- Code: 978-606-18-0148-0
- Producator: Editura C.H. Beck
- Rating:
Prima parte a acestei lucrari este dedicata informatiilor despre două instituţii fundamentale ale Dreptului penal:
Răspunderea penală şi
Sancţiunile de drept penal.
Fiecăreia dintre cele două instituţii îi este rezervat câte un titlu, astfel ca, parcurgand conţinutul cărţii va veti face o imagine de ansamblu asupra normelor juridice care reglementează pedepsele, minoritatea, măsurile de siguranţă şi cauzele care înlătură răspunderea penală, executarea pedepsei şi consecinţele condamnării.
Cea de-a doua parte a lucrării este destinată unor teste grilă, care acoperă întreaga materie a Dreptului penal – Partea generală, şi prezentării comparative a dispoziţiilor generale din Codul penal în vigoare şi din noul Cod penal. Prin informaţiile pe care le conţine, cartea se adresează studenţilor din învăţământul juridic, practicienilor şi teoreticienilor care activează în domeniul dreptului, precum şi oricăror persoane interesate de fenomenul dreptului penal.
DIN Cuprins
Abrevieri
Titlul I. Răspunderea penală
Capitolul I. Aspecte generale privind răspunderea penală
Sectiunea 1. Noţiunea răspunderii penale
Sectiunea a 2-a. Principiile răspunderii penale
§1. Precizari prealabile
§2. Scurte consideraţii privind principiile răspunderii penale
Sectiunea a 3-a. Cauzele care exclud (înlătură) răspunderea penală
Sectiunea a 4-a. Înlocuirea răspunderii penale
§1. Condiţii
§2. Sancţiunile cu caracter administrativ
Capitolul II. Analiza cauzelor care înlătură răspunderea penală .
Sectiunea 1. Amnistia
§1. Noţiune si caracterizare
§2. Felurile amnistiei
§3. Efectele amnistiei
Sectiunea a 2-a. Prescripţia răspunderii penale
§1. Noţiune si caracterizare
§2. Termenele de prescripţie a răspunderii penale
§3. Întreruperea cursului termenului prescripţiei
§4. Suspendarea termenului prescripţiei
§5. Efectele prescripţiei
Sectiunea a 3-a. Lipsa plâ ngerii prealabile
§1. Noţiune si caracterizare
§2. Condiţiile plângerii prealabile si lipsa acesteia
Sectiunea a 4-a. Retragerea plângerii prealabile
§1. Noţiune si caracterizare
§2. Condiţiile retragerii plângerii prealabile
Sectiunea a 5-a. Împăcarea părţilor
§1. Noţiune si caracterizare
§2. Condiţiile împăcării părţilor
Titlul II. Sancţiunile de dr ept penal
Capitolul I. Generalităţi privind sancţiunile de drept penal
Sectiunea 1. Noţiunea de sancţiune de drept penal
Sectiunea a 2-a. Felurile sancţiunilor de drept penal
§1. Precizari prealabile
§2. Prezentarea unor categorii de sancţiuni de drept penal
Sectiunea a 3-a. Caracterele sancţiunilor de drept penal
§1. Precizari prealabile
§2. Prezentarea caracterelor sancţiunilor de drept penal
Sectiunea a 4-a. Principiile sancţiunilor de drept penal
§1. Principiul legalit ăţ ii sancţiunilor de drept penal
§2. Principiul stabilirii unor sancţiuni de drept penal compatibile cu morala si concepţia juridică a societăţii
§3. Principiul individualizării (personalizării) sancţiunilor de drept penal
§4. Principiul personalitatii sancţiunilor penale
Capitolul II. Pedepsele
Sectiunea 1. Noţiunea, functiile si scopul pedepsei
§1. Noţiune
§2. Functiile pedepsei
§3. Scopul pedepsei
Sectiunea a 2-a. Categoriile si limitele generale ale pedepselor
§1. Felurile pedepselor aplicabile persoanei fizice
§2. Felurile pedepselor aplicabile persoanelor juridice
Sectiunea a 3-a. Pedepsele principale ap licabile persoanelor fizice
§1. Detenţiunea pe viaţă
§2. Închisoarea
§3. Amenda
Sectiunea a 4-a. Pedeapsa principal ă aplicabilă persoanei juridice
Sectiunea a 5-a. Pedepsele complementare si accesorii
§1. Pedepsele complementare în cazul persoanei fizice
1.1. Precizari introductive
1.2. Drepturile ce formeaza obiectul pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi
1.3. Aplicarea si executarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi
1.4. Degradarea militară
§2. Pedepsele complementare aplicabile persoanei juridice
1.1. Precizari prealabile
1.2. Dizolvarea persoanei juridice
1.3. Suspendarea activit ăţ ii sau a uneia dintre activit ăţ ile persoanei juridice
1.4. Închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durata de la 3 luni la 3 ani
1.5. Interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durata de la unu la trei ani
1.6. Afisarea hotararii de condamnare sau difuzarea ei
§3. Pedepsele accesorii
Capitolul III. Individualizarea pedepselor
Sectiunea 1. Concept, mijloace si criterii de individualizare a pedepsei
§1. Conceptul individualizării pedepsei
Titlul cartii: | Drept penal. Partea generala. Raspunderea penala si sanctiunile de drept penal |
---|---|
Numele autorului/lor: | Hotca Adrian Mihai |
Editura: | C.H. Beck |
Data aparitiei: | 18 Martie 2013 |
Numar de pagini: | 288 |
ISBN: | 978-606-18-0148-0 |
Tip coperta: | Brosata |
Pret intreg (Pretul de coperta afisat de producator): | 49.90 |
Formatul de livrare: | Carte in format tiparit |