- Code: 978-606-18-0036-0
- Producator: Editura C.H. Beck
- Rating:
Aderarea Uniunii Europene la Convenţia europeană a drepturilor omului presupune interacţiunea şi integrarea a două sisteme juridice esenţialmente diferite. Ordinea juridică a Uniunii Europene s-a construit pe integrarea economică şi a înglobat treptat protecţia drepturilor omului. Sistemul Convenţiei a pornit de la protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale, stabilind prin jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg standarde remarcabile.
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului reprezintă, pentru statele semnatare, „prima etapă pe calea garantării colective a unor drepturi enunţate în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”. Aceste state s-au angajat să asigure tuturor persoanelor aflate sub jurisdicţia lor o serie de drepturi şi libertăţi civile şi politice definite în Convenţie. Protocoalele adiţionale au extins lista iniţială a drepturilor, iar jurisprudenţa Curţii Europene şi a Comisiei Europene a Drepturilor Omului, a întărit şi a dezvoltat aceste drepturi, demonstrând astfel, natura dinamică şi evolutivă a sistemului.
Cuprins
Abrevieri
Cuvânt-înainte
Introducere
Capitolul I. Evoluţia protecţiei drepturilor omului în Uniunea Europeană
Secţiunea 1. Introducerea drepturilor omului în dreptul UE pe cale jurisprudenţială
§1. Primele evoluţii
§2. Evoluţia dreptului primar, ca urmare a jurisprudenţei
Secţiunea a 2-a. Poziţia jurisdicţiilor naţionale
Secţiunea a 3-a. Carta Drepturilor Fundamentale – catalog al drepturilor la nivelul Uniunii Europene
Capitolul II. Potenţiale probleme în legătură cu aderarea Uniunii Europene la Convenţia europeană
Secţiunea 1. Relaţia actuală dintre Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi CEDO
§1. Convergenţă şi divergenţă în jurisprudenţa celor două instanţe
§2. Poziţia instanţei de la Strasbourg faţă de Curtea Europeană de Justiţie
Secţiunea a 2-a. Posibile deficienţe substanţiale în protecţia drepturilor omului la nivelul UE – cazul accesului la justiţie
§1. Dreptul primar şi interpretarea jurisprudenţială
§2. Evaluarea compatibilităţii cu standardele Convenţiei
Secţiunea a 3-a. Relaţia Curţii de Justiţie cu dreptul internaţional – posibile exigenţe suplimentare
§1. Poziţia Curţii de Justiţie faţă de sisteme jurisdicţionale la care Uniunea ar fi parte
§2. Relaţia dintre obligaţiile generale rezultând din dreptul internaţional şi normele privind protecţia drepturilor omului
§3. Prima încercare „eşuată” de aderare la Convenţie. Avizul 2/94 .
Capitolul III. Stadiul actual al aderării Uniunii Europene la Convenţia europeană a drepturilor omului
Secţiunea 1. Reglementarea în dreptul primar
Secţiunea a 2-a. Evoluţia şi stadiul actual al negocierilor referitoare la aderarea UE la Convenţie
§1. Mandatul de negociere
§2. Negocierile între Uniune şi statele membre ale Consiliul Europei
Capitolul IV. Principalele probleme juridice ridicate de Aderarea Uniunii Europene la Convenţie
Secţiunea 1. Instrumentul juridic de aderare a UE la Convenţie
§1. Natura juridică
§2. Adaptările tehnice
§3. Situaţia Protocoalelor şi rezervelor Convenţiei
§4. Aspecte instituţionale
§5. Acţiunile inter-partes
Secţiunea a 2-a. Mecanismul „co-pârât”
§1. Necesitatea mecanismului „co-pârât”
§2. Cazurile în care este avut în vedere mecanismul „co-pârât”
§3. Scurtă expunere a funcţionării mecanismului
§4. Efectele mecanismului
§5. Elemente critice cu privire la mecanismul „co-pârât”
Secţiunea a 3-a. Implicarea prealabilă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene
§1. Ipoteza implicării prealabile a Curţii de Justiţie
§2. Raţiunea mecanismului implicării prealabile
§3. Descrierea mecanismului implicării prealabile propus de Acordul de aderare
§4. Efectele implicării prealabile
§5. Problema modificării tratatelor fundamentale
Concluzii
Bibliografie selectivă
Titlul cartii: | Aderarea Uniunii Europene la Conventia europeana a drepturilor omului |
---|---|
Numele autorului/lor: | Galea Ion |
Editura: | C.H. Beck |
Data aparitiei: | 11 Mai 2012 |
Numar de pagini: | 160 |
ISBN: | 978-606-18-0036-0 |
Format: | A5 |
Pret intreg (Pretul de coperta afisat de producator): | 25.90 |