Bazele psihologiei generale | Autor: Mihai Golu

Afazia este o tulburare a vorbirii care afectează exprimarea sau înțelegerea limbajului vorbit sau scris în absența oricărei modificări senzoriale sau a unui deficit al aparatului fonator, rezultând în urma unor leziuni dobândite ale creierului. Elementul fundamental al unei afazii îl constituie tulburarea codificării lingvistice și nu a articulării sau perceperii verbale. Pacientul afazic nu mai este capabil să folosească limbajul ca simbol pentru obiecte sau pentru procesele gândirii. Există mai multe tipuri de afazie, în care diversele proprietăți ale limbajului pot fi mai mult sau mai puțin afectate. Disciplina medicală care se ocupă cu studiul afaziilor este denumită afaziologie.

Adriana Dulamea este medic primar neurolog la Institutul Clinic Fundeni din Bucuresti, doctor in medicina, asistent universitara al UMF "Carol Davila". Desfasoara o bogata activitate de cercetare confirmata prin participari si premii la conferintele nationale si internationale si prin stagiile de perfectionarea efectuate in clinici de prestigiu din Europa.

Structurată pe douăsprezece capitole, lucrarea Florindei Golu oferă o viziune panoramică asupra spectacolului înlănţuirii ciclurilor vieţii, cu aspectele lor de contrast, schimbătoare, cu continuităţile şi discontinuităţile lor. Se insistă, cu temei, pe momentele tensionale, conflictuale, de criză, generatoare de noi motivaţii ale dezvoltării, care imprimă acesteia caracterul de proces frământat, dramatic, în contextul căruia individul se află într-o continuă şi febrilă căutare de sine.

Vârstele şi stadiile dezvoltării sunt diferite, cu profiluri psihologice distincte, dar nu sunt delimitate strict, rigid, prin graniţe de netrecut. Dimpotrivă, orice nou stadiu se prepară în sânul stadiului precedent şi oferă, la rândul lui, premisele trecerii către stadiul următor. De aici aspectul de istorie unică şi unitară a evoluţiei în timp a fiinţei umane, care rămâne tot timpul ea însăşi, identică cu sine, dar care, în acelaşi timp, acumulează şi asimilează variate modificări – cognitive, emoţionale, comportamentale, acţionale – adaptându-se la noile statute şi roluri pe care societatea i le scoate în cale pe fiecare nou palier de vârstă. Desigur că, încercând să se adaptezele la cerinţele şi prescripţiile sociale, actorii dezvoltării lunecă adesea pe panta anumitor derapări, abateri, deviaţii de la modelele psihocomportamentale expectate. Se produc aşa-numitele „erori de dezvoltare”, care, necorectate la timp, prin mecanisme educaţionale, pot sa-l coste scump pe individ, întârziindu-i evoluţia şi reducându-i potenţialul adaptativ în raport cu viaţa familială, profesională, personală.

Autoarea este foarte atentă la aceste posibile evoluţii deformate, anomice, le identifică, le semnalează celor interesaţi şi schiţează strategii ameliorative.

Dincolo de prim-planul analizei, care curge natural, fluent pe un făgaş structurat, am zice, algoritmic şi constant menţinut de autoare, construcţia lucrării conţine şi un plan secund, care îmbracă forma unor casete, tabele şi imagini, aferente textului, conţinând numeroase analize de caz, informaţii exemplificative, materiale iconice care dau suport şi substanţă tratării teoretice şi care determină ca, pe ansamblu, textul să devină foarte convingător, iar lectura lui foarte plăcută.

Autoarea evită stilul linear, simplist, superficial de biografiere descriptiv-narativă a evoluţiei psihice a omului şi trece la o abordare mai apropiată de realitate, îmbinând descrierea cu analiza explicativă aprofundată. Această calitate, asociată într-o manieră fericită cu modul de conducere a discursului ştiinţific, care este unul concret, flexibil, atrăgător, convingător, determină ca portretul psihologic al omului, cu diversele lui componente, configurate şi eşalonate cronologic, să capete coerenţă, nuanţă şi culoare, să devină unul viu, impregnat de luminile, dar şi de umbrele proprii fiecărei perioade de vârstă şi definitoriu pentru fiecare individualitate în parte. Toate acestea credem că îl vor motiva pe cititor să zăbovească cu interes asupra textului şi să realizeze o lectură agreabilă şi profitabilă.

Lucrarea Florindei Golu se înscrie în tradiţia şcolii psihologiei româneşti, cu rezultate remarcabile în domeniul analizei longitudinale a evoluţiei omului, a modului cum face el diverse achiziţii psihice, cum le gestionează şi cum se preocupă de multiplicarea lor – analiză al cărei iniţiator şi exponent de marcă este prof. Ursula Şchiopu.

Recomandăm, cu toată căldura, cititorilor – psihologi şi nepsihologi – cartea Florindei Golu, având convingerea că vor găsi în ea atât o informaţie bogată, diversă, modernă despre dezvoltarea psihică a omului cât şi sugestii, metode şi tehnici de explorare a universului evolutiv al psihismului şi, implicit, de îmbunătăţire a performanţelor cunoaşterii de sine şi a altora.