Fenomenologia politica a dreptului. Volumul II: Politonomie | Autor: Parlagi Anton

Ediția de față a cursului de Drept constituțional elaborat de profesorul Ștefan DEACONU reprezintă o sursă importantă de informaţie pentru cei interesaţi de fenomenul constituţionalismului şi instituţiile constituţionale, în ansamblu.

Pe lângă instituţiile clasice ale dreptului constituţional, cursul tratează teme relativ noi pentru ramura dreptului constituţional, precum: raportul dintre ordinea juridică naţională şi ordinea juridică a Uniunii Europene, ideea de constituţionalism la nivelul statelor membre ale UE, cetăţenia UE, corelaţia dintre drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor români şi drepturile şi libertăţile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a UE, partidele politice de la nivelul UE sau natura juridică a UE.

De asemenea, autorul are în vedere calitatea României de stat membru al Uniunii Europene şi tendinţele actuale în ceea ce priveşte extinderea ideii de „constituţie” şi „constituţionalism”.

EXTRAS:

Capitolul I. Introducere

Secţiunea 1. De ce transplantul constituţional?

Astăzi este o platitudine a susţine că fundamentele ideologice şi instituţionale ale constituţionalismului românesc au fost, aproape în întregime, construite prin intermediul transplantului constituţional, de-a lungul unei perioade ce acoperă primele şapte decenii ale secolului al XIX-lea. Pe de altă parte, este uimitor cât de sărac este discursul românesc despre acest fenomen. În literatura juridică românească, cel puţin, prezenţa lui este accidentală, şi, atunci când există, este cu regularitate stereotipică. Utilizând idei şi formule intelectuale împrumutate din filosofia culturii, etnopsihologie şi istoria culturii, cei câţiva interesaţi de subiect sunt prizonierii unui determinism care e departe de a încuraja corecta înţelegere a fenomenului transplantului juridic sau constituţional. Teorii ca „sincronismul cultural” sau „convergenţa artificială”[1] sunt relevante pentru a explica întâlnirea dintre cultura (constituţională) românească şi cea vest-europeană, dar sunt insuficiente pentru a surprinde cauzele, mecanismele concrete şi efectele transplantului constituţional. Mai mult, aceste perspective au fost, de regulă, utilizate pentru a explica doar originile şi mecanismele construirii constituţionalismului român modern ori ale dreptului constituţional. După transplantare, ideile şi instituţiile erau considerate părţi intrinseci ale sistemului juridic sau constituţional românesc şi analizate ca atare, cu foarte puţine referiri la originile lor. Într-un foarte puternic climat pozitivist, doctrinarii români au fost şi mai sunt încă interesaţi mai mult de normativitatea formal-juridică decât de înţelegerea mecanismelor schimbării juridice şi de rolul complex jucat de contextul cultural-juridic.

(...)

Interesul pentru abordarea acestei temei s-a născut din dorinţa acoperirii unei lacune semnalate în discursurile ştiinţifice referitoare la lege care se limitează adesea doar la definirea legii, enumerarea formelor şi a caracterelor acesteia în contextul general al analizării surselor formale ale dreptului sau se preocupă doar de aplicarea legii în timp şi spaţiu ori de interpretarea ei.

Prin reflecţia propusă asupra rolului şi funcţionalităţii legii contemporane şi prin propunerile de soluţii pentru depăşirea crizei în care legea se găseşte de ceva vreme, prezentul studiu se înfăţişează ca o lucrare singulară în peisajul juridic actual.

Evoluţia legislaţiei în domeniu şi acumulările doctrinare au condus la necesitatea celei de-a 3-a ediţii a prezentului curs.

De asemenea, s-a impus restructurarea şi completarea lucrării cu un nou titlu, si anume Titlul XVII, care cuprinde aspecte generale privind sistemul electoral; au fost inserate ample referinţe cu privire la ultimele decizii ale Curţii Constituţionale.