Tratat de dreptul muncii [Editia a 7-a] | Legislatie. Doctrina. Jurisprudenta | Autor: Alexandru Ticlea

Orice stat, în fiecare epocă pe care o traversează trebuie să găsească un echilibru viabil între protecţia socială, echitatea funcţionării sistemului legislativ al muncii şi eficienţa economică, urmărind adaptarea lor la realităţile economice şi sociale contemporane.

Dialogul social a devenit o componentă importantă a guvernării pe piaţa muncii în multe ţări.

Aceasta carte tratează regimul juridic al derulării relației colective de muncă în România cuprinzând analiza legislației în materie, în vigoare la data de 1 octombrie 2012, și se adresează, în primul rând studenților și masteranzilor în drept, cadrelor didactice de specialitate, organizațiilor sindicale, autorităților administrative cu atribuții în materia dreptului muncii, precum și practicienilor dreptului fiind concepută ca un instrument care să le faciliteze înțelegerea raportului dintre dreptul individual și cel colectiv la muncii, pregătirea examenelor în materia dreptului social, deprinderea mecanismelor dialogului social și, mai ales, a rolul partenerilor sociali în echilibrarea balanței dintre economic și social.

EXTRAS:

Capitolul I. Introducere în studiul disciplinei dreptului muncii

§1. Munca şi dreptul muncii

1. Munca este o trăsătură esenţială a activităţii umane, omul fiind singura fiinţă care depune efort, în mod conştient, în vederea obţinerii unor foloase. În acelaşi timp, munca reprezintă o condiţie a traiului, deoarece fără a presta muncă nu se pot obţine bunurile necesare vieţii. De cele mai multe ori, munca depusă reprezintă şi o măsură a bunăstării indivizilor. Munca constituie pentru econo­ mişti factor de producţie, o activitate prin care oamenii utilizează aptitudinile lor, fizice şi intelectuale, în scopul obţinerii de bunuri şi beneficii.

2. Dezvoltarea societăţii umane a determinat normativizarea relaţiilor de muncă. Dacă la începutul organizării societăţii uma­ ne prestarea muncii se făcea în folos propriu, pe parcursul evo­ luţiei structurilor etatice munca s­a prestat şi în folosul altor in­ divizi. Ulterior, cei care beneficiau de pe urma muncii altora au abuzat de drepturile lor, munca devenind pentru o mare parte a membrilor societăţii muncă silnică. Dreptul modern a adus mutaţii în sfera dreptului în general, punând şi bazele apariţiei dreptului muncii, ca ştiinţă şi disciplină juridică. Odată cu afirmarea drepturilor fundamentale ale omului s­au conturat idei călăuzitoare şi pentru dreptul muncii, cum ar fi: dreptul la muncă, interzicerea muncii silnice, remuneraţia muncii prestate etc. (sfârşitul secolului al XIX­lea). Trecerea de la feudalism la capitalism şi industrializarea la scară largă a proceselor de producţie au determinat organizarea muncitorilor în sindicate care să le apere drepturile legate de relaţiile de muncă. Mişcările sindicale de la începutul secolului al XX­lea, de multe ori chiar agresive şi soldate cu victime, au grăbit conturarea dreptului muncii ca o disciplină juridică autonomă.

3. Cu privire la înţelesul noţiunii de dreptul muncii, în doctrină (...)

EXTRAS:

EXTRAS:

Capitolul I.

Încetarea de drept a contractului individual de muncă 1. Încetarea contractului individual de muncă pe durată de terminată. Expirarea termenului convenit. Obiectul pro baţiunii

C. muncii, art. 56 lit. j) [1] , art. 287 [2] „

Contractul individual de muncă pe durată determinată încetează de drept, la expirarea termenului convenit. „

Detaşarea nu este un caz de suspendare de drept a contractului individual de muncă, ci un caz de suspendare facultativă, la iniţiativa angajatorului, căruia nu i se poate cere să probeze faptul negativ al nesuspendării, ci rămâne în sarcina celui care-l invocă dovada faptului pozitiv, contrar celui negativ, afirmat de partea care se apără. „

Plasarea sarcinii probei la angajator are întocmai semnificaţia explicitată, respectiv obligaţia acestuia de a depune probele actelor şi faptelor pe care este ţinut de lege să le îndeplinească (cum ar fi, de exemplu, dovada că a efectuat cercetarea prealabilă în cazul aplicării unei sancţiuni disciplinare ori în apărare, după ce, în prealabil, salariatul va fi depus propriile dovezi în justificarea pretenţiilor, iar nu probe în contra oricăror susţineri, oricât de nedovedite, ale părţii adverse, transformând nevoile probaţiunii, în astfel de litigii, într-o probatio diabolica, în care angajatorul ar fi ţinut să probeze şi fapte negative, sub sancţiunea de a considera dovedite susţinerile contrare, chiar neprobate, ale celeilalte părţi).

(...)

Elaborarea si publicarea prezentei editii (a VIII-a) au fost determinate, in special, de epuizarea tirajului editiei anterioare.

Profitand de ocazie, tratatul a fost imbunatatit pe baza modificarilor legislative intervenite ulterior, a studiilor doctrinare recente si a solutiilor judiciare relevante.

Suntem animati de aceeasi dorinta de a oferi tuturor celor interesati – studenti, masteranzi, doctoranzi, cercetatori, teoreticieni si practicieni – acelasi instrument util de studiu si de lucru.

Lucrarea reuneşte Codul muncii (republicat în M.Of. nr. 345 din 18 mai 2011) şi Legea dialogului social (republicată în M.Of. nr. 625 din 31 august 2012), cu modificările ulterioare, inclusiv cu cele care au fost introduse prin Legea nr. 12/2015 (M.Of. nr. 52 din 22 ianuarie 2015), oferind astfel o imagine de ansamblu asupra celor mai noi şi mai importante schimbări apărute în legislaţia muncii.

Cunoaşterea şi înţelegerea legislaţiei este facilitată prin intermediul a numeroase note utile şi corelaţii legislative, precum şi prin notele de subsol şi istoricul prezentat la începutul actelor. De asemenea, recursurile în interesul legii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în materie sunt introduse direct sub articolele la care se referă.

EXTRAS:

Art. 1. – (1) Prezentul cod reglementează domeniul raporturilor de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum şi jurisdicţia muncii.

(2) Prezentul cod se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii. 

COMENTARIU

Textul se referă la domeniul de aplicare rationae materiae.

Alin. (1) al acestui articol a fost modificat prin Legea nr. 40/2011, sintagma „totalitatea raporturilor individuale şi colective de muncă” fiind înlocuită cu „domeniul raporturilor de muncă”.

Raţiunea acestei modificări constă în aceea că Legea nr. 53/2003 – Codul muncii nu reglementează „totalitatea” raporturilor individuale de muncă, iar cele colective fac obiectul unui alt act normativ – Legea dialogului social nr. 62/2011.

În plus, Codul muncii – care poate fi considerat o lege a contractului individual de muncă, reglementează, dar numai la nivelul unor principii generale:

– modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă (inspecţia muncii, prevăzută în Titlul X, art. 237-240);

– jurisdicţia muncii, (Titlul XII, art. 266-275);

– formarea profesională (Titlul VI, art. 192 – 210);

Desigur, indicat era ca normele cuprinse în Legea nr. 62/2011 să fie încorporate în Codul muncii. S-ar fi eliminat astfel paralelismele nejustificate şi contrarietatea dintre unele norme ale celor două reglementări.

În temeiul art. 1 alin. (2), dispoziţiile Codului muncii sunt aplicabile şi altor categorii de raporturi în măsura în care legile speciale aplicabile nu conţin norme specifice derogatorii. Este cazul, de exemplu, al raporturilor juridice privind personalul didactic, personalul diplomatic şi consular, chiar şi ca excepţie, al raporturilor de serviciu ale funcţionarii publici, cei parlamentari etc.

Aşadar, Codul muncii este un drept comun pentru aceste raporturi.