Lucrarea Dictionar de droguri. Editia a II-a prezinta caracter enciclopedic, adresandu-se publicului larg, dar si acelui segment de profesionisti care, în virtutea responsabilitatilor profesionale (pedagogi, medici, juristi, lucratori sociali, politisti), se vor pleca asupra lui in scopul insusirii terminologiei corecte.
Dictionarul cuprinde si notiuni de data recenta privind eforturile desfasurate de autoritatile competente romanesti de a preveni si combate fenomenul creat de droguri si care au la baza noile conventii internationale la care tara noastra este parte.
Dictionarul de droguri se doreste un summun cat mai explicit si complet de date si informatii legate de droguri, permitand celor care il consulta sa inteleaga si sa dimensioneze corect fenomenul creat de stupefiante si substantele psihotrope. traficul de droguri se manifestă ca un fenomen la scară planetară şi la ora actuală, îmbracă fără dubiu haina crimei organizate transnaţionale.
Din punct de vedere farmacologic, drogul este substanţa utilizată de medicină, a cărei administrare abuzivă (consum) poate crea o dependenţă fizică şi psihică ori tulburări grave ale activităţii mentale, percepţiei, comportamentului etc. Într-o ultimă accepţiune, există:
־ droguri care provoacă calm psihologic, relaxare psihică sau somnolenţă, numite sedative;
־ droguri care modifică percepţia, senzaţiile auditive, vizuale şi olfactive, numite halucinogene;
־ droguri care tulbură raţiunea, numite delirogene.
Aşadar, drogurile pot fi utilizate şi ca medicamente cu acţiune asupra sistemului nervos (le numim psihotrope). Unele sunt încă prescrise cu succes împotriva durerii şi în unele boli mintale. Dar, dacă subiectul nu este bolnav, dacă sunt utilizate în doză puternică, dacă sunt amestecate cu alte medicamente sau cu alcool, aceste produse schimbă comportamentul obişnuit al omului
Titlul cartii:
Dictionar de droguri. Editia a II-a
Numele autorului/lor:
Dragan Jenica
Editura:
C.H. Beck
Data aparitiei:
06 Apr 2012
Numar de pagini:
336
ISBN:
978-973-115-364-3
Pret intreg (Pretul de coperta afisat de producator):
29.90
4by Penal, 29 Oct 2012
Dictionar de droguri. Editia a II-a | Autor: Dragan Jenica29.90 Lei (RON)
Pe parcursul dezvoltării istorice a conţinutului lor noţional, substanţele şi produsele dependogene s-au disociat în stupefiante şi psihotrope. În conformitate cu prevederile „Convenţiei unice asupra stupefiantelor” din anul 1961 se considera a purta această denumire generică „orice substanţă naturală sau sintetică ce figurează pe lista stupefiantelor”, adică pe cele patru tablouri-anexă ale respectivei convenţii, ce au regimuri juridice aplicabile în mod diferit
Lucrarea Ghid de cercetare penala. Editia aII-a | Autor: Dumitru Mirel este structurată în două părţi:
Prima reuneste aspecte teoretice relevante pentru organele de cercetare penală, iar cea de-a doua este practică, cuprinzând peste 200 de formulare şi modele de urmărire penală şi acte procesuale. Demersul autorului este motivat de dorinţa de a oferi un îndrumar practic pentru cei care debutează în profesie (absolvenţi ai facultăţilor de drept, dar mai ales ai Academiei de Poliţie), dar şi de a veni în sprijinul organelor de cercetare penală sau avocaţilor care activează în domeniul penal, prin sistematizarea pe capitole a celor mai uzuale formulare şi acte procesuale.
Prezenta editie, a 2-a a Ghidului a fost actualizată cu următoarele elemente de noutate:
- Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor;
- Noul Cod civil;
- Noul Cod de procedură civilă;
- Legea nr. 28/2012 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în vederea îmbunătăţirii activităţii de valorificare a bunurilor sechestrate;
- Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
"Dovezile sunt antidotul marturiilor mincinoase" spunea Francis Bacon, inca de la inceputul secolului al XVII-lea. Acest adevar ce razbate peste timp ar putea deveni deviza oricarui organ de cercetare penala, ca reprezentant al societatii care l-a investit si care i-a transferat autoritatea sa morala.
Este in afara oricaror discutii faptul ca nobila misiune de aparare a ordinii si linistii publice, vietii, integritatii corporale si sanatatii persoanelor, avutului public si privat solicita, din partea organelor de ancheta penala, o preocupare continua pentru perfectionarea pregatirii de specialitate. Spre deosebire de alte profesii, "meseria" de anchetator capata in zilele noastre valente superioare. Ca o conditie de sine qua non a inaltului profesionalism, cultul pentru adevar trebuie sa se manifeste in stricta concordanta cu litera si spiritul legii, intr-un climat care sa asigure si sa garanteze libertatile si drepturile cetatenesti.
"Persoanele raspunzatoare de aplicarea legii trebuie sa se achite permanent de datoria pe care le-o impune legea, servind colectivitatea si protejand orice persoana impotriva actelor ilegale, conform inaltului grad de responsabilitate pe care il cere profesia lor".
Marea majoritate a faptelor de natura penala sunt constatate de catre organele de politie din compartimentele judiciar, combaterea crimei organizate, combaterea criminalitatii economico-financiare, paza si ordine publica, politie rutiera s.a. Acestea sunt chemate sa desfasoare activitatile de urmarire penala de prima urgenta: cercetarea la fata locului, constatarea infractiunii flagrante, ascultarea partii vatamate, dispunerea unor constatari tehnico-stiintifice si medico-legale, identificarea si ascultarea martorilor, efectuarea perchezitiei, identificarea, urmarirea si prinderea faptuitorilor etc. Acestora li se adauga si alte activitati specifice pentru probarea activitatii infractionale si dovedirea vinovatiei. Prin urmare, activitatile specifice anchetei penale nu sunt atributul exclusiv al compartimentelor de cercetare penala, deoarece la aflarea adevarului si justa solutionare a cauzelor aflate in instrumentare concura, deopotriva, si celelalte formatiuni, in raport cu specificul si atributiile ce le sunt conferite prin lege.
Criminalistica este o stiinta ce se detaşează de stiintele juridice şi de cele ale naturii, constituindu-se totodată ca o ştiinţă de legătură între ele.
Ea foloseşte mijloace de studiu împrumutate de la ştiinţele naturii, de la ştiinţele exacte (matematica, fi zica şi chimia), dar în acelaşi timp îşi creează metode proprii de investigare, precum şi procedee tactice pentru descoperirea infracţiunilor şi dovedirea vinovăţiei infractorilor.
În ultimul deceniu, traficul de fiinţe umane a devenit o problemă majoră atât la nivel naţional cât şi internaţional, problemă ce se agravează constant. Fenomenul nu este episodic, implicând un număr redus de persoane, ci are profunde implicaţii de ordin social şi economic şi afectează numeroase persoane şi ţări.
Ţările din regiunea central şi sud-est europeană reprezintă atât ţări sursă cât şi ţări de tranzit pentru traficul de fiinţe umane. Într-o perioadă relativ scurtă, după 1990, această regiune a ajuns să rivalizeze cu regiunile tradiţionale cum ar fi America Latină, Asia de sud-est sau Africa, constituind una din cele mai importante surse de femei şi tineri traficaţi pentru exploatare sexuală sau muncă forţată din Europa occidentală.
Formularea unor politici coerente pentru prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane întâmpină o serie de dificultăţi rezultate, în primul rând, din necunoaşterea dimensiunilor reale ale fenomenului. Aceasta se datorează mobilităţii foarte mari, intensei circulaţii peste frontiere a persoanelor şi bunurilor. De asemenea, obscuritatea fenomenului este asigurată şi de menţinerea manifestărilor sale în contextul unor activităţi aparent legale.
Statisticile existente, oferite de poliţiile naţionale sau de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, sunt lacunare şi relevă doar o faţetă a fenomenului, cea referitoare la persoanele învinuite sau cele returnate în ţările de origine. Ţările din regiunea sud-est europeană fac eforturi de îmbunătăţire a sistemelor de strângere a datelor, acest lucru fiind necesar unei mai bune fundamentări a politicilor anti-trafic şi unei abordări corespunzătoare a cauzelor socio-economice ale fenomenului.
Atat actualul Cod de procedura penala, cat si noua codificare nu folosesc in cuprinsul lor notiunea de ancheta penala. Cu toate acestea principiul separatiei functiilor judiciare impune distinctia celor trei functii esentiale ce se exercita in cadrul procesului penal: functia de ancheta (de urmarire penala), functia de instructie si cea de judecata.
Ancheta constituie o functie esentiala in logica procesului penal in exercitarea careia procurorul si organele de cercetare ale politiei judiciare strang probe pentru a se constata daca exista sau nu temeiuri de trimitere in judecata a inculpatului.
Evolutia procedurii penale din ultimele decenii sub influenta documentelor internationale sau regionale si a jurisprudentei europene in materia protectiei drepturilor omului releva o preocupare asidua in directia armonizarii standardelor de practica in scopul evitarii arbitrariului, facilitarii cooperarii judiciare sau politienesti in materie penala si asigurarii caracterului echitabil al procesului penal. In acest context, aparitia lucrarii Ghid de ancheta penala este mai mult decat necesara.
Aceasta lucrare se afla la cea de-a treia ediţie, in care sunt analizate cele mai întâlnite infracţiuni care au alt sedes materiae decât Codul penal.
Dintre acestea sunt mentionate infracţiunile prevăzute în legislaţia privind:
- prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie;
- prevenirea şi sancţionarea spălării banilor;
- prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale;
- prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri;
- prevenirea şi combaterea traficului de persoane;
- domeniul protecţiei mediului, al proprietăţii intelectuale, electoral şi informatic.
In ultima parte a lucrării Infractiuni prevazute in legi speciale | Comentarii si explicatii. Editia 2013 | Coordonator: M.A. Hotca sunt redate, în extras, toate normele de incriminare care nu se bucură de analiză specială, întrucât sunt mai puţin întâlnite în practica judiciară. Cititorii vor fi surprinşi când vor afla că, în afara Codului penal, sunt peste 500 de norme de incriminare, care reglementează aproximativ 1000 de infracţiuni.