Codul muncii. Legea dialogului social si 10 legi uzuale | Actualizare: 7 octombrie 2014

EXTRAS:

Capitolul I. Introducere în studiul disciplinei dreptului muncii

§1. Munca şi dreptul muncii

1. Munca este o trăsătură esenţială a activităţii umane, omul fiind singura fiinţă care depune efort, în mod conştient, în vederea obţinerii unor foloase. În acelaşi timp, munca reprezintă o condiţie a traiului, deoarece fără a presta muncă nu se pot obţine bunurile necesare vieţii. De cele mai multe ori, munca depusă reprezintă şi o măsură a bunăstării indivizilor. Munca constituie pentru econo­ mişti factor de producţie, o activitate prin care oamenii utilizează aptitudinile lor, fizice şi intelectuale, în scopul obţinerii de bunuri şi beneficii.

2. Dezvoltarea societăţii umane a determinat normativizarea relaţiilor de muncă. Dacă la începutul organizării societăţii uma­ ne prestarea muncii se făcea în folos propriu, pe parcursul evo­ luţiei structurilor etatice munca s­a prestat şi în folosul altor in­ divizi. Ulterior, cei care beneficiau de pe urma muncii altora au abuzat de drepturile lor, munca devenind pentru o mare parte a membrilor societăţii muncă silnică. Dreptul modern a adus mutaţii în sfera dreptului în general, punând şi bazele apariţiei dreptului muncii, ca ştiinţă şi disciplină juridică. Odată cu afirmarea drepturilor fundamentale ale omului s­au conturat idei călăuzitoare şi pentru dreptul muncii, cum ar fi: dreptul la muncă, interzicerea muncii silnice, remuneraţia muncii prestate etc. (sfârşitul secolului al XIX­lea). Trecerea de la feudalism la capitalism şi industrializarea la scară largă a proceselor de producţie au determinat organizarea muncitorilor în sindicate care să le apere drepturile legate de relaţiile de muncă. Mişcările sindicale de la începutul secolului al XX­lea, de multe ori chiar agresive şi soldate cu victime, au grăbit conturarea dreptului muncii ca o disciplină juridică autonomă.

3. Cu privire la înţelesul noţiunii de dreptul muncii, în doctrină (...)

EXTRAS:

EXTRAS:

Capitolul I. Încheierea şi modificarea

contractului individual de muncă

1. Eroarea ca viciu de consimţământ cu privire la clauzele esenţiale cuprinse în contractul individual de muncă

C. muncii, art. 57 alin. (1)

••Încheierea contractului individual de muncă face dovada deplină a naturii raporturilor juridice existente între părţi, respectiv cele specifice raportului juridic de muncă.

••Nu poate fi reţinută eroarea ca viciu de consimţământ în lipsa unor dovezi concrete din care să rezulte percepţia psihologică a salariatului asupra actului încheiat, în condiţiile în care se invocă error in negotio, adică cu privire la natura actului juridic încheiat, în contra prezumţiei ce rezultă din semnarea de către salariat a contractului individual de muncă şi executarea acestuia.

••Salariatul nu poate opune o eventuală excepţie de neexecutare a contractului, de vreme ce a prestat activitate zilnică pentru angajator, potrivit fişelor de pontaj, încasând salariul convenit în contractul individual de muncă, conform statelor de plată, pentru care au fost virate contribuţiile aferente la bugetul asigurărilor sociale.

••Constatarea nulităţii contractului de muncă produce efecte numai pentru viitor, iar nu retroactiv, astfel că, pe perioada existenţei acestuia, fiind păstrate drepturile de salariat, chiar în situaţia în care s-ar anula contractul individual de muncă, calitatea deţinută de salariat împiedică valorificarea drepturilor de pensie, situaţia-premisă pentru promovarea prezentului litigiu.

C.A. Bucureşti, s. a VII-a civ., confl. mun. şi asig. soc.,

dec. nr. 5855/R din 31 octombrie 2012, nepublicată