Litigii de munca referitoare la salariatii din sistemul bugetar | Jurisprudenta relevanta a Curtii de Apel Bucuresti pe anul 2012

EXTRAS:

Titlul I. Dispoziţii generale

Capitolul I. Domeniul de aplicare

Art. 1. [Obiectul reglementării] (1) Prezentul cod reglementează domeniul raporturilor de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum şi jurisdicţia muncii.

(2) Prezentul cod se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii.

Notă: A se vedea şi Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului (M. Of. nr. 440 din 24 iunie 2002); Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic (M. Of. nr. 867 din 5 decembrie 2003); Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei (M. Of. nr. 172 din 28 februarie 2005); Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (republicată în M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007).

Art. 2. [Subiectele reglementării] Dispoziţiile cuprinse în prezentul cod se aplică:

a) cetăţenilor români încadraţi cu contract individual de muncă, care prestează muncă în România;

b) cetăţenilor români încadraţi cu contract individual de muncă şi care prestează activitatea în străinătate, în baza unor contracte încheiate cu un angajator român, cu excepţia cazului în care legislaţia statului pe al cărui teritoriu se execută contractul individual de muncă este mai favorabilă;

c) cetăţenilor străini sau apatrizi încadraţi cu contract individual de muncă, care prestează muncă pentru un angajator român pe teritoriul României;

d) persoanelor care au dobândit statutul de refugiat şi se încadrează cu contract individual de muncă pe teritoriul României, în condiţiile legii;

e) ucenicilor care prestează muncă în baza unui contract de ucenicie la locul de muncă;

f) angajatorilor, persoane fizice şi juridice;

g) organizaţiilor sindicale şi patronale.

Note:

1. A se vedea, cu referire la lit. c) şi d) ale art. 2, şi dispoziţiile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată (M. Of. nr. 421 din 5 iunie 2008), cu modificările ulterioare, precum şi art. 16 alin. (3) din Constituţie. 

2. A se vedea, cu referire la lit. b) a art. 2 şi dispoziţiile Legii nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate (republicată în M. Of. nr. 291 din 5 mai 2009).

EXTRAS:

Capitolul I. Introducere în studiul disciplinei dreptului muncii

§1. Munca şi dreptul muncii

1. Munca este o trăsătură esenţială a activităţii umane, omul fiind singura fiinţă care depune efort, în mod conştient, în vederea obţinerii unor foloase. În acelaşi timp, munca reprezintă o condiţie a traiului, deoarece fără a presta muncă nu se pot obţine bunurile necesare vieţii. De cele mai multe ori, munca depusă reprezintă şi o măsură a bunăstării indivizilor. Munca constituie pentru econo­ mişti factor de producţie, o activitate prin care oamenii utilizează aptitudinile lor, fizice şi intelectuale, în scopul obţinerii de bunuri şi beneficii.

2. Dezvoltarea societăţii umane a determinat normativizarea relaţiilor de muncă. Dacă la începutul organizării societăţii uma­ ne prestarea muncii se făcea în folos propriu, pe parcursul evo­ luţiei structurilor etatice munca s­a prestat şi în folosul altor in­ divizi. Ulterior, cei care beneficiau de pe urma muncii altora au abuzat de drepturile lor, munca devenind pentru o mare parte a membrilor societăţii muncă silnică. Dreptul modern a adus mutaţii în sfera dreptului în general, punând şi bazele apariţiei dreptului muncii, ca ştiinţă şi disciplină juridică. Odată cu afirmarea drepturilor fundamentale ale omului s­au conturat idei călăuzitoare şi pentru dreptul muncii, cum ar fi: dreptul la muncă, interzicerea muncii silnice, remuneraţia muncii prestate etc. (sfârşitul secolului al XIX­lea). Trecerea de la feudalism la capitalism şi industrializarea la scară largă a proceselor de producţie au determinat organizarea muncitorilor în sindicate care să le apere drepturile legate de relaţiile de muncă. Mişcările sindicale de la începutul secolului al XX­lea, de multe ori chiar agresive şi soldate cu victime, au grăbit conturarea dreptului muncii ca o disciplină juridică autonomă.

3. Cu privire la înţelesul noţiunii de dreptul muncii, în doctrină (...)

EXTRAS:

Lucrarea de faţă, lansată pe piaţă pe data de 21 mai 2012, sub egida Editurii Nomina Lex, reuneşte principalele acte normative în domeniul profesiei de Avocat, respectiv:

- Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial nr. 98 din 7 februarie 2011, în temeiul art. VI din Legea nr. 270 din 22 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare;

- Noul Statut al Profesiei de Avocat, publicat pe 19 decembrie 2011;

- Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană;

- Hotărârea UNBR nr. 58/2011 privind organizarea examenului de primire în profesie, Sesiunea Octombrie 2011;

- Regulamentul de examen şi alte documente privind organizarea examenelor de admitere şi definitivare în profesia de avocat, 2012;

- Tematica de examen și bibliografia (Sesiunea 2012);

- O.U.G. nr. 221/2000 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor.

- Acte şi Formulare utile în activitatea oricărui avocat: modele de adeverinţe, modele de cereri, modele de contracte de constituire etc.

In partea finala, cartea contine si cca. 100 de INTREBARI TIP GRILA pentru verificarea cunostintelor.

Capitolul I. Încheierea, executarea, modificarea şi suspendarea contractului individual de muncă

1. Modificarea locului muncii. Detaşare. Condiţii C. muncii, art. 45‑46 Potrivit art. 45 C. muncii, „Detaşarea este actul prin care se dispune schimbarea temporară a locului de muncă, din dispoziţia angajatorului, la un alt angajator, în scopul executării unor lucrări în interesul acestuia. În mod excepţional, prin detaşare se poate modifica şi felul muncii, dar numai cu consimţământul scris al salariatului”. La rândul său, art. 46 C. muncii impune o serie de condiţii ce reprezintă caracteristici obligatorii ale detaşării.

Astfel, detaşarea este urmarea unei dispoziţii obligatorii pentru salariat, are caracter temporar (cel mult un an), se dispune în cadrul altei unităţi. În speţă, modificarea contractului individual de muncă nu a impus nicio detaşare, fiind vorba doar despre un nou post în legătură cu executarea contractului de consultanţă încheiat între două societăţi din cadrul aceluiaşi grup.

C.A. Bucureşti, s. a VII‑a civ., confl. mun. şi asig. soc., dec. nr. 6488/R din 20 octombrie 2011

Elaborarea si publicarea celei de-a V-a editii au fost determinate in principal, de modificarile aduse Codului muncii prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal si prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale.

Prin Legea nr. 187/2012 au fost abrogate art. 261-263 si modificate art. 264 si art. 265 din Codul muncii, iar prin Legea nr. 255/2013 a fost introdus un nou caz de suspendare a contractului individual de munca [art. 52 alin. (1) lit. c1) din Codul muncii] si modificat textul de la art. 61 lit. b) care priveste concedierea pentru motivul arestarii salariatului. Profitand de aceasta ocazie, au fost aduse imbunatatiri unor comentarii, avand in vedere deciziile Curtii Constitutionale, solutiile practicii judiciare, inclusiv cele pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie in recursurile in interesul legii, precum si teoriile doctrinare.