Codul de procedura penala si 5 legi uzuale | Actualizare: 11 septembrie 2013

Capitolul II.

 Acţiunea penală şi acţiunea civilă în procesul penal

Art. 10. Cazurile în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată. (1) Acţiunea penală nu poate fi pusă în miş- care, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă:

a) fapta nu există; b) fapta nu este prevăzută de legea penală;

b 1 ) fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni;

c) fapta nu a fost săvârşită de învinuit sau de inculpat;

d) faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii;

e) există vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei;

f) lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale;

g)[1] a intervenit amnistia, prescripţia ori decesul făptuitorului sau, după caz, radierea persoanei juridice atunci când are calitatea de făptuitor;

h)[2] a fost retrasă plângerea prealabilă ori părţile s­au împăcat ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii, în cazul infracţiunilor pen­ tru care retragerea plângerii sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală;

i) s­a dispus înlocuirea răspunderii penale;

i 1 ) [3] există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;

j) există autoritate de lucru judecat. Împiedicarea produce efecte chiar dacă faptei definitiv judecate i s­ar da o altă încadrare juridică. [1]

____________

Lit. g) de la alin. (1) al art. 10 este reprodusă astfel cum a fost modificată prin art. I pct. 1 din Legea nr. 356/2006. [2]

Lit. h) de la alin. (1) al art. 10 este reprodusă astfel cum a fost modificată prin art. XVIII pct. 1 din Legea nr. 202/2010. [3]

Lit. i1 ) de la alin. (1) al art. 10 a fost introdusă prin art. I pct. 6 din Legea nr. 281/2003. Art. 9-10

(2) În cazul prevăzut la lit. f), acţiunea penală poate fi pusă în mişcare ulterior în condiţii legale.

Notă. 1. Cu privire la lit. b1 ) de la alin. (1) al art. 10, a se vedea şi art. 181 – „Faptă care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni” din Codul penal.

2. Cu privire la lit. e) de la alin. (1) al art. 10, a se vedea Capitolul V – „Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei” (art. 44­51) din Titlul II al Părţii generale din Codul penal.

3. Cu privire la lit. f)­h) de la alin. (1) al art. 10, a se vedea Titlul VII – „Cauzele care înlătură răspunderea penală sau consecinţele condamnării” al Părţii generale din Codul penal.

4. Cu privire la lit. i) de la alin. (1) al art. 10, a se vedea Titlul IV – „Înlocuirea răspunderii penale” al Părţii generale din Codul penal.

5. Cu privire la lit. j) de la alin. (1) al art. 10, a se vedea şi:

√ art. 4 – „Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori” din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului;

√ art. 50 – „Dreptul de a nu fi judecat sau condamnat de două ori pentru aceeaşi infracţiune” din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Recurs în interesul legii. Prin Decizia nr. 12/2008 (M. Of. nr. 866 din 22 decembrie 2008), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la consecinţele modificării (în sensul majorării) preţului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, în cazul infracţiunilor ce aduc atingere fondului forestier, şi a stabilit că:

„Modificarea, în sensul majorării preţului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, intervenită ulterior comiterii faptei, conduce, în cazul infrac- ţiunilor ce aduc atingere fondului forestier, la lipsa unuia dintre elementele constitutive ale infracţiunii, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 10 lit. d) din Codul de procedură penală”.

Prin competenţa penală se înţelege capacitatea obiectivă pe care o are fiecare organ să concureze la realizarea justiţiei represive, de a îndeplini anumite acte procedurale.

Cu alte cuvinte, a stabili competenţa unei instanţe în materie penală, înseamnă a determina care sunt cauzele pe care ea le poate judeca.