În ultimul deceniu, traficul de fiinţe umane a devenit o problemă majoră atât la nivel naţional cât şi internaţional, problemă ce se agravează constant. Fenomenul nu este episodic, implicând un număr redus de persoane, ci are profunde implicaţii de ordin social şi economic şi afectează numeroase persoane şi ţări.
Ţările din regiunea central şi sud-est europeană reprezintă atât ţări sursă cât şi ţări de tranzit pentru traficul de fiinţe umane. Într-o perioadă relativ scurtă, după 1990, această regiune a ajuns să rivalizeze cu regiunile tradiţionale cum ar fi America Latină, Asia de sud-est sau Africa, constituind una din cele mai importante surse de femei şi tineri traficaţi pentru exploatare sexuală sau muncă forţată din Europa occidentală.
Formularea unor politici coerente pentru prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane întâmpină o serie de dificultăţi rezultate, în primul rând, din necunoaşterea dimensiunilor reale ale fenomenului. Aceasta se datorează mobilităţii foarte mari, intensei circulaţii peste frontiere a persoanelor şi bunurilor. De asemenea, obscuritatea fenomenului este asigurată şi de menţinerea manifestărilor sale în contextul unor activităţi aparent legale.
Statisticile existente, oferite de poliţiile naţionale sau de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, sunt lacunare şi relevă doar o faţetă a fenomenului, cea referitoare la persoanele învinuite sau cele returnate în ţările de origine. Ţările din regiunea sud-est europeană fac eforturi de îmbunătăţire a sistemelor de strângere a datelor, acest lucru fiind necesar unei mai bune fundamentări a politicilor anti-trafic şi unei abordări corespunzătoare a cauzelor socio-economice ale fenomenului.
Tema analizată este de mare actualitate, având în vedere, pe de o parte, caracterul relativ recent al dispoziţiilor speciale privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, din legislaţia naţională, iar pe de altă parte, profundele modificări legislative în această materie.
Problemele de drept care se ridică în raport cu reglementările existente nu au fost clarificate în totalitate, în mod definitiv, existând astfel spaţiu liber pentru exprimarea unor noi opinii sau pentru o argumentare mai bună a celor deja exprimate
Chiar dacă normele juridice naţionale au cunoscut un proces de armonizare cu normele internaţionale sau cu cele europene, prevenirea şi combaterea traficului de persoane nu se asigură la nivelul cel mai eficient posibil, având în vedere cadrul juridic actual, care poate fi îmbunătăţit. În prezenta lucrare ne-am propus să scoatem în evidenţă modalităţile prin care poate fi îmbunătăţită actuala legislaţie, făcând propuneri care sperăm că vor ajuta legiuitorul în eventualele demersuri în acest sens.
Asadar, lucrarea reprezintă o complexă analiză a traficului de persoane din punct de vedere criminologic, din punct de vedere al dreptului penal şi procesul penal, precum şi din punct de vedere al dreptului comparat.
CUPRINS:
Titlul cartii:
Traficul de persoane |Lucrarea face trimiteri la dispozitiile Noului Cod penal
Numele autorului/lor:
Zaharia George-Cristinel
Editura:
C.H. Beck
Data aparitiei:
08 Iun 2012
Numar de pagini:
368
ISBN:
978-606-18-0046-9
Pret intreg (Pretul de coperta afisat de producator):
44.90
5by Anonim, 03 Feb 2014
Traficul de persoane | Lucrarea face trimiteri la dispozitiile Noului Cod penal | Autor: Zaharia George-Cristinel44.90 Lei (RON)
O persoana condamnata la 4 ani cu executare ptr aderarea la un grup infractional si trafic de persoane (a ajutat pers. straine sa treaca frontiera), beneficiaza, dupa noul cod penal, de vreo reducere a pedepsei?
4by Trafic, 30 Oct 2012
Traficul de persoane | Lucrarea face trimiteri la dispozitiile Noului Cod penal | Autor: Zaharia George-Cristinel44.90 Lei (RON)
Fenomen subteran cu dimensiuni globale, care generează milioane de drame omeneşti, traficul de persoane există şi în ţara noastră, România reprezentând mai ales o ţară de origine şi de tranzit pentru victime. Tema analizată este de mare actualitate, având în vedere, pe de o parte, caracterul relativ recent al dispoziţiilor speciale privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, din legislaţia naţională, iar pe de altă parte, profundele modificări legislative în această materie. Problemele de drept care se ridică în raport cu reglementările existente nu au fost clarificate în totalitate, în mod definitiv, existând astfel spaţiu liber pentru exprimarea unor noi opinii sau pentru o argumentare mai bună a celor deja exprimate.
Lucrarea Ghid de cercetare penala. Editia aII-a | Autor: Dumitru Mirel este structurată în două părţi:
Prima reuneste aspecte teoretice relevante pentru organele de cercetare penală, iar cea de-a doua este practică, cuprinzând peste 200 de formulare şi modele de urmărire penală şi acte procesuale. Demersul autorului este motivat de dorinţa de a oferi un îndrumar practic pentru cei care debutează în profesie (absolvenţi ai facultăţilor de drept, dar mai ales ai Academiei de Poliţie), dar şi de a veni în sprijinul organelor de cercetare penală sau avocaţilor care activează în domeniul penal, prin sistematizarea pe capitole a celor mai uzuale formulare şi acte procesuale.
Prezenta editie, a 2-a a Ghidului a fost actualizată cu următoarele elemente de noutate:
- Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor;
- Noul Cod civil;
- Noul Cod de procedură civilă;
- Legea nr. 28/2012 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în vederea îmbunătăţirii activităţii de valorificare a bunurilor sechestrate;
- Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
"Dovezile sunt antidotul marturiilor mincinoase" spunea Francis Bacon, inca de la inceputul secolului al XVII-lea. Acest adevar ce razbate peste timp ar putea deveni deviza oricarui organ de cercetare penala, ca reprezentant al societatii care l-a investit si care i-a transferat autoritatea sa morala.
Este in afara oricaror discutii faptul ca nobila misiune de aparare a ordinii si linistii publice, vietii, integritatii corporale si sanatatii persoanelor, avutului public si privat solicita, din partea organelor de ancheta penala, o preocupare continua pentru perfectionarea pregatirii de specialitate. Spre deosebire de alte profesii, "meseria" de anchetator capata in zilele noastre valente superioare. Ca o conditie de sine qua non a inaltului profesionalism, cultul pentru adevar trebuie sa se manifeste in stricta concordanta cu litera si spiritul legii, intr-un climat care sa asigure si sa garanteze libertatile si drepturile cetatenesti.
"Persoanele raspunzatoare de aplicarea legii trebuie sa se achite permanent de datoria pe care le-o impune legea, servind colectivitatea si protejand orice persoana impotriva actelor ilegale, conform inaltului grad de responsabilitate pe care il cere profesia lor".
Marea majoritate a faptelor de natura penala sunt constatate de catre organele de politie din compartimentele judiciar, combaterea crimei organizate, combaterea criminalitatii economico-financiare, paza si ordine publica, politie rutiera s.a. Acestea sunt chemate sa desfasoare activitatile de urmarire penala de prima urgenta: cercetarea la fata locului, constatarea infractiunii flagrante, ascultarea partii vatamate, dispunerea unor constatari tehnico-stiintifice si medico-legale, identificarea si ascultarea martorilor, efectuarea perchezitiei, identificarea, urmarirea si prinderea faptuitorilor etc. Acestora li se adauga si alte activitati specifice pentru probarea activitatii infractionale si dovedirea vinovatiei. Prin urmare, activitatile specifice anchetei penale nu sunt atributul exclusiv al compartimentelor de cercetare penala, deoarece la aflarea adevarului si justa solutionare a cauzelor aflate in instrumentare concura, deopotriva, si celelalte formatiuni, in raport cu specificul si atributiile ce le sunt conferite prin lege.
Criminalistica este o stiinta ce se detaşează de stiintele juridice şi de cele ale naturii, constituindu-se totodată ca o ştiinţă de legătură între ele.
Ea foloseşte mijloace de studiu împrumutate de la ştiinţele naturii, de la ştiinţele exacte (matematica, fi zica şi chimia), dar în acelaşi timp îşi creează metode proprii de investigare, precum şi procedee tactice pentru descoperirea infracţiunilor şi dovedirea vinovăţiei infractorilor.
Lucrarea Dictionar de droguri. Editia a II-a prezinta caracter enciclopedic, adresandu-se publicului larg, dar si acelui segment de profesionisti care, în virtutea responsabilitatilor profesionale (pedagogi, medici, juristi, lucratori sociali, politisti), se vor pleca asupra lui in scopul insusirii terminologiei corecte.
Dictionarul cuprinde si notiuni de data recenta privind eforturile desfasurate de autoritatile competente romanesti de a preveni si combate fenomenul creat de droguri si care au la baza noile conventii internationale la care tara noastra este parte.
Un studiu de interes pentru o problematică de actualitate
Ne aflăm în prezenţa unei lucrări de strictă actualitate care dezbate aspecte legate de infracţiunile din domeniul financiar bancar. Dacă lucrarea este subsumată cercetării din perspectiva ştiinţei criminalistice a acestui fenomen, lucrarea reuşeşte să îmbine un studiu comparat bazat pe diverse domenii ale ştiinţei dreptului, cum ar fi dreptul penal, dreptul financiar ori dreptul bancar.
Abordând în primul capitol criminalitatea organizată ca izvor principal al obţinerii banilor murdari, autorul semnalează faptul că “fenomenul infracţional prezintă o structură deosebit de complexă în funcţia de dezvoltare economică, politică şi socială pe care societatea umană o cunoaşte la un moment dat al evoluţiei sale.”
Autorul semnalează caracterul transnaţional al criminaltăţii organizate citând, atât din doctrina de specialitate, cât şi din estimările instituţiilor financiare internaţionale, aspecte relevante cu privire la acest fenomen. Dacă noţiunea de “criminalitate organizată” a fost folosită pentru prima dată în Italia la jumătatea anilor ’70, studiile de criminologie efectuate în diverse ţări au reliefat elemente definitorii şi caracteristici care au reuşit să creeze imaginea concretă a acestui fenomen. Dacă ne gândim că estimările Fondului Monetar Internaţional au evidenţiat “intrări” anuale ale organizaţiilor criminale la 500 miliarde USD, se poate sesiza amploarea acestui fenomen, care este demonstrat de autorul lucrării prin tipurile şi structurile de organizaţii criminale, cum ar fi Mafia Italiană, care este o organizaţie secretă instituită încă de la 1282 şi care, prin mărirea numărului de membri şi sporirea mijloacelor financiare, cât şi prin extinderea zonei de influenţă în mediul urban, a obţinut supremaţia şi controlul formelor cele mai periculoase ale criminalităţii, depăşind de mult graniţele regionale tradiţionale. Organizaţii de tipul Cosa Nostra, Camorra, ‘Ndrangheta în Italia ori Cosa Nostra din America, cartelurile columbiene, mafia rusă, mafia chineză, mafia japoneză ori alte grupări criminale asiatice şi‑au demontrat caracterul periculos în multe zone din lume, neocolind nici România prin sfera criminalităţii organizate. Aceasta a devenit un teritoriu preferat pentru transmiterea drogurilor din Orient sau America Latină către ţările din Europa de Vest, dar şi contrafacerea, promovarea şi plasarea în circulaţia bănească autohtonă de valute liber convertibile, realizându‑se astfel o participare deloc neglijabilă la o diviziune internaţională a activităţii criminale.
Dreptul penal este acea ramură a dreptului public, formată din ansamblul normelor juridice care reglementează relaţiile de apărare socială prin interzicerea ca infracţiuni, sub sancţiuni specifice denumite pedepse, a faptelor periculoase pentru valorile sociale, în scopul apărării acestor valori, fie prin prevenirea infracţiunilor, fie prin aplicarea pedepsei persoanelor care le săvârşesc. Dreptul penal, ca ramură a sistemului de drept, este format din două părţi – partea generală şi partea specială. Partea generală a dreptului penal cuprinde totalitatea normelor penale generale, referitoare la: scopul legii penale, aplicarea acesteia în timp şi spaţiu, infracţiune, răspunderea penală, pedepsele aplicabile, limitele acestora şi condiţiile de aplicare.
În principal, aceste norme se regăsesc în Partea generală a Codului penal, art. 1-154. Partea specială a dreptului penal este definită ca fiind acea parte care cuprinde ansamblul normelor penale prin care se stabilesc faptele de pericol social, considerate infracţiuni, precum şi pedepsele aplicabile celor vinovaţi de comiterea lor. Partea specială a dreptului penal cuprinde totalitatea normelor de incriminare a faptelor socialmente periculoase, considerate ca fiind infracţiuni, norme care se regăsesc în Codul penal (art. 155-362), precum şi în unele legi cu dispoziţii penale.
În Partea specială a Codului penal sunt incriminate faptele care aduc atingere celor mai importante valori sociale – atributelor fundamentale ale statului, precum şi ale persoanei, patrimoniului, autorităţii de stat, activităţii de înfăptuire a justiţiei etc. Dispoziţiile de incriminare din Partea specială a Codului penal sunt completate prin normele prevăzute în unele legi speciale. Prin legile speciale sunt incriminate faptele socialmente periculoase care aduc atingere valorilor specifice diferitelor domenii de activitate, cum ar fi, de exemplu: activităţile comerciale, circulaţia rutieră, protecţia muncii, silvicultura, proprietatea intelectuală etc.
Legiuitorul a urmărit astfel să asigure o mai mare stabilitate Codului penal în raport cu frecventele modificări intervenite în diferitele domenii de activitate şi care sunt reglementate prin legile speciale.
Totodată, prin Codul penal sunt consacrate faptele care prezintă cea mai mare gravitate, aducând atingere celor mai importante valori sociale. Chiar şi în prezenţa unor astfel de deziderate, este de observat faptul că actualmente, dat fiind imperativul armonizării legislaţiei penale cu cea europeană, Codul penal cunoaşte frecvente şi profunde modificări, proces care este de dorit să se finalizeze într-o perioadă de timp cât mai scurtă.
Autorul - Mihail Udroiu, membru a numeroase comisii de elaborare a subiectelor la examenele de admitere în magistratură sau promovare în funcţii de execuţie a magistraţilor, a gândit un format mult mai util şi prietenos pentru cei care aleg să înveţe după această carte.
Aceasta editie vine cu multe elemente noi, unele de mare complexitate, dar fără a pierde din simplitatea şi conciziunea stilului:
1. comentarii suplimentare atât cu privire la instituţiile de drept penal, partea generală, cât şi cu privire la infracţiunile din partea specială;
2. soluţii jurisprudenţiale noi ale instanţei supreme şi ale altor instanţe naţionale, multe dintre acestea din urmă nepublicate, riguros selecţionate şi inserate; fiecare speţă este exemplul ce clarifică şi punctează comentariul exact acolo unde trebuie;
3. în premieră, jurisprudenţă în materia răspunderii penale a persoanei juridice;
4. actualizarea cărţii prin raportare la cea mai recentă legislaţie în vigoare, inclusiv modificările şi completările aduse Codului penal prin Legea nr. 27/2012 şi Legea nr. 63/2012, cuprinzând şi explicaţii ale noilor instituţii;
5. teste grilă noi.
Toate aceste elemente intrunesc complexitatea si unitatea, in această ediţie, astfel ca este considerata in acest moment, drept cea mai bună şi completa ediţie a Sintezelor de drept penal de la apariţia acestora în urmă cu mai bine de doi ani.
EXTRAS:
Capitolul X
Individualizarea pedepselor
Sectiunea 1. Notiune si forme de individualizare
- individualizarea pedepsei este un principiu al dreptului penal, potrivit caruia legea stabileste natura si limitele pedepsei aplicabile pentru o anumita infractiune, iar instanta de judecata pedeapsa concreta si modalitatea de executare a acesteia;
- individualizarea pedepsei cunoaste trei forme:
(i) individualizarea legala: stabilirea prin lege a cadrului general, a naturii si limitelor pedepsei aplicabile pentru o anumita infractiune, a criteriilor de individualizare, precum si a unor circumstante atenuante sau agravante legale;
(ii)individualizarea judiciara: stabilirea si, dupa caz, aplicarea pedepsei in limitele legale pentru savarsirea unei infractiuni;
(iii) individualizarea administrativa: se realizeaza in faza de executare de catre organele administrative de executare a pedepselor si presupune stabilirea regimului de executare, aplicarea dispozitiilor privitoare la liberarea conditionata, gratierea etc.
Aceasta lucrare se afla la cea de-a treia ediţie, in care sunt analizate cele mai întâlnite infracţiuni care au alt sedes materiae decât Codul penal.
Dintre acestea sunt mentionate infracţiunile prevăzute în legislaţia privind:
- prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie;
- prevenirea şi sancţionarea spălării banilor;
- prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale;
- prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri;
- prevenirea şi combaterea traficului de persoane;
- domeniul protecţiei mediului, al proprietăţii intelectuale, electoral şi informatic.
In ultima parte a lucrării Infractiuni prevazute in legi speciale | Comentarii si explicatii. Editia 2013 | Coordonator: M.A. Hotca sunt redate, în extras, toate normele de incriminare care nu se bucură de analiză specială, întrucât sunt mai puţin întâlnite în practica judiciară. Cititorii vor fi surprinşi când vor afla că, în afara Codului penal, sunt peste 500 de norme de incriminare, care reglementează aproximativ 1000 de infracţiuni.
Studiul de fata reprezinta prima tratare monografica a infractiunii deviate, care, in lipsa unei prevederi legale exprese, a suscitat numeroase controverse atat in literatura de specialitate, cat si in practica instantelor judecatoresti.
Sunt analizate conditiile necesare pentru existenta infractiunii deviate, formele acesteia (error in persona, aberratio ictus, aberratio causae si aberratio delicti), sunt prezentate solutii din practica judiciara si sunt redate referinte de drept comparat, toate insotite de opiniile pertinente ale autoarei si de propuneri de lege ferenda.
Monografia poate prezenta interes atat pentru studenti si cadre universitare, cat si pentru practicieni (judecatori, procurori, avocati), avand in vedere faptul ca nu exista o reglementare a acestei institutii nici in Codul penal actual si nici in noul Cod penal, iar practica judiciara este neunitara in acest domeniu.
În mod convergent, majoritatea autorilor definesc expertiza criminalistică drept un procedeu de probaţiune prevăzut de lege, constând într-o activitate de cercetare ştiinţifică a probelor materiale judiciare, efectuat de către persoane cu temeinice cunoştinţe de strictă specialitate şi care are ca scop identificarea persoanelor, fenomenelor, obiectelor şi substanţelor aflate într-o legătură cauzală cu faptul ilicit, stabilirile însuşirilor acestora sau a eventualelor modificări de formă, conţinut şi structură a lor şi a mecanismului respectivelor modificări.
(...)
În practica urmăririi penale, expertizele pot fi efectuate pentru elucidarea unor probleme variate sub aspectul naturii ştiinţifice: criminalistice (expertiza scrisului şi a documentelor, expertiza monedelor, bancnotelor, titlurilor de credit, a vocii şi a vorbirii, a fotografiilor şi a înregistrărilor video etc.), contabile, tehnice etc. Trebuie să arătăm, încă o dată, că dispunerea expertizelor criminalistice (în aproape toate domeniile de expertiză) poate avea loc şi în cauze de natură civilă ori comercială, administrativă etc.