Drept civil. Drepturile reale principale | Actualizare: 1 februarie 2015 | Autor: Corneliu Birsan

EXTRAS:

(...)

1. Precizări preliminare. Parte integrantă a ştiinţei dreptului, ştiinţa dreptului civil operează cu noţiuni din care ea însăşi este constituită. Analiza lor permite cunoaşterea şi dezvoltarea acestei importante ramuri a sistemului român de drept care este dreptul civil. Una dintre aceste noţiuni este şi aceea de patrimoniu.

În dreptul civil, noţiunea de patrimoniu are un sens tehnic şi precis, sens pe care ne propunem a-l determina în cele ce urmează. Dar, aşa cum se întâmplă adeseori, suntem în prezenţa unei noţiuni care, cu înţelesuri specifice, este întâlnită şi în alte ramuri ale dreptului. Bunăoară, în dreptul internaţional public se vorbeşte despre patrimoniul comun al umanităţii, ce are ca obiect marea liberă, precum şi resursele minerale, solide, lichide ori gazoase in situ, care se găsesc pe fundul mărilor sau în subsolul acestora, inclusiv nodulii polimetalici. Este evident că noţiunea de patrimoniu astfel folosită are în vedere totalitatea acestor resurse şi marea liberă, ele aparţinând întregii umanităţi.

În legislaţia noastră de drept civil s-au făcut şi se fac adeseori referiri la noţiunea de patrimoniu. Deşi vom reveni imediat asupra acestei probleme, trebuie să evidenţiem că, potrivit art. 31 alin. (1) NCC, situat în materia persoanelor, orice persoană fizică sau juridică este titulara unui patrimoniu, ce include toate drepturile şi datoriile ce pot fi evaluate în bani şi aparţin acesteia.

De asemenea, noţiunea de patrimoniu este utilizată în diverse acte normative speciale, prin care se determină regimul juridic al unor anumite categorii de bunuri, adoptate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil. Astfel, art. 1 alin. (2) din Legea nr. 182 din 20 octombrie 2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, republicată, dispune că ansamblul bunurilor ce reprezintă o mărturie şi o expresie a valorilor, credinţelor, cunoştinţelor şi tradiţiilor aflate în continuă evoluţie, precum şi toate elementele rezultate din interacţiunea, de-a lungul timpului, între factorii umani şi cei naturali, bunuri identificate ca atare, constituie patrimoniul cultural naţional, indiferent de regimul de proprietate asupra acestor bunuri.

(...)