- Code: 978-973-115-998-0
- Producator: Editura C.H. Beck
- Rating:
EXTRAS:
Prefata
Îmbrăcând forma unui studiu monografic de o largă amplitudine, prezenta lucrare, ce a constituit teză de doctorat susţinută la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti şi care a primit distincţia „summa cum laude”, este consacrată analizei celor mai importante aspecte privitoare la inadmisibilitate şi decădere ca sancţiuni procedurale penale.
În doctrina dreptului procesual penal, sancţiunile procedurale penale constituie obiectul de preocupare a numeroşi cercetători şi deopotrivă, reţin atenţia autorităţilor legislative române, iar în jurisprudenţă sunt aplicate în vederea respectării principiului fundamental al legalităţii actelor procesuale şi procedurale.
Incidenţa aplicării sancţiunilor procedurale este determinată de existenţa unor vicii procedurale care constau fie în neîndeplinirea actelor procesuale sau procedurale impuse de lege sau dispuse de organele judiciare, care în mod practic semnifică o omisiune procedurală, fie în încălcarea condiţiilor prevăzute de lege pentru efectuarea unor acte de procedură, ceea ce presupune o violare a dispoziţiilor legale.
Iată considerentele care relevă interesul abordării problemelor care alcătuiesc tema acestei cercetări ştiinţifice întreprinsă de autor, care este pe cât de salutară, pe atât de necesară. Faţă de cercetarea doctrinară de până acum a acestei probleme, trebuie să adaug că autorul nu a putut ocoli o serie de fundamentări tradiţionale legate de inadmisibilitate şi decădere ca sancţiuni procedurale penale.
(...)
Sancţiunea decăderii este prezentată prin elemente de comparaţie şi cu sancţiunea procedurală a inadmisibilităţii, dar şi cu cea a nulităţii. Ca un fapt meritoriu, menţionăm şi analiza efectelor decăderii ca sancţiune procedurală în perimetrul exercitării căilor ordinare de atac, fiind examinate şi remediile procesuale împotriva acesteia, instituţia repunerii în termenul de apel şi de recurs şi respectiv, instituţia apelului peste termen şi a recursului peste termen.
Cu titlu inedit în peisajul cercetării ştiinţifice în materie, autorul abordează problematica sancţiunii inadmisibilităţii în cazul recursului în interesul legii, în procedura contestaţiei la executare şi în procedurile speciale. Complexitatea problemelor abordate, profunzimea cercetării, opiniile originale ale autorului configurează valoarea deosebită a lucrării, dar, în acelaşi timp, ne arată că autorul este un foarte bun practician în calitate de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În încheiere, apreciez că această monografie se prezintă, aşa cum am mai arătat, ca o lucrare foarte valoroasă, cuprinzând contribuţii personale de natură a îmbogăţi patrimoniul ştiinţific în domeniul care a format obiectul cercetării.
Prof. univ. dr. ION NEAGU
Sancţiunea procedurală a inadmisibilităţii a fost analizată ca fiind corespondentul negativ al admisibilităţii, rezultând că o manifestare procesuală este inadmisibilă dacă nu este obiectiv încuviinţată de lege; când lipseşte legitimitatea subiectivă a celui care o foloseşte; sau, nu are utilitate funcţională, întrucât nu poate produce efectele pe care legea a înţeles să i le atribuie.
CUPRINS:
Titlul cartii: | Inadmisibilitatea si decaderea ca sanctiuni procedurale penale |
---|---|
Numele autorului/lor: | Iulian Dragomir |
Editura: | C.H. Beck |
Data aparitiei: | 25 Iun 2012 |
Numar de pagini: | 560 |
ISBN: | 978-973-115-998-0 |
Pret intreg (Pretul de coperta afisat de producator): | 74.90 |