Editura Hamangiu

EXTRAS:

(...)

Trăsăturile normativităţii juridice sunt următoarele:

1. Ca regulă generală, principala caracteristică vizează obligativitatea şi generalitatea aplicării normelor de drept la toţi indivizii, normele de conduită juridică având trecute în conţinutul lor şi sancţiunea în cazul nerespectării acestora şi bucurându-se de posibilitatea concretă de a fi aduse la îndeplinire prin forţa statală;

2. Normativitatea juridică porneşte de la scopul social al normelor. Astfel, deşi reprezintă în concret voinţa legiuitorului materializată în normele juridice adoptate, ea porneşte dintr-o nevoie socială, din necesitatea de a reglementa raporturi juridice între oameni şi are astfel un scop social, în esenţă scopul de a asigura un echilibru în viaţa politică, economică şi socială de zi cu zi.

(...)

STOC EPUIZAT!

EXTRAS:

(...)

Art. 1. Scopul şi sfera de cuprindere a Codului fiscal. (1)^[1] Prezentul cod stabileşte cadrul legal pentru impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2, care constituie venituri la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru şomaj şi fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, precizează contribuabilii care au obligaţia să plătească aceste impozite, taxe şi contribuţii sociale, precum şi modul de calcul şi de plată al acestora. Prezentul cod cuprinde procedura de modificare a acestor impozite, taxe şi contribuţii sociale. De asemenea, autorizează Ministerul Finanţelor Publice să elaboreze norme metodologice, instrucţiuni şi ordine în aplicarea prezentului cod şi a convenţiilor de evitare a dublei impuneri.

(...)

EXTRAS:

(...)

Art. 1. [Obiectul reglementării] (1) Prezentul cod reglementează domeniul raporturilor de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum şi jurisdicţia muncii.

(2) Prezentul cod se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii.

Notă: A se vedea şi Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului (M. Of. nr. 440 din 24 iunie 2002); Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic (M. Of. nr. 867 din 5 decembrie 2003); Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei (M. Of. nr. 172 din 28 februarie 2005); Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (republicată în M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007).

(...)

Legea nr. 134/2010^1

privind Codul de procedură civilă

republicată în

M. Of. nr. 545 din 3 august 2012 

cu modificările şi completările aduse prin:

- Legea nr. 206/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2012 privind modificarea art. 81 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru completarea unor acte normative conexe (M. Of. nr. 762 din 13 noiembrie 2012);

- O.U.G. nr. 4/2013 privind modificarea Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe (M. Of. nr. 68 din 31 ianuarie 2013), aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 214/2013 (M. Of. nr. 388 din 28 iunie 2013);

- Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante (M. Of. nr. 182 din 2 aprilie 2013);

- Decizia nr. 473/2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 659 alin. (3) din Codul de procedură civilă (M. Of. nr. 30 din 15 ianuarie 2014).

Notă. Precizăm că, prin O.U.G. nr. 4/2013, termenul de intrare în vigoare a noului Cod de procedură civilă a fost prorogat până la 15 februarie 2013, iar prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, s-a dispus amânarea aplicării anumitor dispoziţii din noul Cod până la 1 ianuarie 2016.

EXTRAS:

Capitolul I. Angajarea răspunderii

patrimoniale a autorităţii publice

Secţiunea 1. Condiţiile angajării răspunderii patrimoniale a autorităţii publice

1. Anulare act administrativ. Acordare de daune mo ra­ le. Lipsa dovezii privind existenţa prejudiciului şi vinovăţia pârâtului. Respingerea cererii

Legea nr. 554/2004, art. 8

Potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într­un drept recunoscut de lege sau într­un interes legi tim printr­-un act administrativ unilateral poate sesiza instanţa de contencios competentă pentru a solicita anularea actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. Cel ce solicită astfel de despăgubiri are obligaţia să dovedească atât existenţa prejudiciului, cât şi vinovăţia pârâtu­ lui pentru cauzarea acestuia. În cazul în care nu se face această dovadă, instanţa de contencios administrativ va respinge cererea de acordare de daune morale.

I.C.C.J., s. de cont. adm. şi fisc.,

dec. nr. 1097 din 21 februarie 2007, www.scj.ro

Prin acţiunea formulată la 29.03.2006, P.R. a solicitat anularea deciziei nr. 1313 din 31.03.2005 emisă de C.S. E.M.P.H. şi obligarea acesteia să-i elibereze un certificat de încadrare în grad de handicap cu asistent personal.

În raport de prevederile Legii nr. 519/2002[1] şi ale Ordinului M.S.F. nr. 726 din octombrie 2002, reclamanta, persoană în vârstă de 76 de ani, a fost încadrată în martie 2005 în gradul I (handicap grav) fără asistent personal pe baza diagnosticului de „demenţă mixtă”, ancheta socială efectuată la acel moment confirmând că se deplasează cu dificultate, dar cu menţinerea echilibrului.

Ulterior, în martie 2006, la solicitarea reclamantei, în urma examenului clinic şi pe baza unor acte medicale noi, respectiv: examen psihiatric, psihologic şi buletinul de examinare T.D.M., Comisia de expertiză teritorială a constatat o agravare a afecţiunii psihice şi a hotărât încadrarea în gradul I de handicap cu asistent personal.

La 18.04.2006, reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul obligării pârâtei la plata de daune pentru indemnizaţia achitată asistentului personal de care a beneficiat în perioada 03.03.2005-04.04.2006, precum şi daune morale în sumă de 150.000 euro. În susţinerea cererii, reclamanta a arătat că în urma reexaminării medicale, pârâta i-a eliberat certificat cu grad de handicap grav cu însoţitor la 04.04.2006.

Prin sentinţa civilă nr. 356 din 21.09.2006, Curtea de Apel Cluj, Secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea, reţinând că pârâta nu poate fi obligată la plata de daune, întrucât ultima încadrare în grad de handicap a reclamantei a fost determinată de situaţia medicală agravată a acesteia.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta P.R., care a susţinut în esenţă că pârâta îi datorează daune în condiţiile în care, în temeiul aceloraşi reglementări şi acte medicale, în decurs de un an s-au emis două certificate contradictorii.

Recursul nu este fondat.

În conformitate cu criteriile pe baza cărora se stabileşte gradul de handicap pentru adulţi prevăzute de Legea nr. 519/2002 şi aprobate prin Ordinul M.S.F. nr. 726 din octombrie 2002, Capitolul II, Afecţiuni neurologice, lit. a) şi b), se prevede că: „Certificatele de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap se vor emite numai pentru accidentele vasculare cerebrale cu deficit motor, apărute ulterior calităţii de asigurat în sistemul asigurărilor de stat, dar nu mai târziu de vârsta standard de pensionare”.

Aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, cele două certificate de încadrare în grad de handicap au fost eliberate în conformitate şi cu respectarea întocmai a reglementărilor legale în materie, asigurarea asistentului personal fiind justificată de agravarea stării de sănătate a reclamantei în contextul unor leziuni ischemice cerebrale conform buletinului TDM, precum şi al leziunilor de tip aterosclerotic, specifice vârstei înaintate, astfel cum au fost constatate de comisia de specialitate.

În atare situaţie, legal şi temeinic a fost respinsă cererea de daune materiale şi morale formulată de reclamantă, nefiind făcută dovada I. Angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii publice 3 prejudiciului suferit de aceasta şi nici a vinovăţiei comisiei în producerea acestuia. Astfel, plata indemnizaţiei pentru însoţitor în perioada în care starea de sănătate a reclamantei nu justifica prezenţa unui însoţitor nu poate fi imputată decât acesteia.

(...)

La un an de la intrarea in vigoare a noului Cod de procedura civila, comunitatea juridica interna inca mai analizeaza utilitatea procedurii incuviintarii executarii silite. Fie ca suntem sau nu de acord cu argumentele invocate de cei implicati in dezbatere, obligativitatea parcurgerii acestei proceduri este prevazuta de lege.

Problemele legate de incuviintarea executarii silite au fost si primele care au atras atentia practicienilor, ridicand intrebari referitoare la legalitatea titlului executoriu, existenta creantei, competenta executorului judecatoresc, aplicarea legii in timp, care merita sa fie dezbatute.

Executarea silita ramane, in opinia noastra, insuficient si incomplet reglementata, astfel ca sarcina lamuririi, in termen rezonabil, a tuturor neclaritatilor este, din pacate, in continuare pe umerii celor care participa cu un rol decisiv la aceasta procedura: executorii judecatoresti, partile si reprezentantii lor (avocati sau consilieri juridici), instantele judecatoresti.

Pentru toti cei interesati de domeniul executarii silite, discutiile abia au fost deschise, practica executorilor si a instantelor putand remedia, ca de multe ori in anii anteriori, scaparile legiuitorului.

Roxana Stanciu

EXTRAS:

Capitolul I.Dreptul

1.1. Premise Pentru a înţelege ce înseamnă dreptul din perspectiva Teoriei generale a dreptului ar trebui să înţelegem cu prioritate diferenţa majoră dintre semnificaţia uzuală a acestui termen şi cea ştiinţifică.

În limbajul comun, termenul de drept este adeseori folosit cu mai multe sensuri. În mod curent, sensul noţiunii, atunci când apreciem că ceva este drept sau nedrept, este acela de just sau corect ori ilegal sau incorect.

În expresia „am dreptul să…”, sensul este acela de prerogativă văzută în mod comun ca o recunoaştere legală a posibilităţii de a acţiona într-un fel sau altul.

În egală măsură, în expresia „nu am dreptul să…”, sensul este acela de a recunoaşte existenţa unei bariere legale între ceea ce intenţionez şi ceea ce legea îmi permite să fac.

Folosirea acestor expresii în limbajul comun reprezintă în fapt percepţia cotidiană şi profană a noţiunii de drept.

În sens juridic, dreptul reprezintă totalitatea normelor juridice destinate să reglementeze conduita subiectelor umane a căror respectare poate fi asigurată, la nevoie, prin forţa de constrângere a statului. Dreptul astfel conceput face obiectul ştiinţei dreptului.

(...)

STOC EPUIZAT!

EXTRAS:

(...)

Trăim într-o eră în care comunicarea a devenit esenţială nu doar pentru buna desfăşurare a relaţiilor interumane, dar şi o temă de dezbatere pentru specialiştii din diferite domenii. Normalitatea unei astfel de situaţii derivă din aceea că nu există domeniu al vieţii umane care să poată fi conceput în lipsa comunicării.

Şi totuşi, de la persoana cu cea mai înaltă funcţie în stat la individul „obişnuit” oricine se poate întreba: „De ce există atâtea probleme de comunicare”? Parte integrantă a oricărei discipline, aşadar, comunicarea este un proces în afara căruia funcţionarea optimă a cadrului general uman ar fi de neconceput.

Cum „beneficiarii” acestui complex proces sunt caracterizaţi de moduri diferite de percepţie a realităţii înconjurătoare, comunicarea dobândeşte atributul subiectivităţii, deoarece scopul, valoarea, aprecierea şi evaluarea unei comunicări sunt condiţionate în mod absolut de subiectivitatea persoanelor implicate în proces.

O comunicare transmite sensuri diferite, în funcţie de subiecţii implicaţi, dar şi de contextele specifice. Acesta este şi motivul pentru care studiul comunicării s-a intersectat, nu o dată, cu teoriile subiectivităţii umane, şi deci cu psihologia.

(...)

EXTRAS:

Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor,

a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate

dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

publicată în M. Of.

nr. 513 din 14 august 2013

Art. 1. Domeniul de reglementare. Prezenta lege reglementează modul şi condiţiile în care sunt executate:

a) pedeapsa amenzii;

b) pedeapsa accesorie;

c) pedepsele complementare: interzicerea exercitării unor drepturi, degradarea militară, publicarea hotărârii de condamnare, dizolvarea persoanei juridice, suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice, închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice, interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice, plasarea sub supraveghere judiciară, afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare;

d) măsurile de supraveghere şi obligaţiile impuse de instanţă în cazul amânării aplicării pedepsei, suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi liberării condiţionate;

e) măsurile educative neprivative de libertate: stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfârşit de săptămână; asistarea zilnică;

f) obligaţiile impuse de instanţă în cazul liberării minorului din executarea unei măsuri educative privative de libertate;

g) măsurile neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal: controlul judiciar, controlul judiciar pe cauţiune;

h) obligaţiile impuse de instanţă în cazul acordării amânării sau întreruperii executării pedepsei;

i) obligaţiile impuse de procuror în cazul dispunerii renunţării la urmărirea penală.

Art. 2. Definiţii. În sensul prezentei legi, expresiile de mai jos au următorul înţeles:

a) instituţii din comunitate – autorităţile şi instituţiile publice, organizaţiile nonguvernamentale şi alte persoane juridice care participă la executarea pedepselor sau măsurilor neprivative de libertate prin colaborare la nivelul comunităţii locale cu autorităţile direct responsabile de asigurarea executării acestor pedepse sau măsuri;

b) termen de supraveghere sau durata supravegherii desemnează intervalul de timp în care persoana faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, liberarea condiţionată ori o măsură educativă neprivativă de libertate, în cazul minorilor, trebuie să respecte obligaţiile ori măsurile de supraveghere dispuse de instanţă în sarcina sa.

(...)

EXTRAS:

(...)

Art. 30. Egalitatea în faţa legii civile. Rasa, culoarea, naţionalitatea, originea etnică, limba, religia, vârsta, sexul sau orientarea sexuală, opinia, convingerile personale, apartenenţa politică, sindicală, la o categorie socială ori la o categorie defavorizată, averea, originea socială, gradul de cultură, precum şi orice altă situaţie similară nu au nicio influenţă asupra capacităţii civile.

Reglementarea anterioară: art. 4 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954.

Legislaţie conexă: - art. 16 C. Rom.; - O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare (republicată în M. Of. nr. 99 din 8 februarie 2007).

(...)