Prin formatul de prezentare îngrijit, coperta frumos cartonată şi interiorul cusut, lucrarea de față, care a văzut lumina tiparului în noiembrie 2011, se adresează în primul rând acelui segment al utilizatorilor care zilnic, prin prisma profesiei, au nevoie de noul cod civil ca şi instrument de birou.
Ediţia de faţă a acestei cărţi cuprinde, după cum rezultă chiar din grafica copertei:
- Noul Cod civil ad litteram, astfel cum a fost republicat în Monitorul Oficial nr. 505 din 15 iulie 2011;
- Un extras din Legea nr. 71/2011, legea de punere în aplicare a Noului Cod civil (doar un EXTRAS);
- Ordonanţa nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligaţii bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar (INTEGRAL);
- Ordonanţa de urgenţă nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (INTEGRAL);
- Ordinul nr. 11/2011 privind aprobarea Regulamentului Băncii Naţionale a României și al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 15/10/2011 referitor la plasamentele prevăzute de art. 831 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil (INTEGRAL);
- Index alfabetic
Şi dacă unii dintre dvs. vă întrebaţi deja dacă grafica copertei a fost aleasă la întâmplare sau chiar vrea să transmită vreun mesaj, ei bine da, puzzle-ul de pe copertă are menirea de a spune, poate într-un alt mod decât prin cuvinte, că această carte este doar prima dintr-o întreagă colecţie ce va urma sub titlul "NOUL COD CIVIL COMENTAT ŞI ADNOTAT". Datorită volumului imens de muncă şi pentru că Editura Nomina Lex îşi doreşte să fie o lucrare de referinţă, cu adevărat utilă atât practicienilor dreptului, cât şi teoreticienilor, atât studenţilor la drept, cât şi altor categorii de profesionişti, editarea lucrării va avea loc de-a lungul mai multor volume, fără a se şti însă nici numărul exact al volumelor şi nici ordinea lor de apariţie. Primul dintre volume este deja prezentat pe coperta spate a acestei ediţii ad litteram şi va apărea cel mai probabil în cursul lunii decembrie 2011.