Tratat de Drept Procesual Penal. Partea generala (Cu modificarile aduse de Legea nr. 202/2010) (Carte de: Theodor Mrejeru, Bogdan Mrejeru)

Cea mai însemnată activitate a organelor judiciare şi a părţilor este consacrată administrării tuturor probelor necesare şi aprecierii lor complete şi juste, în vederea cunoaşterii faptelor, a modului lor real în care sunt expuse. Aceeaşi importanţă este acordată probelor şi mijloacelor de probă de cercetarea ştiinţifică, care consacră problemelor probaţiunii numeroase studii de drept procesual penal, de psihologie judiciară, medicină legală.

Sistemul probator, ca ansamblu de norme juridice care reglementează probele şi mijloacele de probă, are o influenţă hotărâtoare în înfăptuirea justiţiei penale.

Fiind un mijloc de cunoaştere a faptelor ce s-au petrecut în realitatea obiectivă, probele dau posibilitatea cunoaşterii fenomenelor din natură şi societate, în raport de nivelul cunoştinţelor şi de interesul manifestat pentru aflarea adevărului.

Materia probelor şi mijloacelor de probă formează un capitol de mare importanţă, încât fără cunoaşterea soluţiilor privind probele şi mijloacele de probă nu este de conceput realizarea funcţiilor şi finalităţilor procesului penal.

Într-adevăr, de modul de abordare a aspectelor legate de probe şi mijloacele de probă (şi, desigur, şi a procedeelor probatorii) depinde un proces echitabil care este de esenţa justiţiei într-o societate civilizată, în orice stat de drept. 

Fără a diminua cu nimic rolul celorlalte două faze ale procesului penal - urmărirea penală şi punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti - putem spune că judecata penală reprezintă faza procesual penală cu conţinutul cel mai bogat şi totodată cu cea mai mare importanţă în cadrul procesului penal. Aici principiile care guvernează întregul proces penal îşi dau măsura valorii lor garantând respectarea legii şi aflarea adevărului.

Necesitatea fazei de judecată în procesul penal rezidă din interpretarea dispoziţiilor constituţionale prevăzute în art. 126 alin. 1: „justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”.

Judecata penală ca fază a procesului penal are ca obiect soluţionarea cauzei în mod definitiv. Aceasta presupune pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice, susceptibilă de a fi pusă în executare, în scopul realizării depline şi definitive a sarcinilor justiţiei penale.

Apărarea diferitelor valori sociale se realizează printr-o diversitate de forme şi mijloace. Titularii diferitelor valori sociale ocrotite de legea penală au dreptul să pretindă respectarea acestor valori de către ceilalţi membri ai colectivităţii, iar în caz de violare a acestora să recurgă la organele competente pentru restabilirea ordinii de drept încălcate.

Încălcarea oricărei dispoziţii incriminatoare din legea penală face să se nască un conflict, un raport juridic de drept penal, în baza căruia titularul dreptului încălcat va beneficia de protecţia legii penale. 

Prin competenţa penală se înţelege capacitatea obiectivă pe care o are fiecare organ să concureze la realizarea justiţiei represive, de a îndeplini anumite acte procedurale.

Cu alte cuvinte, a stabili competenţa unei instanţe în materie penală, înseamnă a determina care sunt cauzele pe care ea le poate judeca.

Reabilitarea constituie mijlocul legal prin care se înlătură pentru viitor toate incapacităţile şi interdicţiile ce decurg dintr-o hotărâre de condamnare şi asigură reintegrarea socială completă a unui condamnat, pri repunerea lui în situaţia anterioară condamnării.

În studiul propus sunt analizate din punct de vedere teoretic şi jurisprudenţial condiţiile în care intervine reablitarea de drept şi reabilitarea judecătorească în dreptul român, potrivit legislaţiei în vigoare (Codul penal şi Codul de procedură penală). 

Lucrarea de faţă cuprinde Codul de procedură penală al României, actualizat 2009, cu ultimele modificări şi completări intervenite prin:

• Legea nr. 356/2006, publicată în M. Of. nr. 677 din 7 august 2006;
• O.U.G. nr. 60/2006, publicată în M. Of. nr. 764 din 7 septembrie 2006;
• Legea nr. 79/2007, publicată în M. Of. nr. 225 din 2 aprilie 2007;
• O.U.G. nr. 31/2008, publicată în M. Of. nr. 224 din 24 martie 2008;
• Legea nr. 57/2008, publicată în M. Of. nr. 228 din 25 martie 2008;
• Legea nr. 8/2009, publicată în M. Of. nr. 105 din 20 februarie 2009;
•  Legea nr. 195/2009, publicată în M. Of. nr. 365 din 1 iunie 2009;

Pachetul 6 CARTI PROCEDURA PENALA (Th. Mrejeru) este oferta exclusiva a Editurii Nomina Lex si poate fi achizitionat cu o reducere substantiala!

Din pachet fac parte 6 titluri ale aceluiasi autor - Theodor Mrejeru, in domeniul procedurii penale:

1. Tratat de drept procesual penal.

2. Partea generala Actiunile in procesul penal - editia a II-a

3. Competenta in materie penala

4. Judecata penala in prima instanta

5. Probele in procesul penal

6. Reabilitarea. Procedura speciala in procesul penal

In culegerea de fata se regasesc decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din anul 2011, structurate pe variate domenii de drept: 

• - drept civil,
• - dreptul proprietăţii intelectuale,
• - drept procesual civil,
• - drept comercial,
• - drept administrativ,
• - drept financiar şi fiscal,
• - dreptul funcţiei publice,
• - drept bancar,
• - drept vamal,
• - drept penal şi
• - drept procesual penal.

"Dovezile sunt antidotul marturiilor mincinoase" spunea Francis Bacon, inca de la inceputul secolului al XVII-lea. Acest adevar ce razbate peste timp ar putea deveni deviza oricarui organ de cercetare penala, ca reprezentant al societatii care l-a investit si care i-a transferat autoritatea sa morala.

Este in afara oricaror discutii faptul ca nobila misiune de aparare a ordinii si linistii publice, vietii, integritatii corporale si sanatatii persoanelor, avutului public si privat solicita, din partea organelor de ancheta penala, o preocupare continua pentru perfectionarea pregatirii de specialitate. Spre deosebire de alte profesii, "meseria" de anchetator capata in zilele noastre valente superioare. Ca o conditie de sine qua non a inaltului profesionalism, cultul pentru adevar trebuie sa se manifeste in stricta concordanta cu litera si spiritul legii, intr-un climat care sa asigure si sa garanteze libertatile si drepturile cetatenesti.

"Persoanele raspunzatoare de aplicarea legii trebuie sa se achite permanent de datoria pe care le-o impune legea, servind colectivitatea si protejand orice persoana impotriva actelor ilegale, conform inaltului grad de responsabilitate pe care il cere profesia lor".

Marea majoritate a faptelor de natura penala sunt constatate de catre organele de politie din compartimentele judiciar, combaterea crimei organizate, combaterea criminalitatii economico-financiare, paza si ordine publica, politie rutiera s.a. Acestea sunt chemate sa desfasoare activitatile de urmarire penala de prima urgenta: cercetarea la fata locului, constatarea infractiunii flagrante, ascultarea partii vatamate, dispunerea unor constatari tehnico-stiintifice si medico-legale, identificarea si ascultarea martorilor, efectuarea perchezitiei, identificarea, urmarirea si prinderea faptuitorilor etc. Acestora li se adauga si alte activitati specifice pentru probarea activitatii infractionale si dovedirea vinovatiei. Prin urmare, activitatile specifice anchetei penale nu sunt atributul exclusiv al compartimentelor de cercetare penala, deoarece la aflarea adevarului si justa solutionare a cauzelor aflate in instrumentare concura, deopotriva, si celelalte formatiuni, in raport cu specificul si atributiile ce le sunt conferite prin lege.

Codul de procedura penala si 5 legi uzuale | Actualizare la data de 17 Septembrie 2012 contine textul Codului de procedura penala, insotit de recursurile in interesul legii in materie si decizii ale Curtii Constitutionale, dar si trimiteri la legislatia speciala.

Totodata, cuprinde si 5 legi uzuale cu privire la:

– organizarea si functionarea D.N.A. (O.U.G. nr. 43/2002);

– organizarea si functionarea D.I.I.C.O.T. (Legea nr. 508/2004);

– organizarea si functionarea politiei judiciare (Legea nr. 364/2004);

– executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal (Legea nr. 275/2006);

– cooperarea judiciara internationala in materie penala (Legea nr. 302/2004, republicata).

Mai jos, veti regasi un extras din lucrare, in care veti regasi detalii referitoare la datele constitutive ale acestei lucrari!

Tratat de procedura penala. Partea generala. Volumul II | Autor: Mateut Gheorghita este o lucrare ampla ce vine in completarea primului volum aparut pe piata acum 5 ani, in anul 2007, răstimp în care, chiar dacă legislaţia internă nu a acumulat modificări semnificative în plan organic, publicul a acumulat totuşi multiple aşteptări de la scena justiţiei penale, iar jurisdicţiile române au încercat să furnizeze un act creator de compoziţie, generând jurisprudenţă într-un spirit cât mai apropiat de valorile europene.

Deşi în acest interval au apărut Codurile penal (Legea nr. 286/2009) şi de procedură penală (Legea nr. 135/2010), amânarea intrării lor în vigoare a reprezentat o provocare inclusiv pentru teoreticienii care au stat în cumpănă între a-şi optimiza lucrările deja scrise ori a aştepta activarea normei penale şi procesuale pentru a putea elabora noi lucrări de specialitate. În acest context al incertitudinii, lucrarea domnului profesor dr. Gheorghiţă Mateuţ reprezintă un reper de stabilitate şi continuitate, capitolelor acestui volum secund al Tratatului (cu referire la probe şi mijloace de probă, măsurile procesuale, actele de procedură comune) fiindu-le asigurată atât valoarea indubitabilă în contextul juridic actual, dar şi potenţialul de a-şi păstra valabilitatea în contextul legislativ ce se prefigurează pentru viitor, întrucât întregul volum urmăreşte busola unor elemente imuabile, dintre care amintim: Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, care, din 1950 până în zilele noastre, reprezintă conturul fluid în interiorul căruia se exersează şi se maturizează gândirea juridică internă; jurisprudenţa la zi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care va continua să ghideze şi să aibă autoritate de lucru interpretat inclusiv pentru viitoarea jurisprudenţă internă; arhitectura procesului penal român a cărui natură mixtă (de inspiraţie inchizitorială şi acuzatorială) va rămâne neatinsă de viitorul context legislativ, chiar dacă, în spirit evolutiv, i se vor adăuga, echilibra ori reactiva anumite elemente ori accente.

De asemenea, acest interval de 5 ani interpus între primul şi al doilea volum al Tratatului de procedură penală reprezintă pentru autor un exerciţiu asiduu de respectare a ancorei şi de definire a clarităţii într-o practică nu întotdeauna clară ori unitară a jurisdicţiilor interne, de promovare şi valorificare în practică a principiilor europene de justiţie penală, precum şi de reflectare ulterioară în teorii rezolutive originale a speţelor dificile şi complexe cu care s-a întâlnit în activitatea sa de practician de peste două decenii. Concomitent, cei 5 ani de germinaţie a volumului II al Tratatului au însemnat transformarea autorului dintr-o personalitate marcantă a lumii universitare şi ştiinţifice într-un personaj public, mediatizat prin prisma proceselor complexe şi de notorietate în care a fost implicat ca avocat.

Astfel, modalitatea unică şi inconfundabilă prin care domnul profesor dr. Gheorghiţă Mateuţ parcurge drumul de la normă la speţă, în cuprinsul celui de-al doilea volum al Tratatului, relevă importanţa agregării dintre teorie şi practică, reprezentând pentru cititori un exerciţiu de rafinament al gândirii juridice, de rigurozitate epistemologică, de plăcere a cunoaşterii, dar mai ales de curaj al descoperirilor subtile.

Jurisprudenţa utilizată în lucrarea Individualizarea judiciara a pedepsei | Reglementare. Doctrina. Jurisprudenta | Abordare si din perspectiva NCP | Autor: Ciopec Flaviu reprezintă un bun exemplu pentru susţinerea ipotezelor din capitolul dedicat factorilor formali şi informali ce se interpun în algoritmul individualizării, cu referinţe speciale la maniera în care instanţele superioare şi-au asumat sarcina de a controla individualizarea pedepselor. 

Expunerea, într-o secţiune consistentă, a modificărilor aduse configuraţiei criteriilor şi mijloacelor de individualizare prin Noul cod penal (Legea nr. 286/2009) şi, mai ales, analiza critică a instituţiilor nou introduse sunt alte două elemente valoroase care recomandă lucrarea.

EXTRAS:

Extras:

(...)

Procesul penal este o activitate reglementata de lege; aceasta înscriere între coordonatele stricte ale legii s-a materializat în timp în adagiul „nullum judicium sine lege”. Desi reglementarea de catre lege nu caracterizeaza numai procesul penal, apreciem totusi ca, în mod special, se cuvine subliniat acest lucru în cazul acestei activiti sociale. O asemenea mentiune îsi gaseste justificarea în faptul ca, mai mult decât orice alt sector al activitii judiciare, legiuitorul, prin reglementarea pe care o face procesului penal, precizeaza pâna în cele mai mici amnunte cum sa se procedeze în rezolvarea cauzelor penale.

De asemenea, trebuie aratat ca stricta legalitate a procesului penal se impune si datorita unor instituii procesuale cu caracter de constrângere (masurile de prevenie, masurile asiguratorii), care, în cazul folosirii lor în afara legii, pot aduce vatamari drepturilor si libertatilor fundamentale ale persoanei.

În cazul procesului penal, drepturile partilor sunt însoite de o suita de garantii, iar eficienta exercitarii drepturilor prevazute de lege este strâns legata de realizarea tuturor activitatilor procesuale în conformitate cu legea.

În cazul încalcarii legalitatii în procesul penal, pot fi aplicate sanctiuni de ordin administrativ, civil sau penal subiectilor procesuali care au realizat activitatea procesuala fara respectarea legii. În acelsai timp, actele procesuale si procedurale neconforme cu legea sunt invalidate prin sanctiuni procedurale.

(...)

EXTRAS:

Procesul penal. În vederea apărării intereselor generale ale societăţii, a ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor împotriva faptelor care le-ar aduce atingere, legea penală prevede faptele care constituie infracţiuni şi sancţiunile penale care se pot aplica celor care le săvârşesc. Aplicarea pedepselor şi a altor măsuri prevăzute de legea penală constituie sarcina autorităţilor pe care societatea le-a împuternicit în acest scop, iar activitatea prin care se realizează tragerea la răspundere penală a infractorilor trebuie să se desfăşoare organizat, în conformitate cu anumite reguli, care să satisfacă cerinţele a două interese majore: pe de o parte, interesul societăţii, care impune o activitate de natură a realiza descoperirea rapidă a infracţiunilor şi identificarea imediată a infractorilor, dovedirea completă şi obiectivă a vinovăţiei acestora, precum şi aplicarea unor sancţiuni penale corespunzătoare, care să constituie mijloace eficiente de combatere şi prevenire a fenomenului infracţional; pe de altă parte, interesul individual, care impune ca activitatea să fie strict reglementată de lege şi să se desfăşoare numai în conformitate cu aceasta, fiind interzise abuzurile şi nedreptăţile, ceea ce implică acordarea de mijloace juridice eficiente cetăţenilor pentru a se apăra împotriva unei învinuiri neîntemeiate sau mai grave decât cea reală, precum şi instituirea de puternice garanţii pentru deplina realizare a dreptului la apărare. Activitatea prin care se asigură aplicarea legii penale celor care au săvârşit infracţiuni poartă denumirea de proces penal[1], fiind obiectul de reglementare a unui ansamblu de norme juridice denumit Drept procesual penal.

(...)

Lucrarea contine textul noului Cod de procedura penala, insotit de trimiteri la dispozitiile privind situatiile tranzitorii ce rezulta din intrarea sa in vigoare, la vechile reglementari si la legislatia conexa.

Editia de fata cuprinde toate deciziile Curtii Constitutionale prin care au fost declarate neconstitutionale unele dispozitii din noul cod, precum si deciziile de admitere pronuntate, pana la data de 5 martie 2015, de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala si de Completul competent sa judece recursul in interesul legii ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie.