La prima vedere, imaginea care reprezinta cel mai bine normele internationale in domeniul investitiilor straine, este aceea a unui mozaic[1] complex, disputat si insetat mai mult ca oricand de simplificare, cu toate ca experienta preluata din dreptul international public, a furnizat doctrinei materiale deosebit de utile pentru studiul codificarii dreptului international al investitiilor straine. Spre exemplu, eforturile de codificare ale ILC[2], inclusiv cele ce fac referire la responsabilitatea statului, la conventiile privind dreptul marii, la succesiunea si imunitatea statelor, precum si alte norme de drept international public, s-au constituit intr-o parte semnificativa de izvoare de drept international al investitiilor straine

1. Notiuni introductive. Dreptul internațional al investițiilor străine, ramură a dreptului internațional public este intr-o proportie considerabila un drept cutumiar, chiar dacă în materie s-au înmulțit normele convenționale prin acordurile regionale sau bilaterale încheiate în timp. O ramura de drept, se incadreaza sau nu intr-un anumit domeniu, in principal datorita izvoarelor sale de drept. Principalul izvor de drept, martor al aparitiei dreptului international al investitiilor straine, este cutuma internationala, iar izvorul de drept martor al dezvoltarii si conturarii dreptului international al investitiilor straine, este dat de tratatele internationale.  

Este un aspect binecunoscut, faptul ca nu exista un tratat multilateral de reglementare a investitiilor straine iar rolul cutumelor internationale este aparent absent, intr-o societate internationala in care exista un numar mare si ascendent de tratate bilaterale si regionale in domeniul investitiilor straine. Insa in realitate, tocmai existenta acestor tratate a amplificat  rolul cutumelor internationale in domeniul nostru de analiza, in special in material protectiei investitiilor si a solutionarii disputelor in domeniul investitiilor straine. In acest caz, anumite reglementari privind protectia si raspunderea, au dobandit o intindere cutumiara  asupra altor parti, care nu au fost semnatare ale unui anumit tratat bilateral privind investitiile straine.Ca urmare, o regula nescrisa pentru cea de a treia parte dintr-un tratat, a devenit o practica generala, relativ indelungata si uniforma, considerata de state ca exprimand o regula de conduita cu forta juridica obligatorie. Instrument juridic fundamental, Carta Națiunilor Unite, in art. 92-96 reglementează Curtea Internațională de Justiție. Constituirea și funcționarea Curții Internaționale de Justiție sunt prevăzute în Statutul anexă la Cartă. La art. 38 din Statutse prevede că rezolvarea de către Curte a diferendelor se va face prin aplicarea: convențiilor internaționale, fie generale, fie speciale, care stabilesc reguli expres recunoscute de statele în litigiu; cutumei internaționale, ca dovadă a unei practici generale, acceptată ca reprezentând dreptul; principiilor generale de drept recunoscute de națiunile civilizate; sub rezerva dispozițiilor art. 59 („hotărârea Curții nu este obligatorie decât între părți și numai cu privire la cauza care a fost rezolvată”), hotărârile judecătorești și doctrina specialiștilor celor mai calificați ai diferitelor state, ca mijloace auxiliare pentru determinarea regulilor de drept.

2. Dezbateri in diagonala privind schematizarea si unificarea normelor aplicabile in domeniul investitiilor straine. Cu privire la expunerea anterioara, nu este lipsita de considerare  opinia actuala a unor specialisti[3], conform careia, un numar insemnat de observatori si-au manifestat convingerea ca a apus epoca lipsita de fezabilitate a condificarii, iar codificarea insasi a devenit un concept contestat, in primul rand din cauza esecurilor incercarilor de codificare. Pe de o parte, codificarea inseamna intr-adevar o unificare si o uniformizare a dreptului international al investitiilor straine, simplificand considerabil normele de aplicabilitate, insa pe de alta parte, poate insemna si o restrangere a drepturilor participantilor in relatiile investitionale, prin determinarea acestora sa respecte cu strictete un anumit pachet de norme aplicabile, care ar putea sa le afecteze, spre exemplu, tratamentul just si echitabil. Tocmai pentru aceste motive, codificarea, desi este o masura eficienta de simplificare, este din ce in ce mai controversata si lasata pe marginea agendelor de lucru ale comunitatii internationale.

Aparitia unor noi reguli cutumiare nu a ajuns  la un punct de stagnare in acest domeniu plin de efervescenta, fiind departe de a se finaliza, motiv pentru care finalizarea unei codificari devine prematura si aproape imposibila. Relatiile internationale in domeniul investitiilor straine, sunt intr-o continua dezvoltare si nu trebuie ignorata desprinderea evolutiva a unor noi actori, oferind ca exemplu, societatile transnationale (TNC), nascandu-se in acest fel noi reguli cutumiare, de drept transnational.

 O alta categorie de specialisti, promoveaza o idée contrara: acestia considera ca problema dezvoltării regulilor multilaterale pentru investitii va trebui, cat de curand, abordată din nou, pentru a lua în considerare situaţia dacă acest demers sustinut, va conduce la un rezultat pozitiv, în pofida eşecului negocierilor în vederea ajungerii la un Acord Multilateral privind investiţiile (MAI) în OECD[4]şi a respingerii negocierilor asupra regulilor privind investiţiile în cadrul WTO[5], pentru a relua în lucru valoarea unui astfel de demers.

3. Consolidarea unui cadru international unitar si uniform. Principalii participanti si rolul lor. Acest domeniu este fara indoiala, in asteptarea unui tratat (acord) viitor, care ar putea sa clarifice anumite aspecte, precum relaţia dintre GATS Modul 3[6], TRIM[7]-uri şi BIT-uri, fie prin încorporare prin referinţă, crearea unei "ierarhii de norme", fie prin alte mijloace (caracterul international al diferendului, competente de solutionare a diferendelor etc). Acestea s-ar adăuga la instituirea de noi reguli fundamentale la setul existent de astfel de reguli, de exemplu standardele fundamentale privind mediul[8], drepturile omului şi munca.

3.1. Acordul multilateral privind investițiile (AMI). În 1995 OCDE a inițiat eleborarea unui acord multilateral de investiții în scopul creării unui cadru internațional unitar si simplificat pentru raporturile investiționale internaționale. S-a urmări elaborarea unui tratat unilateral deschis semnării tuturor statelor interesate. Negocierile au fost însă dure, intrucat au apărut numeroase divergențe iar interesele manifestate erau puternic contradictorii, demonstrându-se că și statele dezvoltate nu erau pregătite să se ajungă la un punct de vedere comun în ceea ce privește reglementarea investițiilor străine. Au fost formulate critici și în legatură cu faptul că această sarcină de codificare și-a asumat-o OCDE, în loc să transfere acesta importantă sarcină nou inființatei organizații și anume Organizati Mondiala a Comertului – OMC.

Deși documentul final a ramas în fază de proiect, el are importanța sa pentru că a conturat anumite linii directoare si a constituit un ghid pentru multe state în procesul de liberalizare a propriilor reglementări în materie de investiții, constituind un  datum  oricând util de consultat.

Proiectul in discutie, conține atât clauze cu texte definitive, cât și clauze în mai multe variante alternative. Selectând principalele clauze ce prezinta un interes concret pentru domeniul investițiilor străine, precum și variantele de text alternativ, putem să desprindem principalele obiective urmărite in redactarea acestui act internațional[9], printre care regasim: stabilirea unor standarde ridicate privind trantamentul aplicabil și protecția investițiilor stabilind obligații imperative în sarcina statului gazdă cât privește transparența și informarea în domeniul reglementărilor adoptate pentru investiții ; extinderea standardelor de liberalizare existente, incât sa acopere atât momentul constituirii investițiilor cât și perioada următoare, intelegand ca se va aplica tratamentul național și în stadiul preinvestițional; eliminarea obstacolelor din calea circulației persoanelor, in contextul participarii lor la activitatea investițională; eliminarea cerințelor de performanță (Performance Requirement) sub orice formă și  eliminarea discriminării în procesul privatizării, fără a se ingrădi drepul statului gazdă de a interzice investițiile străine în anumite sectoare; standardele în materie de sănătate publică, protecția muncii și a mediul înconjurător nu vor fi scăzute pentru a încuraja investițiile străine; stabilirea unor reguli de norme clare privind protecția investițiilor în conformitate cu normele cutumiare și convenționale internaționale.

3.2. Tratatele bilaterale si regionale privind investitiile straine. Cadrul legal internaţional ce guvernează investiţiile străine constă dintr-o reţea propagata si amplificata de acorduri internaţionale privind investiţiile (AII)[10], la care se adaugă normele generale de drept internaţional. Deşi alte tratate internaţionale interacţionează cu această reţea în diferite moduri semnificative, AII sunt instrumente primare de drept public internaţional ce guvernează promovarea şi protejarea investiţiilor străine.[11]Textele AII diferă în functie de specificitatea acestora, dar sunt şi desul de asemanatoare în ceea ce priveşte structura şi conţinutul: majoritatea combină elemente aproape identice privind modalitati de promovare şi protejare a investiţiei străine, prin armonizare la nivel national si care prezinta un mecanism de arbitrare investitor-stat sau stat-stat, care permite investitorilor străini să aplice aceste standarde în statele gazdă.[12]Aceasta reţea de tratate internationale, oferă investitorilor străini o metodă puternică şi in continua amplificare a aplicabilitatii tratatului internaţional, iar pentru cei ce nu sunt parti semnatare, ofera amplificarea aplicabilitatii cutumelor internationale.

Spre exemplu, acordurile bilaterale de promovare și protecție a investițiilor, consacră o bună parte din reglementări, tratamentului acordat. Tratamentul „just și echitabil” sau „just și imparțial” constituie un concept general referitor la un standard fundamental, care fără a face trimitere la legislația internă a unui stat gazdă ajută la interpretarea tratatelor și acordurilor internaționale. Este considerat un regim absolut, tocmai pentru că nu este condiționat de legislația națională, ci stabilește că tratamentul aplicat investițiilor străine, trebuie să îndeplinească anumite condiții obligatorii.[13]

Cert este că modul în care este apreciată noțiunea depinde de circumstanțe și nu există definiții admise în mod comun, deși ele figurează în majoritatea acordurilor bilaterale și în alte instrumente referitoare la protecția investițiilor însă în redactări diverse, mai mult sau mai puțin precise. De exemplu art.5 alin.1 din modelul de acord bilateral privind investițiile promovat de SUA,  se prevede că „fiecare parte trebuie să acorde investițiilor ce cad sub incidența tratatului, un tratament în conformitate cu dreptul internațional cutumiar, inclusiv tratamentul just și imparțial, precum și protecție și siguranță totală” (US BIT model 2004) și de asemenea alin.2 al celuiași articol, exemplifică tratamentul minim aplicabil investițiilor stipulând următoarele: „(a) tratamentul just și echitabil include obligația de a nu refuza accesul în justiție în instanțele civile, penale sau administrative, în concordanță cu principiile unui proces just, ce se regăsesc în principalele sisteme de drept ale lumii; (b) protecția și siguranța totală înseamnă că fiecare parte va oferi acel nivel de protecție polițienească (Police protection) care se cere sub incidența dreptului cutumiar internațional.”

3.3. Participantii vizibili in procesul de simplificare. Dintre toti subiectii participanti, statele au un rol esențial în crearea și funcționarea relațiilor  internaționale. Izvoarele dreptului internațional cu caracter economic sunt într-o bună parte creația statelor, ele la rândul lor fiind destinatarii normelor conținute de aceste izvoare. Potrivit principiului autodeterminării fiecare stat alege în mod liber propriul său sistem național economic iar ca o aplicare a principiului egalitații suverane fiecarui stat îi este cunoscută libera și egala participare la viața internaționala economică. Ele trebuie să liberalizeze comerțul exterior să se deschidă învestițiilor  străine directe și să practice o politică economică internă consecventă. Instituțiile și organismele economice la care participă statele, FMI, Banca Mondială și OMC încurajează (inclusiv prin mijloacele de presiune de care dispun) statele să îndeplinească dezideratele de mai sus. În același timp, statele au dreptul de a fi ajutate mai ales că cel mai adesea originea problemelor lor nu le este imputabila și se datorează unor cauze externe. Evident că exercitarea acestor competențe a statului în materia investițiilor străine trebuie să respecte, în absența oricărui instrument convențional, principiile și normele dreptului internațional, inclusiv cel cutumiar.

De o vizibilitate tot mai crescanda se bucura si societatile transnationale. Dreptul international cutumiar recunoaste TNC[14]drept potentiali[15]subiecti de drept international, in special datorita puterii lor financiare, care de multe ori excede puterea financiara a unui stat. Si din acest punct de vedere, TNC trebuie sa promoveze un rol mai activ, o implicare expansionista, dinamica si neintrerupta in dreptul international, pentru a inlatura paralizia instalata in prezent. Spre exemplu, in ultimii ani, comunitatea internationala a procedat la elaborarea unor coduri de conduita ce contin norme care guverneaza conduita TNC, insa cele mai multe din aceste norme au fost elaborate cu participarea extrem de redusa sau chiar absenta a TNC.  Se pare ca motivul este reprezentat si de faptul ca uneori nu li se permite acestor corporatii o participare mai activa.

Alti participanti din ce in ce mai activi, care pot fi mentionati pentru exemplificare, sunt organizatiile internationale interguvernamentale[16],organizatiile internationale nonguvernamentale respectiv asociaţiile internaționale cu caracter profesional: grupările internaționale ale producătorilor și consumatorilor; federaţiile internaționale ale sindicatelor, Camera de Comerţ Internațională – CCI cu sediul la Paris care joacă un rol important în materia formulării de norme și uzanţe ale comerţului internațional. În afara acestor organizaţii cu caracter tradiţional, există un mare numar de alte organizaţii implicate în domenii foarte specializate ale relaţiilor economice internaționale cum ar fi de exemplu Center for International and Enviromental Law (CIL) și International Institute for Sustenable Development (IISD), care au o influenţă deloc neglijabilă în domeniul dreptului investiţiilor.

4. Concluzii. In conditiile date, pentru a se evita hazardul, se impune o simplificare in domeniul investitiilor straine, simplificare care nu se concentreaza numai pe o codificare utila, ci se concentreaza pe o simplificare generala, in toate aspectele acestui domeniu: statutul drepturilor de proprietate straina, taxele, imbunatatirea procedurilor de arbitraj si in general a modurilor de solutionare a diferendelor, reconsiderarea opiniilor guvernelor cu privire la sanctiunile economice si la impactul acestora asupra increderii investitorilor, transparenta si responsabilitatea politica etc. Niciuna dintre aceste evolutii nu se va simplifica de la sine, ci numai prin incurajarea dezvoltarii de sisteme juridice eficiente si independente si prin transparenta in acest demers legal. Pentru acest deziderat, este absolut necesar ca fiecare stat sa se asigure ca legislatia nationala indeplineste standardele internationale de drept. Astfel de modificari necesita sprijin si implicare activa si din partea Uniunii Europene. Există, de asemenea, măsuri specifice care ar putea fi luate in considerare de către Uniunea Europeană, ca de exemplu cele din procesul de follow-up de la Conferința de la Barcelona în 1995[17]. Pentru a promova investițiile, guvernele se pot consulta cu părțile interesate, să simplifice și să codifice legislația, sa elaborareze si sa utilizeze un limbaj simplu si sa dezvolte atat reglementările existente, cat și pe cele propuse.

Autor: Avocat Cristina Elena CANDEA

Consideratii generale

In acest eseu vom aduce in discutie Corporatiile Internationale Transnationale (denumite in cele ce urmeaza TNC). Aceste subiecte au personalitate juridică internațională. Cu alte cuvinte, ele au si exercita anumite drepturi și obligații în conformitate cu dreptul internațional. Cum s-ar putea determina daca o anumita entitate are sau nu personalitate juridical internationala? O entitate este un subiect de drept internațional în cazul în care are "personalitate juridică internațională". Cu alte cuvinte, subiecții trebuie să aibă drepturi, competențe și atribuții în conformitate cu dreptul internațional și ar trebui să fie în măsură să își exercite aceste drepturi, atribuții și competențe. Drepturile, competențele și atribuțiile diferite se modifică în funcție de statutul și funcțiile lor.  In cazul TNC, se poate afirma ca li se recunoaste o personalitate juridica internationala incompleta. Este oare pregatit mediul international pentru o recunoastere completa ca subiect de drept international a TNC? Unii autori sunt de parere ca ar fi o imprudenta la acest moment, sa se acorde o astfel de recunoastere, deoarece s-ar putea exercita presiuni  asupra sistemului juridic international .

Personalitatea juridică include, de asemenea, capacitatea de a asigura respectarea drepturilor proprii precum și de a obliga alte entitati la îndeplinirea obligatiilor lor în temeiul dreptului internațional. De exemplu, acest lucru înseamnă că un subiect de drept internațional ar trebui să poată: (1) formula cereri în fața instanțelor și tribunale internaționale și naționale să își exercite drepturile, e.g. in fata Curtii Internaționale de Justiție; (2) să aibă capacitatea sau puterea de a intra în conventii care sunt obligatorii în temeiul dreptului internațional, de exemplu in tratate; (3) beneficiază de imunitate de jurisdicție a instanțelor străine; de exemplu, imunitate pentru acte de stat; (4) să fie supusă obligațiilor în temeiul dreptului internațional ( Martin Dixon) si sa aiba dreptul de a creea drept international.

Subiectele de drept internațional nu au aceleași drepturi, obligații și capacități. Curtea Internationala de Justitie arata, in avizul sau consultativ din 1949, referitor la „Repararea daunelor suferite in serviciul Natiunilor Unite” ca subiectele de drept intr-un sistem juridic nu sunt in mod necesar identice in ce priveste natura sau intinderea drepturilor lor.

Tot mai multi autori vorbesc despre invizibilitatea  legala a TNC in peisajul dreptului international. Analizand rolul dreptului international public (rol ce trebuie sa fie complet), se observa ca, in esenta, acesta comprima un sistem de reguli si principii care guverneaza relatiile internationale intre statele suverane si alti subiecti institutionali de drept international cum ar fi United Nation, Liga Araba etc. ori tocmai acest sitem de reguli ar fi afectat daca unii membrii ai comunitatii internationale, in special TNC, ar fi plasati sau s-ar autoplasa intr –un colt de invizibilitate.

Dreptul international cutumiar recunoaste TNC drept potentiali  subiecti de drept international. Si din acest punct de vedere, TNC trebuie sa promoveze un rol mai activ, o implicare expansionista, dinamica si neintrerupta in dreptul international, pentru a inlatura paralizia instalata in prezent. Spre exemplu, in ultimii ani, comunitatea internationala a procedat la elaborarea unor coduri de conduita ce contin norme care guverneaza conduita TNC, insa cele mai multe din aceste norme au fost elaborate cu participarea extrem de redusa sau chiar absenta a TNC.  Se pare ca motivul este reprezentat si de faptul ca uneori nu li se permite acestor corporatii o participare mai activa.

Denumirea generic TNC reprezintă principalii operatori ai comerțului internațional, care realizează aproape totalitatea investițiilor internaționale și tot ei sunt la originea majorității plăților internaționale. Varietatea lor, numărul acestora și domeniile multiple de activitate în care sunt prezenti fac dificilă definirea acestora. Intră în această categorie grupurile de societăți comerciale ce reprezintă o anumită permanență, plasate sub conducerea unei societăți mamă, situată într-un stat și care cuprinde societăți filiale sau afiliate situate în mai multe alte state. Întreprinderea multinațională sau societatea transnațională spre deosebire de ONG este un grup de interes privat având drept scop realizarea de beneficii. Ceea ce caracterizează aceste societăți este înainte de toate coordonarea și ierarhizarea între diversele elemente care compun grupul; existand deci legături juridice și financiare complexe între centru și periferie adică între societatea mamă și societațile filiale sau afiliate. Fiecare din aceste segmente poseda propria personalitate juridică în raport cu dreptul fiecăruia din statele în care ele operează. În practică și pe motiv de comoditate se conferă  TNC naționalitatea societății mamă utilizandu-se formule ca RENAUT SA este o multinațională franceză sau COCA-COLA este o multinațională americană. 

Fără să fie subiect de drept internațional în sensul clasic al termenului unele TNC dispun de o capacitate de influență care o exceed pe aceea a numeroase state suverane; cifra lor de afaceri este superioară PIB acestor state, numărul angajaților depașește populația a multor state dezvoltate cât și în curs de dezvoltare iar nivelul vânzărilor externe este mai ridicat decât cel al exporturilor mai multor state. Publicația promovată de CNUCED/UNCTAD „World Investment Reports” furnizează periodic date esențiale despre aceste societăți multinaționale. Desigur cele mai importante din aceste întreprinderi își au originea în statele dezvoltate dar cu timpul, numeroase TNC, si-au marcat originea în statele în curs de dezvoltare, fiind produsul liberalizării economiei internaționale create prin rețele convenționale care s-au dezvoltat fără încetare mai ales din deceniul 70 al secolului trecut.

Controverse și reglementări internaționale

TNC au fost criticate puternic în trecut de către statele în curs de dezvoltare, în climatul creat de faptul că majoritatea acestor întreprinderi multinaționale aveau originea în statele capitaliste; fiind acuzate de a fi instrumentul privilegiat al exploatării economice și dominației politice. Pe măsura ce tot mai multe multinaționale sunt societăți originare din statele în curs de dezvoltare, criticile de natură ideologică s-au estompat în timp, în schimb aceste societăți au ramas în centrul controverselor cât privește rolul lor pozitiv sau negativ în diviziunea internațională a muncii și în globalizarea economiei. Li se impută că ele constituie o concurența redutabilă pentru state, aducând limitări suveranitații lor și ca tind să-și organizeze propriul lor sistem economic autonom amenintând ordinea internațională interstatală.

Activitățile TNC pot prejudicia in anumite cazuri, atât statul gazdă cât și statul de naționalitate. Cu toate beneficiile pe care le obține statul gazdă: aport de capital sau în natură, aport de bunuri corporale sau incorporale, cu efecte pozitive asupra econimiei statului gazdă, statele importatoare de investiții au tendința să acorde TNC condiții disproporționate, care fac aportul lor nesemnificativ. Nu trebuie omisă nici incidența pe care o au TNC în exploatarea resurselor naturale.

Nici statul de naționalitate al TNC nu este scutit de problem, chiar dacă beneficiază de implantarea internațională economică și în consecință de acoperirea importurilor prin exporturi. Statul de naționalitate trebuie să consimtă la constituirea de către întreprinderea multinațională de investiții internaționale, mai precis exportând capitalul necesar. Asemeanea operațiuni cu corolarul lor exprimat adesea prin delocalizarea activităților industriale din statul de naționalitate, au incidență negativă asupra pieței forței de muncă, generând câteodata și actiunea de import de produse cu efect negativ asupra balanței de plăți externe.

De asemenea, s-a afirmat că asemenea întreprinderi pot acționa împotriva intereselor ordinii economice internaționale. În fapt concentrarea puterii economice ce se operează in profitul TNC poate prejudicia principiile directoare pe care se fundamentează această ordine: liberalismul schimburilor economice internaționale care necesită libera concurență între operatorii internaționali economici. 

Astfel în materie monetară, TNC au fost frecvent criticate de a fi neutralizat rata de schimb stabilă creată prin acordurile de la Bretton – Woods 1944 (sistemul parităților fixe) prin plasamentul speculativ al lichidităților lor enorme, ceea ce le face responsabile de adoptare a sistemului generalizat de flotare a monedei. Ca aspect pozitiv, nu se poate contesta faptul că TNC sunt la originea creării și dezvoltării notabile a euro-piețelor (euro-devize, euro-obligațiuni) și care constituie actualmente esențialul sitemului monetar internațional. 

Indiscutabil că în raport de acestă forță economică dar și politică pe care o au întreprinderile internaționale, tendințe de a le controla respectiv a le dirija nu au lipsit, tentativele au fost numeroase și fără succes. Două dintre aceste tentative de control și reglementare a TNC merită a fi prezentate și analizate: Codul Națiunilor Unite privind TNC rămas în fază de proiect și Declarația și deciziile OCDC din 1976 importantă pentru domeniul investițiilor internaționale. 

Proiectul Națiunilor Unite referitor la un Cod de conduită al TNC

Convergența conjuncturală a două poziții a dus la ideea realizării unui asemenea cod. Pe de-o parte SUA care dorea instaurarea sau reinstaurarea între TNC a condițiilor de egalitate concurențială, prin promovarea unei reglementări internaționale care să se substituie reglementărilor naționale în materie[1], iar pe de altă parte, poziția statelor în curs de dezvoltare, doritoare de a afirma exigențele unei noi ordini economice internaționale și să elimine inegalitățile compensatorii între TNC originare din statele din nord și intre TNC originare din statele de Sud. Consensul între SUA și statele în curs de dezvoltare în acestă materie, nu a durat iar negocierile au învederat diferențe notabile de optică și poziție între statele dezvoltate și statele in curs de dezvoltare.

Ca organ de negociere și de elaborare United Nations Commission on Transnational Corporations (Comisia Societaților Transnaționale a Națiunilor Unite) a reușit elaborarea unui cod a cărui structură pare să fi satisfăcut pe cei interesați . Documentul cuprinde șase părți distincte: preambul și obiective; definiție și sfera de aplicare; activitațile societaților transnaționale; tratamentul societăților transnaționale; cooperarea interguvernamentală; aplicarea codului de conduită. Cu tot caracterul generos al acestei structuri, nu au putut fi rezolvate toate problemele de formă și de fond care le impunea proiectul. O certitudine există și anume că acest cod de conduită al TNC nu va putea fi un instrument convețional (un tratat sau o convenție internațională) și în consecintă valoarea sa juridică va fi aceea asemănătoare rezoluțiilor Națiunilor Unite. Consecință: cu cât consensul asupra textului inclusiv sub aspectul aplicării va fi mai solid, cu atât documentul va fi apropiat de hard low, din contră, cu cât consensul va fi mai diminuat cu atât proiectul de cod va avea valențe de soft low. Este ceea ce am prezentat la inceputul eseului, referitor la participarea extrem de redusa (grad de participare impus/inhibat din exterior ori dezinteresat din interior)  a TNC in elaborarea anumitor norme international, fie ele si norme de conduita.

Negocierile referitoare la proiectul de cod au învederat deosebiri de opinii conceptuale, între statele dezvoltate și statele în curs de dezvoltare. In timp ce statele dezvoltate doreau să se elaboreze un adevarat statut al societaților transnaționale, definind atât obligațiile cât și drepturile lor; statele în curs de dezvoltare insistau asupra enumerării și codificării obligațiilor societaților transnaționale. Confruntarea s-a desfășurat mai ales în legătură cu trei probleme fundamentale: definiția TNC; echilibrul între drepturile și obligațiile acestor societăți și referințele la dreptul internațional.

Definiția societăți transnaționale, u opus statele capitaliste și dezvoltate pe de-o parte, statelor socialiste de atunci și statelor în curs de dezvoltare. Ultimele două categorii de state, considerau că disfuncțiile din ordinea internațională economica se datorează nu întreprinderii multinaționale – termen generic vizând orice entitate publică sau privată a cărei activitate se desfașoară prin implanturile sale în afara teritorului național – ci doar societății transnaționale adică societatea de capital a cărui scop ramâne căutarea profitului și care societate, pentru a atinge acest scop, este întotdeauna gata să treacă peste suveranitatea statelor plasându-se deasupra legilor lor. Acceptarea unei asemenea teze ar fi facut din viitorul cod un document ce acoperea doar societațile originare din statele capitaliste și nicidecum cele originare din statele socialiste sau din statele lumii a treia. Commission on Transnational Corporations  a avut opinii mai puțin tranșante și a elaborat un text de definiție a TNC care acoperă atât întreprinderile cu capital privat cât și întreprinderile cu capital public. Problema echilibrului dintre reglementările consacrate drepturilor și obligațiilor TNC a fost de asemenea loc de dispută între statele dezvoltate și statele în curs de dezvoltare. Dorința ultimelor era de a se reglementa clar și amplu numai obligațiile societății transnaționale în raport de statul teritorial și încă drepturile statului teritorial față de societatea transnațională. Această solicitare se regăsește în parte de proiect intitulată „activitățile societăților transnaționale”. La origine, acestă parte a codului nu conținea o definire a drepturilor  societății transnaționale în raport cu statul teritorial și obligațiile acestui stat față de societatea transnațională. Acesta a reprezentat un dezechilibru al proiectului foarte criticat de statele dezvoltate; în final problema fiind soluționata prin inserarea în proiectul de cod a unei parți intitulată „Tratamentul societăților transnaționale”. Operațiunea nu a rezolvat toate chestiunile ce le ridică activitatea societătilor transnaționale și regimul juridic al acestora mai ales în legătură cu problematica exproprierilor sau naționalizărilor probleme ce sunt cele mai delicate în cadrul dreptului internațional economic, respectiv in cadrul dreptului international al investițiilor straine. 

Problema referirilor la dreptul internațional era de asemenea legată în mod direct de cele expuse. Statele dezvoltate au cerut să fie definite net și clar drepturile TNC și au reclamat că aceste drepturi să aibă un caracter de stabilitate, ceea ce însemnă că aveau în vedere ordinea juridică în care se dezvoltă și se exercită aceste drepturi și care nu poate fi decât ordinea juridică internă a statului gazdă (deplin consens între cele două categorii de state asupra acestui aspect). În aceeși ordine de idei, statele dezvoltate au invocat situațiile, dese în practică, de modificare unilaterala a ordinii juridice interne. Evident că deși statul suveran nu poate fi obligat să mențină în mod indefinit o reglementare favorabilă TNC, noțiunea de exigență de stabilitate exprimată de poziția statelor dezvoltate facea trimitere la ordinea internațională. Statele dezvoltate doreau includerea unei trimiteri la dreptul internațional, întrucât noțiunea prin generalitatea ei, acoperă ansamblul izvoarelor acestui drept, inclusiv principiile generale ale dreptului internațional în materie de tratament al TNC. Statele în curs de dezvoltare, doreau includerea unei referiri doar la obligațiile internaționale, întrucât pentru ele, expresia menționată include numai izvoarele convenționale ale dreptului internațional nu și pe cele neconvenționale față de care manifestau reticență. Trebuie să menționăm că problema a disparut, datorită mondializării economiei care printre altele, a însemnat și multinaționalizarea unui număr crescând de întreprinderi, dintre care unele originare din statele în curs de dezvoltare, ceea ce pentru promotorii unui cod de conduită în materie, a însemnat pierderea sprijinului politic avut anterior. Centrul pentru societățile transnaționale și-a încetat activitatea la începutul anilor 90. 

Declarația și deciziile OECD 

Reglementarea OECD (Organisation for Economic Co-operation and Development) din 21 iunie 1976 se compune dintr-o declarație asupra investiției internaționale și întreprinderilor multinaționale și trei „instrumente inter-dependente”, intitulate respectiv principii directoare la intenția întreprinderilor multinaționale „tratamentul național”, „stimulente și obstacole la investiția internațională”, la care a fost adăugat un text care invită statele să evite sau să atenueze „obligațiile contradictorii”. Această reglementare nu aparține de hard low ci de soft low, întrucât documentul practic aparține categoriei de recomandări. Ceea ce este esențial însă este faptul că aceste documente (recomandări în fapt) sunt mai viabile decât multe tratate, întrucât periodic au facut obiectul unei completări și îmbogațiri progresive prin intermediul a două căi distincte: pe de-o parte mecanismul „reexaminării periodice”, care permite să se puncteze eficiența reglementării și după caz să o completeze sub un aspect sau altul; pe de altă parte mecanismul de clasificare formă de interpretare, care furnizează lămuririle necesare pentru o bună aplicare a acestor texte.

Definiția TNC este mai mult schițată decât precizată. Nu se ia în considerare forma juridică a întreprinderii. Capitalul său poate fi fie de origine publică fie de origine privată. Ceea ce potrivit OECD caracterizează în realitate TNC este întrunirea a trei elemente:

• existența mai multor „întreprinderi” în țări diferite;
• existența unei „legături”, între toate aceste întreprinderi;
• capacitatea pe care o are o întreprindere de a exercita o „influență” importantă asupra celorlalte.

Documentele menționate clarifică și termenii în de obște utilizați în materie, cum ar fi temenul întreprindere care este utilizat de preferință substantivului societatea, pentru a acoperi atât entitățile publice cât și entitățile private; calificativul multinațional este preferat calificativului transnațional pentru a elimina mai mult implicit decât explicit, afirmația potrivit căreia aceste întreprinderi s-ar plasa deasupra reglementărilor naționale. 

Cele trei decizii ale OECD menționate, se prezintă ca un ansamblu de intrumente interdependente. Acest caracter dă reglementării echilibrul său, ceea ce înseamnă că aderarea la un instrument atrage și aderarea la celelalte instrumente. Este un triptic ce are propria sa logică internă: primul instrument (principiile directoare) definește obligațiile întreprinderilor multinaționale față de statul teritorial, adică drepturile statului teritorial față de întreprinderile multinaționale. Al doilea instrument (tratamentul național) definește drepturile întreprinderilor multinaționale față de statul teritorial sau obligațiile statului teritorial față de întreprinderea multinațională. Drepturile și obligațiile atât ale întreprinderii multinaționale cât și ale statului territorial, se echilibrează unele cu altele, consecințele acestui echilibru sunt prevăzute în cel de al treilea instrument (stimulări și obstacole la investiția internațională întrucât documentul preconizează eliminarea obstacolelor și introducerea de măsuri stimulatori de manieră a incura investiția internațională).

Din pacate declarația și deciziile OECD  se aplică în cadrul limitat. Declarația însă, precizează că statele membre vor avea în vedere să extindă tratamentul național întreprinderilor care sunt controlate direct sau indirect de către naționalii statelor membre. O asemenea poziție nu poate decât să favorizeze prin jocul reciprocității, generalizarea tratamentului național în afara zonei OECD. Declarația și deciziile din 1976 au dupa cum se observă, propriile mijloace la propagarea lor. Nu trebuie uitat că tratamentul național se definește ca regimul juridic ce rezultă din aplicarea unei norme identice a dreptului intern întreprinderii naționale și întreprinderii multinaționale, nefiind neapărat conformă cu dreptul internațional. 

Eficiența declarației și deciziilor din 1976 asupra investiției internaționale și întreprinderii multinaționale este amplu atestată de eficacitatea procedurii de clarificare utilizată pentru a aplica principiile directoare la intenția întreprinderilor multinaționale. Un număr foarte important de cereri de clarificare au fost formulate de către organisme consultative și în special TUAC (Trade Union Advisory Committee to the OECD) în cursul deceniului 70. Majoritatea acestor cereri aveau în vedere secțiunea principiilor directoare intitulată „forță de muncă și relațiile profesionale”, ceea ce ar putea să surprindă dat fiind degradarea pieței forței de muncă în țările OECD în cursul perioadei respective. Un anumit număr de cazuri importante au fost astfel evocate cu ocazia acestor clarificări: cazurile Badger, Batco, Bendix, Citicorp, Filestone, ITT, Siemens, Hoover și Renault Vilvoorde mai ales. Rapoartele Comitetului pentru Investiții al Intreprinderilor Multinaționale au jucat un rol semnificativ în reglementarea acestor cazuri. 

In concluzie, s-a constatat o reducere în utilizarea procedurii de clarificare a principiilor directoare, ceea ce majoritatea specialiștilor o consideră o dovadă a viabilității acestor instrumente și a corectelor respectări. Un viitor set de reglementari internationale, trebuie sa aiba scopul vizibilitatii TNC ca subiecte de drept international iar societatea internationala sa conlucreze pentru a completa insusi rolul dreptului international public. Se poate spune ca da, intr-adevar, TNC nu sunt subiecte traditionale de drept international, insa indiscutabil sunt subiecte progresiste de drept international.

NOTE

[1] A se citi a saptea editie 2013 a publicatiei de specialitate Textbook on International Law, autor Martin Dixon, Oxford University Press

[2] A se vedea Critical reflections on the Westphalian assumptions of international law and organization: a crisis of legitimacy, A. CLAIRE CUTLER, Review of International Studies (2001), 27, 133–150

[3] Pentru consideratii asupra unui proces rapid de osificare in cutuma internationala, a se vedea  Bin Cheng, United Nation Resolutions  on Outer Space: Instant International Customary Law? (1965)

[4] Referitor la Ansamblul Legislațiilor Naționale privind statutul STN a se vedea Culegerea de acte normative publicate de Centru Națiunilor Unite privind societațile transnaționale intitulată National Legislation and Regulations relating to Transnational Corporation; United Nations Centre on Transnational Corporations, UN N.Y. vol I – VII (ultimul volum publicat in 1989)

[5] Pentru un punct de vedere analitic, a se vedea The United Nations and Transnational Corporations: a review and a perspectiv,  Transnational Corporations, Vol. 18, No. 2, (august 2009) Theodore H. Moran

Ca definitie generala, subiectele dreptului international sunt entitatile care participa la crearea normelor de drept international, au calitatea de destinatari directi ai acestor norme, precum si capacitatea de a-si asuma si exercita drepturi si de a dobandi obligatii in cadrul ordinii juridice international, acestea fiind: statele, considerate subiecte principale, traditionale, tipice ale dreptului international, care pana in deceniile 4-5 ale secolului al XX-lea erau, in realitate, si singurele subiecte ale dreptului international; organizatiile internationale interguvernamentale, care sunt subiecte derivate ale dreptului international, deoarece sunt create prin acordul de vointa al statelor, dobandind, prin actul de,,creare” personalitate juridica proprie, distincta de aceea a statelor care le-au creat; miscarile/popoarele care lupta pentru eliberare nationala, avand o capacitate limitata si cu caracter tranzitoriu; Vaticanul (statul papal), avand o capacitate limitata; alte entitati care participa la raporturi juridice internationale, dar a caror personalitate juridica nu este recunoscuta in dreptul international public, respectiv organizatiile internationale neguvernamentale si persoanele fizice.

Autor: Avocat Cristina Elena CANDEA

Consideratii generale

In acest eseu vom aduce in discutie Corporatiile Internationale Transnationale (denumite in cele ce urmeaza TNC). Aceste subiecte au personalitate juridică internațională. Cu alte cuvinte, ele au si exercita anumite drepturi și obligații în conformitate cu dreptul internațional. Cum s-ar putea determina daca o anumita entitate are sau nu personalitate juridical internationala? O entitate este un subiect de drept internațional în cazul în care are "personalitate juridică internațională". Cu alte cuvinte, subiecții trebuie să aibă drepturi, competențe și atribuții în conformitate cu dreptul internațional și ar trebui să fie în măsură să își exercite aceste drepturi, atribuții și competențe. Drepturile, competențele și atribuțiile diferite se modifică în funcție de statutul și funcțiile lor.  In cazul TNC, se poate afirma ca li se recunoaste o personalitate juridica internationala incompleta. Este oare pregatit mediul international pentru o recunoastere completa ca subiect de drept international a TNC? Unii autori sunt de parere ca ar fi o imprudenta la acest moment, sa se acorde o astfel de recunoastere, deoarece s-ar putea exercita presiuni  asupra sistemului juridic international .

Personalitatea juridică include, de asemenea, capacitatea de a asigura respectarea drepturilor proprii precum și de a obliga alte entitati la îndeplinirea obligatiilor lor în temeiul dreptului internațional. De exemplu, acest lucru înseamnă că un subiect de drept internațional ar trebui să poată: (1) formula cereri în fața instanțelor și tribunale internaționale și naționale să își exercite drepturile, e.g. in fata Curtii Internaționale de Justiție; (2) să aibă capacitatea sau puterea de a intra în conventii care sunt obligatorii în temeiul dreptului internațional, de exemplu in tratate; (3) beneficiază de imunitate de jurisdicție a instanțelor străine; de exemplu, imunitate pentru acte de stat; (4) să fie supusă obligațiilor în temeiul dreptului internațional ( Martin Dixon) si sa aiba dreptul de a creea drept international.

Subiectele de drept internațional nu au aceleași drepturi, obligații și capacități. Curtea Internationala de Justitie arata, in avizul sau consultativ din 1949, referitor la „Repararea daunelor suferite in serviciul Natiunilor Unite” ca subiectele de drept intr-un sistem juridic nu sunt in mod necesar identice in ce priveste natura sau intinderea drepturilor lor.

Tot mai multi autori vorbesc despre invizibilitatea  legala a TNC in peisajul dreptului international. Analizand rolul dreptului international public (rol ce trebuie sa fie complet), se observa ca, in esenta, acesta comprima un sistem de reguli si principii care guverneaza relatiile internationale intre statele suverane si alti subiecti institutionali de drept international cum ar fi United Nation, Liga Araba etc. ori tocmai acest sitem de reguli ar fi afectat daca unii membrii ai comunitatii internationale, in special TNC, ar fi plasati sau s-ar autoplasa intr –un colt de invizibilitate.

Dreptul international cutumiar recunoaste TNC drept potentiali  subiecti de drept international. Si din acest punct de vedere, TNC trebuie sa promoveze un rol mai activ, o implicare expansionista, dinamica si neintrerupta in dreptul international, pentru a inlatura paralizia instalata in prezent. Spre exemplu, in ultimii ani, comunitatea internationala a procedat la elaborarea unor coduri de conduita ce contin norme care guverneaza conduita TNC, insa cele mai multe din aceste norme au fost elaborate cu participarea extrem de redusa sau chiar absenta a TNC.  Se pare ca motivul este reprezentat si de faptul ca uneori nu li se permite acestor corporatii o participare mai activa.

Denumirea generic TNC reprezintă principalii operatori ai comerțului internațional, care realizează aproape totalitatea investițiilor internaționale și tot ei sunt la originea majorității plăților internaționale. Varietatea lor, numărul acestora și domeniile multiple de activitate în care sunt prezenti fac dificilă definirea acestora. Intră în această categorie grupurile de societăți comerciale ce reprezintă o anumită permanență, plasate sub conducerea unei societăți mamă, situată într-un stat și care cuprinde societăți filiale sau afiliate situate în mai multe alte state. Întreprinderea multinațională sau societatea transnațională spre deosebire de ONG este un grup de interes privat având drept scop realizarea de beneficii. Ceea ce caracterizează aceste societăți este înainte de toate coordonarea și ierarhizarea între diversele elemente care compun grupul; existand deci legături juridice și financiare complexe între centru și periferie adică între societatea mamă și societațile filiale sau afiliate. Fiecare din aceste segmente poseda propria personalitate juridică în raport cu dreptul fiecăruia din statele în care ele operează. În practică și pe motiv de comoditate se conferă  TNC naționalitatea societății mamă utilizandu-se formule ca RENAUT SA este o multinațională franceză sau COCA-COLA este o multinațională americană. 

Fără să fie subiect de drept internațional în sensul clasic al termenului unele TNC dispun de o capacitate de influență care o exceed pe aceea a numeroase state suverane; cifra lor de afaceri este superioară PIB acestor state, numărul angajaților depașește populația a multor state dezvoltate cât și în curs de dezvoltare iar nivelul vânzărilor externe este mai ridicat decât cel al exporturilor mai multor state. Publicația promovată de CNUCED/UNCTAD „World Investment Reports” furnizează periodic date esențiale despre aceste societăți multinaționale. Desigur cele mai importante din aceste întreprinderi își au originea în statele dezvoltate dar cu timpul, numeroase TNC, si-au marcat originea în statele în curs de dezvoltare, fiind produsul liberalizării economiei internaționale create prin rețele convenționale care s-au dezvoltat fără încetare mai ales din deceniul 70 al secolului trecut.

Controverse și reglementări internaționale

TNC au fost criticate puternic în trecut de către statele în curs de dezvoltare, în climatul creat de faptul că majoritatea acestor întreprinderi multinaționale aveau originea în statele capitaliste; fiind acuzate de a fi instrumentul privilegiat al exploatării economice și dominației politice. Pe măsura ce tot mai multe multinaționale sunt societăți originare din statele în curs de dezvoltare, criticile de natură ideologică s-au estompat în timp, în schimb aceste societăți au ramas în centrul controverselor cât privește rolul lor pozitiv sau negativ în diviziunea internațională a muncii și în globalizarea economiei. Li se impută că ele constituie o concurența redutabilă pentru state, aducând limitări suveranitații lor și ca tind să-și organizeze propriul lor sistem economic autonom amenintând ordinea internațională interstatală.

Activitățile TNC pot prejudicia in anumite cazuri, atât statul gazdă cât și statul de naționalitate. Cu toate beneficiile pe care le obține statul gazdă: aport de capital sau în natură, aport de bunuri corporale sau incorporale, cu efecte pozitive asupra econimiei statului gazdă, statele importatoare de investiții au tendința să acorde TNC condiții disproporționate, care fac aportul lor nesemnificativ. Nu trebuie omisă nici incidența pe care o au TNC în exploatarea resurselor naturale.

Nici statul de naționalitate al TNC nu este scutit de problem, chiar dacă beneficiază de implantarea internațională economică și în consecință de acoperirea importurilor prin exporturi. Statul de naționalitate trebuie să consimtă la constituirea de către întreprinderea multinațională de investiții internaționale, mai precis exportând capitalul necesar. Asemeanea operațiuni cu corolarul lor exprimat adesea prin delocalizarea activităților industriale din statul de naționalitate, au incidență negativă asupra pieței forței de muncă, generând câteodata și actiunea de import de produse cu efect negativ asupra balanței de plăți externe.

De asemenea, s-a afirmat că asemenea întreprinderi pot acționa împotriva intereselor ordinii economice internaționale. În fapt concentrarea puterii economice ce se operează in profitul TNC poate prejudicia principiile directoare pe care se fundamentează această ordine: liberalismul schimburilor economice internaționale care necesită libera concurență între operatorii internaționali economici. 

Astfel în materie monetară, TNC au fost frecvent criticate de a fi neutralizat rata de schimb stabilă creată prin acordurile de la Bretton – Woods 1944 (sistemul parităților fixe) prin plasamentul speculativ al lichidităților lor enorme, ceea ce le face responsabile de adoptare a sistemului generalizat de flotare a monedei. Ca aspect pozitiv, nu se poate contesta faptul că TNC sunt la originea creării și dezvoltării notabile a euro-piețelor (euro-devize, euro-obligațiuni) și care constituie actualmente esențialul sitemului monetar internațional. 

Indiscutabil că în raport de acestă forță economică dar și politică pe care o au întreprinderile internaționale, tendințe de a le controla respectiv a le dirija nu au lipsit, tentativele au fost numeroase și fără succes. Două dintre aceste tentative de control și reglementare a TNC merită a fi prezentate și analizate: Codul Națiunilor Unite privind TNC rămas în fază de proiect și Declarația și deciziile OCDC din 1976 importantă pentru domeniul investițiilor internaționale. 

Proiectul Națiunilor Unite referitor la un Cod de conduită al TNC

Convergența conjuncturală a două poziții a dus la ideea realizării unui asemenea cod. Pe de-o parte SUA care dorea instaurarea sau reinstaurarea între TNC a condițiilor de egalitate concurențială, prin promovarea unei reglementări internaționale care să se substituie reglementărilor naționale în materie[1], iar pe de altă parte, poziția statelor în curs de dezvoltare, doritoare de a afirma exigențele unei noi ordini economice internaționale și să elimine inegalitățile compensatorii între TNC originare din statele din nord și intre TNC originare din statele de Sud. Consensul între SUA și statele în curs de dezvoltare în acestă materie, nu a durat iar negocierile au învederat diferențe notabile de optică și poziție între statele dezvoltate și statele in curs de dezvoltare.

Ca organ de negociere și de elaborare United Nations Commission on Transnational Corporations (Comisia Societaților Transnaționale a Națiunilor Unite) a reușit elaborarea unui cod a cărui structură pare să fi satisfăcut pe cei interesați . Documentul cuprinde șase părți distincte: preambul și obiective; definiție și sfera de aplicare; activitațile societaților transnaționale; tratamentul societăților transnaționale; cooperarea interguvernamentală; aplicarea codului de conduită. Cu tot caracterul generos al acestei structuri, nu au putut fi rezolvate toate problemele de formă și de fond care le impunea proiectul. O certitudine există și anume că acest cod de conduită al TNC nu va putea fi un instrument convețional (un tratat sau o convenție internațională) și în consecintă valoarea sa juridică va fi aceea asemănătoare rezoluțiilor Națiunilor Unite. Consecință: cu cât consensul asupra textului inclusiv sub aspectul aplicării va fi mai solid, cu atât documentul va fi apropiat de hard low, din contră, cu cât consensul va fi mai diminuat cu atât proiectul de cod va avea valențe de soft low. Este ceea ce am prezentat la inceputul eseului, referitor la participarea extrem de redusa (grad de participare impus/inhibat din exterior ori dezinteresat din interior)  a TNC in elaborarea anumitor norme international, fie ele si norme de conduita.

Negocierile referitoare la proiectul de cod au învederat deosebiri de opinii conceptuale, între statele dezvoltate și statele în curs de dezvoltare. In timp ce statele dezvoltate doreau să se elaboreze un adevarat statut al societaților transnaționale, definind atât obligațiile cât și drepturile lor; statele în curs de dezvoltare insistau asupra enumerării și codificării obligațiilor societaților transnaționale. Confruntarea s-a desfășurat mai ales în legătură cu trei probleme fundamentale: definiția TNC; echilibrul între drepturile și obligațiile acestor societăți și referințele la dreptul internațional.

Definiția societăți transnaționale, u opus statele capitaliste și dezvoltate pe de-o parte, statelor socialiste de atunci și statelor în curs de dezvoltare. Ultimele două categorii de state, considerau că disfuncțiile din ordinea internațională economica se datorează nu întreprinderii multinaționale – termen generic vizând orice entitate publică sau privată a cărei activitate se desfașoară prin implanturile sale în afara teritorului național – ci doar societății transnaționale adică societatea de capital a cărui scop ramâne căutarea profitului și care societate, pentru a atinge acest scop, este întotdeauna gata să treacă peste suveranitatea statelor plasându-se deasupra legilor lor. Acceptarea unei asemenea teze ar fi facut din viitorul cod un document ce acoperea doar societațile originare din statele capitaliste și nicidecum cele originare din statele socialiste sau din statele lumii a treia. Commission on Transnational Corporations  a avut opinii mai puțin tranșante și a elaborat un text de definiție a TNC care acoperă atât întreprinderile cu capital privat cât și întreprinderile cu capital public. Problema echilibrului dintre reglementările consacrate drepturilor și obligațiilor TNC a fost de asemenea loc de dispută între statele dezvoltate și statele în curs de dezvoltare. Dorința ultimelor era de a se reglementa clar și amplu numai obligațiile societății transnaționale în raport de statul teritorial și încă drepturile statului teritorial față de societatea transnațională. Această solicitare se regăsește în parte de proiect intitulată „activitățile societăților transnaționale”. La origine, acestă parte a codului nu conținea o definire a drepturilor  societății transnaționale în raport cu statul teritorial și obligațiile acestui stat față de societatea transnațională. Acesta a reprezentat un dezechilibru al proiectului foarte criticat de statele dezvoltate; în final problema fiind soluționata prin inserarea în proiectul de cod a unei parți intitulată „Tratamentul societăților transnaționale”. Operațiunea nu a rezolvat toate chestiunile ce le ridică activitatea societătilor transnaționale și regimul juridic al acestora mai ales în legătură cu problematica exproprierilor sau naționalizărilor probleme ce sunt cele mai delicate în cadrul dreptului internațional economic, respectiv in cadrul dreptului international al investițiilor straine. 

Problema referirilor la dreptul internațional era de asemenea legată în mod direct de cele expuse. Statele dezvoltate au cerut să fie definite net și clar drepturile TNC și au reclamat că aceste drepturi să aibă un caracter de stabilitate, ceea ce însemnă că aveau în vedere ordinea juridică în care se dezvoltă și se exercită aceste drepturi și care nu poate fi decât ordinea juridică internă a statului gazdă (deplin consens între cele două categorii de state asupra acestui aspect). În aceeși ordine de idei, statele dezvoltate au invocat situațiile, dese în practică, de modificare unilaterala a ordinii juridice interne. Evident că deși statul suveran nu poate fi obligat să mențină în mod indefinit o reglementare favorabilă TNC, noțiunea de exigență de stabilitate exprimată de poziția statelor dezvoltate facea trimitere la ordinea internațională. Statele dezvoltate doreau includerea unei trimiteri la dreptul internațional, întrucât noțiunea prin generalitatea ei, acoperă ansamblul izvoarelor acestui drept, inclusiv principiile generale ale dreptului internațional în materie de tratament al TNC. Statele în curs de dezvoltare, doreau includerea unei referiri doar la obligațiile internaționale, întrucât pentru ele, expresia menționată include numai izvoarele convenționale ale dreptului internațional nu și pe cele neconvenționale față de care manifestau reticență. Trebuie să menționăm că problema a disparut, datorită mondializării economiei care printre altele, a însemnat și multinaționalizarea unui număr crescând de întreprinderi, dintre care unele originare din statele în curs de dezvoltare, ceea ce pentru promotorii unui cod de conduită în materie, a însemnat pierderea sprijinului politic avut anterior. Centrul pentru societățile transnaționale și-a încetat activitatea la începutul anilor 90. 

Declarația și deciziile OECD 

Reglementarea OECD (Organisation for Economic Co-operation and Development) din 21 iunie 1976 se compune dintr-o declarație asupra investiției internaționale și întreprinderilor multinaționale și trei „instrumente inter-dependente”, intitulate respectiv principii directoare la intenția întreprinderilor multinaționale „tratamentul național”, „stimulente și obstacole la investiția internațională”, la care a fost adăugat un text care invită statele să evite sau să atenueze „obligațiile contradictorii”. Această reglementare nu aparține de hard low ci de soft low, întrucât documentul practic aparține categoriei de recomandări. Ceea ce este esențial însă este faptul că aceste documente (recomandări în fapt) sunt mai viabile decât multe tratate, întrucât periodic au facut obiectul unei completări și îmbogațiri progresive prin intermediul a două căi distincte: pe de-o parte mecanismul „reexaminării periodice”, care permite să se puncteze eficiența reglementării și după caz să o completeze sub un aspect sau altul; pe de altă parte mecanismul de clasificare formă de interpretare, care furnizează lămuririle necesare pentru o bună aplicare a acestor texte.

Definiția TNC este mai mult schițată decât precizată. Nu se ia în considerare forma juridică a întreprinderii. Capitalul său poate fi fie de origine publică fie de origine privată. Ceea ce potrivit OECD caracterizează în realitate TNC este întrunirea a trei elemente:

• existența mai multor „întreprinderi” în țări diferite;
• existența unei „legături”, între toate aceste întreprinderi;
• capacitatea pe care o are o întreprindere de a exercita o „influență” importantă asupra celorlalte.   

Documentele menționate clarifică și termenii în de obște utilizați în materie, cum ar fi temenul întreprindere care este utilizat de preferință substantivului societatea, pentru a acoperi atât entitățile publice cât și entitățile private; calificativul multinațional este preferat calificativului transnațional pentru a elimina mai mult implicit decât explicit, afirmația potrivit căreia aceste întreprinderi s-ar plasa deasupra reglementărilor naționale. 

Cele trei decizii ale OECD menționate, se prezintă ca un ansamblu de intrumente interdependente. Acest caracter dă reglementării echilibrul său, ceea ce înseamnă că aderarea la un instrument atrage și aderarea la celelalte instrumente. Este un triptic ce are propria sa logică internă: primul instrument (principiile directoare) definește obligațiile întreprinderilor multinaționale față de statul teritorial, adică drepturile statului teritorial față de întreprinderile multinaționale. Al doilea instrument (tratamentul național) definește drepturile întreprinderilor multinaționale față de statul teritorial sau obligațiile statului teritorial față de întreprinderea multinațională. Drepturile și obligațiile atât ale întreprinderii multinaționale cât și ale statului territorial, se echilibrează unele cu altele, consecințele acestui echilibru sunt prevăzute în cel de al treilea instrument (stimulări și obstacole la investiția internațională întrucât documentul preconizează eliminarea obstacolelor și introducerea de măsuri stimulatori de manieră a incura investiția internațională).

Din pacate declarația și deciziile OECD  se aplică în cadrul limitat. Declarația însă, precizează că statele membre vor avea în vedere să extindă tratamentul național întreprinderilor care sunt controlate direct sau indirect de către naționalii statelor membre. O asemenea poziție nu poate decât să favorizeze prin jocul reciprocității, generalizarea tratamentului național în afara zonei OECD. Declarația și deciziile din 1976 au dupa cum se observă, propriile mijloace la propagarea lor. Nu trebuie uitat că tratamentul național se definește ca regimul juridic ce rezultă din aplicarea unei norme identice a dreptului intern întreprinderii naționale și întreprinderii multinaționale, nefiind neapărat conformă cu dreptul internațional. 

Eficiența declarației și deciziilor din 1976 asupra investiției internaționale și întreprinderii multinaționale este amplu atestată de eficacitatea procedurii de clarificare utilizată pentru a aplica principiile directoare la intenția întreprinderilor multinaționale. Un număr foarte important de cereri de clarificare au fost formulate de către organisme consultative și în special TUAC (Trade Union Advisory Committee to the OECD) în cursul deceniului 70. Majoritatea acestor cereri aveau în vedere secțiunea principiilor directoare intitulată „forță de muncă și relațiile profesionale”, ceea ce ar putea să surprindă dat fiind degradarea pieței forței de muncă în țările OECD în cursul perioadei respective. Un anumit număr de cazuri importante au fost astfel evocate cu ocazia acestor clarificări: cazurile Badger, Batco, Bendix, Citicorp, Filestone, ITT, Siemens, Hoover și Renault Vilvoorde mai ales. Rapoartele Comitetului pentru Investiții al Intreprinderilor Multinaționale au jucat un rol semnificativ în reglementarea acestor cazuri. 

In concluzie, s-a constatat o reducere în utilizarea procedurii de clarificare a principiilor directoare, ceea ce majoritatea specialiștilor o consideră o dovadă a viabilității acestor instrumente și a corectelor respectări. Un viitor set de reglementari internationale, trebuie sa aiba scopul vizibilitatii TNC ca subiecte de drept international iar societatea internationala sa conlucreze pentru a completa insusi rolul dreptului international public. Se poate spune ca da, intr-adevar, TNC nu sunt subiecte traditionale de drept international, insa indiscutabil sunt subiecte progresiste de drept international.

NOTE

[1] A se citi a saptea editie 2013 a publicatiei de specialitate Textbook on International Law, autor Martin Dixon, Oxford University Press

[2] A se vedea Critical reflections on the Westphalian assumptions of international law and organization: a crisis of legitimacy, A. CLAIRE CUTLER, Review of International Studies (2001), 27, 133–150

[3] Pentru consideratii asupra unui proces rapid de osificare in cutuma internationala, a se vedea  Bin Cheng, United Nation Resolutions  on Outer Space: Instant International Customary Law? (1965)

[4] Referitor la Ansamblul Legislațiilor Naționale privind statutul STN a se vedea Culegerea de acte normative publicate de Centru Națiunilor Unite privind societațile transnaționale intitulată National Legislation and Regulations relating to Transnational Corporation; United Nations Centre on Transnational Corporations, UN N.Y. vol I – VII (ultimul volum publicat in 1989)

[5] Pentru un punct de vedere analitic, a se vedea The United Nations and Transnational Corporations: a review and a perspectiv,  Transnational Corporations, Vol. 18, No. 2, (august 2009) Theodore H. Moran

Author info

Av. Cristina Elena Candea este avocat inscris in Baroul Bucuresti, arbitru la Vienna International Arbitral Centre,  cercetator stiintific asociat si doctorand la disciplina Drept international public in cadrul Institutului de Cercetari Juridice „Academician Andrei Radulescu” al Academiei Romane, mediator, practician in insolventa, asociat in Chartered Institute of Arbitrators, membru in Arbitral Women si membru in International Bar Association.

Ministerul Justiției anunță lansarea oficială a Portalului legislativ, aplicația electronică de legislație națională care va permite accesul gratuit al cetățenilor și al instituțiilor publice și private, atât de pe teritoriul României, cât și din spațiul comunitar, la o bază de date legislativă națională, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiţiei.

Portalul legislativ poate fi accesat la adresa legislatie.just.ro și prin intermediul criteriilor de căutare disponibile în pagina principală, care generează liste de rezultate ordonate în funcție de relevanță.

Acte normative pot fi cautate si pe site-urile Repertoriul legislaţiei României sau Repertoriul legislativ.

Decizia, fiind prima de acest fel rămasă definitivă a atras deja atenția media. Motivarea deciziei este foarte proaspătă.

Pentru că știu cât de așteptată este această hotărâre o public și aici, anticipat.

Tribunalul Galați, DECIZIA CIVILĂ NR. 230/R/2014 din  de 27.06.2014

Pentru a admite acțiunea și a dispune convertirea, instanţa a apreciat că  în anul 2008 şi anterior momentului semnării contractului, cursul valutar al francului elveţian era de mult timp unul stabil, acest aspect determinând de altfel împrumutătorul să încheie un contract de împrumut în această monedă. Stabilitatea cursului de schimb se reflecta şi în valoarea relativ mică a dobânzii pentru acest tip de împrumut, ceea ce făcea şi mai atractiv împrumutul pentru recurentă.

Reclamanta, ca şi un consumator mediu şi normal informat, nu avea cum să prevadă o modificare dramatică a cursului de schimb valutar pentru francul elveţian. Banca, având informaţii mult mai multe de pe piaţa interbancară, a inserat ca şi mod de protecţie a sa clauza în litigiu de la art. 4.2 din contract privind conversia creditului din CHF în RON.

Prin urmare, instanţa constată că în contractul de împrumut nu se indică în mod transparent motivul şi particularităţile mecanismului de schimb al monedei străine precum şi relaţia dintre acest mecanism şi cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât consumatorul să poată să prevadă, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește, neputând să prevadă, prin urmare, costul total al împrumutului său.

În schimb, părţile au prevăzut un prag minim de la care se activează o astfel de clauză, respectiv atunci când cursul de schimb valutar creşte cu peste 10% faţă de cel avut în vedere la momentul semnării contractului. O astfel de creştere a cursului de schimb CHF/RON a avut loc la data de 02.10.2008. Ca urmare, de la această dată se putea modifica contractul din monedă CHF în RON.

Reclamanta a solicitat o astfel de transformare, dar banca a refuzat constant a da curs clauzei contractuale, fără să se precizeze vreun argument plauzibil. În aceste condiţii, acţiunea reclamantei este întemeiată, iar instanţa va obliga intimata-pârâtă să convertească creditul acordat reclamantei din CHF în RON, la un curs de schimb majorat cu 10% faţă de cel avut în vedere de părţi la data acordării creditului. Această modificare operează cu data de 02.10.2008, adică după momentul la care a fost îndeplinită condiţia premisă prevăzută de art. 4.2 din contract, respectiv creşterea cursului de schimb cu peste 10% faţă de cel avut în vedere la momentul semnării contractului de către părţi.

 De acelasi autor: Adrian Neacsu | Cum poate fi castigat razboiul cu bancile pe frontul clauzelor abuzive 

Avocatul Adrian Toni Neacşu arată, pe www.jurindex.ro, că în România există în acest moment aproximativ 5,6 milioane de credite bancare. Cifra vizează toate tipurile de contracte de credit în vigoare, adică atât creditele de consum, cât și cardurile de credit ori creditele ipotecare. Statisticile BNR arată că pentru aceste credite populația României înregistrează restanțe într-o lună de circa 27,8 miliarde lei. Un număr impresionant de 660.000 de persoane fizice sunt în imposibilitate de a-și plăti ratele creditelor contractate. Creditele în valută reprezintă cumulat peste 64% din sumele pe care românii nu au reuşit să le plătească la timp. După euro, cele mai mari restanţe sunt cele la creditele în franci elveţieni.

Situația la nivel național este replicata la un nivel mai mic în Vrancea. La sfârșitul lui august 2014 vrâncenii aveau rate neplătite de 130,8 milioane la creditele în lei și de 87,9 milioane la creditele în valută. Vrancea se află cam la jumătate într-un clasament al județelor cu cele mai mari credite neperformante, însă având în vedere mărimea mică a județului nostru, situația este de fapt mult mai dificilă.

Cea mai mare parte a contractelor bancare nu sunt versiuni unice, negociate individual cu clienții, ci sunt pre-tipizate. Astfel se face că în acest moment pe piață nu se găsesc sute de mii de contracte de credit în care există dificultăți de returnare, ci doar un număr relativ determinat de contracte cadru, pe care practic clienții nu au avut puterea de a le adapta situației lor. Fiecare bancă mare are de fapt câte un model unic pentru fiecare tip de credit, cu aceleași conținut și aceleași clauze. Tocmai de aici vine dificultatea afișată de sistemul bancar în fața legislației care permite anularea clauzelor abuzive în instanțe. Temerea nu este legată de sumele de bani “pierdute” în mod direct ca urmare a proceselor, fie ele individuale sau colective. Deși se derulează deja de peste 4 ani, campania de anulare a clauzelor abuzive în justiție nu a privit până acum decât în jur de 15.000 de procese la nivel național. Nesemnificativ, câtă vreme se apreciază că sunt încă în vigoare peste 3 milioane de credite contractate în anii 2010, când legislația nu proteja aproape de loc împotriva clauzelor abuzive. Sistemul bancar pierde doar firimituri din contractele de credit rescrise de judecători. Imensa majoritate a populației debitoare la bănci suportă în tăcere greutatea clauzelor bancare.

Băncile sunt cu adevărat terorizate doar de riscul de contagiere. Odată ce o clauză dintr-un contract a fost declarată abuzivă de către o instanță de judecată și a fost anulată, ea poate fi îndepărtată cu minim efort din toate contractele identice. Cele 15.000 de procese vizează de fapt un număr restrâns de bănci, de contracte și de clauze. Clauzele deja anulate de judecători sunt multiplicate în sute de mii de alte contracte identice. Este predictibil că ori de câte ori acea clauză va ajunge în fața unui alt judecător acesta o va anula din nou. Pentru asta însă, ea trebuie să ajungă de fiecare dată pe masa judecătorului. Din păcate legislația actuală nu permite foarte ușor anularea de drept din toate contractele în vigoare a clauzelor deja considerate abuzive. Este încă nevoie de decizie personală, iar fiecare persoană care are un credit care nu a fost negociat și care conține clauze deja constate abuzive față de alte persoane, trebuie să aibă inițiativă și să formuleze o acțiune în instanță.

Principalii aliați ai sistemului bancar sunt lipsa de informare și lipsa de organizare. Lipsa de informare privește situația la nivel național, iar lipsa de organizare este o deficiență specifică Vrancei. Cetățenii nu cunosc cât de întinsă este epidemia clauzelor abuzive și cât de mult din aceasta au asanat deja instanțele. Deja contractele de creditare standard folosite majoritatea băncilor au fost demascate ca având clauze abuzive. Volksbank România SA (comision risc și comision de administrare), Alpha Bank România SA (dobânda, comision de risc și administrare), Piraeus Bank (dobânda, marja băncii), Raiffesen Bank (dobândă, comisioane), Banca Comercială Româna (dobânda, comision de risc, administrare și acordare), Banca Românească (comision administrare și monitorizare), OTP Bank (dobânda, taxe și comisioane) dar și alte bănci au sute de mii de contracte în vigoare care conțin clauze abuzive. După știința mea, dintre băncile mari doar Unicredit Tiriac și Banca Transilvania au scăpat până acum de cenzura instanțelor. Oamenii nu cunosc acest lucru, iar informațiile autentice, cu atât mai puțin cele locale, sunt puține. În al doilea rând, victimele unor astfel de credite abuzive nu reacționează organizat. Atunci când acum 4 ani amicul meu Gigi Piperea, singur împotriva tuturor, punea la cale conceptul proceselor colective, cu zeci, sute sau chiar mii de reclamanți, lansa un model care din păcate nu a fost urmat pe scară largă și cu siguranța nu în Vrancea. Aici debitorii băncilor încă preferă să-și rezolve problemele individual. Pe rolul instanțelor noastre locale se găsesc în mod sporadic cauze având ca obiect clauzele abuzive.

Un plus de informații privind ceea ce deja s-a întâmplat la alte instanțe din țară și mai ales o minimă organizare în cadrul unor plângeri colective a celor ce se consideră victime ale clauzelor abuzive impuse de bănci, pot schimba radical și în Vrancea raportul de forțe față de puternicul sistem bancar.

Bătălia clauzelor abuzive este ca și câștigată, cu singura condiție ca victimele creditării să decidă să o poarte împreună, iar nu de unii singuri.

Despre autor:

NOTE

Pe site-ul Consiliului Supre al Magistraturii au fost publicate marți, 7 octombrie 2014, rezultatele finale obținute de candidații la examenul de admitere la INM, sesiunea Iulie-Septembrie, 2014. Consultati aici lista finala:http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/07_10_2014__69915_ro.PDF

Ordonanţa de urgenţă nr. 44/2008

privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale

În vigoare de la 25.04.2008

Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 328 din 25 aprilie 2008

În redactarea ediţiei de faţă au fost incluse modificările şi completările intervenite prin:

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 38/2009;

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 46/2011;

Legea nr. 4/2014.

Având în vedere că Legea nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent, cu modificările şi completările ulterioare, a condus la disfuncţionalităţi în activitatea de autorizare, prevederile sale fiind interpretate în mod diferit de autorităţile publice locale desemnate cu aplicarea lor, paşii care trebuie parcurşi de către solicitanţi diferind de la o primărie la alta,

luând în considerare că Legea nr. 300/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prevede obligativitatea parcurgerii unei proceduri de înregistrare în registrul comerţului, în procedura emiterii autorizaţiei de către autorităţile publice locale, prezentul act normativ conduce la reducerea birocraţiei, combaterea corupţiei şi la scurtarea termenelor de eliberare a autorizaţiilor, întrucât cuprinde dispoziţii care conduc la simplificarea procesului de autorizare şi înregistrare a celor care doresc să desfăşoare o activitate economică în una dintre cele mai simple forme ale acesteia, fiind stabilite criterii care nu lasă loc interpretării arbitrare şi fiind mutată procedura de autorizare şi înregistrare în întregime la registrul comerţului, ceea ce scurtează etapele pe care trebuie să le parcurgă un solicitant şi vine în întâmpinarea acestuia cu personal calificat şi cu o procedură care deja şi-a dovedit eficienţa în cazul societăţilor comerciale.

În condiţiile în care absenţa unor măsuri active de stimulare a mediului de afaceri, inclusiv prin reducerea procedurilor administrative, şi de creare a noi locuri de muncă conduce la prejudicierea dezvoltării durabile şi sustenabile a României şi la încetinirea ritmului de creştere economică,

ţinând cont de faptul că autorizaţiile care intră în acest moment sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 300/2004, cu modificările şi completările ulterioare, acoperă domenii de o deosebită importanţă socială şi economică, menţinerea dificultăţilor actuale de aplicare a procedurii de autorizare putând genera grave disfuncţionalităţi în desfăşurarea normală a respectivelor activităţi,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1. (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează accesul la activitatea economică, procedura de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării şi regimul juridic al persoanelor fizice autorizate să desfăşoare activităţi economice, precum şi al întreprinderilor individuale şi familiale.

(2) Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică profesiilor liberale, precum şi acelor activităţi economice a căror desfăşurare este organizată şi reglementată prin legi speciale.

(3) Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică acelor activităţi economice pentru care legea a instituit un regim juridic special, anumite restricţii de desfăşurare sau alte interdicţii.

(4) Activităţile de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă se autorizează în condiţiile legii speciale.

(5) Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică în cazul serviciilor prestate în contextul libertăţii de prestare transfrontalieră a serviciilor, astfel cum este ea prevăzută la art. 49 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene^1).

^1) „Articolul 49. - În conformitate cu dispoziţiile ce urmează, se elimină treptat în cursul perioadei de tranziţie restricţiile privind libertatea de a presta servicii în cadrul Comunităţii cu privire la resortisanţii statelor membre stabiliţi într-un alt stat al Comunităţii decât cel al beneficiarului serviciilor. Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei, poate extinde dispoziţiile prezentului capitol la prestatorii de servicii care sunt resortisanţi ai unui stat terţ şi sunt stabiliţi în Comunitate.”

Art. 2.În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) activitate economică - activitatea agricolă, industrială, comercială, desfăşurată pentru obţinerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani şi care sunt destinate vânzării ori schimbului pe pieţele organizate sau unor beneficiari determinaţi ori determinabili, în scopul obţinerii unui profit;

b) Codul CAEN - Clasificarea activităţilor din economia naţională, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997 privind aprobarea Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, cu modificările ulterioare;

c) dreptul de stabilire - prerogativa unui cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European de a desfăşura activităţi economice pe teritoriul unui alt stat membru prin intermediul unui sediu permanent, în condiţii de egalitate de tratament cu cetăţenii statului gazdă;

d) familia - soţul, soţia, copiii acestora care au împlinit vârsta de 16 ani la data autorizării întreprinderii familiale, rudele şi afinii până la gradul al patrulea inclusiv;

e) întreprinzător - persoana fizică care organizează o întreprindere economică;

f) întreprindere economică - activitatea economică desfăşurată în mod organizat, permanent şi sistematic, combinând resurse financiare, forţă de muncă atrasă, materii prime, mijloace logistice şi informaţie, pe riscul întreprinzătorului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege;

g) întreprindere individuală - întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică;

h) întreprindere familială - întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică împreună cu familia sa;

i) persoană fizică autorizată - persoana fizică autorizată să desfăşoare orice formă de activitate economică permisă de lege, folosind în principal forţa sa de muncă;

i1) soţia/soţul titularului întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate - soţia/soţul titularului întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate care, fără a fi înregistrată/înregistrat în registrul comerţului şi autorizată/autorizat să funcţioneze ea însăşi/el însuşi ca titular al întreprinderii individuale/persoană fizică autorizată sau fără a fi salariată/salariat, participă în mod obişnuit la activitatea întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate, îndeplinind fie aceleaşi sarcini, fie sarcini complementare, în condiţiile legii;

j) patrimoniul de afectaţiune - totalitatea bunurilor, drepturilor şi obligaţiilor persoanei fizice autorizate, titularului întreprinderii individuale sau membrilor întreprinderii familiale, afectate scopului exercitării unei activităţi economice, constituite ca o fracţiune distinctă a patrimoniului persoanei fizice autorizate, titularului întreprinderii individuale sau membrilor întreprinderii familiale, separată de gajul general al creditorilor personali ai acestora;

k) puncte de lucru - locaţiile în care îşi desfăşoară activitatea persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau familiale, în cazul în care aceasta nu se desfăşoară exclusiv la sediul profesional, cu excepţia cazului în care se desfăşoară comerţ ambulant, astfel cum este reglementat de Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată.

Art. 3. (1) În temeiul dreptului la liberă iniţiativă, al dreptului la liberă asociere şi al dreptului de stabilire, orice persoană fizică, cetăţean român sau cetăţean al unui alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic European, poate desfăşura activităţi economice pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute de lege.

(2) Activităţile economice pot fi desfăşurate în toate domeniile, meseriile, ocupaţiile sau profesiile pe care legea nu le interzice în mod expres pentru libera iniţiativă.

(3) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică pentru activităţile prevăzute de Codul CAEN a căror desfăşurare în una dintre formele prevăzute de art. 4 nu este reglementată exclusiv potrivit unei legi speciale.

Art. 4. Persoanele fizice prevăzute la art. 3 alin. (1) pot desfăşura activităţile economice după cum urmează:

a) individual şi independent, ca persoane fizice autorizate;

b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale;

c) ca membri ai unei întreprinderi familiale.

Art. 5. Persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale trebuie să aibă un sediu profesional pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute de lege.

Art. 6. (1) Orice activitate economică desfăşurată permanent, ocazional sau temporar în România de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale trebuie să fie înregistrată şi autorizată, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

(2) Autorizarea funcţionării, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, nu exonerează persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale de obligaţia de a obţine, înainte de începerea activităţii, autorizaţiile, avizele, licenţele şi altele asemenea, prevăzute în legi speciale, pentru desfăşurarea anumitor activităţi economice.

CAPITOLUL II

Înregistrarea şi autorizarea funcţionării

Art. 7. (1) Persoanele fizice prevăzute la art. 4 lit. a) şi b) au obligaţia să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării, înainte de începerea activităţii economice, ca persoane fizice autorizate, denumite în continuare PFA, respectiv întreprinzători persoane fizice titulari ai unei întreprinderi individuale.

(2) Reprezentantul întreprinderii familiale are obligaţia să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării, înainte de începerea activităţii economice. În cazul în care acesta nu formulează cererea în termen de 7 zile de la încheierea acordului de constituire prevăzut la art. 29 alin. (1), oricare membru al întreprinderii familiale poate să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării.

(3) În toate cazurile, cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării trebuie formulată în termen de 15 zile de la încheierea acordului de constituire prevăzut la art. 29 alin. (1).

(4) În caz de nerespectare a termenului prevăzut la alin. (3), este necesară încheierea unui nou acord de constituire.

Art. 7^1. (1) Persoanele prevăzute la art. 7 alin. (1) au obligaţia de a solicita înscrierea în registrul comerţului a menţiunilor privind participarea în mod obişnuit a soţiei/soţului la activitatea desfăşurată de întreprinderea individuală/persoana fizică autorizată, pe baza declaraţiei pe propria răspundere şi a certificatului de căsătorie.

(2) Încetarea activităţii soţiei/soţului se menţionează în registrul comerţului în termen de 15 zile, pe baza declaraţiei pe propria răspundere a titularului întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate.

Art. 8. (1) Pot desfăşura activităţi economice în una dintre formele prevăzute la art. 4 persoanele fizice care:

a) au împlinit vârsta de 18 ani, în cazul persoanelor fizice care solicită autorizarea pentru desfăşurarea de activităţi economice conform art. 4 lit. a) şi b) şi al reprezentantului întreprinderii familiale, respectiv vârsta de 16 ani, în cazul membrilor întreprinderii familiale;

b) nu au săvârşit fapte sancţionate de legile financiare, vamale şi cele care privesc disciplina financiar-fiscală, de natura celor care se înscriu în cazierul fiscal;

c) au un sediu profesional declarat conform art. 9 alin. (2);

d) declară pe propria răspundere că îndeplinesc condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi al protecţiei muncii.

(2) Îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) lit. d) se face potrivit art. 5, 15 şi următoarele din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare, atât pentru sediul profesional, pentru fiecare punct de lucru, cât şi pentru activităţile desfăşurate în afara sediului profesional sau a punctelor de lucru.

(3) În cazul în care, potrivit unor prevederi legale speciale, pentru anumite activităţi economice este necesară îndeplinirea unor condiţii de pregătire profesională şi/sau de atestare a pregătirii profesionale, persoanele prevăzute la art. 4 trebuie să facă dovada îndeplinirii acestora.

Art. 9. (1) PFA, întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale şi întreprinderea familială au sediul profesional declarat prin cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării.

(2) Pentru stabilirea sediului profesional este necesar ca PFA, titularul întreprinderii individuale sau oricare membru al întreprinderii familiale, de la caz la caz, să deţină un drept de folosinţă asupra imobilului la adresa căruia acesta este declarat.

(3) Desfăşurarea activităţilor economice prin intermediul unui sediu permanent de către cetăţenii altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European se realizează cu respectarea reglementărilor în vigoare privind sediul permanent.

Art. 10. (1) Cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării se depune la registrul comerţului de pe lângă tribunalul din judeţul în care solicitantul îşi stabileşte sediul profesional.

(2) Cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării va fi însoţită de documentaţia prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. 11. (1) Înregistrarea în registrul comerţului a persoanei fizice autorizate, a întreprinderii individuale şi a întreprinderii familiale se face în baza rezoluţiei motivate a directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal.

(2) Dacă socoteşte îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 8 şi 9, directorul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal va dispune înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării persoanei fizice autorizate, a întreprinderii individuale şi a întreprinderii familiale. Prin aceeaşi rezoluţie va dispune şi înregistrarea în registrul comerţului a declaraţiei-tip pe propria răspundere date conform prevederilor Legii nr. 359/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Dispoziţiile art. 172 din Legea nr. 359/2004, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la transmiterea declaraţiilor-tip către autorităţile publice competente, se aplică în mod corespunzător.

(3) Dacă documentele depuse în susţinerea cererii sunt incomplete, directorul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal va dispune prin rezoluţie motivată acordarea unui termen de maximum 15 zile pentru completarea acestora. Termenul va fi comunicat solicitantului fie pe loc, dacă este prezent, fie prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. În toate cazurile se vor indica documentele care urmează să fie depuse până la termenul acordat. La cererea motivată a solicitantului, termenul de 15 zile poate fi prelungit.

(4) În cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile legale, directorul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal va dispune prin rezoluţie motivată respingerea cererii de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării pentru persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală sau întreprinderea familială solicitantă, precum şi a înregistrării declaraţiei-tip pe propria răspundere date conform Legii nr. 359/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

(5) Rezoluţiile directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal cu privire la înmatriculare şi orice alte înregistrări în registrul comerţului, conform prezentei ordonanţe de urgenţă, se execută de îndată, în baza lor efectuându-se înregistrările dispuse prin acestea, fără nicio altă formalitate.

Art. 12. (1) Împotriva rezoluţiei directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal se poate formula plângere în termen de 15 zile de la pronunţare sau de la comunicare, după caz. Plângerea se depune la judecătoria în a cărei rază teritorială se află sediul profesional al solicitantului şi se judecă în condiţiile dreptului comun. Dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

(2) Aplicarea rezoluţiilor directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal cu privire la înmatriculare şi orice alte înregistrări în registrul comerţului, conform prezentei ordonanţe de urgenţă, nu se suspendă în cursul judecăţii.

(3) Cererile adresate instanţelor judecătoreşti conform prezentei ordonanţe de urgenţă sunt scutite de taxa judiciară de timbru şi de timbru judiciar.

Art. 13. (1) În cazul prevăzut la art. 11 alin. (2) sau în cazul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile care dispune astfel, oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal va elibera certificatul de înregistrare, conţinând codul unic de înregistrare, certificatul constatator emis în baza declaraţiei pe propria răspundere, precum şi alte acte prevăzute de lege, după caz.

(2) Termenul de eliberare a certificatului de înregistrare şi, după caz, a certificatului de înscriere de menţiuni este de 3 zile lucrătoare, respectiv 5 zile lucrătoare, calculat de la data înregistrării cererii sau, după caz, de la data completării cererii cu documentele solicitate.

(3) Certificatul de înregistrare, conţinând codul unic de înregistrare, este documentul care atestă înregistrarea în registrul comerţului, autorizarea funcţionării, precum şi luarea în evidenţă de către autoritatea fiscală competentă.

(4) Dispoziţiile art. 11 şi 13 din Legea nr. 359/2004, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la atribuirea şi utilizarea codului unic de înregistrare, se aplică în mod corespunzător.

Art. 14. (1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor art. 28 alin. (2), o persoană poate avea câte un singur certificat de înregistrare pentru statutul juridic, respectiv cel de PFA, titular de întreprindere individuală sau membru al unei întreprinderi familiale pentru care a fost autorizată.

(2) Schimbarea sediului profesional şi a obiectului principal de activitate se înregistrează în registrul comerţului, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor prezentului capitol.

(3) Punctele de lucru se înregistrează în registrul comerţului, cu respectarea dispoziţiilor privind sediul profesional şi cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor prezentului capitol.

(4) Pentru desfăşurarea unei activităţi pentru care nu s-a cerut înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării este necesară obţinerea acestora potrivit prezentului capitol.

(5) Cererea pentru efectuarea modificărilor prevăzute la alin. (2)-(4) se depune la registrul comerţului în care este înregistrată PFA, întreprinderea individuală sau întreprinderea familială, însoţită de declaraţia pe propria răspundere, prevăzută la pct. 1.3, 2.3 sau 3.3 din anexă, după caz.

(6) Oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal va elibera un nou certificat de înregistrare în cazul prevăzut la alin. (2) şi, în toate cazurile, certificatul de înscriere de menţiuni şi certificatul constatator emis în baza declaraţiei pe propria răspundere, precum şi alte acte prevăzute de lege.

(7) Modificarea acordului de constituire a întreprinderii familiale se declară, în termen de 15 zile de la încheierea actului adiţional, la registrul comerţului în care este înregistrată întreprinderea familială. Oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal va înregistra modificările şi va elibera certificatul de înscriere de menţiuni, cu respectarea prevederilor legale aplicabile.

Art. 15. Persoana fizică autorizată, titularul întreprinderii individuale şi reprezentantul întreprinderii familiale vor ţine contabilitatea în partidă simplă, potrivit reglementărilor privind organizarea şi conducerea evidenţei contabile în partidă simplă de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabil, în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

CAPITOLUL III

Regimul juridic al PFA, al întreprinzătorilor titulari ai întreprinderilor individuale şi al întreprinderilor familiale

SECŢIUNEA 1

Regimul juridic al PFA

Art. 16. În scopul exercitării activităţii pentru care a fost autorizată, PFA poate colabora cu alte persoane fizice autorizate ca PFA, întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit potrivit prezentei secţiuni.

Art. 17. (1) PFA îşi poate desfăşura activitatea conform prevederilor art. 4 lit. a) sau poate angaja, în calitate de angajator, terţe persoane cu contract individual de muncă, încheiat în condiţiile legii.

(2) Cu toate acestea, o persoană poate cumula calitatea de persoană fizică autorizată cu cea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică decât cel pentru care PFA este autorizată.

(3) PFA nu va fi considerată un angajat al unor terţe persoane cu care colaborează potrivit art. 16, chiar dacă colaborarea este exclusivă.

Art. 18. PFA este asigurată în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi are dreptul de a fi asigurată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile prevăzute de lege.

Art. 19. (1) PFA îşi desfăşoară activitatea folosind în principal forţa de muncă şi aptitudinile sale profesionale. Ea nu poate cumula şi calitatea de întreprinzător persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale.

(2) PFA poate cere ulterior schimbarea statutului juridic dobândit şi autorizarea ca întreprinzător persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale, cu respectarea dispoziţiilor cap. II şi ale art. 21.

Art. 20. (1) PFA răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul său, iar în caz de insolvenţă, va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările ulterioare, dacă are calitatea de comerciant, potrivit art. 7 din Codul comercial.

(2) Creditorii îşi vor executa creanţele potrivit dreptului comun, în cazul în care PFA nu are calitatea de comerciant.

(3) Orice persoană interesată poate face dovada calităţii de comerciant în cadrul procedurii insolvenţei sau separat, prin acţiune în constatare, dacă justifică un interes legitim.

Art. 21. (1) PFA îşi încetează activitatea şi este radiată din registrul comerţului în următoarele cazuri:

a) prin deces;

b) prin voinţa acesteia;

c) în condiţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul a actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice persoană interesată.

(3) Dispoziţiile art. 11-13 se aplică în mod corespunzător.

Art. 21^1.Soţia/Soţul titularului întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate se poate asigura în sistemul public de pensii pe bază de contract de asigurare socială, în sistemul asigurărilor pentru şomaj, prin încheierea unui contract de asigurare de şomaj în condiţiile prevăzute la art. 22 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în sistemul asigurărilor de sănătate, în condiţiile prevăzute de lege.

SECŢIUNEA a 2-a

Regimul juridic al întreprinzătorului persoană fizică titular al întreprinderii individuale

Art. 22. Întreprinderea individuală nu dobândeşte personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerţului.

Art. 23. Întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerţului.

Art. 24. Pentru organizarea şi exploatarea întreprinderii sale, întreprinzătorul persoană fizică, în calitate de angajator persoană fizică, poate angaja terţe persoane cu contract individual de muncă, înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă, potrivit legii, şi poate colabora cu alte PFA, cu alţi întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit potrivit prezentei secţiuni.

Art. 25. (1) Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale nu va fi considerat un angajat al unor terţe persoane cu care colaborează potrivit art. 24, chiar dacă colaborarea este exclusivă.

(2) Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale poate cumula şi calitatea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică decât cel în care şi-a organizat întreprinderea individuală.

(3) Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale este asigurat în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi are dreptul de a fi asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile prevăzute de lege.

Art. 26. Persoana fizică titulară a întreprinderii individuale răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul, iar în caz de insolvenţă, va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006, cu modificările ulterioare.

Art. 27. (1) Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale îşi încetează activitatea şi este radiat din registrul comerţului în următoarele cazuri:

a) prin deces;

b) prin voinţa acestuia;

c) în condiţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul a actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice persoană interesată.

(3) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) moştenitorii pot continua întreprinderea, dacă îşi manifestă voinţa, printr-o declaraţie autentică, în termen de 6 luni de la data dezbaterii succesiunii. Când sunt mai mulţi moştenitori, aceştia îşi vor desemna un reprezentant, în vederea continuării activităţii economice ca întreprindere familială.

(4) Dispoziţiile art. 11-13 se aplică în mod corespunzător. Activitatea va putea fi continuată sub aceeaşi firmă, cu obligaţia de menţionare în cuprinsul acelei firme a calităţii de succesor.

SECŢIUNEA a 3-a

Regimul juridic al întreprinderii familiale

Art. 28. (1) Întreprinderea familială este constituită din 2 sau mai mulţi membri ai unei familii.

(2) Membrii unei întreprinderi familiale pot fi simultan PFA sau titulari ai unor întreprinderi individuale. De asemenea, aceştia pot cumula şi calitatea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică decât cel în care şi-au organizat întreprinderea familială.

(3) Membrii unei întreprinderi familiale sunt asiguraţi în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi au dreptul de a fi asiguraţi în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile prevăzute de lege.

(4) Întreprinderea familială nu poate angaja terţe persoane cu contract de muncă.

Art. 29. (1) Întreprinderea familială se constituie printr-un acord de constituire, încheiat de membrii familiei în formă scrisă, ca o condiţie de validitate. Acordul de constituire va stipula numele şi prenumele membrilor, reprezentantul, data întocmirii, participarea fiecărui membru la întreprindere, condiţiile participării, cotele procentuale în care vor împărţi veniturile nete ale întreprinderii, raporturile dintre membrii întreprinderii familiale şi condiţiile de retragere, sub sancţiunea nulităţii absolute.

(2) Reprezentantul desemnat prin acordul de constituire va gestiona interesele întreprinderii familiale în temeiul unei procuri speciale, sub forma unui înscris sub semnătură privată. Procura specială se semnează de către toţi membrii întreprinderii care au capacitate de exerciţiu şi reprezentanţii legali ai celor cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

(3) În scopul exercitării activităţii pentru care a fost autorizată, întreprinderea familială, prin reprezentantul său, poate colabora cu alte persoane fizice autorizate ca PFA, întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit potrivit prezentei secţiuni.

Art. 30. (1) Întreprinderea familială nu are patrimoniu propriu şi nu dobândeşte personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerţului.

(2) Prin acordul de constituire a întreprinderii familiale, membrii acesteia pot stipula constituirea unui patrimoniu de afectaţiune.

(3) În cazul prevăzut la alin. (2), prin acordul de constituire sau printr-un act adiţional la acesta se vor stabili cotele de participare a membrilor la constituirea patrimoniului de afectaţiune. Dacă membrii întreprinderii convin în unanimitate, cotele de participare pot fi diferite de cele prevăzute pentru participarea la veniturile nete sau pierderile întreprinderii.

Art. 31. Membrii întreprinderii familiale sunt comercianţi persoane fizice de la data înregistrării acesteia în registrul comerţului şi răspund solidar şi indivizibil pentru datoriile contractate de reprezentant în exploatarea întreprinderii cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul, corespunzător cotelor de participare prevăzute la art. 29 alin. (1).

Art. 32. (1) Deciziile privind gestiunea curentă a întreprinderii familiale se iau de către reprezentantul desemnat în condiţiile art. 29 alin. (2).

(2) Actele de dispoziţie asupra bunurilor afectate activităţii întreprinderii familiale se vor lua cu acceptul majorităţii simple a membrilor întreprinderii, cu condiţia ca această majoritate să includă şi acordul proprietarului bunului care va face obiectul actului.

(3) Actele prin care se dobândesc bunuri pentru activitatea întreprinderii familiale se încheie de reprezentant fără autorizarea prealabilă a membrilor, dacă valoarea bunului cu privire la care se încheie actul nu depăşeşte 50% din valoarea bunurilor care au fost afectate întreprinderii potrivit art. 30 alin. (2) şi a sumelor de bani aflate la dispoziţia întreprinderii la data actului. Bunurile dobândite sunt coproprietatea membrilor în cotele prevăzute la art. 29 alin. (1) sau la art. 30 alin. (3), după caz.

Art. 33. (1) Întreprinderea familială îşi încetează activitatea şi este radiată din registrul comerţului în următoarele cazuri:

a) mai mult de jumătate dintre membrii acesteia au decedat;

b) mai mult de jumătate dintre membrii întreprinderii cer încetarea acesteia sau se retrag din întreprindere;

c) în condiţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul a actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice persoană interesată.

(3) Dispoziţiile art. 11-13 se aplică în mod corespunzător.

Art. 34. (1) În cazul în care membrii întreprinderii familiale au constituit un patrimoniu de afectaţiune potrivit art. 30 alin. (2) sau au dobândit bunuri potrivit art. 32 alin. (3), bunurile se împart conform cotelor prevăzute la art. 30 alin. (3).

(2) În cazul în care nu a fost constituit un patrimoniu de afectaţiune, bunurile dobândite potrivit art. 32 alin. (3) se împart conform cotelor prevăzute la art. 29 alin. (1).

CAPITOLUL IV

Dispoziţii finale

Art. 35. (1) Primăriile pot să îşi constituie birouri de asistenţă şi reprezentare a persoanelor fizice prevăzute la art. 4, prin reorganizarea activităţii desfăşurate în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 300/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Persoanele fizice pot opta să efectueze formalităţile prevăzute la cap. II şi prin intermediul birourilor de asistenţă şi reprezentare.

(3) Birourile de asistenţă şi reprezentare pot să reprezinte persoana fizică solicitantă în cadrul procedurilor de obţinere a autorizaţiei şi înregistrării în registrul comerţului, în temeiul unei cereri de reprezentare.

(4) Birourile de asistenţă şi reprezentare au următoarele competenţe:

a) primesc şi ordonează documentaţia pentru înregistrare şi autorizare;

b) remit cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării, însoţită de documentaţia de susţinere, la registrul comerţului competent, efectuează corespondenţă cu acesta în scopul obţinerii înregistrării şi autorizării, precum şi pentru primirea certificatului de înregistrare şi a celorlalte acte, în original;

c) remit solicitantului actele în original primite de la registrul comerţului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii din partea acestuia; actele se socotesc comunicate solicitantului la data la care acestea devin disponibile destinatarului pe suport hârtie;

d) acordă solicitanţilor asistenţă privind operaţiunea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării.

(5) Pentru serviciile prestate primăriile vor putea percepe taxe pe care le pot stabili autonom, în temeiul principiului autonomiei locale.

(6) Primăriile vor pune la dispoziţia publicului un formular standard al cererii de reprezentare prevăzute la alin. (3). Cererea de reprezentare, cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării şi documentaţia de susţinere pot fi remise la registrul comerţului competent în format electronic, utilizând Sistemul de autorizare şi înregistrare online şi/sau pe suport hârtie, prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire cu conţinut declarat, ori direct la registrul comerţului.

(7) În scopul liberului acces al cetăţenilor la servicii publice administrative de calitate, birourile de asistenţă şi reprezentare pot primi cereri de reprezentare şi pot presta servicii de asistenţă, indiferent de sediul profesional al solicitantului şi de registrul comerţului căruia i se adresează acesta.

Art. 36. Acolo unde prezenta ordonanţă de urgenţă nu dispune, prevederile Legii nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele ale Legii nr. 359/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se vor aplica corespunzător, în măsura în care nu contravin dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă.

Art. 37. (1) Persoanele fizice prevăzute la art. 3 alin. (1), care desfăşoară o activitate economică autorizată şi recunoscută într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, în forme similare cu cele prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, pot fi autorizate să desfăşoare pe teritoriul României aceleaşi tipuri de activităţi pentru care au fost autorizate în acel alt stat, cu respectarea dispoziţiilor art. 1 şi 3.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1), cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării este de competenţa directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunalul în raza căruia a fost ales şi declarat sediul profesional.

(3) Cererea va fi însoţită de următoarele acte:

a) carte de identitate sau paşaport al solicitantului - fotocopie şi traducere în limba română, certificate olograf;

b) documentaţia care atestă funcţionarea legală, obţinută în celalalt stat al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European - fotocopie şi traducere în limba română, certificate olograf.

(4) În funcţie de forma de organizare pentru care se solicită autorizarea, se vor aplica corespunzător prevederile cap. II.

Art. 38. Persoanele prevăzute la art. 4 sunt plătitoare de impozit pe venit în condiţiile prevăzute de Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 39. (1) Procedurile desfăşurate potrivit Legii nr. 300/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se vor finaliza potrivit prevederilor legii aplicabile la data iniţierii acestora.

(2) Persoanele fizice şi asociaţiile familiale autorizate şi înregistrate în registrul comerţului în temeiul unor acte normative anterioare prezentei ordonanţe de urgenţă pot funcţiona în baza certificatului de înregistrare, emis de oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal, o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

(3) Până la împlinirea termenului de 2 ani, persoanele prevăzute la alin. (2) vor opta pentru desfăşurarea activităţii în una dintre formele prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă. Dispoziţiile cap. II se aplică în mod corespunzător.

(4) Persoanele prevăzute la alin. (2) care nu şi-au exercitat dreptul de opţiune îşi încetează activitatea şi vor fi radiate din registrul comerţului, din oficiu, fără nicio altă formalitate.

(5) Rezoluţia prin care directorul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal dispune radierea se publică pe pagina de internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi se afişează, sub formă tabelară, la sediul oficiului registrului comerţului unde s-a dispus radierea. Împotriva rezoluţiei se poate formula plângere, în condiţiile art. 12, care se aplică în mod corespunzător.

Art. 40. (1) În situaţia în care autorităţile publice competente constată că nu mai sunt îndeplinite condiţiile de desfăşurare a activităţii care au stat la baza autorizării funcţionării şi aplică sancţiuni contravenţionale complementare, notifică oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul din judeţul unde este declarat sediul profesional al persoanei fizice autorizate, întreprinderii individuale sau întreprinderii familiale sancţionate.

(2) Notificarea se comunică în termen de 3 zile de la data expirării termenului de contestare sau de la data primirii hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a soluţionat plângerea împotriva sancţiunii dispuse.

(3) Oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal va înregistra din oficiu această notificare, fără plata taxelor prevăzute de lege.

(4) Dispoziţiile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător şi în situaţia ridicării sancţiunii.

Art. 41. (1) Orice referire conţinută în alte acte normative la sintagma "persoană fizică autorizată şi/sau asociaţie familială" va fi considerată ca fiind făcută la sintagma "persoană fizică autorizată, întreprindere individuală şi/sau întreprindere familială", după caz.

(2) Structura denumirii întreprinderii individuale este aceeaşi ca şi cea a persoanei fizice autorizate.

(3) Dispoziţiile art. 30 şi 31 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

Art. 42.La Ordonanţa Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 23 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, articolul 8 alineatul (11) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(11) Obligaţia prevăzută la alin. (1) este îndeplinită în situaţiile prevăzute la lit. a), c), d) şi e) prin transmiterea, în format electronic, a informaţiilor din cazierul fiscal al contribuabililor de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, la solicitarea acestuia, în termen de 8 ore. Solicitarea cuprinde, în mod obligatoriu, următoarele informaţii: numele şi prenumele/denumirea şi codul de identificare fiscală.”

Art. 43. La Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 839 din 13 septembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, articolul 3 alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 3. (1) Înmatricularea persoanelor fizice autorizate, a întreprinderilor individuale şi a întreprinderilor familiale în registrul comerţului şi înregistrarea fiscală a acestora se fac pe baza rezoluţiei directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal, potrivit legii speciale, fără a fi necesară pronunţarea de către judecătorul delegat a încheierii prevăzute la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”

Art. 44. La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă:

a) Legea nr. 300/2004privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004, cu modificările şi completările ulterioare;

b) Hotărârea Guvernului nr. 1.766/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.048 din 12 noiembrie 2004;

c) art. 17 lit. a) din Legea nr. 26/1990privind registrul comerţului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 4 februarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare;

d) orice alte dispoziţii contrare.

ANEXĂ

1. Documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării PFA

1.1. Carte de identitate sau paşaport - fotocopie certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul

1.2. Document care să ateste drepturile de folosinţă asupra sediului profesional, precum contract de închiriere, comodat, certificat de moştenitor, contract de vânzare-cumpărare, declaraţie de luare în spaţiu sau orice alt act juridic care conferă dreptul de folosinţă etc. - copie legalizată

1.3. Declaraţie pe propria răspundere care să ateste îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare prevăzute de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii

1.4. Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă pregătirea profesională, dacă aceasta este cerută, potrivit unor prevederi legale speciale

1.5. Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă experienţa profesională, dacă este cazul

2. Documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării întreprinderii individuale

2.1. Carte de identitate sau paşaport al titularului întreprinderii individuale - fotocopie certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul

2.2. Document care să ateste drepturile de folosinţă asupra sediului profesional, precum contract de închiriere, comodat, certificat de moştenitor, contract de vânzare-cumpărare, declaraţie de luare în spaţiu sau orice alt act juridic care conferă dreptul de folosinţă etc. - copie legalizată

2.3. Declaraţie pe propria răspundere care să ateste îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare prevăzute de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii

2.4. Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă pregătirea profesională, dacă aceasta este cerută, potrivit unor prevederi legale speciale

2.5. Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă experienţa profesională, dacă este cazul

3. Documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare în registrul comerţului şi autorizare a funcţionării întreprinderii familiale

3.1. Carte de identitate sau paşaport al fiecărui membru - fotocopie certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul

3.2. Document care să ateste drepturile de folosinţă asupra sediului profesional, precum contract de închiriere, comodat, certificat de moştenitor, contract de vânzare-cumpărare, declaraţie de luare în spaţiu sau orice alt act juridic care conferă dreptul de folosinţă etc. - copie legalizată

3.3. Declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului, care să ateste îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare prevăzute de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii

3.4. Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă pregătirea profesională, dacă aceasta este cerută, potrivit unor prevederi legale speciale

3.5. Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă experienţa profesională, dacă este cazul

3.6. Acordul de constituire şi procura specială, prevăzute la art. 29

4. Documente care atestă pregătirea sau experienţa profesională

Pregătirea sau experienţa profesională se atestă, după caz, cu documente cum sunt: diploma, certificatul sau adeverinţa, prin care se dovedeşte absolvirea unei instituţii de învăţământ, certificatul de calificare profesională sau de absolvire a unei forme de pregătire profesională, organizată în condiţiile legii, în vigoare la data eliberării acestuia, certificatul de competenţă profesională, cartea de meşteşugar, carnetul de muncă al solicitantului, declaraţie de notorietate cu privire la abilitatea de a desfăşura activitatea pentru care se solicită autorizarea, eliberată de primarul localităţii respective în mod gratuit în cazul meseriilor tradiţionale artizanale, atestatul de recunoaştere şi/sau de echivalare pentru persoanele fizice care au dobândit calificarea în străinătate, atestatul de recunoaştere a calificării dobândite în străinătate, în afara sistemului de învăţământ, orice alte dovezi care să ateste experienţa profesională.

Conform sit-ului DNA http://www.pna.ro/, in data de 2 Octombrie a avut loc urmatorul

COMUNICAT

Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
La data de 02.10.2013, ora 17.00, au fost transmise Direcţiei Naţionale Anticorupţie ordinele procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus, începând cu data de 02.10.2013 încetarea delegării domnului PAPICI LUCIAN GHEORGHE, procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), nivel central, în funcţia de procuror şef al Secţiei de combatere a corupţiei a DNA. Delegarea fusese dispusă prin ordinul din 23.09.2013 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

De asemenea, s-a dispus, începând cu data de 02.10.2013 încetarea delegării doamnei ALEXANDRU MARIANA procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, nivel central, în funcţia de procuror şef adjunct al Secţiei de combatere a corupţiei a DNA.
Prin ordinele procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de încetare a delegării celor doi procurori din funcţiile de conducere ale Secţiei de combatere a corupţiei, nu au fost aduse la cunoştinţa conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie motivele care au stat la baza acestei dispoziţii.

Activitatea profesională a procurorilor şefi, a căror delegare a fost încetată prin ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a remarcat prin rigoare şi rezultate remarcabile şi nu există motive care să justifice încetarea exercitării funcţiilor de conducere.
Începând cu aceeaşi dată, 02.10.2013, prin ordin procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus delegarea doamnei BENDEAC IULIANA, procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, nivel central, în funcţia de procuror şef al Secţiei de combatere a corupţiei şi a domnului CERBU IOAN VIOREL procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, nivel central, în funcţia de procuror şef adjunct al Secţiei de combatere a corupţiei.

Potrivit dispoziţiilor art.8 lit.c din Regulamentul de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aprobat prin Ordinul nr. 2184/C/2006 al Ministrului Justiției, publicat în Monitorul Oficial nr. 852 din 17 octombrie 2006, se prevăd urmatoarele: "Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție îndeplinește următoarele atribuții: I) recomandă procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție delegarea procurorilor la Direcția Națională Anticorupție".
Pentru delegarea procurorilor BENDEAC IULIANA şi CERBU IOAN VIOREL nu a fost solicitată în prealabil recomandarea prevăzută expres de dispoziţiile menţionate.

Sursa: http://unbr.ro/fisiere/file/examene/EXAMEN_PRIMIRE_SEPT_2013/SCRIS/DP+DPP/Proces%20Verbal%20Solutionare%20Contestatii%20Etapa%202%20DPDPP.pdf

		-20%
Drept Procesual Penal. Sinteze pentru Pregatirea Examenelor de Admitere si Definitivare in Profesia de Avocat, 2013		Drept Civil. Sinteze pentru Pregatirea Examenelor de Admitere si Definitivare in Profesia de Avocat, 2013

UNBR a dat publicitatii rezultatele obtinute de candidatii la Examenul de primire în profesie - sesiunea septembrie 2013 la proba eliminatorie tip grilã, susţinutã în data de 16 septembrie 2013.

- Rezultatele la nivel national

- Centrul de examen Braşov
- Centrul de examen Bucureşti
- Centrul de examen Cluj-Napoca
- Centrul de examen Craiova
- Centrul de examen Galaţi
- Centrul de examen Iaşi
- Centrul de examen Timişoara

Marea Cameră de 17 judecători a Curtii Europene a Drepturilor Omului a stabilit ca audierea publica in cauza Anca Mocanu si altii c. României ("dosarul mineriadei din iunie 1990”) să aibă loc pe data de 2 octombrie 2013.
 
Cauza priveste trei dosare conexate, legate de evenimentele din iunie 1990, si a fost initial solutionată de o Cameră de sapte judecători, care, pe 13 noiembrie 2012, a decis că statul român se face vinovat de:
- incalcarea articolului 2 (dreptul la viata) din Conventia europeană sub aspect procedural, datorită ineficientei anchetei legate de decesul sotului doamnei Anca Mocanu
- incalcarea articolului 6 paragraful 1 in cazul Asociatiei 21 Decembrie 1989 datorita lungimii procedurii penale in care aceasta reclamanta s-a constituit parte civila.
 
În privinta reclamantului Marin Stoica, ce a fost supus la rele tratamente în 13-15 iunie 1990, CEDO a decis ca articolului 3 (dreptul de a nu fi torturat sau supus unor tratamente inumane sau degradante) nu a fost incalcat, deoarece plângerea sa penala a fost adresată autoritătilor interne abia in anul 2001.
 
Domnul Stoica, sprijinit de APADOR-CH prin avocatii cu care colaborează, a solicitat reexaminarea cauzei de catre Marea Camera a CEDO. Cererea sa a fost acceptata de un complet de cinci judecatori pe data de 29 aprilie 2013, ceea ce va duce la rejudecarea fondului cauzei.

Sursa: Apador CH

In baza Hotărârii nr. 693 din 28 martie 2013 a Consiliului U.N.B.R. a fost modificat şi completat Regulamentul – cadru privind organizarea examenului de primire in profesia de avocat si admitere in cadrul Institutului National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor - INPPA (in vederea dobandirii titlului profesional de avocat definitiv) si de primire in profesie a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat in alte profesii juridice, adoptat prin Hotararea Consiliului UNBR nr. 4 din 08 iulie 2011.

 

  

 

 

 

Organizarea si Exercitarea Profesiei de Avocat. Sinteze pentru pregatirea examenelor de admitere si definitivare in profesia de AVOCAT (EDITIA A IV-A, 2012)

 

 

 

 

Legislatia profesiei de AVOCAT, editia a III-a, 2012, cu teste grila

 

 

 

 

 

Drept Procesual Civil. Sinteze pentru pregatirea examenelor de admitere si definitivare in profesia de AVOCAT

 

 

 

 

ACTUL JURIDIC CIVIL (potrivit Noului Cod civil) | 2012

 

 

 

 

 

RAPORTUL JURIDIC CIVIL (in reglementarea Noului Cod civil) | 2012

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Conferinţa Naţională

„Medierea în penal – aspecte practice”

Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”vă invită marţi 11 decembrie 2012 la conferinţa naţională despre mediere organizată de Masteratul de Integrare şi Afaceri Europene împreună cu Masteratul de Mediere cu tema „Medierea în penal – aspecte practice”, la care vor fi invitaţi specialişti recunoscuţi din domeniul medierii şi al dreptului, precum şi personalităţi publice implicate în promovarea medierii în România, avându-i ca moderatori pe domnul lector univ. dr. Dragoş Marian RĂDULESCU (mediator), doamna lector univ. dr. Nicoleta-Elena BUZATU și domnul lector univ. dr. Silviu-Gabriel BARBU.

Conferinţa va avea loc la ora 18,00 la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” cu sediul în Bucureşti, Splaiul Unirii nr.176, sector 4, intrarea D1, et. 2, sala 130, fiindurmată de discuţii libere despre impactul medierii asupra sistemului judiciar românesc.

Printre invitaţi/Keynote Speakers se vor regăsi domnul procuror Marius Dan FOITOŞ – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,domnul judecător Dorel George MATEI – Secția I Penală, Tribunalul București, domnul subcomisar dr. Daniel PIŞTEA – Serviciul Accidente Rutiere, Brigada Rutieră a Poliției Capitalei,doamna consultant tehnic criminalist Elisabeta COCOLOŞ – Laborator Privat de Criminalistică, Bologna, Italia, doamna conf. univ. dr. Luminiţa DRAGNE – Universitatea Creștină ”Dimitrie Cantemir”,doamna lector univ. dr. Agatador Mihaela POPESCU – Universitatea Creștină ”Dimitrie Cantemir”,doamna lector univ. dr.Victoria CRISTIEAN – Universitatea Creștină ”Dimitrie Cantemir”, doamna lector univ. dr. Oana ŞARAMET – Universitatea Transilvania din Brașov, domnul lector univ. dr. Marian DRILEA-MARGA – Universitatea Transilvania din Brașov, domnul lector univ. dr. Gabriel TIŢA NICOLESCU – Universitatea Transilvania din Brașov.

Agendaconferinţei (disponibilă pe www.mediereaturistica.ro) cuprinde:

ora 17,20 -17,30  înregistrarea participanţilor

ora 17,30 -17,45 deschiderea lucrărilor şi prezentarea invitaţilor

ora 17,45-19,45 prezentarea de către invitaţi a punctelor de vedere cu privire la medierea în penal, moderator: domnul lector univ. dr. Dragoş Marian RĂDULESCU

ora 19,45-21,30 discuţii libere, moderatori: doamna lector univ. dr. Nicoleta-Elena BUZATUși domnul lector univ. dr. Silviu-Gabriel BARBU.

ora 21,30 închiderea lucrărilor.

Nu se percepe taxă de participare şi nici nu este necesară confirmarea participării pentru persoanele interesate.

Lucrările prezentate urmează să fie publicate în nr. 3/2012 (octombrie-decembrie) al revistei Române de ADR (Alternative Dispute Resolution), după verificarea lor de către 2 referenţi, desemnaţi dintre membrii Comitetului Ştiinţific. Pentru realizarea lucrărilor, autorii vor respecta condiţiile de redactare disponibile pe site-ul www.revistadeadr.ro.

Partener media: www.juridice.ro

alături de www.romanianarbitration.ro, www.medierenet.ro, www.studiijuridice.ro, www.infolegal.ro,  www.romaniajuridica.ro, www.librariejuridica.ro, Librarie Juridica, Libraria LexMag, Europa Info, Magazin online, Drept comunitar, Drept european, Lucrari, e lucrari, Lucrari de disertatie, Admitere Barou, Editura Nomina Lex, Librarii juridice, 

Pentru detalii suplimentare legate de seria de mese rotunde despre mediere, realizate în cadrul Masteratului de Integrare şi Afaceri Europene, puteţi lua legătura cu Lector univ. dr.Dragos Marian Rădulescu(mediator) 0722834593, dmradulescu@yahoo.com, www.mediereaturistica.ro

 Legislatia Profesiei de MEDIATOR

SOLUTIONAREA ALTERNATIVA A CONFLICTELOR

"Lucrările de specialitate sau orice altă documentaţie, consultate în vederea pregătirii pentru examen se vor actualiza, în raport de modificările legislative intrate în vigoare până la data prezentei decizii, cu menţiunea că din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil (C. civ.) fac obiect al examinării numai dispoziţiile privitoare la actul juridic civil (art. 1164 C. civ. - art. 1329 C. Civ.) si aplicarea legii civile în timp (art. 6-art. 8 C. civ.) şi dispoziţiile legale corespunzătoare acestor prevederi legale cuprinse în Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil privind aplicarea Legii civile în timp. Fac obiect de examinare şi modificările Codului de procedură civilă cuprinse în Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil." - Uniunea Nationala a Barourilor din Romania, Consiliul Uniunii - Hotararea nr. 357 din 3 martie 2012, pag. 4.

Potrivit unul comunicat de presă dat publicității de ANOFM pe site-ul oficial (www.anofm.ro), rata somajului inregistrat la sfarsitul lunii august 2011, la nivel national, a fost de 4,80%, mai mare cu 0,03 pp decat cea din luna iulie a anului 2011 si mai mica cu 2,61 pp decat cea din luna august a anului 2010.
Numarul total al somerilor inregistrati in evidentele agentiilor judetene pentru ocuparea fortei de munca a fost de 437.811 de persoane, cu 2.659 persoane mai multe fata de finele lunii anterioare.
In ceea ce priveste rata somajului inregistrat pe sexe, in luna august 2011, comparativ cu luna precedenta, rata somajului masculin a scazut de la valoarea de 5,00 % in luna iulie, la valoarea de 4,93%, iar rata somajului feminin a crescut de la 4, 51% la 4, 65%.
Scaderi ale ratei somajului se inregistrează in 14 de judete şi in municipiul Bucureşti, cele mai importante scaderi ale ratei somajului fiind in: Bacau, cu 0, 27 pp, Iasi, cu 0,24 pp, Sibiu, cu 0,17 pp, Mures, cu 0,16 pp şi Braila cu 0,14 pp. In municipiul Bucuresti, rata somajului a scazut cu 0,03 pp.
Cele mai ridicate niveluri ale ratei somajului au fost atinse in judetele Vaslui (8,83%), Teleorman (8,60%), Dolj (8,48%), Mehedinti (8,22%), urmate de judetele: Covasna (7,84%), Buzău (7,29%), Gorj (6,85%) , Alba (6,77%), şi Galati (6,59%).

Din totalul somerilor inregistrati la nivel national, 150.127 au fost someri indemnizati si 287.684 neindemnizati. Numarul somerilor indemnizati a scazut cu 1.152 persoane, iar numarul somerilor neindemnizati a crescut cu 3.811 persoane fata de luna precedenta.

Uniunea Naţională a Barourilor din România anunţă organizarea  examenului de primire în profesie ca avocat stagiar şi pentru persoanele  care au susţinut examenul de definitivat în alte profesii juridice (exclusiv pentru dobândirea calităţii de avocat stagiar) în perioada 07 octombrie 2011 - 19  octombrie 2011.

Cererile de înscriere a candidaţilor la examen, însoţite de actele prevăzute în Regulamentul de examen (aprobat prin Hotărârea nr. 04/2011 din 08 iulie 2011 a Consiliului U.N.B.R.) pot fi depuse la secretariatul baroului la care candidatul urmează să-şi desfăşoare activitatea în cazul în care va fi declarat admis, începând cu data anunţată de fiecare barou dar nu mai târziu de 09 septembrie 2011.

Regulamentul de examen, tematica şi bibliografia sunt cele aprobate prin Hotărârea nr. 04/2011 din 08 iulie 2011 a Consiliului U.N.B.R. şi sunt publicate pe  pagina de web a U.N.B.R. (www.unbr.ro). 

Taxa de înscriere la examen este de 800 lei şi se va achita în contul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor - INPPA din Bucureşti nr. RO56RNCB0082044172480001 deschis la B.C.R. - Sucursala Unirea - Bucureşti cu menţiunea „Taxă examen primire în profesie ca avocat stagiar, sesiunea octombrie 2011”, respectiv „Taxă examen primire în profesie ca avocat definitiv, sesiunea octombrie 2011”.

Pe aceeasi tema, www.librariejuridica.ro va recomandă: 

• - Examenul de primire in profesia de avocat - octombrie 2011 : Hotararea UNBR nr. 58/2011
•  
• - Calendarul sustinerii examenului de primire in profesia de avocat, sesiunea octombrie 2011
•  
• - Teste grila: Organizarea si exercitarea profesiei de avocat (Testul Grila nr. 1)
•  
• - Legislatia profesiei de avocat - Acte normative si Teste Grila (editia 2011)
•  
• - Carti admitere barou
•  
• - Forum admitere barou
•  
• - Teste grila pentru magistratura, avocatura si examenul de licenta (V. Voineag)