Curs de drept civil. Succesiuni | Conform Noului Cod civil

Lucrarea de fata urmareste cinci aspecte importante ale succesiunii:

- Deschiderea mostenirii

- Mostenirea legala

- Mostenirea testamentara

- Transmisiunea mostenirii

- Partajul mostenirii

Prin bogatia si complexitatea problematicii sale, materia dreptului succesoral a fost dintotdeauna si continua sa fie atragatoare pentru jurist. In conditiile generale ale integrarii europene si ale frecventelor modificari legislative, dreptul succesoral este supus si el unor ample si inerente reconsiderari. In acest context, apreciem ca recentele dispozitii ale noului Cod civil si celorlalte acte normative in materie sunt oportune si utile.

Lucrarea este conceputa sa faca parte din categoria cursurilor universitare, accentul se pune pe sistematizarea materiei corespunzator categoriei careia i se adreseaza, dar materialul poate constitui si un punct de vedere pentru ulterioarele studii de drept succesoral.

Titlul lucrării: NOUL COD CIVIL COMENTAT SI ADNOTAT (Art. 2.557-2.664). Cartea a VII-a: Dispoziţii de Drept Internaţional Privat

Autor / Coordonator: Avocat Eduard Dragomir

Colectie: Codul civil al României

Producător: Editura Nomina Lex, Info-Consulting Agency

ISBN: 978-606-8153-32-2

Numar de pagini: 623

Format: 148 X 215

Interior: cusut

Coperta: cartonată, tare, lucioasa

Data lansării: 3 Martie 2012

Disponibilitate: Pe stoc

Prezentare pe scurt: Lucrarea de faţă reprezintă prima publicaţie ce abordează dispozitiile Noului Cod civil al României în materia Dreptului Internaţional Privat. Totodată, pentru întâia oară sunt prezentate şi comentate toate articolele în materie; pentru prima dată, sub fiecare articol s-au introdus note ce cuprind trimiteri la legislaţia conexă cu articolul în cauză (atât din dreptul intern, cât şi din dreptul internaţional), trimiteri de natură a veni în sprijinul avocaţilor şi celorlalte categorii de profesionişti ai dreptului; pentru prima dată în acest domeniu sunt reproduse toate articolele corespondente din reglementarea anterioară, pentru ca oricine să poată analiza schimbările intervenite comparand de sine însuşi noul si vechiul cadru legal; sunt reproduse ad literram dispoziţiile Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului Cod civil; sunt reproduse în citat definiţii doctrinare, acolo unde s-a considerat util; sunt prezentate elemente de drept comparat atât din statele membre ale Uniunii Europene, cât şi din alte state; sunt prezentate în extras şi câteva elemente de jurisprudenţă, atât din dreptul intern, cât şi european; legislaţia Uniunii Europene incidentă în cazul anumitor articole este reprodusă integral. Şi, în final, lucrarea se încheie cu un glosar de termeni şi expresii juridice şi un tabel general de observaţii, corespondenţe şi corelaţii.

EXTRAS:

Materia contractelor speciale, ca parte integranta a dreptului civil, are ca obiect de reglementare instrumentele juridice prin intermediul carora se realizeaza, de regula, circulatia bunurilor (de exemplu vanzarea-cumpararea, schimbul, imprumutul), folosinta si conservarea lor (de exemplu, locatiunea, depozitul) ori crearea de valori (de exemplu antrepriza).

Astfel fiind, regimul juridic al contractelor civile reprezinta o parte importanta - atat teoretic cat si practic - a dreptului privat,in general, si a dreptului civil, in special.

(...)

EXTRAS:

(...)

Contractul, în viziune holistică, este construit din voinţele şi interesele părţilor şi se susţine pe cei trei piloni – libertatea contractuală, forţa obligatorie şi relativitatea efectelor. Dar contractul nu poate funcţiona corect şi just fără ca aceste elemente de construcţie să fie modelate de principiul solidarismului contractual, după care un contract este o conciliere a intereselor părţilor şi un parteneriat în care fiecare dintre părţi este datoare să îl pună pe celălalt în postura de a-şi realiza interesele. Considerând că libertatea de a contracta nu a fost niciodată acceptată de legiuitor ca fiind absolută şi observând că cei presaţi de nevoi sunt obligaţi să vrea ceea ce puternicii economiei sunt liberi să le impună, afirm cu fermitate că autonomia de voinţă nu este decât o ficţiune juridică, tot mai departe de realitatea contemporană. În lumea modernă, globalizată, există contracte în care voinţa uneia dintre părţi lipseşte ori este alterată sau limitată la opţiunea de a semna sau nu contractul. Un astfel de contract este ghidat, aproape în totalitate, de interesul de a semna contractul. Dar aceasta nu înseamnă că trăim o epocă a apusului contractului, ca instrument al opţiunii umane. Dimpotrivă, contractul se justifică şi mai abitir în prezent dacă este privit din perspectiva utilităţii sale individuale sau sociale. Un contract nu este făcut pentru sine, ci pentru a obiectiva interese: contractul este util pentru că părţile urmăresc un emolument al legăturii lor juridice. Iar în raporturile juridice în care sunt parte profesioniştii, interesul domină voinţa.

(...)

Lucrarea Drept civil. Obligatiile. Contractul | Autor: Adam Ioan reprezinta un demers dedicat instituţiei Obligaţiilor în noul context juridic impus prin Cartea a V-a din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, o veritabilă monografie care, prin conţinutul analizei raportate la principiile fundamentale ale dreptului obligaţional, a surprins în mod exhaustiv principalul izvor al obligaţiilor – contractul – instrumentul juridic voliţional de drept substanţial prin intermediul căruia omul participă în mod activ la viaţa socială şi economică, dobândind drepturi şi asumându-şi obligaţii.

EXTRAS:

Lucrarea este dedicată onorabilului domn Ioan Câmpineanu şi este tipărită cu caractere latine şi slavone amestecate în acelaşi cuvânt. Principalele capitole ale primului titlu al lucrării sunt: „Caracterele generale ale legii şi diversele ei speţe”; „Întocmirea sau formarea legii”; „Sancţiunea legii”; „Promulgarea legii”; „Execuţia legii”; „Efectele legii despre persoane şi lucruri pentru legi interpretative”; „Timpul în care se întinde puterea legii”; „Interpretaţiunea legii”; „Aplicarea legii”; „Pentru abrogarea sau desfiinţarea legii”; „Deosebirea ce este între lege şi alte dispoziţiuni ce nu ar avea formă de lege”.

Cel de-al doilea titlu este „Despre dreptate şi drept”. Capitolul doi consacrat dreptului distinge şase criterii de clasificare a drepturilor subiective, între care: dreptul de proprietate, dreptul stabilit prin legea datoriilor, dreptul asupra lucrurilor, drepturi private, drepturi integrate etc. Drepturile spre persoane se referă la drepturi spre corpul persoanei, dreptul spre sufletul persoanei, dreptul de a porunci persoanelor individuale şi dreptul de a porunci persoanelor colective.

În finalul Capitolului 2 se prezintă Dreptul civil sau privat, în care se disting urmă- toarele ramuri: 1. Dreptul civil propriu; 2. Dreptul comercial; 3. Dreptul procedurii; 4. Dreptul criminal; 5. Dreptul penal

EXTRAS:

Tema I. Dreptul consumaţiei: public sau privat? 

Secţiunea I. Dreptul consumaţiei (consumului sau consumatorului)

În anul 1963, la deschiderea primului „hypermarche” în Franţa, denumit Carrefour, familiile Fournier şi Defforey l-au prezentat drept „magazinul cu de toate sub acelaşi acoperiş” (apariţia acestuia, fiind evident expresia societăţii de abundenţă datorată perioadei de extraordinară expansiune economică a Europei de vest, de după cel de-al doilea război mondial).

Dreptul consumaţiei a apărut în anii ’60 ca o reacţie juridică de ordine publică, în societăţile de consum. Apariţia sa a fost determinată de o situaţie nouă de fapt, şi anume: existenţa unui dezechilibru între poziţiile profesionistului (puternice) şi ale consumatorului (slabe).

Caracterizat drept o „revoluţie a maselor”, consumerismul a constituit o ripostă la „forţa agresivă a producătorilor şi comercianţilor, un fenomen de sindicalism muncitoresc la finalul secolului al XIX-lea” .

Mişcarea consumeristă a contribuit la luarea în calcul a intereselor consumatorului de către autorităţile statale, dar şi de către profesioniştii comerţului.

În consecinţă, termenul de „consumerist” este comun ţărilor ce au dobândit stadiul de „societăţi de consum”, chiar dacă, raportat la fiecare în parte, acesta este diferit.

În doctrina naţională, s-a apreciat că dreptul consumației se eviden- țiază ca un drept de reacţie contra exceselor societăţii de consum, esen- ţialmente imperativ, ale cărui norme sunt complementare celor oferite de dreptul comun.

(...)

DETALII  EXTRAS:

STOC EPUIZAT!

Curs de drept civil. Partea generala. Conform Noului Cod civil

Autori: Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu

EXTRAS:

Capitolul I. Caracterizare generală a dreptului civil

Secţiunea I. Definiţia, rolul şi principiile dreptului civil

1. Definiţia dreptului civil

1.1. Înţelesurile expresiei „drept civil”

Expresia „drept civil” este susceptibilă de mai multe înţelesuri.

Într-o primă accepţiune, prin drept civil se desemnează un element al conţinutului raportului juridic civil (corelativ obligaţiei civile), adică posibilitatea subiectului activ de a avea o anumită conduită, de a pretinde subiectului pasiv o conduită corespunzătoare, iar, în caz de nevoie, de a recurge la forţa coercitivă a statului. Întrucât această primă accepţiune se referă la ceva care aparţine unui subiect de drept, uneori, se foloseşte sintagma drept subiectiv civil.

Într-o a doua accepţiune, pe care o vom avea în vedere ceva mai jos, prin drept civil se desemnează o ramură de drept, adică un ansamblu de norme juridice. Este vorba despre sensul dreptului civil ca drept obiectiv.

O altă accepţiune este aceea de ramură a ştiinţei juridice, care are ca obiect de cercetare dreptul civil ca ramură de drept (deci ca drept obiectiv).

La rândul ei, ştiinţa dreptului civil constituie obiectul disciplinei de învă- ţământ desemnată cu expresia în discuţie.

1.2. Definiţia dreptului civil, ca ramură de drept

Pentru a defini dreptul civil, ca ramură de drept, vom porni de la art. 2 alin. (1) C.civ., potrivit căruia „dispoziţiile prezentului cod reglementează raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil”.

Prin urmare, vom spune că dreptul civil este ansamblul normelor juridice care reglementează raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale stabilite între persoane fizice şi persoane juridice aflate pe poziţii de egalitate juridică.

DETALII EXTRAS:

STOC EPUIZAT!

Lucrarea Curs de contracte civile conform Noului Cod civil | Autor: Titus Prescure prezinta si examineaza contractele civile reglementate de catre noul Cod civil intrat in vigoare la 1 octombrie 2011, utilizate atat in raporturile dintre neprofesionisti, cat si in raporturile dintre profesionisti ori dintre acestia si neprofesionisti. Totodata, lucrarea reprezinta un material didactic de baza in demersul studierii acestei discipline de catre studentii facultatilor de drept.

In cadrul cursului sunt analizate: vanzarea, schimbul, furnizarea, locatiunea (cu formele sale speciale – inchirierea locuintelor si arendarea), antrepriza, societatea, donatia, renta viagera, intretinerea, jocul, imprumutul, depozitul, asigurarea, mandatul si tranzactia: sunt evidentiate si comentate elementele de modernitate si de noutate introduse de legiuitorul roman in reglementarea unor contracte clasice si, de asemenea, este semnalata solutionarea normativa a unor vechi controverse doctrinare si jurisprudentiale.

EXTRAS:

EXTRAS:

Introducere

1. Nulitatea contractului este reglementată pe larg în noul Cod civil (art. 1246-1265), fiind edictate reglementări privind noţiunea (orice contract încheiat cu încălcarea condiţiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilă este supus nulităţii, dacă prin lege nu se prevede o altă sancţiune) şi felurile nulităţii, absolută sau relativă, cu detalierea regimului pentru fiecare dintre acestea.

Astfel, aşa cum stabilise anterior doctrina, nulitatea absolută intervine în cazul încălcării unei dispoziţii legale instituite pentru ocrotirea unui interes general, poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acţiune sau de excepţie, instanţa este obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută, contractul lovit de nulitate absolută nu este susceptibil de confirmare decât în cazurile prevăzute de lege, iar dacă nu se prevede altfel, nulitatea absolută poate fi invocată oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie.

La rândul ei, nulitatea relativă este incidentă în caz de încălcare a unei dispoziţii legale instituite pentru ocrotirea unui interes particular, poate fi invocată numai de cel al cărui interes este ocrotit prin dispoziţia legală încălcată, nu şi din oficiu de instanţa judecătorească, este susceptibilă de confirmare şi poate fi invocată pe cale de acţiune numai în termenul de prescripţie stabilit de lege. Cu toate acestea, partea căreia i se cere executarea contractului poate opune oricând nulitatea relativă a contractului, chiar şi după împlinirea termenului de prescripţie a dreptului la acţiunea în anulare.

În cazul nulităţii absolute, noul Cod civil face menţiunea „este nul contractul”, iar în situaţia nulităţii relative, contractul „este anulabil”.

Un element de noutate îl constituie reglementarea posibilităţii constatării sau declarării nulităţii prin acordul părţilor, dacă prin lege nu se prevede altfel. Prin acordul părţilor nu pot fi însă instituite şi nici suprimate cauze de nulitate, iar orice convenţie sau clauză contrară este considerată nescrisă.

Sunt reglementate expres prin noul Cod civil şi cauzele de nulitate absolută (în situaţiile anume prevăzute de lege, precum şi atunci 2 Ineficacitatea actului juridic civil când rezultă neîndoielnic din lege că interesul ocrotit este unul general), respectiv cauzele de nulitate relativă (când au fost nesocotite dispoziţiile legale privitoare la capacitatea de exerciţiu, când consimţământul uneia dintre părţi a fost viciat, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege).

În cazurile în care natura nulităţii nu este determinată ori nu reiese în chip neîndoielnic din lege, contractul este anulabil, fiind stabilită de lege o prezumţie de nulitate relativă.

În ceea ce priveşte efectele nulităţii, contractul lovit de nulitate absolută sau anulat este considerat a nu fi fost niciodată încheiat. Desfiinţarea contractului atrage, în condiţiile legii, şi desfiinţarea actelor subsecvente încheiate în baza lui. Fiecare parte trebuie să restituie celeilalte, în natură sau prin echivalent, prestaţiile primite, chiar dacă acestea au fost executate succesiv sau au avut un caracter continuu.

Nulitatea poate fi totală sau parţială. Clauzele contrare legii, ordinii publice sau bunelor moravuri şi care nu sunt considerate nescrise atrag nulitatea contractului în întregul său numai dacă sunt, prin natura lor, esenţiale sau dacă, în lipsa acestora, contractul nu s-ar fi încheiat. În cazul în care contractul este menţinut în parte, clauzele nule sunt înlocuite de drept cu dispoziţiile legale aplicabile. Această regulă se aplică în mod corespunzător şi clauzelor care contravin unor dispoziţii legale imperative şi sunt considerate de lege nescrise.

Actualul Cod civil reglementează în premieră repararea prejudiciului în cazul nulităţii contractului încheiat în formă autentică. Astfel, în situaţia anulării sau constatării nulităţii contractului încheiat în formă autentică pentru o cauză de nulitate a cărei existenţă rezultă din însuşi textul contractului, partea prejudiciată poate cere obligarea notarului public la repararea prejudiciilor suferite, în condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie. Prin art. 106 1 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Codului civil s-a stabilit, în ceea ce priveşte această formă de răspundere, că poate fi angajată numai în limita prejudiciului nereparat prin anularea sau constatarea nulităţii contractului ce a fost dispusă prin hotărâre judecătorească definitivă şi că nu înlătură angajarea răspunderii şi a altor persoane, în condiţiile legii.

(...)

DETALII EXTRAS:

IN CURS DE APARITIE!

(Pentru mai multe detalii, va rugam sa ne contactati!)

Realitatea economica si juridica a dovedit de multa vreme ca procesul incheierii contractului de vanzare-cumparare nu este intotdeauna unul instantaneu ori quasi-instantaneu, fiind precedat deseori de discutii preparatorii, materializate inclusiv prin incheierea unor acte premergatoare eventualei vanzari finale, definitive. Asadar, antecontractul este o modalitate juridica des uzitata in practica, prin care, desi partile nu incheie contractul proiectat, totusi se leaga juridic.

Lucrarea de fata Antecontractul de vanzare-cumparare 2012 | Autor: Ioana Ionescu isi propune a analiza, in cuprinsul a trei titluri distincte:

- pactul de preferinta sau contractul in virtutea caruia se naste dreptul conventional de preemptiune,

- promisiunea unilaterala de vanzare, accentuand si delimitand in cuprinsul acesteia figura pactului de optiune in vederea vanzarii,

- si promisiunea bilaterala de vanzare-cumparare.

EXTRAS:

Test de autoevaluare pentru

Capitolul I

1. Dreptul este:

a) rezultatul evoluţiei societăţii;

b) societatea în ansamblul său;

c) principalul fenomen economic al unei societăţi.

2. Metodologia este:

a) un act normativ;

b) un dat social;

c) o ştiinţă despre metodă.

3. Metodologia cuprinde patru mari componente:

a) logica juridică, logica judiciară, artele juridice, tehnica juridică;

b) fenomene juridice, logica juridică, fenomene politice, logica judiciară;

c) logica juridică, artele juridice, tehnica juridică, fenomene juridico-politice.

4. Logica judiciară :

a) are în vedere sursele dreptului;

b) are în vedere modul de interpretare şi de punere în aplicare a normei juridice;

c) are în vedere modul de redactare a normei de drept.

Răspunsuri la testul de autoevaluare

Răspunsurile corecte sunt:

1 a; 2 c; 3 a; 4 b.

STOC EPUIZAT!