Dreptul european al contractelor [Realitati. Influente. Domeniu de aplicare] Autor: Orga-Dumitriu Gina

Aderarea Uniunii Europene la Convenţia europeană a drepturilor omului presupune interacţiunea şi integrarea a două sisteme juridice esenţialmente diferite. Ordinea juridică a Uniunii Europene s-a construit pe integrarea economică şi a înglobat treptat protecţia drepturilor omului. Sistemul Convenţiei a pornit de la protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale, stabilind prin jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg standarde remarcabile.

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului reprezintă, pentru statele semnatare, „prima etapă pe calea garantării colective a unor drepturi enunţate în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”. Aceste state s-au angajat să asigure tuturor persoanelor aflate sub jurisdicţia lor o serie de drepturi şi libertăţi civile şi politice definite în Convenţie. Protocoalele adiţionale au extins lista iniţială a drepturilor, iar jurisprudenţa Curţii Europene şi a Comisiei Europene a Drepturilor Omului, a întărit şi a dezvoltat aceste drepturi, demonstrând astfel, natura dinamică şi evolutivă a sistemului.

Potrivit art. 34 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului: “Curtea poate fi sesizată printr-o cerere de către orice persoană fizică, orice organizaţie neguvernamentaiă sau orice grup de particulari care se pretinde victima unei încălcări de către una din Înalteie Părti Contractante a drepturilor recunoscute în Conventie sau în protocoalele sale” (s.n. — R.D.).

Din textul citat, rezultă conditiile puse de Convenţie pentru ca o cerere individuală să îndeplinească criteriile legitimării active a unei actiuni care face obiectul unei proceduri declansate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu alte cuvinte, aspectul activ al competenţei personale a Curţii asupra cererilor individuale.

Aceste conditii sunt: capacitatea procesuală activă, calitatea procesuală activă si interesul de a acţiona. Aceste condiţii pe care niciodată jurisprudenţa nu le-a sistematizat ca atare — au un conţinut specific materiei Conventiei Europene a Drepturilor Omului si procedurii în fata Curtii de la Strasbourg. Chiar dacă structura lor calchiază de regulă tiparele procedurii civile interne după care s-a inspirat, aprecierea asupra îndep!inirii acestor conditii nu va urma în mod necesar criteriile de recunoastere a locus standiîn dreptul naţional.

Autoarea isi propune sa analizeze critic si comparativ, astfel dupa cum precizeaza de la bun inceput, implicatiile si efectele pe care le au hotararile celor doua mari jurisdictii europene in dreptul intern, Curtea de la Strasbourg si Curtea de Justitie a Uniunii Europene de la Luxemburg, fiecare cu competente precis determinate ce isi pun pecetea asupra modului de interpretare si de aplicare a normelor juridice nationale in materia protectiei drepturilor si libertatilor fundamentale, in special din punctul de vedere "al respectarii standardelor minime de garantare a principiului egalitatii si a dreptului la nediscriminare" Recentele modificări ale dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, aşa cum acesta a fost completat de Tratatul de la Lisabona, statuează că „Uniunea aderă la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene va coopera, într-un cadru juridic modern oferit de viitorul Acord de aderare a UE la Convenţie, cu instanţa de la Strasbourg, conform principiului complementarităţii.

BIBLIOGRAFIE:

Pachetul contine 5 carti in materia Dreptului comunitar:

1. Politica Europeana de Vecinatate 

2. Instituţiile Uniunii Europene conform Tratatului de la Lisabona 

3. Cetatenia Europeana

4. Libertatea de circulatie a persoanelor

5. Curtea Europeana a Drepturilor Omului 

Având o tematică extrem de actuală, lucrarea prezintă o analiză a principalelor obiective, instrumente, mecanisme, realizări şi perspective ale Politicii Europene de Vecinătate. Având în vedere apariţia acestei politici în anii 2003-2004, tema de cercetare suscită interesul cititorului, permanentele schimbări la nivel european în ceea ce priveşte conturarea şi consolidarea acestei noi politici transformând cercetarea iniţiată de autoare într-un demers extrem de complex.

Analiza şi urmărirea în dinamică a documentelor oficiale, a discursurilor factorilor implicaţi în construirea acestei politici, prezentarea detaliată a proiectelor Uniunii Europene privind vecinătatea sa estică şi sudică, consideraţiile autoarei pe marginea unor concepte precum transferul de norme şi standarde, diplomaţia transformaţională, condiţionalitatea, influenţele cu caracter interguvernamental, rolul şi contribuţia României în conturarea şi consolidarea acestei politici de vecinătate, precum şi concluziile argumentate ale întregii lucrări oferă valoare adăugată rezultatelor cercetării autoarei. 

Lucrarea de faţă urmăreşte o evaluare a referenţialului normativ în domeniul taxei pe valoarea adăugată, accentul fiind pus, deopotrivă, pe prezentarea aspectelor esenţiale, cu incidenţă relevantă în practica de zi cu zi, precum şi pe decriptarea unor aspecte legislative controversate şi, pe cale de consecinţă, supuse unor interpretări arbitrare şi neuniforme.

Datorită caracterului exhaustiv al subiectului supus analizei, este de la sine înţeles că abordarea noastră nu putea fi decât una selectivă, deşi temele expuse nu sunt prezentate singular, ci de o manieră corelată şi integrată într-o succesiune logică, având în vedere inclusiv modificările şi noutăţile din domeniu publicate în Monitorul Oficial până la data de 31 decembrie 2012 şi aplicabile de la 1 ianuarie 2013.

Spaţii generoase din prezenta lucrare sunt dedicate „marjei de eroare” din actuala legislaţie în materie de TVA, conştienţi fiind că – din dorinţa de a se situa pe o poziţie dominantă – acestea pot conduce la demersuri abuzive, fie din partea contribuabililor, fie din partea organelor fiscale.