Editura Universul Juridic

EXTRAS:

Cuvânt-înainte

Alin-Adrian Moise, Notar public

"Prezenta culegere reuneşte în paginile sale o serie de acte normative care vizează cu precădere latura procedurală a activităţii notariale şi care sunt de o importanţă ridicată, în condiţiile în care reforma din ultimii ani a dreptului privat a condus şi la augmentarea considerabilă a izvoarelor în sens formal ale dreptului notarial.

După cum se cunoaşte, începând cu 1 ianuarie 2013 au intrat în vigoare modificări substanţiale aduse Legii nr. 36/1995 prin Legea nr. 77/2012. Cu toate acestea, câteva soluţii noi nu şi-au putut găsi deloc aplicare la intrarea în vigoare a legii modificatoare (de pildă, întocmirea unui singur exemplar original al înscrisului instrumentat prin procedura autentificării, urmată de eliberarea de duplicate către părţi), de vreme ce fostul regulament de punere în aplicare a legii nu fusese corelat cu noua viziune.

Totodată, au existat şi norme care s-au putut aplica imediat (de exemplu, cele care au consacrat posibilitatea certificării de pagini de internet ori de programe informatice), dar care au generat dificultăţi, în lipsa oricărei dezvoltări asupra modului efectiv de punere în aplicare. Prin urmare a fost nevoie de un nou regulament şi acesta a fost adoptat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2333/C/2013 şi publicat în Monitorul Oficial la data de 1 august 2013. Acest act normativ a fost urmat, în mod firesc, de apariţia unui nou Statut al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, respectiv a unui nou Statut al Casei de Asigurări a Notarilor Publici din România, adoptate ca urmare a Congresului Notarilor Publici desfăşurat la Cluj Napoca în luna octombrie 2014.

În ceea ce priveşte noul regulament de punere în aplicare a legii, acesta încearcă să rezolve unele dintre disfuncţiile apărute în baza Legii nr. 77/2012, iar utilitatea sa este certă. Pe lângă detalierea celor amintite mai sus, actul normativ dezvoltă şi instrumentarea altor proceduri noi, precum lichidarea pasivului succesoral, dar conţine reglementări esen- ţiale şi cu privire la organizarea profesiei, răspunderea notarului public şi procedurile de control, respectiv cele disciplinare. Nu este aşadar vorba despre un act normativ simplu. De aceea, regulamentul necesită o atentă lectură, dar şi o corelaţie constantă cu Legea, pentru că aplicarea sa vine în completarea şi în explicarea actului normativ cu forţă superioară."

EXTRAS:

Dezvoltarea în plan istoric a dreptului de autor urmăreşte îndeaproape evoluţia istorică a societăţii umane. Astfel, pornind de la picturile rupestre care reprezentau modul de viaţă a unei comunităţi, trecând prin operele individualiste ale filosofilor greci şi romani, revenind la baladele anonime şi continuând cu marii prozatori, pictori, autori de opere audiovizuale şi compozitori, şi cu noile tipuri de opere create în era internetului, dreptul de autor reflectă importanţa pe care o comunitate o acordă unui act de creaţie în sine şi culturii în ansamblu, atât sub aspectul contribuţiei la dezvoltarea socio-culturală, cât şi sub cel al dezvoltării economice a societăţii.

Aşa cum se arată în literatura juridică1, „dreptul de autor s-a născut prin acţiunea conjugată a unei revoluţii tehnologice (apariţia tiparului), a unei revoluţii culturale (apariţia unui public consumator de cultură), a unei revoluţii filosofico-politice (conştiinţa drepturilor individului, ideologia libertăţii şi a egalităţii juridice), precum şi a unei revoluţii economice (apariţia capitalismului cu economia de piaţă)”.

Într-o altă opinie2 se susţine că „... dreptul de autor reprezintă o formă de adaptare a legii, un răspuns la noile tehnologii care urmăresc reproducerea şi distribuirea expresiei umane – sau, mai precis, la tendinţele sociale, culturale şi economice pe care le declanşează aceste tehnologii”.

EXTRAS:

Noul Cod civil reglementează contractele speciale într-o ordine care, neîndoielnic, exprimă importanţa şi ponderea fiecărui contract în viaţa economică şi juridică, astfel încât credem că vânzarea continuă să deţină locul principal între diferitele contracte speciale; iar aceasta pare cu atât mai semnificativ cu cât dispoziţiile cuprinse în Cod se aplică „şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil” (art. 3), în condiţiile în care, odată cu intrarea în vigoare a noii reglementări civile, Codul comercial a fost abrogat.

La prima vedere, noutăţile aduse de noul Cod civil nu sunt, în materia vânzării, esenţiale. În realitate, acestea sunt de primă importanta, chiar dacă dispersate în tratarea unor chestiuni de amanunt.

Independent de caracterul normelor civile cuprinse în Cod – imperative sau numai dispozitive – ni se pare că, mai mult decât în alte domenii, în materia vânzării îşi găseşte aplicarea prevederea de la art. 5 C. civ., în sensul că au prioritate în aplicare, indiferent de calitatea sau statutul părţilor, dispoziţiile dreptului Uniunii Europene.

(...)

STOC EPUIZAT!

EXTRAS:

Cuvânt-înainte la ediţia 2015

Epuizarea rapidă a tirajului primei ediţii confirmă faptul că această culegere, care conţine cele mai importante acte normative cu impact în materie rutieră, este necesară.

Ediţia de faţă cuprinde, în plus, reglementarea-cadru în materie contravenţională, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

De asemenea, studiul introductiv a fost extins cu sinteza legislaţiei referitoare la reducerea perioadei de suspendare şi recuperarea permisului de conducere.

În prima ediţie, la punctul 2 al Studiului introductiv, am arătat că, din punctul nostru de vedere, dispoziţiile art. 336 NCP sunt neconstituţionale.

Se pare că am avut dreptate, astfel încât prezenta ediţie conţine şi comunicatul de presă al Compartimentului Relaţii externe, relaţii cu presa şi protocol al Curţii din 16 decembrie 2014 prin care s-a stabilit că „sintagma «la momentul prelevării mostrelor biologice» din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională”.

Autorul

Dialogul judecatorilor constituționali, atat in plan intern, cat și internațional, determina constituționalizarea și uniformizarea dreptului, respectiv consolidarea in ansamblu a protecției valorilor statului de drept.

Zece dialoguri prezinta mecanismele de colaborare institutionala intre Curtea Constitutionala si Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, celelalte instante de jurisdictie constitutionala, Comisia de la Veneția, Parlament, Președintele Romaniei, Guvern, Avocatul Poporului, instanțele judecatorești și mass-media.

EXTRAS:

2. Fazele procesului penal român

2.1. Noţiunea de ,,fază procesuală”

Fazele procesului penal constituie diviziuni ale acestuia, care înglobează un complex de activităţi, desfăşurate în mod succesiv, progresiv şi coordonat, având un obiect propriu şi urmând să se finalizeze cu soluţii proprii5 . Noţiunea de fază procesuală nu se confundă cu cea de stadiu procesual.

În acest sens, stadiile procesuale reprezintă trepte diferite de desfăşurare a procesului penal, în cadrul etapelor distincte pe care acesta le parcurge. După cum, pe bună dreptate s-a arătat în literatura juridică, stadiile procesuale reprezintă subîmpărţiri ale etapelor de derulare a procesului penal care au o funcţie proprie, alcătuind, în cadrul activităţilor principale, un mănunchi unitar de activităţi (de exemplu, în judecata în căile de atac, etapă a fazei de judecată, pot fi utilizate succesiv mai multe căi de atac – apelul, recursul în casaţie, contestaţia în anulare, revizuirea – fiecare dintre acestea reprezentând un stadiu procesual).

Compartimentarea procesului penal în anumite faze procesuale se regăseşte în cadrul legislaţiilor moderne, istoria procesului penal consemnând, însă, şi construcţii procesuale în care nu este prezentă o astfel de structură. În acest sens, sistemul acuzatorial era caracterizat prin libertatea producerii (în sensul de administrare) probelor, oralitatea şi publicitatea judecăţii.

Iniţiativa procesului revenea acuzatorului (acesta fiind victima infracţiunii sau oricare altă persoană), căruia îi revenea obligaţia de a aduce probele, învinuitul având dreptul la contraprobe. Probele şi contraprobele erau discutate oral într-o procedură publică, instanţa de judecată având un rol pasiv, limitându-se la soluţionarea cauzei penale pe baza probelor prezentate. Acest sistem a funcţionat, în mai multe variante, în antichitate, precum şi în prima parte a Evului Mediu

Corelarea, in mod inspirat, a sintezelor cu aplicatiile, permite cititorilor o autoevaluare concreta a nivelului de aprofundare a problematicii dreptului Uniunii Europene, in general.

Riguros sistematizate si intr-un limbaj de specialitate clar si coerent, asistam la parcurgerea unui volum mare de informatii, care fac trimitere, cu precadere, la urmatoarele aspecte: istoricul constituirii si arhitectura institutionala a UE, izvoarele dreptului UE si aplicabilitatea acestuia in dreptul intern al statelor membre, procedurile de adoptare a actelor juridice ale UE, consideratii despre SEE, procesul de extindere a UE, Tratatul de la Lisabona, libertatile de circulatie in cadrul UE, dreptul concurentei in cadrul UE, justitia si afacerile interne, dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona.

Din perspectiva cunoasterii, intelegerii, aprofundarii, dar si a aplicarii informatiilor parcurse, demersul este deopotriva util studentilor de la facultatile de drept, relatii internationale si studii europene, limbi straine, administratie publica, stiinte politice, istorie etc., masteranzilor, dar si doctoranzilor.

EXTRAS:

Împotriva celor care săvârşesc infracţiuni, statul, prin intermediul organelor sale specializate, intervine pentru a-i sancţiona, reeduca şi reda societăţii.

Reacţia societăţii faţă de cei ce intră în conflict cu legea penală nu este arbitrară, ci, dimpotrivă, chibzuită, amplu reglementată prin dispoziţiile legii. De aceea, între săvârşirea infracţiunii şi aplicarea unei sancţiuni penale autorului ei se situează procesul penal ca activitate organizată în vederea adoptării unei soluţii corespunzătoare datelor concrete ale fiecărei cauze penale.

Descoperirea infracţiunilor, identificarea şi prinderea infractorilor, strângerea şi administrarea probelor, tragerea la răspundere penală se constituie într-o activitate complexă desfăşurată de către organele specializate ale statului.

La înfăptuirea justiţiei penale participă şi persoanele care au drepturi şi obligaţii ce decurg din săvârşirea infracţiunii, persoane care poartă denumirea de părţi, respectiv subiecţi procesuali principali, precum şi alţi subiecţi procesuali care, potrivit legii, au drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare penale. De asemenea, un rol foarte consistent în desfăşurarea procesului penal îl are avocatul, participant procesual căruia actualul Cod de procedură penală îi recunoaşte importanţa, dovadă fiind reglementarea detaliată a atribuţiilor acestuia pe parcursul procesului penal.

(...)

In incercarea de a materializa aceste propuneri, revista este structurata in urmatoarele rubrici:

I. Doctrina, care va reprezenta sectiunea cea mai importanta a revistei. Dorim publicarea in aceasta rubrica doar a studiilor avand o tinuta stiintifica impecabila, bazate pe o temeinica documentare, argumentate corespunzator, menite sa identifice probleme si sa propuna solutii in interpretarea si aplicarea legii penale.

II. Jurisprudenta, rubrica mai restransa ca intindere, in care isi vor gasi locul hotarari judecatoresti adnotate sau examene de practica judiciara. Vor fi avute in vedere doar hotarari care prezinta solutii inedite sau abordeaza probleme controversate, acordand in acelasi timp atentie deciziilor cu impact direct in activitatea instantelor, cum este cazul deciziilor proinuntate in recurs in interesul legii sau al deciziilor Curtii Constitutionale incidente in materie penala. Nu va exista insa o sectiune de jurisprudenta rezumata in cadrul acestei rubrici.

III. Recenzii, rubrica ce isi propune semnalarea aparitiei unor lucrari de specialitate din tara sau strainatate, insotita de o prezentare succinta a continutului lucrarii si de scurte consideratii pe marginea acestuia.

IV. Info, rubrica in cadrul careia ne propunem sa aducem in atentie evenimente, din tara sau din strainatate, de interes pentru teoreticienii si practicienii dreptului penal.

V. Curier penal, rubrica realizata de unii colaboratori permanenti ai revistei, ce sistematizeaza toate modificarile legislative si jurisprudentiale recente in domeniul dreptului penal si procesual penal sau chiar si a altor discipline, in masura in care au un impact asupra domeniului predilect al revistei.