- Code: 978-606-18-0061-2
- Producator: Editura C.H. Beck
În condiţiile în care internetul a schimbat ireversibil societatea umană, abordarea din perspectiva ştiinţei dreptului a acestui nou fenomen social global a reprezentat pentru autor o provocare. Cu toate riscurile inerente unui astfel de demers, autorul a acceptat provocarea şi, prin această lucrare, a reuşit să elaboreze şi să sistematizeze o nouă disciplină de profil – „Dreptul internetului”. Lucrarea „Dreptul internetului” constituie, din perspectivă academică, o reală noutate datorită instituţiilor abordate, a structurii sale şi îndeosebi a caracterului integrator specific unei discipline ştiinţifice.
Şi din punct de vedere metodologic lucrarea prezintă originalitate: fiecare capitol al lucrării cuprinde câte un preambul în care sunt prezentate sintetic principalele noţiuni juridice din perspectiva ramurii de drept specifice, astfel încât problematica abordată este accesibilă şi cititorilor care nu au cunoştinţe juridice. Nu în ultimul rând, stilul concis şi fluent al autorului, precum şi claritatea raţionamentului juridic folosit permit o lecturare facilă, chiar dacă temele de specialitate examinate au un caracter tehnic complex.
Conf. univ. dr. Anca Monica Ardeleanu
Prodecan al Facultăţii de Administraţie şi Afaceri,
Universitatea din Bucureşti
CUPRINS:
Titlul cartii: | Dreptul internetului |
---|---|
Numele autorului/lor: | Dan Cimpoeru |
Editura: | C.H. Beck |
Data aparitiei: | 28 Aug 2012 |
Numar de pagini: | 488 |
ISBN: | 978-606-18-0061-2 |
Pret intreg (Pretul de coperta afisat de producator): | 54.90 |