Probele in procesul penal. Aspecte teoretice si jurisprudenta in materie (Carte de: Th. Mrejeru, B. Mrejeru)

La elaborarea tratatului au fost avute în vedere numeroase surse doctrinare şi legislative. Din perspectivă legislativă, subliniem faptul că tratatul cuprinde şi modificările Codului de procedură penală prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor. Totodată, sun prezentate şi numeroase hotărâri din practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi unele elemente dinpractica judiciară internă.

Tratatul de faţă se adresează, în aceeaşi măsură, atât teoreticienilor, cât şi practicienilor dreptului, el fiind, totodată, deosebit de util masteranzilor şi doctoranzilor, dar şi studenţilor la drept care doresc să aprofundeze cunoştinţele în materie dreptului procesual penal român. 

Fără a diminua cu nimic rolul celorlalte două faze ale procesului penal - urmărirea penală şi punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti - putem spune că judecata penală reprezintă faza procesual penală cu conţinutul cel mai bogat şi totodată cu cea mai mare importanţă în cadrul procesului penal. Aici principiile care guvernează întregul proces penal îşi dau măsura valorii lor garantând respectarea legii şi aflarea adevărului.

Necesitatea fazei de judecată în procesul penal rezidă din interpretarea dispoziţiilor constituţionale prevăzute în art. 126 alin. 1: „justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”.

Judecata penală ca fază a procesului penal are ca obiect soluţionarea cauzei în mod definitiv. Aceasta presupune pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice, susceptibilă de a fi pusă în executare, în scopul realizării depline şi definitive a sarcinilor justiţiei penale.

Apărarea diferitelor valori sociale se realizează printr-o diversitate de forme şi mijloace. Titularii diferitelor valori sociale ocrotite de legea penală au dreptul să pretindă respectarea acestor valori de către ceilalţi membri ai colectivităţii, iar în caz de violare a acestora să recurgă la organele competente pentru restabilirea ordinii de drept încălcate.

Încălcarea oricărei dispoziţii incriminatoare din legea penală face să se nască un conflict, un raport juridic de drept penal, în baza căruia titularul dreptului încălcat va beneficia de protecţia legii penale. 

Prin competenţa penală se înţelege capacitatea obiectivă pe care o are fiecare organ să concureze la realizarea justiţiei represive, de a îndeplini anumite acte procedurale.

Cu alte cuvinte, a stabili competenţa unei instanţe în materie penală, înseamnă a determina care sunt cauzele pe care ea le poate judeca.

Reabilitarea constituie mijlocul legal prin care se înlătură pentru viitor toate incapacităţile şi interdicţiile ce decurg dintr-o hotărâre de condamnare şi asigură reintegrarea socială completă a unui condamnat, pri repunerea lui în situaţia anterioară condamnării.

În studiul propus sunt analizate din punct de vedere teoretic şi jurisprudenţial condiţiile în care intervine reablitarea de drept şi reabilitarea judecătorească în dreptul român, potrivit legislaţiei în vigoare (Codul penal şi Codul de procedură penală). 

EXTRAS:

Prefata

Îmbrăcând forma unui studiu monografic de o largă amplitudine, prezenta lucrare, ce a constituit teză de doctorat susţinută la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti şi care a primit distincţia „summa cum laude”, este consacrată analizei celor mai importante aspecte privitoare la inadmisibilitate şi decădere ca sancţiuni procedurale penale.

În doctrina dreptului procesual penal, sancţiunile procedurale penale constituie obiectul de preocupare a numeroşi cercetători şi deopotrivă, reţin atenţia autorităţilor legislative române, iar în jurisprudenţă sunt aplicate în vederea respectării principiului fundamental al legalităţii actelor procesuale şi procedurale.

Incidenţa aplicării sancţiunilor procedurale este determinată de existenţa unor vicii procedurale care constau fie în neîndeplinirea actelor procesuale sau procedurale impuse de lege sau dispuse de organele judiciare, care în mod practic semnifică o omisiune procedurală, fie în încălcarea condiţiilor prevăzute de lege pentru efectuarea unor acte de procedură, ceea ce presupune o violare a dispoziţiilor legale.

Iată considerentele care relevă interesul abordării problemelor care alcătuiesc tema acestei cercetări ştiinţifice întreprinsă de autor, care este pe cât de salutară, pe atât de necesară. Faţă de cercetarea doctrinară de până acum a acestei probleme, trebuie să adaug că autorul nu a putut ocoli o serie de fundamentări tradiţionale legate de inadmisibilitate şi decădere ca sancţiuni procedurale penale.

(...)

Sancţiunea decăderii este prezentată prin elemente de comparaţie şi cu sancţiunea procedurală a inadmisibilităţii, dar şi cu cea a nulităţii. Ca un fapt meritoriu, menţionăm şi analiza efectelor decăderii ca sancţiune procedurală în perimetrul exercitării căilor ordinare de atac, fiind examinate şi remediile procesuale împotriva acesteia, instituţia repunerii în termenul de apel şi de recurs şi respectiv, instituţia apelului peste termen şi a recursului peste termen.

Cu titlu inedit în peisajul cercetării ştiinţifice în materie, autorul abordează problematica sancţiunii inadmisibilităţii în cazul recursului în interesul legii, în procedura contestaţiei la executare şi în procedurile speciale. Complexitatea problemelor abordate, profunzimea cercetării, opiniile originale ale autorului configurează valoarea deosebită a lucrării, dar, în acelaşi timp, ne arată că autorul este un foarte bun practician în calitate de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În încheiere, apreciez că această monografie se prezintă, aşa cum am mai arătat, ca o lucrare foarte valoroasă, cuprinzând contribuţii personale de natură a îmbogăţi patrimoniul ştiinţific în domeniul care a format obiectul cercetării.

Prof. univ. dr. ION NEAGU

Lucrarea Procedura penala. 1000 teste grila pentru examene. Editia a II-a | Autor: Zarafiu Andrei face referiri la dispozitiile codului de procedura penala, a noului cod de procedura penala, din codul penal, noul cod civil, Legea 302/2004, Legea 304/2004, Legea nr. 275/2006

Mecanismul de analiză şi rezolvare a grilelor nu se limitează doar la reproducerea conţinutului normativ al unei instituţii de procedură, ci determină şi utilizarea unor raţionamente logico-juridice avansate, astfel incat, lucrarea îşi păstrează funcţionalitatea unui instrument de lucru util pentru consolidarea şi actualizarea informaţiilor din domeniul dreptului procesual penal, reprezentând totodată şi o bună metodă de familiarizare cu una din cele mai utilizate metode de examinare – testarea prin întrebări tip grilă.

Actualitatea lucrării este dată de folosirea unui material legislativ la zi (aprilie 2012), ce include ultimele modificări şi soluţii jurisprudenţiale consacrate prin deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de admitere a unor recursuri în interesul legii incidente în materie penală.

EXTRAS:

Procesul penal. În vederea apărării intereselor generale ale societăţii, a ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor împotriva faptelor care le-ar aduce atingere, legea penală prevede faptele care constituie infracţiuni şi sancţiunile penale care se pot aplica celor care le săvârşesc. Aplicarea pedepselor şi a altor măsuri prevăzute de legea penală constituie sarcina autorităţilor pe care societatea le-a împuternicit în acest scop, iar activitatea prin care se realizează tragerea la răspundere penală a infractorilor trebuie să se desfăşoare organizat, în conformitate cu anumite reguli, care să satisfacă cerinţele a două interese majore: pe de o parte, interesul societăţii, care impune o activitate de natură a realiza descoperirea rapidă a infracţiunilor şi identificarea imediată a infractorilor, dovedirea completă şi obiectivă a vinovăţiei acestora, precum şi aplicarea unor sancţiuni penale corespunzătoare, care să constituie mijloace eficiente de combatere şi prevenire a fenomenului infracţional; pe de altă parte, interesul individual, care impune ca activitatea să fie strict reglementată de lege şi să se desfăşoare numai în conformitate cu aceasta, fiind interzise abuzurile şi nedreptăţile, ceea ce implică acordarea de mijloace juridice eficiente cetăţenilor pentru a se apăra împotriva unei învinuiri neîntemeiate sau mai grave decât cea reală, precum şi instituirea de puternice garanţii pentru deplina realizare a dreptului la apărare. Activitatea prin care se asigură aplicarea legii penale celor care au săvârşit infracţiuni poartă denumirea de proces penal[1], fiind obiectul de reglementare a unui ansamblu de norme juridice denumit Drept procesual penal.

(...)