Date: 2012-10-19
Masa rotundă
„Medierea – procedură obligatorie de la 1 octombrie 2012”
Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” vă invită joi 25 octombrie 2012 la deschiderea seriei de mese rotunde despre mediere organizate de Masteratul de Integrare şi Afaceri Europene cu denumirea „Medierea – procedură obligatorie de la 1 octombrie 2012”, la care vor fi invitaţi specialişti recunoscuţi din domeniul medierii şi al dreptului, precum şi personalităţi publice implicate în promovarea medierii în România, avândul ca moderator pe domnul Lector univ. dr. Dragos RĂDULESCU (mediator).
Ceremonia de deschidere a seriei de mese rotunde despre mediere, ediţia a II-a, 2012-2013 va avea loc în prezenţa reprezentanţilor conducerii Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” şi a Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale la ora 18,00 la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”cu sediul în Bucureşti, Splaiul Unirii nr.176, sector 4, intrarea D1, et. 2, sala 130.
În cadrul mesei rotunde va fi lansat nr. 2 al Revistei Române de ADR (Alternative Dispute Resolution), adresată specialiştilor în domeniul ADR, în prezenţa reprezentanţilor Editurii şi a Redacţiei, urmată de discuţii libere despre impactul medierii asupra sistemului judiciar românesc.
Printre invitaţi se vor regăsi personalităţi marcante ale lumii medierii, printre care: doamna Ioana Adina MARIN (mediator, membru în Consiliu de Mediere), domnul Constantin AZ CIUREL (mediator), doamna Fănuţa LIŞMAN (mediator) care va face şi o scurtă prezentare a discuţiilor care au avut loc la Şcoala de vară de la Braşov din 5-7 octombrie 2012, doamna Isabella Nica (mediator) şi domnul Tudor Vasile MAFTEI GOLOPENŢIA (mediator) care va prefaţa Conferinţa Internaţională „Malpraxisul medical – Metode alternative de rezolvare a conflictelor din domeniul medical” din 26-27 octombrie 2012 .
Nu se percepe taxă de participare şi nici nu este necesară confirmarea participării pentru persoanele interesate!
Parteneri media:
Libraria LexMag.ro, Librarie Juridica, Studii Juridice, Europa Info, Juridice.ro, Editura Nomina Lex, Romania Juridica, Editura CH Beck
Pentru detalii suplimentare legate de seria de mese rotunde despre mediere, realizate în cadrul Masteratului de Integrare şi Afaceri Europene, puteţi lua legătura cu Lector univ. dr. Dragos Rădulescu (mediator) 0722.834.593, dmradulescu@yahoo.com - http://www.mediereaturistica.ro