|
Aplicarea normelor dreptului international umanitar in cazul operatiunilor antiteroriste | Autor: Galea Ion
Descriere
Regulile dreptului internaţional umanitar au fost elaborate pentru a răspunde realităţii din prima jumătate a secolului al XX-lea, respectiv conflictele interstatale. În prezent, scena internaţională oferă imaginea altui tip de conflict, conflictul asimetric, ce opune, pe de o parte, un stat şi, pe de altă parte, o entitate ne-statală, de cele mai multe ori o organizaţie teroristă.
Lucrarea fundamentează o idee generală cu caracter de noutate cu privire la evoluţia dreptului internaţional, prin examinarea modului în care regulile dreptului internaţional umanitar sunt supuse unui proces de adaptare şi transformare, pentru a fi aplicate în raport cu noile realităţii pe plan internaţional, în condiţiile în care nu există o practică a statelor.
Fiind prima monografie pe această temă, urmăreşte, în principal, identificarea şi urmărirea interpretării regulilor cutumiare de drept internaţional, ceea ce diferă faţă de abordarea tradiţională a doctrinei române.
De asemenea, lucrarea analizează două teme de actualitate în dezbaterea internaţională, respectiv regimul detenţiei suspecţilor de terorism şi regimul operaţiunilor direcţionate împotriva unor persoane (targeted killings), precum şi practica Statelor Unite şi a Israelului în materie.
Regulile dreptului internaţional umanitar au fost elaborate pentru a răspunde realităţii din prima jumătate a secolului al XX-lea, respectiv conflictele interstatale. În prezent, scena internaţională oferă imaginea altui tip de conflict, conflictul asimetric, ce opune, pe de o parte, un stat şi, pe de altă parte, o entitate ne-statală, de cele mai multe ori o organizaţie teroristă.
Lucrarea fundamentează o idee generală cu caracter de noutate cu privire la evoluţia dreptului internaţional, prin examinarea modului în care regulile dreptului internaţional umanitar sunt supuse unui proces de adaptare şi transformare, pentru a fi aplicate în raport cu noile realităţii pe plan internaţional, în condiţiile în care nu există o practică a statelor.
Fiind prima monografie pe această temă, urmăreşte, în principal, identificarea şi urmărirea interpretării regulilor cutumiare de drept internaţional, ceea ce diferă faţă de abordarea tradiţională a doctrinei române.
De asemenea, lucrarea analizează două teme de actualitate în dezbaterea internaţională, respectiv regimul detenţiei suspecţilor de terorism şi regimul operaţiunilor direcţionate împotriva unor persoane (targeted killings), precum şi practica Statelor Unite şi a Israelului în materie.
Titlul cartii: |
Aplicarea normelor dreptului international umanitar in cazul operatiunilor antiteroriste
|
Numele autorului/lor: |
Galea Ion
|
Editura: |
C.H. Beck
|
Data aparitiei: |
29 MARTIE 2013
|
Numar de pagini: |
344
|
ISBN: |
978-606-18-0169-5
|
Tip coperta: |
Brosata
|
Pret intreg (Pretul de coperta afisat de producator): |
39.90
|
Formatul de livrare: |
Carte in format tiparit
|
|
Lucrarea Ghid de cercetare penala. Editia aII-a | Autor: Dumitru Mirel este structurată în două părţi:
Prima reuneste aspecte teoretice relevante pentru organele de cercetare penală, iar cea de-a doua este practică, cuprinzând peste 200 de formulare şi modele de urmărire penală şi acte procesuale. Demersul autorului este motivat de dorinţa de a oferi un îndrumar practic pentru cei care debutează în profesie (absolvenţi ai facultăţilor de drept, dar mai ales ai Academiei de Poliţie), dar şi de a veni în sprijinul organelor de cercetare penală sau avocaţilor care activează în domeniul penal, prin sistematizarea pe capitole a celor mai uzuale formulare şi acte procesuale.
Prezenta editie, a 2-a a Ghidului a fost actualizată cu următoarele elemente de noutate:
- Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor;
- Noul Cod civil;
- Noul Cod de procedură civilă;
- Legea nr. 28/2012 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în vederea îmbunătăţirii activităţii de valorificare a bunurilor sechestrate;
- Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
Pretul nostru:
44.90 Lei (RON)
|
|
Atat actualul Cod de procedura penala, cat si noua codificare nu folosesc in cuprinsul lor notiunea de ancheta penala. Cu toate acestea principiul separatiei functiilor judiciare impune distinctia celor trei functii esentiale ce se exercita in cadrul procesului penal: functia de ancheta (de urmarire penala), functia de instructie si cea de judecata.
Ancheta constituie o functie esentiala in logica procesului penal in exercitarea careia procurorul si organele de cercetare ale politiei judiciare strang probe pentru a se constata daca exista sau nu temeiuri de trimitere in judecata a inculpatului.
Evolutia procedurii penale din ultimele decenii sub influenta documentelor internationale sau regionale si a jurisprudentei europene in materia protectiei drepturilor omului releva o preocupare asidua in directia armonizarii standardelor de practica in scopul evitarii arbitrariului, facilitarii cooperarii judiciare sau politienesti in materie penala si asigurarii caracterului echitabil al procesului penal. In acest context, aparitia lucrarii Ghid de ancheta penala este mai mult decat necesara.
Pretul nostru:
75.00 Lei (RON)
|
|
Lucrarea Procedura trimiterii preliminare. Principii de drept al Uniunii Europene si experiente ale sistemului roman de drept | Autori: Sandru M., Banu M., Calin D. analizează toate trimiterile preliminare provenite de la instanţele judecătoreşti româneşti.
Procedura trimiterii preliminare reprezintă o coordonată esenţială în dialogul dintre instanţele naţionale şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE). După ce în primii trei ani de la aderare, din România au fost trimise doar două cereri pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare, în ultimii doi ani numărul acestora crescut exponenţial.
Are loc, însă, un dialog adevărat între instanţele româneşti şi Curtea de Justiţie, sunt pregătiţi instanţele şi avocaţii pentru ca acest incident procedural să nu devină o povară inutilă pentru acţiunea naţională?
Astfel, lucrarea de fata, asa cum am descris mai sus, analizează toate trimiterile preliminare provenite de la instanţele judecătoreşti româneşti, alături de alte elemente aflate în legătură cu trimiterea preliminară, ca de exemplu:
- repartizarea competenţelor între instanţele naţionale şi Curtea de Justiţie în cadrul acestui dialog judiciar;
- modul de redactare al unei trimiteri preliminare şi cerinţele minime care trebuie îndeplinite în acest sens;
- actul de procedură al instanţei naţionale atunci când dispune iniţierea dialogului;
- suspendarea unei acţiuni în situaţia în care există o trimitere preliminară înregistrată la CJUE care are acelaşi obiect, retragerea trimiterii preliminare, refuzul trimiterii sau procedura în faţa instanţei naţionale după primirea răspunsului de la CJUE.
Asadar, prezentarea acelor trimiteri preliminare provenite din România, care au suscitat o atenţie specială din partea profesioniştilor, este însoţită de o evaluare a practicii judecătoreşti aferente obiectului respectivelor trimiteri preliminare, încercându-se astfel o evaluare de ordin mai general a coerenţei interpretării şi aplicării pe cale judiciară a dreptului Uniunii Europene.
Totodata, lucrarea este însoţită de o prezentare amănunţită în limba engleză a problematicii, destinată publicului străin interesat de experienţele româneşti ale interpretării şi aplicării dreptului Uniunii Europene.
Pretul nostru:
119.00 Lei (RON)
|
|
Fenomenologia politică a dreptului propune o știință de graniță între sociologia politică și sociologia dreptului.
Caracterul profund original al lucrării constă în faptul că autorul analizează evoluția sistemelor normative din trei perspective:
1. a ideonomiei – ca sferă a ideilor și principiilor normative;
2. a socionomiei – ca sferă de raporturi sociale cu caracter normativ;
3. a politonomiei – ca sferă a relațiilor de putere între guvernați și guvernanți.
Pretul nostru:
69.00 Lei (RON)
|
|
EXTRAS:
§ 1. Kononov c. Letonia.
Stare de fapt Vassili Kononov s-a născut în 1923, în Letonia. În 1940, Letonia a fost încorporată în U.R.S.S., iar Armata Roşie a asigurat stabilitatea zonei baltice. La 22 iunie 1941, Germania nazistă a atacat Uniunea Sovietică, iar înaintarea Armatei Germane (Wehrmacht) a forţat Armata Roşie să părăsească zona baltică. Vassili Kononov locuia lângă graniţă şi a plecat în Rusia odată cu retragerea Armatei Roşii.
În 1942, Kononov a fost recrutat în Armata Sovietică. În primul an a fost supus unui antrenament special pentru operaţiuni de sabotaj şi a învăţat să organizeze şi să conducă operaţiuni de tip comando, în spatele liniilor inamice. Ulterior, a fost promovat şi a devenit unul dintre liderii Partizanilor Roşii.
(...)
Pretul nostru:
35.00 Lei (RON)
|
|
DETALII TEHNICE:
Drept international umanitar - Curs universitar
Autor: Laura Maria Craciunean
Data aparitiei: 6 Mai 2014
Pretul nostru:
39.00 Lei (RON)
|
|
Cosul de cumparaturi
In acest moment, COSUL DE CUMPARATURI este gol !
Recent vizualizate
Pretul nostru: |
39.90 Lei (RON) |
|