Concedierea. Teorie si jurisprudenta [Editia a 2-a, revazuta si adaugita] | Autor: Alexandru Ticlea

Elaborarea si publicarea prezentei editii (a VIII-a) au fost determinate, in special, de epuizarea tirajului editiei anterioare.

Profitand de ocazie, tratatul a fost imbunatatit pe baza modificarilor legislative intervenite ulterior, a studiilor doctrinare recente si a solutiilor judiciare relevante.

Suntem animati de aceeasi dorinta de a oferi tuturor celor interesati – studenti, masteranzi, doctoranzi, cercetatori, teoreticieni si practicieni – acelasi instrument util de studiu si de lucru.

EXTRAS:

(...)

Atât legiuitorul naţional, cât şi legiuitorul comunitar au defi nit noţiunea de discriminare ca reprezentând tratamentul diferit aplicat unor persoane afl ate într-o situaţie comparabilă. A discrimina înseamnă a face o diferenţă sau o deosebire, a distinge, a respinge, a aplica un tratament arbitrar sau inegal în mod nejustifi cat între două persoane sau situaţii afl ate în poziţii comparabile.

Deosebirile, restricţiile, excluderile sau preferinţele legate de caracteristicile unei persoane sunt discriminatorii dacă scopul sau efectul lor este diminuarea sau excluderea unor drepturi, oportunităţi sau libertăţi.

Orice criteriu în funcţie de care o persoană este tratată diferit poate constitui un criteriu de discriminare. Există discriminare şi atunci când două sau mai multe persoane sunt tratate identic, cu toate că acestea se află în situaţii diferite.

Aceste persoane sunt tratate identic deoarece o caracteristică specifi că şi care le diferenţiază de alte categorii nu este luată în consideraţie. Dacă diferenţa de tratament sau tratamentul identic are o justificare obiectivă, nu constituie discriminare.

În jurisprudenţa naţională şi comunitară s-a apreciat în mod unanim că diferenţa de tratament devine discriminatorie atunci când se induc distincţii între situaţii analoge şi comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justi- fi care rezonabilă şi obiectivă.

Diferenţele de tratament arbitrare nu sunt permise. Discriminarea nu este numai o acţiune sau un comportament, ci şi intenţia de a promova inegalităţi sociale, este o formă de marginalizare. Discriminarea se referă la categorii de oameni care sunt marginalizaţi, izolaţi sau dezavantajaţi pe baza unor criterii interzise.

În jurisprudenţa C.E.J. (Cauza C-106/83, Sermide SpA c. Cassa Conguaglio Zucchero şi alţii) s-a statuat că „principiul egalităţii de tratament exclude ca situaţiile compatibile să fie tratate diferit şi situaţiile diferite să fie tratate identic”.

(...)

EXTRAS:

(...)

Art. 3. [Libertatea muncii]

(1) Libertatea muncii este garantată prin Constituţie. Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit.

(2) Orice persoană este liberă în alegerea locului de muncă şi a profesiei, meseriei sau activităţii pe care urmează să o presteze.

(3) Nimeni nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească într-un anumit loc de muncă ori într-o anumită profesie, oricare ar fi acestea.

(4) Orice contract de muncă încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor alin. (1)-(3) este nul de drept.

Notă.

A se vedea în acest sens şi art. 41 alin. (1) din Constituţia României, Declaraţia universală a drepturilor omului – art. 23 pct. 1 şi Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale – art. 6 pct. 1.

Art. 4. [Interzicerea muncii forţate]

(1) Munca forţată este interzisă.

(2) Termenul muncă forţată desemnează orice muncă sau serviciu impus unei persoane sub ameninţare ori pentru care persoana nu şi-a exprimat consimţământul în mod liber.

(3) Nu constituie muncă forţată munca sau activitatea impusă de autorităţile publice:

a) în temeiul legii privind serviciul militar obligatoriu;

b) pentru îndeplinirea obligaţiilor civice stabilite prin lege;

c) în baza unei hotărâri judecătoreşti de condamnare, rămasă definitivă, în condiţiile legii;

d) în caz de forţă majoră, respectiv în caz de război, catastrofe sau pericol de catastrofe precum: incendii, inundaţii, cutremure, epidemii sau epizootii violente, invazii de animale sau insecte şi, în general, în toate circumstanţele care pun în pericol viaţa sau condiţiile normale de existenţă ale ansamblului populaţiei ori ale unei părţi a acesteia.

Notă.

1. A se vedea şi art. 42 din Constituţia României.

2. Serviciul militar obligatoriu a fost suspendat, începând cu 1 ianuarie 2007, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 395/2005 privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu şi trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat (M. Of. nr. 1155 din 20 decembrie 2005).

3. Cu privire la alin. (3), a se vedea şi dispoziţiile H.G. nr. 1204/2007 privind asigurarea forţei de muncă necesare pe timpul stării de asediu, la mobilizare şi pe timpul stării de război (M. Of. nr. 699 din 17 octombrie 2007).

(...)