Politica Europeana de Vecinatate. Realizari si perspective (Carte de: Oana Mihaela Mocanu)

În prezent, poate cel mai vizibil beneficiu adus de integrare pentru omul obişnuit este libera circulaţie în spaţiul comunitar. Un adevărat salt de uriaş de la regimul de acum două decenii, în care dorinţa de a trece graniţa rămânea la stadiul de vis pentru majoritatea cetăţenilor, la cel actual în care singurul document necesar pentru a intra pe teritoriul majorităţii statelor membre UE este Cartea de identitate. 

Aşa cum se va putea conchide din întregul parcurs al lucrării de faţă, în primul rând conceptul general de „cetăţenie” are o latură politică prin faptul că modalităţile de stabilire şi cadrul legal de instituire nu reprezintă altceva decât expresia voinţei suverane a unui popor.

Mai mult decât atât, orice om dintr-o societate îşi poate singur da seama că participă, în calitatea sa de cetăţean, la exercitarea puterii, astfel încât se poate spune că oricăruia dintre noi îi revine o foarte mică parte din puterea suverană a poporului. Ca exemplu elocvent în acest sens, poate fi dat dreptul cetăţenilor de a alege şi de a fi aleşi în instituţiile parlamentare.

O altă latură a cetăţeniei este cea civilă, care se referă, spre exemplu, la drepturile privind libertatea individuală. În fine, cea de-a treia latură a cetăţeniei este cea socială, care include, spre exemplu, drepturile cetăţenilor la un standard decent de viaţă, dreptul la sănătate, dreptul al educaţie, dreptul la locuinţă etc.

România a aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. Din acel moment am făcut parte direct din aşa-numita „construcţie europeană” ce începuse cu jumătate de secol înainte, la iniţiativa Franţei şi Germaniei de a-şi pune în comun producţia de cărbune şi oţel. Deşi proiectul aderării la UE s-a bucurat de o mare susţinere în rândul populaţiei, ce însemna mai precis acest lucru era şi, din păcate, încă este, pentru majoritatea concetăţenilor noştri, o necunoscută. Ei au susţinut aderarea, mai ales plecând de la considerentul că nivelul de trai din ţările Uniunii Europene este unul cu mult mai ridicat decât cel din România şi, de aceea, se spera ca din momentul integrării în UE şi traiul românilor să se îmbunătăţească simţitor. Dacă rezultatele aderării sunt acum, la trei ani după momentul 2007, încă subiect de dezbatere, necunoaşterea realităţilor construcţiei comunitare se păstrează încă la aceleaşi niveluri. De altfel, şi interesul pentru Uniune a scăzut, el fiind reaprins cât de cât doar cu ocazia celor două campanii electorale din 2007 şi 2009 pentru alegerea parlamentarilor europeni. Din păcate şi respectivele două momente nu au făcut, de multe ori, decât să aducă o şi mai mare confuzie în ceea ce cred românii despre UE, emblematice fiind campaniile unor candidaţi care susţineau că odată ajunşi în Parlamentul European vor „rezolva” un domeniu precum pensiile. Necunoaşterea modului în care funcţionează cu adevărat Uniunea nu este însă specifică doar românilor; ea se întinde în toate ţările membre UE şi provine chiar din modul în care a fost construită aceasta la mijlocul secolului trecut. Dat fiind că naţiunile europene trecuseră prin două războaie mondiale care exacerbaseră sentimentul naţional, a fost destul de greu să se impună o construcţie solidă, de genul SUA; în schimb, s-a optat spre politica paşilor mărunţi şi a compromisului între nivelul naţional şi cel comunitar de luare a deciziilor. Astfel, fiecare din principalele instituţiile create în Comunităţi a fost lăsată să aibă un cuvânt de spus, mai mult sa mai puţin important: Comisia Europeană pentru că reprezenta, într-un fel, actorul cel mai independent de interesele naţionale, Consiliul de Miniştrii tocmai pentru că le reprezenta cel mai direct iar Parlamentul European, ca reprezentant direct al cetăţenilor statelor membre. Aşa s-a ajuns ca, pentru adoptarea unui act legislativ comunitar, acesta să fie trecut printr-un proces complicat în care erau implicate toate instituţiile citate. Ori, pentru omul de rând, căruia nici măcar nivelul naţional de funcţionare a statului nu îi este foarte clar, nivelul comunitar deja devenea o nebuloasă. În anii 2000 s-a dorit, cel puţin la nivel declarativ, ca Uniunea să fie adusă „mai aproape” de cetăţenii ei. Astfel s-au luat câteva iniţiative, cea mai cunoscută fiind aceea a „Constituţiei europene”, prin care se dorea atât o simplificare a cadrului legislativ comunitar primar cât şi o creştere a importanţei nivelului comunitar în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor UE, precum şi democratizarea mai mare a modului de funcţionare a structurii Unionale, printr-o mai mare putere acordată Parlamentului European, ca for direct ales de cetăţeni. Rezultatul nu a fost cel aşteptat, proiectul de „Tratat instituind o Constituţie pentru Europa” fiind un text complex, de sute de pagini, spre deosebire de simplitatea Constituţiilor naţionale, şi având şi defectul fundamental că nu a putut fi pus în practică. În schimb, s-a optat pentru un nou tratat modificator al celor deja existente, practică ce duce la crearea unui cadru deosebit de stufos şi nedesluşit pentru nespecialişti. S-a ajuns astfel ca Uniunea să fie, în continuare, ceva depărtat de conştiinţa cetăţeanului de rând, chiar dacă impactul ei este direct asupra a multor laturi din viaţa de zi cu zi a acestuia. Relevant pentru modul în care europenii privesc construcţia europeană este faptul că aproape de fiecare dată, în ultimii 20 de ani, când li s-a cerut opinia în cadrul unor referendumuri cu privire la schimbările aduse cadrului unional, ei s-au opus, cel puţin într-o primă fază. Astfel, danezii au respins la începutul anilor `90 Tratatul de la Maastricht, irlandezii peste un deceniu pe cel de la Nisa, francezii şi olandezii Constituţia Europeană iar irlandezii au recidivat în privinţa Tratatului de la Lisabona. Un alt exemplu oficial de cât de „populară” este Uniunea printre cetăţeni este şi extrem de slaba lor participare la alegerile pentru Parlamentul European. Cartea de faţă îşi doreşte să aducă lumină, atât publicului larg cât şi celor cu activităţi legate direct de fenomenul comunitar, cu privire la unul dintre cele mai importante aspecte ale Uniunii, sistemul său instituţional. Pentru a realiza acest lucru am structurat prezentarea pe mai multe capitole, unul cu privire la modul în care Uniunea s-a dezvoltat de la începuturi şi până în prezent, altul în care se tratează caracteristicile generale ale sistemului instituţional comunitar şi, apoi, câte unul pentru fiecare dintre instituţiile care fac parte din acest sistem, astfel cum a fost el redesenat de Tratatul de la Lisabona intrat în vigoare la sfârşitul anului 2009, respectiv 1 decembrie. În cadrul prezentării fiecărei instituţii s-a încercat cuprinderea cât mai multor aspecte, de la modul în care e organizată, la modul de funcţionare sau atribuţiile sale, însă s-a insistat şi pe prezentarea personalului care face parte din conducere, considerându-se că acesta, de multe ori, ajunge să reprezinte mult mai mult pentru caracteristicile vieţii unui organism decât litera unui Tratat sau Regulament de Funcţionare. În acelaşi timp am dorit să prezentăm şi exemple concrete din modul în care aceste instituţii au fost implicate în viaţa Uniunii, pentru a trece dincolo de discursul pur teoretic, în zona practicii de zi cu zi.

Structurata pe parcursul a doua parti - Partea I - Consideratii teoretice si Partea a II-a: Documente si formulare utile, lucrarea de fata abordeaza un subiect din ce in ce mai dezbatut in ultima vreme in contextul cresterii numarului de cereri in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului.

In partea I - Consideratii teoretice cuprinde mai multe capitole de un real folos in activitatea oricarui jurist sau schiar student la drept, precum:

- Drepturile omului pe continentul european si sistemul institutional de aparare si garantare;

- Organizarea si functionarea Curtii Europene a Drepturilor Omului;

- Procedura in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului;

- Rolul avocatului in procedurile Curtii Europene a Drepturilor Omului;

- Rolul agentului guvernamental in procedurile Curtii Europene a Drepturilor Omului;

- Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Uniunea Europeana (acest capitol cuprinde o prezentare pe larg a Cartei Drepturilor Fundamentale de la Lisabona, intrata in vigoare la 1 decembrie 2009, Carta care instituie personalitate juridica proprie Uniunii Europene).

Cea de-a doua parte a lucrarii - Documente si formulare utile - este de natura a da o latura foarte practica cartii, reunind principalele reglementari necesare unei persoane care doreste sa formuleze o plangere catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului:

- Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Protocoalele aditionale;

- Legislatia interna in materie;

- Regulamentul CEDO;

- Cerere de masuri provizorii;

- Cerere introductiva de instanta;

- Observatiile scrise;

- Cereri privind satisfactia echitabila;

- Nota in atentia persoanelor care doresc sa se adreseze Curtii;

- Model de procura pentru reprezentarea in fata CEDO 

Uniunea Europeană a cunoscut în ultimele două decenii o dezvoltare fără precedent, atât în ceea ce priveşte expansiunea către noi arii geografice, cât şi cea a creşterii nivelului integraţionist. Cea mai exemplificativă în acest sens este succesiunea de tratate care au apărut cu o frecvenţă de aproximativ cinci ani între ele: Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht, Tratatul de la Amsterdam, Tratatul de la Nisa, proiectul de Tratat instituind o Constituţie pentru Europa şi, acum, Tratatul de la Lisabona.

Mai multe motive au stat la baza ritmului accelerat de schimbare prin care a trecut construcţia europeană în ultimii douăzeci de ani. Ele au fost atât de natură internă, comunitară, dar şi de natură externă, respectiv legate de noutăţile petrecute pe scena mondială. În acest ultim caz, este pentru oricine evident că evenimente precum căderea sistemului comunist în Europa de Est sau apariţia unor provocări precum momentul 11 septembrie nu puteau să nu aducă schimbări în modul în care eşafodajul comunitar este construit şi funcţionează.

Modificările ultimilor ani au adus şi o modificare a raportului de forţe în bătălia veşnică ce s-a dus în domeniul unional, între suveranitatea naţională a statelor membre şi nivelul comunitar de reglementare şi acţiune. Dacă până în anii `80, primul nivel era preponderent, iar al doilea axat mai ales pe latura economică, dezvoltările actuale l-au extins pe ultimul şi în arii noi, precum politica externă, cetăţenia, justiţia. O astfel de schimbare a adus după sine un mare entuziasm de partea celor care doresc o Uniune apropiată ca model de statele federale, însă a declanşat şi o reacţie de respingere din ce în ce mai puternică din partea celor care se tem de o astfel de perspectivă.

Tendinţele de mai sus s-au relevat cu tărie de curând, odată cu lupta din jurul proiectului de Constituţie europeană. Ce s-a întâmplat? Factorii de decizie comunitari au decis ca după Tratatul de la Nisa să se producă o schimbare profundă în modul de organizare şi funcţionare a Uniunii, schimbare pe care au dorit să o concretizeze într-un nou text de drept comunitar primar.

Pentru a-i da acestuia şi o valoare simbolică s-a decis ca să poarte numele de Tratat instituind o Constituţie pentru Europa. Era clară direcţia: înainte către un stat federal european, o constituţie fiind specifică statelor!

Pentru a se ajunge la documentul ce avea să fie cunoscut ulterior în limbajul comun drept „Constituţia europeană”, s-a apelat la un proces lung şi complicat, proces care s-a dorit a oferi noului act fundamental o legitimare democratică. Astfel, a fost convocată o aşa-numită Convenţie Europeană, instituţie temporară, în cadrul căreia s-au reunit atât reprezentanţi din fiecare ţară membră U.E., ba chiar şi din cele candidate, dar şi reprezentanţi ai instituţiilor comunitare. Lucrările acesteia s-au deschis la Bruxelles pe 28 februarie 2002, ea reuşind să definitiveze proiectul de Tratat în prima jumătate a anului 2003, astfel încât acesta a fost adoptat prin consens de Convenţie în vara lui 2003.

Cu toate acestea, procesul de implementare a proiectului s-a blocat pentru încă un an de zile, în faţa unor nemulţumiri a unei părţi din statele membre cu privire la unele chestiuni conţinute de el. În condiţiile amintite, Tratatul a fost semnat, într-un final, la Roma, pe data de 29 octombrie 2004. Relativ rapid s-a putut observa că următorii paşi, cei de ratificare de către fiecare ţară membră a U.E., s-au dovedit imposibil de făcut în totalitate. Franţa şi Olanda, în primăvara lui 2005, au convocat fiecare câte un referendum cu privire la acest text legal comunitar, rezultatul fiind respingerea ratificării sale. Campania „nu” din ambele state au profitat exact de sentimentul de frică al populaţiei faţă de o federalizare prea accentuată a proiectului european ce fusese declanşat de schimbările profunde din ultimele două decenii.

Uniunea s-a mai confruntat cu blocaje în cadrul proceselor de ratificare de către ţările membre a textelor sale de bază. Se mai întâmplase în cazul Tratatului de la Maastricht cu Danemarca şi în cel de la Nisa cu Irlanda. De fiecare dată s-a putut trece peste problemele apărute, convocându-se noi consultări, după oferirea, în cazul Danemarcei, a unui regim special garantat printr-o anexă la Tratat, iar în cazul Irlandei de aplicare a unei campanii extrem de puternice în favoarea unui răspuns „Da”.

Această soluţie, însă, nu mai putea fi aplicată şi acum pentru că Franţa şi Olanda aveau cu totul altă pondere, atât la nivel politic şi economic, cât şi moral, în Uniune, decât Irlanda şi Danemarca, ţări care nu erau membre fondatoare iar, pe de altă parte, obstacole de aceeaşi natură se prefigurau aproape cu siguranţă şi în cazul Marii Britanii sau Poloniei. Anii 2005 şi 2006 s-au scurs fără a se ajunge la o rezolvare cu privire la problema Constituţiei Europene.

Abia în a doua parte a anului 2007 s-a ajuns la o soluţie de compromis pe care factorii de decizie comunitari o sperau viabilă. Ea s-a concretizat în apariţia unui nou act comunitar, denumit Tratatul de reformă sau Tratatul de la Lisabona, după locul în care a fost semnat oficial de şefii de state şi de guverne pe 13 decembrie 2007. Noul Tratat este clădit, în general, pe conţinutul Constituţiei Europene, din cadrul căreia au fost înlăturate prevederile cele mai controversate şi, în primul rând, titlul de „Constituţie”, care speria populaţia europeană prin simbolismul pe care îl cuprindea. În acelaşi timp, pentru ţara noastră, noul tratat este primul pe care îl semnează în calitate de ţară membră.

Noul document se spera că va intra în vigoare la 1 ianuarie 2009, după ratificarea sa de către toţi cei 27 de membrii ai Uniunii, însă, şi acest proces de ratificare s-a împotmolit într-un loc devenit se pare „tradiţional” - Irlanda. În această ţară un referendum convocat cu privire la ratificarea tratatului a dat rezultat negativ. A trebuit să fie convocat un alt referendum în a doua parte a anului 2009. Acesta din urmă a arătat o susţinere cu privire la noul Tratat, astfel încât noul Tratat de Reformă de la Lisabona a putut intra în vigoare la 1 decembrie 2009.

Pachetul contine 5 carti in materia Dreptului comunitar:

1. Politica Europeana de Vecinatate 

2. Instituţiile Uniunii Europene conform Tratatului de la Lisabona 

3. Cetatenia Europeana

4. Libertatea de circulatie a persoanelor

5. Curtea Europeana a Drepturilor Omului 

REDUCERE: 30% 

Pachetul contine 6 carti in materia Dreptului comunitar: 

1. Politica Europeana de Vecinatate 

2. Instituţiile Uniunii Europene conform Tratatului de la Lisabona 

3. Cetatenia Europeana 

4. Libertatea de circulatie a persoanelor 

5. Curtea Europeana a Drepturilor Omului

6. Tratatul de la Lisabona

Manualul isi propune, printr-un limbaj facil, sa se constituie intr-un instrument util atat pentru teoreticienii, cat si pentru practicienii domeniului. Avand in vedere faptul ca informatia oferita cu privire la UE este foarte generoasa, dar de cele mai multe ori, controversata, din cauza confuziilor inregistrate referitoare la utilizarea diversilor termeni, lucrarea prezinta si analizeaza principalele probleme cu care s-ar putea confrunta toti cei care doresc o cunoastere a materiei.

Astfel, incepand cu prezentarea contextului international care a condus la aparitia Comunitatilor Europene, cercetarea pune accent pe o serie de delimitari de ordin conceptual: institutiile Uniunii, personalitatea juridica a acesteia, politicile pe care se fundamenteaza Uniunea, obiectivele acesteia s.a. 

In paginile finale ale lucrarii sunt prezentate cateva documente relevante, dar si bibliografia cu cele mai noi lucrari si acte actualizate pana in luna martie 2011.

Lucrarea Tratatele fundamentele ale Uniunii Europene (2012) | Editie coordonata de judecator dr. Ungureanu Diana, conţine versiunile consolidate ale Tratatului privind Uniunea Europeană, Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene şi Cartei drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, cu modificările aduse prin Tratatul de la Lisabona, intrat în vigoare la 1 decembrie 2009.

EDITIE EPUIZATA!

Noua editie 2013 (CLICK AICI)

Până în prezent, în literatura de specialitate din România această temă nu a fost analizată autonom, ci numai incidental, în contextul prezentării şi analizării instituţiilor Uniunii Europene.

Prezenta lucrare, Dreptul procesual al Uniunii Europene | Autor: Petrescu Oana Mariuca, prin conţinutul său reprezinta un instrument util şi necesar pentru cunoaşterea şi înţelegerea cât mai bine de către teoreticieni, studenţi, masteranzi, precum şi de către practicienii în domeniu, indiferent că sunt judecători, procurori, avocaţi sau funcţionari publici ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul administraţiei publice centrale şi locale, a sistemului jurisdicţional al Uniunii Europene, dar mai ales a regulilor de procedură care guvernează orice proces pendinte în faţa instanţelor de judecată ale Uniunii, indiferent de domeniu (civil, comercial, administrativ etc.).

Protecţia investiţiilor străine directe in Romania a devenit un fenomen; statele membre ale Uniunii Europene sunt legate printr-o serie de acorduri bilaterale de sprijin şi protecţie reciprocă a investiţiilor, încheiate fie între două state membre (numite acorduri intracomunitare), fie între un stat membru şi unul care nu este membru UE (numite acorduri extracomunitare).

Au fost aduse schimbări importante de catre Tratatul de la Lisabona care încredinţează investiţiile străine directe exclusiv autorităţii Uniunii.

Prezenta lucrare abordează problematica investiţiilor străine directe în UE atât din perspectiva dreptului internaţional, căruia protecţia investiţiilor îi aparţine de drept prin rădăcinile sale, cât şi prin prisma instituţiilor de drept privat care se promovează în mod necesar în acest sistem al protecţiei investiţiilor.

Cartea se adresează atat practicienilor dreptului, economiştilor, acolo unde este vorba despre investiţii care depăşesc frontierele unui stat, cat si cititorilor din domeniul financiar, bancar, asigurări, sectorul de stat (pentru care prezintă, ca element indispensabil, riscul litigiilor îndreptate împotriva statului).

Cartea va avea căutare şi în rândul studenţilor facultăţilor de drept, institutelor de studii economice şi economico-administrative.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, adesea numită informal "Curtea de la Strasbourg", a fost creată pentru sistematizarea procedurii plângerilor în materia drepturilor omului provenite din statele membre ale Consiliului Europei. Misiunea Curții este să vegheze la respectarea prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Protocoalelor suplimentare de către statele semnatare.

Sistemul de protecție a drepturilor și libertăților fundamentale introdus de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Convenția) se întemeiază pe principiul subsidiarității. Este, în primul rând, de competența statelor părți la Convenție să garanteze aplicarea acesteia, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) nu trebuie să intervină decât atunci când statele nu și-au respectat obligațiile. Controlul exercitat la Strasbourg este activat, în principal, prin intermediul cererilor individuale, cu care Curtea poate fi sesizată de către orice persoană, fizică sau juridică, aflată sub jurisdicția statelor părți la convenție

Dreptul european al contractelor 

Realitati. Influente. Domeniu de aplicare 

Autor: Orga-Dumitriu Gina

Teren privilegiat de afirmare a unui autentic voluntarism doctrinar şi a iniţiativelor instituţionale la nivelul Uniunii Europene, domeniul dreptului contractelor îşi trăieşte propriile experienţe sub impactul fenomenului mai larg al „europenizării”.

Obiectivul unei imagini mai coerente asupra ansamblului eterogen de instrumente alcătuind dreptul european al contractelor în stadiul său de dezvoltare actual, nefiind ignorate nici identităţile naţionale ale contractului şi nici noile forme de acţiune angajate în materie, a animat întreg discursul lucrării, legitimând dimensiunea comparativă, normativă şi prospectivă a cercetării întreprinse