Legea contabilitatii nr. 82/1991 si legislatie conexa Legislatie consolidata: 10 ianuarie 2015. Include ordinul nr. 1802/2014 (in vigoare de la 1 ianuarie 2015)

EXTRAS:

Art. 2. (1) Contabilitatea este o activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a rezultatelor obţinute din activitatea persoanelor prevăzute la art. 1. În acest scop, contabilitatea trebuie să asigure înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia financiară, performanţa financiară şi alte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată, atât pentru cerinţele interne ale acestora, cât şi în relaţiile cu investitorii prezenţi şi potenţiali, creditorii financiari şi comerciali, clienţii, instituţiile publice şi alţi utilizatori.

(2) Contabilitatea publică cuprinde:

a) contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor bugetare, care să reflecte încasarea veniturilor şi plata cheltuielilor aferente exerciţiului bugetar;

b) contabilitatea Trezoreriei Statului;

c) contabilitatea generală bazată pe principiul constatării drepturilor şi obligaţiilor, care să reflecte evoluţia situaţiei financiare şi patrimoniale, precum şi a excedentului sau a deficitului patrimonial;

d) abrogată.

(3) Contabilitatea instituţiilor publice asigură informaţii ordonatorilor de credite cu privire la execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli, patrimoniul aflat în administrare, precum şi pentru întocmirea contului general anual de execuţie a bugetului de stat, a contului anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat, fondurilor speciale, precum si a conturilor anuale de executie ale bugetelor locale.

Ediţia a II-a a prezentului volum a fost necesară pe de o parte pentru că tehnic prima ediţie a fost epuizată şi pe de altă parte, pe fond, lucrarea a trebuit să fie modificată parţial – fie prin adăugarea unei jurisprudenţe pertinente şi ca urmare a modificărilor legislative. Prezentul volum analizează pactele societare din perspectiva aplicării dispoziţiilor din Noul Cod Civil (NCC).

Pactele societare par să fie o practică recentă în ţara noastră, pe de o parte pentru că nu a existat o realitate în acest sens, şi pe de altă parte, pentru că filialelele companiilor mari au utilizat procedurile societăţilor mamă; astfel încât acestea nu au constituit obiectul vreunei cercetări laborioase.

Pactele societare, altfel spus ansamblul de înţelegeri şi clauze pe care asociaţii şi le stabilesc între ei, formează obiectul unei dispute nu atât pe terenul importanţei, cât mai ales al domeniului lor: pe scurt putem considera că sunt pacte toate acele înţelegeri care formează obiectul acordului de voinţă al asociaţilor/acţionarilor (care nu sunt hotărâri ale adunării generale) şi care se circumscriu cadrului general legal al societăţilor comerciale, contractelor şi regulilor de drept privat.