Criza legii contemporane | Autor: Ramona Duminica

Lucrarea de fata este structurata pe trei capitole, astfel:

Capitolul I din volumul al II-lea, intitulat Premisele politice ale sistemelor normative, cuprinde următoarele secţiuni: nomoarhia, care abordează problematica autorităţii şi legitimităţii normelor, valorilor, principiilor şi sistemelor normative; politoarhia, care tratează tema distribuţiei puterii normative între diferite structuri socio-politice şi stat; statoarhia, în care sunt analizate fenomenele socio-politice de tip consensual, contractual şi consociaţional prin intermediul cărora se structurează statul.

Capitolul al II-lea, intitulat Principiile politice ale sistemelor normative, conţine trei secţiuni, după cum urmează: socionomia, care se ocupă de instituţionalizarea (formalizarea) normelor şi principiilor normative; politonomia, care analizează procedurile şi instrumentele normative de guvernanţă; statonomia, care are ca obiect de studiu instituţiile juridice de reglare a funcţionării statului.

Capitolul al III-lea este consacrat Forţei normative a instituţiilor politice şi are în componenţă următoarele secţiuni: nomocraţia, referitoare la forţa juridică a instituţiilor politice; politocraţia, care se ocupă de forţa politică a instituţiilor juridice; statocraţia, ca suprasistem de putere normativă politico-juridică.

Viitoarea configuraţie a Europei va depinde în mare măsură de drepturile care vor fi atribuite persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi de dezvoltarea diferitelor regiuni ale Europei, inclusiv înfiinţarea regiunilor de dezvoltare din România.

Unul dintre principalele fenomene care vor modela configuraţia europeană este tendinţa de diluare a suveranităţii statale: pe de o parte suveranitatea statelor se deleagă spre nivelul supra-naţional, iar pe de altă parte suveranitatea este cedată comunităţilor locale, indiferent care este forma de organizare a acestora (regiune, district, land, judeţ sau chiar zonă istorică).

Cu toate că suveranitatea, în anumite analize, apare ca un concept aproape desuet (punându-se chiar întrebarea dacă nu cumva a fost de la bun început un concept lipsit de fond), evoluţia atributelor suveranităţii şi migrarea lor între diferite subiecte de drept constituie o temă de maxim interes pentru problematica drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.

De aceea, această temă reprezintă subiectul principal al acestui volum.

EXTRAS:

Capitolul I. Introducere

Secţiunea 1. De ce transplantul constituţional?

Astăzi este o platitudine a susţine că fundamentele ideologice şi instituţionale ale constituţionalismului românesc au fost, aproape în întregime, construite prin intermediul transplantului constituţional, de-a lungul unei perioade ce acoperă primele şapte decenii ale secolului al XIX-lea. Pe de altă parte, este uimitor cât de sărac este discursul românesc despre acest fenomen. În literatura juridică românească, cel puţin, prezenţa lui este accidentală, şi, atunci când există, este cu regularitate stereotipică. Utilizând idei şi formule intelectuale împrumutate din filosofia culturii, etnopsihologie şi istoria culturii, cei câţiva interesaţi de subiect sunt prizonierii unui determinism care e departe de a încuraja corecta înţelegere a fenomenului transplantului juridic sau constituţional. Teorii ca „sincronismul cultural” sau „convergenţa artificială”[1] sunt relevante pentru a explica întâlnirea dintre cultura (constituţională) românească şi cea vest-europeană, dar sunt insuficiente pentru a surprinde cauzele, mecanismele concrete şi efectele transplantului constituţional. Mai mult, aceste perspective au fost, de regulă, utilizate pentru a explica doar originile şi mecanismele construirii constituţionalismului român modern ori ale dreptului constituţional. După transplantare, ideile şi instituţiile erau considerate părţi intrinseci ale sistemului juridic sau constituţional românesc şi analizate ca atare, cu foarte puţine referiri la originile lor. Într-un foarte puternic climat pozitivist, doctrinarii români au fost şi mai sunt încă interesaţi mai mult de normativitatea formal-juridică decât de înţelegerea mecanismelor schimbării juridice şi de rolul complex jucat de contextul cultural-juridic.

(...)