Ghid de ancheta penala | Modele de acte procesuale si procedurale. Explicatii teoretice. Practica judiciara | Autori: Ghe. Sava, D. Cheaga

"Dovezile sunt antidotul marturiilor mincinoase" spunea Francis Bacon, inca de la inceputul secolului al XVII-lea. Acest adevar ce razbate peste timp ar putea deveni deviza oricarui organ de cercetare penala, ca reprezentant al societatii care l-a investit si care i-a transferat autoritatea sa morala.

Este in afara oricaror discutii faptul ca nobila misiune de aparare a ordinii si linistii publice, vietii, integritatii corporale si sanatatii persoanelor, avutului public si privat solicita, din partea organelor de ancheta penala, o preocupare continua pentru perfectionarea pregatirii de specialitate. Spre deosebire de alte profesii, "meseria" de anchetator capata in zilele noastre valente superioare. Ca o conditie de sine qua non a inaltului profesionalism, cultul pentru adevar trebuie sa se manifeste in stricta concordanta cu litera si spiritul legii, intr-un climat care sa asigure si sa garanteze libertatile si drepturile cetatenesti.

"Persoanele raspunzatoare de aplicarea legii trebuie sa se achite permanent de datoria pe care le-o impune legea, servind colectivitatea si protejand orice persoana impotriva actelor ilegale, conform inaltului grad de responsabilitate pe care il cere profesia lor".

Marea majoritate a faptelor de natura penala sunt constatate de catre organele de politie din compartimentele judiciar, combaterea crimei organizate, combaterea criminalitatii economico-financiare, paza si ordine publica, politie rutiera s.a. Acestea sunt chemate sa desfasoare activitatile de urmarire penala de prima urgenta: cercetarea la fata locului, constatarea infractiunii flagrante, ascultarea partii vatamate, dispunerea unor constatari tehnico-stiintifice si medico-legale, identificarea si ascultarea martorilor, efectuarea perchezitiei, identificarea, urmarirea si prinderea faptuitorilor etc. Acestora li se adauga si alte activitati specifice pentru probarea activitatii infractionale si dovedirea vinovatiei. Prin urmare, activitatile specifice anchetei penale nu sunt atributul exclusiv al compartimentelor de cercetare penala, deoarece la aflarea adevarului si justa solutionare a cauzelor aflate in instrumentare concura, deopotriva, si celelalte formatiuni, in raport cu specificul si atributiile ce le sunt conferite prin lege.

Lucrarea Dictionar de droguri. Editia a II-a prezinta caracter enciclopedic, adresandu-se publicului larg, dar si acelui segment de profesionisti care, în virtutea responsabilitatilor profesionale (pedagogi, medici, juristi, lucratori sociali, politisti), se vor pleca asupra lui in scopul insusirii terminologiei corecte.

Dictionarul cuprinde si notiuni de data recenta privind eforturile desfasurate de autoritatile competente romanesti de a preveni si combate fenomenul creat de droguri si care au la baza noile conventii internationale la care tara noastra este parte.

Aceasta lucrare, Persoana fizica in dreptul international penal | Autor: Barbu Ionut Andrei reprezintă o cercetare amplă ce urmăreşte clarificarea unei probleme dificile care a generat şi va genera discuţii contradictorii în doctrina dreptului, aceea a plasării individului în cadrul legal ca subiect al dreptului internaţional penal.

Răspunderea internaţională penală a persoanei fizice a avut ca punct de plecare Tratatul de pace de la Versailles şi s-a conturat din ce în ce mai mult bazându-se pe experienţa Tribunalelor Militare Internaţionale de la Nürnberg şi Tokio, pe de o parte, şi pe susţinerea dată de sentinţele Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie şi ale Tribunalului Penal Internaţional pentru Rwanda, pe de altă parte.

Reflectând asupra teoriilor expuse de specialişti, dar şi analizând activitatea tribunalelor penale internaţionale, lucrarea prezintă, pe larg, Curtea Penală Internaţională, instanţă internaţională cu caracter permanent, apărută ca urmare a unor eforturi deosebite, în contextul internaţional modern, în anul 2002, în final concluzia autorului fiind aceea că individul este atât destinatar al normelor privind răspunderea internaţională, dar şi beneficiar al garanţiilor procesuale, deci, evident, subiect de drept internaţional penal.

Regulile dreptului internaţional umanitar au fost elaborate pentru a răspunde realităţii din prima jumătate a secolului al XX-lea, respectiv conflictele interstatale. În prezent, scena internaţională oferă imaginea altui tip de conflict, conflictul asimetric, ce opune, pe de o parte, un stat şi, pe de altă parte, o entitate ne-statală, de cele mai multe ori o organizaţie teroristă.

Lucrarea fundamentează o idee generală cu caracter de noutate cu privire la evoluţia dreptului internaţional, prin examinarea modului în care regulile dreptului internaţional umanitar sunt supuse unui proces de adaptare şi transformare, pentru a fi aplicate în raport cu noile realităţii pe plan internaţional, în condiţiile în care nu există o practică a statelor.

Fiind prima monografie pe această temă, urmăreşte, în principal, identificarea şi urmărirea interpretării regulilor cutumiare de drept internaţional, ceea ce diferă faţă de abordarea tradiţională a doctrinei române.

De asemenea, lucrarea analizează două teme de actualitate în dezbaterea internaţională, respectiv regimul detenţiei suspecţilor de terorism şi regimul operaţiunilor direcţionate împotriva unor persoane (targeted killings), precum şi practica Statelor Unite şi a Israelului în materie.

Întreaga analiză trece prin istoricul instituţiei şi punctează cele mai importante teorii elaborate în materie. De asemenea, din perspectiva dreptului intern, pe lângă analiza legală, sunt punctate opiniile diverse care s-au născut cu privire la aplicarea unor prevederi legislative, analiză care este dublată şi de examenul jurisprudenţial.

Totodată, sunt subliniate şi opiniile care s-au impus, precum şi examenul critic al autorului cu privire la acestea. Participaţia penală este analizată şi din perspectiva incidenţei cu alte instituţii de drept penal, precum aplicarea legii penale în timp, amnistia, graţierea şi răspunderea penală a persoanei juridice.

EXTRAS:

(...)

Capitolul III. Participaţia

Art. 23. Participanţii. Participanţi sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în calitate de autori, instigatori sau complici.

Art. 24. Autorul. Autor este persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală.

Art. 25. Instigatorul. Instigator este persoana care, cu intenţie, determină pe o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.

Art. 26. Complicele. Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.

Art. 27. Pedeapsa în caz de participaţie. Instigatorul şi complicele la o faptă prevăzută de legea penală săvârşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se ţine seama de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii, precum şi de dispoziţiile art. 72.

(...)

EXTRAS:

(...)

Aspecte de complexitate similare genocidului sunt prezente, deopotrivă, şi în cazul celorlalte crime prevăzute în cuprinsul statutelor instanţelor penale internaţionale, într-o manieră specifică fiecăreia, fapt pentru care, putem aprecia că, în cea mai mare parte a modalităţilor lor de comitere, crimele internaţionale au o natură complexă, care poate fi dedusă explicit sau implicit din textele incriminatorii ale crimelor. Astfel, toate cele trei crime definite în statutele instanţelor penale internaţionale şi denumite generic crime de război, crime împotriva umanităţii şi genocid presupun, în majoritatea modalităţilor lor, comiterea unor infracţiuni întâlnite în dreptul comun al statelor cum ar fi omorul, tortura, vătămarea corporală, ameninţarea, violul, distrugerea etc., dar care, datorită anumitor împrejurări de natură obiectivă, cum ar fi starea de război, comiterea la scară a crimelor, caracterul protejat al unor persoane şi bunuri etc., sau de natură subiectivă, cum ar fi cunoaşterea calităţii de prizonier, a faptului că victimele aparţin unor grupuri etnice, naţionale, rasiale, religioase, a unui anume plan de distrugere, în totalitate sau în parte, a unor asemenea grupuri etc., devin crime complexe de natura celor mai sus enumerate. În ce priveşte obiectul studiului nostru, apreciem că natura complexă a acestor crime ne înfăţişează implicit anumite condiţii specifice pentru reţinerea diferitelor modalităţi participative, aspecte pe care le vom analiza amănunţit în capitolele ce urmează.

(...)

EXTRAS:

Capitolul I. Reglementarea instituţiei camerei preliminare şi

modificările aduse de noul Cod de procedură penală cu privire la nulităţi,

prezentarea materialului de urmărire penală şi sesizarea instanţei

Odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură penală, activitatea de verificare a legalităţii sesizării instanţei şi a legalităţii administrării probelor ori a efectuării actelor de către organele de urmărire penală se va efectua de către judecătorul de cameră preliminară, care în faza premergătoare şi distinctă judecăţii va trebui să efectueze controlul specific astăzi instituţiilor reglementate de art. 300 şi art. 332 CPP.

Având în vedere modificările majore ce vor surveni în cadrul procedurii penale cu ocazia intrării în vigoare a noului cod, considerăm că se impune a fi făcută o prezentare succintă a noii instituţii a camerei preliminare şi totodată o evidenţiere a modificărilor care vor fi aduse principalelor instituţii juridice ce vor avea în continuare relevanţă la momentul verificării realizate în cadrul procedurii camerei preliminare.

Această prezentare va facilita în acelaşi timp parcurgerea cu uşurinţă a speţelor şi notelor doctrinare ce fac obiectul prezentei lucrări, din perspectiva noilor instituţii şi noţiuni juridice.

Prezenta lucrare este structurată în două părţi, prima reunind aspecte teoretice relevante pentru organele de cercetare penală, iar cea de-a doua este practică, cuprinzând aproximativ 200 de formulare şi modele de urmărire penală şi acte procesuale.

Demersul autorului este motivat de dorinţa de a oferi un îndrumar practic pentru cei care debutează în profesie, dar şi de a veni în sprijinul organelor de cercetare penală sau avocaţilor care activează în domeniul penal, prin sistematizarea pe capitole a celor mai uzuale formulare şi acte procesuale.

Prima ediţie a lucrării a fost publicată în anul 2009, demersul fiind axat pe reglementările Codului penal şi procesual penal din 1968. A doua ediţie, publicată în anul 2012, a fost actualizată cu prevederile din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.

Prezenta lucrare cu titlul Cauzele care inlatura raspunderea penala explica, într-un mod firesc, raţiunea acestor instituţii, necesitatea lor în sistemul judiciar penal român și nu în ultimul rând evoluţia legislaţiei cu privire la cauzele care înlătură răspunderea penală. Foarte des avem tendinţa de a ne raporta doar la un text din Codul penal, fără a mai înţelege și ceea ce justifică la nivel conceptual un astfel de demers. Autorul cărţii, Cristinel Ghigheci, ne ajută, prin analiza sa, să nu uităm aceste lucruri. re înlătură răspunderea penală.

In consecinta, sunt analizate sistematic cazurile controversate din practica judiciară sau doctrină în legătură cu amnistia, graţierea, prescripţia, plângerea prealabilă, retragerea plângerii prealabile, dar adaugă, și acesta este un element ce face lucrarea foarte actuală, și analiza sau actualitatea respectivelor controverse sub imperiului Codului penal actual, cu referire la soluţia din Codul penal anterior.