Drept International Privat/Public

Instituţiile politice sunt instituţii prin intermediul cărora se exercită puterea statală. Ele nu sunt altceva decât forme prin care se exteriorizează puterea politică. Ceea ce determină natura institu-ţiilor politice este capacitatea acestora de a folosi puterea pentru realizarea unui interes general.

În lipsa instituţiilor politice puterea se exercită conjunctural, arbitrar şi uneori conflictual, de către indivizi. Adevărata natură a instituţiilor politice constă în locul pe care acestea îl acordă legii, garanţiilor de echitate şi libertate care ocrotesc viaţa şi interesele cetăţenilor.

Dialogul judecatorilor constituționali, atat in plan intern, cat și internațional, determina constituționalizarea și uniformizarea dreptului, respectiv consolidarea in ansamblu a protecției valorilor statului de drept.

Zece dialoguri prezinta mecanismele de colaborare institutionala intre Curtea Constitutionala si Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, celelalte instante de jurisdictie constitutionala, Comisia de la Veneția, Parlament, Președintele Romaniei, Guvern, Avocatul Poporului, instanțele judecatorești și mass-media.

EXTRAS:

Dezvoltarea în plan istoric a dreptului de autor urmăreşte îndeaproape evoluţia istorică a societăţii umane. Astfel, pornind de la picturile rupestre care reprezentau modul de viaţă a unei comunităţi, trecând prin operele individualiste ale filosofilor greci şi romani, revenind la baladele anonime şi continuând cu marii prozatori, pictori, autori de opere audiovizuale şi compozitori, şi cu noile tipuri de opere create în era internetului, dreptul de autor reflectă importanţa pe care o comunitate o acordă unui act de creaţie în sine şi culturii în ansamblu, atât sub aspectul contribuţiei la dezvoltarea socio-culturală, cât şi sub cel al dezvoltării economice a societăţii.

Aşa cum se arată în literatura juridică1, „dreptul de autor s-a născut prin acţiunea conjugată a unei revoluţii tehnologice (apariţia tiparului), a unei revoluţii culturale (apariţia unui public consumator de cultură), a unei revoluţii filosofico-politice (conştiinţa drepturilor individului, ideologia libertăţii şi a egalităţii juridice), precum şi a unei revoluţii economice (apariţia capitalismului cu economia de piaţă)”.

Într-o altă opinie2 se susţine că „... dreptul de autor reprezintă o formă de adaptare a legii, un răspuns la noile tehnologii care urmăresc reproducerea şi distribuirea expresiei umane – sau, mai precis, la tendinţele sociale, culturale şi economice pe care le declanşează aceste tehnologii”.

EXTRAS:

In order to be studied as a science, Law had to transit an intense process of specialization and consecration of values, values becoming thereby its object of study and specific research.

Throughout time, Law has been studied from various perspectives, because of its variable geometry, being considered in continuous transformation, with a social dynamics in ascension. Most specialists agree that Law is a complex phenomenon, with a synergistic, well-defined structure, which cannot be summarized in the exegesis of some legal norms or normative texts and precedents.

Therefore we ask ourselves whether the Theory of Fractals can argue the law’s character of being an exact science and implicitly natural on the one hand and, on the other hand, its nature of normative science.

§1. Introducere

Încă de la începutul secolului XX, un mare jurist, Rudolf Stammler, aprecia că ştiința dreptului ar avea o structură bazată pe două ramuri principale, şi anume: una tehnică, destinată a studia sensul şi cuprinsul legilor în alcătuirea lor sistematică, şi o ramură teoretică, ramură ce trebuie să constate dacă dreptul este mijlocul just pentru scopuri juste („acordul legilor cu idealul social”).

S-a afirmat că, în mod natural, ştiința dreptului aparține sistemului ştiințelor sociale, fapt demonstrat de obiectul dreptului şi de o îndelungată şi neschimbată percepție tradițională.

Este bine cunoscut că, în tabloul ştiințelor sociale, dreptul ocupă un loc deosebit de important şi aparte, fiind determinat atât de scopul propriu, cât şi de cel interdisciplinar care se află în strânsă legătură cu acesta şi care ajută la configurarea dimensiunii şi structurii dreptului ca ştiință.

„Ca ştiință cu statut şi poziție specifice, ştiința dreptului analizează un anumit domeniu al relațiilor şi al structurilor sociale – domeniul participării oamenilor la circuitul juridic, ca purtători de drepturi şi obligații juridice, cu toate consecințele ce decurg de aici”.

De-a lungul timpului, dreptul a fost studiat din varii perspective, astfel, putem concluziona că dreptul reprezintă un fenomen complex, cu o geometrie variabilă, aflat într-o continuă metamorfoză şi cu o dinamică socială în ascensiune.

(...)

Cursurile universitare, studiile de masterat, cele doctorale sau postdoctorale sunt alcatuite, fara exceptie, dintr-un binom ce presupune procesul de predare, pe de o parte, si verificarea cunostintelor dobandite de studenti, pe de alta parte.

Volumul „1000 de teste grila de Drept international public” reprezinta acea jumatate a binomului cu ajutorul careia cunostintele dobandite pe parcursul anului universitar la materia „Drept international public” pot fi verificate. 

EXTRAS:

"În doctrina juridică întâlnim denumirea de „drept comercial internaţional” sau de „drept internaţional privat comercial”. Comisia specializată a Naţiunilor Unite în acest domeniu a adoptat la înfiinţarea sa denumirea de „drept comercial internaţional”.

Etimologic, termenul de „comerţ” provine din latinescul commercium, care are semnificaţia schimbului de mărfuri (cum merx), cu precizarea că termenul „marfă” reprezintă produsul muncii umane destinat schimbului prin intermediul vânzării-cumpărării. La romani, expresiile commercium și in commercio se refereau la ansamblul raporturilor juridice pe care oamenii puteau să le aibă cu privire la bunuri. În opoziţie cu noţiunea de commercium, la romani opera noţiunea de extra commercium (în afara comerţului), care desemna bunurile cu privire la care oamenii nu puteau avea raporturi juridice, fiind vorba despre ceea ce în contextul legislativ actual se numesc bunuri scoase din circuitul civil [art. 136 alin. (4) din Constituţia României, republicată].

Se impune, de asemenea, precizarea că în dreptul comerţului internaţional, ca, de altfel, în dreptul comercial, în genere, devine aplicabil bine-cunoscutul principiu de drept consacrat în dreptul roman, accesorium sequitur principale – accesoriul urmează principalul, în sensul că condiţia juridică a unui bun, a unui drept, a unui act, a unui fapt, a unei sancţiuni sau a unei activităţi, considerată ca fiind principală, se extinde asupra alteia, considerată accesorie. Drept aplicaţie a acestui principiu în dreptul comerţului internaţional poate fi menţionat faptul că constituie, de regulă, accesorii ale lucrurilor vândute ambalajele și condiţiile de întrebuinţare a mărfurilor, folosite uneori și ca material publicitar, sau documentaţia necesară pentru certificarea sau folosinţa lucrului (de exemplu, pentru imobile – din fondul de comerţ – extrasul cadastral, titlul de proprietate, iar pentru bunurile mobile certificatul sanitar, dovada fiscală sau vamală, certificatul de origine, instrucţiunile tehnice descriptive sau de întreţinere etc.).

În dreptul comerţului internaţional, noţiunea commercium privește și cooperarea economică și tehnico-știinţifică internaţională, care își află concretizarea prin instrumente juridice complexe, în sfera producţiei materiale și a serviciilor, în domeniul tehnico-știinţific și în sfera comercializării produselor. Commercium desemnează o distribuire organizată de bunuri, care se plasează, în principiu, între producţie și consumaţie, prin punerea lor la dispoziţia clienţilor, în condiţiile convenite4. Date fiind serviciile care se prestează de către părţile contractante, alături de marfă, care constituie obiect al contractului, uneori se asimilează activităţii de vânzare-cumpărare a mărfurilor și cea de vânzare-cumpărare a serviciilor. Dar, după cum vom putea constata din cuprinsul lucrării, comerţul nu se reduce numai la activitatea de vânzarecumpărare, ci el presupune și realizarea altor activităţi și operaţiuni specifice comerţului internaţional, pe care le vom expune în cuprinsul lucrării. (...)"

Dreptul mediului si-a castigat existenta ca ramura de drept de sine statatoare prin obiectul de reglementare, obiectivul de interes public, metoda de reglementare, principiile si prin izvoarele sale.

Prin “integrarea cerintelor de mediu in celelalte politici sectoriale”, principiu al dreptului mediu, dar si mijloc de realizare eficace a protectiei mediului (deoarece orice activitate umana, economic, social etc. afecteaza mediul mai mult sau mai putin), dreptul mediului, mai mult decat un drept de granita, este un drept atotcuprinzator, un drept ubicuu, pretutindeni present.

Caracterul necesar al dreptului mediului.

Odată cu apariţia omului şi pe măsura evoluţiei sale s-au înmulţit influenţele asupra mediului natural. Apoi, prin dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii, omul a căpătat posibilitatea de a transforma, din ce în ce mai mult, mediul, dar a făcut-o în defavoarea elementelor acestuia.

Confruntându-se zi de zi cu stresul şi suferinţa manifestate în raporturile dintre angajatori şi angajaţi, autoarea, judecător de carieră în materia litigiilor de muncă, sesizează că justiţia este uneori inadecvată pentru unele cauze. Legea nu rezolvă totul, este uneori prea tranşantă şi poate duce spre soluţii inadecvate, dacă nu chiar injuste.

Procesul judiciar provoacă rupturi, lasă răni, produce frustrări, ură, dorinţa de răzbunare şi întreţine un climat propice dezvoltării unor noi conflicte. Povestea a zeci de cazuri ilustrează în acest volum o abordare neobişnuită a magistratului aflat în căutarea unor metode noi de soluţionare a conflictelor.

Pionier în Europa, în ce priveşte medierea litigiilor de muncă, autoarea a instituţionalizat această metodă de soluţionare a cauzelor, prin care părţile îşi regăsesc demnitatea în ascultarea şi respectul reciproc.

EXTRAS:

1. Regimul juridic al edificiilor de cult este o temă care, din punct de vedere al dreptului statal, nu a fost tratată încă. Există o lucrare care analizează aceste bunuri din punctul de vedere al ordinii interne a cultelor. Pe lângă această lipsă, motivul determinant al acestui studiu l-a constituit găsirea unei soluţii la conflictul ce priveşte edificiile de cult ce au aparţinut cultului greco-catolic, preluate de la acesta în perioada 1940-1989.

Spre a ajunge la o soluţie trebuie să stabilim dacă, de principiu, este posibilă trecerea credincioşilor, membri ai persoanei juridice a unităţii de cult, la un alt cult diferit, la o altă persoană juridică, şi odată cu aceştia să treacă şi edificiul de cult la cultul nou ales, pe calea unui transfer între două patrimonii diferite.

Analiza regimului juridic al edificiului de cult cât şi a acestei posibilităţi de trecere şi de transfer arătată anterior, ca exerciţiu al dreptului la libertate religioasă, face necesară studierea dreptului la libertate religioasă, a limitelor în care acest drept poate fi exercitat de persoana fizică şi în legătură cu persoana juridică, limite care sunt cantonate de către stat, dar de maniera în care cultelor li s-a atribuit autonomie, ceea ce înseamnă că ele stăpânesc asupra domeniului religiei cu puterea derivată din autonomie

(...)

Cultul este autonom, iar statul este neutru din punct de vedere al religiei. Trecerea unor credincioşi de la un cult la altul este o problemă de religie, cu privire la care statul este neutru, şi, chiar dacă se reflectă şi asupra patrimoniului, pare că statul nu se poate implica. Statul este obligat însă să asigure pacea socială, astfel că ar părea că trebuie să asigure o soluţie, soluţie posibilă, însă cadrată sau limitată de autonomie şi neutralitate, limită în care se pot pronunţa şi instanţele.

Sunt analizate orice alte litigii sau controverse ce au apărut sau pot să apară, sistemele sau teoriile folosite în soluţionarea lor, dar nu înainte de a analiza cât se poate de consistent regimul juridic al acestor bunuri.

(...)

Cursul îşi propune să prezinte principalele instituţii de drept internaţional public şi evoluţia acestora în contextul raporturilor geopolitice din ultimele decenii.

Modul în care conceptele fundamentale de drept internaţional evoluează reprezintă, deseori, rezultatul progreselor înregistrate în activităţile de codificare întreprinse de Comisia de Drept Internaţional a ONU, pe când altele reprezintă reflectarea, în planul dreptului internaţional, a unor realităţi inconturnabile, intervenite în evoluţia raporturilor din societatea internaţională contemporană.

Evidenţiind această caracteristică a dreptului internaţional public, lucrarea îşi propune să răspundă unor întrebări precum:

Căror entităţi li se adresează normele dreptului internaţional?

Cum recunoaştem aceste norme?

Conform căror reguli se ordonează raporturile dintre state în exerciţiul competenţelor lor asupra persoanelor şi teritoriului?

STOC EPUIZAT!