Dreptul concurentei | Ghid practic: jurisprudenta nationala si instrumente de aplicare | Autori: Victor Alistar, Cristina Banciu

CAPITOLUL I.

JURISPRUDENŢĂ NAŢIONALĂ

Secţiunea 1. Interferenţa dreptului concurenţei cu alte ramuri de drept

A. Interferenţa cu Dreptul proprietăţii intelectuale şi industriale

1. Denigrare. Acţiune în constatarea săvârşirii actelor de concurenţă neloială. Prescripţia dreptului la acţiune.

2. Caracterul nepatrimonial al acţiunii în concurenţă neloială. Lipsa procedurii prealabile a concilierii

Legea nr. 11/1991, art. 4 alin. (1) lit. d) şi lit. e), art. 7 alin. (1), art. 9

C. proc. civ., art. 720 1 1.

Notificările unei societăţi care conţin afirmaţii nereale referitoare la activitatea acesteia (faptul că ar fi singura îndreptăţită să folosească anumite etichete), precum şi la activitatea unei alte societăţi concurente şi a produselor acestora (cum că aceasta ar folosi fraudulos aceleaşi etichete), comunicate direct altor comercianţi, deşi conduita comercială loială impunea comunicarea direct producătorilor, sunt de natură să dăuneze bunului mers al entităţii concurente, îmbrăcând cazul tipic de denigrare, astfel că întruneşte elementele constitutive ale faptei prevăzute de art. 4 lit. d) şi lit. e) din Legea nr. 11/1991. Prejudiciul cauzat reclamantei este evident şi are caracter cert, atât în privinţa existenţei cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare. Astfel, societatea reclamantă este un producător renumit de vinuri distribuite pe întreg teritoriul ţării, aşa încât activitatea de denigrare a afectat raporturile juridice contractuale, cât şi prejudicierea imaginii. Există un prejudiciu de imagine derivat tocmai din notorietatea societăţii reclamante în materie de produse de vinificaţie, astfel încât reclamanta este îndreptăţită legal în a solicita daune-morale ca şi compensaţie.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 11/1991, calea acţiunii civile este deschisă pentru orice persoană care se consideră prejudiciată prin-un act de concurenţă neloială, independent de calificarea acelui act ca şi contravenţie. Potrivit dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 11/1991, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data la care păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna şi pe cel care a cauzat-o, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârşirii faptei.

(...)