- Code: 978-973-127-537-6
- Producator: Editura Universul Juridic
Manualul isi propune, printr-un limbaj facil, sa se constituie intr-un instrument util atat pentru teoreticienii, cat si pentru practicienii domeniului. Avand in vedere faptul ca informatia oferita cu privire la UE este foarte generoasa, dar de cele mai multe ori, controversata, din cauza confuziilor inregistrate referitoare la utilizarea diversilor termeni, lucrarea prezinta si analizeaza principalele probleme cu care s-ar putea confrunta toti cei care doresc o cunoastere a materiei.
Astfel, incepand cu prezentarea contextului international care a condus la aparitia Comunitatilor Europene, cercetarea pune accent pe o serie de delimitari de ordin conceptual: institutiile Uniunii, personalitatea juridica a acesteia, politicile pe care se fundamenteaza Uniunea, obiectivele acesteia s.a.
In paginile finale ale lucrarii sunt prezentate cateva documente relevante, dar si bibliografia cu cele mai noi lucrari si acte actualizate pana in luna martie 2011.
Manualul, prin continutul sau, este de un real folos celor interesati de studiul noul sistem de drept european, celor care se gasesc la inceput de drum, precum si acelora care au preocupari in domeniul practicii europene sau in alte materii interferente: oameni politici, oameni de afaceri, specialisti implicati direct in procesul de integrare a tarii noastre in UE, cadre didactice, doctoranzi, masteranzi, studenti sau alte categorii socio-profesionale preocupate de acest subiect, un loc aparte ocupandu-l jurnalistii care indeplinesc un rol deosebit de important in diseminarea informatiei.
Totodata, prin tematica prezentata, lucrarea de fata ofera posibilitatea insusirii, intelegerii si aprofundarii problematicii referitoare la Uniunea Europeana, in general, si cu trimitere directa la relatiile acesteia cu statele membre, in special.
Pe scurt, lucrarea este de maxima importanta, pentru ca este amplu dezvoltata pe urmatoarele criterii:
- cuprinde o ampla disertatie asupra aparitiei si evolutiei Comunitatilor europene;
- cuprinde o bogata descriere a principalelor tratate asupra Comunitatilor europene;
- descrie principalele institutii ale Uniunii europene;
- are un capitol dedicat statelor-membre ale Uniunii Europene;
- are un capitol dedicat delimitarilor notionale in legatura cu Uniunea Europeana.
Pentru toate acestea, "Manualul Uniunii Europene" constituie o lucrare cu caracter obligatoriu pentru toti cei interesati istoria si tendintele dreptului comunitar si politicii europene si evolutia instutionala a Uniunii Europene.
Titlul cartii: | Manualul Uniunii Europene, Editia a V-a (2011) | Dupa Tratatul de la Lisabona |
---|---|
Numele autorului/lor: | Augustin Fuerea |
Editura: | Universul Juridic |
Data aparitiei: | Mai 2011 |
Numar de pagini: | 461 |
ISBN: | 978-973-127-537-6 |
Pret intreg (Pretul de coperta afisat de producator): | 50 |
Cetatenia Europeana (Carte de: Eduard Dragomir; Dan Nita)Aşa cum se va putea conchide din întregul parcurs al lucrării de faţă, în primul rând conceptul general de „cetăţenie” are o latură politică prin faptul că modalităţile de stabilire şi cadrul legal de instituire nu reprezintă altceva decât expresia voinţei suverane a unui popor. Mai mult decât atât, orice om dintr-o societate îşi poate singur da seama că participă, în calitatea sa de cetăţean, la exercitarea puterii, astfel încât se poate spune că oricăruia dintre noi îi revine o foarte mică parte din puterea suverană a poporului. Ca exemplu elocvent în acest sens, poate fi dat dreptul cetăţenilor de a alege şi de a fi aleşi în instituţiile parlamentare. O altă latură a cetăţeniei este cea civilă, care se referă, spre exemplu, la drepturile privind libertatea individuală. În fine, cea de-a treia latură a cetăţeniei este cea socială, care include, spre exemplu, drepturile cetăţenilor la un standard decent de viaţă, dreptul la sănătate, dreptul al educaţie, dreptul la locuinţă etc.
Pretul nostru:
29.00 Lei (RON)
|
|
Politica Europeana de Vecinatate. Realizari si perspective (Carte de: Oana Mihaela Mocanu)Având o tematică extrem de actuală, lucrarea prezintă o analiză a principalelor obiective, instrumente, mecanisme, realizări şi perspective ale Politicii Europene de Vecinătate. Având în vedere apariţia acestei politici în anii 2003-2004, tema de cercetare suscită interesul cititorului, permanentele schimbări la nivel european în ceea ce priveşte conturarea şi consolidarea acestei noi politici transformând cercetarea iniţiată de autoare într-un demers extrem de complex. Analiza şi urmărirea în dinamică a documentelor oficiale, a discursurilor factorilor implicaţi în construirea acestei politici, prezentarea detaliată a proiectelor Uniunii Europene privind vecinătatea sa estică şi sudică, consideraţiile autoarei pe marginea unor concepte precum transferul de norme şi standarde, diplomaţia transformaţională, condiţionalitatea, influenţele cu caracter interguvernamental, rolul şi contribuţia României în conturarea şi consolidarea acestei politici de vecinătate, precum şi concluziile argumentate ale întregii lucrări oferă valoare adăugată rezultatelor cercetării autoarei.
Pretul nostru:
33.00 Lei (RON)
|
|
Libertatea de circulatie a persoanelor (Carte de: Dan Nita, Eduard Dragomir)În prezent, poate cel mai vizibil beneficiu adus de integrare pentru omul obişnuit este libera circulaţie în spaţiul comunitar. Un adevărat salt de uriaş de la regimul de acum două decenii, în care dorinţa de a trece graniţa rămânea la stadiul de vis pentru majoritatea cetăţenilor, la cel actual în care singurul document necesar pentru a intra pe teritoriul majorităţii statelor membre UE este Cartea de identitate.
Pretul nostru:
33.00 Lei (RON)
|
|
NOUL COD CIVIL COMENTAT SI ADNOTAT. Cartea a VII-a: Dispozitii de Drept International Privat
Titlul lucrării: NOUL COD CIVIL COMENTAT SI ADNOTAT (Art. 2.557-2.664). Cartea a VII-a: Dispoziţii de Drept Internaţional Privat Autor / Coordonator: Avocat Eduard Dragomir Colectie: Codul civil al României Producător: Editura Nomina Lex, Info-Consulting Agency ISBN: 978-606-8153-32-2 Numar de pagini: 623 Format: 148 X 215 Interior: cusut Coperta: cartonată, tare, lucioasa Data lansării: 3 Martie 2012 Disponibilitate: Pe stoc
Prezentare pe scurt: Lucrarea de faţă reprezintă prima publicaţie ce abordează dispozitiile Noului Cod civil al României în materia Dreptului Internaţional Privat. Totodată, pentru întâia oară sunt prezentate şi comentate toate articolele în materie; pentru prima dată, sub fiecare articol s-au introdus note ce cuprind trimiteri la legislaţia conexă cu articolul în cauză (atât din dreptul intern, cât şi din dreptul internaţional), trimiteri de natură a veni în sprijinul avocaţilor şi celorlalte categorii de profesionişti ai dreptului; pentru prima dată în acest domeniu sunt reproduse toate articolele corespondente din reglementarea anterioară, pentru ca oricine să poată analiza schimbările intervenite comparand de sine însuşi noul si vechiul cadru legal; sunt reproduse ad literram dispoziţiile Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului Cod civil; sunt reproduse în citat definiţii doctrinare, acolo unde s-a considerat util; sunt prezentate elemente de drept comparat atât din statele membre ale Uniunii Europene, cât şi din alte state; sunt prezentate în extras şi câteva elemente de jurisprudenţă, atât din dreptul intern, cât şi european; legislaţia Uniunii Europene incidentă în cazul anumitor articole este reprodusă integral. Şi, în final, lucrarea se încheie cu un glosar de termeni şi expresii juridice şi un tabel general de observaţii, corespondenţe şi corelaţii.
Pretul nostru:
69.00 Lei (RON)
|
|
Relatii de munca si industriale in Uniunea Europeana | Autor: Dima LuminitaCunoaşterea şi înţelegerea reglementărilor elaborate la nivelul Uniunii Europene în domeniul relaţiilor de muncă, a istoricului şi evoluţiei acestora, a scopului lor şi a interpretărilor dezvoltate în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene sunt necesare atât pentru interpretarea şi aplicarea corectă a acestor reglementări, cât şi pentru interpretarea şi aplicarea corectă a legislaţiei muncii din România în contextul alinierii acesteia la legislaţia Uniunii Europene. Alături de o scurtă prezentare a evoluţiei dreptului muncii la nivelul Uniunii Europene, a cadrului instituţional şi a partenerilor sociali, lucrarea cuprinde prezentarea principalelor directive elaborate la nivelul Uniunii Europene în domeniul relaţiilor de muncă şi industriale, precum şi jurisprudenţa bogată a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene dezvoltată în interpretarea dispoziţiilor directivelor analizate. Lucrarea este destinată în primul rând studenţilor Facultăţii de Drept care urmează cursurile programului de master în domeniul dreptului muncii, al relaţiilor de muncă şi industriale, dar şi celor care urmează programele de licenţă şi doctorat, fiind un instrument de lucru util atât pentru practicienii din domeniul dreptului muncii, avocaţi, consilieri juridici, judecători, inspectori de muncă, cât şi pentru teoreticieni, cadre didactice şi cercetători, cărora le pune la dispoziţie informaţii despre reglementările elaborate la nivelul Uniunii Europene şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie, de care trebuie să ţină seama în activitatea lor profesională, le facilitează realizarea corelării normelor juridice cu interpretarea dată acestora pe cale jurisprudenţială, şi le oferă argumente pentru interpretarea şi aplicarea legislaţiei muncii în vigoare.
Pretul nostru:
44.90 Lei (RON)
|
|
Fondurile europene. Litigii generate de accesarea si utilizarea defectuoasa a acestora in Romania | Autori: Cezarina Falan, Stefanescu VioletaLucrarea Fondurile europene. Litigii generate de accesarea si utilizarea defectuoasa a acestora in Romania îşi propune să familiarizeze cititorii cu problematica specifică elaborării şi implementării proiectelor cofinanţate din fonduri europene, prezentând exemple de „aşa nu”. Nerespectarea sau aplicarea incorectă a legislaţiei relevante în domeniu duc automat la imposibilitatea obţinerii finanţării sau chiar la restituirea sprijinului financiar primit. Indiferent de tipul finanţării europenea (fondurile de preaderare sau cele alocate ţării noastre în calitate de stat membru pentru perioada de programare 2007-2013) litigiile generate de accesarea şi utilizarea defectuoasă a acestora prezintă acelaşi specific prin raportare la etapele unui proiect şi consecinţele atrase. Speţele selectate în cadrul acestei lucrări prezintă „greşeli” semnificative şi frecvente săvârşite în procesul de elaborare şi implementare a proiectelor cofinanţate din fonduri europene. Este regretabil că au fost comise greşeli în procesul obţinerii şi utilizării fondurilor europene, deopotrivă de solicitanţi şi/sau de beneficiari, cât şi de autorităţile cu competenţe în materie, dar, dacă tot au avut loc, măcar să învăţăm din ele.
Pretul nostru:
33.90 Lei (RON)
|
|
Tratatele fundamentele ale Uniunii Europene (2012) | Editie coordonata de judecator dr. Ungureanu DianaLucrarea Tratatele fundamentele ale Uniunii Europene (2012) | Editie coordonata de judecator dr. Ungureanu Diana, conţine versiunile consolidate ale Tratatului privind Uniunea Europeană, Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene şi Cartei drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, cu modificările aduse prin Tratatul de la Lisabona, intrat în vigoare la 1 decembrie 2009. EDITIE EPUIZATA!
Pretul nostru:
19.90 Lei (RON)
|
|
Tratatele Uniunii Europene. Comentarii si explicatii | Autor: Galea IonFundamentul juridic al Uniunii Europene este reprezentat de două tratate: Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Denumirea mult mai cunoscută, „Tratatul de la Lisabona” reprezintă, din punct de vedere juridic, un „tratat de modificare” a instrumentelor juridice anterioare – un compromis între necesitatea unei reforme, pe de o parte, şi nevoia de a păstra simbolistica şi nivelul declarativ al ambiţiilor la un nivel cât mai scăzut. Tratatul de la Lisabona aduce cele mai importante modificări în structura Uniunii Europene după Maastricht, printr-o modalitate „cuminte” din punctul de vedere al imaginii, dar sigură din punct de vedere juridic. De asemenea, flexibilitatea introdusă de Tratat, prin clauzele pasarele (prevăzute şi în Tratatul constituţional) şi prin clauza de revizuire simplificată, reprezintă un pas înainte deosebit de important, care dă posibilitatea ajustării cadrului constituţional al Uniunii în mod rapid şi eficient, în funcţie de evoluţii punctuale, cu respectarea garanţiilor de „menţinere a suveranităţii” statelor membre.
Pretul nostru:
119.00 Lei (RON)
|
|
Efectele hotararilor CEDO si CJUE in dreptul intern. Analiza asupra dreptului la nediscriminarePotrivit art. 34 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului: “Curtea poate fi sesizată printr-o cerere de către orice persoană fizică, orice organizaţie neguvernamentaiă sau orice grup de particulari care se pretinde victima unei încălcări de către una din Înalteie Părti Contractante a drepturilor recunoscute în Conventie sau în protocoalele sale” (s.n. — R.D.). Din textul citat, rezultă conditiile puse de Convenţie pentru ca o cerere individuală să îndeplinească criteriile legitimării active a unei actiuni care face obiectul unei proceduri declansate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu alte cuvinte, aspectul activ al competenţei personale a Curţii asupra cererilor individuale. Aceste conditii sunt: capacitatea procesuală activă, calitatea procesuală activă si interesul de a acţiona. Aceste condiţii pe care niciodată jurisprudenţa nu le-a sistematizat ca atare — au un conţinut specific materiei Conventiei Europene a Drepturilor Omului si procedurii în fata Curtii de la Strasbourg. Chiar dacă structura lor calchiază de regulă tiparele procedurii civile interne după care s-a inspirat, aprecierea asupra îndep!inirii acestor conditii nu va urma în mod necesar criteriile de recunoastere a locus standiîn dreptul naţional. Autoarea isi propune sa analizeze critic si comparativ, astfel dupa cum precizeaza de la bun inceput, implicatiile si efectele pe care le au hotararile celor doua mari jurisdictii europene in dreptul intern, Curtea de la Strasbourg si Curtea de Justitie a Uniunii Europene de la Luxemburg, fiecare cu competente precis determinate ce isi pun pecetea asupra modului de interpretare si de aplicare a normelor juridice nationale in materia protectiei drepturilor si libertatilor fundamentale, in special din punctul de vedere "al respectarii standardelor minime de garantare a principiului egalitatii si a dreptului la nediscriminare" Recentele modificări ale dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, aşa cum acesta a fost completat de Tratatul de la Lisabona, statuează că „Uniunea aderă la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene va coopera, într-un cadru juridic modern oferit de viitorul Acord de aderare a UE la Convenţie, cu instanţa de la Strasbourg, conform principiului complementarităţii. BIBLIOGRAFIE:
Pretul nostru:
32.90 Lei (RON)
|
|
Dreptul procesual al Uniunii Europene | Autor: Petrescu Oana MariucaPână în prezent, în literatura de specialitate din România această temă nu a fost analizată autonom, ci numai incidental, în contextul prezentării şi analizării instituţiilor Uniunii Europene. Prezenta lucrare, Dreptul procesual al Uniunii Europene | Autor: Petrescu Oana Mariuca, prin conţinutul său reprezinta un instrument util şi necesar pentru cunoaşterea şi înţelegerea cât mai bine de către teoreticieni, studenţi, masteranzi, precum şi de către practicienii în domeniu, indiferent că sunt judecători, procurori, avocaţi sau funcţionari publici ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul administraţiei publice centrale şi locale, a sistemului jurisdicţional al Uniunii Europene, dar mai ales a regulilor de procedură care guvernează orice proces pendinte în faţa instanţelor de judecată ale Uniunii, indiferent de domeniu (civil, comercial, administrativ etc.).
Pretul nostru:
49.90 Lei (RON)
|
|
Protectia investitiilor straine directe in Uniunea Europeana | Autor: Belohlavek Alexander J.Protecţia investiţiilor străine directe in Romania a devenit un fenomen; statele membre ale Uniunii Europene sunt legate printr-o serie de acorduri bilaterale de sprijin şi protecţie reciprocă a investiţiilor, încheiate fie între două state membre (numite acorduri intracomunitare), fie între un stat membru şi unul care nu este membru UE (numite acorduri extracomunitare). Au fost aduse schimbări importante de catre Tratatul de la Lisabona care încredinţează investiţiile străine directe exclusiv autorităţii Uniunii. Prezenta lucrare abordează problematica investiţiilor străine directe în UE atât din perspectiva dreptului internaţional, căruia protecţia investiţiilor îi aparţine de drept prin rădăcinile sale, cât şi prin prisma instituţiilor de drept privat care se promovează în mod necesar în acest sistem al protecţiei investiţiilor. Cartea se adresează atat practicienilor dreptului, economiştilor, acolo unde este vorba despre investiţii care depăşesc frontierele unui stat, cat si cititorilor din domeniul financiar, bancar, asigurări, sectorul de stat (pentru care prezintă, ca element indispensabil, riscul litigiilor îndreptate împotriva statului). Cartea va avea căutare şi în rândul studenţilor facultăţilor de drept, institutelor de studii economice şi economico-administrative.
Pretul nostru:
199.00 Lei (RON)
|
|
Drept electoral | Autor: Iancu Gheorghe (2012)Lucrarea Drept electoral este structurata in patru mari părţi: - drepturile fundamentale politice; - tipurile de scrutin; - organizarea şi desfăşurarea alegerilor; - referendumul. 1. Drepturile fundamentale politice sunt analizate în context comparat: dreptul de vot, dreptul de vot pentru Parlamentul European, dreptul de a fi ales și dreptul de a fi ales în Parlamentul European. Sunt prezentate trăsăturile votului în conformitate cu Constituția României și în dreptul altor state, cu analize comparate pentru fiecare trăsătură în parte. 2. Tipurile de scrutin - sunt analizate cele trei tipuri mari de scrutin, și anume: scrutinul majoritar uninominal și plurinominal cu variantele sale și trăsăturile lor; scrutinul proporțional cu trăsăturile sale specific și procedura de stabilire a rezultatelor alegerilor pe baza mai multor procedee detaliat prezentate, împreună cu exemplele matematice necesare pentru a putea fi înțelese, inclusiv a repartizării resturilor; scrutinele mixte, detaliat prezentate cu calculi matematice prezentate ca exemple pentru fiecare variantă a acestui tip de scrutin. Pentru toate tipurile de scrutin sunt prezentate avantajele și dezavantajele, cu mențiunea ca tipurile de scrutin mixte preiau atât avantajele, cât și dezavantajele celor doua tipuri de scrutin anterior prezentate. 3. Referitor la organizarea și desfășurarea alegerilor, sunt prezentate alegerile parlamentare, cu prezența la urne și pe baza votului electronic; alegerile prezidențiale și specificul lor; alegerile locale și specificul acestora, analizandu-se principiile specifice fiecărui tip de alegeri, pe baza legislației române, având în vedere că există puține reguli de nivel european în acest domeniu, iar în toată Uniunea Europeană alegerile naționale se desfășoară pe baza legii naționale. Referendumul reprezinta cea mai importanta parte a lucrarii, intrucat este total original, nemaiexistând doctrină românească în domeniu de nivelul cuprins în lucrarea de față. In acest sens, sunt analizate: trăsăturile și funcțiile refrerendumului, accentuându-se pe faptul că referendumul are în principal o trăsătura decizională și nu numai consultativă; modele de referendum, prezentându-se referendumurile reglementate în alte state, grupate în funcție de conținutul lor și de alte criterii; referendumul în România, național și local.
Pretul nostru:
59.90 Lei (RON)
|
|
Arestarea preventiva si detentia in jurisprudenta CEDO (Editia a 2-a 2011) | Autor: Dragos BOGDANSTOC EPUIZAT! Numarul foarte insemnat al hotararilor CEDO in domeniul relevant dupa aparitia primei editii a impus nu doar o actualizare ci o regandire a abordarii aspectelor esentiale ale privarii de libertate; in consecinta, au fost refacute si adaugite marea majoritate a capitolelor privind articolul 5 din Conventie ceea ce a condus, practic, la o dublare a volumului cartii. Ca si la prima editie, dupa fiecare parte "teoretica" in care sunt expuse principiile pentru fiecare institutie aplicabila, urmeaza o parte "practica" in care sunt rezumate cauzele esentiale in materia respectiva. Cele peste 650 de cauze rezumate (ultima hotarare fiind din 26 iulie 2011) sunt insotite de un tabel cu cele mai importante 156 de hotarari privind durata arestarii preventive in care sunt indicate motivele pentru care Curtea a ajuns la o solutie sau alta si daunele morale acordate. Intentia autorului a fost sa ofere o imagine suficient de generala pentru a putea cuprinde diversitatea problemelor puse de privarea de libertate si totusi suficient de precisa pentru a fi de folos in viata de zi cu zi a unui practician.
Pretul nostru:
85.00 Lei (RON)
|
|
Tratatele fundamentele ale Uniunii Europene | Actualizare: 01.06.2013 | Coordonator: Augustin FuereaAceasta lucrare este coordonată şi prefaţată de prof. univ. dr. Augustin Fuerea si contine: • Versiunea consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene • Protocolale, anexe, declaratii, tabele de corespondenta • Carta drepturilor fundamentale a Uniunii
Pretul nostru:
19.90 Lei (RON)
|