Codul muncii. Comentat si adnotat | Autor: Costel GILCA

EXTRAS:

(...)

Art. 16. [Forma scrisă a contractului]

(1) Contractul individual de muncă se încheie în baza consimţământului părţilor, în formă scrisă, în limba română. Obligaţia de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.

(2) Anterior începerii activităţii, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidenţă a salariaţilor, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă.

(3) Angajatorul este obligat ca, anterior începerii activităţii, să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă.

(4) Munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă constituie vechime în muncă.

(...)

EXTRAS:

Capitolul I. Abateri disciplinare. 

Noţiune 1. Calificarea abaterii disciplinare. Părăsirea neautorizată şi intempestivă a locului de muncă, în vederea declanşării unui protest spontan. Individualizarea sanc- ţiunii. Avertisment

C. muncii, art. 263 [1] , art. 268 [2] 

Constituie abatere disciplinară părăsirea neautorizată şi intempestivă a locului de muncă, în manifestarea unui interes propriu, necauzată de o situaţie de forţă majoră, exoneratoare de răspundere. „

Atitudinea angajatorului de nerespectare a unor obligaţii contractuale sau legale nu poate justifica încălcarea de către salariat, la rândul său, a obligaţiilor ce îi revin în ceea ce priveş- te disciplina muncii. „

În vederea obţinerii plăţii drepturilor salariale restante, salariatul poate formula o cerere de chemare în judecată a angajatorului sau, în cazul în care o atare cale este apreciată ca lipsită de eficienţă imediată, poate solicita conducătorului ierarhic aprobarea de ore libere, acţiunea de părăsire a locului de muncă în vederea declanşării unui protest spontan neavând temei legal. „

Nu se poate reţine nici o eventuală excepţie de neexecutare a contractului, prin refuzul muncii în cazul neplăţii salariului, întrucât dispoziţiile legii speciale, Codul muncii, nu prevăd o astfel de posibilitate în derularea relaţiei contractuale care nu are un caracter de egalitate juridică între contraprestaţii.

C.A. Bucureşti, s. civ., confl. mun. şi asig. soc.,

dec. nr. 5872R din 5 octombrie 2011, nepublicată

EXTRAS:

Capitolul I. Introducere în studiul disciplinei dreptului muncii

§1. Munca şi dreptul muncii

1. Munca este o trăsătură esenţială a activităţii umane, omul fiind singura fiinţă care depune efort, în mod conştient, în vederea obţinerii unor foloase. În acelaşi timp, munca reprezintă o condiţie a traiului, deoarece fără a presta muncă nu se pot obţine bunurile necesare vieţii. De cele mai multe ori, munca depusă reprezintă şi o măsură a bunăstării indivizilor. Munca constituie pentru econo­ mişti factor de producţie, o activitate prin care oamenii utilizează aptitudinile lor, fizice şi intelectuale, în scopul obţinerii de bunuri şi beneficii.

2. Dezvoltarea societăţii umane a determinat normativizarea relaţiilor de muncă. Dacă la începutul organizării societăţii uma­ ne prestarea muncii se făcea în folos propriu, pe parcursul evo­ luţiei structurilor etatice munca s­a prestat şi în folosul altor in­ divizi. Ulterior, cei care beneficiau de pe urma muncii altora au abuzat de drepturile lor, munca devenind pentru o mare parte a membrilor societăţii muncă silnică. Dreptul modern a adus mutaţii în sfera dreptului în general, punând şi bazele apariţiei dreptului muncii, ca ştiinţă şi disciplină juridică. Odată cu afirmarea drepturilor fundamentale ale omului s­au conturat idei călăuzitoare şi pentru dreptul muncii, cum ar fi: dreptul la muncă, interzicerea muncii silnice, remuneraţia muncii prestate etc. (sfârşitul secolului al XIX­lea). Trecerea de la feudalism la capitalism şi industrializarea la scară largă a proceselor de producţie au determinat organizarea muncitorilor în sindicate care să le apere drepturile legate de relaţiile de muncă. Mişcările sindicale de la începutul secolului al XX­lea, de multe ori chiar agresive şi soldate cu victime, au grăbit conturarea dreptului muncii ca o disciplină juridică autonomă.

3. Cu privire la înţelesul noţiunii de dreptul muncii, în doctrină (...)

EXTRAS:

EXTRAS:

Art. 1. – (1) Prezentul cod reglementează domeniul raporturilor de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum şi jurisdicţia muncii.

(2) Prezentul cod se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii. 

COMENTARIU

Textul se referă la domeniul de aplicare rationae materiae.

Alin. (1) al acestui articol a fost modificat prin Legea nr. 40/2011, sintagma „totalitatea raporturilor individuale şi colective de muncă” fiind înlocuită cu „domeniul raporturilor de muncă”.

Raţiunea acestei modificări constă în aceea că Legea nr. 53/2003 – Codul muncii nu reglementează „totalitatea” raporturilor individuale de muncă, iar cele colective fac obiectul unui alt act normativ – Legea dialogului social nr. 62/2011.

În plus, Codul muncii – care poate fi considerat o lege a contractului individual de muncă, reglementează, dar numai la nivelul unor principii generale:

– modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă (inspecţia muncii, prevăzută în Titlul X, art. 237-240);

– jurisdicţia muncii, (Titlul XII, art. 266-275);

– formarea profesională (Titlul VI, art. 192 – 210);

Desigur, indicat era ca normele cuprinse în Legea nr. 62/2011 să fie încorporate în Codul muncii. S-ar fi eliminat astfel paralelismele nejustificate şi contrarietatea dintre unele norme ale celor două reglementări.

În temeiul art. 1 alin. (2), dispoziţiile Codului muncii sunt aplicabile şi altor categorii de raporturi în măsura în care legile speciale aplicabile nu conţin norme specifice derogatorii. Este cazul, de exemplu, al raporturilor juridice privind personalul didactic, personalul diplomatic şi consular, chiar şi ca excepţie, al raporturilor de serviciu ale funcţionarii publici, cei parlamentari etc.

Aşadar, Codul muncii este un drept comun pentru aceste raporturi.