Contract de asistenţă juridică. Acţiune in constatarea nulităţii absolute a clauzei prin care s-a stabilit onorariul. Condiţii de admisibilitate din perspectiva interpretării noţiunii de „pact de quota litis&

Contract de asistenţă juridică. Acţiune în constatarea nulităţii absolute a clauzei prin care s-a stabilit onorariul. Condiţii de admisibilitate din perspectiva interpretării noţiunii de „pact de quota litis”.

 

Cuprins pe materii: Drept comercial. Contracte

Index alfabetic: acţiune în constatarea nulităţii absolute

-          contract de asistenţă juridică

-          pact de „quota litis”

 

Statutul profesiei de avocat, art. 134, art. 135 alin. (1)-(2)

 

Onorariul convenit de părţi prin contractul de asistenţă juridică, format dintr-o sumă fixă şi un onorariu de succes reprezentând o cotă procentuală din valoarea totală a despăgubirilor ce se vor stabili şi încasa, nu îndeplineşte condiţiile unui pact de quota litis.

 

Astfel, în cazul în care părţile au convenit expres ca onorariul de succes, ca parte din onorariul total stabilit, să fie restituit în situaţia pierderii procesului, onorariul datorat în această ipoteză fiind numai suma fixă stabilită prin contract, exclude existenţa unui pact de quota litis care presupune fixarea totalităţii onorariului exclusiv în funcţie de rezultatul judiciar al cauzei.

 

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2501 din 1 iulie 2014 

 

Notă : În acelaşi sens este şi Decizia nr. 2131 din 30 mai 2013 publicată în Buletinul Casaţiei nr. 11/2013.

 

I. Obiectul cauzei şi judecata în primă instanţă.

Prin acţiunea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la data de 1 octombrie 2012, astfel cum a fost precizată, reclamanta SC D.S. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Cabinet Avocat P.I., ca prin hotărârea instanţei să se constate nulitatea absolută parţială a contractelor de asistenţă juridică nr. 2 din 17 ianuarie 2008 şi nr. 49 din 24 august 2009 încheiate între părţi, respectiv a clauzei de la art. 2.1 din Contractul nr. 2/2008 care prevedea că „Onorariul total este de 5% din valoarea totală a despăgubirilor ce se vor stabili şi încasa”, a clauzei de la art. 1.1 din Contractul nr. 49/2009, clauza ce prevedea că „În cazul în care creanţa stabilită judecătoreşte de Tribunalul Braşov va fi modificată ori respinsă, onorariul ce se va încasa de avocat după executarea hotărârii va fi calculat la creanţa stabilită judecătoreşte, în raport de procentul de 10% ca fiind onorariu avocaţial, ori va fi restituit clientului” – şi a clauzei din teza întâi a art. 2.1 din Contractul nr. 49/2009.

            Reclamanta a invocat ca motive de nulitate absolută pactele de quota litis interzise de art. 135 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, în vigoare în perioada 2008 – 2009 când au fost încheiate cele două contracte, respectiv de art. 130 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat în varianta actuală, precum şi cauza ilicită şi imorală prevăzută de art. 978 alin. (4) C. civ., arătând că onorariul încasat de pârât de 7 miliarde lei vechi este profund imoral.

Prin sentinţa civilă nr. 313/C din 7 iunie 2013, Tribunalul Braşov, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată şi precizată de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că între societatea reclamantă şi pârâtul Cabinet de Avocat P.I. s-au încheiat două contracte de asistenţă juridică nr. 2/2008 şi nr. 49/2009 având ca obiect formularea unei acţiuni în pretenţii pentru despăgubiri în vederea recuperării prejudiciilor suferite prin măsurile luate pentru combaterea gripei aviare şi reprezentarea fără limite în acest proces în scopul realizării intereselor clientului, avocatul neputând dispune cu privire la renunţarea la judecată ori la dreptul clientului.

A reţinut prima instanţă că, potrivit art. 2.1 din cele două contracte, onorariul cuvenit este în cuantum de 5.000 lei, plata urmând a se face în numerar ori în contul cabinetului de avocat; onorariul total este de 5% din valoarea totală a despăgubirilor ce se vor stabili şi încasa, plata diferenţei de până la 5% urmând a se face după încasarea despăgubirilor.

Referitor la art. 1.1 din contractul nr. 49/2009, tribunalul a reţinut că s-a convenit ca în cazul în care creanţa stabilită judecătoreşte de Tribunalul Braşov va fi modificată ori respinsă, onorariul ce se va încasa de avocat după executarea hotărârii va fi recalculat la creanţa stabilită judecătoreşte, în raport cu procentul de 10%, convenit ca onorariu avocaţial, ori va fi restituit clientului, mai puţin onorariul fix de 5.000 lei încasat anterior.

Examinând art. 135 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, în forma în vigoare la data încheierii contractelor de asistenţă juridică, tribunalul a reţinut că este interzis avocatului să-şi fixeze onorariile în baza unui pact de „quota litis”, pact definit ca fiind o convenţie încheiată între avocat şi clientul său, înainte de soluţionarea definitivă a unei cauze, convenţie care fixează exclusiv totalitatea onorariilor avocatului, în funcţie de rezultatul judiciar al cauzei, indiferent dacă aceste onorarii constau într-o sumă de bani, un bun sau orice altă valoare.

În raport de aceste dispoziţii legale, tribunalul a constatat că în speţă convenţia inserată în contractele de asistenţă juridică nu întruneşte condiţiile de pact de quota litis, de vreme ce onorariul cuprinde şi o cotă fixă, astfel că nu poate fi vorba de o convenţie pentru totalitatea onorariului.

Totodată, tribunalul a apreciat că în convenţia părţilor nu există clauze afectate de cauză ilicită sau imorală, deoarece un onorariu trebuie apreciat în funcţie de munca depusă de avocat şi de tarifele minimale şi maximale, şi nu în funcţie de salariul unui magistrat, aşa cum neîntemeiat susţine reclamanta.

 

II. Apelul. Decizia nr. 111/AP din 29 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, Secţia civilă.

Prin decizia susmenţionată instanţa de prim control judiciar – Curtea de Apel Braşov – a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei fondului.

Răspunzând criticilor formulate de reclamantă, vizând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat şi caracterul nejustificat şi neechitabil al onorariului încasat de Cabinetul de avocatură, respectiv suma de 702.212 lei, curtea de apel a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile existenţei unui pact de quota litis întrucât s-a convenit plata unui onorariu fix de 5.000 lei, plata sa nefiind condiţionată de rezultatul procesului, plata acestei sume făcându-se anterior începerii procesului şi, separat, s-a convenit plata unui onorariu de succes, plata condiţionată de obţinerea şi încasarea despăgubirilor, în lipsa acestora singurul onorariu datorat fiind cel fix, achitat iniţial.

Referitor la invocarea cauzei ilicite sau imorale pentru cuantumul mare al onorariului, instanţa a apreciat că onorariul este justificat şi echilibrat raportat la munca depusă şi succesul acţiunii în despăgubiri prin care s-au obţinut sume considerabile.

 

III. Recursul. Motivele de recurs.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs la data de 7 ianuarie 2014 reclamanta SC D.S. SRL solicitând modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul admiterii apelului şi schimbării sentinţei fondului, cu consecinţa admiterii acţiunii astfel cum a fost completată şi precizată la 19 martie 2013.

Recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ. în argumentarea cărora a susţinut următoarele.

Interpretarea dată de instanţă clauzelor contractului de asistenţă este ilogică şi în egală măsură contradictorie deoarece, dacă s-a convenit un onorariu fix şi un onorariu procentual, nu este posibil ca onorariul fix să fie dedus din cel procentual; faptul că s-a convenit deducerea impunea concluzia că onorariul a fost convenit procentual din care s-a scăzut avansul de 5.000 lei.

Potrivit recurentului, cele două contracte de asistenţă cuprind expresia „onorariu total de 5% şi apoi de 10%, iar mecanismul prevăzut pentru plată confirmă unicitatea onorariului procentual deoarece se arată că la început se plăteşte suma de 5.000 lei şi apoi diferenţa de până la 5%.

A arătat recurentul că şi pârâta recunoaşte în întâmpinare faptul că onorariul a fost de 5%, ceea ce impune concluzia că cele două contracte de asistenţă conţin pacte de quota litis.

Sub un al doilea motiv, recurentul a susţinut că şi sub aspectul legalităţii şi al moralităţii cele două contracte de asistenţă sunt discutabile deoarece este imoral a se lua cotă parte din sumele ce reprezintă daune pentru prejudiciile suportate.

Intimatul Cabinet de Avocat P.I. a depus întâmpinare la data de 12 iunie 2014 prin care a solicitat respingerea recursului.

În esenţă, intimatul a arătat că cele două contracte de asistenţă juridică sunt diferite, au un obiect şi cauze determinate licite, obiectul lor fiind diferit, onorariul convenit compus din onorariu fix şi un onorariu de succes nu reprezintă o convenţie de quota litis.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate, a constatat că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., vizând interpretarea greşită a clauzelor referitoare la stabilirea onorariului de avocat, respectiv calificarea lor greşită în raport de dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (2) din Statutul profesiei de avocat în forma în vigoare la data încheierii contractelor de asistenţă juridică, care interzic avocatului să-şi fixeze onorariile în baza unui pact de quota litis, nu subzistă.

Înalta Curte aminteşte că, de principiu, interpretarea unei convenţii sau a unui contract este atributul suveran al instanţelor devolutive şi numai în caz de denaturare a naturii convenţiei, de forţare a contractului interpretarea dată este supusă cenzurii instanţei de recurs.

Or, în cauză instanţele devolutive au statuat în mod corect că onorariul convenit de părţi prin cele două contracte de asistenţă juridică format dintr-o sumă fixă şi un onorariu de succes reprezentând o cotă procentuală din valoarea totală a despăgubirilor ce se vor stabili şi încasa nu îndeplineşte condiţiile unui pact de quota litis.

Această calificare este în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 134 din Statutul profesiei de avocat, potrivit cărora în contractele de asistenţă juridică onorariile stabilite pot fi orare, fixe (forfetare), de succes sau onorarii formate din combinarea celor trei modalităţi de determinare.

Referitor la onorariul de succes aceleaşi dispoziţii legale permit stabilirea lui într-o sumă fixă sau variabilă stabilită pentru atingerea unui anumit rezultat, precum şi cumulul cu onorariul fix sau orar.

Intenţia reală a părţilor de a stabili onorariul de avocat în cele două modalităţi permise de lege, respectiv un onorariu fix şi un onorariu de succes constând într-o cotă procentuală din suma ce se va obţine şi încasa, rezultă nu numai din termenii clari şi precişi din clauza de la art. 2.1 din Contractul de asistenţă nr. 2/2008 încheiat pentru judecata în fond, dar şi din menţiunile expuse din contractul nr. 49/2009 încheiat pentru judecata în apel şi recurs potrivit cărora în cazul în care creanţa stabilită judecătoreşte de Tribunalul Bucureşti va fi modificată sau respinsă, onorariul cuvenit va fi recalculat la creanţa stabilită ori va fi restituit clientului, mai puţin onorariul fix de 5.000 lei încasat anterior.

Cu alte cuvinte, părţile au convenit expres ca onorariul de succes, ca parte din onorariul total stabilit, să fie restituit în situaţia pierderii procesului, onorariul datorat în această ipoteză fiind numai suma fixă de 5.000 lei, ceea ce exclude existenţa unui pact de quota litis care presupune fixarea totalităţii onorariului exclusiv în funcţie de rezultatul judiciar al cauzei.

Aşa fiind, Înalta Curte a constatat că dezlegarea dată de prima instanţă şi menţinută în apel, în sensul neîndeplinirii condiţiilor unui pact de quota litis cu privire la modalitatea de stabilire a onorariului de avocat este legală sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 135 din Statutul profesiei de avocat.

Cu privire la ilicitatea cauzei recurentul a afirmat că prin cele două contracte se înfrâng dispoziţii imperative ale legii şi ordinea socială sub aspectul caracterului imoral al cuantumului onorariului de avocat prin raportare la alte profesii.

 Înalta Curte a statuat deja, prin considerentele ce preced, că dispoziţiile legale care interzic pactul de quota litis nu au fost încălcate.

Pe de altă parte, argumentul recurentului întemeiat pe cuantumul mare al onorariului de avocat prin raportare la alte profesii din aceeaşi sferă de activitate este nerelevant.

În sfârşit, Înalta Curte, a reţinut sub aspectul analizat şi faptul că Statutul profesiei de avocat, precum şi codul deontologic permit stabilirea onorariului de avocat în funcţie de valoarea litigiului; clientul a fost informat asupra onorariului cerut pentru asistenţa juridică acordată şi a fost de acord cu cuantumul cerut, astfel încât obligaţia are un fundament juridic, iar măsura în care obligaţia este echilibrată de contraprestaţie, dacă există un echilibru economic între obligaţiile reciproce nu poate constitui motiv de nulitate pentru ilicitatea cauzei.

Pentru motivele mai sus înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.     

 

Sursa: http://www.scj.ro/SE%20rezumate%202014/SC%20II%20dec%20r%202501%20din%201.07.2014.htm