma fixă stabilită prin contract, exclude existenţa unui pact de quota litis care presupune fixarea totalităţii onorariului exclusiv în funcţie de rezultatul judiciar al cauzei.
 
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2501 din 1 iulie 2014 
 
Notă : În acelaşi sens este şi Decizia nr. 2131 din 30 mai 2013 publicată în Buletinul Casaţiei nr. 11/2013.
 
I. Obiectul cauzei şi judecata în primă instanţă.
Prin acţiunea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la data de 1 octombrie 2012, astfel cum a fost precizată, reclamanta SC D.S. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Cabinet Avocat P.I., ca prin hotărârea instanţei să se constate nulitatea absolută parţială a contractelor de asistenţă juridică nr. 2 din 17 ianuarie 2008 şi nr. 49 din 24 august 2009 încheiate între părţi, respectiv a clauzei de la art. 2.1 din Contractul nr. 2/2008 care prevedea că „Onorariul total este de 5% din valoarea totală a despăgubirilor ce se vor stabili şi încasa”, a clauzei de la art. 1.1 din Contractul nr. 49/2009, clauza ce prevedea că „În cazul în care creanţa stabilită judecătoreşte de Tribunalul Braşov va fi modificată ori respinsă, onorariul ce se va încasa de avocat după executarea hotărârii va fi calculat la creanţa stabilită judecătoreşte, în raport de procentul de 10% ca fiind onorariu avocaţial, ori va fi restituit clientului” – şi a clauzei din teza întâi a art. 2.1 din Contractul nr. 49/2009.
            Reclamanta a invocat ca motive de nulitate absolută pactele de quota litis interzise de art. 135 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, în vigoare în perioada 2008 – 2009 când au fost încheiate cele două contracte, respectiv de art. 130 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat în varianta actuală, precum şi cauza ilicită şi imorală prevăzută de art. 978 alin. (4) C. civ., arătând că onorariul încasat de pârât de 7 miliarde lei vechi este profund imoral.
Prin sentinţa civilă nr. 313/C din 7 iunie 2013, Tribunalul Braşov, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată şi precizată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că între societatea reclamantă şi pârâtul Cabinet de Avocat P.I. s-au încheiat două contracte de asistenţă juridică nr. 2/2008 şi nr. 49/2009 având ca obiect formularea unei acţiuni în pretenţii pentru despăgubiri în vederea recuperării prejudiciilor suferite prin măsurile luate pentru combaterea gripei aviare şi reprezentarea fără limite în acest proces în scopul realizării intereselor clientului, avocatul neputând dispune cu privire la renunţarea la judecată ori la dreptul clientului.
A reţinut prima instanţă că, potrivit art. 2.1 din cele două contracte, onorariul cuvenit este în cuantum de 5.000 lei, plata urmând a se face în numerar ori în contul cabinetului de avocat; onorariul total este de 5% din valoarea totală a despăgubirilor ce se vor stabili şi încasa, plata diferenţei de până la 5% urmând a se face după încasarea despăgubirilor.
Referitor la art. 1.1 din contractul nr. 49/2009, tribunalul a reţinut că s-a convenit ca în cazul în care creanţa stabilită judecătoreşte de Tribunalul Braşov va fi modificată ori respinsă, onorariul ce se va încasa de avocat după executarea hotărârii va fi recalculat la creanţa stabilită judecătoreşte, în raport cu procentul de 10%, convenit ca onorariu avocaţial, ori va fi restituit clientului, mai puţin onorariul fix de 5.000 lei încasat anterior.
Examinând art. 135 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, în forma în vigoare la data încheierii contractelor de asistenţă juridică, tribunalul a reţinut că este interzis avocatului să-şi fixeze onorariile în baza unui pact de „quota litis”, pact definit ca fiind o convenţie încheiată între avocat şi clientul său, înainte de soluţionarea definitivă a unei cauze, convenţie care fixează exclusiv totalitatea onorariilor avocatului, în funcţie de rezultatul judiciar al cauzei, indiferent dacă aceste onorarii constau într-o sumă de bani, un bun sau orice altă valoare.
În raport de aceste dispoziţii legale, tribunalul a constatat că în speţă convenţia inserată în contractele de asistenţă juridică nu întruneşte condiţiile de pact de quota litis, de vreme ce onorariul cuprinde şi o cotă fixă, astfel că nu poate fi vorba de o convenţie pentru totalitatea onorariului.
Totodată, tribunalul a apreciat că în convenţia părţilor nu există clauze afectate de cauză ilicită sau imorală, deoarece un onorariu trebuie apreciat în funcţie de munca depusă de avocat şi de tarifele minimale şi maximale, şi nu în funcţie de salariul unui magistrat, aşa cum neîntemeiat susţine reclamanta.
 
II. Apelul. Decizia nr. 111/AP din 29 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, Secţia civilă.
Prin decizia susmenţionată instanţa de prim control judiciar – Curtea de Apel Braşov – a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei fondului.
Răspunzând criticilor formulate de reclamantă, vizând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat şi caracterul nejustificat şi neechitabil al onorariului încasat de Cabinetul de avocatură, respectiv suma de 702.212 lei, curtea de apel a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile existenţei unui pact de quota litis întrucât s-a convenit plata unui onorariu fix de 5.000 lei, plata sa nefiind condiţionată de rezultatul procesului, plata acestei sume făcându-se anterior începerii procesului şi, separat, s-a convenit plata unui onorariu de succes, plata condiţionată de obţinerea şi încasarea despăgubirilor, în lipsa acestora singurul onorariu datorat fiind cel fix, achitat iniţial.
Referitor la invocarea cauzei ilicite sau imorale pentru cuantumul mare al onorariului, instanţa a apreciat că onorariul este justificat şi echilibrat raportat la munca depusă şi succesul acţiunii în despăgubiri prin care s-au obţinut sume considerabile.
 
III. Recursul. Motivele de recurs.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs la data de 7 ianuarie 2014 reclamanta SC D.S. SRL solicitând modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul admiterii apelului şi schimbării sentinţei fondului, cu consecinţa admiterii acţiunii astfel cum a fost completată şi precizată la 19 martie 2013.
Recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ. în argumentarea cărora a susţinut următoarele.
Interpretarea dată de instanţă clauzelor contractului de asistenţă este ilogică şi în egală măsură contradictorie deoarece, dacă s-a convenit un onorariu fix şi un onorariu procentual, nu este posibil ca onorariul fix să fie dedus din cel procentual; faptul că s-a convenit deducerea impunea concluzia că onorariul a fost convenit procentual din care s-a scăzut avansul de 5.000 lei.
Potrivit recurentului, cele două contracte de asistenţă cuprind expresia „onorariu total de 5% şi apoi de 10%, iar mecanismul prevăzut pentru plată confirmă unicitatea onorariului procentual deoarece se arată că la început se plăteşte suma de 5.000 lei şi apoi diferenţa de până la 5%.
A arătat recurentul că şi pârâta recunoaşte în întâmpinare faptul că onorariul a fost de 5%, ceea ce impune concluzia că cele două contracte de asistenţă conţin pacte de quota litis.
Sub un al doilea motiv, recurentul a susţinut că şi sub aspectul legalităţii şi al moralităţii cele două contracte de asistenţă sunt discutabile deoarece este imoral a se lua cotă parte din sumele ce reprezintă daune pentru prejudiciile suportate.
Intimatul Cabinet de Avocat P.I. a depus întâmpinare la data de 12 iunie 2014 prin care a solicitat respingerea recursului.
În esenţă, intimatul a arătat că cele două contracte de asistenţă juridică sunt diferite, au un obiect şi cauze determinate licite, obiectul lor fiind diferit, onorariul convenit compus din onorariu fix şi un onorariu de succes nu reprezintă o convenţie de quota litis.
Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate, a constatat că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., vizând interpretarea greşită a clauzelor referitoare la stabilirea onorariului de avocat, respectiv calificarea lor greşită în raport de dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (2) din Statutul profesiei de avocat în forma în vigoare la data încheierii contractelor de asistenţă juridică, care interzic avocatului să-şi fixeze onorariile în baza unui pact de quota litis, nu subzistă.
Înalta Curte aminteşte că, de principiu, interpretarea unei convenţii sau a unui contract este atributul suveran al instanţelor devolutive şi numai în caz de denaturare a naturii convenţiei, de forţare a contractului interpretarea dată este supusă cenzurii instanţei de recurs.
Or, în cauză instanţele devolutive au statuat în mod corect că onorariul convenit de părţi prin cele două contracte de asistenţă juridică format dintr-o sumă fixă şi un onorariu de succes reprezentând o cotă procentuală din valoarea totală a despăgubirilor ce se vor stabili şi încasa nu îndeplineşte condiţiile unui pact de quota litis.
Această calificare este în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 134 din Statutul profesiei de avocat, potrivit cărora în contractele de asistenţă juridică onorariile stabilite pot fi orare, fixe (forfetare), de succes sau onorarii formate din combinarea celor trei modalităţi de determinare.
Referitor la onorariul de succes aceleaşi dispoziţii legale permit stabilirea lui într-o sumă fixă sau variabilă stabilită pentru atingerea unui anumit rezultat, precum şi cumulul cu onorariul fix sau orar.
Intenţia reală a părţilor de a stabili onorariul de avocat în cele două modalităţi permise de lege, respectiv un onorariu fix şi un onorariu de succes constând într-o cotă procentuală din suma ce se va obţine şi încasa, rezultă nu numai din termenii clari şi precişi din clauza de la art. 2.1 din Contractul de asistenţă nr. 2/2008 încheiat pentru judecata în fond, dar şi din menţiunile expuse din contractul nr. 49/2009 încheiat pentru judecata în apel şi recurs potrivit cărora în cazul în care creanţa stabilită judecătoreşte de Tribunalul Bucureşti va fi modificată sau respinsă, onorariul cuvenit va fi recalculat la creanţa stabilită ori va fi restituit clientului, mai puţin onorariul fix de 5.000 lei încasat anterior.
Cu alte cuvinte, părţile au convenit expres ca onorariul de succes, ca parte din onorariul total stabilit, să fie restituit în situaţia pierderii procesului, onorariul datorat în această ipoteză fiind numai suma fixă de 5.000 lei, ceea ce exclude existenţa unui pact de quota litis care presupune fixarea totalităţii onorariului exclusiv în funcţie de rezultatul judiciar al cauzei.
Aşa fiind, Înalta Curte a constatat că dezlegarea dată de prima instanţă şi menţinută în apel, în sensul neîndeplinirii condiţiilor unui pact de quota litis cu privire la modalitatea de stabilire a onorariului de avocat este legală sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 135 din Statutul profesiei de avocat.
Cu privire la ilicitatea cauzei recurentul a afirmat că prin cele două contracte se înfrâng dispoziţii imperative ale legii şi ordinea socială sub aspectul caracterului imoral al cuantumului onorariului de avocat prin raportare la alte profesii.
 Înalta Curte a statuat deja, prin considerentele ce preced, că dispoziţiile legale care interzic pactul de quota litis nu au fost încălcate.
Pe de altă parte, argumentul recurentului întemeiat pe cuantumul mare al onorariului de avocat prin raportare la alte profesii din aceeaşi sferă de activitate este nerelevant.
În sfârşit, Înalta Curte, a reţinut sub aspectul analizat şi faptul că Statutul profesiei de avocat, precum şi codul deontologic permit stabilirea onorariului de avocat în funcţie de valoarea litigiului; clientul a fost informat asupra onorariului cerut pentru asistenţa juridică acordată şi a fost de acord cu cuantumul cerut, astfel încât obligaţia are un fundament juridic, iar măsura în care obligaţia este echilibrată de contraprestaţie, dacă există un echilibru economic între obligaţiile reciproce nu poate constitui motiv de nulitate pentru ilicitatea cauzei.
Pentru motivele mai sus înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.     
 

INTERNATIONAL COMMERCIAL ARBITRATION IN ROMANIA IN TERMS OF SETTLEMENT OF FOREIGN INVESTMENT DISPUTES. YES OR NO?

Date: 04 Sep 2014

Translation from Romanian
 
INTERNATIONAL COMMERCIAL ARBITRATION IN ROMANIAIN TERMS OF SETTLEMENT OF FOREIGN INVESTMENT DISPUTES. YES OR NO?
 
Cristina ElenaCANDEA*
“When we speak of right, we mean not only civil right,
which is the usual significance of the word, but also morality, ethical
life and world-history. These belong to this realm, because the
conception taking them in their truth, brings them all together.”
Georg Wilhelm Friedrich Hegel [1]
 
Abstract: Romania, as the rest of the world, has, in the last twenty years, seen a fast progress as to the legislation and practice of the juridical regime of foreign investment and to the regulation of the international commercial arbitration. Why is the evolution of the international commercial arbitration important here?  Romaniais a good choice for investment due to the advantages it offers. First, Romaniahas a significant geostrategic position: it lies at the crossroad of three large international markets: the European Union, the Balkans and the Commonwealth of Independent States. Romaniapresents itself as the access gate of the East to the single market of the European Union, being crossed by three Pan-European transport corridors[2]: corridor IV connecting Europefrom West to East, corridor IX connecting the North to the South and the corridor VII that facilitates the continental fluvial transport (the DanubeRiver). Romaniaitself is an important consumption market on a European level: ranking 9 in Europe, 2 in Eastern Europeand 7 in the European Union in terms of population. Therefore, the economic development was significant, resulting in the adjustment of the commercial arbitration, as the preferred way to settle differences. Since the ‘90s, when the first arbitration award was given in an investor-to-state case under the umbrella of a modern treaty on foreign investment, both the number of such treaties and the number of the arbitrable disputes in the field has significantly increased. For Romania, the ‘90s marked the realistic doctrinaire beginning of what can be seen as the first signs of an evolution in this area as well.
Keywords: doctrine, foreign investments, Romanian developments, arbitration award, juridical regime
 
 
 
 
 
The national legal framework of the historical challenge of international harmonisation
 
The Romanian arbitral doctrine and jurisprudence led to the basic judgment that the main purpose of the international commercial arbitration is internationalisation itself.
 
Although all the arbitration cases are currently conducted in a very well organised institutionalised framework, in the history of the arbitration, the arbitral procedure has gradually relied upon several regulations that shaped the international arbitration as we know it. The extra-territorial jurisdiction, which allowed the foreign powers to enforce their laws on their citizens in foreign states, was exercised under the treaties as well.[3] The international treaties played a key role in strengthening the arbitration and the effects of the arbitration awards; at the same time the scope of the arbitrable investment-related matters[4] became wider, putting an end to older controversies that emphasised the power of state courts.
 
The first modern legal steps for arbitration were seen in the codes of civil procedure at the beginning of the nineteenth century which were dominated by the liberal spirit of the French Revolution. In the Romanian Principalities, the basic pieces of legislation that regulated the arbitration procedure were: Donici’s manual (“Manualul lui Donici”) for Moldavia (1814); Calimach’s code (“Codul lui Calimach”) containing 11 chapters about the arbitration procedures and the 1818 Caragea’s Code (“Codul lui Caragea”)  in Wallachia that treated the arbitration in 21 articles. The birth of Modern Romania following the Unionof the Romanian Principalities in 1859 was accompanied by the refreshment of the commercial arbitration, regulated under the new Code of Civil Procedure in 1865, mainly inspired by the Code of Civil Procedure of the Canton of Geneva (1819) and the French code (1806). It continued to exist until the instauration of the communist regime[5] in Romania. In all the official issues of the code at that time, Book V (On Arbitration) was accompanied by a note saying that “the institution of private arbitration is no longer used in practice nowadays, as citizens only address the courts of law or other state or public bodies with jurisdictional accountabilities to have their disputes settled”.
There are no constraints now in the Romanian arbitration system, which is undergoing a process of refreshment and tailoring to the requirements of the subjects who become parties to international arbitration cases.
Why is the international commercial arbitration in Romaniacommented upon together with the dispute settlement and the treatment of foreign investments?
First, because one of the means to protect foreign investments is the very way to settle such disputes, which leans to protection, guarantee and assurance of foreign investment in the contemporary world.  
Although most of the relevant treaties[6]refer unequivocally to the institution that is to become competent to settle the dispute, there are certain aspects of a given case in relation to which the parties are free to choose and agree upon an arbitration clause under which the dispute can be settled by an arbitration court of their previous choice;this is referred to as the arbitration consent. The arbitration institution that will arbitrate the case is usually chosen based on where the investment is located and the way the arbitration award will be applied, with less emphasis on the roles of the subjects. Special cases occur when either party is a state, be it the host state or the investor state. In such cases, the institution of government responsibility in the field of foreign investment plays a key role[7]. In Romania, we can discuss about the confluence between the European Union, the international common law and the bilateral treaties on investments[8].
In the future, the main international arbitration institutions will most probably reach an agreement on certain aspects of international arbitration so as to collaborate with a view to publishing a comprehensive international treaty in this respect, which can provide an efficient and easy mechanism of investor-to-investor, investor-to-state or state-to-statearbitration. This international treaty network provides the foreign investors with a reliable method for the continuous enhancement of the scope of the international treaty.
Such driving purpose also relies on the fact that the body texts of the international investment treaties vary depending on their specificity, but they are also fairly similar in structure and content: most of them combine almost identical elements related to the promotion and protection of foreign investments by national harmonisation with a mechanism of investor-to-investor, investor-to-state or state-to-statearbitration, which will make these standards applicable by foreign investors. Only a compliant and uniform network of international treaties can provide the arbitration parties with a reliable method in the continuous efforts to enhance the scope of the international treaty.
 
There has been a debate at one point in Romania, as well as in the world, as to whether the protection of the national interests provided by the Constitution is affected by some facilities granted with a purpose to have a higher foreign capital entering the domestic market, but a formal decision stated[9]that it helped develop the national economy, which of course could not be regarded as failure to protect the national interests.
The foreign investor[10] is mainly subject to the juridical regime purposely established throughout the duration of the agreement on which its investment relies[11].
 
International institutionalised commercial arbitration
In my opinion, an international investment dispute means any misunderstanding or disagreement on an international de jure or de facto issue of juridical or political nature notified between two or several foreign investors or between a contracting state (or a given public group or a certain body dependent thereon) and the national of another contracting state, which is in direct relation to an investment. The definition of an investment dispute is relevant to choosing both the jurisdiction and the settlement method. The legal disputes are settled by specific jurisdictional means: international arbitration and international jurisdiction while the political disputes are settled by political and diplomatic means: negotiation, good offices, mediation, inquiry and conciliation. Any international law dispute related to foreign investment can be settled by mutual consultation, mediation, conciliation, negotiation and not last by international arbitration.
As far as I have seen, the arbitration conducted by ICSID (International Centre for Settlement of Investment Disputes) has, in the last ten years, become the predominant method to settle investment disputes between the investors and the host states but there are surely other combined arbitration methods employed as well.
A few international arbitration rules – including those laid down in the Convention on the settlement of investment disputes (ICSID), the International Chamber of Commerce (ICC) and the United Nations Commission on International Trade Law (UNCITRAL) – have been or are being revised. Alongside my colleagues, I am actively involved with proposals on tailoring the ADR rules and methods to the current, permanently changing and modernising requirements.
In the Romanian system, for instance, the investment/investor is defined in juridical terms as follows: by the domestic law under the following pieces of legislation - Law no 332/2001 on promoting the direct investments with significant impact on the economy, the Government’s Emergency Ordinance no 92/1997 on encouraging the direct investments, the Government Decision no 66/1997 on the regime of foreign investments in Romania by purchase of government bonds, republished – by the international public law under the conventions for mutual promotion and protection of the investments between Romania and 84 states, under the Convention on the settlement of investment disputes ratified by Romania in 1975 and by the European law – the “European law ”concept itself is relative and the distinction should be more precise depending on the reference field. Please note that the definitions and the terminological details given by the three protection levels do not always coincide, in which case the theoretical framework will be established by way of interpretation.
On their turn, each of these levels provides the juridical means for protection of the investment already made, in the sense that there are internal means of investment protection, means provided by international public law, and means resulting from the “European” law.
Unlike other states where the international arbitration has increased in the institutionalised framework of the large business centres referred to as such[12], the most important and renowned Romanian relevant institution is the Court of International Arbitration attached to the Chamber of Commerce and Industry of Romania. The Court of International Arbitration attached to the Chamber of Commerce and Industry of Romania was established in 1953 with a purpose to settle the foreign trade disputes. Under the Law no 335 of 3 December 2007 (Legea nr. 335 din 3 decembrie 2007), the Arbitration Court was reorganised as a permanent arbitration institution – without legal personality – attached to the Chamber of Commerce and Industry of Romania, to manage the international and national arbitration. According to the Regulations on the Organisation and Operation of the Court of International Commercial Arbitration attached to the Chamber of Commerce and Industry of Romania, the Court provides the following services: arbitration, consultancy on procedures, international cooperation, studies and research in the field of arbitration, internal co-operation within the system of Chambers in Romania. On all these levels, efforts aim at increasing the effectiveness of the cooperation within the international institutional arbitration system.
According to its own Rules of Arbitration Procedure (Regulile de procedură arbitrală), the Court settles, de jure or ex aequo et bono, international disputes, under the arbitration agreement concluded by the contracting parties. The Court of Arbitration also settles domestic disputes.
The Arbitration Clause (Clauza de arbitraj) recommended by the Chamber of Commerce and Industry of Romania to be included in the commercial agreements reads: “Any dispute under or related to this agreement, including with respect to the execution, performance or termination hereof, shall be settled by means of arbitration, by the Court of International Commercial Arbitration attached to the Chamber of Commerce and Industry of Romania, in compliance with the Rules of arbitration procedure of the Court of International Commercial Arbitration, in force, published in the Official Monitor of Romania, Part I." 
According to the Rules and information provided by the Court secretary, the dispute settlement by the Court of Arbitration has the following advantages: the awards are final and binding for the parties; they enjoy a wide international recognition as Romania ratified, alongside over 100 other countries, the United Nations Convention on the Recognition and Enforcement of Foreign Arbitral Awards in 1958; the arbitrators’ expertise – the arbitrators of the Court are highly qualified specialists in law and international commercial relations; confidentiality – the hearings are not public, and no one has access to the information on the dispute settlement by the Court of Arbitration; expediency – the arbitral proceedings take no longer than 12 months for international arbitration and 6 months for national arbitration; low costs – the arbitration fees are calculated as percentages, in decreasing instalments, of the claim matter value, according to the Regulations on Arbitration Fees and Expenses; also, the arbitration fee charged for the institutionalised arbitration includes the arbitrators’ fees. TheCourt of Arbitration has now 126 Romanian arbitrators[13] included on a List of Arbitrators and maintains a List of foreign arbitrators counting 50 people. The List of Arbitrators is currently undermodification.
 
The Decision no 6/2014 of the Management Board of the Chamber of Commerce and Industry of Romania on approving the Regulations on the Organisation and Operation of the Court of International Commercial Arbitration attached to the Chamber of Commerce and Industry of Romaniawas published in the Official Journal (Monitorul Oficial) of Romania, Part I, no 328 of 6 May 2014, and the Management Board of the National Chamber approved a new Regulation on the organisation and operation of the Court of International Commercial Arbitration attached to the Chamber of Commerce and Industry of Romania.
Composition of the Court of Arbitration; About becoming an arbitrator
According to the new regulation[14], The Court of Arbitration is made up of arbitrators confirmed by the Management Board of the Chamber of Commerce and Industry of Romania upon the proposal of the Court of Arbitration College, out of the individuals who meet the criteria set out in the regulation and the Rules of Arbitration Procedure. Individuals not on the List of Arbitrators can also act as arbitrators of the Court of Arbitration provided that the parties appoint them as such under the arbitration agreement in a given arbitration proceeding and they fulfil the conditions set out in the regulation and the Rules of Arbitration of the Court of Arbitration.
Romanian and foreign arbitrators can be included in the List of Arbitrators under the following terms: - they file a written application, including the person’s statement that he/she is familiar with the Court’s Rules of Arbitration; - they hold an academic degree for studies in law; - they have a legal background of minimum 8 years; - they fill in the questionnaire of the Court of Arbitration; - they have the approval from the College of the Court of Arbitrators. The College reviews the enrollment applications once a year. The duration of an arbitrator’s office is five years and can be extended.
Management of the Court of Arbitration and a few words on defining the arbitral tribunal[15]
The Court of Arbitration is managed by a college made up of a president and four members. The College of the Court of Arbitration is appointed by the Management Board of the Chamber of Commerce and Industry of Romania from the List of arbitrators for a three-year office, possibly renewable. The four members are proposed by the president of the Court of Arbitration.
The arbitral tribunal consists of a sole arbitrator or three (3) arbitrators appointed under the Rules of Arbitration of the Court of Arbitration. Substitute arbitrators are also appointed at the same time with the lead arbitrators. Arbitrators are appointed by the parties to the litigation as per the Court’s Rules of Arbitration Procedure. The arbitrators appointed by the parties appoint the third arbitrator under the terms and conditions laid down in the Rules of Arbitration of the Court of Arbitration. If the parties fail to appoint the arbitrators or the arbitrators fail to appoint the third arbitrator under the terms of the Rules of Arbitration of the Court of Arbitration, such appointments shall fall with the President of the Court of Arbitration. In enforcing the new rules, the College of the Court of Arbitration is to amend the List of Arbitrators based the criteria set out under the rules. Until the new rules of arbitration procedure, which are currently under preparation by the specialised committees, are completed, the arbitrators and the third arbitrator are appointed in compliance with the rules laid down in Book IV of the new Code of Civil Procedure[16]. The arbitrators handling cases that are pending before the Court of International Arbitration attached to the Chamber of Commerce and Industry of Romania as at the effective date of the Rules and for which the arbitral tribunal has already been set up under the former rules and the first arbitration hearing has not been conducted yet may be appointed by the parties under the Code of Civil Procedure within 10 days. Such 10-day term runs from the effective date of the Rules. The arbitrators for the trials pending before the Court of International Arbitration attached to the Chamber of Commerce and Industry of Romania which are past the first arbitral hearing can only be appointed with both parties’ consent, under the Code of Civil, by no later than the following arbitration hearing.
Pre-arbitral procedure and arbitral procedure
The Court of Arbitration may be addressed by the claimant by filing a request for arbitration / arbitration procedure. Such request for arbitration should contain the same elements as a request filed with a court of law except that the claimant should also attach a copy of the document containing the arbitration clause.  The respondent must express his/her position to the claimant’s request for arbitration by way of a statement of defence. He/she can also file a counterclaim if he/she has, on his/her turn, claims against the claimant arising from the same legal relation.
As for the arbitration fees, these include: the registration fee, administrative fee, evidence producing expenses, document translation expenses, debate-related expenses, arbitrators’ fees, attorney, expert and advisor fees, travel expenses incurred by the parties, arbitrators, witnesses, experts and advisors, as well as other expenses generated by the dispute arbitration. The arbitration expenses can be shared by the parties if they agree so or, in absence of such an agreement, can be borne by the non-prevailing party.
As regards the deadline for dispute settlement, this is a real advantage as compared to the common law proceedings as the arbitral tribunal must give a ruling within 5 months from its setting up. However, the deadline can be extended for good reasons or upon the parties’ request.
The arbitral procedureconsists of hearings and debates, evidence producing and, finally, the settlement of the dispute by arbitration award. Exceptions regarding the existence or validity of the arbitration agreement or the setting up of the arbitral tribunal must be invoked by no later than the first hearing day, under penalty of preclusion. Public order exceptions can be invoked throughout the arbitral dispute.
The arbitral tribunal will apply the common law in the civil procedure as well as provisions of the European Convention of International Commercial Arbitration of the United Nations Commission on International Trade Law  (UNCITRAL), adopted on 15 December 1976, unless the respective provisions conflict the relevant rules.
Arbitration award
The arbitral tribunal settles the dispute in compliance with the main agreement entered between the parties, the addenda, and based on the evidence produced, the applicable rules and, whenever applicable, commercial customs. It was noted in the case law and the literature that, after having been requested to settle an international dispute related to a foreign investment between a foreign investor and the host state,thearbitral tribunal establishes the law applicable to disputes, which can be the domestic law of the host state, the international law (conventional norm, customs, general law principles), the applicable law being chosen according to the particularities of the case.There is no rule forcing the arbitral tribunal to exclusively apply the domestic or the international law. The tribunal may, upon the express consent of the parties, settle the dispute ex aequo et bono based on its intimate conviction. The ruling is given in secret meeting.
The arbitration award is final and mandatory, with the same effects as a final and mandatory court order provided that it is rendered enforceable[17] by request from the prevailing party to the relevant court of law in the same jurisdiction as the Court of Arbitration. The arbitration award is a writ of execution and is applied as foreclosure, the same as any court order. It can only be revoked by an action for annulment[18], for any of the reasons provided under the Code of Civil Procedure. The arbitration award does not entitle the parties to waive their right to initiate an action for annulment against a potential arbitration award. Following the delivery of such award, the party can however waive the right to request the annulment.
The action for annulment of the arbitration award should be brought before the relevant court within one month from the delivery of the arbitration award, under penalty of preclusion.
Special provisions on the international arbitration and the ad-hoc arbitration
In the international disputes, the provisions of the international agreements to which Romaniais party are also applied, in conjunction with the Rules of Arbitration Procedure. The deadlines set for the settlement of the international disputes are twice as long. In such disputes, the nominating authority will rather appoint foreign arbitrators from the List of Arbitrators. The debates are conducted in Romanian, unless all the arbitrators agree to use a language for international communication. If either party is not familiar with the language of the debate, the arbitral tribunal ensures interpretation services, upon the request and on the expense of that party, and the parties may attend the debates in the presence of their respective interpreters. In any case however, the debates are conducted in the presence of an interpreter appointed by the arbitral tribunal.
The arbitration organised under the arbitration agreement between the parties by a third party, other than an arbitration institution constitutes the ad-hoc arbitration. The “ad-hoc” phrase must be explicitly included in the agreement entered between the parties. Any other wording in the text of the arbitration agreement shall make the dispute subject to the institutionalised arbitration. The ad-hoc arbitration offers the advantage that the arbitral tribunal made up of 1 or 3 arbitrators is chosen by the parties and follows the rules established under the arbitration agreement as regards the language and the place of arbitration  (in absence of such provisions, the arbitral tribunal chosen will establish the place and the language). However, the arbitrators are independent and impartial in exerting their jurisdictional duties and may not be regarded as the parties’ representatives albeit appointed thereby.
As regards the legal provisions applicable to it, the ad-hoc arbitration is governed by the Code of Civil Procedure, art. 4 paragraphs (2) and (3) of the rules set out in the European Convention on International Commercial Arbitration signed in Geneva on 21 April 1961, and the Rules of Arbitration of the United Nations Commission on International Trade Law (UNCITRAL), adopted on 15 December 1976, as well as the Rules of Arbitration Procedure of the Court of International Commercial Arbitration, part II, chapter VIII. In such a dispute, the parties may, upon request, be assisted by the Court of Arbitration provided they pay the registration fee and the administrative fee. The assistance provided by the Court of Arbitration in relation to the ad-hoc arbitration consists in all or some of the following activities, as agreed with the parties: provision of data, information or documentation related to the doctrinaire and jurisprudential solutions to a given matter, as requested by the arbitrators; access to the secretarial services of arbitration consisting of receipt, registration and records of the correspondence, summoning of the parties and service of process, issuance of various notifications to the parties and arbitrators, note-taking during the debates, filing away documents, preparation and maintaining of records, as well as any such other works needed to ensure that the arbitration is properly conducted; provision of a proper location to conduct the arbitration; supervision and facilitation of the arbitration so that it could be properly conducted and completed within the deadline set by the parties.
Conclusion
In my capacity as an enlisted arbitrator of the Court of International Commercial Arbitration, I believe that arbitration is an elegant and much quicker way to settle disputes than in a court of law, by which a given dispute is resolved by final and mandatory award for the parties. Arbitration gives the parties the opportunity to choose their arbitrator, thus having a say on the composition of the arbitral tribunal. This way, those who opt for arbitration are entitled to choose their specialist, thus making sure the arbitration is governed by genuinely reliable and legal arbitration procedure and solutions. In the entire arbitration practice, both me as arbitrator and my colleagues in the List of Arbitrators have been ensuring equal treatment, fairness and respect for the right to defence and the principle of contradictoriality to all parties.
The continuous reformation of the arbitration in the current economic context in Romaniaas well as from the perspective of Romania’s status as European Union member state has become a priority. The new regulation of arbitration extended and harmonised with similar regulations of other European Union states[19] emerged in this context as well, being included as such in the new Romanian Code of Civil Procedure.
 
The simplified arbitration procedure, the manner and the place of arbitration, the costs and high qualification of the arbitrators are positive arguments for choosing the international commercial arbitration in Romania. The lack of continuous training of the arbitrators included in the List of Arbitrators is, in my opinion, a significant shortcoming. In order to have them continuously improve their professional training and integrate them into the international arbitration, courses following the CIArb pattern and a closer collaboration with CIArb to such purpose are much needed. Romaniadoes not only mean Eastern Europe, but also institutions adjusted and adjustable to the international law system, as internationalisation is the very main purpose of the international arbitration. The experience exchange and a very close ADR-related cooperation as well as the promotion of an image attractive for the investors are the guidelines for the future of international arbitration in this democratic state. In my opinion, maintaining and creating new cross-border work groups are essential for the genuine development of the international commercial arbitration. Cooperation among the national and international courts of arbitration should become closer, get through any hierarchy into an effective, entwined collaboration, as a mission to the only benefit of the investors who seek very good solutions to the disputes they may be involved in.
 
 
 
 
 
*Cristina Elena Candea, associate  at Chartered Institute of Arbitrators and legal researcher at Legal Research Institute of the RomanianAcademy.
[1]Extract from “Elements of the Philosophy of Right” by Georg Wilhelm Friedrich Hegel (Romanian: “Principiile filosofiei dreptului” published by Paideia Publishing House, 1998).
[2]The Pan-European Corridors are a system of roads throughout the Central and Eastern Europe. The Corridors were defined at the second Pan-European Transport ConferenceinCretein March 1994, and supplemented at the third Conference held in Helsinki in 1997. Thus, regardless of the physical and geographical location of the routes that are part of this structure, they are also referred to as the Cretecorridorsor Helsinkicorridors.
[3]See A. Heyking, „L’exterritorialité et ses applications en Extrême-Orient” (1925) 7 RDCADI 237.
[4] For instance, it was stated during some contemporary conferences whose agenda included the topic of arbitrality, that such litigations arising from administrative agreements in general and from public procurement agreements in particular, in so far as they are related to the interpretation, execution, nullity, resolution or termination thereof and to the extent they contain arbitration clauses that are valid and enforceable under the relevant common law, are and will remain arbitrable regardless of the time the arbitration agreement was concluded and the litigation started.
[5]The communist era did not radically oppress the Romanian arbitration system. Emeritus professor Brandusa Stefanescu says on the subject: The greatest merit of the arbitrators and, hence, of the Arbitration Commission in the communist Romania remains however their contribution to maintaining the Romanian commercial code in force and applicable whenever the agreement involved in the international commercial litigation was subject to the Romanian law, as the “Codicele de comerciu” has not been  – as it is well known – rescinded until 2011, unlike other commercial law making in other socialist states. “Pandectele Romane”, issue 8/2013 Wolters Kluwer, 2013-08-31
[6]Since 1975, Romaniahas been part of the Convention on the Settlement of Investment Disputes between States and Nationals of Other States concluded in Washingtonin 1965, referred to as the ICSID Convention. The Convention regulates the establishment and operation of the International Centre for Settlement of Investment Disputes (ICSID in English, CIRDI in French). The Convention contains provisions regarding the settlement of the investment disputes by conciliation or arbitration. The rules of procedure are detailed under the regulations approved by the Administrative Council, among which the Rules of arbitration are the most important, detailing the rules of based on which the arbitration will be conducted and containing all the information that an attorney needs in order to conduct the arbitration of the dispute. The ICSID Convention and the Rules are posted on the ICISD website.
[7]. Here we refer to the competence‘ratione personae’ which is given by the host state imputing the investment to a potentially illicit deed and qualifying the private individual as investor. The arbitral practice of settling the exceptions of competence but also the doctrine have identified:
- the liability of the state for the deeds of its executive bodies; - the liability of the state for the deeds of its legislative bodies;- the liability of the state for the deeds of its judicial bodies; - the liability of the state for the deeds of its territorial subdivisions;
- the liability of the state for the deeds of its subordinated bodies; - the liability of the state for the deeds of the entities empowered to exercise public power prerogatives; - the liability of the state for the deeds of entities acting on its behalf. Many of these disputes regarding such responsibilities can be referred to arbitration institutions existing in the state where the investment is located.
[8]I authored the study Confluenţa dintre Uniunea Europeană, dreptul internaţional cutumiar si tratatele bilaterale privind investiţiile. The study was published in the book “Justitie, stat de drept si cultura juridica,” Papers delivered at the scientific session of the “Acad. Andrei Radulescu” Legal Research Institute; Universul Juridic Publishing House, Bucharest, 2011, 1119 pg; ISBN 978-973-127-561-1.
[9]DECISION no 74 of 13 July 1994 on the constitutionality of the Law on granting extra facilities as compared to Law no 35/1991 (Legea nr. 35/1991), republished, on attracting foreign investors to the industry (CONSTITUTIONAL COURT), published in the Official Journal (Monitorul Oficial) no 189 of 22 July 1994.
[10]The investors are granted all benefits arising from the status of European investment, as well as the facilities under the free trade treaties with countries of the European Union, the European Free Trade Association, the Central European Free Trade Association or those arising from Romania’s status as member state of the World Trade Organisation (since January 1995), including the access to state or European funding.
[11]See (THE PARLIAMENT OF ROMANIA, CHAMBER OF DEPUTIES, the Commission for Industries and Services)  the REPORT of the Investigation Committee on the Sterling Resources Ltd Oil Agreement in the context the amendment of the Oil Law no 238/2004 and other related rules.
 
[12]For example, the Dubai International Financial Centre (DIFC).
[13]The enlisted arbitrators have exclusively legal education and high professional qualification, most of them holding a PhD degree in law.
[14]The Rules of Arbitration Procedure of the Court of International Commercial Arbitration issued by the Chamber of Commerce and Industry of Romania were published in the Official Journal (Monitorul Oficial) of Romania, Part I, no 184 of 2 April 2013.
Pursuant to art. 98, the rules become effective on the date approved by College of the Court of Arbitration as per the provisions of the Law no 335/2007, as further amended and extended, and will be published on the website of the National Chamber, the county chambers, in the Arbitral Codex and the Official Journal (Monitorul Oficial) of Romania, Part I.
[15]According to the Decision no 6/2014 of the Management Board of the Chamber of Commerce and Industry of Romaniafor the approval of the Regulation on the organization and operation of the Court of International Arbitration attached to the Chamber of Commerce and Industry of Romania
[16]We can talk about a real, both substantive and formal, reorganisation of the arbitration institution from the perspective of the new Code of Civil Procedure. The arbitration institution is presented in the same book (Book IV), but it includes 7 titles. The seven headings are dedicated to the general provisions on arbitration, arbitral agreement, arbitral tribunal, arbitration procedure, cancellation of the arbitration award, enforcement of the arbitration award and institutionalised arbitration (articles 533 to 612). As regards the arbitral procedure discussed in Title IV of Book IV, it contains provisions on filing claims to the arbitral tribunal, the arbitral hearings, arbitral expenses and arbitration award, organized in chapters. The institutionalised arbitration is for the first time regulated under the Code of Civil Procedure in the final title of Book IV (Title VII)-articles 1096 to 1118. The international arbitration is however treated separately in Book VII (International civil trial), Title IV, which is organised in two chapters: The international arbitral trial (Chapter I) and the Effects of foreign arbitral awards (Chapter II). Each title and chapter, respectively, contains the name of the regulation broken down by articles, which makes the Code of Civil Procedure a tool far more adequate to its intended purpose. The law under which the Code of Civil Procedure was adopted (Law no 134/1 July 2010) was published in the Official Journal (Monitorul Oficial) of Romania, Part I, no 485 of 15 July 2010.
[17] ByRegulations prior to 1989, the Presidium of the Chamber of Commerce could render enforceable the decisions of the Court of Arbitration, upon the concerned party’s request; such argument is also invoked by the foreign doctrine as being able to justify the nature of state jurisdiction conferred upon the arbitration.
[18]The High Court of Cassation and Justice decided that, pursuant to art. 364 letter i) of the Code of Civil Procedure (art. 608 paragraph 1 letter h of NCPC – the new Code of Civil Procedure), the arbitration award can be cancelled by action for annulment whenever such decision breaches the public order, morality or imperative legal norms. The High Court emphasised that the assumption regulated under this piece of legislation does not allow the examination of the reliability of the arbitration award due to the fact that the arbitration competence excludes the competence of the court of law for the dispute subject to the arbitration award, and the action for annulment does not have the devolutive effect of the appeal, as the courts of law only exercise control on the legality and not on the reliability of the arbitration award. Therefore, the appellant’s references to an alleged exception of lack of interest as well as to the absence of a certain, liquid and payable receivable of the opposite party are matters of substance going beyond the legality control that is possible during the action for annulment and, certainly, during the appeal against such an award. (Appeal Decision no 90 of 17 January 2014 given by the Second Civil Department of the High Court of Cassation and Justice regarding the action for annulment of an arbitration award- Decizia nr. 90 din 17 ianuarie 2014 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie)
 
[19] The legislative harmonisation with the European Union standards allows for the development of initiatives that follow the standards of any member state, also taking advantage of the local competitive advantages. The air and sea infrastructure developed and in process of modernisation meets the needs for making the national and international transport of goods more efficient. Romaniahas one third of River Danube, 200 km of shore and the largest harbour to the Black Sea- Constanţa.

Notiunea de DOMICILIU - art. 5 C. proc. civ. anterior, art. 107 NCPC

Date: 25 Jul 2014

Notiunea de DOMICILIU - art. 5 C. proc. civ. anterior; art. 107 NCPC - trebuie interpretată într-un sens larg, respectiv adresa unde pârâtul locuieşte efectiv.
 
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
 
 
Decizia nr. 210/2014
Dosar nr. 14574/300/2013
 
 
Şedinţa din camera de consiliu de Ia 22 ianuarie 2014
 
 
Asupra conflictului de competenţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi, Ia data de 28 mai 2012, reclamantul S.C.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.M.M., pronunţarea unei hotărâri prin care pârâta să fie obligată la restituirea sumei de 25.000 euro cu titlu de creanţă asupra imobilului situat în satul L.C., comuna C., judeţui Iaşi (proprietatea pârâtei), şi la recunoaşterea unui drept de retenţie asupra imobilului, până la achitarea integrală a sumei.
Legal citată, pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a judecătoriei Iaşi, arătând că domiciliul său este în Bucureşti, sector 2.
Prin sentinţa civilă nr. 715 din 17 ianuarie 2013, Judecătoria laşi a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, reţinând că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 C. proc. civ. iar domiciliul pârâtei se află în municipiul Bucureşti, sector 2.
Prin sentinţa nr. 17618 din 5 noiembrie 2013, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti şi-a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea Judecătoriei Iaşi, argumentând că determinarea instanţei competente din punct de vedere teritorial se face prin raportare la data înregistrării cererii de chemare în judecată, ori la data de 28 mai 2012 pârâta nu avea domiciliul în municipiul Bucureşti, sector 2, actui de identitate din dosarul Judecătoriei Iaşi fiind emis la data de 14 iunie 2012.
Prin urmare, având în vedere că la data sesizării Judecătoriei Iaşi pârâta domicilia în judeţul laşi, această instanţă este competentă din punct de vedere teritorial să judece prezenta pricină, neprezentând relevanţă faptul că ulterior pârâta şi-a schimbat odată sau de mai multe ori domiciliul.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (3), coroborate cu dispoziţiile art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 5 teza I C. proc. civ., „cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului”.
În materia determinării competenţei teritoriale, noţiunea de domiciliu trebuie interpretată întru-un sens larg, respectiv adresa unde pârâtul locuieşte efectiv.
Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale reprezintă o aplicaţie pe plan procesual a principiului consacrat în materie probatorie de art. 1169 C. civ. de Ia 1864, conform căruia cel care face o afirmaţie în justiţie trebuie să o dovedească.
În speţă, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la Judecătoria Iaşi Ia data de 28 mai 2012.
Reclamantul a indicat în cererea de chemare în judecată că părţile domiciliază în satul L.C., comuna C., judeţul laşi, într-un imobil proprietatea pârâtei; nu au fost depuse înscrisuri doveditoare care să probeze că la data sesizării instanţei pârâta locuia efectiv la adresa indicată de reclamant.
La primul termen de judecată, 25 octombrie 2012, pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Iaşi, arătând că domiciliază în municipiul Bucureşti, sectorul 2.
În acest sens a depus la dosar, în fotocopie certificată pentru conformitate cu originalul, cartea sa de identitate eliberată la 14 iunie 2012, depusă la dosarul Judecătoriei Iaşi, din care rezultă că are domiciliul la adresa arătată în întâmpinare.
Aşa cum s-a arătat deja, reclamantul nu a dovedit că Ia data de 28 mai 2012 pârâta locuia efectiv la adresa indicată în cererea de chemare în judecată, toate înscrisurile depuse de reclamant la dosar care cuprind menţiuni despre datele de identificare ale pârâtei fiind mult anterioare înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv din anul 2007.
Înalta Curte reţine că stabilirea domiciliului în sens procesual, ca adresă la care partea locuieşte efectiv, nu se identifică strict cu data eliberării actului de identitate; împrejurarea că actul de identitate al pârâtei este emis la şaptesprezece zile de la data înregistrării cererii de chemare în judecată nu are semnificaţia modificării domiciliului pârâtei în cursul judecăţii de vreme ce reclamantul nu a dovedit că aceasta locuia efectiv în judeţul Iaşi la data de 28 mai 2012.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (3) şi alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, în a cărei rază teritorială domiciliază pârâta.
 
 
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
 
 
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2014.

Tematica Examen Admitere Barou 2014 | DREPT CIVIL

Date: 27 May 2014

DREPT CIVIL 
  
A. PARTEA SAU TEORIA GENERALĂ 
 
1. Aplicarea în timp a Codului civil din 2009. 
 
2. Raportul juridic de drept civil. Noţiune. Caractere sau trăsături specifice. Elemente structurale (subiecte, conţinut, obiect). 
 
3. Actul juridic civil. Noţiune şi clasificări. Structura actului juridic civil: capacitatea de a încheia acte juridice civile; consimţământul şi viciile sale 
(eroarea, dolul, violenţa şi leziunea); obiectul actului juridic civil; cauza  2 actului juridic civil. Forma actului juridic civil. Modalităţile actului juridic civil 
(condiţia şi termenul). Nulitatea actului juridic civil (definiţie, reglementare în noul Cod civil, cauzele nulităţii, clasificarea nulităţilor, regimul juridic al 
nulităţilor absolute şi al nulităţilor relative, efectele nulităţii actelor juridice civile). 
 
4. Prescripţia extinctivă. Definiţie. Reglementare. Domeniul de aplicare. Efectul prescripţiei extinctive. Termenele de prescripţie extinctivă. Cursul prescripţiei 
extinctive (început, suspendare, întrerupere, repunere în termen). 
 
 
B. PERSOANELE 
 
1. Persoana fizică. Reglementare. Capacitatea civilă a persoanei fizice (capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu). 
 
2. Persoana juridică. Reglementare. Noţiune şi elemente constitutive. Înfiinţarea persoanei juridice. Capacitatea civilă a persoanei juridice. Identificarea persoanei juridice. Reorganizarea şi încetarea persoanelor juridice. 
  
  
C. DREPTURILE REALE PRINCIPALE 
 
1. Dreptul de proprietate privată. Definiţie. Conţinut. Caracterele juridice ale dreptului de proprietate privată. 
 
2. Dreptul de proprietate publică. Definiţie. Caractere juridice. Obiectul dreptului de proprietate publică. Titularii dreptului de proprietate publică. Exercitarea dreptului de proprietate publică (dreptul de administrare, dreptul de concesiune şi dreptul real de folosinţă gratuită). 
 
3. Proprietatea comună. Proprietatea pe cote-părţi. Proprietatea în devălmăşie. 
 
4. Dezmembrămintele dreptului de proprietate. Dreptul de uzufruct. Dreptul de servitute. Dreptul de superficie. 
 
5. Apărarea dreptului de proprietate. Acţiunea în revendicare a dreptului de proprietate. 
 
 
D. TEORIA GENERALĂ A OBLIGAŢIILOR 
 
1. Obligaţia civilă. Definiţie. Reglementare. Izvoarele obligaţiilor. Clasificarea obligaţiilor după obiectul lor. 
 
2. Contractul – izvor de obligaţii. Noţiune. Încheierea contractului. Reglementarea negocierilor precontractuale în noul Cod civil. Oferta şi acceptarea. Efectele contractului între părţi şi faţă de terţi. Consecinţele neexecutării contractului potrivit noului Cod civil (remediile neexecutării contractului): termenul suplimentar de executare; excepţia de neexecutare a contractului; rezoluţiunea şi rezilierea contractului; riscurile contractului. Cesiunea contractului. 
 
3. Faptele juridice licite – izvoare de obligaţii. Gestiunea de afaceri. Plata nedatorată. Îmbogăţirea fără justă cauză. 
 
4. Faptele ilicite şi celelalte fapte juridice extracontractuale cauzatoare de prejudiciu – izvoare de obligaţii civile (Răspunderea civilă delictuală). 
Noţiune. Reglementare. Răspunderea pentru fapta proprie. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate prin fapta altuia. Răspunderea pentru prejudiciile 
cauzate de lucruri în general, de animale şi de ruina edificiului. Efectele răspunderii civile delictuale (raportul de obligaţii civile delictuale; principiile 
care guvernează dreptul şi îndatorirea corelativă de reparare a prejudiciului; repararea prejudiciului prin echivalent bănesc; repararea prejudiciilor 
corporale cauzate victimei imediate, precum şi a prejudiciilor prin ricoşeu sau reflectare).  
 
5. Efectele obligaţiilor. Executarea voluntară în natură a obligaţiilor (plata). Executarea silită în natură a obligaţiilor. Executarea indirectă sau prin 
echivalent a obligaţiilor (daunele-interese). 
 
6. Dinamica obligaţiilor. Cesiunea de creanţă. Subrogaţia în drepturile creditorului. Preluarea datoriei. Novaţia. 
 
7. Compensaţia – mod de stingere a obligaţiilor. 
 
 
E. CONTRACTE SPECIALE 
1. Contractul de vânzare-cumpărare. 
2. Contractul de donaţie. 
3. Contractul de locaţiune. 
4. Contractul de mandat. 
5. Contractul de întreţinere. 
6. Contractul de tranzacţie. 
 
 
F. SUCCESIUNI 
 
1. Moştenirea legală. 
 
2. Rezerva succesorală, cotitatea disponibilă şi reducţiunea liberalităţilor excesive. 
 
*     * 
 
 Pentru pregătirea examenului pot fi cercetate orice izvoare bibliografice (cursuri universitare, monografii, tratate, comentarii, studii, articole, note etc.) în care este abordată această tematică, în acord cu reglementările noului Cod civil şi legislaţiei conexe aflată în vigoare. 
 
Lucrările de specialitate sau orice altă documentaţie, consultate în vederea pregătirii pentru examen, se vor aduce la zi, în raport cu modificările legislative intrate în vigoare până la data de 01.06.2014. 
 
 
 
Tematica este analizata in detaliu in cartea:
 
 Drept Civil. Sinteze pentru Pregatirea Examenelor de Admitere si Definitivare in Profesia de Avocat, 2013 
 
 
 
 
 
V-AR PUTEA INTERESA SI: 
  
  
   
   

Tematica Examen Admitere Barou 2014 | OEPA (Organizarea si Exercitarea Profesiei de Avocat)

Date: 27 May 2014

ORGANIZAREA SI EXERCITAREA PROFESIEI DE AVOCAT
 
 
1. Principiile şi regulile fundamentale ale exercitării profesiei de avocat. 
 
2. Primirea în profesia de avocat. 
 
3. Incompatibilităţi, interdicţii şi nedemnităţi privind profesia de avocat.. 
 
4. Asistenţa judiciară. 
 
5. Activitatea profesională a avocatului. 
 
6. Drepturile si îndatoririle avocaţilor în raporturile cu clienţii. 
 
7. Raporturile dintre avocaţi. 
 
8. Formele de exercitare a profesiei de avocat. 
 
9. Modalităţile de exercitare a profesiei de avocat. 
 
10. Drepturile şi îndatoririle avocaţilor. 
 
11. Regulile de deontologie profesională ale exercitării profesiei de avocat. 
 
12. Tabloul anual al avocaţilor. 
 
13. Transferul, suspendarea şi încetarea calităţii de avocat. 
 
14. Răspunderea disciplinară a avocaţilor. 
 
15. Pregătirea şi perfecţionarea profesională a avocaţilor. 
 
16. Organele profesiei de avocat. 
 
*     * 
 
 Pentru pregătirea examenului la disciplina „Organizarea şi exercitarea profesiei de avocat” este suficientă analizarea textelor cuprinse în următoarele acte: 
 
1. Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 98 din 7.02.2011; 
 
2. Statutul profesiei de avocat, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 898 din 19 decembrie 2011; 
 
3. Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană, adoptat de Consiliul Barourilor din Uniunea Europeană (CCBE) în Sesiunea Plenară din 28 octombrie 1998 şi modificat în Sesiunile Plenare din 28 noiembrie 1998 şi 6 decembrie 2002, 19 mai 2006, publicat pe site-ul Uniunii Naţionale a Barourilor din România (www.unbr.ro), aplicat în România ca fiind Codul deontologic al avocatului român conform Hotărârii Congresului avocaţilor din 19–20 iunie 1999 şi Deciziei Comisiei Permanente a U.N.B.R. nr. 1486 din 27 octombrie 2007, publicată pe site-ul www.unbr.ro. 
 
 Se vor avea în vedere şi modificările aduse actelor normative prezentate mai sus, intervenite până la data de 01.06.2014. 
  
 
 
Carte utila pentru pregatirea examenului de Admitere in Barou:
 
Organizarea si Exercitarea Profesiei de Avocat. Sinteze pentru pregatirea examenelor de admitere si definitivare in profesia de AVOCAT (EDITIA A IV-A, 2012)
 
 

Tematica Examen Admitere Barou 2014 | DREPT PROCESUAL PENAL

Date: 27 May 2014

DREPT PROCESUAL PENAL 
 
A. PARTEA GENERALĂ 
 
I. Principiile şi limitele aplicării legii procesuale penale (art. 1 – 13) 
 
II. Acţiunea penală şi acţiunea civilă în procesul penal (art. 14 – 28) 
 
III. Participanţii în procesul penal (art. 29 – 96) 
 
IV. Probele, mijloacele de probă şi procedeele probatorii 
 1. Reguli generale (art. 97 – 103) 
 2. Audierea persoanelor (art. 104 – 124 şi art. 131) - fără dispoziţiile din secţiunea privind protecţia martorilor 
 3. Percheziţia domiciliară (art. 157 – 164) 
 4. Expertiza şi constatarea (numai art. 172-1811
 5. Cercetarea locului faptei şi reconstituirea (art. 192 – 195) 
 
V. Măsurile preventive şi alte măsuri procesuale 
 1. Măsurile preventive (art. 202 – 244) 
 2. Măsurile asigurătorii, restituirea lucrurilor şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii (art. 249 – 252 şi 253 – 256) - fără dispoziţiile art. 2521
 – 2524
 
 
VI. Acte procesuale şi procedurale comune 
 1. Citarea, comunicarea actelor procedurale şi mandatul de aducere (art. 257 – 267) 
 2. Termenele (art. 268 – 271) 
 3. Nulităţile (art. 280 – 282) 
 
 
B. PARTEA SPECIALĂ 
 
I. Urmărirea penală (art. 285 – 341) 
 
II. Camera preliminară (art. 342 – 348) 
 
III. Judecata 
 1. Dispoziţii generale (art. 349 – 370) 
 2. Judecata în primă instanţă (art. 371 – 407) 
 3. Apelul (art. 408 – 425) 
 4. Contestaţia (art. 4251
 5. Contestaţia în anulare (art. 426 – 432) 
 
IV. Proceduri speciale 
 1. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei (art. 478 – 488) 
 2. Procedura în cauzele cu infractori minori (art. 504 – 520) 
 3. Procedura reabilitării (art. 527 – 537)  7
 
V. Executarea hotărârilor penale 
 Dispoziţii generale: art. 550-554 (fără celelalte dispoziţii din Titlul V). 
 
*          * 
 
 În vederea pregătirii la examen, pentru materiile drept penal, drept procesual penal, pot fi consultate cursuri universitare, manuale, tratate, monografii şi orice altă documentaţie în care se tratează tematica menţionată la fiecare materie. 
 
 Lucrările de specialitate sau orice altă documentaţie, consultate în vederea pregătirii pentru examen, se vor aduce la zi, în raport cu modificările legislative intrate 
în vigoare până la data de 01.06.2014. 
 
 

Tematica Admitere Barou 2014 | DREPT PENAL

Date: 27 May 2014

DREPT PENAL 
 
 
A. PARTEA GENERALĂ 
 
I. Legea penală şi limitele ei de aplicare 
 1. Principii generale 
 2. Aplicarea legii penale în timp 
 3. Aplicarea legii penale în spaţiu 
 
II. Infracţiunea 
 1. Dispoziţii generale 
 2. Cauzele justificative 
 3. Cauzele de neimputabilitate 
 4. Tentativa 
 5. Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni 
 6. Autorul şi participanţii 
 
III. Pedepsele 
 1. Categoriile pedepselor 
 2. Pedepsele principale 
 3. Pedeapsa accesorie şi pedepsele complementare 
 4. Calculul duratei pedepselor 
 5. Individualizarea pedepselor 
 a) dispoziţii generale 
 b) circumstanţele atenuante şi circumstanţele agravante 
 c) suspendarea executării pedepsei sub supraveghere 
 d) liberarea condiţionată 
 
IV. Măsurile de siguranţă 
 1. Dispoziţii generale (art. 107,108) 
 2. Confiscarea specială (art. 112) 
 
V. Minoritatea 
 
VI. Răspunderea penală a persoanei juridice – dispoziţii generale (art. 135 – 137), nu şi celelalte dispoziţii din titlul VI) 
 
VII. Cauzele care înlătură răspunderea penală 
 
VIII. Cauzele care înlătură sau modifică executarea pedepsei 
 
IX. Cauzele care înlătură consecinţele condamnării 
 
X. Înţelesul unor termeni sau expresii în legea penală 
 
 
B. PARTEA SPECIALĂ 
 
I. Infracţiuni contra persoanei 
 1. Infracţiuni contra vieţii : art. 188, 189, 191, 192 
 2. Infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii: art. 193, 194, 195, 196. 
 3. Infracţiuni săvârşite asupra unui membru de familie: art. 199, 200. 
 4. Infracţiuni contra libertăţii persoanei: art. 205, 206, 207. 
 5. Infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale: art. 218, art. 220. 
 6. Infracţiuni ce aduc atingere domiciliului şi vieţii private: art. 224, 225. 
 
II. Infracţiuni contra patrimoniului 
 1. Furtul: art. 228 – 232. 
 2. Tâlhăria şi pirateria: art. 233, 234, 236 şi 237. 
 3. Infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii: art. 238, 242, 243, 244 şi 248. 
 4. Distrugerea şi tulburarea de posesie: art. 253, 254, 255, 256. 
 
III. Infracţiuni privind autoritatea şi frontiera de stat 
 1. Infracţiuni contra autorităţii: art. 257 
 
IV. Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei 
 Art. 266 – 270, art. 273, art. 279 – 281, art. 284 – 287. 
 
V. Infracţiuni de corupţie şi de serviciu 
 1. Infracţiuni de corupţie: art. 289, 290, 291, 292. 
 2. Infracţiuni de serviciu: art. 295, 296, 297, 298 şi art. 308, 309.  6
 
VI. Infracţiuni de fals 
 Falsuri în înscrisuri: art. 320, 321, 322, 323 şi 326, 327. 
 
VII. Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială 
 Infracţiuni contra familiei: art. 377, 378, 379.
 
 
*          * 
 
 În vederea pregătirii la examen, pentru materiile drept penal, drept procesual penal, pot fi consultate cursuri universitare, manuale, tratate, monografii şi orice altă documentaţie în care se tratează tematica menţionată la fiecare materie. 
 
 Lucrările de specialitate sau orice altă documentaţie, consultate în vederea pregătirii pentru examen, se vor aduce la zi, în raport cu modificările legislative intrate în vigoare până la data de 01.06.2014. 
 
 
 

Tematica Admitere Barou 2014 | DREPT PROCESUAL CIVIL

Date: 27 May 2014

DREPT PROCESUAL CIVIL 
 
1. Principii fundamentale ale procesului civil. 
 
2. Competenţa. Competenţa materială. Determinarea competenţei după valoarea obiectului. Competenţa teritorială. Delegarea instanţei. Strămutarea. Excepţia de necompetenţă. Conflictele de competenţă. Conexitatea şi litispendenţa. Dispoziţiile speciale privind competenţa. 
 
3. Capacitatea procesuală, calitatea procesuală, formularea unei pretenţii şi interesul - condiţii de exercitare a acţiunii civile. 
 
4. Clasificarea acţiunilor civile. 
 
5. Participanţii la procesul civil. Compunerea şi constituirea instanţei. Incompatibilitatea. Coparticiparea procesuală. Intervenţia voluntară şi forţată a terţilor în procesul civil. Reprezentarea judiciară (convenţională) a persoanelor fizice în procesul civil. 
 
6. Forma cererilor. Citarea şi comunicarea actelor de procedură. Nulitatea actelor de procedură. 
 
7. Termenele procedurale. Noţiune. Clasificare. Mod de calcul. Durata termenelor procedurale. Decăderea. Repunerea în termen. 
 
8. Cererea de chemare în judecată. Cuprins. Timbrare. Regularizarea cererii. Introducerea cererii şi constituirea dosarului. Efectele cererii de chemare în judecată. Modificarea cererii. 
 
9. Întâmpinarea şi cererea reconvenţională. 
 
10. Măsurile asigurătorii. Sechestrul asigurător. Poprirea asiguratorie. Sechestrul judiciar. 
 
11. Şedinţa de judecată. Încheierile. Excepţiile procesuale (fără excepţia de neconstituţionalitate). Probele (subiectul, obiectul şi sarcina probei. Reguli comune privind admisibilitatea şi administrarea probelor. Administrarea probelor de către avocaţi. Asigurarea probelor. Proba prin înscrisuri. Proba prin declaraţiile martorilor. Mărturisirea. Expertiza. Prezumţiile). Suspendarea judecăţii. Perimarea. Actele procesuale de dispoziţie ale părţilor (renunţarea, achiesarea, tranzacţia). 
 
12. Hotărârea judecătorească. Deliberarea şi pronunţarea. Clasificarea hotărârilor. Termenul de graţie. Cheltuielile de judecată. Efectele hotărârii. Executarea vremelnică. Îndreptarea, lămurirea şi completarea hotărârii. 
 
13. Căile extraordinare de atac de retractare. Contestaţia în anulare. Revizuirea. 
 
14. Proceduri speciale. Procedura necontencioasă judiciară. Ordonanţa preşedinţială. Oferta de plată (oferta reală). Procedura împărţelii judiciare (partajul judiciar). Divorţul potrivit Noului Cod civil (art. 373-382) şi Noului Cod de procedură civilă (art. 914-934). Procedura ordonanţei de plată. Procedura cu privire la cererile de valoarea redusă. 
 
15. Executarea silită potrivit Noului Cod de procedură civilă. Scopul şi obiectul executării silite (art. 622-631). Titlul executoriu (art. 632-642). Instanţa de executare (art. 650). Competenţa executorului judecătoresc (art. 651, art. 653 şi art. 654). Cererea de executare silită şi încuviinţarea executării silite (art. 663-665). Contestaţia la executare (art. 711-719). 
 
 
*
*       *
Tematica are în vedere noul Cod de procedură civilă. 
 
În vederea pregătirii la examen, pentru materia Drept procesual civil pot fi consultate cursuri universitare, manuale, tratate, monografii şi orice altă documentaţie 
în care se tratează tematica menţionată la fiecare materie. 
 
Lucrările de specialitate sau orice altă documentaţie, consultate în vederea pregătirii pentru examen, se vor aduce la zi, în raport cu modificările legislative intrate în vigoare până la data de 01.06.2014. 
 
 
 
 

EXAMEN ADMITERE BAROU 2014. Pentru disciplinele „Drept penal” si „Drept procesual penal” se vor avea in vedere noile coduri!

Date: 18 Apr 2014

EXAMEN ADMITERE BAROU 2014: Tematica disciplinelor „Drept penal” si „Drept procesual penal” pentru examenul de primire in profesia de avocat va avea in vedere Noul Cod penal (Legea nr. 286/2009) si Noul Cod de procedura penala (Legea nr. 135/2010) si legile de punere in aplicare ale acestora.
 
 
 
HOTARAREA CONSILIULUI U.N.B.R. NR. 961
27 martie 2014
 
 
    In conformitate cu prevederile art. 17 alin. (1) - (4), art. 18 alin. (1) si (5), art. 66 lit. h) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 98 din 07 februarie 2011, cu modificarile si completarile ulterioare (denumita in continuare „Lege”) si art. 33 – 37, art. 291 – 296 din Statutul profesiei de avocat, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 898 din 19 decembrie 2011,
 
    Consiliul Uniunii Nationale a Barourilor din Romania, intrunit in sedinta din 27 martie 2014,
 
HOTARASTE:
 
    Art. 1. - Tematica disciplinelor „Drept penal” si „Drept procesual penal” pentru examenul de primire in profesia de avocat si admitere in cadrul Institutului National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor – I.N.P.P.A. (in vederea dobandirii titlului profesional de avocat stagiar) si de primire in profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat in alte profesii juridice va avea in vedere Noul Cod penal (Legea nr. 286/2009) si Noul Cod de procedura penala (Legea nr. 135/2010) si legile de punere in aplicare ale acestora.
 
    Art. 2. – In vederea aprobarii tematicii de examen de catre Consiliul UNBR in proxima sedinta a Consiliului, se mandateaza Comisia Permanenta a U.N.B.R. sa procedeze la elaborarea tematicii la disciplinele Organizarea profesiei de avocat, Drept civil, Drept procesual civil, Drept penal si Drept procesual civil, cu consultarea Consiliului Stiintific al I.N.P.P.A..
 
    Art. 3. – Prezenta Hotarare se publica pe paginile de web ale U.N.B.R., I.N.P.P.A. si se va comunica centrelor teritoriale ale I.N.P.P.A. si tuturor barourilor.

OUG nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale

Date: 09 Feb 2014

Ordonanţa de urgenţă nr. 44/2008

privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale

În vigoare de la 25.04.2008

 

Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 328 din 25 aprilie 2008

 

În redactarea ediţiei de faţă au fost incluse modificările şi completările intervenite prin:

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 38/2009;

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 46/2011;

Legea nr. 4/2014.

 

Având în vedere că Legea nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent, cu modificările şi completările ulterioare, a condus la disfuncţionalităţi în activitatea de autorizare, prevederile sale fiind interpretate în mod diferit de autorităţile publice locale desemnate cu aplicarea lor, paşii care trebuie parcurşi de către solicitanţi diferind de la o primărie la alta,

luând în considerare că Legea nr. 300/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prevede obligativitatea parcurgerii unei proceduri de înregistrare în registrul comerţului, în procedura emiterii autorizaţiei de către autorităţile publice locale, prezentul act normativ conduce la reducerea birocraţiei, combaterea corupţiei şi la scurtarea termenelor de eliberare a autorizaţiilor, întrucât cuprinde dispoziţii care conduc la simplificarea procesului de autorizare şi înregistrare a celor care doresc să desfăşoare o activitate economică în una dintre cele mai simple forme ale acesteia, fiind stabilite criterii care nu lasă loc interpretării arbitrare şi fiind mutată procedura de autorizare şi înregistrare în întregime la registrul comerţului, ceea ce scurtează etapele pe care trebuie să le parcurgă un solicitant şi vine în întâmpinarea acestuia cu personal calificat şi cu o procedură care deja şi-a dovedit eficienţa în cazul societăţilor comerciale.

În condiţiile în care absenţa unor măsuri active de stimulare a mediului de afaceri, inclusiv prin reducerea procedurilor administrative, şi de creare a noi locuri de muncă conduce la prejudicierea dezvoltării durabile şi sustenabile a României şi la încetinirea ritmului de creştere economică,

ţinând cont de faptul că autorizaţiile care intră în acest moment sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 300/2004, cu modificările şi completările ulterioare, acoperă domenii de o deosebită importanţă socială şi economică, menţinerea dificultăţilor actuale de aplicare a procedurii de autorizare putând genera grave disfuncţionalităţi în desfăşurarea normală a respectivelor activităţi,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

 

Art. 1. (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează accesul la activitatea economică, procedura de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării şi regimul juridic al persoanelor fizice autorizate să desfăşoare activităţi economice, precum şi al întreprinderilor individuale şi familiale.

(2) Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică profesiilor liberale, precum şi acelor activităţi economice a căror desfăşurare este organizată şi reglementată prin legi speciale.

(3) Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică acelor activităţi economice pentru care legea a instituit un regim juridic special, anumite restricţii de desfăşurare sau alte interdicţii.

(4) Activităţile de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă se autorizează în condiţiile legii speciale.

(5) Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică în cazul serviciilor prestate în contextul libertăţii de prestare transfrontalieră a serviciilor, astfel cum este ea prevăzută la art. 49 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene^1).

^1) „Articolul 49. - În conformitate cu dispoziţiile ce urmează, se elimină treptat în cursul perioadei de tranziţie restricţiile privind libertatea de a presta servicii în cadrul Comunităţii cu privire la resortisanţii statelor membre stabiliţi într-un alt stat al Comunităţii decât cel al beneficiarului serviciilor. Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei, poate extinde dispoziţiile prezentului capitol la prestatorii de servicii care sunt resortisanţi ai unui stat terţ şi sunt stabiliţi în Comunitate.”

 

Art. 2.În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) activitate economică - activitatea agricolă, industrială, comercială, desfăşurată pentru obţinerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani şi care sunt destinate vânzării ori schimbului pe pieţele organizate sau unor beneficiari determinaţi ori determinabili, în scopul obţinerii unui profit;

b) Codul CAEN - Clasificarea activităţilor din economia naţională, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997 privind aprobarea Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, cu modificările ulterioare;

c) dreptul de stabilire - prerogativa unui cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European de a desfăşura activităţi economice pe teritoriul unui alt stat membru prin intermediul unui sediu permanent, în condiţii de egalitate de tratament cu cetăţenii statului gazdă;

d) familia - soţul, soţia, copiii acestora care au împlinit vârsta de 16 ani la data autorizării întreprinderii familiale, rudele şi afinii până la gradul al patrulea inclusiv;

e) întreprinzător - persoana fizică care organizează o întreprindere economică;

f) întreprindere economică - activitatea economică desfăşurată în mod organizat, permanent şi sistematic, combinând resurse financiare, forţă de muncă atrasă, materii prime, mijloace logistice şi informaţie, pe riscul întreprinzătorului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege;

g) întreprindere individuală - întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică;

h) întreprindere familială - întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică împreună cu familia sa;

i) persoană fizică autorizată - persoana fizică autorizată să desfăşoare orice formă de activitate economică permisă de lege, folosind în principal forţa sa de muncă;

i1) soţia/soţul titularului întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate - soţia/soţul titularului întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate care, fără a fi înregistrată/înregistrat în registrul comerţului şi autorizată/autorizat să funcţioneze ea însăşi/el însuşi ca titular al întreprinderii individuale/persoană fizică autorizată sau fără a fi salariată/salariat, participă în mod obişnuit la activitatea întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate, îndeplinind fie aceleaşi sarcini, fie sarcini complementare, în condiţiile legii;

j) patrimoniul de afectaţiune - totalitatea bunurilor, drepturilor şi obligaţiilor persoanei fizice autorizate, titularului întreprinderii individuale sau membrilor întreprinderii familiale, afectate scopului exercitării unei activităţi economice, constituite ca o fracţiune distinctă a patrimoniului persoanei fizice autorizate, titularului întreprinderii individuale sau membrilor întreprinderii familiale, separată de gajul general al creditorilor personali ai acestora;

k) puncte de lucru - locaţiile în care îşi desfăşoară activitatea persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau familiale, în cazul în care aceasta nu se desfăşoară exclusiv la sediul profesional, cu excepţia cazului în care se desfăşoară comerţ ambulant, astfel cum este reglementat de Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată.

 

Art. 3. (1) În temeiul dreptului la liberă iniţiativă, al dreptului la liberă asociere şi al dreptului de stabilire, orice persoană fizică, cetăţean român sau cetăţean al unui alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic European, poate desfăşura activităţi economice pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute de lege.

(2) Activităţile economice pot fi desfăşurate în toate domeniile, meseriile, ocupaţiile sau profesiile pe care legea nu le interzice în mod expres pentru libera iniţiativă.

(3) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică pentru activităţile prevăzute de Codul CAEN a căror desfăşurare în una dintre formele prevăzute de art. 4 nu este reglementată exclusiv potrivit unei legi speciale.

 

Art. 4. Persoanele fizice prevăzute la art. 3 alin. (1) pot desfăşura activităţile economice după cum urmează:

a) individual şi independent, ca persoane fizice autorizate;

b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale;

c) ca membri ai unei întreprinderi familiale.

 

Art. 5. Persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale trebuie să aibă un sediu profesional pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute de lege.

 

Art. 6. (1) Orice activitate economică desfăşurată permanent, ocazional sau temporar în România de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale trebuie să fie înregistrată şi autorizată, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

(2) Autorizarea funcţionării, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, nu exonerează persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale de obligaţia de a obţine, înainte de începerea activităţii, autorizaţiile, avizele, licenţele şi altele asemenea, prevăzute în legi speciale, pentru desfăşurarea anumitor activităţi economice.

 

CAPITOLUL II

Înregistrarea şi autorizarea funcţionării

 

Art. 7. (1) Persoanele fizice prevăzute la art. 4 lit. a) şi b) au obligaţia să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării, înainte de începerea activităţii economice, ca persoane fizice autorizate, denumite în continuare PFA, respectiv întreprinzători persoane fizice titulari ai unei întreprinderi individuale.

(2) Reprezentantul întreprinderii familiale are obligaţia să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării, înainte de începerea activităţii economice. În cazul în care acesta nu formulează cererea în termen de 7 zile de la încheierea acordului de constituire prevăzut la art. 29 alin. (1), oricare membru al întreprinderii familiale poate să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării.

(3) În toate cazurile, cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării trebuie formulată în termen de 15 zile de la încheierea acordului de constituire prevăzut la art. 29 alin. (1).

(4) În caz de nerespectare a termenului prevăzut la alin. (3), este necesară încheierea unui nou acord de constituire.

 

Art. 7^1. (1) Persoanele prevăzute la art. 7 alin. (1) au obligaţia de a solicita înscrierea în registrul comerţului a menţiunilor privind participarea în mod obişnuit a soţiei/soţului la activitatea desfăşurată de întreprinderea individuală/persoana fizică autorizată, pe baza declaraţiei pe propria răspundere şi a certificatului de căsătorie.

(2) Încetarea activităţii soţiei/soţului se menţionează în registrul comerţului în termen de 15 zile, pe baza declaraţiei pe propria răspundere a titularului întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate.

 

Art. 8. (1) Pot desfăşura activităţi economice în una dintre formele prevăzute la art. 4 persoanele fizice care:

a) au împlinit vârsta de 18 ani, în cazul persoanelor fizice care solicită autorizarea pentru desfăşurarea de activităţi economice conform art. 4 lit. a) şi b) şi al reprezentantului întreprinderii familiale, respectiv vârsta de 16 ani, în cazul membrilor întreprinderii familiale;

b) nu au săvârşit fapte sancţionate de legile financiare, vamale şi cele care privesc disciplina financiar-fiscală, de natura celor care se înscriu în cazierul fiscal;

c) au un sediu profesional declarat conform art. 9 alin. (2);

d) declară pe propria răspundere că îndeplinesc condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi al protecţiei muncii.

(2) Îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) lit. d) se face potrivit art. 5, 15 şi următoarele din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare, atât pentru sediul profesional, pentru fiecare punct de lucru, cât şi pentru activităţile desfăşurate în afara sediului profesional sau a punctelor de lucru.

(3) În cazul în care, potrivit unor prevederi legale speciale, pentru anumite activităţi economice este necesară îndeplinirea unor condiţii de pregătire profesională şi/sau de atestare a pregătirii profesionale, persoanele prevăzute la art. 4 trebuie să facă dovada îndeplinirii acestora.

 

Art. 9. (1) PFA, întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale şi întreprinderea familială au sediul profesional declarat prin cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării.

(2) Pentru stabilirea sediului profesional este necesar ca PFA, titularul întreprinderii individuale sau oricare membru al întreprinderii familiale, de la caz la caz, să deţină un drept de folosinţă asupra imobilului la adresa căruia acesta este declarat.

 

(3) Desfăşurarea activităţilor economice prin intermediul unui sediu permanent de către cetăţenii altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European se realizează cu respectarea reglementărilor în vigoare privind sediul permanent.

 

Art. 10. (1) Cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării se depune la registrul comerţului de pe lângă tribunalul din judeţul în care solicitantul îşi stabileşte sediul profesional.

(2) Cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării va fi însoţită de documentaţia prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

Art. 11. (1) Înregistrarea în registrul comerţului a persoanei fizice autorizate, a întreprinderii individuale şi a întreprinderii familiale se face în baza rezoluţiei motivate a directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal.

(2) Dacă socoteşte îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 8 şi 9, directorul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal va dispune înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării persoanei fizice autorizate, a întreprinderii individuale şi a întreprinderii familiale. Prin aceeaşi rezoluţie va dispune şi înregistrarea în registrul comerţului a declaraţiei-tip pe propria răspundere date conform prevederilor Legii nr. 359/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Dispoziţiile art. 172 din Legea nr. 359/2004, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la transmiterea declaraţiilor-tip către autorităţile publice competente, se aplică în mod corespunzător.

(3) Dacă documentele depuse în susţinerea cererii sunt incomplete, directorul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal va dispune prin rezoluţie motivată acordarea unui termen de maximum 15 zile pentru completarea acestora. Termenul va fi comunicat solicitantului fie pe loc, dacă este prezent, fie prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. În toate cazurile se vor indica documentele care urmează să fie depuse până la termenul acordat. La cererea motivată a solicitantului, termenul de 15 zile poate fi prelungit.

(4) În cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile legale, directorul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal va dispune prin rezoluţie motivată respingerea cererii de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării pentru persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală sau întreprinderea familială solicitantă, precum şi a înregistrării declaraţiei-tip pe propria răspundere date conform Legii nr. 359/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

(5) Rezoluţiile directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal cu privire la înmatriculare şi orice alte înregistrări în registrul comerţului, conform prezentei ordonanţe de urgenţă, se execută de îndată, în baza lor efectuându-se înregistrările dispuse prin acestea, fără nicio altă formalitate.

 

Art. 12. (1) Împotriva rezoluţiei directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal se poate formula plângere în termen de 15 zile de la pronunţare sau de la comunicare, după caz. Plângerea se depune la judecătoria în a cărei rază teritorială se află sediul profesional al solicitantului şi se judecă în condiţiile dreptului comun. Dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

(2) Aplicarea rezoluţiilor directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal cu privire la înmatriculare şi orice alte înregistrări în registrul comerţului, conform prezentei ordonanţe de urgenţă, nu se suspendă în cursul judecăţii.

(3) Cererile adresate instanţelor judecătoreşti conform prezentei ordonanţe de urgenţă sunt scutite de taxa judiciară de timbru şi de timbru judiciar.

 

Art. 13. (1) În cazul prevăzut la art. 11 alin. (2) sau în cazul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile care dispune astfel, oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal va elibera certificatul de înregistrare, conţinând codul unic de înregistrare, certificatul constatator emis în baza declaraţiei pe propria răspundere, precum şi alte acte prevăzute de lege, după caz.

(2) Termenul de eliberare a certificatului de înregistrare şi, după caz, a certificatului de înscriere de menţiuni este de 3 zile lucrătoare, respectiv 5 zile lucrătoare, calculat de la data înregistrării cererii sau, după caz, de la data completării cererii cu documentele solicitate.

(3) Certificatul de înregistrare, conţinând codul unic de înregistrare, este documentul care atestă înregistrarea în registrul comerţului, autorizarea funcţionării, precum şi luarea în evidenţă de către autoritatea fiscală competentă.

(4) Dispoziţiile art. 11 şi 13 din Legea nr. 359/2004, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la atribuirea şi utilizarea codului unic de înregistrare, se aplică în mod corespunzător.

 

Art. 14. (1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor art. 28 alin. (2), o persoană poate avea câte un singur certificat de înregistrare pentru statutul juridic, respectiv cel de PFA, titular de întreprindere individuală sau membru al unei întreprinderi familiale pentru care a fost autorizată.

(2) Schimbarea sediului profesional şi a obiectului principal de activitate se înregistrează în registrul comerţului, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor prezentului capitol.

(3) Punctele de lucru se înregistrează în registrul comerţului, cu respectarea dispoziţiilor privind sediul profesional şi cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor prezentului capitol.

(4) Pentru desfăşurarea unei activităţi pentru care nu s-a cerut înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării este necesară obţinerea acestora potrivit prezentului capitol.

(5) Cererea pentru efectuarea modificărilor prevăzute la alin. (2)-(4) se depune la registrul comerţului în care este înregistrată PFA, întreprinderea individuală sau întreprinderea familială, însoţită de declaraţia pe propria răspundere, prevăzută la pct. 1.3, 2.3 sau 3.3 din anexă, după caz.

(6) Oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal va elibera un nou certificat de înregistrare în cazul prevăzut la alin. (2) şi, în toate cazurile, certificatul de înscriere de menţiuni şi certificatul constatator emis în baza declaraţiei pe propria răspundere, precum şi alte acte prevăzute de lege.

(7) Modificarea acordului de constituire a întreprinderii familiale se declară, în termen de 15 zile de la încheierea actului adiţional, la registrul comerţului în care este înregistrată întreprinderea familială. Oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal va înregistra modificările şi va elibera certificatul de înscriere de menţiuni, cu respectarea prevederilor legale aplicabile.

 

Art. 15. Persoana fizică autorizată, titularul întreprinderii individuale şi reprezentantul întreprinderii familiale vor ţine contabilitatea în partidă simplă, potrivit reglementărilor privind organizarea şi conducerea evidenţei contabile în partidă simplă de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabil, în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

 

CAPITOLUL III

Regimul juridic al PFA, al întreprinzătorilor titulari ai întreprinderilor individuale şi al întreprinderilor familiale

 

SECŢIUNEA 1

Regimul juridic al PFA

 

Art. 16. În scopul exercitării activităţii pentru care a fost autorizată, PFA poate colabora cu alte persoane fizice autorizate ca PFA, întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit potrivit prezentei secţiuni.

 

Art. 17. (1) PFA îşi poate desfăşura activitatea conform prevederilor art. 4 lit. a) sau poate angaja, în calitate de angajator, terţe persoane cu contract individual de muncă, încheiat în condiţiile legii.

(2) Cu toate acestea, o persoană poate cumula calitatea de persoană fizică autorizată cu cea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică decât cel pentru care PFA este autorizată.

(3) PFA nu va fi considerată un angajat al unor terţe persoane cu care colaborează potrivit art. 16, chiar dacă colaborarea este exclusivă.

 

Art. 18. PFA este asigurată în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi are dreptul de a fi asigurată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile prevăzute de lege.

 

Art. 19. (1) PFA îşi desfăşoară activitatea folosind în principal forţa de muncă şi aptitudinile sale profesionale. Ea nu poate cumula şi calitatea de întreprinzător persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale.

(2) PFA poate cere ulterior schimbarea statutului juridic dobândit şi autorizarea ca întreprinzător persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale, cu respectarea dispoziţiilor cap. II şi ale art. 21.

 

Art. 20. (1) PFA răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul său, iar în caz de insolvenţă, va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările ulterioare, dacă are calitatea de comerciant, potrivit art. 7 din Codul comercial.

(2) Creditorii îşi vor executa creanţele potrivit dreptului comun, în cazul în care PFA nu are calitatea de comerciant.

(3) Orice persoană interesată poate face dovada calităţii de comerciant în cadrul procedurii insolvenţei sau separat, prin acţiune în constatare, dacă justifică un interes legitim.

 

Art. 21. (1) PFA îşi încetează activitatea şi este radiată din registrul comerţului în următoarele cazuri:

a) prin deces;

b) prin voinţa acesteia;

c) în condiţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul a actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice persoană interesată.

(3) Dispoziţiile art. 11-13 se aplică în mod corespunzător.

 

Art. 21^1.Soţia/Soţul titularului întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate se poate asigura în sistemul public de pensii pe bază de contract de asigurare socială, în sistemul asigurărilor pentru şomaj, prin încheierea unui contract de asigurare de şomaj în condiţiile prevăzute la art. 22 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în sistemul asigurărilor de sănătate, în condiţiile prevăzute de lege.

 

SECŢIUNEA a 2-a

Regimul juridic al întreprinzătorului persoană fizică titular al întreprinderii individuale

 

Art. 22. Întreprinderea individuală nu dobândeşte personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerţului.

 

Art. 23. Întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerţului.

 

Art. 24. Pentru organizarea şi exploatarea întreprinderii sale, întreprinzătorul persoană fizică, în calitate de angajator persoană fizică, poate angaja terţe persoane cu contract individual de muncă, înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă, potrivit legii, şi poate colabora cu alte PFA, cu alţi întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit potrivit prezentei secţiuni.

 

Art. 25. (1) Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale nu va fi considerat un angajat al unor terţe persoane cu care colaborează potrivit art. 24, chiar dacă colaborarea este exclusivă.

(2) Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale poate cumula şi calitatea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică decât cel în care şi-a organizat întreprinderea individuală.

(3) Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale este asigurat în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi are dreptul de a fi asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile prevăzute de lege.

 

Art. 26. Persoana fizică titulară a întreprinderii individuale răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul, iar în caz de insolvenţă, va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006, cu modificările ulterioare.

Art. 27. (1) Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale îşi încetează activitatea şi este radiat din registrul comerţului în următoarele cazuri:

a) prin deces;

b) prin voinţa acestuia;

c) în condiţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul a actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice persoană interesată.

(3) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) moştenitorii pot continua întreprinderea, dacă îşi manifestă voinţa, printr-o declaraţie autentică, în termen de 6 luni de la data dezbaterii succesiunii. Când sunt mai mulţi moştenitori, aceştia îşi vor desemna un reprezentant, în vederea continuării activităţii economice ca întreprindere familială.

(4) Dispoziţiile art. 11-13 se aplică în mod corespunzător. Activitatea va putea fi continuată sub aceeaşi firmă, cu obligaţia de menţionare în cuprinsul acelei firme a calităţii de succesor.

 

SECŢIUNEA a 3-a

Regimul juridic al întreprinderii familiale

 

Art. 28. (1) Întreprinderea familială este constituită din 2 sau mai mulţi membri ai unei familii.

(2) Membrii unei întreprinderi familiale pot fi simultan PFA sau titulari ai unor întreprinderi individuale. De asemenea, aceştia pot cumula şi calitatea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică decât cel în care şi-au organizat întreprinderea familială.

(3) Membrii unei întreprinderi familiale sunt asiguraţi în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi au dreptul de a fi asiguraţi în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile prevăzute de lege.

(4) Întreprinderea familială nu poate angaja terţe persoane cu contract de muncă.

 

Art. 29. (1) Întreprinderea familială se constituie printr-un acord de constituire, încheiat de membrii familiei în formă scrisă, ca o condiţie de validitate. Acordul de constituire va stipula numele şi prenumele membrilor, reprezentantul, data întocmirii, participarea fiecărui membru la întreprindere, condiţiile participării, cotele procentuale în care vor împărţi veniturile nete ale întreprinderii, raporturile dintre membrii întreprinderii familiale şi condiţiile de retragere, sub sancţiunea nulităţii absolute.

(2) Reprezentantul desemnat prin acordul de constituire va gestiona interesele întreprinderii familiale în temeiul unei procuri speciale, sub forma unui înscris sub semnătură privată. Procura specială se semnează de către toţi membrii întreprinderii care au capacitate de exerciţiu şi reprezentanţii legali ai celor cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

(3) În scopul exercitării activităţii pentru care a fost autorizată, întreprinderea familială, prin reprezentantul său, poate colabora cu alte persoane fizice autorizate ca PFA, întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit potrivit prezentei secţiuni.

 

Art. 30. (1) Întreprinderea familială nu are patrimoniu propriu şi nu dobândeşte personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerţului.

(2) Prin acordul de constituire a întreprinderii familiale, membrii acesteia pot stipula constituirea unui patrimoniu de afectaţiune.

(3) În cazul prevăzut la alin. (2), prin acordul de constituire sau printr-un act adiţional la acesta se vor stabili cotele de participare a membrilor la constituirea patrimoniului de afectaţiune. Dacă membrii întreprinderii convin în unanimitate, cotele de participare pot fi diferite de cele prevăzute pentru participarea la veniturile nete sau pierderile întreprinderii.

 

Art. 31. Membrii întreprinderii familiale sunt comercianţi persoane fizice de la data înregistrării acesteia în registrul comerţului şi răspund solidar şi indivizibil pentru datoriile contractate de reprezentant în exploatarea întreprinderii cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul, corespunzător cotelor de participare prevăzute la art. 29 alin. (1).

 

Art. 32. (1) Deciziile privind gestiunea curentă a întreprinderii familiale se iau de către reprezentantul desemnat în condiţiile art. 29 alin. (2).

(2) Actele de dispoziţie asupra bunurilor afectate activităţii întreprinderii familiale se vor lua cu acceptul majorităţii simple a membrilor întreprinderii, cu condiţia ca această majoritate să includă şi acordul proprietarului bunului care va face obiectul actului.

(3) Actele prin care se dobândesc bunuri pentru activitatea întreprinderii familiale se încheie de reprezentant fără autorizarea prealabilă a membrilor, dacă valoarea bunului cu privire la care se încheie actul nu depăşeşte 50% din valoarea bunurilor care au fost afectate întreprinderii potrivit art. 30 alin. (2) şi a sumelor de bani aflate la dispoziţia întreprinderii la data actului. Bunurile dobândite sunt coproprietatea membrilor în cotele prevăzute la art. 29 alin. (1) sau la art. 30 alin. (3), după caz.

 

Art. 33. (1) Întreprinderea familială îşi încetează activitatea şi este radiată din registrul comerţului în următoarele cazuri:

a) mai mult de jumătate dintre membrii acesteia au decedat;

b) mai mult de jumătate dintre membrii întreprinderii cer încetarea acesteia sau se retrag din întreprindere;

c) în condiţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul a actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice persoană interesată.

(3) Dispoziţiile art. 11-13 se aplică în mod corespunzător.

 

Art. 34. (1) În cazul în care membrii întreprinderii familiale au constituit un patrimoniu de afectaţiune potrivit art. 30 alin. (2) sau au dobândit bunuri potrivit art. 32 alin. (3), bunurile se împart conform cotelor prevăzute la art. 30 alin. (3).

(2) În cazul în care nu a fost constituit un patrimoniu de afectaţiune, bunurile dobândite potrivit art. 32 alin. (3) se împart conform cotelor prevăzute la art. 29 alin. (1).

 

CAPITOLUL IV

Dispoziţii finale

 

Art. 35. (1) Primăriile pot să îşi constituie birouri de asistenţă şi reprezentare a persoanelor fizice prevăzute la art. 4, prin reorganizarea activităţii desfăşurate în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 300/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Persoanele fizice pot opta să efectueze formalităţile prevăzute la cap. II şi prin intermediul birourilor de asistenţă şi reprezentare.

(3) Birourile de asistenţă şi reprezentare pot să reprezinte persoana fizică solicitantă în cadrul procedurilor de obţinere a autorizaţiei şi înregistrării în registrul comerţului, în temeiul unei cereri de reprezentare.

(4) Birourile de asistenţă şi reprezentare au următoarele competenţe:

a) primesc şi ordonează documentaţia pentru înregistrare şi autorizare;

b) remit cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării, însoţită de documentaţia de susţinere, la registrul comerţului competent, efectuează corespondenţă cu acesta în scopul obţinerii înregistrării şi autorizării, precum şi pentru primirea certificatului de înregistrare şi a celorlalte acte, în original;

c) remit solicitantului actele în original primite de la registrul comerţului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii din partea acestuia; actele se socotesc comunicate solicitantului la data la care acestea devin disponibile destinatarului pe suport hârtie;

d) acordă solicitanţilor asistenţă privind operaţiunea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării.

(5) Pentru serviciile prestate primăriile vor putea percepe taxe pe care le pot stabili autonom, în temeiul principiului autonomiei locale.

(6) Primăriile vor pune la dispoziţia publicului un formular standard al cererii de reprezentare prevăzute la alin. (3). Cererea de reprezentare, cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării şi documentaţia de susţinere pot fi remise la registrul comerţului competent în format electronic, utilizând Sistemul de autorizare şi înregistrare online şi/sau pe suport hârtie, prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire cu conţinut declarat, ori direct la registrul comerţului.

(7) În scopul liberului acces al cetăţenilor la servicii publice administrative de calitate, birourile de asistenţă şi reprezentare pot primi cereri de reprezentare şi pot presta servicii de asistenţă, indiferent de sediul profesional al solicitantului şi de registrul comerţului căruia i se adresează acesta.

 

Art. 36. Acolo unde prezenta ordonanţă de urgenţă nu dispune, prevederile Legii nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele ale Legii nr. 359/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se vor aplica corespunzător, în măsura în care nu contravin dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă.

 

Art. 37. (1) Persoanele fizice prevăzute la art. 3 alin. (1), care desfăşoară o activitate economică autorizată şi recunoscută într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, în forme similare cu cele prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, pot fi autorizate să desfăşoare pe teritoriul României aceleaşi tipuri de activităţi pentru care au fost autorizate în acel alt stat, cu respectarea dispoziţiilor art. 1 şi 3.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1), cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării este de competenţa directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunalul în raza căruia a fost ales şi declarat sediul profesional.

(3) Cererea va fi însoţită de următoarele acte:

a) carte de identitate sau paşaport al solicitantului - fotocopie şi traducere în limba română, certificate olograf;

b) documentaţia care atestă funcţionarea legală, obţinută în celalalt stat al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European - fotocopie şi traducere în limba română, certificate olograf.

(4) În funcţie de forma de organizare pentru care se solicită autorizarea, se vor aplica corespunzător prevederile cap. II.

 

Art. 38. Persoanele prevăzute la art. 4 sunt plătitoare de impozit pe venit în condiţiile prevăzute de Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Art. 39. (1) Procedurile desfăşurate potrivit Legii nr. 300/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se vor finaliza potrivit prevederilor legii aplicabile la data iniţierii acestora.

(2) Persoanele fizice şi asociaţiile familiale autorizate şi înregistrate în registrul comerţului în temeiul unor acte normative anterioare prezentei ordonanţe de urgenţă pot funcţiona în baza certificatului de înregistrare, emis de oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal, o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

(3) Până la împlinirea termenului de 2 ani, persoanele prevăzute la alin. (2) vor opta pentru desfăşurarea activităţii în una dintre formele prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă. Dispoziţiile cap. II se aplică în mod corespunzător.

(4) Persoanele prevăzute la alin. (2) care nu şi-au exercitat dreptul de opţiune îşi încetează activitatea şi vor fi radiate din registrul comerţului, din oficiu, fără nicio altă formalitate.

(5) Rezoluţia prin care directorul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal dispune radierea se publică pe pagina de internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi se afişează, sub formă tabelară, la sediul oficiului registrului comerţului unde s-a dispus radierea. Împotriva rezoluţiei se poate formula plângere, în condiţiile art. 12, care se aplică în mod corespunzător.

 

Art. 40. (1) În situaţia în care autorităţile publice competente constată că nu mai sunt îndeplinite condiţiile de desfăşurare a activităţii care au stat la baza autorizării funcţionării şi aplică sancţiuni contravenţionale complementare, notifică oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul din judeţul unde este declarat sediul profesional al persoanei fizice autorizate, întreprinderii individuale sau întreprinderii familiale sancţionate.

(2) Notificarea se comunică în termen de 3 zile de la data expirării termenului de contestare sau de la data primirii hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a soluţionat plângerea împotriva sancţiunii dispuse.

(3) Oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal va înregistra din oficiu această notificare, fără plata taxelor prevăzute de lege.

(4) Dispoziţiile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător şi în situaţia ridicării sancţiunii.

 

Art. 41. (1) Orice referire conţinută în alte acte normative la sintagma "persoană fizică autorizată şi/sau asociaţie familială" va fi considerată ca fiind făcută la sintagma "persoană fizică autorizată, întreprindere individuală şi/sau întreprindere familială", după caz.

(2) Structura denumirii întreprinderii individuale este aceeaşi ca şi cea a persoanei fizice autorizate.

(3) Dispoziţiile art. 30 şi 31 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

 

Art. 42.La Ordonanţa Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 23 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, articolul 8 alineatul (11) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(11) Obligaţia prevăzută la alin. (1) este îndeplinită în situaţiile prevăzute la lit. a), c), d) şi e) prin transmiterea, în format electronic, a informaţiilor din cazierul fiscal al contribuabililor de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, la solicitarea acestuia, în termen de 8 ore. Solicitarea cuprinde, în mod obligatoriu, următoarele informaţii: numele şi prenumele/denumirea şi codul de identificare fiscală.”

 

Art. 43. La Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 839 din 13 septembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, articolul 3 alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 3. (1) Înmatricularea persoanelor fizice autorizate, a întreprinderilor individuale şi a întreprinderilor familiale în registrul comerţului şi înregistrarea fiscală a acestora se fac pe baza rezoluţiei directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal, potrivit legii speciale, fără a fi necesară pronunţarea de către judecătorul delegat a încheierii prevăzute la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”

 

Art. 44. La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă:

a) Legea nr. 300/2004privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004, cu modificările şi completările ulterioare;

b) Hotărârea Guvernului nr. 1.766/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.048 din 12 noiembrie 2004;

c) art. 17 lit. a) din Legea nr. 26/1990privind registrul comerţului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 4 februarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare;

d) orice alte dispoziţii contrare.

 

ANEXĂ

 

1. Documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării PFA

1.1. Carte de identitate sau paşaport - fotocopie certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul

1.2. Document care să ateste drepturile de folosinţă asupra sediului profesional, precum contract de închiriere, comodat, certificat de moştenitor, contract de vânzare-cumpărare, declaraţie de luare în spaţiu sau orice alt act juridic care conferă dreptul de folosinţă etc. - copie legalizată

1.3. Declaraţie pe propria răspundere care să ateste îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare prevăzute de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii

1.4. Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă pregătirea profesională, dacă aceasta este cerută, potrivit unor prevederi legale speciale

1.5. Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă experienţa profesională, dacă este cazul

2. Documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării întreprinderii individuale

2.1. Carte de identitate sau paşaport al titularului întreprinderii individuale - fotocopie certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul

2.2. Document care să ateste drepturile de folosinţă asupra sediului profesional, precum contract de închiriere, comodat, certificat de moştenitor, contract de vânzare-cumpărare, declaraţie de luare în spaţiu sau orice alt act juridic care conferă dreptul de folosinţă etc. - copie legalizată

2.3. Declaraţie pe propria răspundere care să ateste îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare prevăzute de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii

2.4. Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă pregătirea profesională, dacă aceasta este cerută, potrivit unor prevederi legale speciale

2.5. Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă experienţa profesională, dacă este cazul

3. Documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare în registrul comerţului şi autorizare a funcţionării întreprinderii familiale

3.1. Carte de identitate sau paşaport al fiecărui membru - fotocopie certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul

3.2. Document care să ateste drepturile de folosinţă asupra sediului profesional, precum contract de închiriere, comodat, certificat de moştenitor, contract de vânzare-cumpărare, declaraţie de luare în spaţiu sau orice alt act juridic care conferă dreptul de folosinţă etc. - copie legalizată

3.3. Declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului, care să ateste îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare prevăzute de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii

3.4. Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă pregătirea profesională, dacă aceasta este cerută, potrivit unor prevederi legale speciale

3.5. Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă experienţa profesională, dacă este cazul

3.6. Acordul de constituire şi procura specială, prevăzute la art. 29

4. Documente care atestă pregătirea sau experienţa profesională

Pregătirea sau experienţa profesională se atestă, după caz, cu documente cum sunt: diploma, certificatul sau adeverinţa, prin care se dovedeşte absolvirea unei instituţii de învăţământ, certificatul de calificare profesională sau de absolvire a unei forme de pregătire profesională, organizată în condiţiile legii, în vigoare la data eliberării acestuia, certificatul de competenţă profesională, cartea de meşteşugar, carnetul de muncă al solicitantului, declaraţie de notorietate cu privire la abilitatea de a desfăşura activitatea pentru care se solicită autorizarea, eliberată de primarul localităţii respective în mod gratuit în cazul meseriilor tradiţionale artizanale, atestatul de recunoaştere şi/sau de echivalare pentru persoanele fizice care au dobândit calificarea în străinătate, atestatul de recunoaştere a calificării dobândite în străinătate, în afara sistemului de învăţământ, orice alte dovezi care să ateste experienţa profesională.

OUG nr. 3/2014 pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru implementarea altor acte normative

Date: 08 Feb 2014

Ordonanţa de urgenţă nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru implementarea altor acte normative
În vigoare de la 07.02.2014
 
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 98 din 07.02.2014
 
Având în vedere faptul că intrarea în vigoare a pachetului legislativ în materie penală, procesual penală şi execuţional penală, pachet compus din şapte legi organice şi numeroase adaptări legislative aduse unui număr de peste 250 de legi speciale, impune necesitatea aplicării coerente a tuturor acestor acte normative, ceea ce presupune existenţa unui cadru normativ adaptat şi corelat,
ţinând seama de faptul că este imperios necesar ca măsurile legislative cuprinse în noul Cod penal şi noul Cod de procedură penală să permită punerea lor în practică eficientă, prin crearea unui regim procedural unitar atât pentru dosarele aflate pe rolul organelor judiciare, cât şi pentru cele constituite începând cu 1 februarie 2014,
luând în considerare că intrarea în vigoare a noilor coduri trebuie să asigure o mai bună previzibilitate a normei în această materie, fără a genera disfuncţionalităţi la nivelul instanţelor,
ţinând cont de faptul că toate aceste aspecte sus-menţionate vizează interesul public şi constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, iar neadoptarea prezentului act normativ ar avea consecinţe negative şi ar duce la aplicarea neunitară a legii în dosarele aflate în curs de judecată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
 
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
 
Art. I.
Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Articolul 24 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 24.
Completele de 5 judecători judecă apelurile împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei, soluţionează contestaţiile împotriva încheierilor pronunţate în cursul judecăţii în primă instanţă de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei, soluţionează cauzele în materie disciplinară potrivit legii şi alte cauze date în competenţa lor prin lege."
2. La articolul 31 alineatul (1), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:
"
e) pentru contestaţiile împotriva încheierilor pronunţate în cursul judecăţii în primă instanţă de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, completul de judecată este format din 3 judecători."
3. După articolul 31 se introduce un nou articol, articolul 311, cu următorul cuprins:
" Art. 311.
Procedura de judecată în cameră preliminară se desfăşoară de un judecător din completul prevăzut la art. 31 alin. (1) lit. a)."
4. La articolul 54, după alineatul (11) se introduce un nou alineat, alineatul (12), cu următorul cuprins:
"
(12) Contestaţiile împotriva hotărârilor pronunţate în cursul judecăţii în materie penală în primă instanţă de judecătorii şi tribunale se soluţionează în complet format dintr-un judecător."
 
Art. II.
Alineatul (1) al articolului 12 din Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.089 din 23 noiembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"
(1) Sunt de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, indiferent de calitatea persoanei:
a) următoarele infracţiuni, dacă săvârşirea lor a intrat în scopul unui grup infracţional organizat, în sensul prevăzut la art. 367 alin. (6) din Codul penal:
(i) infracţiunile prevăzute la art. 188, art. 189, art. 205, art. 207, art. 209, art. 212-215, art. 217, art. 249-252, art. 263 - 264, art. 310, art. 311, art. 313, dacă valorile falsificate sunt dintre cele prevăzute la art. 310 şi art. 311, art. 314, art. 315, art. 316, dacă valorile străine falsificate sunt dintre cele prevăzute la art. 310 şi art. 311, art. 325, art. 342-347, art. 351, art. 359, art. 360-366 din Codul penal;
(ii) infracţiunile prevăzute la art. 228, art. 229, art. 232 cu referire la art. 228-229, art. 233-237, art. 239-242, art. 244, art. 245-248, art. 295, art. 308-309 cu referire la art. 295 din Codul penal, art. 307, art. 309 cu referire la art. 307 din Codul penal, dacă în cauză, indiferent de numărul infracţiunilor concurente, s-a produs o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a sumei de 500.000 euro;
(iii) infracţiunea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, cu modificările şi completările ulterioare;
(iv) infracţiunile prevăzute de Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare;
(v) infracţiunile prevăzute de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, dacă în cauză, indiferent de numărul infracţiunilor concurente, s-a produs o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a sumei de 500.000 euro;
(vi) infracţiunile prevăzute de Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare;
(vii) infracţiunea prevăzută de art. 155 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;
b) următoarele infracţiuni, indiferent dacă acestea au fost săvârşite sau nu în condiţiile grupului infracţional organizat prevăzut de art. 367 alin. (6) din Codul penal:
(i) infracţiunile prevăzute la art. 210-211, art. 217 cu referire la art. 210-211, art. 303, art. 309 cu referire la art. 303, art. 325, art. 328, dacă fapta priveşte infracţiunea prevăzută de art. 325, art. 360-366, art. 374, art. 394-412 din Codul penal;
(ii) infracţiunile prevăzute de Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, cu modificările şi completările ulterioare;
(iii) infracţiunile prevăzute de Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
(iv) infracţiunile prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare;
(v) infracţiunile prevăzute de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, cu modificările şi completările ulterioare;
(vi) infracţiunile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 186/2007, cu modificările ulterioare;
(vii) infracţiunile prevăzute de Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, cu modificările ulterioare;
c) infracţiunea prevăzută la art. 367 din Codul penal, dacă în scopul grupului infracţional intră vreuna dintre infracţiunile prevăzute la lit. a) sau b);
d) infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare, dacă banii, bunurile şi valorile care au făcut obiectul spălării banilor provin din săvârşirea infracţiunilor date în competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
e) infracţiunile care au legătură, potrivit art. 43 din Codul de procedura penală, cu cele prevăzute la lit. a)-d)."
 
Art. III.
Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 56 alineatul (3), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"
b) în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 188-191, art. 257, art. 276, art. 277, art. 279, art. 280-283 şi art. 289-294 din Codul penal;".
2. La articolul 56, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:
"
(6) Este competent să efectueze ori, după caz, să conducă şi să supravegheze urmărirea penală procurorul de la parchetul corespunzător instanţei care, potrivit legii, judecă în primă instanţă cauza cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel."
3. La articolul 206, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"
(1) Împotriva încheierilor prin care instanţa dispune, în primă instanţă, asupra măsurilor preventive inculpatul şi procurorul pot formula contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare. Contestaţia se depune la instanţa care a pronunţat încheierea atacată şi se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, instanţei ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare.
(2) Încheierile prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispune în primă instanţă asupra măsurilor preventive pot fi contestate la completul competent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie."
4. La articolul 309, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"
(1) Acţiunea penală se pune în mişcare de procuror, prin ordonanţă, în cursul urmăririi penale, când acesta constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1)."
5. După articolul 425 se introduce un nou capitol, capitolul III1 "Contestaţia", cuprinzând articolul 4251, cu următorul cuprins:
"
CAPITOLUL III1
 
Contestaţia
Declararea şi soluţionarea contestaţiei
Art. 4251.
(1) Calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
(2) Pot face contestaţie procurorul şi subiecţii procesuali la care hotărârea atacată se referă, precum şi persoanele ale căror interese legitime au fost vătămate prin aceasta, în termen de 3 zile, care curge de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru celelalte persoane, dispoziţiile art. 411 alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător.
(3) Contestaţia se depune la judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, la instanţa care a pronunţat hotărârea care se atacă şi se motivează până la termenul stabilit pentru soluţionare, dispoziţiile art. 415 aplicându-se în mod corespunzător.
(4) La soluţionarea contestaţiei, dispoziţiile art. 416 şi art. 418 se aplică în mod corespunzător; în cadrul acestor limite, la soluţionarea contestaţiei împotriva încheierii privind o măsură preventivă se poate dispune o măsură mai puţin gravă decât cea solicitată sau decât cea dispusă prin încheierea contestată ori se pot modifica obligaţiile din conţinutul măsurii contestate.
(5) Contestaţia se soluţionează de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, respectiv de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa superioară celei sesizate sau, după caz, de către instanţa superioară celei sesizate, respectiv de completul competent al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în şedinţă publică, cu participarea procurorului.
(6) La soluţionarea contestaţiei se citează persoana care a făcut contestaţia, precum şi subiecţii procesuali la care hotărârea atacată se referă, dispoziţiile art. 90 şi art. 91 aplicându-se în mod corespunzător.
(7) Contestaţia se soluţionează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac, putându-se pronunţa una dintre următoarele soluţii:
1. respingerea contestaţiei, cu menţinerea hotărârii atacate:
a) când contestaţia este tardivă sau inadmisibilă;
b) când contestaţia este nefondată;
2. admiterea contestaţiei şi:
a) desfiinţarea hotărârii atacate şi soluţionarea cauzei;
b) desfiinţarea hotărârii atacate şi dispunerea rejudecării cauzei de către judecătorul sau completul care a pronunţat-o, atunci când se constată că nu au fost respectate dispoziţiile privind citarea."
6. Articolul 4741 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"
Încetarea sau modificarea efectelor deciziei
Art. 4741.
Efectele deciziei încetează în cazul abrogării, constatării neconstituţionalităţii ori modificării dispoziţiei legale care a generat problema de drept dezlegată, cu excepţia cazului în care aceasta subzistă în noua reglementare."
7. Articolul 4771 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"
Încetarea sau modificarea efectelor deciziei
Art. 4771.
Efectele deciziei încetează în cazul abrogării, constatării neconstituţionalităţii ori modificării dispoziţiei legale care a generat problema de drept dezlegată, cu excepţia cazului în care aceasta subzistă în noua reglementare."
 
 
Art. IV.
Legea nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 14 august 2013, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 120, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
"
(4) Până la intrarea în vigoare a actelor normative subsecvente, emise în executarea prezentei legi şi a Legii nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, se vor aplica prevederile actelor normative existente, în măsura în care nu contravin acestora."
2. La articolul 121, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"
(3) Funcţiile din cadrul Direcţiei Naţionale de Probaţiune se salarizează prin asimilare cu funcţiile şi salariile de bază prevăzute în anexele Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, aplicabile categoriei de personal din care fac parte persoanele care ocupă funcţiile respective, în conformitate cu legile anuale de salarizare a personalului bugetar plătit din fonduri publice."
Art. V.
După alineatul (1) al articolului 188 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
"
(2) Până la intrarea în vigoare a actelor normative subsecvente, emise în executarea prezentei legi, se vor aplica prevederile actelor normative existente, în măsura în care nu contravin acesteia, tuturor unităţilor penitenciare, centrelor educative, centrelor de detenţie, centrelor de reţinere şi arestare preventivă, precum şi centrelor de arestare preventivă."
Art. VI.
(1) Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.
Art. VII.
Actele normative prevăzute la art. I, II, IV şi V se vor republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea prin lege a prezentei ordonanţe de urgenţă, dându-se textelor o nouă numerotare.

Revocarea procurorului Lucian Papici de la sefia sectiei DNA

Date: 03 Oct 2013

 


 

 

Conform sit-ului DNA http://www.pna.ro/, in data de 2 Octombrie a avut loc urmatorul

 

COMUNICAT



Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
La data de 02.10.2013, ora 17.00, au fost transmise Direcţiei Naţionale Anticorupţie ordinele procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus, începând cu data de 02.10.2013 încetarea delegării domnului PAPICI LUCIAN GHEORGHE, procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), nivel central, în funcţia de procuror şef al Secţiei de combatere a corupţiei a DNA. Delegarea fusese dispusă prin ordinul din 23.09.2013 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

De asemenea, s-a dispus, începând cu data de 02.10.2013 încetarea delegării doamnei ALEXANDRU MARIANA procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, nivel central, în funcţia de procuror şef adjunct al Secţiei de combatere a corupţiei a DNA.
Prin ordinele procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de încetare a delegării celor doi procurori din funcţiile de conducere ale Secţiei de combatere a corupţiei, nu au fost aduse la cunoştinţa conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie motivele care au stat la baza acestei dispoziţii.

Activitatea profesională a procurorilor şefi, a căror delegare a fost încetată prin ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a remarcat prin rigoare şi rezultate remarcabile şi nu există motive care să justifice încetarea exercitării funcţiilor de conducere.
Începând cu aceeaşi dată, 02.10.2013, prin ordin procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus delegarea doamnei BENDEAC IULIANA, procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, nivel central, în funcţia de procuror şef al Secţiei de combatere a corupţiei şi a domnului CERBU IOAN VIOREL procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, nivel central, în funcţia de procuror şef adjunct al Secţiei de combatere a corupţiei.

Potrivit dispoziţiilor art.8 lit.c din Regulamentul de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aprobat prin Ordinul nr. 2184/C/2006 al Ministrului Justiției, publicat în Monitorul Oficial nr. 852 din 17 octombrie 2006, se prevăd urmatoarele: "Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție îndeplinește următoarele atribuții: I) recomandă procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție delegarea procurorilor la Direcția Națională Anticorupție".
Pentru delegarea procurorilor BENDEAC IULIANA şi CERBU IOAN VIOREL nu a fost solicitată în prealabil recomandarea prevăzută expres de dispoziţiile menţionate.

EXAMEN ADMITERE BAROU 2013 | Solutionarea contestatiilor Drept penal si Drept procesual penal

Date: 02 Oct 2013

In data de 27 septembrie 2013 s-a desfasurat cea din urma proba la Examenul de primire in profesia de avocat stagiar si a persoanelor care s-au definitivat in alte profesii juridice.
 
Comisia Nationala de examen pentru Sesiunea Septembrie 2013 a intocmit procesul verbal privind solutionarea contestatiilor la examenul privind Dreptul penal si Dreptul procesual penal din 27 septembrie.
 
Procesul Verbal  privind solutionarea contestatiilor la baremul de evaluare si notare, formulate de candidatii care s-au prezentat la proba de examen din data de 27 septembrie 2013 (disciplinele DREPT PENAL si DREPT PROCESUAL PENAL.
 
In conformitate cu prevederile art. 28 si art. 39 din "REGULAMENTUL– CADRU privind organizarea examenului de primire ìn profesia de avocat si admitere in cadrul Institutului National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor – INPPA (ìn vederea dobandirii titlului profesional de avocat stagiar) si de primire ìn profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat ìn alte profesii juridice" adoptat prin Hotararea nr. 04/2011 din 08 iulie 2011 a Consiliului U.N.B.R., republicata,
Comisia nationala de examen,
Analizand contestatiile la baremul de evaluare si notare la proba de examen din data de 27 septembrie 2013 (disciplinele „Drept Penal” si „Drept Procesual Penal”), precum si opiniile formulate de membrii comisiei de solutionare a contestatiilor, cu privire la aceste contestatii,
 
CONSTATA SI, RESPECTIV, DISPUNE URMATOARELE:
 
1. Se resping toate contestatiile la baremul de notare si evaluare de la disciplina „Drept Penal”, formulate de candidatii care s-au prezentat la proba de examen din data de 27 septembrie 2013.
 
2. Se resping toate contestatiile la baremul de notare si evaluare de la disciplina „Drept Procesual Penal”, formulate de candidatii care s-au prezentat la proba de examen din data de 27 septembrie 2013.
 
3. Se valideaza baremele de notare si evaluare la disciplinele „Drept Penal” si "Drept Procesual Penal”, astfel cum au fost publicate.
 
4. Prezentul proces verbal se va comunica Vice-Presedintilor coordonatori ai centrelor de examen, care ìl vor publica prin afisare la usa cladirilor de examen si prin postare pe paginile web ale centrelor de examen ale I.N.P.P.A. precum si pe pagina web a I.N.P.P.A. central.

 

 

Sursa: http://unbr.ro/fisiere/file/examene/EXAMEN_PRIMIRE_SEPT_2013/SCRIS/DP+DPP/Proces%20Verbal%20Solutionare%20Contestatii%20Etapa%202%20DPDPP.pdf

 

 

 

 

Drept Procesual Penal. Sinteze pentru Pregatirea Examenelor de Admitere si Definitivare in Profesia de Avocat, 2013
 
 
-20%

 

New Product

Drept Civil. Sinteze pentru Pregatirea Examenelor de Admitere si Definitivare in Profesia de Avocat, 2013

     
   

 

Examen ADMITERE BAROU 2013 - STAGIARI - Subiecte si barem de corectare OEPA (Organizarea si Exercitarea Profesiei de Avocat)

Date: 27 Sep 2013

STAGIARI - ORGANIZAREA SI EXERCITAREA PROFESIEI DE AVOCAT
BAREM DE CORECTARE
 
 
 
1. Indicaţi activităţile prin care se realizează profesia de avocat. - 5 puncte
 
Activitatea avocatului se realizează prin:
 
- consultaţii şi cereri cu caracter juridic - 0,6 puncte
 
- asistenţa şi reprezentarea juridică în faţa:
> instanţelor judecătoreşti - 0,4 puncte
> organelor de urmărire penală - 0,3 puncte
> autorităţilor cu atribuţii jurisdicţionale - 0,1 puncte
> notarilor publici - 0,1 puncte
> executorilor judecătoreşti - 0,1 puncte
> organelor administraţiei publice şi a instituţiilor - 0,1 puncte
> altor persoane juridice - 0,1 puncte
 
- redactarea de acte juridice, atestarea identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor - 0,5 puncte
 
- asistarea şi reprezentarea persoanelor fizice sau juridice în faţa altor autorităţi publice (0,6 puncte) cu posibilitatea atestării identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor încheiate (0,2 puncte) - total 0,8 puncte
 
- apărarea şi  reprezentarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice în raporturile acestora cu autorităţile publice, cu instituţiile şi cu orice persoană română sau străină - 0,4 puncte
 
- activităţi de mediere - 0,4 puncte
 
- activităţi fiduciare desfăşurate în condiţiile Codului civil - 0,4 puncte
 
- stabilirea temporară a sediului pentru societăţi comerciale la sediul profesional al avocatului - 0,5 puncte
 
- orice mijloace şi căi proprii exercitării dreptului de apărare, în condiţiile legii - 0,2 puncte
 
 
 
 
2. Cazurile de nedemnitate. Compatibilităţi şi incompatibilităţi legale ale profesiei de avocat - 5 puncte
 
Nedemnitate.
Cazuri de nedemnitate:
a) cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei - 0,6 puncte
b) cel care a săvârşit abuzuri prin care au fost încălcate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească, sau a săvârşit abateri disciplinare grave, sancţionate cu măsura excluderii din profesie, ca sancţiune disciplinară - 0,6 puncte
c) cel căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească sau disciplinară - 0,6 puncte
d) falitul fraudulos, chiar reabilitat - 0,2 puncte
 
Compatibilităţi şi incompatibilităţi ale profesiei de avocat.
Exercitarea profesiei de avocat este compatibilă cu:
a) calitatea de deputat sau senator, consilier în consiliile locale sau judeţene - 0,5 puncte
b) activităţi şi funcţii didactice în învăţământul juridic superior - 0,3 puncte
c) activitatea literară şi publicistică - 0,2 puncte
d) calitatea de arbitru, mediator, conciliator sau negociator, consilier fiscal, consilier în proprietate intelectuală, consilier în proprietate industrială, traducător autorizat, administrator sau lichidator în cadrul procedurilor de reorganizare şi lichidare judiciară, în condiţiile legii - 0,5 puncte (dacă se indică cel puţin trei calităţi)
 
Exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu:
a) activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat - 0,5 puncte
b) ocupaţiile care lezează demnitatea şi independenţa profesiei de avocat sau bunele moravuri - 0,5 puncte
c) exercitarea nemijlocită de fapte materiale de comerţ - 0,5 puncte (se acordă şi dacă se indică cel puţin două cazuri prevăzute la art. 29 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat) 
 
 
 
 
 
 
 
 


PROMO
 
Tematica si Subiectele pentru examenul de admitere in barou OEPA sunt dezvoltate pe larg in cartea:
 

Rezultatele examenului de PRIMIRE IN PROFESIA DE AVOCAT, sesiunea septembrie 2013 

Date: 20 Sep 2013

UNBR a dat publicitatii rezultatele obtinute de candidatii la Examenul de primire în profesie - sesiunea septembrie 2013 la proba eliminatorie tip grilã, susţinutã în data de 16 septembrie 2013.

- Rezultatele la nivel national

- Centrul de examen Braşov
- Centrul de examen Bucureşti
- Centrul de examen Cluj-Napoca
- Centrul de examen Craiova
- Centrul de examen Galaţi
- Centrul de examen Iaşi
- Centrul de examen Timişoara

Subiecte date la examenul de ADMITERE IN BAROU (avocati stagiari), Sesiunea Noiembrie 2010, Disciplina DREPT CIVIL

Date: 20 Sep 2013

Examen de admitere in profesia de avocat (avocat stagiar)
Sesiunea noiembrie 2010
 
 
 
DREPT CIVIL
 
 
 
Barem de corectare
 
 
Având în vedere sistemul de notare de la 1 la 10 (cu un punct de pornire 1), evaluarea se va face ţinând seama de modul în care candidatul a tratat fiecare subiect (dezvoltat, coerent, cu enunţuri corecte sau simpla redare a aspectelor reţinute), iar punctajul va fi următorul:
 
 
1. Domiciliul - atribut de identificare a persoanei fizice in raporturile civile -  2 pct.  
- notiune. definitie, natura juridical (drept personal nepatrimonial) - 0,25 pct
- importanta domiciliului in raporturile de drept civil (in domeniile capacitatii civile, obligatiilor civile, succesiunilor etc) - 0,25 pct  
- caracterele juridice ale domiciliului (caractere generale specifice drepturilor personal nepatrimoniale; caractere specifice: stabilitate, unicitate, obligativitate) - 0,50 pct
- felurile domiciliului in raport de modul de stabilire; stabilirea, schimbarea si dovada domiciliului (domiciliul de drept comun; domiciliul legal; domiciliul conventional) - 1pct
- resedinta (notiune, caractere, stabilire, schimbare, dovada) - 0,25 pct
 
 
2. Regimul juridic al nulitatii absolute a actului juridic civil - 3 pct
 
- notiunea de regim juridic al nulitatii (ansamblul regulilor care guverneaza invocarea, aplicarea si mentinerea acestei sanctiuni de drept civil sub aspectul persoanelor care pot invoca sanctiunea, perioada de timp in care poate fi invocata si daca actul juridic nul absolut poate fi consolidat prin confirmare) - 0,25 pct
-  importanta practica a notiunii (calificarea nulitatii in raport de natura interesului ocrotit prin dispozitia legala incalcata la incheierea actului determina regimul juridic aplicabil sanctiunii, in raport de felul  nulitatatii, desi efectele sanctiunii sunt identice indiferent de felul nulitatii) - 0,25 pct
- enumerararea regulilor care guverneaza regimul nulitatii absolute - 0,25 pct
- nulitatea absoluta poate fi invocate de oricine are interes, de instanta, de procuror, de alte organe prevazute de lege - 0,75 pct
- nulitatea absoluta este imprescriptibila  - 0,75 pct
- nulitatea absoluta, in principiu, nu poate fi acoperita prin confirmare - 0,75 pct
- elemente de comparatie cu regimul juridic al nulitatii relative - 0,25 pct
 
 
3. Plata lucrului nedatorat - 2 pct
 
- definitie; reglementare; notiuni specifice institutiei (solvens, accipiens) - 0,25 pct
- conditiile platii nedatorate - 0,75 pct
- prestatia sa fie facuta cu titlu de plata;
- datoria in vederea careia s-a facut plata sa nu existe din punct de vedere juridic;
- plata sa fi fost facuta din eroare.
- efectele platii nedatorate - 0,50 pct
-obligatiile accipiensului; determinarea intinderii lor in raport de buna credinta sau reaua credinta a accipiensului;
- obligatiile solvensului.
- cine poate cere restituirea; termene de prescriptie - 0,25 pct
- cazuri in care nu exista obligatia de restituire a platii nedatorate - 0,25 pct.
 
 
4. Cesiunea de creanta - 2 pct 
 
- definitie - 0,25 pct
- conditiile cesiunii de creanta (conditii de forma; conditii de opozabilitate) - 0,50 pct
- efectele cesiunii de creanta - 1,25 pct
- intre parti - 0,50 pct
- fata de terti - 0,50 pct
- obligatia de garantie - 0,25 pct
 
Se va avea in vedere la corectare inclusiv exprimarea corecta, in limbaj juridic, in scris.  

Marea Camera a CEDO a stabilit data audierii publice in dosarul mineriadei din Iunie 1990

Date: 17 May 2013

Marea Cameră de 17 judecători a Curtii Europene a Drepturilor Omului a stabilit ca audierea publica in cauza Anca Mocanu si altii c. României ("dosarul mineriadei din iunie 1990”) să aibă loc pe data de 2 octombrie 2013.
 
Cauza priveste trei dosare conexate, legate de evenimentele din iunie 1990, si a fost initial solutionată de o Cameră de sapte judecători, care, pe 13 noiembrie 2012, a decis că statul român se face vinovat de:
- incalcarea articolului 2 (dreptul la viata) din Conventia europeană sub aspect procedural, datorită ineficientei anchetei legate de decesul sotului doamnei Anca Mocanu
- incalcarea articolului 6 paragraful 1 in cazul Asociatiei 21 Decembrie 1989 datorita lungimii procedurii penale in care aceasta reclamanta s-a constituit parte civila.
 
În privinta reclamantului Marin Stoica, ce a fost supus la rele tratamente în 13-15 iunie 1990, CEDO a decis ca articolului 3 (dreptul de a nu fi torturat sau supus unor tratamente inumane sau degradante) nu a fost incalcat, deoarece plângerea sa penala a fost adresată autoritătilor interne abia in anul 2001.
 
Domnul Stoica, sprijinit de APADOR-CH prin avocatii cu care colaborează, a solicitat reexaminarea cauzei de catre Marea Camera a CEDO. Cererea sa a fost acceptata de un complet de cinci judecatori pe data de 29 aprilie 2013, ceea ce va duce la rejudecarea fondului cauzei.

 

 

Sursa: Apador CH

Tematica EXAMEN ADMITERE BAROU 2013

Date: 04 Apr 2013

In baza Hotărârii nr. 693 din 28 martie 2013 a Consiliului U.N.B.R. a fost modificat şi completat Regulamentul – cadru privind organizarea examenului de primire in profesia de avocat si admitere in cadrul Institutului National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor - INPPA (in vederea dobandirii titlului profesional de avocat definitiv) si de primire in profesie a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat in alte profesii juridice, adoptat prin Hotararea Consiliului UNBR nr. 4 din 08 iulie 2011.

 

 

Masa rotunda, Miercuri, 13 martie 2013: Efectele informarii obligatorii prevazute de Noul Cod de procedura civila - la o luna de la intrarea în vigoare - 13.03.2013

Date: 12 Mar 2013

 

Masa rotundă
 
„Efectele informării obligatorii prevăzute de noul cod de procedură civilă - la o lună de la intrarea în vigoare”
 
 
 
Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” vă invită miercuri 13 martie 2013 la masa rotundă despre mediere organizată de Masteratul de Integrare şi Afaceri Europene împreună cu Masteratul de Mediere cu denumirea „Efectele informării obligatorii prevăzute de noul cod de procedură civilă”, la care vor fi invitaţi specialişti recunoscuţi din domeniul medierii şi al dreptului, precum şi personalităţi publice implicate în promovarea medierii în România, avândul ca moderator pe domnul conf. univ. dr. Dragos RĂDULESCU (mediator).
 
 
Masa rotundă va avea loc la ora 18,00 la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”cu sediul în Bucureşti, Splaiul Unirii nr.176, sector 4, intrarea D1, parter, sala 39.
 
 
Printre invitaţi se vor regăsi personalităţi marcante ale lumii medierii, printre care: doamna Fănuţa LIŞMAN (mediator), care va vorbi despre percepţia mediatorilor asupra schimbărilor aduse de informarea obligatorie, precum şi domnul judecător Cristi DĂNILEŢ şi doamna lector univ. dr. Daniela CIOCHINĂ (membru al CSM).
 
 
Alături de noi se va afla şi domnul Tudor Vasile MAFTEI GOLOPENŢIA (mediator) care va prefaţa atelierul de lucru „Etre Mediateur” condus de doamna Gabrielle PLANÈS, preşedintă a Association Nationale des Médiateurs, personalitate în domeniul medierii, cu peste 300 de medieri în portofoliul personal. Atelierul, care se va desfăşura în zilele de 14, 15 și 16 martie 2013, va beneficia de traducere în limba română, iar participantii vor primi diplomă internaţională emisă de către "Association Nationale des Mediateurs", recunoscută de "L'Institut de la mediation dans l'espace francophone", cea mai mare asociaţie internaţională de mediatori care aparţin spaţiului francofon, dar şi reprezentanţi ai Revistei on-line www.ClubMediatori.ro, care vor anunţa rezultatul tragerii la sorţi pentru un loc al atelierul de lucru „Etre Mediateur”, pentru mediatorii înscrişi în concursul „Câştigă-ţi locul la ”Etre Mediateur”!, organizat de revistă, în colaborare cu Asociaţia Europeană a Mediatorilor.
 
 
Deoarece este o dezbatere interactivă, sunt aşteptaţi toţi mediatorii care doresc să prezinte modul în care activitatea lor a fost influenţată de informarea obligatorie despre mediere şi avantajele medierii.
 
 
Agenda mesei rotunde (disponibilă pe www.mediereaturistica.ro) cuprinde:
 
 
 
 
ora 17,45-18,00 înregistrarea participanţilor
 
 
ora 18,00-18,15 deschiderea lucrărilor şi prezentarea invitaţilor
 
 
ora 18,15-19,15 prezentarea de către invitaţi a punctelor de vedere cu privire la mediere
 
 
ora 19,15-20,00 discuţii libere
 
 
ora 20,00 închiderea lucrărilor.
 
 
 
 
Nu se percepe taxă de participare şi nici nu este necesară confirmarea participării pentru persoanele interesate.
 
 
Partener media: www.juridice.ro
 
 
 
 
alături de www.romanianarbitration.ro, www.clubmediatori.ro, www.studiijuridice.ro, www.infolegal.ro, www.romaniajuridica.ro, www.librariejuridica.ro.
 
 
Pentru detalii suplimentare legate de seria de mese rotunde despre mediere, realizate în cadrul Masteratului de Integrare şi Afaceri Europene, puteţi lua legătura cu conf. univ. dr. Dragos Rădulescu (mediator) 0722834593, dmradulescu@yahoo.com, www.mediereaturistica.ro
 
http://www.juridice.ro/247359/efectele-informarii-obligatorii-prevazute-de-noul-cod-de-procedura-civila-la-o-luna-de-la-intrarea-in-vigoare-bucuresti-13-martie-2013.html
 
http://www.romanianarbitration.ro/?p=570
 

Cresterea economica, o prioritate absoluta pentru Uniunea Europeana!

Date: 11 Dec 2012

 

Consolidarea guvernanţei economice în zona euro a fost principalul aspect analizat în zilele de 8-9 decembrie 2012, la summitul de la Bruxelles. Liderii europeni au  discutat, de asemenea, despre energie şi perspectivele extinderii UE.
 
Liderii UE au analizat situaţia economică în Europa şi măsurile de stimulare a creşterii economice şi a ocupării forţei de muncă. Aceştia vor evalua propunerile de monitorizare a proiectelor de buget şi de reducere a deficitelor  în toate ţările din zona euro şi vor analiza posibilitatea de a întări măsurile de supraveghere economică şi bugetară  a ţărilor care se confruntă cu o gravă instabilitate financiară sau care necesită măsuri de salvare.
 
Cetatenia Europeana (Carte de: Eduard Dragomir; Dan Nita)

MEDIEREA IN PENAL. ASPECTE PRACTICE - Conferinta Nationala cu participare GRATUITA

Date: 03 Dec 2012

 

Conferinţa Naţională

„Medierea în penal – aspecte practice”

 

Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”vă invită marţi 11 decembrie 2012 la conferinţa naţională despre mediere organizată de Masteratul de Integrare şi Afaceri Europene împreună cu Masteratul de Mediere cu tema Medierea în penal – aspecte practice, la care vor fi invitaţi specialişti recunoscuţi din domeniul medierii şi al dreptului, precum şi personalităţi publice implicate în promovarea medierii în România, avându-i ca moderatori pe domnul lector univ. dr. Dragoş Marian RĂDULESCU (mediator), doamna lector univ. dr. Nicoleta-Elena BUZATU și domnul lector univ. dr. Silviu-Gabriel BARBU.

Conferinţa va avea loc la ora 18,00 la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” cu sediul în Bucureşti, Splaiul Unirii nr.176, sector 4, intrarea D1, et. 2, sala 130, fiindurmată de discuţii libere despre impactul medierii asupra sistemului judiciar românesc.

Printre invitaţi/Keynote Speakers se vor regăsi domnul procuror Marius Dan FOITOŞ Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,domnul judecător Dorel George MATEI – Secția I Penală, Tribunalul București, domnul subcomisar dr. Daniel PIŞTEA – Serviciul Accidente Rutiere, Brigada Rutieră a Poliției Capitalei,doamna consultant tehnic criminalist Elisabeta COCOLOŞ Laborator Privat de Criminalistică, Bologna, Italia, doamna conf. univ. dr. Luminiţa DRAGNE Universitatea Creștină ”Dimitrie Cantemir”,doamna lector univ. dr. Agatador Mihaela POPESCU – Universitatea Creștină ”Dimitrie Cantemir”,doamna lector univ. dr.Victoria CRISTIEAN – Universitatea Creștină ”Dimitrie Cantemir”, doamna lector univ. dr. Oana ŞARAMET – Universitatea Transilvania din Brașov, domnul lector univ. dr. Marian DRILEA-MARGA – Universitatea Transilvania din Brașov, domnul lector univ. dr. Gabriel TIŢA NICOLESCU – Universitatea Transilvania din Brașov.

Agendaconferinţei (disponibilă pe www.mediereaturistica.ro) cuprinde:

ora 17,20 -17,30  înregistrarea participanţilor

ora 17,30 -17,45 deschiderea lucrărilor şi prezentarea invitaţilor

ora 17,45-19,45 prezentarea de către invitaţi a punctelor de vedere cu privire la medierea în penal, moderator: domnul lector univ. dr. Dragoş Marian RĂDULESCU

ora 19,45-21,30 discuţii libere, moderatori: doamna lector univ. dr. Nicoleta-Elena BUZATUși domnul lector univ. dr. Silviu-Gabriel BARBU.

ora 21,30 închiderea lucrărilor.

Nu se percepe taxă de participare şi nici nu este necesară confirmarea participării pentru persoanele interesate.

Lucrările prezentate urmează să fie publicate în nr. 3/2012 (octombrie-decembrie) al revistei Române de ADR (Alternative Dispute Resolution), după verificarea lor de către 2 referenţi, desemnaţi dintre membrii Comitetului Ştiinţific. Pentru realizarea lucrărilor, autorii vor respecta condiţiile de redactare disponibile pe site-ul www.revistadeadr.ro.

 

Partener media: www.juridice.ro

 

alături de www.romanianarbitration.rowww.medierenet.ro, www.studiijuridice.ro, www.infolegal.ro,  www.romaniajuridica.ro, www.librariejuridica.ro, Librarie Juridica, Libraria LexMag, Europa Info, Magazin online, Drept comunitar, Drept european, Lucrari, e lucrari, Lucrari de disertatie, Admitere Barou, Editura Nomina Lex, Librarii juridice

 

Pentru detalii suplimentare legate de seria de mese rotunde despre mediere, realizate în cadrul Masteratului de Integrare şi Afaceri Europene, puteţi lua legătura cu Lector univ. dr.Dragos Marian Rădulescu(mediator) 0722834593, dmradulescu@yahoo.com, www.mediereaturistica.ro

 

 Legislatia Profesiei de MEDIATOR

 

SOLUTIONAREA ALTERNATIVA A CONFLICTELOR

Medierea, obligatorie incepand cu 1 octombrie 2012 !

Date: 19 Oct 2012

 


Masa rotundă
„Medierea – procedură obligatorie de la 1 octombrie 2012”
 
 
Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” vă invită joi 25 octombrie 2012 la deschiderea seriei de mese rotunde despre mediere organizate de Masteratul de Integrare şi Afaceri Europene cu denumirea  „Medierea – procedură obligatorie de la 1 octombrie 2012”, la care vor fi invitaţi specialişti recunoscuţi din domeniul medierii şi al dreptului, precum şi personalităţi publice implicate în promovarea medierii în România, avândul ca moderator pe domnul Lector univ. dr. Dragos RĂDULESCU (mediator).
 
Ceremonia de deschidere a seriei de mese rotunde despre mediere, ediţia a II-a, 2012-2013 va avea loc în prezenţa reprezentanţilor conducerii Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” şi a Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale la ora 18,00 la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”cu sediul în Bucureşti, Splaiul Unirii nr.176, sector 4, intrarea D1, et. 2, sala 130.
 
În cadrul mesei rotunde va fi lansat nr. 2 al Revistei Române de ADR (Alternative Dispute Resolution), adresată specialiştilor în domeniul ADR, în prezenţa reprezentanţilor Editurii şi a Redacţiei, urmată de discuţii libere despre impactul medierii asupra sistemului judiciar românesc.
 
Printre invitaţi se vor regăsi personalităţi marcante ale lumii medierii, printre care: doamna Ioana Adina MARIN (mediator, membru în Consiliu de Mediere), domnul Constantin AZ CIUREL (mediator), doamna Fănuţa LIŞMAN (mediator) care va face şi o scurtă prezentare a discuţiilor care au avut loc la Şcoala de vară de la Braşov din 5-7 octombrie 2012, doamna Isabella Nica (mediator) şi domnul Tudor Vasile MAFTEI GOLOPENŢIA (mediator) care va prefaţa Conferinţa Internaţională „Malpraxisul medical – Metode alternative de rezolvare a conflictelor din domeniul medical” din 26-27 octombrie 2012 .
 
Nu se percepe taxă de participare şi nici nu este necesară confirmarea participării pentru persoanele interesate!
 
 
Parteneri media: 
 
 
Pentru detalii suplimentare legate de seria de mese rotunde despre mediere, realizate în cadrul Masteratului de Integrare şi Afaceri Europene, puteţi lua legătura cu Lector univ. dr. Dragos Rădulescu (mediator) 0722.834.593dmradulescu@yahoo.com - http://www.mediereaturistica.ro 
 
 
 

Numarul candidatilor inscrisi la admiterea in magistratura si INM in data de 17 iulie 2012

Date: 20 Jul 2012

 

Conform unui comunicat dat publicitatii de Dl. Judecator Cristi Danilet pe blogul său, pana la data de 17 iulie 2012 s-au inscris:
 
- 3635 de candidați pentru admiterea la INM;
 
- 1323 de candidați pentru admiterea în magistratură;
 
Cele două concursuri se vor desfășura în aceleași zile. Probele de concurs vor fi identice ca și conținut. Fiecare candidat nu poate participa decât la unul dintre cele două concursuri.
 
Mai multe detalii despre modalitatea de desfășurare a probelor și obiectul verificărilor găsiți în Ghidul de admitere 2012.

Editura Nomina Lex: Lansarea Revistei Române de ADR (Alternative Dispute Resolution)

Date: 15 Mar 2012

Editura Nomina Lex are deosebita plăcere de a anunţa lansarea Revistei Române deADR (Alternative Dispute Resolution) concepută ca un eveniment editorial şi un produs academic, totodată, care să ducă la realizarea unui cadru deschis comunicării de idei din domeniul cercetării soluţionării conflictelor, 

 

într-o modalitate diferită decât cea utilizată de justiţia clasică, în măsură să dezvolte interesul publicului spre direcţii de acţiune ce ar putea contribui la progresul societăţii, într-o etapă în care ineficienţa instituţională face necesară implicarea fiecăruia dintre noi.

 

Revista Română deADR (Alternative Dispute Resolution) are ca obiectiv promovarea specialiştilor, a tinerilor cercetători şi a lucrărilor acestora spre atenţia unui public avizat, naţional şi internaţional, prin plasarea revistei în baze de date internaţionale, în măsura în care se dovedeşte a fi un produs cu un conţinut ştiinţific ridicat, garantat de calitatea lucrărilor publicate care vor trece prin filtrul unui consiliu ştiinţific format din profesori universitari, judecători, avocaţi şi mediatori, alături de specialişti în negociere şi tranzacţii internaţionale.

 

Conducerea redacţională va fi asigurată de domnul lector univ. dr. Rădulescu Dragoş Marian, un specialist al sistemelor ADR, cu o bogată activitate ştiinţifică desfăşurată în mediul universitar.

 

Revista Română deADR (Alternative Dispute Resolution) va fi structurată pe mai multe secţiuni de cercetări în domeniul soluţionării conflictelor (Mediere; Arbitraj; Negociere), având apariţii trimestriale, fiind văzută ca un spaţiu de dezbateri constructive şi echidistante pentru dezvoltarea spiritului moral şi a responsabilităţii civice a fiecăruia dintre noi.

 

Revista Română deADR (Alternative Dispute Resolution) va putea fi achiziţionată de la punctele de difuzare a cărţilor şi revistelor de specialitate la preţul de 25 Ron, precum şi online de pe site-ul editurii www.nominalex.ro, dar şi de pe site-urile de specialitate, precum www.librariejuridica.ro, la un preţ promoţional de 20 ron, existând şi varianta încheierii un abonament anual.

Pentru examenul de admitere in barou 2012, din Noul Cod civil se cere doar ACTUL JURIDIC CIVIL si APLICAREA LEGII CIVILE IN TIMP 

Date: 15 Mar 2012

"Lucrările de specialitate sau orice altă documentaţie, consultate în vederea pregătirii pentru examen se vor actualiza, în raport de modificările legislative intrate în vigoare până la data prezentei decizii, cu menţiunea că din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil (C. civ.) fac obiect al examinării numai dispoziţiile privitoare la actul juridic civil (art. 1164 C. civ. - art. 1329 C. Civ.) si aplicarea legii civile în timp (art. 6-art. 8 C. civ.) şi dispoziţiile legale corespunzătoare acestor prevederi legale cuprinse în Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil privind aplicarea Legii civile în timp. Fac obiect de examinare şi modificările Codului de procedură civilă cuprinse în Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil." - Uniunea Nationala a Barourilor din Romania, Consiliul Uniunii - Hotararea nr. 357 din 3 martie 2012, pag. 4.

 

 

 

 

  
 
 
 
 
 
 
 
 

Somajul pe luna august 2011 a fost in crestere usoara fata de luna precedenta

Date: 07 Sep 2011

Potrivit unul comunicat de presă dat publicității de ANOFM pe site-ul oficial (www.anofm.ro), rata somajului inregistrat la sfarsitul lunii august 2011, la nivel national, a fost de 4,80%, mai mare cu 0,03 pp decat cea din luna iulie a anului 2011 si mai mica cu 2,61 pp decat cea din luna august a anului 2010.
Numarul total al somerilor inregistrati in evidentele agentiilor judetene pentru ocuparea fortei de munca a fost de 437.811 de persoane, cu 2.659 persoane mai multe fata de finele lunii anterioare.
In ceea ce priveste rata somajului inregistrat pe sexe, in luna august 2011, comparativ cu luna precedenta, rata somajului masculin a scazut de la valoarea de 5,00 % in luna iulie, la valoarea de 4,93%, iar rata somajului feminin a crescut de la 4, 51% la 4, 65%.
Scaderi ale ratei somajului se inregistrează in 14 de judete şi in municipiul Bucureşti, cele mai importante scaderi ale ratei somajului fiind in: Bacau, cu 0, 27 pp, Iasi, cu 0,24 pp, Sibiu, cu 0,17 pp, Mures, cu 0,16 pp şi Braila cu 0,14 pp. In municipiul Bucuresti, rata somajului a scazut cu 0,03 pp.
Cele mai ridicate niveluri ale ratei somajului au fost atinse in judetele Vaslui (8,83%), Teleorman (8,60%), Dolj (8,48%), Mehedinti (8,22%), urmate de judetele: Covasna (7,84%), Buzău (7,29%), Gorj (6,85%) , Alba (6,77%), şi Galati (6,59%).

Din totalul somerilor inregistrati la nivel national, 150.127 au fost someri indemnizati si 287.684 neindemnizati. Numarul somerilor indemnizati a scazut cu 1.152 persoane, iar numarul somerilor neindemnizati a crescut cu 3.811 persoane fata de luna precedenta.

UNBR a anuntat ca examenele de admitere in barou se vor organiza in perioada 7-19 octombrie 2011

Date: 20 Jul 2011

Uniunea Naţională a Barourilor din România anunţă organizarea  examenului de primire în profesie ca avocat stagiar şi pentru persoanele  care au susţinut examenul de definitivat în alte profesii juridice (exclusiv pentru dobândirea calităţii de avocat stagiar) în perioada 07 octombrie 2011 - 19  octombrie 2011.

 

Cererile de înscriere a candidaţilor la examen, însoţite de actele prevăzute în Regulamentul de examen (aprobat prin Hotărârea nr. 04/2011 din 08 iulie 2011 a Consiliului U.N.B.R.) pot fi depuse la secretariatul baroului la care candidatul urmează să-şi desfăşoare activitatea în cazul în care va fi declarat admis, începând cu data anunţată de fiecare barou dar nu mai târziu de 09 septembrie 2011.

 

Regulamentul de examen, tematica şi bibliografia sunt cele aprobate prin Hotărârea nr. 04/2011 din 08 iulie 2011 a Consiliului U.N.B.R. şi sunt publicate pe  pagina de web a U.N.B.R. (www.unbr.ro). 

 

Taxa de înscriere la examen este de 800 lei şi se va achita în contul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor - INPPA din Bucureşti nr. RO56RNCB0082044172480001 deschis la B.C.R. - Sucursala Unirea - Bucureşti cu menţiunea „Taxă examen primire în profesie ca avocat stagiar, sesiunea octombrie 2011”, respectiv „Taxă examen primire în profesie ca avocat definitiv, sesiunea octombrie 2011”.

 

 

 

 

Pe aceeasi tema, www.librariejuridica.ro va recomandă: 

 

Newsletter

Enter your email to subscribe to Newsletter:

Cosul de cumparaturi

In acest moment, COSUL DE CUMPARATURI este gol !

Moneda

Bestsellers

Super REDUCERE - Pachet 3 Carti pt. Admiterea in Avocatura / Magistratura

Super REDUCERE - Pachet 3 Carti pt. Admiterea in Avocatura / Magistratura

Pret intreg: 359.00 Lei (RON)
Pretul nostru: 100.52 Lei (RON)
Reducere: 258.48 Lei (RON) (72.00%)
Atlas didactic de istorie | Autor: Vasile Pascu

Atlas didactic de istorie | Autor: Vasile Pascu

Pretul nostru: 11.00 Lei (RON)
Carti de joc | Costume populare romanesti

Carti de joc | Costume populare romanesti

Pretul nostru: 7.00 Lei (RON)

eXTReMe Tracker