Particularitatile criminalitatii organizate in Romania | Autor: Codrut Olaru

Criminalistica este o stiinta ce se detaşează de stiintele juridice şi de cele ale naturii, constituindu-se totodată ca o ştiinţă de legătură între ele.

Ea foloseşte mijloace de studiu împrumutate de la ştiinţele naturii, de la ştiinţele exacte (matematica, fi zica şi chimia), dar în acelaşi timp îşi creează metode proprii de investigare, precum şi procedee tactice pentru descoperirea infracţiunilor şi dovedirea vinovăţiei infractorilor.

EXTRAS:

EXTRAS:

În mod convergent, majoritatea autorilor definesc expertiza criminalistică drept un procedeu de probaţiune prevăzut de lege, constând într-o activitate de cercetare ştiinţifică a probelor materiale judiciare, efectuat de către persoane cu temeinice cunoştinţe de strictă specialitate şi care are ca scop identificarea persoanelor, fenomenelor, obiectelor şi substanţelor aflate într-o legătură cauzală cu faptul ilicit, stabilirile însuşirilor acestora sau a eventualelor modificări de formă, conţinut şi structură a lor şi a mecanismului respectivelor modificări.

(...)

În practica urmăririi penale, expertizele pot fi efectuate pentru elucidarea unor probleme variate sub aspectul naturii ştiinţifice: criminalistice (expertiza scrisului şi a documentelor, expertiza monedelor, bancnotelor, titlurilor de credit, a vocii şi a vorbirii, a fotografiilor şi a înregistrărilor video etc.), contabile, tehnice etc. Trebuie să arătăm, încă o dată, că dispunerea expertizelor criminalistice (în aproape toate domeniile de expertiză) poate avea loc şi în cauze de natură civilă ori comercială, administrativă etc.

EXTRAS:

(...)

Capitolul I.

Consideraţii preliminare

1. Amploarea şi diversificarea fenomenului infracţional, în general, a criminalităţii organizate şi a terorismului, în special, caracterul transfrontalier al reţelelor criminale, resursele logistice deosebite alocate de acestea pentru consolidarea activităţilor ilicite au făcut ca procedeele investigative clasice folosite de organele de urmărire penală să devină practic ineficiente şi nerealiste. De aceea, societatea modernă a impus crearea unor instrumente investigative complexe, dublate de adoptarea unor decizii-standard la nivel naţional şi internaţional, menite a conferi autorităţilor statale capacităţi sporite de control şi combatere a infracţionalităţii grave, chiar dacă, de multe ori, adoptarea şi utilizarea unor astfel de mijloace au ridicat serioase controverse în materia încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. În abordarea tehnică a acestei teme de analiză trebuie plecat şi de la ideea că, pentru forme speciale de criminalitate – şi criminalitatea organizată, ca cea mai gravă formă de criminalitate pe care a cunoscut-o vreodată omenirea, are această caracteristică –, trebuie găsite forme speciale de combatere. Statul, confruntat cu această revoluţie a informaţiei, trebuie să identifice noi tipuri de pattern-uri acţionale, care să se plieze pe nevoia de răspuns rapid, flexibilitate şi organizare ce s-au impus în lumile postmoderne.

(...)

EXTRAS:

(...)

Trăim într-o eră în care comunicarea a devenit esenţială nu doar pentru buna desfăşurare a relaţiilor interumane, dar şi o temă de dezbatere pentru specialiştii din diferite domenii. Normalitatea unei astfel de situaţii derivă din aceea că nu există domeniu al vieţii umane care să poată fi conceput în lipsa comunicării.

Şi totuşi, de la persoana cu cea mai înaltă funcţie în stat la individul „obişnuit” oricine se poate întreba: „De ce există atâtea probleme de comunicare”? Parte integrantă a oricărei discipline, aşadar, comunicarea este un proces în afara căruia funcţionarea optimă a cadrului general uman ar fi de neconceput.

Cum „beneficiarii” acestui complex proces sunt caracterizaţi de moduri diferite de percepţie a realităţii înconjurătoare, comunicarea dobândeşte atributul subiectivităţii, deoarece scopul, valoarea, aprecierea şi evaluarea unei comunicări sunt condiţionate în mod absolut de subiectivitatea persoanelor implicate în proces.

O comunicare transmite sensuri diferite, în funcţie de subiecţii implicaţi, dar şi de contextele specifice. Acesta este şi motivul pentru care studiul comunicării s-a intersectat, nu o dată, cu teoriile subiectivităţii umane, şi deci cu psihologia.

(...)

Obiectul propriu al stiintei Criminalisticii prezinta importanta pe doua planuri distincte: pe de o parte, remarca aportul sau particular in aflarea adevarului, iar pe de alta parte, evidentiaza unicitatea si autonomia sa fata de celelalte stiinte juridice si nejuridice, dar aflate in slujba justitiei.

Datorita obiectului propriu de cercetare, Criminalisticii ii sunt specifice anumite metode de cunoastere, unele dintre ele tipice stiintei respective, altele comune mai multor stiinte, dar aplicate intr-un mod particular, potrivit obiectului sau. Prin insasi definitia data adevarului, raportata la teoria cunoasterii, acesta este relativ.

Criminalistica nu-si propune sa ajunga la esenta adevarului absolut, dar incearca sa se apropie de aflarea adevarului, fie el si relativ, sine ira et studio, fiindu-i indiferent cui foloseste aceasta. Criminalistica a cautat si a gasit un sprijin eficient in stiintele exacte, utilizand toate cercetarile de varf in sprijinul propriului demers de cercetare.

Singura autoritate care se bucura de acelasi respect, indiferent de tipul de societate din care se naste, este autoritatea Legii. Oricare ar fi insa legea, singurul mijloc de a-i identifica pe cei care o incalca, fara a proceda in mod abuziv la gasirea unui vinovat fara vina, este Criminalistica.

Din cadrul sistemului Criminalisticii, lucrarea de fata prezinta principalele elemente de tehnica si tactica criminalistica.

Aceasta se adreseaza deopotriva teoreticienilor, practicienilor, studentilor din cadrul Facultatilor de Drept, cat si altor specialisti, constituind un veritabil suport teoretic si practic.