Cetatenia Europeana (Carte de: Eduard Dragomir; Dan Nita)

În prezent, poate cel mai vizibil beneficiu adus de integrare pentru omul obişnuit este libera circulaţie în spaţiul comunitar. Un adevărat salt de uriaş de la regimul de acum două decenii, în care dorinţa de a trece graniţa rămânea la stadiul de vis pentru majoritatea cetăţenilor, la cel actual în care singurul document necesar pentru a intra pe teritoriul majorităţii statelor membre UE este Cartea de identitate. 

Având o tematică extrem de actuală, lucrarea prezintă o analiză a principalelor obiective, instrumente, mecanisme, realizări şi perspective ale Politicii Europene de Vecinătate. Având în vedere apariţia acestei politici în anii 2003-2004, tema de cercetare suscită interesul cititorului, permanentele schimbări la nivel european în ceea ce priveşte conturarea şi consolidarea acestei noi politici transformând cercetarea iniţiată de autoare într-un demers extrem de complex.

Analiza şi urmărirea în dinamică a documentelor oficiale, a discursurilor factorilor implicaţi în construirea acestei politici, prezentarea detaliată a proiectelor Uniunii Europene privind vecinătatea sa estică şi sudică, consideraţiile autoarei pe marginea unor concepte precum transferul de norme şi standarde, diplomaţia transformaţională, condiţionalitatea, influenţele cu caracter interguvernamental, rolul şi contribuţia României în conturarea şi consolidarea acestei politici de vecinătate, precum şi concluziile argumentate ale întregii lucrări oferă valoare adăugată rezultatelor cercetării autoarei. 

România a aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. Din acel moment am făcut parte direct din aşa-numita „construcţie europeană” ce începuse cu jumătate de secol înainte, la iniţiativa Franţei şi Germaniei de a-şi pune în comun producţia de cărbune şi oţel. Deşi proiectul aderării la UE s-a bucurat de o mare susţinere în rândul populaţiei, ce însemna mai precis acest lucru era şi, din păcate, încă este, pentru majoritatea concetăţenilor noştri, o necunoscută. Ei au susţinut aderarea, mai ales plecând de la considerentul că nivelul de trai din ţările Uniunii Europene este unul cu mult mai ridicat decât cel din România şi, de aceea, se spera ca din momentul integrării în UE şi traiul românilor să se îmbunătăţească simţitor. Dacă rezultatele aderării sunt acum, la trei ani după momentul 2007, încă subiect de dezbatere, necunoaşterea realităţilor construcţiei comunitare se păstrează încă la aceleaşi niveluri. De altfel, şi interesul pentru Uniune a scăzut, el fiind reaprins cât de cât doar cu ocazia celor două campanii electorale din 2007 şi 2009 pentru alegerea parlamentarilor europeni. Din păcate şi respectivele două momente nu au făcut, de multe ori, decât să aducă o şi mai mare confuzie în ceea ce cred românii despre UE, emblematice fiind campaniile unor candidaţi care susţineau că odată ajunşi în Parlamentul European vor „rezolva” un domeniu precum pensiile. Necunoaşterea modului în care funcţionează cu adevărat Uniunea nu este însă specifică doar românilor; ea se întinde în toate ţările membre UE şi provine chiar din modul în care a fost construită aceasta la mijlocul secolului trecut. Dat fiind că naţiunile europene trecuseră prin două războaie mondiale care exacerbaseră sentimentul naţional, a fost destul de greu să se impună o construcţie solidă, de genul SUA; în schimb, s-a optat spre politica paşilor mărunţi şi a compromisului între nivelul naţional şi cel comunitar de luare a deciziilor. Astfel, fiecare din principalele instituţiile create în Comunităţi a fost lăsată să aibă un cuvânt de spus, mai mult sa mai puţin important: Comisia Europeană pentru că reprezenta, într-un fel, actorul cel mai independent de interesele naţionale, Consiliul de Miniştrii tocmai pentru că le reprezenta cel mai direct iar Parlamentul European, ca reprezentant direct al cetăţenilor statelor membre. Aşa s-a ajuns ca, pentru adoptarea unui act legislativ comunitar, acesta să fie trecut printr-un proces complicat în care erau implicate toate instituţiile citate. Ori, pentru omul de rând, căruia nici măcar nivelul naţional de funcţionare a statului nu îi este foarte clar, nivelul comunitar deja devenea o nebuloasă. În anii 2000 s-a dorit, cel puţin la nivel declarativ, ca Uniunea să fie adusă „mai aproape” de cetăţenii ei. Astfel s-au luat câteva iniţiative, cea mai cunoscută fiind aceea a „Constituţiei europene”, prin care se dorea atât o simplificare a cadrului legislativ comunitar primar cât şi o creştere a importanţei nivelului comunitar în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor UE, precum şi democratizarea mai mare a modului de funcţionare a structurii Unionale, printr-o mai mare putere acordată Parlamentului European, ca for direct ales de cetăţeni. Rezultatul nu a fost cel aşteptat, proiectul de „Tratat instituind o Constituţie pentru Europa” fiind un text complex, de sute de pagini, spre deosebire de simplitatea Constituţiilor naţionale, şi având şi defectul fundamental că nu a putut fi pus în practică. În schimb, s-a optat pentru un nou tratat modificator al celor deja existente, practică ce duce la crearea unui cadru deosebit de stufos şi nedesluşit pentru nespecialişti. S-a ajuns astfel ca Uniunea să fie, în continuare, ceva depărtat de conştiinţa cetăţeanului de rând, chiar dacă impactul ei este direct asupra a multor laturi din viaţa de zi cu zi a acestuia. Relevant pentru modul în care europenii privesc construcţia europeană este faptul că aproape de fiecare dată, în ultimii 20 de ani, când li s-a cerut opinia în cadrul unor referendumuri cu privire la schimbările aduse cadrului unional, ei s-au opus, cel puţin într-o primă fază. Astfel, danezii au respins la începutul anilor `90 Tratatul de la Maastricht, irlandezii peste un deceniu pe cel de la Nisa, francezii şi olandezii Constituţia Europeană iar irlandezii au recidivat în privinţa Tratatului de la Lisabona. Un alt exemplu oficial de cât de „populară” este Uniunea printre cetăţeni este şi extrem de slaba lor participare la alegerile pentru Parlamentul European. Cartea de faţă îşi doreşte să aducă lumină, atât publicului larg cât şi celor cu activităţi legate direct de fenomenul comunitar, cu privire la unul dintre cele mai importante aspecte ale Uniunii, sistemul său instituţional. Pentru a realiza acest lucru am structurat prezentarea pe mai multe capitole, unul cu privire la modul în care Uniunea s-a dezvoltat de la începuturi şi până în prezent, altul în care se tratează caracteristicile generale ale sistemului instituţional comunitar şi, apoi, câte unul pentru fiecare dintre instituţiile care fac parte din acest sistem, astfel cum a fost el redesenat de Tratatul de la Lisabona intrat în vigoare la sfârşitul anului 2009, respectiv 1 decembrie. În cadrul prezentării fiecărei instituţii s-a încercat cuprinderea cât mai multor aspecte, de la modul în care e organizată, la modul de funcţionare sau atribuţiile sale, însă s-a insistat şi pe prezentarea personalului care face parte din conducere, considerându-se că acesta, de multe ori, ajunge să reprezinte mult mai mult pentru caracteristicile vieţii unui organism decât litera unui Tratat sau Regulament de Funcţionare. În acelaşi timp am dorit să prezentăm şi exemple concrete din modul în care aceste instituţii au fost implicate în viaţa Uniunii, pentru a trece dincolo de discursul pur teoretic, în zona practicii de zi cu zi.

Structurata pe parcursul a doua parti - Partea I - Consideratii teoretice si Partea a II-a: Documente si formulare utile, lucrarea de fata abordeaza un subiect din ce in ce mai dezbatut in ultima vreme in contextul cresterii numarului de cereri in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului.

In partea I - Consideratii teoretice cuprinde mai multe capitole de un real folos in activitatea oricarui jurist sau schiar student la drept, precum:

- Drepturile omului pe continentul european si sistemul institutional de aparare si garantare;

- Organizarea si functionarea Curtii Europene a Drepturilor Omului;

- Procedura in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului;

- Rolul avocatului in procedurile Curtii Europene a Drepturilor Omului;

- Rolul agentului guvernamental in procedurile Curtii Europene a Drepturilor Omului;

- Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Uniunea Europeana (acest capitol cuprinde o prezentare pe larg a Cartei Drepturilor Fundamentale de la Lisabona, intrata in vigoare la 1 decembrie 2009, Carta care instituie personalitate juridica proprie Uniunii Europene).

Cea de-a doua parte a lucrarii - Documente si formulare utile - este de natura a da o latura foarte practica cartii, reunind principalele reglementari necesare unei persoane care doreste sa formuleze o plangere catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului:

- Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Protocoalele aditionale;

- Legislatia interna in materie;

- Regulamentul CEDO;

- Cerere de masuri provizorii;

- Cerere introductiva de instanta;

- Observatiile scrise;

- Cereri privind satisfactia echitabila;

- Nota in atentia persoanelor care doresc sa se adreseze Curtii;

- Model de procura pentru reprezentarea in fata CEDO 

Pachetul contine 5 carti in materia Dreptului comunitar:

1. Politica Europeana de Vecinatate 

2. Instituţiile Uniunii Europene conform Tratatului de la Lisabona 

3. Cetatenia Europeana

4. Libertatea de circulatie a persoanelor

5. Curtea Europeana a Drepturilor Omului 

REDUCERE: 30% 

Pachetul contine 6 carti in materia Dreptului comunitar: 

1. Politica Europeana de Vecinatate 

2. Instituţiile Uniunii Europene conform Tratatului de la Lisabona 

3. Cetatenia Europeana 

4. Libertatea de circulatie a persoanelor 

5. Curtea Europeana a Drepturilor Omului

6. Tratatul de la Lisabona

Manualul isi propune, printr-un limbaj facil, sa se constituie intr-un instrument util atat pentru teoreticienii, cat si pentru practicienii domeniului. Avand in vedere faptul ca informatia oferita cu privire la UE este foarte generoasa, dar de cele mai multe ori, controversata, din cauza confuziilor inregistrate referitoare la utilizarea diversilor termeni, lucrarea prezinta si analizeaza principalele probleme cu care s-ar putea confrunta toti cei care doresc o cunoastere a materiei.

Astfel, incepand cu prezentarea contextului international care a condus la aparitia Comunitatilor Europene, cercetarea pune accent pe o serie de delimitari de ordin conceptual: institutiile Uniunii, personalitatea juridica a acesteia, politicile pe care se fundamenteaza Uniunea, obiectivele acesteia s.a. 

In paginile finale ale lucrarii sunt prezentate cateva documente relevante, dar si bibliografia cu cele mai noi lucrari si acte actualizate pana in luna martie 2011.

Cunoaşterea şi înţelegerea reglementărilor elaborate la nivelul Uniunii Europene în domeniul relaţiilor de muncă, a istoricului şi evoluţiei acestora, a scopului lor şi a interpretărilor dezvoltate în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene sunt necesare atât pentru interpretarea şi aplicarea corectă a acestor reglementări, cât şi pentru interpretarea şi aplicarea corectă a legislaţiei muncii din România în contextul alinierii acesteia la legislaţia Uniunii Europene.

Alături de o scurtă prezentare a evoluţiei dreptului muncii la nivelul Uniunii Europene, a cadrului instituţional şi a partenerilor sociali, lucrarea cuprinde prezentarea principalelor directive elaborate la nivelul Uniunii Europene în domeniul relaţiilor de muncă şi industriale, precum şi jurisprudenţa bogată a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene dezvoltată în interpretarea dispoziţiilor directivelor analizate.

Lucrarea este destinată în primul rând studenţilor Facultăţii de Drept care urmează cursurile programului de master în domeniul dreptului muncii, al relaţiilor de muncă şi industriale, dar şi celor care urmează programele de licenţă şi doctorat, fiind un instrument de lucru util atât pentru practicienii din domeniul dreptului muncii, avocaţi, consilieri juridici, judecători, inspectori de muncă, cât şi pentru teoreticieni, cadre didactice şi cercetători, cărora le pune la dispoziţie informaţii despre reglementările elaborate la nivelul Uniunii Europene şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie, de care trebuie să ţină seama în activitatea lor profesională, le facilitează realizarea corelării normelor juridice cu interpretarea dată acestora pe cale jurisprudenţială, şi le oferă argumente pentru interpretarea şi aplicarea legislaţiei muncii în vigoare.

Aderarea Uniunii Europene la Convenţia europeană a drepturilor omului presupune interacţiunea şi integrarea a două sisteme juridice esenţialmente diferite. Ordinea juridică a Uniunii Europene s-a construit pe integrarea economică şi a înglobat treptat protecţia drepturilor omului. Sistemul Convenţiei a pornit de la protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale, stabilind prin jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg standarde remarcabile.

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului reprezintă, pentru statele semnatare, „prima etapă pe calea garantării colective a unor drepturi enunţate în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”. Aceste state s-au angajat să asigure tuturor persoanelor aflate sub jurisdicţia lor o serie de drepturi şi libertăţi civile şi politice definite în Convenţie. Protocoalele adiţionale au extins lista iniţială a drepturilor, iar jurisprudenţa Curţii Europene şi a Comisiei Europene a Drepturilor Omului, a întărit şi a dezvoltat aceste drepturi, demonstrând astfel, natura dinamică şi evolutivă a sistemului.

Executarea mandatului european de arestare de catre instantele romane. Jurisprudenta comentata este o lucrare ce tratează, din perspectiva practicianului, instituţia executării mandatului european de arestare de către instanţele naţionale, astfel cum este reglementată de Legea nr. 302/2004, prin transpunerea Deciziei-cadru 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre.

Prezentarea sintetică a aspectelor teoretice este urmată de o selecţie a jurisprudenţei instanţelor naţionale, cuprinzând hotărâri pronunţate de curţile de apel – instanţe competente să pună în executare mandatul european de arestare. 

EXTRAS:

Capitolul I. Domeniul de aplicabilitate

al art. 8 din Convenţie

1. Imposibilitatea retractării recunoaşterii de paternitate după expirarea termenului prevăzut de lege [cauza Kňákal c. Republicii Cehe, Decizia din 8 ianuarie 2007 (Secţia a V-a) (cererea nr. 39277/06)]

Reclamantul a cunoscut-o pe partenera sa în anul 2001, aceasta fiind însărcinată. La scurt timp după aceea s-a născut copilul, a cărui paternitate reclamantul a recunoscut-o prin menţiunea în certificatul de naştere. În aceste condiţii, partenera sa a renunţat la procesul în stabilirea paternităţii intentat împotriva tatălui biologic.

În anul 2004, cei doi au pus capăt relaţiei. Întrucât toate legă- turile cu fetiţa s-au stins, reclamantul a solicitat procurorului general să demareze o acţiune pentru retragerea recunoaşterii de paternitate în numele său. Cererea sa a fost respinsă, întrucât, pe de o parte, reclamantul nu a formulat el însuşi acţiunea în termenul de şase luni prevăzut de lege, iar, pe de altă parte, posibilitatea de a renunţa la paternitate nu ar aduce nicio schimbare pozitivă în viaţa copilului şi nici nu ar ajuta la refacerea legăturilor cu acesta.

(...)

EXTRAS:

Capitolul III. Grefa

Articolul 15 (Alegerea Grefierului)

1. Plenul Curţii îşi alege Grefierul. Candidaţii trebuie să se bucure de o înaltă reputaţie morală şi trebuie să posede toate cunoştinţele şi experienţa legală, managerială şi lingvistică, necesare pentru exercitarea atribuţiilor pe care le presupune această funcţie.

2. Grefierul este ales pe o perioadă de cinci ani şi poate fi reales. Grefierul nu poate fi revocat din funcţie decât dacă judecătorii, reuniţi în plen, decid cu o majoritate de două treimi că persoana în cauză nu mai întruneşte cerinţele impuse de funcţie. Persoana în cauză trebuie audiată de Plenul Curţii. Oricare dintre judecători poate porni procedura de revocare din funcţie.

3. Alegerile prevăzute în prezentul articol se vor face prin vot secret; numai judecătorii aleşi care sunt prezenţi pot vota. Dacă niciunul dintre candidaţi nu întruneşte majoritatea absolută a voturilor judecătorilor prezenţi, va avea loc un tur de balotaj între primii doi candidaţi care au obţinut cel mai mare număr de voturi. Dacă există egalitate de voturi între aceştia, va avea preferinţă mai întâi candidatul de sex feminin, dacă există şi, în al doilea rând, candidatul mai în vârstă.

4. Înainte de preluarea mandatului, grefierul depune următorul jurământ sau face următoarea declaraţie solemnă în faţa Plenului Curţii sau, dacă este nevoie, în faţa Preşedintelui Curţii:

„Jur” – sau „Declar în mod solemn” – „că îmi voi exercita cu loialitate, discreţie şi conştiinciozitate funcţia conferită în calitate de grefier al Curţii Europene pentru Drepturile Omului.”

Acest lucru va fi consemnat într-un proces-verbal.

(...)

Fenomenul globalizării, care marchează pregnant începutul secolului XXI, are un impact nemijlocit şi asupra criminalităţii, care a dobândit în ultimii ani valenţe transnaţionale.

In spaţiul Uniunii Europene, libertatea de circulaţie a persoanelor poate avea ca efect nedorit dezvoltarea infracţionalităţii transeuropene, în lipsa unor măsuri eficiente de prevenire şi combatere a unui asemenea fenomen. Astfel, atât la nivel universal, cât şi la nivel regional, s-a impus intensificarea cooperării internaţionale în materie penală şi adoptarea unor noi instrumente juridice, menite a da un răspuns eficient unei criminalităţi fără frontiere. Demersul nostru ştiinţific urmăreşte să aducă la zi cercetările în domeniul cooperării juridice şi judiciare internaţionale în materie penală şi să abordeze de o manieră unitară diferitele forme de cooperare: extrădarea şi predarea în baza unui mandat european de arestare; predarea către tribunalele internaţionale, cu precădere Curtea Penală Internaţională; transferul de proceduri în materie penală; transferarea persoanelor condamnate; asistenţa judiciară internaţională în materie penală, inclusiv cea între statele membre ale Uniunii Europene.

Intreaga lucrare îşi propune să aducă argumente juridice solide privind rolul pe care instrumentele juridice privind cooperarea internaţională şi europeană în materie penală îl au nu doar în dezvoltarea dreptului internaţional penal, ci şi în stabilirea unor standarde comune privind dreptul penal internaţional.

Nota autorilor

Dicţionarul de Drepturile Omului, o premieră în literatura juridică din România, reprezintă o lucrare de bază pentru însuşirea terminologiei, principiilor, dispoziţiilor şi mecanismelor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar şi cele ale altor instrumente similare europene sau internaţionale prin dubla sa natură, teoretică şi practică.

Astfel, aspectele teoretice sunt completate de o referinţă extensivă la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, ceea ce permite atât teoreticienilor, cât şi practicienilor dreptului să înţeleagă filosofia, evoluţia şi punerea în aplicare a Convenţiei.

Conceput şi redactat de magistraţi şi diplomaţi jurişti – practicieni cărora nu le lipseşte exerciţiul detaşării teoretice – această lucrare poate reprezenta un ghid de referinţă pentru toţi cei interesaţi de protecţia europeană a drepturilor omului – studenţi, profesori, profesionişti în domeniul dreptului, dar şi justiţiabili atraşi de mirajul Curţii Europene a Drepturilor Omului, considerată nu de puţine ori drept singura cale „serioasă” pentru soluţionarea unui litigiu.

(...)

EXTRAS:

Articolul 2

Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnităţii umane, libertăţii, democraţiei, egalităţii, statului de drept, precum şi pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranţă, justiţie, solidaritate şi egalitate între femei şi bărbaţi.

(...)

Romania, in temeiul art. 20 al Constitutiei, confera dreptului international si european al drepturilor omului o pozitie privilegiata in dreptul intern.

Asadar, cunoasterea si aplicarea lui, prin insusirea prevederilor Conventiei, dar si prin aprofundarea jurisprudentei Curtii europene, a devenit o necesitate pentru practicieni.

Iata de ce, culegerea de fata – ingrijita de prof. univ. dr. Bianca Selejan-Gutan – poate reprezenta, pentru acestia, dar si pentru potentialii reclamanti, un prim ghid in universul complex si in continua miscare al „dreptului de la Strasbourg”.

Cartea de fata reprezinta prima analiza aprofundata a libertatii de exprimare prin prisma practicii judiciare interne si a jurisprudentei relevante a Curtii Europene a Drepturilor Omului, surprinzand diversitatea intrebarilor pe care le poate genera exercitarea sa in spatiul public, dar si interferentele cu alte drepturi, atribute sau libertati, prin raportare la care i se definesc limitele.

Comentariile autorilor urmaresc aplicarea principiilor pe care Curtea Europeana a Drepturilor Omului le-a impus in jurisprudenta sa ca fiind necesare in orice demers in care se cauta justul echilibru intre libertatea de exprimare si, in special, impiedicarea ingerintelor in sfera vietii private, inclusiv sub aspectul respectarii onoarei, demnitatii si reputatiei persoanei.

Lucrarea poate constitui, pe langa clasicul instrument metodologic necesar mediului universitar, magistratilor si avocatilor, si o foarte utila sursa de repere in functie de care politicienii, jurnalistii si orice alte persoane care se manifesta in spatiul public isi pot exercita libertatea de exprimare.

Autoarea acestei lucrari, Anamaria Groza este judecător, lector universitar şi doctor în drept; autoare a 5 cărţi; coautoare a 2 cărţi; autoare şi coautoare a 78 de articole şi studii apărute în reviste de specialitate interne şi internaţionale.

Corelarea, in mod inspirat, a sintezelor cu aplicatiile, permite cititorilor o autoevaluare concreta a nivelului de aprofundare a problematicii dreptului Uniunii Europene, in general.

Riguros sistematizate si intr-un limbaj de specialitate clar si coerent, asistam la parcurgerea unui volum mare de informatii, care fac trimitere, cu precadere, la urmatoarele aspecte: istoricul constituirii si arhitectura institutionala a UE, izvoarele dreptului UE si aplicabilitatea acestuia in dreptul intern al statelor membre, procedurile de adoptare a actelor juridice ale UE, consideratii despre SEE, procesul de extindere a UE, Tratatul de la Lisabona, libertatile de circulatie in cadrul UE, dreptul concurentei in cadrul UE, justitia si afacerile interne, dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona.

Din perspectiva cunoasterii, intelegerii, aprofundarii, dar si a aplicarii informatiilor parcurse, demersul este deopotriva util studentilor de la facultatile de drept, relatii internationale si studii europene, limbi straine, administratie publica, stiinte politice, istorie etc., masteranzilor, dar si doctoranzilor.