Ghid de cercetare penala. Editia a II-a | Autor: Dumitru Mirel

"Dovezile sunt antidotul marturiilor mincinoase" spunea Francis Bacon, inca de la inceputul secolului al XVII-lea. Acest adevar ce razbate peste timp ar putea deveni deviza oricarui organ de cercetare penala, ca reprezentant al societatii care l-a investit si care i-a transferat autoritatea sa morala.

Este in afara oricaror discutii faptul ca nobila misiune de aparare a ordinii si linistii publice, vietii, integritatii corporale si sanatatii persoanelor, avutului public si privat solicita, din partea organelor de ancheta penala, o preocupare continua pentru perfectionarea pregatirii de specialitate. Spre deosebire de alte profesii, "meseria" de anchetator capata in zilele noastre valente superioare. Ca o conditie de sine qua non a inaltului profesionalism, cultul pentru adevar trebuie sa se manifeste in stricta concordanta cu litera si spiritul legii, intr-un climat care sa asigure si sa garanteze libertatile si drepturile cetatenesti.

"Persoanele raspunzatoare de aplicarea legii trebuie sa se achite permanent de datoria pe care le-o impune legea, servind colectivitatea si protejand orice persoana impotriva actelor ilegale, conform inaltului grad de responsabilitate pe care il cere profesia lor".

Marea majoritate a faptelor de natura penala sunt constatate de catre organele de politie din compartimentele judiciar, combaterea crimei organizate, combaterea criminalitatii economico-financiare, paza si ordine publica, politie rutiera s.a. Acestea sunt chemate sa desfasoare activitatile de urmarire penala de prima urgenta: cercetarea la fata locului, constatarea infractiunii flagrante, ascultarea partii vatamate, dispunerea unor constatari tehnico-stiintifice si medico-legale, identificarea si ascultarea martorilor, efectuarea perchezitiei, identificarea, urmarirea si prinderea faptuitorilor etc. Acestora li se adauga si alte activitati specifice pentru probarea activitatii infractionale si dovedirea vinovatiei. Prin urmare, activitatile specifice anchetei penale nu sunt atributul exclusiv al compartimentelor de cercetare penala, deoarece la aflarea adevarului si justa solutionare a cauzelor aflate in instrumentare concura, deopotriva, si celelalte formatiuni, in raport cu specificul si atributiile ce le sunt conferite prin lege.

Criminalistica este o stiinta ce se detaşează de stiintele juridice şi de cele ale naturii, constituindu-se totodată ca o ştiinţă de legătură între ele.

Ea foloseşte mijloace de studiu împrumutate de la ştiinţele naturii, de la ştiinţele exacte (matematica, fi zica şi chimia), dar în acelaşi timp îşi creează metode proprii de investigare, precum şi procedee tactice pentru descoperirea infracţiunilor şi dovedirea vinovăţiei infractorilor.

EXTRAS:

Lucrarea Probatiunea in Romania. Evaluari normative si sociologice. Cu referiri la Noul Cod penal | Autor: Oancea Gabriel realizeaza o trecere în revistă a evoluţiei instituţiei probaţiunii din România, fiind evidenţiate atât etapele care au marcat acest proces din punct de vedere normativ, dar şi demersurile de adaptare a practicilor probaţiunii la tendinţele internaţionale în materia reabilitării persoanelor aflate în conflict cu legea penală.

În condiţiile în care serviciile de probaţiune îşi desfăşoară activitatea în strânsă legătură celelalte instituţii din sistemul de justiţie penală şi în special cu instanţele de judecată, cartea include şi o evaluare a percepţiei judecătorilor cu privire la importanţa şi utilitatea acestor activităţi în procesul de individualizare şi punere în executare a pedepselor.

Lucrarea Dictionar de droguri. Editia a II-a prezinta caracter enciclopedic, adresandu-se publicului larg, dar si acelui segment de profesionisti care, în virtutea responsabilitatilor profesionale (pedagogi, medici, juristi, lucratori sociali, politisti), se vor pleca asupra lui in scopul insusirii terminologiei corecte.

Dictionarul cuprinde si notiuni de data recenta privind eforturile desfasurate de autoritatile competente romanesti de a preveni si combate fenomenul creat de droguri si care au la baza noile conventii internationale la care tara noastra este parte.

În ultimul deceniu, traficul de fiinţe umane a devenit o problemă majoră atât la nivel naţional cât şi internaţional, problemă ce se agravează constant. Fenomenul nu este episodic, implicând un număr redus de persoane, ci are profunde implicaţii de ordin social şi economic şi afectează numeroase persoane şi ţări.

Ţările din regiunea central şi sud-est europeană reprezintă atât ţări sursă cât şi ţări de tranzit pentru traficul de fiinţe umane. Într-o perioadă relativ scurtă, după 1990, această regiune a ajuns să rivalizeze cu regiunile tradiţionale cum ar fi America Latină, Asia de sud-est sau Africa, constituind una din cele mai importante surse de femei şi tineri traficaţi pentru exploatare sexuală sau muncă forţată din Europa occidentală.

Formularea unor politici coerente pentru prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane întâmpină o serie de dificultăţi rezultate, în primul rând, din necunoaşterea dimensiunilor reale ale fenomenului. Aceasta se datorează mobilităţii foarte mari, intensei circulaţii peste frontiere a persoanelor şi bunurilor. De asemenea, obscuritatea fenomenului este asigurată şi de menţinerea manifestărilor sale în contextul unor activităţi aparent legale.

Statisticile existente, oferite de poliţiile naţionale sau de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, sunt lacunare şi relevă doar o faţetă a fenomenului, cea referitoare la persoanele învinuite sau cele returnate în ţările de origine. Ţările din regiunea sud-est europeană fac eforturi de îmbunătăţire a sistemelor de strângere a datelor, acest lucru fiind necesar unei mai bune fundamentări a politicilor anti-trafic şi unei abordări corespunzătoare a cauzelor socio-economice ale fenomenului.

Fundamentându-şi demersul ştiinţific pe multi-disciplinaritate (Psihologie şi Drept), pe experienţa sa practică de peste un deceniu în sfera probaţiunii, pe valorificarea jurisprudenţei interne şi a numeroase surse bibliografice interne şi internaţionale la care face trimitere, precum şi pe aderenţa sa intelectuală şi afectivă la evoluţia sistemului de probaţiune din România, autoarea abordează, într-o deosebit de originală şi reuşită exprimare, o temă juridică extrem de subtilă, dar de o permanentă actualitate, care vizează cel mai semnificativ moment al actului de înfăptuire a justiţiei, şi anume acela al deciziei pe care judecătorul, în singurătatea camerei de deliberare şi în acord cu propria sa libertate de apreciere, se vede obligat să o pronunţe, cu anticiparea mentală a consecinţelor hotărârii sale şi plecând de la premisa că scopul procesului penal ori scopul pedepsei poate fi atins şi prin sancţiuni sau măsuri neprivative de libertate.

Apreciem că subiectul abordat în această carte va deveni în curând de o importanţă covârşitoare şi va suscita un interes pe măsură, în condiţiile în care noile Coduri penal şi de procedură penală (adoptate prin Legile nr. 286/2009 şi nr. 135/2010) lărgesc sfera de aplicabilitate a sancţiunilor şi măsurilor neprivative de libertate, iar viitorul justiţiei penale se deschide tot mai generos pe ruta „Organ judiciar decident – Serviciul de probaţiune – Beneficiar – Comunitate”.

Prof. univ. dr. Gheorghiţă Mateuţ

Lucrarea Fise de drept penal. Partea speciala permite celor care au studiat orice curs, manual sau tratat de Drept penal, Partea speciala sa verifice daca materia a fost bine asimilata, asigurand astfel posibilitatea unei recapitulari eficiente si rapide.

Structura si grafica acestei carti sunt inedite si au fost special concepute sa asigure acoperirea intr-un timp scurt a materiei. Fiecare fisa contine o parte teoretica si o parte practica, ce ofera atat informatii teoretice tehnice si precise, dar si principalele solutii jurisprudentiale ale instantelor romane incepand cu anul 1969 pana in prezent.

Ne aflăm în prezenţa unei lucrări de strictă actualitate care dezbate aspecte legate de infracţiunile din domeniul financiar bancar. Dacă lucrarea este subsumată cercetării din perspectiva ştiinţei criminalistice a acestui fenomen, lucrarea reuşeşte să îmbine un studiu comparat bazat pe diverse domenii ale ştiinţei dreptului, cum ar fi dreptul penal, dreptul financiar ori dreptul bancar.

Abordând în primul capitol criminalitatea organizată ca izvor principal al obţinerii banilor murdari, autorul semnalează faptul că “fenomenul infracţional prezintă o structură deosebit de complexă în funcţia de dezvoltare economică, politică şi socială pe care societatea umană o cunoaşte la un moment dat al evoluţiei sale.”

Autorul semnalează caracterul transnaţional al criminaltăţii organizate citând, atât din doctrina de specialitate, cât şi din estimările instituţiilor financiare internaţionale, aspecte relevante cu privire la acest fenomen. Dacă noţiunea de “criminalitate organizată” a fost folosită pentru prima dată în Italia la jumătatea anilor ’70, studiile de criminologie efectuate în diverse ţări au reliefat elemente definitorii şi caracteristici care au reuşit să creeze imaginea concretă a acestui fenomen. Dacă ne gândim că estimările Fondului Monetar Internaţional au evidenţiat “intrări” anuale ale organizaţiilor criminale la 500 miliarde USD, se poate sesiza amploarea acestui fenomen, care este demonstrat de autorul lucrării prin tipurile şi structurile de organizaţii criminale, cum ar fi Mafia Italiană, care este o organizaţie secretă instituită încă de la 1282 şi care, prin mărirea numărului de membri şi sporirea mijloacelor financiare, cât şi prin extinderea zonei de influenţă în mediul urban, a obţinut supremaţia şi controlul formelor cele mai periculoase ale criminalităţii, depăşind de mult graniţele regionale tradiţionale. Organizaţii de tipul Cosa Nostra, Camorra, ‘Ndrangheta în Italia ori Cosa Nostra din America, cartelurile columbiene, mafia rusă, mafia chineză, mafia japoneză ori alte grupări criminale asiatice şi‑au demontrat caracterul periculos în multe zone din lume, neocolind nici România prin sfera criminalităţii organizate. Aceasta a devenit un teritoriu preferat pentru transmiterea drogurilor din Orient sau America Latină către ţările din Europa de Vest, dar şi contrafacerea, promovarea şi plasarea în circulaţia bănească autohtonă de valute liber convertibile, realizându‑se astfel o participare deloc neglijabilă la o diviziune internaţională a activităţii criminale.

Lucrarea Protectia penala a pietei de capital | Autor: Tiganoaia Adrian-Catalin reprezintă un studiu aprofundat al infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare. Are la baza identificarea conţinuturilor legale ale acestora cu sancţiunile aferente, analizeazand in continuare aspectele comune tuturor acestor infracţiuni, iar in final este analizată fiecare infracţiune în parte.

Întrucât, în opinia autorului, Legea nr. 297/2004 ar trebui să înregistreze progrese semnificative la capitolul tehnică legislativă în materia incriminării, sunt sesizate deficienţele în această privinţă şi se propune un model de incriminare a acestor fapte, care să aibă avantajul de a conţine, în general, norme penale complete, distincte pentru fiecare comportament prohibit în parte, de a diversifica arealul sancţionator, în funcţie de calitatea subiectului activ şi de a spori sancţiunile în raport cu cele existente în prezent.

La propunerea de sporire a sancţiunilor, s-a ţinut seama şi de concepţia de ansamblu, manifestată la nivelul Noului Cod penal, aceea de a scădea pedepsele în raport cu cele prevăzute în Codul penal în vigoare. Aşa fiind, modelul îşi va păstra validitatea şi după intrarea în vigoare a Noului Cod penal, existând corelare.

Regulile dreptului internaţional umanitar au fost elaborate pentru a răspunde realităţii din prima jumătate a secolului al XX-lea, respectiv conflictele interstatale. În prezent, scena internaţională oferă imaginea altui tip de conflict, conflictul asimetric, ce opune, pe de o parte, un stat şi, pe de altă parte, o entitate ne-statală, de cele mai multe ori o organizaţie teroristă.

Lucrarea fundamentează o idee generală cu caracter de noutate cu privire la evoluţia dreptului internaţional, prin examinarea modului în care regulile dreptului internaţional umanitar sunt supuse unui proces de adaptare şi transformare, pentru a fi aplicate în raport cu noile realităţii pe plan internaţional, în condiţiile în care nu există o practică a statelor.

Fiind prima monografie pe această temă, urmăreşte, în principal, identificarea şi urmărirea interpretării regulilor cutumiare de drept internaţional, ceea ce diferă faţă de abordarea tradiţională a doctrinei române.

De asemenea, lucrarea analizează două teme de actualitate în dezbaterea internaţională, respectiv regimul detenţiei suspecţilor de terorism şi regimul operaţiunilor direcţionate împotriva unor persoane (targeted killings), precum şi practica Statelor Unite şi a Israelului în materie.

EXTRAS:

(...)

Trăim într-o eră în care comunicarea a devenit esenţială nu doar pentru buna desfăşurare a relaţiilor interumane, dar şi o temă de dezbatere pentru specialiştii din diferite domenii. Normalitatea unei astfel de situaţii derivă din aceea că nu există domeniu al vieţii umane care să poată fi conceput în lipsa comunicării.

Şi totuşi, de la persoana cu cea mai înaltă funcţie în stat la individul „obişnuit” oricine se poate întreba: „De ce există atâtea probleme de comunicare”? Parte integrantă a oricărei discipline, aşadar, comunicarea este un proces în afara căruia funcţionarea optimă a cadrului general uman ar fi de neconceput.

Cum „beneficiarii” acestui complex proces sunt caracterizaţi de moduri diferite de percepţie a realităţii înconjurătoare, comunicarea dobândeşte atributul subiectivităţii, deoarece scopul, valoarea, aprecierea şi evaluarea unei comunicări sunt condiţionate în mod absolut de subiectivitatea persoanelor implicate în proces.

O comunicare transmite sensuri diferite, în funcţie de subiecţii implicaţi, dar şi de contextele specifice. Acesta este şi motivul pentru care studiul comunicării s-a intersectat, nu o dată, cu teoriile subiectivităţii umane, şi deci cu psihologia.

(...)

Obiectul propriu al stiintei Criminalisticii prezinta importanta pe doua planuri distincte: pe de o parte, remarca aportul sau particular in aflarea adevarului, iar pe de alta parte, evidentiaza unicitatea si autonomia sa fata de celelalte stiinte juridice si nejuridice, dar aflate in slujba justitiei.

Datorita obiectului propriu de cercetare, Criminalisticii ii sunt specifice anumite metode de cunoastere, unele dintre ele tipice stiintei respective, altele comune mai multor stiinte, dar aplicate intr-un mod particular, potrivit obiectului sau. Prin insasi definitia data adevarului, raportata la teoria cunoasterii, acesta este relativ.

Criminalistica nu-si propune sa ajunga la esenta adevarului absolut, dar incearca sa se apropie de aflarea adevarului, fie el si relativ, sine ira et studio, fiindu-i indiferent cui foloseste aceasta. Criminalistica a cautat si a gasit un sprijin eficient in stiintele exacte, utilizand toate cercetarile de varf in sprijinul propriului demers de cercetare.

Singura autoritate care se bucura de acelasi respect, indiferent de tipul de societate din care se naste, este autoritatea Legii. Oricare ar fi insa legea, singurul mijloc de a-i identifica pe cei care o incalca, fara a proceda in mod abuziv la gasirea unui vinovat fara vina, este Criminalistica.

Din cadrul sistemului Criminalisticii, lucrarea de fata prezinta principalele elemente de tehnica si tactica criminalistica.

Aceasta se adreseaza deopotriva teoreticienilor, practicienilor, studentilor din cadrul Facultatilor de Drept, cat si altor specialisti, constituind un veritabil suport teoretic si practic.