Integrare Europeana & Drept Comunitar European

Executarea mandatului european de arestare de catre instantele romane. Jurisprudenta comentata este o lucrare ce tratează, din perspectiva practicianului, instituţia executării mandatului european de arestare de către instanţele naţionale, astfel cum este reglementată de Legea nr. 302/2004, prin transpunerea Deciziei-cadru 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre.

Prezentarea sintetică a aspectelor teoretice este urmată de o selecţie a jurisprudenţei instanţelor naţionale, cuprinzând hotărâri pronunţate de curţile de apel – instanţe competente să pună în executare mandatul european de arestare. 

EXTRAS:

Dreptul internaţional este strâns legat de apariţia şi dezvoltarea statelor, a unor entităţi internaţionale şi de modificările din relaţiile internaţionale, evoluând odată cu schimbările politice, economice, conceptuale şi de mentalitate din societăţile timpului. Dreptul internaţional a fost reconceptualizat în urma apariţiei pe scena internaţională a organizaţiilor internaţionale, a naţiunilor ce luptă pentru eliberare şi a formării statelor independente şi a evoluat în funcţie de trăsăturile societăţii internaţionale actuale, având drept caracteristici diversitatea şi universalitatea.

Dreptul internaţional s-a diversificat odată cu apariţia unor noi subiecte de drept interna- ţional, cu competenţe diferite de cele ale statelor. Pe primul plan rămân statele, ca subiecte originare de drept internaţional, iar pe cel de-al doilea plan sunt organizaţiile internaţionale guvernamentale, ale căror competenţe şi atribuţii sunt fixate de către state. Diversitatea este determinată şi de extinderea câmpului său normativ la noi domenii.

Universalitatea societăţii internaţionale a impus elaborarea de noi reguli de drept internaţional sau adaptarea celor existente. Are loc un proces de codificare în domeniul dreptului internaţional. Pe lângă consacrarea normelor vechi sau crearea, pe cale convenţională, de norme noi, în această perioadă este conferită o valoare normativă unor principii de bază ale raporturilor între state. Este vorba despre principiul reglementării paşnice a diferendelor, dreptul popoarelor de a dispune de ele însele, vechiul principiu al egalităţii statelor.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, adesea numită informal "Curtea de la Strasbourg", a fost creată pentru sistematizarea procedurii plângerilor în materia drepturilor omului provenite din statele membre ale Consiliului Europei. Misiunea Curții este să vegheze la respectarea prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Protocoalelor suplimentare de către statele semnatare.

Sistemul de protecție a drepturilor și libertăților fundamentale introdus de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Convenția) se întemeiază pe principiul subsidiarității. Este, în primul rând, de competența statelor părți la Convenție să garanteze aplicarea acesteia, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) nu trebuie să intervină decât atunci când statele nu și-au respectat obligațiile. Controlul exercitat la Strasbourg este activat, în principal, prin intermediul cererilor individuale, cu care Curtea poate fi sesizată de către orice persoană, fizică sau juridică, aflată sub jurisdicția statelor părți la convenție

STOC EPUIZAT!

Numarul foarte insemnat al hotararilor CEDO in domeniul relevant dupa aparitia primei editii a impus nu doar o actualizare ci o regandire a abordarii aspectelor esentiale ale privarii de libertate; in consecinta, au fost refacute si adaugite marea majoritate a capitolelor privind articolul 5 din Conventie ceea ce a condus, practic, la o dublare a volumului cartii.

Ca si la prima editie, dupa fiecare parte "teoretica" in care sunt expuse principiile pentru fiecare institutie aplicabila, urmeaza o parte "practica" in care sunt rezumate cauzele esentiale in materia respectiva. Cele peste 650 de cauze rezumate (ultima hotarare fiind din 26 iulie 2011) sunt insotite de un tabel cu cele mai importante 156 de hotarari privind durata arestarii preventive in care sunt indicate motivele pentru care Curtea a ajuns la o solutie sau alta si daunele morale acordate.

Intentia autorului a fost sa ofere o imagine suficient de generala pentru a putea cuprinde diversitatea problemelor puse de privarea de libertate si totusi suficient de precisa pentru a fi de folos in viata de zi cu zi a unui practician.

Lucrarea Timpul de munca si de odihna in dreptul national si dreptul Uniunii Europene analizeaza detaliat dreptul românesc, cât şi cel comparat, si supune atentiei o temă dintre cele mai ofertante atât sub aspect ştiinţific, dar şi practic, respectiv timpul de muncă şi de odihnă al salariaţilor.

Aceasta lucrare integrează în mod coerent analiza dispoziţiilor Codului muncii, a unor legi speciale derogatorii, aspecte de drept comparat, de practică judiciară naţională şi europeană şi de examen al literaturii juridice în materia supusă analizei. Dreptul românesc este analizat din perspectiva modului de transpunere a Directivei 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de muncă, dar şi a modalităţilor de transpunere a prevederilor directivei în alte sisteme de drept, precum şi prin prisma practicii în materie a Curţii Europene de Justiţie.

Identificarea unor constante de reglementare a timpului de muncă şi a timpului de odihnă, în evoluţia dreptului românesc al muncii, poziţionarea soluţiilor româneşti în contextul celor pentru care s-a optat în alte sisteme de drept, raportarea dreptului românesc la cel european, în încercarea de subliniere atât a temelor incomplet sau insuficient transpuse, cât şi a reglementărilor mai protective întâlnite în sistemul nostru de drept, faţă de cele la care ne-ar fi obligat legiuitorul european – constituie preocupările centrale ale prezentei lucrări.

Asadar, aceasta carte îşi propune o analiză în detaliu, atât în planul dreptului românesc, cât şi în cel a dreptului european a unei teme care constituie subiectul unor dezbateri inepuizabile la nivel european, respectiv timpul de muncă şi de odihnă al salariaţilor.

Importanţa temei supusă analizei rezidă din necesitatea reglementării echilibrate a raporturilor juridice de muncă, cu privire specială asupra timpului de muncă şi a timpului de odihnă, asigurarea stabilităţii acestor raporturi, a drepturilor si obligaţiilor angajatorilor si salariaţilor, prezentând atât un interes general, cât si unul particular, deoptrivă pentru angajatori si salariati.

Satisfacerea exigenţelor actuale ale organizării timpului de muncă, în corelaţie cu timpul de odihnă, impune pe de o parte negocierea colectivă, şi pe de altă parte, asigurarea unor repere legale minime sau maxime, care să garanteze protecţia sanătăţii si securităţii salariaţilor.

Dispoziţiile dreptului intern sunt analizate atât la nivel teoretic, cât şi practic, din perspectiva modului de transpunere a Directivei 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de muncă, dar şi a modalităţilor de transpunere a prevederilor directivei în alte sisteme de drept, precum şi prin prisma practicii în materie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Un capitol este dedicat prevederilor Cartei sociale europene revizuită şi deciziilor relevante pronunţate de Comitetului European de Drepturi Sociale.

Printr-o abordare echilibrată atât la nivel teoretic, dar şi practic al subiectului supus analizei, prezenta lucrare se constituie într-un veritabil instrument de lucru adresat atât teoreticienilor, dar în egală masură şi practicienilor, putând constitui totodată un veritabil manual didactic.

Care sunt principalele momente de evoluţie a eforturilor europene, stadiul actual al integrării şi nivelul de operaţionalizare a instrumentelor UE pentru managementul situaţiilor de criză?

Care sunt aşteptările comunităţii internaţionale de la implicarea UE în gestionarea riscurilor şi crizelor la nivel global?

Care este rolul structurilor de intelligence ale UE în manifestarea Uniunii ca actor global?

Care este potenţialul actual şi de perspectivă al UE pentru influenţarea mediului internaţional de securitate?

Care sunt principalele determinări ale Politicii de Securitate şi Apărare Comună asupra politicii de securitate a României?

Care va fi viitorul relaţiilor UE – NATO?

Pentru toate aceste intrebari, dar si pentru altele, veti gasi răspunsul în conţinutul lucrării, creandu-se astfel un alt nivel de înţelegere a fenomenului numit securitate europeană.

Prof. univ. dr. Nicolae Popa

Extras:

Cuvânt-înainte

Motto:

„Nu trăi nici cu gândul la trecut, nici la viitor, doar lasă munca zilnică să îti folosească toată energia si vei ajunge să fii satisfăcut”

Sir William Osler

Fenomene negative cum sunt: cresterea sărăciei, a somajului si evolutia demografică negativă sunt consecintele insecuritătii în care trăim, si se datorează multiplelor si variatelor forme de dezvoltare economică si socială; impactul si efectele migratiei internationale aflată în expansiune influentează de asemenea piata muncii si, pe cale de consecintă, politica socială. Orice stat, în fiecare etapă pe care o traversează trebuie să răspundă unor astfel de provocări, să fie pregătit să găsească un echilibru viabil între protectia socială, echitatea functionării sistemului legislativ al muncii si eficienta economică, urmărind permanent adaptarea lor la realitătile economice si sociale contemporane.

Această lucrare îsi propune o analiză sistematizată, completă si la zi a normelor juridice internationale (ONU, OIM), a celor elaborate de Consiliul Europei si Uniunea Europeană cu privire la protectia migrantilor. Lucrarea se adresează specialistilor, tuturor celor care doresc să lucreze în afara granitelor tării si, nu în ultimul rând, se adresează studentilor în drept, în special studentilor-masteranzi care doresc să dobândească o specializare în domeniul dreptului social european sau/si al relatiilor de muncă si industriale oferindu-le un instrument de pregătire a examenelor, temeiurile epistemice si aplicative de a studia si întelege mai uúor maniera în care sunt grefate drepturile de securitate socială pe relatia individuală de muncă si cum se integrează acestea în procesul globalizării după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona (1 decembrie 2009).

Multumesc editurii C.H. Beck, care a făcut posibilă aparitia lucrării, multumesc studentilor mei, care prin cercetarea întreprinsă si participarea lor activă la dezbateri m-au determinat să scriu această carte si multumesc anticipat tuturor cititorilor ei. Îmi doresc ca prin această lucrare să nu trezesc doar curiozitatea publicului interesat sau a specialistilor, ci, mai ales, dorinta acestora de a se apleca mai profund asupra unei problematici cu care, mai devreme sau mai târziu, ne confruntăm cu totii.

Claudia Ana Moarcăs Costea

Protecţia investiţiilor străine directe in Romania a devenit un fenomen; statele membre ale Uniunii Europene sunt legate printr-o serie de acorduri bilaterale de sprijin şi protecţie reciprocă a investiţiilor, încheiate fie între două state membre (numite acorduri intracomunitare), fie între un stat membru şi unul care nu este membru UE (numite acorduri extracomunitare).

Au fost aduse schimbări importante de catre Tratatul de la Lisabona care încredinţează investiţiile străine directe exclusiv autorităţii Uniunii.

Prezenta lucrare abordează problematica investiţiilor străine directe în UE atât din perspectiva dreptului internaţional, căruia protecţia investiţiilor îi aparţine de drept prin rădăcinile sale, cât şi prin prisma instituţiilor de drept privat care se promovează în mod necesar în acest sistem al protecţiei investiţiilor.

Cartea se adresează atat practicienilor dreptului, economiştilor, acolo unde este vorba despre investiţii care depăşesc frontierele unui stat, cat si cititorilor din domeniul financiar, bancar, asigurări, sectorul de stat (pentru care prezintă, ca element indispensabil, riscul litigiilor îndreptate împotriva statului).

Cartea va avea căutare şi în rândul studenţilor facultăţilor de drept, institutelor de studii economice şi economico-administrative.

REDUCERE: 30% 

Pachetul contine 6 carti in materia Dreptului comunitar: 

1. Politica Europeana de Vecinatate 

2. Instituţiile Uniunii Europene conform Tratatului de la Lisabona 

3. Cetatenia Europeana 

4. Libertatea de circulatie a persoanelor 

5. Curtea Europeana a Drepturilor Omului

6. Tratatul de la Lisabona

Potrivit art. 34 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului: “Curtea poate fi sesizată printr-o cerere de către orice persoană fizică, orice organizaţie neguvernamentaiă sau orice grup de particulari care se pretinde victima unei încălcări de către una din Înalteie Părti Contractante a drepturilor recunoscute în Conventie sau în protocoalele sale” (s.n. — R.D.).

Din textul citat, rezultă conditiile puse de Convenţie pentru ca o cerere individuală să îndeplinească criteriile legitimării active a unei actiuni care face obiectul unei proceduri declansate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu alte cuvinte, aspectul activ al competenţei personale a Curţii asupra cererilor individuale.

Aceste conditii sunt: capacitatea procesuală activă, calitatea procesuală activă si interesul de a acţiona. Aceste condiţii pe care niciodată jurisprudenţa nu le-a sistematizat ca atare — au un conţinut specific materiei Conventiei Europene a Drepturilor Omului si procedurii în fata Curtii de la Strasbourg. Chiar dacă structura lor calchiază de regulă tiparele procedurii civile interne după care s-a inspirat, aprecierea asupra îndep!inirii acestor conditii nu va urma în mod necesar criteriile de recunoastere a locus standiîn dreptul naţional.

Autoarea isi propune sa analizeze critic si comparativ, astfel dupa cum precizeaza de la bun inceput, implicatiile si efectele pe care le au hotararile celor doua mari jurisdictii europene in dreptul intern, Curtea de la Strasbourg si Curtea de Justitie a Uniunii Europene de la Luxemburg, fiecare cu competente precis determinate ce isi pun pecetea asupra modului de interpretare si de aplicare a normelor juridice nationale in materia protectiei drepturilor si libertatilor fundamentale, in special din punctul de vedere "al respectarii standardelor minime de garantare a principiului egalitatii si a dreptului la nediscriminare" Recentele modificări ale dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, aşa cum acesta a fost completat de Tratatul de la Lisabona, statuează că „Uniunea aderă la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene va coopera, într-un cadru juridic modern oferit de viitorul Acord de aderare a UE la Convenţie, cu instanţa de la Strasbourg, conform principiului complementarităţii.

BIBLIOGRAFIE: