Bolile albinelor | Carte de: Wolfgang Ritter

EXTRAS:

Indiferent de locul de unde culeg albinele polen, in tara noastra (se refera la Germania) nu exista nicio zona sau regiune care sa dispuna neintrerupt, din primavara pana toamna tarziu, de resurse melifere. Zonele care abunda de cules din belsug toamna tarziu lasa primavara albinele fara hrana. Chiar si orasele cu resurse melifere bogate si diversificate isi epuizeaza izvoarele de nectar la putin timp dupa solstitiul  de vara. Alternativa ramane stuparitul pastoral.

(...)

Apicultura (din lat. apis care înseamnă albină) este o ramură a zootehniei care studiază biologia şi tehnologia creşterii şi exploatării albinelor, în scopul obţinerii de producţii apicole ridicate şi a sporirii producţiei de seminţe la plantele agricole entomofile. Datorită particularităţilor biologice specifice, albinele furnizează omului importante produse, iar prin acţiunea de polenizare încrucişată a plantelor entomofile asigură însemnate sporuri de producţie la multe culturi agricole.

Grecii antici spuneau despre miere că este un dar al zeilor, care este adunat de către albine din roua de pe flori, fiind o rămăşiță de la ospețele nocturne ale nimfelor. Indienii considerau mierea o materializare a razelor de lumină, materializare care hrăneşte nu doar corpul, ci şi mintea şi sufletul, fiind din acest motiv cel dintâi dintre alimente.

În Evul Mediu, se credea că mierea este sintetizat ă de către albine dintr-o esență subtilă a florilor, pe care doar ele aveau puterea să ocapteze şi apoi să o transforme în acel lichid chihlimbariu. Prin secolul al XIX-lea, s-au facut primele analize careau stabilit că mierea este o combinație de zaharuri simple.

Biochimistul american, T.H. Weller, afirma că „nici cu aparatura sofisticată din secolul al XXI-lea nu poate fi încă sintetizat un produs care să se apropie prin compoziția sa biochimică şi prin calitățile biologice de miere, care constituie încă un mare mister pentru ştiință”. Din vremuri străvechi, omul a descoperit mierea şi produsele stupului de albine nunumai ca aliment, ci şi ca medicament.

Apicultura era practicată încă din secolul al VII-lea î.Hr., existând o serie de mărturii în acest sens. Tăblițele mesopotamiene, ca şi papirusurile egiptene, menționează, printre altele, faptul că mierea şi ceara de albine erau folosite ca medicamente. La originea sa, mierea era rară, fiind rezervată la început în serviciul religios, pentru a-i venera pe zei sau pentru a hrăni animalele sacre. Scrierile din antichitatea greco-romană abundă în menționări despre mierea de albine şi utilizarea ei medicală; fiind creată o adevarată mitologie în jurul acesteia şi subliniindu-se numeroasele sale proprietăți medicinale. Hipocrate, cel mai de seama medic al Antichitatii, mai târziu Pliniu, Galien şi Dioscoride vorbesc de asemenea, despre miere, ca fiind folosită într-o serie de boli.

În epoca modernă, prin stupăritul rațional, au fost puse în valoare şi celelalte produse apicole: lăptişorul de matcă, polenul, veninul de albine etc., ajungându-se la clasificarea lor în produse apicole naturale directe (mierea, ceara, propolisul, polenul, păstura, lăptişorul de matcă) şi produse apicole derivate (cremele cosmetice cu ceară, unguente, tincturi, drageuri)...

Lucrare cuprinde: Legea apiculturii nr. 89 din 28 aprilie 1998, actualizata 2012; Regulamentul privind organizarea stupăritului în România; Programul National Apicol 2011-2013; Programul de ameliorare a albinelor din România; Normele privind denumirea, descrierea, definirea, caracteristicile şi compoziţia mierii şi multe alte acte normative utile apicultorilor.

Biblia, Coranul, manuscrisele Orientale, scrierile Greciei Antice, ale Romei Antice, ţările din Orientul Mijlociu au lăudat de-a lungul timpului virtuţile mierii, polenului, produselor stupului în general ca sursă şi garanţie pentru sănătatea oamenilor. În fiecare teritoriu populat exista aceeaşi credinţă legată de puterile miraculoase ale mierii utilizată atât ca aliment cât şi ca medicament. In acest context si vand in vedere importanta mierii, lucrarea de faţă poate reprezenta o sursă de documentare excelentă atât pentru consumatori, cat si pentru apicultori.