Răspunderea civilă delictuală a fost reglementată în art. 998-1003 ale Codului civil anterior. Aceste texte stabilesc elementele ce trebuie avute în vedere pentru determinarea întinderii daunelor interese, a reparaţiei în general.
Astfel, potrivit art. 998 Cod civil anterior : „orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara”. În continuare, art. 999 Cod civil dispune : „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a fost cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa” .